Alexandru Cargol

Master Filosofie Anul II

Conceptul despre lume la Merleau-Ponty

Merleau-Ponty, Maurice, filosof francez (Rochefort-sur- Mer 1908- Paris 1961).

A studiat filosofia la Ecole Normale Superieure din Paris, unde s-a imprietenit
cu Satre. In anii 30 a predat filosofia in diferite gimnazii si la Ecole Normale Superieure.
Satre, care se intorsese in 1934 din sejurul sau de studii din Germania, l-a familiarizat cu
scrierile lui Husserl. In 1939 deja vizitase pe atunci nou infiintata arhiva Husserl din Louvain
( Belgia), unde a citit diverse manuscrise nepublicate, mai ales in anii 30. In perioada celui deal doilea razboi mondial a colaborat cu miscarea franceza de rezistenta. La acea vreme lucra
la Fenomenologia perceptiei. In 1942 a aparut La structure du comportement ( Structura
comportamentului) doua lucrari care i-au adus in final titlul de doctor. Impreuna cu Satre si
multi altii, Merleau- Ponty a infiintat in 1945 revista Les temps moderns, care a devenit un for
important al dezbaterii din jurul existentialismului. Aici numele sau a fost frecvent legat de cel
a lui Satre. Pe scurt, era privit ca fiind mai mult o versiune filosofico-teoretica a lui Satre. Dar
Merlea-Ponty isi dobandise de mult propriul profil filosofic. Opera sa principala
(Fenomenologia perceptiei), din anul 1945, are ca tinta, printre altele, si Letre et le neant
( Fiinta si neantul) al lui Satre. Critica conceptului de libertate va determina si disputa cu Satre
in cartea aparuta cu zece ani mai tarziu ( Aventurile dialecticii).
Fenomelonologia perceptiei permite deja recunoasterea apartenentei sale la
miscarea fenomenologica. In orice caz, remarcabila este modalitatea in care Merleau-Ponty
insusi se include in traditia fenomenologica. In punctele importante ale conceptiei lui,
intentiile se situeaza atat de aproape de Fiinta si timp a lui Heidegger, incat a putut sa-si
insuseasca critica acestuia la adresa lui Husserl. Acest lucru este valabil atat in cazul
conceptului modalitatii umane de a fi (a-fi-in-lume), cat si in cazul conceptului modalitatii
istorice a omului. Totusi, Merleau-Ponty s-a inspirat mai ales din fenomenologia lui Husserl.
In vestita prefata la Fenomenologia perceptiei el afirma ca analiza heideggeriana a lui a-fiin-lume, precum si Fiinta si timpul ar fi doar o desfasurare a conceptului husserlian al lumii
naturale. Aceasta afrmatie este, insa, stranie, deoarece Merleau-Ponty il interpreteaza pe
Husserl din perioada sa tarzie, deci din perioada de dupa aparitia lucrarii Fiinta si timp.

Fenomenologia lui Merleau-Ponty si cea a lui Husserl se inrudesc, in primul rand, prin
conceptul husserlian de lume a vietii, pe care acesta din urma l-a dezvoltat in anii 30.
Intentia lui Merleau-Ponty in Fenomenologia perceptiei nu este, insa, o interpretare sau un
comentariu la Husserl. El determina o deplasare fundamentala de accent in cadrul
fenomenologiei, care poarta cu sine o critica a idealismului husserlian. Ca nu are intentia de
a-l interpreta pe Husserl reiese si din amintita prefata la Fenomenologia perceptiei. Aici
afirma, printre altele:
Numai in noi insine avem posibilitatea de a gasi unitatea intemeietoare si
adevaratul sens al fenomenologiei.
Adevarul nu salasluieste doar in omul interior, mai mult, nici nu exista un om interior: omul
este catre lume ( est au monde), el singur se cunoaste in lume.
In citatul de mai sus, Merleau-Ponty se raporteaza la conceptul lui Augustin al omului interior.
Acesta a devenit un concept cheie in gandirea crestina occidentala. El il utilizeaza ca punct de
plecare pentru critica traditiei filosofice de la Decartes incoace. Acesta considera subiectul ca
un fundament sigur, dar un subiect care se afla distantat fata de lume. Subiectul uman este
inteles ca ceva ce poate avea acces nelimitat la sine insusi. Pentru a se cunoaste pe sine insusi
subiectul trebuie doar sa priveasca inauntrul sau, trebuie sa se intoaca catre sine, prin
retragere din lumea in care este inclus nemijlocit. Remarcile critice ale lui Merleau-Ponty
despre omul interior nu se indreapta doar impotriva lui Decartes si a lui Augustin. Ele il ating
si pe Husserl, ale carui intentii fundamentale Merleau-Ponty sustine ca le-ar urma.
Fenomenologia, asa cum indica numele, se refera la fenomene, adica la ceea ce se arata.
Dupa Merleau-Ponty, asta inseamna ca ea revine la ce se arata prin experienta inainte de a
incerca sa o determinam stiintific. Fenomenologia este descrierea fenomenelor, aceasta
inseamna descriere a lumii, care este prezenta inainte de orice analiza pe care o pot face
despre ea. Subiectul constient al idealismului este deja dintotdeauna in lume: ceea ce
fenomenologia descopera prin descrierea ei este un subiect atribuit lumii. Intrebarea
esentiala este: in ce fel, noi, oamenii, avem acces la aceasta lume la care fenomenologia
incearca sa revina. Merleau-Ponty este de parere ca lumea ni se deschide in experienta
perceptiva. Perceptia este considerata ca fiind o deschidere privilegiata inspre lume,
deoarece toate celelalte modalitati de acces la lume se sprijina pe perceptie. Merleau-Ponty
incearca sa ajunga la o determinare concreta a ideii ca omul este dintotdeauna in lume. Pentru

