LIMBA SI GANDIRE

SCURT ISTORIC
Conditiile biologice pentru aparitia gadirii si a limbii existau la stramosul
uman. S-a constatat in urma cercetarilor ca maimutele inferioare cunosc aproximativ
20 de sunete diferite, iar cele superioare, aproximativ 40 de sunete. Desigur aceste
semnale sonore nu alcatuiesc o limba, dar sunt premise ale gandirii si limbii.
Mediul inconjurator actioneaza asupra organelor de simt ale fiintelor (animale
si oameni), provocand senzatii, perceptii si reprezentari pe care le reflecta. Aceasta
reflectare nemijlocita, rezultat al contactului direct cu realitatea stabilit prin simturi,
constituie primul sistem de semnalizare care este comun omului si animalelor
superioare.
In timpul evolutiei, la om a luat nastere un al doilea sistem de semnalizare,
caruia primul ii este subordonat si care permite gandirea abstracta si comunicarea
reciproca dintre oameni. Al doilea sistem de semnalizare constituie mecanismul
fiziologic al limbajului si al gandirii abstracte. Cuvantul auzit sau citit nu mai
semnalizeaza omului relitatea nemijlocit, ci prin intermediul notiunii rezultate in urma
prcesului de generalizare si abstractizare.
Legatura dintre limba si gandire se vadeste nu numai din originea lor
comuna, ci si din dezvoltarea lor paralela. Gandirii greoaie, confuze si concrete a
oamenilor primitivi ii corespunde o limba complicata, nesistematica si concreta.
 FUNCTII FUNDAMENTALE

Realitatea arata ca si atunci cand gandim folosim limba pe care o

intrebuintam in mod obisnuit in comunicare. Dar, daca intre limba si gandire
exista o legatura indisolubila, intre ele exista si deosebiri si neconcordante.
Limba si gandirea sunt doua fenomene sociale deosebite, avand fiecare
natura sa specifica. Functia fundamentala a gandirii este aceea de a fi un
mijloc de reflectare a lumii obiective, un instrument de cunoastere a legilor ei
si unul dintre cele mai importante instrumente de transformare ale lumii
acesteia. Gandirea este in primul rand o activitate de cunoastere; limbajul - o
activitate de comunicare.
Limba este expresia materiala a ideilor si sentimentelor.
Aceasta inseamna ca gandurile exprmate prin cuvinte devin o realitate
accesibila perceperii cu ajutorul organelor de simt.
 DIALOGUL

Dialogul este esenta limbajului.Limbajul este, in primul rand,

dialog si dialogul este, mai presus de toate, limbaj. Comunicarea
devine limbaj din clipa in care incepe dialogul, iar limbajul se reduce la
comunicare pe masura ce slabeste dialogul. Limbajul este un mijloc de
comunicare,dar nu orice mijloc de comunicare este limbaj. Limbajul
este singurul mijloc de comunicare dublu articulat, care permite
continua abstractizare si generalizare a semnificatiei prin energia
metaforica a semnificantului. Comunicarea exista si in natura, dar
limbaj nu au decat oamenii. Numai oamenii comunica unii cu altii,
celelalte fiinte comunica cel mult unele altora.
 RAPORTUL LIMBA –GANDIRE
Vorbirea este nu numai principalul mijloc de comunicare, dar si principalul
instrument de formare a gandurilor. Originea ideilor inceteaza sa mai fie
misterioasa din clipa in care oamenii isi dau seama ca orice idée este un produs
al activitatii lor lingvistice .
Campul semiotic se formeaza si se dezvolta intre semnificantul verbal si
semnificatiile lui din ce in ce mai abstracte si mai generale. Valorile nu se pot ivi
decat in tensiunea spirituala a campului semiotic, alimentat continuu de energia
metaforica a vorbirii, care sporeste neincetat fie cunoasterea realitatii, fie
expresivitatea atitudinii fata de ea. Noam Chomsky cauta ceea ce este general –
uman in limba si gandire. El crede ca fara existenta unei structuri gramaticale
universale si innascute nu s-ar putea explica usurinta cu care orice copil normal
isi insuseste regulile de formare si de intelegere ale unei limbi. Se vede silit sa
accepte ca oamenii cunosc principiile limbajului fara sa le fi invatat si ca acestea
constituie tocmai o conditie preliminara a insusirii unei limbi .
Pentru vorbirea si priceperea unei limbi nu este suficienta primirea ei din
afara;mai este neaparat nevoie si de o competenta ligvistica innascuta.”Pentru a
se trezi, ratiunea are nevoie sa comunice cu o inteligenta deja formata. Insa
stimulatiile externe nu sunt necesare decat pentru a declansa mecanismele
innascute; ele nu determina forma a ceea ce este dobandit. (Noam Chomsky, ”La
linguistiquie cartesienne”, 1969).
 Cei ce sustin autonomia gandirii fata de limbaj invoca tocmai faptul ca in
vreme ce limba este particulara, gandirea este universala, ca ritmul in care se
dezvolta gandirea este mai rapid decat acela in care se dezvolta o limba, ca o
gandire incorecta mai poate fi inteleasa, in timp ce incorectitudinea lingvistica
ajunge la un moment dat,sa compromita intelegerea.
Evident toate acestea nu inseamna autonomia gandirii fata de limbaj, ci
doar relativa independenta a dimensiunii semantice a limbajului fata de
dimensiunea lui fonica sau grafica.
Structura logica a gandirii este produsul unei indelungate dezvoltari a
vorbirii si a scrierii. Ea reflecta cele mai generale raporturi dintre lucruri: unitatea
dintre fenomen si esenta, precum si relatia dintre cauza si efect. Gandirea nu exista
fara vorbire, dar nici nu se confunda cu ea pentru ca este produsul vorbirii.
Vorbirea este materia din care se construiesc gandurile. Prin urmare nu
pot exista idei innascute decat in masura in care este innascuta capacitatea omului
de a vorbi logic, adica potrivit celor mai generale si mai constante insusiri si relatii
din realitate.
 SEMNUL LINGVISTIC

