C. G.

Jung – Omul și simbolurile sale

 Pomenind de Max Ernst: ,,Într-o scrisoare trimisă din Maloja, în 1935, Ernst scria:
„Eu şi Alberto (artistul elvețian Giacometti) suntem bolnavi de sculpturită. Lucrăm cu
bolovani de granit, mari și mici, din morena ghețarului Forno. Lustruiți minunat de
timp, îngheț și vreme, ei sunt fantastic de frumoși. Nicio mână umană nu poate face
asta. Așa că de ce nu am lăsa grosul muncii pe seama acestor elemente naturale, noi
mulțumindu-ne să zgâriem pe acești bolovani runele propriului nostru mister?"1

 Descoperiri din grota Montespan: ,,Aceste imagini sugerează o vânătoare magică,

asemenea celei practicate azi, încă, de triburile de vânători din Africa. Animalul pictat
funcționează ca ,,dublu"; prin uciderea lui simbolică, vânătorii încearcă să anticipeze
şi să asigure moartea animalului real. Aceasta este o formă de magie simpatetică,
bazându-se pe „realitatea" unui dublu reprezentat într-o imagine: ceea ce se întâmplă
în pictură se va petrece și cu originalul. Faptul psihic care se află la baza acestei
credințe rezidă în identificarea puternică a ființei vii cu imaginea sa, despre care se
consideră că ar reprezenta sufletul acelei ființe. (Acesta este unul dintre motivele
pentru care o mare parte a popoarelor primitive din ziua de azi este reticentă în a se
lăsa fotografiată.)”2

 ,,Abundenţa infinită a simbolismului animal în religia şi arta din toate timpurile

subliniază nu numai importanţa simbolului, ci demonstrează și cât de vital este pentru
om să integreze în viața lui conținutul psihic al simbolului - instinctul. Animalul în
sine nu este nici bun, nici rău; este un element al naturii. Nu poate dori nimic din ce
nu face parte din natura lui. Reformulând, își urmează instinctele. Acestea ne par de
multe ori misterioase, însă ele își au corespondentul lor în viața umană: instinctul este
fundamentul ființei umane.”3

1
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 310
2
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 312
3
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 317
 Simbolul central al artei creştine nu este mandala, ci crucea sau crucifixul. În
timpurile carolingiene, crucea grecească (cea cu brațele egale) era forma obișnuită și,
de aceea, mandala era implicată în mod indirect. Dar de-a lungul timpului însă,
centrul s-a mutat în sus, până ce crucea a luat forma crucii latine, cu stâlpul vertical
mai lung, așa cum o ştim în ziua de azi. Această evoluție este importantă, pentru că ea
corespunde dezvoltării interne a creştinismului, până în Evului Mediu târziu. În
termeni simpli, această evoluție a simbolizat tendința de a muta centrul omului și
credinței sale de pe pământ către o sferă spirituală „elevată“. Această tendință a apărut
din dorinţa de a pune în practica ceea ce zicea lisus: „Împărăția mea nu este în această
lume“ Viața pământeană, lumea și trupul erau, de aceea, forțe care trebuiau să fie
depășite. Speranțele omului medieval erau astfel direcționate către o altă sferă, pentru
că promisiunea împlinirii venea numai dinspre paradis.
Această tentativă și-a atins potențialul în Evul Mediu și în misticismul medieval.
Speranțele în lumea de dincolo și-au găsit expresia nu numai în ridicarea centrului
crucii; pot fi observate, de asemenea, în creşterea înălțimii catedralelor gotice, care
par să sfideze legile gravitației. Fundația cruciformă este cea a unei cruci latine
prelungite (deşi baptisteriile, cu bazinul în centru, au un veritabil plan mandalic).
Odată cu zorii Renaşterii, a început să apară o schimbare revoluționară în viziunea
despre lume a omului. Mișcarea ,,ascendentă" (care a atins un maximum în Evul
Mediu târziu) a început să se retragă; omul s-a întors pe pământ. A redescoperit
frumusețile naturii și ale corpului, au început primele călătorii în jurul pământului și
s-a dovedit că lumea este sferică. Legile mecanicii și cauzalității au devenit
fundamentele ştiinţei. Lumea sentimentelor religioase, a iraționalului și misticismului,
care a jucat un rol atât de important în timpul Evului Mediu, era din ce în ce mai mult
pusă în umbră de triumfurile gândirii logice.
În mod similar, arta a devenit mai realistă și mai senzuală. A spart tiparele subiectelor
religioase medievale, îmbrățișând întreaga lume vizibilă. S-a lăsat copleșită de
manifestările lumii, de splendorile și ororile sale și a devenit ceea ce arta gotică fusese
înainte: un adevărat simbol al spiritului epocii. În acest mod, cu greu poate fi privit ca
fiind ceva întâmplător faptul că o schimbare importantă s-a produs inclusiv în ceea ce
privește casa Bisericii. În contrast cu catedralele gotice avântate spre cer, acum au
apărut mai multe planuri circulare ale fundațiilor. Cercul a înlocuit crucea latină.
În tot cazul, această schimbare de formă - şi este un punct de referință important în
istoria simbolismului - trebuie atribuită unor cauze estetice, nu religioase. Este singura
 explicație posibilă a faptului că centrul acestor biserici circulare (adevăratul loc
„sfânt“) este gol și că altarul este plasat într-o firidă dintr-un zid, departe de centru.
Din acest motiv, planul nu poate fi descris ca fiind o adevărată mandală. O excepție
importantă este Catedrala Sf. Petru, din Roma, care a fost construită după planurile lui
Bramante și Michelangelo. Aici altarul este în centru. Omul este tentat să atribuie
această excepție geniului arhitecților, pentru că geniul măreţ este mereu în afară și
dincolo de timp.
În ciuda schimbărilor cu bătaie lungă aduse de Renaștere în artă, filosofie și știință,
simbolul renașterii a rămas neschimbat.”45