Merleau-Ponty, perceptia nu este doar o receptare pasiva de impresii sau o intuitie teoretica.
In opozitie cu Satre, Merleau-Ponty determina existenta ca situata intre constiinta si corp; ea
este unitatea care precede aceasta situatie in opozitie a celor doi poli. Lumea vietii este preobiectiva si pre-subiectiva. Pentru Merleau-Ponty gandirea precede discursul, discurs care
este o modalitate a gandirii. Gandurile care nu pot exprimate sunt temporal inconstiente, iar
cele care pot fi exprimate devin constiente, insa noi putem face constiente ganduri inainte de a
fi exprimate. Discursul poate exprima gandurile unei persoane care vorbeste, iar ascultatorul
recepteaza gandurile ca sunete ale cuvintelor vorbite. Gandurile exista prin discurs, iar
discursul este existenta externa a gandurilor in contextul puterii de semnificatie pe care o
posedam. Existenta este o conditie care include existenta fiintelor constiente si a lucrurilor
neconstiente. Experienta corpului este mod ambiguu de existenta pentru ca ideea de corp nu
poate fi separata de experienta corpului si pentru ca mintea si corpul nu poate fi separata ca
subiect si obiect. Intr-unul din cursurile sale despre experienta celuilalt, Merleau-Ponty afirma
ca problema celuilalt nu poate fi pusa nici de o filozofie pur empirica, nici de una pur
rationala. Pe de o parte daca sinele se reduce la o serie de stari de constiinta pe care le gasesc
in el, iar celalalt constituie o alta serie de stari de constiinta distincte de ale sinelui nu se va
putea spune in nici un caz ca eul propriu il afirma pe celalalt. Pe de alta parte, celalalt trebuie
sa apara asemenea eului propriu ca spirit, iar corpul lui nu mai tine de esent, atunci el nu mai
poate fi vazut. In aceste doua cazuri problema celuilalt este pur si simplu fara sens. In
Fenomenologia perceptiei, unde Mereleau-Ponty a acordat un intreg capitol problemei
alteritatii si incercarilor de-a evita solipsismul; relaia dintre eu i cellalt nu este una de forma
ego-obiect, dar nici una dintre dou ego-uri.
Corpul celuilalt pe care eul propriu il sesizeaza nu apare asemenea obiectelor; daca se
identifica corpul celuilalt cu un obiect, asa cum fac biologii; dac el este o gramada de organe
a caror descriere o gasesc in plansele de anatomie, atunci corpul celuilalt, dar si cel propriu,
nu mai este locuit (de catre constiinta). Merleau-Ponty afirma ca exista doua modaliti de a fi:
fiinta-in-sine (clasa obiectelor) si fiinta-pentru-sine (constiinta). Ori, a considera pe celalalt
obiect inseamna a include constiinta in cadrul fiintei-in-sine, ceea ce intra in contradictie cu
propozitia afirmata anterior.
Alteritatea nu apare ins nici ca ego. Dac ar fi asa, atunci semenul ar trebui la randul sau sa
conceapa lumea asemenea eului meu si prin urmare eu nu as mai fi constituantul lumii. Mai
mult, chiar daca eul propriu ar accepta ca si celalalt constituie lumea, aceasta se realizeaza tot
in interiorul eului propriu: tot eu aa constitui-o si pe ea, ca atare as fi din nou singurul

