Categoriile afective, Mekel Dufrenne

Această prezentare vizează categoriile afective, identificate de Dufrenne ca aparținând

cunoașterii de tip a priori, și validitatea lor. Cunoașterea a priori se poate defini ca fiind acel tip
de cunoaștere care precedă experiența. A priori-urile nu sunt definibile, dar sunt cognoscibile.

A priori-urile corporale = cele care alcătuiesc schemele unor acțiuni precum a mânca, a dormi,
a ataca. Pe lângă acestea, se intuiește existența unor elemente a priori încă incognoscibile, și
anume cele ale reprezentării, precum intuiția.

A priori-urile intelectului = „constituie fundamentul posibilității de a judeca”; stabilește

obiectivitatea unui obiect făcând apel la o corelație între cunoașterea unității anterioare obiectului
și obiectul în sine. Acestea fac posibilă știința pură, dând naștere unor propoziții cu caracter
apodictic.

A priori-urile afectului = aparțin de sfera sentimentului și sunt insesizabile. Această categorie de

a priori-uri trebuie cunoscută înaintea experienței sentimentului. De exemplu, mai întâi este
necesar să avem o idee despre ceea ce este tragic, pentru a putea sesiza aceast afect într-o piesă
tragică.

Între categoriile afective și calitățile afective se instituie același raport ca între general și
particular.

Aparent, prin categoriile estetice nu putem întemeia o estetică pură, la fel de riguroasă ca
geometria sau fizica, întrucât un bilanț al a priori-urilor corporale sau afective nu poate fi
niciodată realizat pe deplin. Totuși, dacă ne gândim la geometrie așa cum era înțeleasă la
începuturile ei, prin cunoștințe minimale despre timp și spațiu, putem constata că ea era, într-un
fel, necesară și universală. Dufrenne afirmă că necesitatea și universalitatea nu sunt numai
caractere ale unei cunoașteri încheiate, ci și ale unei cunoașteri implicite. Astfel, este posibilă o
estetică pură, atât timp cât arta face trimitere la o calitate afectivă.

Dufrenne face distincția între categorii estetice și valori estetice. Estetica nu poate fi integrată
de axiologie, deoarece categoriile reprezintă mai mult decât o proprietate a unui obiect artistic.
Ele sunt principiile la care se raportează valorile estetice. Valorile estetice redau cât de mult se
apropie opera de o anume categorie. Frumosul este deopotrivă categorie și valoare: este categorie
prin faptul că reprezintă o realitate a unei lumi revelate de operă și valoare atunci când iese în
afara seriei de categorii ca expresie a adevărului estetic.

Totodată, categoriile estetice diferă de esențele reflexive, postulate de Etienne Souriau. Esențele
reflexive sunt definite ca fiind controale a posteriori. Dufrenne este de părere că esențele
reflexive, care pot surveni în urma inspectării unei opere, sunt diferite de calitățile afective.
Calitățile afective sunt lipsite de reflexivitate întrucât desemnează ceea ce este imanent operei, o
normă spirituală și contextuală, nu un scop urmărit de artist. Singurul scop pe care artistul îl
urmărește este acela de a se exprima pe sine așa cum este, să își manifeste autenticitatea în
asemenea măsură încât delimitarea dintre el și opera sa să fie înlăturată.

Reflecția estetică se îndreaptă spre opera în sine, mai degrabă decât spre subiectul ei - „noema e
mai accesibilă decât noeza”. Motivul pentru care se întâmplă aceasta este că limbajul permite
denumirea categoriilor umane în relație cu lumea, nu cu caracterul subiectului. Bayer, pornind de
la categoriile estetice și oferind astfel independență obiectului estetic, recunoaște distincția dintre
lumea operei și structura ei obiectivă, deci și dintre categoriile afective și cele structurale.

Tipul de a priori vizat de Dufrenne este cel care poate întemeia un tip de cunoaștere, nu cel ce
vizează lumea operei sau artistul. Calitatea afectivă revelată de sentiment reprezintă o
recunoaștere unei idei în cadrul spiritului, invocând astfel o cunoaștere precedentă. Totuși,
importanța sentimentului nu este diminuată, deoarece profunzimea unei opere este devoalată
doar în urma experienței unui sentiment puternic resimțit de privitor. Deși necesar, afectul nu
este și suficient. Calitatile afective trebuie să fie mereu raportate la categoriile afective ca tip de
cunoaștere a priori.

Aprioritatea este susținută de 2 idei. Ea este:

1. „imediat imanentă sentimentului” => cunoașterea nu se poate dispensa de reflecția asupra

sentimentului. Cunoașterea nu îi adaugă nimic sentimentului.
2. „nu rezultă (...) dintr-o generalizare empirică”
„Ceea ce resimt, ceea ce exprimă obiectul estetic are un sens ce poate fi identificat grație acestui
ecou pe care îl trezește în mine.” Acest ecou „ există în noi ca o virtualitate fundamentală pe care
întâlnirea obiectului estetic și sentimentul pe care acesta îl suscintă vine să o actualizeze.”

Validitatea categoriilor afective

Categoriile presupun o dubla referință - la lumea concretă și la subiectul concret, însă nu

concretul încarnat ci concretul promisoriu. Categoriile sunt și aspecte ale lumii lucrurilor precum
și ale lumii oamenilor deopotrivă. Sentimentul survine în prezența unei singure lumi și a unui
subiect unic. „Cum e deci posibil ca generalul să se aplice singularului, ca singularul să
evoce în noi generalul care îl luminează?” Cu alte cuvinte, care este relația dintre categoriile
afective și sentiment. Obiectul estetic singular nu trebuie înțeles ca idee, ci ca „subiectivitate și
reflectare a cărui operă este”. Singularitatea este trăsătura fundamentală a obiectului estetic.

Indeterminarea categoriilor afective, adică instanțelor generale, face posibilă aplicarea acestora
asupra singularului. Dacă acestea sunt explicitate, își diminuează calitatea. Generalitatea nu
decurge din actul fabricației, din tehnicile utilizate de către artist. Generalul subzistă în singular
prin modul intrinsec în care din fiecare produs artistic transpare umanitatea. „Opera de artă este
acea esență singulară care, întrucât tinde spre săvârșirea singularității sale, atinge universalul (...).
Ea poate așadar să alerteze în noi o cunoaștere generală a priori care constituie inima
sentimentului, așa cum universalul există în inima singularului.”