Sunteți pe pagina 1din 32

Filosofia renașterii

Renașterea a fost mișcarea culturală care a afectat


profund viață intelectuală europeană în perioada modernă
timpurie

Renașterea presupune și o încercare a intelectualilor de a studia și


îmbunătăți lumea seculară, prin revigorarea ideilor din antichitate
și adoptarea unor noi metode de gândire.

Inovațiile renașterii au făcut că structurile politice și bisericești să


fie mai receptive și au dus la apariția capitalismului.
Frederic Engels a spus:
“Aceasta a fost cea mai mare revolutie
progresista,cand limitele vechiului orbis terrarium
au fost sfaramate,cand a fost descoperit pamantul si
s-au pus bazele viitorului comert mondial si ale
transformarii mestesugului in manufactura, cand
puterea regala,sprijinindu-se pe oraseni,a sfaramat
puterea nobilimii feudale si a intemeiat regate
mari,nationale,in care s-au dezvoltat natiunile
Europei contemporane si societatea burgheza
moderna”.
Trăsăturile hotărâtoare ale filosofiei
renașterii
• negarea “intelepciunii” carturaresti si • nazuinta de a iesi din chilia monahala
a disputelor verbale scolastice in largul naturii,si de a se sprijini pe
experienta simturilor si libera
cercetare.
In filozofia Renasterii trebuie sa distingem 2
perioade principale.
Secolul XV Secolul XVI
• burghezia,incapabila sa-si creeze o • in baza marilor descoperiri stiintifice si
filozofie proprie,a restaurat si adaptat a progresului tehnic,se cristalizeaza o
nevoilor sale o filozofie antica. Dar filozofie noua si originala.Curentul
aceasta filozofie se deosebeste principal a fost filozofia italiana a
essential de scolastica,care utiliza si ea naturii.Tocmai ea s-a aratat a fi
operele lui Platon si Aristotel. premergatorul direct al stiintelor
naturii si al materialismului epocii
moderne.
Socotind că natura este principiul
păcatului,scolasticii o blestemau și nu o
studiau. Renașterea a pus studiul naturii in
fruntea studiului filozofiei.
iluminiștii (David Hume, Edward
Gibbon, Condorcet, D`Alembert, Diderot, Voltaire), care
se considerau continuatorii idealurilor umaniste și
raționaliste ale secolelor XV și XVI, vedeau Renașterea ca
o mare epocă de progres cultural, ce marchează trecerea
de la întuneric la lumină, de la barbarie la civilizație, o
trezire a Occidentului din somnul dogmatic;
romanticii (Novalis, August Wilhelm Schlegel, Heinse
Meyer, Stendhal, Madame de Staël, Victor
Hugo, Byron, Gioberti, Giusepe Mazzini) aveau o viziune asupra
Renașterii opusă celei iluministe. La fel de diferit este văzută
semnificația rupturii cu evul mediu, care este idealizat și privit ca
o vârstă de aur. Sunt admirate cavalerismul medieval, ordinea,
autoritatea și credința religioasă. Stilul gotic este privit ca
supremă expresie a creației artistice;
hegelianismul Hegel vede în Renaștere un progres
spiritual, o reînnoire a culturii, după lunga noapte
a Evului mediu. Studierea operelor antice are
semnificația întoarcerii de la divin la uman;
pozitivismul: la Hippolyte Taine, Benedetto
Croce, Bertrando Spaventa ruptura dintre
Renaștere și Evul mediu e apreciată pozitiv.
Renașterea este epoca de aur a acestui mileniu,
premisă a apariției supraomului, un om liber,
deschis tuturor experiențelor vieții.
Renaşterea ca fundal istoric şi cultural explică apariţia ideii de stat modern, prin Niccolo
Machiavelli şi întemeierea unei noi ştiinţe, politica, guvernată de alte legi decât cele
specifice simplei conduite umane. Fondator al realismului politic şi filosof al istoriei,
Machiavelli este el însuşi om al Renaşterii ca şi Michelangelo, Dante, Guicciardini,
Lorenzo de Medici şi Galileo Galilei, prin opera sa teoretică şi experienţa politică în
care se regăsesc trăsăturile umanismului florentin. Realismul politic denumit de P.
Manent şi A. Gorun „fecunditatea răului” a reprezentat descrierea faptelor aşa cum sunt
ele în realitate şi nu cum ar trebui să fie, recunoaşterea şi acceptarea răului ca
element firesc al naturii umane, cultivarea sa în viaţa politică pentru instituirea
binelui ca finalitate în guvernarea statului. Astfel, fiinţarea şi susţinerea binelui
prin rău a determinat, în viziunea lui Machiavelli, separarea politicii de morală.
Ipostazele statului la Nicollo Machiavelli:
Republica şi Principatul
Problematica statului reprezintă esenţa gândirii
politice a umanistului florentin, care a utilizat
pentru prima dată termenul „stat” ca
instituţionalizare a puterii în lucrarea Principele
Cristian Tudor Popescu a afirmat

Originalitatea este o însuşire


estetică pretinsă abia de pe la
Renaştere încoace.
Filosofia ideilor de bază
renascentiste
- structura cunoașterii lumii și
- explicarea fundamentală a universului.
- A existat o afirmare a demnității omului:
frumusețea lui a fost lăudată, posibilitățile
de rațiune, creativitate, voință.
Poziția și capacitățile individului în societate
depind de propriul său talent și minte, și nu de
origine, după cum sa crezut anterior.
Umanismul
Baza spirituală a Renașterii a constituit-o umanismul.

Cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar și a corpului, care în


perioada medievală era total discreditată, a devenit în timpul
Renașterii un scop educativ. Viziunea teocentrică a trecutului s-a
transformat într-una antropocentrică: centrul atenției în studii
științifice și creații artistice a devenit omul.
 Fiecare perioadă din istoria culturii a avut propria ei viziune asupra Renașterii,
astfel:
 Iluminiștii, care se considerau continuatorii idealurilor umaniste și raționaliste
,vedeau Renașterea ca o mare epocă de progres cultural, ce marchează
trecerea de la întuneric la lumină, de la barbarie la civilizație, o trezire a
Occidentului din somnul dogmatic;
 Romanticii aveau o viziune asupra Renașterii opusă celei iluministe.Sunt
admirate cavalerismul medieval, ordinea, autoritatea și credința religioasă.
Stilul gotic este privit ca suprema expresie a creației artistice;
 Pozitivismul: -ruptura dintre Renaștere și Evul mediu e apreciată pozitiv.
Renașterea este epoca de aur a acestui mileniu, premisă a apariției
supraomului, un om liber, deschis tuturor experiențelor vieții.
Leonardo da Vinci
A fost cel mai de seamă reprezentan
al Renașterii italiene din perioada de apogeu a acesteia.A
fost omul universal la granite dintre arta si stiinta.
Spirit
universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer,
inventator, anatomist, geolog,
cartograf, botanist și scriitor.
Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de
seamă geniu din întreaga istorie a omenirii. Geniul său
creator și spiritul său inventiv și-au pus amprenta asupra
epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist, un
spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci,
animat de o imaginație fără precedent în istorie.
Ideile lui Da Vinci
Potrivit lui Leonardo, ochiul nu ne spune mai multe despre lume decât
intelectul.
Arta, prin pictură, serveşte la cunoaşterea lumii şi este filosofie pentru
că obiectivul artei este cunoaşterea lumii vizibile.
Artistul nu reflectă pur şi simplu lucrurile, ci dobândeşte o cunoaştere a lor.
Leonardo valoriza pictura ca pe o artă perfectă, deoarece se foloseşte de cel
mai nobil simţ şi se bazează pe cunoaşterea ştiinţifică a opticii. Pentru
Leonardo, pictura este asemeni ştiinţei pentru că reproduce şi cunoaşte
realitatea.
Citate
 “Acolo unde lucrarea Spiritului nu folosește unealta mâinii, nu există artă.”
 “Cine nu respectă viața, nu o merită”
 “Arta nu se termină niciodată, ci este doar abandonată.”
 “ Detaliile formează perfecțiunea, însă perfecțiunea nu este un detaliu.”
 „A crea ceva asemănător vieţii este mai presus decât viaţa.”
 “ În viață, frumusețea dispare. În artă, nu.”
 “Acolo unde lucrarea Spiritului nu folosește unealta mâinii, nu există artă.”
 “ Cine nu respectă viața, nu o merită.”
 “Arta nu se termină niciodată, ci este doar abandonată.”
 “ Detaliile formează perfecțiunea, însă perfecțiunea nu este un detaliu.”
“Cina cea de taina”
Redând furtuna născută în sufletul discipolilor la auzul cuvintelor "Unul dintre voi
mă va trăda!", artistul a redat felul divers în care, potrivit vârstei și
temperamentului, apostolii au reacționat la aceste cuvinte fatidice.
Omul Vitruvian
Acest desen demonstrează
contopirea matematicii cu arta din
timpul Renașterii și expune
concepțiile complexe ale lui
Leonardo despre proporții. În plus,
acest desen reprezintă piatra de
temelie a încercării lui Leonardo de
asociere a omului cu natura.
Sfântul Ioan Botezătorul
Pictura a fost realizată cu trei ani înainte de
moartea artistului. Este evident în acest tablou
stilul caracteristic al lui da Vinci, bazat în mare
parte pe expresivitatea clarobscurului. Silueta pusă
în lumină a sfântului se dezvăluie din întuneric.
Este greu de definit sursa luminii care cade asupra
lui. Compoziția tabloului creeaza senzația de
monocromie, de culoare unică dominantă. Tabloul
prezintă un personaj de o frumusețe ambiguă,
hermafrodită, impenetrabilă. Privindu-l, spectatorul
aproape hipnotizat ezită, neștiind dacă este vorba
despre un bărbat sau despre o femeie.
Gioconda
Este considerată cea mai renumită operă din istoria
picturii.
Caracteristica principală a portretului este surâsul
enigmatic. Sigmund Freud a interpretat acest surâs
ca simbol al atracției erotice a lui Leonardo față de
mama sa.
Pictura reprezintă unul din primele portrete pe
fondul unui peisaj imaginar. Istoria tabloului este
plină de peripeții. Leonardo era foarte atașat de el
și îl purta totdeauna cu sine în călătorii.
La 31 octombrie 2001, artistul norvegian Vebjørn Sand a construit un
pod de 100 m lungime după proiectul lui Leonardo, care uneşte
Norvegia de Suedia şi poartă numele maestrului renascentist.
BIBLIOGRAFIE
• Braudel, Fernand - Gramatica civilizațiilor, vol. II, Editura
Meridiane, Bucureşti, 1994
• Braudel, Fernand - Mediterana şi lumea mediteraneană în
epoca lui Filip al II-lea, Editura Meridiane, Bucureşti,
1986, vol. III
• Braudel, Fernand - Timpul lumii, Editura Meridiane, Bucureşti,
1989, vol. I
• Burckhardt, Jacob- Cultura Renaşterii în Italia, Editura Minerva,
Bucureşti, vo.I, 1998