 ,,Am putea face aici o separare între două tipuri radical diferite de reprezentare
artistică. Au fost făcute multe tentative de a le defini caracteristicile. Recent, Herbert
Kühn (…) a încercat să facă o distincție între ceea ce el denumeşte stilul ,,imaginativ"
şi stilul ,,senzorial". Cel ,,senzorial" înfăţişează în general o reproducere directă a
naturii sau a temei picturii. Cel ,,imaginativ", pe de altă parte, prezintă o fantezie sau
o experiență lăuntrică a artistului, exprimate de-o manieră „nerealistă", „abstractă" sau
chiar onirică.”

 ,,Cercul este simbol al psihicului (chiar și Platon a descries sufletul ca pe-o sferă).
Pătratul (și deseori dreptunghiul) este un simbol al materiei telurice, al trupului și al
realității. În majoritatea operelor de artă modern, conexiunea între aceste două forme
primare este fie inexistentă, fie vagă și întâmplătoare. Separarea lor este o altă
expresie simbolică a stării psihice a omului secolului XX: sufletul lui și-a pierdut
rădăcinile și este amenințat de disociere.”6

 ,,Încă din 1911, Kandinsky a scris faimosul sau eseu Spiritualul în artă: ,,Fiecărei
epoci i se acordă propria măsură a libertății artistice și chiar și cel mai creative geniu
nu poate depăși granițele acelei libertăți.”7

4
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 325-327
5
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 330
6
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 333-334
7
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 337
  ,,Scopul artistului modern este de a da expresie viziunii lui interioare asupra omului,
asupra fundalului spiritual al vieții și lumii. Opera de artă modernă a abandonat nu
doar tărâmul concretului, al ,,naturalului” lumii senzoriale, ci și pe cel al
individualului.”8

 ,,Pionierii artei moderne au înțeles, aparent, cât de mult cereau de la public. Niciodată
artiștii nu au publicat atâtea ,,manifeste" și explicații ale scopurilor lor ca în secolul
XX. În tot cazul, explicațiile și justificările pentru ceea ce fac se adresează nu doar
altora, ci și lor înșiși. În mare parte, aceste manifeste sunt nişte confesiuni artistice de
credință - niște texte poetice și deseori confuze, niște încercări contradictorii de a oferi
claritate straniilor produse ale activităților lor artistice din ziua de azi.”9

