Politici sociale

-definiții, sursele bunăstării individuale, surse de finanțare ale

politicilor sociale-

Politici sociale  - reprezintă un set de măsuri, activități sau programe pe care statul
le ia pentru a acoperi niște nevoi, în cazul nostru niște nevoi sociale (nevoi de sănătate,
educație, locuințe, etc.);

- o serie de instituții create special pentru a distribui bunăstarea

socială și a redistribui bunăstarea socială;

- reprezintă un set de programe, activități, măsuri ce au ca scop

adresarea unor nevoi, în special nevoi elementare, și creșterea bunăstării sociale prin
intermediul distribuirii/redistribuirii unor surse considerate a fi relevante (bani, servicii, timp).

Exemple de componente ale politicii sociale (sectoriale): politica în sfera educației,

politica în sfera sănătății, politica în sfera locuirii, politica în sfera muncii, politica privind
minoritățile naționale, etc.

Politica privind minoritățile  Exemple minorități de: rasă, gen, etnie, orientare
sexuală, religie, etc. De ce se numesc minorități? Sunt într-un grup/nr. mic. Există
minorități/majorități numerice și de putere. Politicile în sfera minorităților vizează echilibrarea
unor dezavantaje pe care ei le au în diferite domenii ale vieții sociale, economice, culturale,
etc. în raport cu majoritarii.

Sursele bunăstării individuale  cea mai importantă sursă a bunăstării individuale

este venitul salarial, deoarece marea masă a indivizilor care sunt activi pe piața muncii sunt
salariați. Iar principala sursă a bunăstării individuale este efortul individual. Ceea ce facem
noi pe piața muncii/pe lângă piața muncii reprezintă un efort individual de a ne asigura
bunăstarea.

Alte surse care ne asigură bunăstarea individuală: sisteme de întrajutorare (familia,

prietenii), economii proprii, moșteniri, proprietăți, chirii, vânzări, împrumuturi, PCR (Pile,
Cunoștiințe și Relații), statul prin politicile sale asociate.
 Sursele de finanțare ale politicilor sociale  taxe, plăți, impozitele, accizele (bani
percepuți pentru consumul bunurilor de lux cum ar fi tutunul și alcoolul), cotizații,
privatizarea, împrumuturi (rambursabile sau nerambursabile).

Forme de intervenții ale statului prin politicile sociale  beneficii sau transferuri
sociale (pot fi sub formă monetară; ex. venitul minim garantat, indemnizație creșterea
copilului, alocația de stat pentru copii, etc.; pot fi transferuri în bunuri sau în natură, adică
non-monetare; ex. banca de alimente, programul care oferă lapte praf pentru nou-născuți,
cornul și laptele oferit la școală, cantina socială, adăposturi pentru oamenii străzii, etc.),
servicii sociale (servicii educaționale, servicii de sănătate, servicii acordate unor categorii sau
grupuri sociale considerate a fi vulnerabile, centre de zi pentru copii), gratuități (prin
producerea/prestarea unor servicii sau plata integrală a celui ce le produce; ex. gratuitatea
studenților/elevilor/vârstnicilor la transport, etc.), subvenția (energie electrică, transportul în
comun, scutiri de taxe și impozite, etc.)

Beneficii după natura riscului: - Beneficii universaliste (accesul la bunurile publice

-parcul, șosele, spații pietonale, ordinea publică-, etc.)

- Beneficii din rețeaua de securitate socială

(asigurările sociale -sănătate, șomaj, pensii-, etc.)

Redistribuția bunăstării  este o politică robin hood. Are ca scop reducerea

inegalității în repartizarea veniturilor și averii în societate, prin deplasarea unei părți a
resurselor disponibile de la nivelul unor categorii de cetățeni în favoarea altei părți a
populației. Principiul este al solidarității societății. Cu cât suntem mai solidari, cu cât nevoile
umane de bază sunt asigurate pentru cât mai mulți cetățeni, cu atât prosperitatea și bunăstarea
întregii societăți și inclusiv prosperitatea mea este mai mare și mai sigură.
 Tipuri de bunăstare – sociala (furnizarea sau primirea colectivă), economică
(bunăstarea asigurată prin mecanismele pieţei sau al ale economiei) și de stat (asigurarea
bunăstării prin intermediul statului și in special prin politici sociale)

Statul bunăstării – Statul capitalist de după cel de-al Doilea Război Mondial care s-a
constituit într-o modalitate specifică de guvernare pe baza consensului social, pin îmbinarea
eficienţei sistemului economiei de piaţă cu solidaritatea socială şi umanismul politicilor
sociale redistributive.

Pe orizontală : piaţă- familie-comunitate-stat

Pe verticală: naţional-regional-local-comunitar

Obiective ale politicilor s: promovarea unor bunuri publice, protecția/securitatea

socială a segmentelor populației, dezvoltarea socială

Presupoziții ale economiei de piață: 3 teorii: teoria naturii umane, teoria comp.
decizional, teoria