Sunteți pe pagina 1din 45

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM

BUCUREŞTI

ILUMINATUL ÎN ARHITECTURĂ

Coordonator:
Lect. Univ. Dr. Arh. TEOFIL MIHAILESCU

Absolvent:
BARBU PAUL STEFAN

Bucureşti
Martie, 2011
2

Cuprins

Cuprins.......................................................................................2
Argument...........................................................................................3
......................................................................................................4
Introducere.......................................................................................4
Capitolul 1 – Văz şi percepţie.........................................................................................................7
Vizibilitate..................................................................................................... 7
Emoţie şi intelect..........................................................................................9
Capitolul 2 – Lumina naturală.......................................................................................................16
Avantajele unice ale luminii naturale..........................................................16
Tipuri de ferestre.........................................................................................18
Sisteme de geamuri....................................................................................23
Strategii de proiectare................................................................................24
Capitolul 3 - Lumină artificială.....................................................................................................28
Calitatea, ca atribut al luminii artificiale.....................................................28
Metode de iluminat artificial........................................................................28
Echipamentele de iluminat..........................................................................31
Capitolul 4 - Structura clădirii.......................................................................................................35
Structuri exprimate şi structuri ascunse.....................................................35
Coordonarea structurii cu elemente de iluminat........................................39
Integritatea structurală şi claritatea............................................................41
Perceptia in timpul noptii............................................................................42
Concluzii.......................................................................................................................................44

2
3

Argument

Iluminatul a fost unul dintre principalele moduri de exprimare a arhitecţilor de-a


lungul secolelor: de la dramatismul bisericii gotice până la liniştea simplă a unui interior
domestic. Efectul aprins, jocul cu lumini şi umbre sunt răspunsuri la nevoi funcţionale si
emoţionale, provenite de la o abordare de design unitar.
Designul iluminatului a fost confirmat ca o parte esenţială a procesului de
proiectare a construcţiilor. Arhitectul de astăzi are nevoie să înţeleagă iluminatul, atât ca
o formă de artă, dar şi din perspectiva implicaţiilor sale asupra mediului, tehnologiei şi
sistemului electric.Spaţiul arhitectural există când este experimentat de simţuri,în mod
particular de vedere.Van Meiss consideră designul architectural arta de a poziţiona si
controla sursele de lumină in spaţiu,sursele de lumina incluzând surse naturale,precum
ferestrele,cât şi surse artificiale,printre care se numără instalaţiile de iluminat de diferite
tipuri.Structura defineşte locul prin care pătrunde lumina.Modelul structural determină
ritmul lumină-întuneric.’Acolo unde structura există,nu este lumină;între elementele
structurale este lumină.’(Millet).

În funcţie de configuraţie,structura ori inhibă,ori facilitează penetrarea


luminii.Într-o clădire perimetrală,structura influenţează iluminarea in patru feluri
posibile :ca sursă de lumină,unde,spre exemplu,lumina trece printr-un acoperis din grindă
cu zăbrele pentru a străbate un spaţiu ;pentru a maximiza lumina prin minimizarea
efectului de umbră al structurii ;pentru a modifica lumina reflectând-o si difuzând-
o ;si,ocazional,pentru ca lumina să afecteze percepţia asupra structurii.

Lucrarea de faţă are ca scop cercetarea interdependenţei dintre lumină si structură.

3
4

Introducere

Cea mai mare parte din informaţia pe care o primim despre lumea înconjurătoare
este primită prin intermediul ochilor.Lumina nu constituie doar o condiţie şi mediul prin
care suntem capabili să vedem.Prin intensitatea sa,modul în care este distribuită in spaţiu
şi prin proprietăţile sale,lumina produce circumstanţe specifice prin care influenţează
percepţia.O iluminare bună intenţioneaza să creeze condiţii perceptuale care ne permit să
lucrăm in mod eficient si să ne orientăm in siguranţa,în timp ce susţine un sentiment de
bunăstare intr-un mediu pe care,de asemenea,îl si dezvoltă in sens estetic.Calităţile fizice
ale iluminării pot fi măsurate si calculate.În cele din urmă,efectul asupra celui ce
foloseşte spaţiul iluminat(asupra percepţiei sale subiective)este cel care hotărăşte dacă un
concept de iluminat este reuşit sau nu.Designul iluminării nu poate fi,deci,restrâns la
crearea de concepte tehnice.Percepţia umană este un punct cheie in proces

Structura funcţionează mai degrabă ca o sursă primară de lumină directă,decât ca


sursă de lumină modificată sau reflectată.Soarele fiind sursa luminii naturale,termenul
‘sursă de lumină’ trebuie să fie inţeles ca descriind metoda de a lasă să intre lumina
naturală într-o clădire.