 Referitor tot la Kandinsky: ,,În eseul său ,,Despre problema formei", el scrie: ,,Arta de
azi întruchipează spiritualul, maturizat până la punctul revelației. Formele acestei
întrupări pot fi aranjate între doi poli: (1) abstracționismul pur; (2) realismul pur.
Acești doi poli deschid două căi, ambele ducând, în cele din urmă, către aceeași
finalitate. Aceste două elemente au fost mereu prezente în artă; primul element era, de
obicei, exprimat în cel de-al doilea. Astăzi pare că cei doi poli duc existențe separate.
Arta pare să fi oprit completarea încântătoare a abstractului prin concret şi
viceversa".10

 ,,Atât pătratul lui Malevich cât și suportul pentru sticle al lui Duchamp erau gesture
simbolice care nu aveau nimic de-a face cu arta în sensul strict al cuvântului. Totuși
ele marchează cele două extreme (,,abstracționismul pur” și ,,realismul pur”) între
care putem alinia și înțelege arta imaginativă a ultielor decenii.”11

 Pictorul spaniol Joan Miró, de exemplu, merge pe malul mării zilnic, în zori de zi,
pentru a ,,colecta lucrurile aduse de flux. Lucruri împrăștiate acolo, așteptând ca
cineva să le descopere personalitatea." Artistul păstrează în studioul său ceea ce

8
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 338
9
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 338-339
10
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 339
11
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 340-341
 găseşte. Din când în când asamblează câteva dintre acele obiecte, rezultând cele mai
ciudate compoziții: ,,Artistul este deseori surprins de formele propriei creații".”12

 Kandinsky spunea: ,,Tot ce este mort freamătă. Nu numai lucrurile poetice, precum
stele, luna, lemnul, florile, ci chiar și un buton alb al unor pantaloni, stralucind în balta
străzii… Totul are un suflet secret, care este mai degrabă tăcut decât vorbăreț.”13

 ,,Pictorii încep să se gândească la ,,obiecte magice" şi la ,,sufletul secret" al lucrurilor.

Pictorul italian Carlo Carrà scria: ,,Trebuie precizat că lucrurile obişnuite sunt cele
care ne relevă acele forme ale simplității, prin care putem conştientiza condiția elevată
și semnificativă a existenței - în aceasta rezidă întreaga splendoare a artei". Paul Klee
zicea: ,,Obiectul se extinde dincolo de granițele aspectelor lui, prin recunoașterea
faptului că acel obiect înseamnă mai mult decât ceea ce exteriorul său prezintă ochilor
noştri". Iar Jean Bazaine scria:,,Obiectul ne trezește dragostea, doar pentru că pare să
fie purtătorul unor forțe care sunt mai mari decât el însuși".”14

 ,,Chirico a fost fondatorul așa-numitei pittura metafisica. ,,Fiecare obiect, scria el ,,are
două aspecte: aspectul comun, care este cel pe care îl observăm în general și care este
văzut de toți, și aspectul spiritual, metafizic, care este văzut numai de unii indivizi, în
moment de clarviziune și de meditație metafizică. O operă de artă trebuie să
povestească despre acel ceva ce nu apare în forma sa vizibilă.”15

 ,,În contrapartidă la opera lui Chirico, poate fi observată creația pictorului rus Marc
Chagall. Căutarea din lucrările sale reprezintă, de asemenea, o „poezie misterioasă și
singuratică", sugerând ,,aspectul spiritual al lucrurilor, pe care numai unii oameni îl
pot observa". Simbolismul bogat al lui Chagall este înrădăcinat în pietatea
hasidismului iudaic (din Europa de Est), într-un sentiment cald față de viață. Chagall
nu se confrunta nici cu problema vidului, nici cu cea a morții lui Dumnezeu. El scria:
„Orice se poate schimba în lumea noastră demoralizată, cu excepția inimii, a iubirii

12
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 341
13
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 342
14
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 343
15
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 344
 omului şi a străduinţei lui de a cunoaşte divinul; pictura, la fel ca poezia, își are partea
sa de divinitate; oamenii simt acest lucru azi, la fel cum simțeau și mai demult".”16

 ,,Odată cu contrastul dintre Chagall și Chirico, apare o întrebare importantă pentru

