UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Specializarea: Arte Plastice/Sculptură – Pictură, An II

Curs: Hermeneutica artelor vizuale

Manierismul
Examen 07.06.2022

Coordonator:
Lect. univ. dr. Emilia Burlan

Student:
Maria Bianca-Ramona

1
 Manierismul
(1520-1620)

Exemplu de Manierism: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul și banchetul lui Irod
(cca.1630-1633), de Bartolomeu Strobel, Muzeul Prado, Spania

Manierismul1 s-a dezvoltat în Italia din anul 1520 până la sfârșitul secolului al
XVI-lea. Prin urmare expresia ,,manierist” a fost folosită cu sensul echivalent modului
pentru artiștii care au fost astfel desemnați sau incluși în Renaștere.

INTRODUCERE
Această idee a apărut din secolul al XVII-lea, în care Giovanni Bellori și alții
credeau că manierismul este o mișcare de cea mai slabă calitate, deoarece a apărut după
Renașterea clasică. Aprecierea sa a început în secolul XX, mai ales datorită unor autori,
precum Arnold Hauser, care au modelat o tendință dominantă considerându-l un stil artistic,
independent și cu entitate proprie. Cu alte cuvinte, s-a trecut de la o evaluare peiorativă2 a
termenului, la un sens majoritar care îl definește printr-o serie de valori intrinseci3 proprii.
Concomitent cu evoluția sensului manierismului, unii cercetători au subliniat că manierismul
nu este doar un stil pictural, așa cum a fost considerat inițial, ci că trebuie extins și la alte
manifestări artistice, culturale și spirituale, precum arhitectura, sculptura, literatură și muzică.

1
Curent artistic apărut în Italia în secolul XVI, care reprezintă în pictură o artă ce se adresează unei minorități
cultivate.
2
Care dă un sens depreciativ cuvântului la care se atașează
3
Care constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru; care există prin sine însuși (independent de
relațiile sale cu alt lucru).

2
 Manierismul începuse să-și facă simțită deja prezența în ultimele lucrări ale lui Rafael
(fig.1) și de-a lungul etapei finale a lui Michelangelo (fig.2). Scopul artiștilor manieristi a fost
ruperea unității și echilibrului spațial, ei au înțeles spațiul ca fiind divers și, prin urmare, cu
viziuni diferite. Vizavi de gruparea masivă de figuri se află spații goale, iar motivele
principale sunt plasate pe fundal, în timp ce cele secundare capătă o importanță capitală. În
cadrul manierismului s-au distins două curente: spiritualismul mistic4 extrem de exacerbat5, al
cărui cel mai bun reprezentant este El Greco(fig.3), și naturalismul panteist6, în care lucrurile
reale apar foarte detaliate, al cărui reprezentant cel mai bun este Brueghel(fig.4).

(Fig. 1) Madonna della Sedia (1514), de Rafael Sanzio

Galleria Palatina, Florența

4
Spiritismul mistic este o mișcare religioasă, a apărut în Germania în timpul Reformei , care consideră că Duhul
Sfânt este prezent în corpul uman sau în natură, și privește ca lipsit de importanță sau chiar respingând religia.

5
Accentuat, exagerat, intensificat.

6
Concepție filosofică monistă care identifică pe Dumnezeu cu întreaga natură.

3
(Fig. 2) Facerea lui Adam (cca. 1508-1512), de Michelangello

Capela Sixtină, Vatican

(Fig 3)

Logodna Mariei (cca.

1612-1614) de El Greco

- Muzeul Național de Artă,

București

4
 (Fig.4) Jocurile pentru copii (1560), de Bruegel

Kunsthistorisches Museum , Viena

CARACTERISTICI

Printre caracteristicile manierismului găsim în pictură numeroase reprezentări ale

nudurilor, posturi singulare și complexe dar și musculatură excesivă. Subiectul reprezentat
poate fi intenționat inexplicabil sau poate fi considerat intangibil 7. Scena majoră este plasată
în spatele compoziției sau altfel ascunsă în mijlocul celorlalte figuri care nu au legături cu ea.
Acesta este destinat doar pentru a ilustra talentele pictorului. Perspectivele sunt mărite la
maxim, dimensiunile și scara sunt distorsionate. Culorile sunt vibrante datorită opozițiilor lor.
Prezintă Simboluri complexe care se referă la domenii care nu aparțineau până acum
tematicei artistice (alchimie 8, arta blazonului 9, limbajul florilor, ...)