Tehnologia iluminatului concentrată pe om ca fiinţa perceptiva a primit impulsuri


considerabile din sfera iluminării scenice.În teatru,problema nivelului de luminozitate si a
iluminării uniforme este de importanţa minora.Scopul iluminării scenice nu este in primul
rând acela de a reda scena sau echipamentul vizibil ,ceea ce trebuie sa parvină audienţei
este schimbarea de decor si de stare,lumina poate fi aplicată aceloraşi obiecte pentru a
imprima alternarea diferitelor momente ale zilei,a tipurilor de vreme sau a
atmosferei.Iluminarea scenică merge mult mai departe decât cea arhitecturală
,străduindu-se să creeze iluzii,spre deosebire de cea din urmă,care are ca obiectiv
mijlocirea structurilor vizibile reale.Cu toate acestea,iluminarea scenică serveşte drept
model celei arhitecturale,identificând metodele de a produce efecte luminoase diferenţiate
şi instrumentele necesare pentru a genera aceste efecte particulare.Nu este deci de mirare
că iluminarea scenica a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea designului iluminatului şi
că numeroşi designeri de iluminat işi au rădăcinile profesionale in iluminarea scenică.

4
5

O nouă filosofie a iluminatului care nu mai dorea să se limiteze la aspectul cantitativ a


început să evolueze în Statele Unite ale Americii după Al Doilea Razboi Mondial.Unul
dintre pionierii în domeniu este,fără îndoială,Richard Kelly,care a intergrat ideile deja
existente din câmpul psihologiei perceptuale şi pe cele din iluminarea scenică pentru a
forma un concept unitar.Kelly s-a desprins de ideea iluminării uniforme drept criteriu
suprem al designului iluminarii.El a înlocuit chestiunea cantităţii cu diferite calităţi ale
luminii ,o serie de funcţii pe care lumina trebuia să le indeplinească pentru a satisface
nevoile subiectului percepţiei.Kelly a distins trei funcţii de bază :lumina
ambientală,lumina focală si jocul de brilianţă(« play of brilliance « ).Lumina ambientală
corespunde luminii ce fusese până atunci numită lumină cantitativă.

Unele forme structurale sunt mai potrivite decât altele pentru a permite luminii
diurne să pătrundă într-o construcţie.De exemplu,calitatea scheletică a cadrelor (moment-
resisting) este mai propice trecerii luminii decât pereţii opaci. Cea mai intâlnită situaţie
unde structura funcţionează ca sursă primară de lumină apare când lumina trece printr-o
structură deschisă sau scheletică(ex,o grindă cu zăbrele)în timp ce este exclusă din zonele
înconjurătoare prin placaj opac.Structura mai funcţionează ca sursă de lumină,deşi
rar,când lumina trece printr-o suprafaţă a sa care e privită în mod normal,cel puţin de
către inginerii structurali,ca regiune critică de racord(sau nod critic).

În timp ce designerii aranjează cum să treacă lumina prin sisteme structurale


deschise sau conexiuni ale membrelor structurale,cea mai mare parte din lumină intră în
clădire prin penetrarea pereţilor externi si a placajului acoperişului.Acestea sunt de obicei
poziţionate si modelate pentru a respecta geometria structurii de suport care stă la
bază.Ferestrele şi lucarnele sunt de regulă poziţionate între membrele structurale.