înțelegerea simbolismului artei moderne: cum capătă formă relația dintre conștient și
inconștient în opera artiştilor moderni? Sau, cu alte cuvinte, unde se poziționează
omul?
Un răspuns poate fi găsit în așa-numita mişcare ,,supra- realistă", al cărei fondator
este considerat a fi poetul francez André Breton. (Şi Chirico poate fi descris ca fiind
suprarealist.) Ca student la medicină, Breton a luat cunoștință de opera lui Freud. În
acest fel, visele au ajuns să joace un rol important în ideile sale. ,,De ce n-am putea
folosi visele, pentru a rezolva problemele fundamentale ale vieții?", scria el. „Cred ca
antagonismul aparent dintre realitate și vis se va dizolva într-un fel de realitate
absolută - într-o suprarealitate."
Breton a înfățișat în mod admirabil acest punct de vedere. Ceea ce căuta el era
reconcilierea opuselor, a conștientului și inconștientului. Însă modul în care a încercat
să ajungă la acest scop nu putea decât să îl ducă în derivă. El a început să
experimenteze, folosind metoda freudiană a asocierilor libere, dar și pe cea a dicteului
automat, în care cuvintele și frazele izvorând din inconștient sunt puse pe hârtie, fără
vreun control conştient. Breton le numea: ,,dicteul gândurilor, independent de orice
preocupare estetică sau morală".
Însă acel proces înseamnă pur și simplu că drumul este deschis fluxului imaginilor
inconștiente, aşa încât rolul important sau chiar decisiv jucat de obicei de conștient
este ignorat. Așa cum a explicat dr. Jung în capitolul său, conștientul este cel care
păstrează cheile pentru seifurile inconștientului, jucând, de aceea, un rol decisiv.
Numai conștientul este în stare să determine înțelesul imaginilor şi să recunoască
semnificația lor pentru om, aici și acum, în realitatea concretă a prezentului. Numai în
interacțiunea conștientului cu inconștientul, acesta din urmă își poate dovedi valoarea
și poate chiar să demonstreze modul în care e posibilă depășirea melancoliei vidului.
Dacă inconștientul, odată intrat în acțiune, este lăsat pe cont propriu, există riscul ca

16
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 347
 majoritatea conținuturilor sale să devină copleşitoare sau să se manifeste prin latura
lor negativă, distructivă.”17

 ,,Chestiunea cu privire la rolul conștientului în pictura modernă apare, de asemenea,

în conexiune cu folosirea arbitrariului, ca modalitate de compunere a picturilor. În
Dincolo de pictură, Max Ernst scria: ,,Asocierea unei maşini de cusut cu o umbrelă,
pe o masă chirurgicală [parafrază din poetul Lautréamont] este un exemplu familiar,
care acum a devenit clasic, al fenomenului descoperit de suprarealişti, anume că
asocierea a două (sau mai multe) elemente aparent străine, într-un plan străin ambelor,
este cel mai puternic foc al poeziei."18

 ,,Max Ernst, de exemplu, s-a întors la Leonardo da Vinci, care scrisese un eseu
pornind de la remarca lui Botticelli, că, dacă ai arunca un burette îmbibat în vopsea pe
un perete, în stropii lăsați de el vei vedea capete, animale, peisaje și o mulțime de alte
configurații.”19

 ,,În eforturile lui Max Ernst de a urmări modelul secret al lucrurilor putem detecta o
afinitate cu romanticii secolului al XIX-lea. Ei vorbeau despre ,,scrisul” naturii, care
poate fi văzut oriunde: pe aripi, pe cojile de ouă, în nori, zăpadă, cristale de gheață și
în alte ,,ciudate conexiuni ale hazardului”, precum și în vise sau viziuni. Ei vedeau
totul ca fiind expresia unuia și aceluiaşi ,,limbaj pictural al naturii". Astfel, gestul lui
Max Ernst de a numi imaginile produse de experimentele sale ,,istorie naturală" a fost
unul cu adevărat romantic. Şi avea dreptate, pentru că inconștientul (care crea
imaginile, pornind de la configurările arbitrare ale lucrurilor) este natură.”20

 ,,Ce sens poate avea un aranja- ment întâmplător - oriunde şi oricând apare pentru
omul căruia i se arată?”21

17
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 348-349
18
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 349
19
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 350
20
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 352-353
21
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 353
  ,,Pictura bazată pe hazard poate fi frumoasă sau urâtă, armonioasă sau discordantă,
bogată sau săracă în conținut, bine sau prost trasată. Acești factori îi determină
valoarea artistică, însă nu-l pot satisface pe psiholog (deseori spre supărarea artistului
sau a oricui consideră că satisfacția supremă constă în contemplarea formei).
Psihologul caută mai în profunzime şi încearcă să înțeleagă ,,codul secret" al
aranjamentului arbitrar — în măsura în care se poate descifra ceva.”22