constituant. Alteritatea nu poate fi, deci, nici simplu obiect, nici simplu ego. Iesirea din
aceast antinomie e aceea de a vedea omul ca si subiect al unui comportament, ca fiinta in
lume. Corpul celuilalt pentru eu si al eului propriu pentru celalalt vor aparea drept
comportamente. Luand actul de a musca drept exemplu de comportament, Merleau-Ponty
evidentiaza semnificatia intersubiectiva pe care aceasta o are: copilul de cincisprezece luni,
chiar daca nu s-a vazut in oglinda isi recunoaste prin celalalt dintii si maxilarul si funcia lor
de a musca. Acest exemplu dovedeste ca alaturi de subiectul percepator mai exista un subiect
pre-personal, toti oamenii devenind astfel subiecti anonimi ai perceptiei. Eu percep poate fi
inlocuit cu se percepe. Numai in asa fel celalalt poate exista alaturi de mine. In acest mod se
ajunge la o maniera familiara de a trata lumea: corpul meu va percepe corpul altuia ca o
prelungire miraculoasa a propriilor sale intentii.
Constiinta este caracterizata prin transparenta sa fata de sine insasi, caci ea nu este nimic
altceva decat ceea ce se gandeste ca este. De aici rezulta ca exista doua si numai doua moduri
de a fi: sau ca un lucru, ca fiinta in sine insasi, sau ca o constiinta, ca fiinta pentru sine insasi.
Fiintarea poate fi impartita in obiect si subiect. Incercarea lui Merleau-Ponty de a trece
dincolo de aceasta dihotomie clasica incepe in primul rand prin redescoperirea propriului
corp. Pentru a putea determina pozitia mea in raport cu un obiect cum ar fi o masa sau o
lampa, trebuie ca acest obiect sa fie prezent pentru corpul meu. Percepem lumea cu corpul,
suntem prin propria corporalitate in lume. Cand alegem un obiect pentru o analiza stiintifica,
presupunem deja o lume cunoscuta. Aceasta cunoastere care sta la baza cunoasterii noastre
despre obiect o avem pentru ca suntem un corp viu. Merleau-Ponty reia si adanceste, astfel,
problematica conceptului de subiect incarnat, asa cum o facuse deja Gabriel Marcel. Perceptia
intrebuinteaza intreaga cunoastere tacita si presupusa care apartine corpului. Mai clar
formulat: subiectul perceptiei este corpul. O data cu conceptul de corps propre apare un al
treilea mod de a fi, care nu este nici pura obiectivitate si nici pura subiectivitate.
Fenomenologia perceptiei isi atinge apogeul la Merleau-Ponty cu o dubla critica: o critica a
intelectulismului si o critica a emperismului. Fenomenologia lui Merleau-Ponty se orienteaza
catre o uitare. Consideram perceptia noastra ca obiect sau fenomen in lume, ca pe orice alt
eveniment, in loc sa o concepem ca deschidere sau acces catre lumea in care traim, si deci ca
presupozitie a gandirii obiective. Riguros vorbind, in experienta naturala, de zi cu zi, noi nu
avem perceptii ale obiectelor, ci avem un flux de experiente care se raporteaza una la alta si
care se explica reciproc.

Conceptul de constiinta s-a modificat. Nu putem sa intelegem constiinta drept fiinta pentru
sine pura ci drept constiinta perceptiva, drept perceptie in lume. Ca obiect personal imi sunt
mie insumi transparent. Perspectiva din care privesc lumea nu are limite fixe: intotdeauna
exista inca ceva de experimentat. Pentru ca perspectiva mea este deschisa, celalalt nu va fi
nici el inchis in ea. Lumea perceptiei depaseste eul particular perceptiv. De aceea, perspectiva
celuilalt poate sa depaseasca si perspectiva mea.
Punctul central al criticii pe care o face Merleau-Ponty empirismului si
intelectualismului este acela ca ambele orientari fac din lume un gata facut, o inchid intr-o
perspectiva limitata a tot ceea ce s-a intamplat. Dar lumea la care avem acces prin perceptie
este deschisa si nu e transparenta.
Lumea pe care o experimentam este totusi o totalitate deschisa.

Bibliografie

1. Merleau-Ponty, Maurice, Fenomenologia cunoasterii, Ed. Aion, 1999

2. Hugli, Anton; Lubcke Poul, Filosofia in secolul XX, Vol I, Ed. All, 2008
3. Enciclopedia de filosofie si stiinte umane, Ed. All, 2007