Teorii cognitive

Teoriile cognitive reprezintă un set de alte teorii care accentuează importanța

mentalului, gândurilor în determinarea comportamentului nostru. Teoriile cognitive fac
parte din teoriile împrumutate din alte discipline (psihologie, psihiatrie). Se pune accent pe
importanța gândurilor, a viziunii noastre. Cognitiviștii spun că emoțiile apar în urma
gândurilor noastre
Acestea încearcă să umanizeze behaviorismul. Cognitiviștii apar ca reacție a
behaviorismului, considerând că omul nu reacționează în mod automat ca un calculator la
stimulii externi, ci că între stimul și comportament intervine procesarea informației.
Cognitiviștii spun că nu putem separa comportamentul de rațiune, că există și
comportamente necondiționate (Ex. Stăm în cameră și ne lăcrimează ochiul. Nu bate
vântul, nu nimic, este pur și simplu un comportament spontan). În felul acesta, cognitiviștii
aduc în discuție capacitatea noastră, activitatea cognitivă.
Concepția persoanei despre sine și lume  aceasta stă la baza comportamentului
nostru. Părerile pe care le avem despre sine și despre lume este o hartă a personalității
noastre.

Reprezentanți

- A. Beck – Psihiatru american; preocupat de tratarea anxietății. Este considerat

părintele terapiei cognitive și terapiei cognitiv-comportamentale
- A. Ellis – Psiholog american; a lansat terapia rațional-emoțională
- A. J. Rush
- W. Glasser – Vorbește de terapia realitate

Concepte fundamentale

Cogniția  Reprezintă un mod particular de gândire, ceea ce noi gândim într-o

anumită situație. Este procesul prin care ne înțelegem pe sine, cât și pe ceilalți. Deci, este
modul nostru particular de a da sens lumii în care noi trăim.
Ceea ce noi gândim într-o anumită situație
 Triada cognitivă (cunoscută drept triada depresiei)  Este un ansamblu de cogniții,
concepții, de atitudini negative față de sine (sunt incapabil, neimportant), lume (lumea e
rea, epuizantă) și viitor (așteptări catrastofale, ,,nimic bun nu se va întâmpla’’). Aceste
gânduri ne împing în depresie

Disfuncții cognitive  Sunt un fel de exagerări ale gândirii noastre, idei, scheme
mentale care sunt ilogice, deși nouă ni se par logice; interpretarea realității.
- Abstracția selectivă – De obicei noi selectăm informația care se potrivește
credințelor noastre, ignorând restul informației. Dintr-un șir de aspecte pozitive
aflate în jurul nostru, noi selectăm un mic detaliu de regulă negativ, asupra
căreia ne concentrăm foarte mult, ajungând să ne acapareze mintea și
personalitatea.
- Inferența arbitrară – Tragem niște concluzii fără a avea legătură cu realitatea,
fără logică (Ex. Mergem in Scoția. Am avut experiențe nefericite. Tragem
concluzia că toți scoțienii sunt zgârciți).
- Gândirea absolutistă – Exprimări absolutiste, fără nuanțe. Percepem totul în
alb-negru, bun-rău, totul-nimic
- Amplificarea eșecurilor și minimalizarea succeselor – Ne diminuăm meritele,
ne minimalizăm gândurile pozitive. E bine să ne acceptăm atât succesele, cât și
eșecurile
- Generalizarea cu dramatizare – Convingere generală de natură negativă bazată
pe un eveniment particular, propriu. Atunci când gândești exagerat, dar cu
dramatizare.
- Personalizarea – Atunci când ne atribuim responsabilitatea pentru evenimente
care nu se află sub controlul nostru, dăm vina pe noi înșine.
- Asumarea unor responsabilități excesive – Tendința de a atribui anumite
evenimente negative unor deficiențe personale, de multe ori imaginare, ceea ce
conduce la diminuarea stimei de sine.
- Evaluarea incorectă a unor situații – Evaluăm greșit realitatea din care facem
parte, evaluăm incorect lucrurile, întâmplările
- Atitudine disfuncțională – Se manifestă sub forma unor convingeri personale că
valoarea noastră ar depinde de ceea ce cred alții despre noi.

Tehnici utilizate

- Identificarea și testarea gândurilor automate (acele gânduri negative care ne vin

automat în minte, care ne influențează răspunsurile emoționale,
comportamentale)
- Schimbarea atribuirii responsabilității asupra evenimentelor și situațiilor (,,Nu
este vina ta că....’’)
- Reducerea așteptărilor catrastofice
- Distanțarea față de situațiile problematice (să avem curajul să rezolvăm
problemele, nu să le evităm)
 - Căutarea de soluții alternative (întotdeauna sunt mai multe soluții. Trebuie să
cântărim avantajele și dezavantajele existente. Rolul AS este de a pune în
balanță cu beneficiarul soluțiile alternative)
- Repetiția cognitivă pozitivă (să gândești pozitiv. Dacă gândești pozitiv, atragi
lucruri bune asupra ta)
- Instruirea încrederii în sine (trebuie să ne amintim victoriile, succesele pe care
le-am avut. Încrederea noastră crește din momentul în care vedem că avem
rezultate)

Indicații în asistența socială

- Comportamente depresive
- Reducerea anxietății
- Eliminarea prejudecăților
- Eliminarea consumului de drog și alcool
- Tulburări de personalitate
- Creșterea stimei de sine, eliminarea sentimentelor de inferioritate

Contraindicații în asistența socială

- Victimele violenței
- Persoane cu halucinații sau idei delirante
- Cazuri care necesită intervenții rapide, de urgență

Un program cognitivist: terapia realitate (W. Glasser)

Aceasta se bazează pe teoria alegerilor libere, realiste. W. Glasser vorbește, pentru

creșterea încrederii în sine, de terapia prin intermediul căreia realizăm anumite obiective
concrete. Se centrează pe rezolvarea de probleme, pe luarea unor decizii corecte în acord
cu realitatea. Se centrează pe asumarea responsabilității comportamentelor noastre
1. Principiul personal – Are legătură cu valorizarea beneficiarului nostru prin
definirea unor obiective concrete în rezolvarea problemelor cu care se
confruntă, dar și prin conștientizarea controlului intern, emoțional și mental
2. Focalizarea pe comportamentul prezent al beneficiarului – Se axează pe felul în
care gândește și mai puțin pe sentimente. Se axează mai degrabă pe prezent
decât pe trecut (aici și acum)
3. Evaluarea propriului comportament – Planificăm un comportament responsabil
pentru beneficiar.
 4. Asistarea beneficiarului în planificarea unui comportament responsabil – Pentru
învățarea beneficiarului care are un comportament iresponsabil să fie
responsabil este nevoie de un scenariu realist, un program de intervenție, un
plan
5. Decizia angajării în acțiuni responsabile – Acțiunea este cheia acestui program
de terapie bazată pe realitate. Nimic nu se obține ușor în viață, ci prin muncă.
6. Nu se acceptă scuze pentru greșeli și nici pentru lipsa de performanță –
Obținerea controlului, evaluarea acțiunilor actuale pe care le realizează
beneficiarul
7. Eliminarea pedepsei pentru eșecurile clientului – Mai degrabă se folosește
tehnica recompensei, decât a pedepsei.
8. Nu se renunță niciodată – Încerci să implementezi acel scenariu pe care l-ai
stabilit cu beneficiarul

Acestea nu necesită tehnici speciale. Se poate aplica de către oricine. Forma de

comunicare este dialogul deschis, precis și clar, adecvat situației. Se practică individual
sau în grup.