Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Istorie si Filosofie

Specializarea: Filosofie, anul III

FILOSOFIE COMPARATA

Conceptul de fenomenologie si ego transcedental

Conform lui Edmund Husserl, fenomenologia reprezinta stiinta generala a esentei, a
fenomenelor pure. In cadrul acestei fenomenologii, ego-ul transcendental poate dispune
de toate stiintele ca si fenomene, nu ca si sisteme ale unor adevaruri valabile.
In constituirea teoriei sale filosofice, Husser porneste de la indoiala lui Descartes care se
intreba cum putem sa fim siguri de ceva din moment ce avem toate motivele sa ne
indoim. Unde este temeiul certitudinii noastre? Raspunsul la acesta intrebare ofera solutia
care consta in faptul ca certitudinea sta in indoiala. Punerea la indoiala a oricarui lucru a
generat gasirea fundamentului certitudinii insasi.
Husserl, spre deosebire de inaintasul sau, considera ca cogito-ul trait nu se poate
reprezenta in afara lucurilor care constituie subiectul cogitatiilor sale. Drept urmare, un
subiect (un eu) gandeste mereu un obiect, un lucru. Cele doua notiuni sunt strans legate
una de alta, chiar inseparbile. Acel ceva care e gandit e trait nemijocit, originar. Husserl
va incerca sa explice in opera sa ceea ce gandirea gandeste in mod original.
Prin sintagma Gandesc, deci exist, Husserl a incercat sa reprezinta luarea in posesie a
constiintei de catre ea insasi, fiind in acelasi timp actul initial al oricarei reflectii
filosofice. Constiinta promovata de Husserl nu se identifica cu acea constiinta personala,
nu reprezinta realitatea eului particular, ci reprezinta o forma de existenta derivate care
are nevoie de a fi regasita.

In opera sa, Husserl porneste de la certitudinea originala pe care o avem despre existenta
noastra in cadrul unui lumi. Kant este cel care se intreaba: cum se face ca stiinta
exista, desi in experienta nu se poate afla nimic care sa fie necesar si universal
valabil? Heidegger pune intrebarile: cum se face ca putem avea certitudini? Ce
relatie exista intre constiinta si lume?. Husserl este cel care incearca sa raspunda
acestor intrebari folosind metoda sa fenomenolofica. Aceasta ia ca si exemplu

certitudinile care exista in matematica si logica deoarece numai aceste sunt

certitudini in stare pura. Ceea ce incearca Husserl sa faca este sa descopere ceva
nemijlocit si originar. In cadrul metodei sale el foloseste ca si instrument
introspectia. El isi incepe filosofia cu o prezentare a rolului major pe care il are
constiinta. De aceea, ceea ce este dat in constiinta este accesibil prn constituirea
sensului prin constiinta insasi. Constituirea acestui sens se face in functie de locul
pe care in ocupa obiectul in constiinta. De aceea, trebuie sa nu ne concentram
atentia asupra lucrurilor in lume, ci asupra modului in care ne sunt date lucrurile,
in acest caz, lucrurile ca si fenomene.

Fenomenologia husserliana stabileste ca prim principiu metodic faptul ca eu, in

calitate de filosof debutant, ca o consecinta a faptului ca tind catre scopul prezumptiv al
stiintei veritabile, nu pot emite si nici nu pot concepe ca fiind valabila nici o judecata pe
care sa nu o fi creat anterior eu insumi dintr-o evidenta, din experiente in care lucrurile si
starile de lucruri respective sa-mi fie prezente ele insele in persoana . In acelasi timp,
insa, dat fiind caracterul fluid, echivoc si mult prea putin exigent al limbajului comun in
ceea ce priveste perfectiunea expresiei, chiar si acolo unde sunt folosite mijloacele sale de
expresie va fi necesara o noua intemeiere a semnificatiilor printr-o orientare originara
catre evidentele obtinute in travaliul stiintific si catre fixarea lor in aceste semnificatii .
Husserl ia constiinta drept punct de plecare pentru transpunerea in practica a ideii de
stiinta veritabila, alaturi de aceasta, in demersul fenomenologic un rolul decisiv il au
perceptia si semnificarea. Husserl insusi precizeaza ca orice evidenta este o sesizare
proprie a obiectului existent si a felului sau de a exista in modul el insusi in persoana ,
iar a sesiza implica in acest caz un mod necesar o perceptie a obiectului vizat, o cu
prindere a sa, o prindere a sa intr-o semnificatie.
Atata timp cat Husserl subliniaza ca judecatile trebuie create de catre subiect,
semnificatia nu poate surveni decat prin intermediul acestuia, nefiind insa vorba de un
ceva ce abia odata cu subiectul este descoperit ci doar de actul de semnificare al