Designul iluminatului este fundamental pentru succesul oricărei clădiri. Acesta


necesită multă atenţie, deoarece modul în care interiorul, cât şi exteriorul unei clădiri,
sunt percepute in functie de modul în care acesta este luminată. Astfel, ne propunem să
analizăm cei mai importanţi factori, pe care orice arhitect ar trebui să îi aibă în vedere,
încă din stadiul de concepere al proiectului.
O lucrare despre designul iluminatului trebuie să aibă în vedere nevoile de bază
ale omului cu privire la văzul şi percepţia sa asupra lumii exterioare, atât din punct de
vedere emoţional, cât şi intelectual, împreună cu cerinţele fizice de vizibilitate.
Abordarea legată de inginerie, care sugerează că nevoile umane vor fi satisfăcute, dacă
nevoile de vizibilitate sunt îndeplinite, este departe de a fi suficientă. Factorii fizici de "a

5
6

vedea" se deosebesc de factori mai puţin tangibili de "percepţie", pe care arhitectul


trebuie să îi ia în considerare (Capitolul 1).
Punctul de plecare pentru orice design de iluminat contemporan este, ca şi de-a
lungul istoriei, sursa "naturală". Este imposibil să se ia în considerare proiectarea
iluminatului pentru o clădire fără a se evalua lumina zilei şi relaţia sa cu interiorul,
modelarea şi culoarea sa. Pentru a face acest lucru, este necesară o înţelegere de orientare
a sitului, obstrucţia exterioară, clima, efectele negative de "orbire", precum şi mijloacele
pentru a-i face faţă. Proiectarea ferestrei joacă un rol cheie, arhitectul putând să aleagă
dintr-o multudinte de tipuri de ferestre şi geamuri disponibile în prezent (Capitolul 2).
Aşa cum lumina zilei este o problemă critică a proiectului, la fel este şi sursa de
lumină artificială. Factorii de care arhitecţii trebuie să ţină cont atunci când aleg corpurile
de iluminat sunt mărimea, durata de viaţa a corpului de iluminat, eficienţa, consumul de
energie, culoarea, capacitatea de a controla corpul de iluminat. De o importanţă egală este
şi alegerea tipului de sistem electric. În primul rand, sistemul electric trebuie analizat din
prisma modului în care echipamentul de iluminat este ataşat la structura clădirii. În al
doilea rând, arhitectul trebuie să examineze distribuirea optică de lumină provenită de la
corpurile de iluminat, ce va determina informaţiile spaţiului, aspectul său, şi modul în
care este perceput. Asociate cu sistemul electric sunt cele de control, care variază de la
simpla pornire/oprire la computerul de control extrem de sofisticat, ce permit surselor să
fie estompate în funcţie de cantitatea de lumina naturală disponibila în afara clădirii
(Capitolul 3).
Elementul cel mai important în iluminat este dat de structura clădirii, care
contribuie decisiv la modul în care aceasta este percepută. Arhitectul trebuie să
recunoască modul în care lumina poate modifica structura, unde un perete are rolul de a
crea masă şi soliditate sau unde acesta poate fi rupt de lumină. De asemenea, aspectul pe
care o clădire îl ia după lăsarea întunericului trebuie gândit de la stadiul de concept,
atunci când se pot aduce modificări pentru a asigura o vedere coerentă (Capitolul 4).

6
7

Capitolul 1 – Văz şi percepţie

Văzul poate fi descris ca “a percepe cu ochii lumea exterioara”. Măsura în care un


spaţiu sau un obiect este perceput depinde în primul rând de senzaţia noastră de a vedea,
dar mai ales de acumularea de informaţii de la toţi stimulii pe care îi primim, împreună cu
experienţa noastră din trecut. De exemplu, putem vedea spaţiul în care suntem prin
lumina care cade pe suprafeţele sale, dar modul în care îl percepem se bazează pe o
experienţă mult mai dezvoltată, în care văzul este un pas important, la care se adaugă
auzul, mirosul şi atingerea la nivel senzorial, precum şi reacţiile noastre emoţionale şi
intelectuale formate prin vârstă şi experienţă.

Vizibilitate
În contextul de faţă, analizăm vizibilitatea din perspectiva simţului de observaţie,
posibil până la un anumit punct: cu cât este mai multă lumina disponibilă, cu atât vedem
mai bine. În această privinţă, există coduri şi reglementări ce se concentreză asupra
nivelul de iluminat necesar pentru a satisface nevoile de vizibilitate. Aceste reglementări
sunt necesare, dar nu ignoră nevoile privind percepţia de ansamblu a unui spaţiu.