Cuvantul este de la inceput general si abstract. Primele cuvinte aveau insa

un grad minim de generalitate.
Semnul lingvistic este superior oricarui semnal,deoarece se diferentiaza
intre semnificant si semnificatie (Saussure), ingaduind, astfel, semnificatiei sa
devina din ce in ce mai generala si mai abstracta, iar semnificantului, din ce in ce
mai arbitrar. Esentialul este, insa, ca semnificantul verbal, inlocuind obiectul,
ingaduie semnificatiei sa-i reflecte proprietatile generale.
Vorbirea este principalul instrument al trecerii de la oglindirea perceptuala
a fenomenelor la reflectarea conceptuala a proprietatilor generale.
Se poate vorbi despre om numai din clipa in care antropoidul a reusit sa
inalte semnalul vocal la nivelul calitativ superior al semnificantului verbal. In vreme
ce strigatul starneste o reactie imediata, de aparare sau de atac, cuvantul, inlocuind
stimulul obiectual si ingaduind, astfel, ragazul gandirii, inaugureaza procesul
cunoasterii si al interventiei intentionate in mersul lucrurilor.
 ETAPE
Etapele vorbirii si scrierii sunt si etapele gandirii: iconica, enuntiativa si demonstrativa.
In faza holofrastica a vorbirii, cand cuvintele –fraze sunt preponderent verbale si imperative,
semnificatia are un grad minim de generalitate, iar semnificantul, un grad maxim de simbolism
fonetic si grafic; in faza urmatoare, a vorbirii propozitionale, cand apare opozitia ditre
substantiv si verb, precum si dintre subiect si predicat, generalitatea semnificatiilor creste, iar
simbolismul semnificantului scade; in sfarsit, in faza ei polifrastica, vorbirea se transforma in
discurs, semnificatiile atingand nivelul categoriilor, iar semnificantul devenind nemotivat si
arbitrar.
Gandirea depaseste faza ei iconica si intra in cea enuntiativa sub presiunea intrebarii, care
transforma cuvantul-fraza intr-un subiect al carui semnificant nu mai inlocuieste fenomene
sensibile si cere predicate din ce in ce mai generale.
“In construirea constiintei umane nu exista pas mai mare si mai important decat acela care
duce de la expresia vocala sub forma de strigat sau de orice interjectie emotionala la expresia
sub forma de intrebare. Caci astfel constrangerea purei necesitati fizice este sfaramata si temelia
libertatii spirituale este pusa. In intrebare se exprima pentru prima oara, o curiozitate indreptata
nu spre posesiunea unui obiect, ci spre obtinerea unei cunostinte.”(Ernst Cassirer)
Aparitia si dezvoltarea gandirii depind de faurirea si perfectionarea vorbirii.Nici la propria
gandire nu se poate ajunge altfel decat prin vorbire,darmite la gandirea celorlalti. EDUCAREA
GANDIRII TRECE NEAPARAT PRIN EDUCAREA VORBIRII. COPILUL TREBUIE INVATAT SA
VORBEASCA NU PENTRU A DEVENI CAPABIL SA-SI EXPRME GANDURILE, CI PENTRU A
CAPATA POSIBILITATEA DE A LE CONSTRUI. Oamenii invata sa gandeasca pe masura ce
invata sa vorbeasca. De aceea, lipsa educatiei lingvistice este tot atat de grava pentru
dezvoltarea gandirii ca subalimentarea pentru dezvoltarea puterii fizice.