 ,,Retragerea aparentă sau actuală a omului din multe opere de artă, lipsa reflecției și
predominanța inconștientului asupra conștientului oferă criticilor frecvente puncte de
atac. Ei discută despre o artă patologică și o compară cu picturile realizate de nebuni,
pentru că este caracteristic psihozei faptul că personalitatea și conștientul Eului sunt
imersate în și ,,inundate" de conținuturile provenind din regiunile inconştiente ale
psihicului.”23

 ,,Ochiul artistului ar trebui mereu să se întoarcă spre viața interioară, iar urechea lui ar
trebui să fie mereu atentă la necesitatea lăuntrică. Aceasta este singura modalitate de a
exprima ceea ce reclamă viziunea mistică.”24

 ,,Impactul unghiului ascuțit al unui triunghi asupra unui cerc are, de fapt, un impact la
fel de copleșitor, precum cel al degetului lui Dumnezeu care atinge pe cel al lui
Adam, din pictura lui Michelangelo.”25

 ,,Mâna mea este în întregime instrumentul unei sfere mai îndepărtate. Nici capul nu
este implicat în munca mea; acolo e la lucru cu totul altceva...”26

 Paul Klee scria: ,,Pentru artist (...) dialogul cu natura este o conditio sine qua non a
creației sale.”27

22
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 353
23
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 353
24
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 358
25
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 359
26
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 359
  ,,Cu cât mai adâncă este ,,disoluția” realității, cu atât pictura își pierde din conținutul
său simbolic. Motivul rezidă în natura simbolului și a funcției sale. Simbolul este un
obiect al lumii cunoscute, indicând spre ceva necunoscut; este cunoscutul care
exprimă viața și sensul inexprimabilului. Dar, în picturile abstracte, lumea
cunoscutului a dispărut complet. Nu a rămas nimic care să formeze o punte spre
necunoscut.”28

 ,,O comparație a picturilor abstracte cu microfotografiile din lumea atomică arată că

abstracția completă a artei imaginative a devenit, într-un mod surprinzător și
neobservat, ,,naturalistă", subiectul ei fiind elementele materiei. ,,Abstracționismul
pur" și ,,realismul pur", care își au originea la începutul secolului nostru, s-au
reîntâlnit. Ne amintim de cuvintele lui Kandinsky: ,,Polii deschid două căi, ambele
ducând, în cele din urmă, către aceeaşi finalitate". Această ,,finalitate", punctul de
reunire, este atinsă în picturile abstracte moderne. Însă este obținută în întregime
inconştient. Intenția artistului nu joacă niciun rol în acest proces.
Acest fapt duce la cel mai important aspect al artei moderne: artistul nu este pe atât de
liber pe cât crede în activitatea lui creatoare. Dacă opera este realizată într-un mod
mai mult sau mai puțin inconştient, travaliul este controlat de legile naturii care, la cel
mai profund nivel, corespund legilor psihicului - şi reciproca.”29

 Pictorul francez Alfred Manessier definea țelurile artei sale cu aceste cuvinte: „Ceea
ce trebuie să recucerim este soliditatea realității pierdute. Trebuie să ne construim o
nouă inimă, un nou spirit, un nou suflet, după măsura omului. Realitatea adevărată a
pictorului nu stă nici în abstracție, nici în realism, ci în redobândirea solidității sale, ca
ființă umană. În prezent, arta nonfigurativă îmi pare a oferi pictorului o oportunitate
de a aborda realitatea interioară a propriei persoane şi de a înțelege conștiința sinelui
său esențial, adică a propriei ființe. Numai prin recucerirea acestei poziții, cred că
pictorul va fi capabil, atunci când va veni timpul, să se întoarcă, încet, spre propria

27
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 360
28
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 361
29
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 362
 persoană, pentru a-şi redescoperi propria soliditate și pentru a o consolida, astfel încât
să poată ajunge la realitatea exterioară a lumii."30

30
Aniela Jaffé, Simbolismul în artele vizuale – în C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei,
2017, p. 369