7
Care nu poate fi atins, de neatins; care trebuie să rămână intact.
8
Formă de studiere empirică, experimentală a naturii, îmbinată cu elemente de astrologie și misticism, care
urmărește transformarea metalelor comune în aur, crearea unui „elixir al vieții”, descoperirea „pietrei filosofale”
etc.
9
Ansamblu de semne convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei
familii nobile, a unei bresle etc.

5
 PICTURA MANIERISTĂ

(Albrecht Dürer)

Autoportretul (fig.5) (sau autoportret la

douăzeci și opt) este un tablou pe panou din
lemn de Albrecht Dürer , un german
renascentist artist .

Pictura cu autoportretul este considerată

cea mai complexă, personală și iconică dintre
autoportretele sale și unul care păstrează
imaginația populară.
Acest autoportret este cel mai
remarcabil datorită asemănării sale cu multe
reprezentări anterioare ale lui Hristos. Istoricii
de artă notează asemănările cu convențiile
picturii religioase, inclusiv simetria, tonurile
întunecate și modul în care artistul se confruntă
direct cu privitorul și își ridică mâinile la
mijlocul pieptului, ca în actul binecuvântării.
Trăsăturile cu care este pictat, calmul și distanța
în privire, barba, părul care atârnă peste umeri
și poziția perfectă între trunchi, gât și cap,
sporesc o corelare10 directă a picturii cu
imaginea de pe figura lui Iisus Hristos, fapt pe
care Dürer nu l-ar fi putut trece cu vederea în
gândurile sale și care conține o profundă
meditație estetică asupra concepției artistului la
momentul execuției lucrării.
( Fig. 5) Autoportret (1500) de Albrecht Durer,
Alte Pinakothek, Germania

În cazul lucrării care ne privește, poza frontală și simetrică pe care Dürer o ia pe

pânză pentru a se reprezenta pe sine ne dă seama de Pictorul german a fost unul dintre
pionierii în utilizarea substanței adecvate cerute de autoportret pentru a realiza dezvoltarea
unei explorări plastice fără precedent – ​mai târziu, putem găsi la Rembrandt ecouri similare
de interes în același gen pictural. În cazul lucrării care ne privește, poza frontală și simetrică
pe care Dürer o ia pe pânză pentru a se reprezenta pe sine ne dă seama de îndrăzneala și
personalitatea puternică a artistului, întrucât era o ipostază rezervată imaginilor religioase, în
timp ce muritorii obișnuiți obișnuiau să apară lungi de trei sferturi.

10
Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni
nu poate exista fără celălalt.

6
CONCLUZIE

În concluzie, unii pictori precum Durer, Carpaccio, etc nu au ajuns mari prin simpla
imitare a unor maeştrii precum Tiziano, Tintoretto şi Veronese, ci prin găsirea unei maniere
personale de exprimare a meşteşugului lor, astfel, conceptul de manierism şi-a găsit una din
semnificaţiile sale fundamentale: distanţarea faţă de orice modele, care erau cu precădere
clasice, şi căutarea unor modalităţi de realizare a unui stil propriu de expresie.

BIBLIOGRAFIE / WEBOGRAFIE

1. André Chastel , Le Sac de Rome, 1527: de la primul manierism la contrareformă ,

Gallimard, 1984
2. Patricia Falguieres, Manierismul: o avangardă în secolul al xvi- lea , Gallimard,
2004
3. Linda Murray, Înalta Renaștere și Manierism: Italia, Nord și Spania, 1500-1600
4. Istoria frumusetii - Umberto Eco
5. https://ro.scribd.com/doc/204488141/014-Trasaturile-manierismului-doc
6. https://ro.frwiki.wiki/wiki/Mani%C3%A9risme
7. https://ro.frwiki.wiki/wiki/Autoportrait_(D%C3%BCrer,_Munich)
8. https://en.ppt-online.org/129979