• Acuitate vizuală

Acuitatea vizuală, sau capacitatea de a discerne detaliile, este determinată de nivelul


de iluminat al obiectului şi de contrastul dintre obiect şi fundalul imediat al acestuia, sau
împrejurimile sale. Într-o situaţie de lucru, lumina sarcinii trebuie să fie de trei ori mai
luminoasă decât fundalul, însă dacă sarcina este de o reflexie redusă, cantitatea de lumină
pe aceasta o primeşte va trebui să crească, în cazul în care o relaţia de 3:1 se va menţine
cu fundalul acesteia.
Funcţia cladirii va determina cantitatea de lumină necesară. Unele clădiri sau zone
ale clădirii vor cere un nivel ridicat de lumina pentru a servi nevoile vizuale ale
ocupanţilor, în timp ce alte zone vor avea o necesitate mai scazuta. Nivelurile
recomandate sunt supuse normelor europene.

7
8

• Orbirea

Orbirea este duşmanul unei bune luminări, ce poate avea drept cauză dispunerea
proastă atât a surselor de lumină naturală, cât şi a surselor de lumină artificială din
interior. Există două tipuri de orbire: disconfort (impresie creată în perceperea unui
spaţiu) şi neputinţa de a vedea. Ambele tipuri de orbire sunt rezultatul contrastului de
luminozitate inacceptabil.
Orbirea, ca neputinţă de a vedea, poate rezulta din surse de lumină care sunt prea
apropiate de linia de vedere, iar luminozitatea sursei inhibă punctul de vedere al sarcinei
(ex.: lumina ce provene de la o fereastră). Pentru a se remedia această situaţie este
necesar să se măreasca unghiul de separare al sursei de lumină, sau să se reducă
luminozitatea acesteia, iar în acelaşi timp să se menţină sau să crească luminozitatea
sarcinii. Fenomenul poate fi utilizat ca un factor de decor pentru a împiedica vizibilitatea
detaliilor nedorite, ca de exemplu într-un supermarket, când reflectoarele sunt atârnate
sub un plafon care cuprinde ţevi sau conducte.

Figura 1. Orbirea ca factor de decor - un


exemplu timpuriu dintr-un magazin din
Rotterdam

Orbirea de tip disconfort nu inhibă abilitatea unei persoane de a discerne detaliile,


însă creează impresia unui spaţiu mai puţin plăcut. Efectul este cauzat de relaţia
necorespunzătoare dintre suprafeţele elementelor de decor şi echipamentele de iluminat.
Un alt tip de orbire este aceea în care pe o suprafaţă lucioasă se reflectă imaginea unei
lumini amenajate sau lumina de la o fereastra. Un exemplu în acest sens ar putea fi

8
9

imaginea reflectată pe o suprafaţa lucioasă a unui perete. Acest tip de orbire poate să nu
inhibe performanţa unei persoane, dar afecteză modul în care este perceput peretele. Un
caz mai grav este cel în care lumina se reflectă pe suprafaţa unui ecran şi poate afecta
performanţa unei persoane de a distinge detaliile şi de a obţine informaţiile necesare.
Sclipirea, sau scânteia, este, de asemenea, o formă de orbire, doar că, atunci când
sunt asociate cu surse de lumină (într-un candelabru pandantiv), are un rol decorativ.

Emoţie şi intelect

În continuare vom prezenta patru caracteristici ”intangibile” ale iluminatului1, ce răspund


unor nevoi emoţionale şi contribuie la crearea unei unităţi aparte a clădirii. În general,
astfel de clădiri sunt rezultatul unei foarte bune înţelegeri a proiectului, ţin de experienţa
arhitectului şi de observarea atentă a clădirilor istorice ce au încântat generaţii întregi.

1. Claritatea structurii (dată de direcţia luminii)

Furnizarea nivelulului de iluminat necesar nu va influenţa modul în care spaţiile


sunt modelate de lumină după lasarea întunericului. Arhitectul poate avea în vedere o
unitate diferită, adecvată modului în care impactul emoţional al clădirii este perceput
drept relevant pe timp de noapte. De exemplu, în timpul zilei arhitectul poate dori sa
ofere clădirii lumină şi un mediu aerisit, în timp ce pe timp de noapte poate considera că
o impresie mai dramatică ar servi mai eficent nevoile de construcţie.

