Importanța comunicării

Comunicarea este un proces specific uman prin care un emițător transmite un

mesaj unui receptor prin intermediul unui canal cu scopul obținerii unei schimbări în
așteptarea unui feedback
Toate definițiile comunicării care pot fi găsite au un element comun: precizează
importanța pe care o are comunicarea în activitatea umană. Există o legătură
indestructibilă între activitatea pe care o desfășoară omul și capacitatea sa de a se exprima
în diferite moduri. Sunt opinii care susțin că omul nu este singurul care comunică, ci și
animalele. Însă ele trasmit semnale, nu pot reda idei, gândiri, sentimente. Ele doar redau
semnale asupra unui lucru. Omul este singurul care folosește cuvântul, îl aude, îl
interpretează.
Wilhelm von Humboldt spune că limbajul este o energie la care participă toți
indivizii în cadrul unei colectivități. Limba nu mai este privită ca un mediu care reflectă
gândirea, ci este factorul formator al gândirii. Adică prin intermediul limbajului noi
gândim. Humboldt spune că vorbirea este o condiție necesară a gândirii fiecărui individ în
cercul închis al izolării sale (comunicare intrapersonală). Limba se dezvoltă în cadrul
social, iar omul se înțelege pe sine numai în măsura în care a verificat cât de inteligibile
sunt cuvintele sale pentru ceilalți.

Importanța cuvintelor și modalitatea în care expunem cuvintele

Ex. ,,Să se ierte, nu se poate morții să se dea” – în acest caz, clar viața omului e
salvată.
,,Să se ierte nu se poate, morții să se dea” – în acest caz, clar viața omului este
plecetuită.
Ex. ,,Dacă bărbatul ar ști ce vrea femeia, ar muri de fericire” – în acest caz, bărbatul
este cel care vrea să știe ce-și dorește femeia și aceasta îi va creea multă fericire
,,Dacă bărbatul ar ști ce vrea, femeia ar muri de fericire” – în acest caz, femeia e
cea care este fericită pentru că bărbatul de lângă ea știe ce vrea.
Un anumit specialist identifică această corelație între mână și unealtă și față și
limbaj. Există o legătură indestructibilă între cuvânt și creier. Inițial a urmărit această
relație între mâna care este formatoare de unealtă și fața care este formatoare de limbaj, iar
tocmai această pereche de mână care folosește unealta și fața care folosește limbajul a dus
la ceea ce se numește astăzi om. ,,Apariția uneltei printre caracteristicile esențiale
delimitează tocmai frontiera specifică umanității la capătul unei îndelungate perioade de
tranziție în cursul căruia sociologia ia treptat locul zoologiei”. De asemenea, acest
specialist consideră că se poate vorbi despre o interdependență între mână și organele feței
ca element de motricitate. ,,Unealta și limbajul sunt neurologic legate, iar ambele sunt
nedisociabile în structura socială a umanității.”. Umanitatea s-a dezvoltat și se dezvoltă
prin această capacitate de a face legătura între ceea ce face omul și limbajul pe care-l
folosește, iar această legătură între ceea ce face și ceea ce spune omul duce la progresul
tehnic, dar și la progresul limbajului.

Henri Wald spune că vorbirea nu are origine, ea însăși este origine. Henri Wald
trimite și la teoria revelației de sine în sens polemic în schimb. În istoria culturii, la
început, a fost cuvântul. Ba mai mult decât atât, cuvântul a fost însuși începutul, dar nu
cuvântul lui Dumnezeu, ci cuvântul omului. Acesta spune că ideea vine vorbind. Adică
ideile se formează și se dezvoltă în și prin comunicare. Vorbirea este și materie (aspectul
grafic al cuvintelor și cum sunt cuvintele exemplificate în dicționar) și spirit (energiile care
sunt transmise între interlocutori). Omul este o ființă dialogală. Trăsătura fundamentală
care diferențiază omul de animal este această capacitate de a dialoga. ,,Animalele
reacționează la semnale. Nu răspund la întrebări. Pândesc, nu se întreabă. Atacă, nu
contrazic. Ele comunică între ele, dar nu dialoghează. Omul este, însă, prin esența sa o
ființă dialogală.”.
Michael Devitt spune că limbajul dă speciei umane avantaje enorme asupra
celorlalte specii, limbajul fiind o cale rapidă și ușoară de a transmite descoperirile de la o
generație la alta.
Un sociolingvist elvețian spune că limbajul nu este doar primordial, ci și complex
legat de ceea ce gândește, face și interpretează omul.
Emile Durkeim spune despre limbaj că a numi este primul semn al comunicării. A
gândi înseamnă a-ți ordona ideile, prin urmare a clasa. Iar această clasificare duce la
dezvoltarea umanității.
Jurgen Habermas spune despre comunicare că este liantul vieții sociale. ,,E un fel
de metainstituție de care depind toate celelalte instituții sociale, căci acțiunea socială se
constituie abia în comunicarea curentă, dar această instituție a limbii ca tradiție este
evident dependentă de procesele sociale ce nu intră în relațiile normative. Limba este de
asemenea un semn al dominației și puterii sociale.”.
Pentru Alex Muchielli a comunica înseamnă a utiliza un ansamblu de metode
numite de comunicare. Înseamnă să vorbești, să-ți modulezi intonația, să te comporți într-
un anumit fel, să adopți o mimică, gesturi, atitudini specifice, etc. Te folosești de mai multe
metode aduse de comunicare pentru a exprima ceea ce vrei să exprimi.

Comunicarea este esența vieții. De la naștere și până la moarte noi ne petrecem tot
timpul vieții comunicând, iar comunicarea joacă un rol primar în viața noastră.
Comunicarea joacă un rol indiferent de ceea ce facem de-alungul zilei. Comunicarea
reprezintă legătura umană esențială, fie că este redat prin pictură, muzică, prin teamă sau
amuzament, intenționat, accidental, față în față sau mediată. Comunicarea este legătura
noastră cu restul comunității și este prezentă în tot ceea ce am face.
 Teoria idealistă – vorbirea este creația primului om Adam, care a și numit toate
ființele, iar omenirea a avut o singură limbă până la turnul Babel până când au apărut
diverse limbi.
Teoria materialistă – există întâi realitatea, obiectele, iar apoi omul le numește.
Harold Lasswel adresează întrebări: ,,cine?”, ,,spune ce?”, ,,prin ce canal?”, cui și
în ce fel”.