obiectului. Chiar daca lucrurile se afla in afara noastra, judecatile apreciative la adresa lor
sunt de (re-)gasit in interiorul nostru: intreaga lume obiectiva exista pentru mine, si
anume tocmai asa cum exista ea pentru mine. Tot ceea ce apartine lumii, intreaga
existenta spatial-temporala exista pentru mine, adica are o anumita valabilitate pentru
mine, si anume prin faptul ca o experimentez, o percep, o rememorez, ma gandesc la ea
intr-un anumit fel, o judec, o valorizez, o doresc s.a.m.d. Dupa cum se stie, pe toate
acestea Descartes le desemneaza cu titlul de cogito. Lumea nu este in general pentru mine
nimic altceva decat ceea ce exista si este valabil pentru constiinta mea intr-un astfel de
cogito.
Apare evident, astfel, ca orice posibilitate de tematizare a unui obiect presupune
intotdeauna un subiect care sa-l instituie: Nu e posibil sa concepem lucrul perceput fara
cineva care sa-l perceapa. Dar este inca este adevarat ca lucrul se prezinta celui care il
percepe ca un lucru in sine si ca el pune problema unui veritabil in-sine-pentru-noi .
Acest in-sine semnifica, insa, tocmai ca obiectul nu ma asteapta pentru a fi si ca, in
acelasi timp, exista o plenitudine a obiectului care imi ramane inaccesibila pe calea
perceptiei: Perceptia exterioara este si ea, intr-adevar, experienta a obiectului (el insusi
este prezent aici in fata mea), dar in aceasta prezenta -; aici -; in persoana el are pentru cel
care il experimenteaza un orizont general nedeterminat si deschis la infinit, care cuprinde
ceea ce n-a fost perceput propriu-zis, si anume in calitate de orizont despre care se
presupune ca poate fi dezvaluit printr-o experienta posibila
Constituirea sensului in cadrul constiintei are loc in perceptie. De aceea, Husserl
recomanda metoda reductiei care consta in punerea lumii intre paranteze, pentru a avea
acces la sensul ultim al lucrurilor. In cazul existentei unui subiect, alaturi de activitatea
costiintei este nevoie sa fie cautata esenta perceptiei, a amintirii, a imaginatiei etc., si e
necesar sa fie arata modul in care se contitui obiectul intentional corespunzator.
Pentru a putea intelege cum un existent oarecare devine accesibil constiintei
intentionaele trebuie sa intuim esenta acelei cunoasteri. La Husserl, fenomenul nu este

ceea ce apare in pozitie cu lucrul in sine, ci, este considerat adevaratul corelat al
constiintei in lipsa unei dualitati.
In opera sa, Husserl incearca sa descrie modul in care ne sunt date fenomenele. In cazul
unui obicet nu sunt decrise insusirile oboiectului respectiv, ci, modul in care obiectul este
perceput in constiinta si in experienta. Fenomenlologia este cea care analizaeaza actul de
coonstiinta in care ne este dat un fenomen. Husserl nu incearca sa introduca noi concepte,
ci sa realizeze o analiza nemijlocita, o descriere a fenomenului trait in cadrul experientei.
Acesta descriere are un caracter reflexiv.
Metoda prin care incearca sa realizeza aceasta este cunoscuta drept reductie
fenomenologica, aceasta consta in faptul ca fenomenologul incepe prin a se elibera de
teza fundamentala a oricarei experiente printr-un soi de convertire metodologica. Aceasta
teza fundamentala constituie relitatea lumii. Orice experienta naturala implica existenta
unui teze care presupune o realitate inglobata care se refera la prezenta si realitatea lumii
intr-un mod nemijlocit.
Fenomenologul nu doreste sa conteste existenta aceste teze, ci, doar sa o puna intre
paranteze, fara sa o nege, o respinge in afara fenomenelor. Lumea nu este drept
urmare negate sau pusa la indoiala, fenomenologul refuza orice judecata cu privire la ea.
Constiinta ramane neatinsa de reductia fenomenologica, ea constituie o regiune
particulara a fiintei care poate deveni domeniul unei stiinte noi a fenomenlogiei.
Metoda fenomenologica a lui Husserl se refera la datul insusi al fenomenelor inmpreuna
cu activitatea constiintei, care rezulta din fenomenele experientei si ceea ce se petrece in
contiinta.
Metoda reductia poate fi inteleasa precum o intoarecere a constiintei in sine insasi, nu ca
la o substanta permanenta, ci ca o intentionalitate care confere sens si constituie lucruri.
Fenomenlogia va analiza activitatea constiintei intentionale. Trasatura fundamentala a
constiitei consta in aceea ca este indreptata spre exterior, spre obiect. Constiinta se

transcede in directia obiectului si trebuie sa fie umpluta de intuitia acestui obiect.

Aceasta orientare a constiintei spre obiectul vizarii ei a creat conceptual de constiinta ca
intentionalitate.
Metoda reductiei permite punerea intre paranteze a teza realitatii lumii, dar constiinta
ramane intentionala.

Aceasta inseamna ca realitatea obiectivitatii naturale este

suspendata, devine posibila o privire spre lumea fenomenlogica , deschisa aparentei

fenomenelor.
Constiinta intentionala traieste fenomenele ca fiindu-i date, dandu-le un sens in ea insasi.
Prin reductie putem pune intre pareanteze teza realitatii lumii, impreuna cu efectele sale,
dar, nu putem sa suspendam realitatea constiintei intentionaele. Drept urmare, ceea ce
apare in intuitie este contigent , comparativ cu constiinta intentionala care este absoluta.
Lucrul perceput nu reprezinta lucrul in sine sau ceva empiric, ci este un sistem complex
de aparente diverse pe care pe sesizam prin perceptie. Nu putem sa vedem nicidata un
obiect din toate unghiurile sale, il putem vedea numai dintr-o anumita perspectiva. Ceea
ce vedem sunt aspecte, aparente, contururi lucrul perceput reprezinta inbinarea tuturor
acestor aspecte care ne sunt oferite prin experienta. Lucrul perceput este ceea ce
percepem ca si o imbinare a tuturor aspectelor si reprezinta ceea ce am perceput in fapt
din toata aceasta diversitate.
Chiar daca este perceput, experienta nu epuizeaza fiinta lucrurui in sine deoarece exista
numaroase persepective si aspecte care raman in afara perceptiei. Lucrul perceput este
mult mai variat decat ceea ce am sesizat in el prin perceptie.
Datorita multitudinii de posibilitati, realitatea obiectiva nu este fortuita, adica este
posibila ca anumite aspecte, schite, sa nu se potirveasca. Aceasta posibila nepotrivire
dovedeste faptul ca nu mai exista nici o coerenta sigura. Pana si stiinta nu poate garanta
certitudinea deoarece nu poate oferi o unitate coerenta a tuturor aspectelor si
perspectivelor care exista.

Fenomenlogia cunoasterii este stiinta despre fenomenele cunoasterii in sens dublu: despre
cunoasteri ca fenomene, reprezentari, acte ale constiintei in care se prezinta diversele
obiectualitati, se constientizeaza, pasiv sau active, si, pe de alta parta , despre insesi
aceste obiectualitati, asa cum se prezinta ele. Cuvantul fenomen are sens dublu, in baza
corelatiei intre aparitia si ceea ce apare.
Au existat numeroase dezbateri in ce priveste fenomenologia, daca aceasta are atributele
uni system filosofic sau este numai o metoda de investigare. Husserl este cel care a
afirmat ca este atat o metoda cat si o filosofie. Ca prima filosofie, detine bazele
viitoarelor incestigatii filosofice si stiintifice. Husserl defineste fenomenolofia ca studiu
stiintiific al esentei structurale a constiintei.
Husserl s-a bazat in expunerile sale filosofice pe ideea unei stiinte absolute care sa ofera
o explicatie memijlocita asupra modului in care ego-ul se percepe pe sine alaturi de
lucrurile tot ceea ce il inconjoara.

Bibliografie:

Ferdinand Fellmann, Istoria filosofiei in secolul al XIX-lea, Editura All, Bucuresti, 2000
Hersch Jeanne, Mirarea filosofica, Editura Humanitas, Bucureti, 1996.
Husserl, Edmund, Meditatii carteziene: o introducere in fenomenologie, Editura
Humanitas, Bucuresti, 1994.
Husserl,Edmund, Ideea de fenomenologie si alte scrieri filosofice, Editura Grinta, ClujNapoca, 2002.
Louis Lavelle, Panorama doctrinelor filosofice, Editura Timpul, Iasi, 1997.
Patocka, Jan, Introduction a la phenomenologie de Husserl, Editura Jerome Lillon,
Grenoble, 1992.
Poggi, Stefano, Husserl e la fenomenologia, editura Firenze, Sansoni, 1973.
Robberechts, Ludovic, Husserl, Editura Editions Universitaires, Paris, 1964.
The Cambridge Companion to Husserl, Editeted by Barry Smith and david Woodruff
Smith, Cambrige University Press, 1995.