2. Contactul cu exteriorul ( vederea prin fereastră, ca experienţă a vremii şi a lumii


exterioare)

După lăsarea întunericului va fi mai greu să se facă simţită experienţa zilei şi a


mediului exterior, dar atunci când contactele corespunzătoare pot fi făcute cu vederi
exterioare printr-o schemă bine structurată a sistemului de iluminat exterior, ca de
exemplu vederea printr-o fereastră a unei gradini intens luminate într-o situaţie
domestică. Aceasta prevede o extindere a spaţiului de locuit, creând propriile sale
răspunsuri emoţionale.

1
Phillips, D., Lighting Modern Buildings, Architectural Press, 2000, p.34

9
10

3. Culoarea naturală asociată cu lumina zilei

Culoarea luminii este întotdeauna importantă, fie că este în timpul zilei sau
noaptea. A fost chiar sugerat că o bună culoare poate permite un nivel mai mic de
iluminare. Aceasta idee pare a fi susţinută atunci când este aplicata la o clădire după
lasarea întunericului. Aici culoarea poate sa nu fie culoarea de luminii zilei, deoarece
avem tendinţa de a accepta o culoare mai calda pe timp de noapte. În acele zone ale unei
clădiri în care nu pătrunde lumina zilei, poate exista un caz pentru o schimbare de accent
de la zi la noapte pentru a răspunde aşteptărilor unei atmosfere diferite după lasarea
întunericului. Reacţionăm diferit la împrejurimile noastre noaptea, şi un exemplu, în acest
sens ar putea fi în cazul în care iluminatul artificial ale unei galerii comerciale subterane
reflectă schimbările după întuneric.

4. Starea de spirit creată de variaţiiile de lumină. Dinamica iluminatului.

Varietatea iluminatului artificial este necesară pentru a reflecta funcţiile diferite


ale spaţiului dintr-o clădire (diferenţa în zona de lucru faţă de zona de acces din birou)
sau a unor spaţii diferite în sine: coridoare, recepţia, spaţii de agrement. Această varietate,
ce conduce la o experienţă secvenţială într-o clădire, nu este rezulatul întâmplării, ci
trebuie să fie inclusă încă din primele stadii ale proiectării.

Manipularea luminii

Cea mai mare parte din informaţia pe care o primim despre lumea înconjurătoare ne
parvine prin intermediul ochilor.Lumina nu constituie doar o condiţie şi mediul prin care
suntem capabili să vedem.Prin intensitatea sa,modul în care este distribuită în spaţiu şi
prin proprietăţile sale,lumina produce circumstanţe specifice prin care influenţează
percepţia.O iluminare bună intenţionează să creeze condiţii perceptuale care ne permit să
lucrăm in mod eficient si să ne orientăm in siguranţă,în timp ce susţine un sentiment de
bunăstare într-un mediu pe care,de asemenea,îl şi dezvoltă în sens estetic.Calităţile fizice
ale iluminării pot fi măsurate si calculate.În cele din urmă,efectul asupra celui ce
foloseşte spaţiul iluminat(asupra percepţiei sale subiective)este cel care hotărăşte dacă un
concept de iluminat este reuşit sau nu.Designul iluminării nu poate fi,deci,restrâns la
crearea de concepte tehnice.Percepţia umană este un punct cheie in proces.

10
11

Există un indiciu că aspectul spaţial al percepţiei este înnăscut.Dacă poziţionezi


animale nou-născute(sau copii de până în 6 luni)pe un panou de sticlă ce se întinde la un
pas în jurul lor,vor evita să depaşească prin mişcare distanţa de un pas.Acest lucru indică
faptul ca recunoaşterea vizuală înnăscută a adâncimii şi pericolelor ei inerente are
prioritate în faţa informaţiei furnizate prin simţul tactil,care transmite animalului sau
bebeluşului că se afla pe o suprafaţă sigură,netedă.Pe de altă parte,se poate demonstra că
percepţia este dependentă şi de experienţe anterioare.Formele cunoscute sunt mai uşor de
recunoscut decât cele necunoscute.Odată ce interpretarea unor forme vizuale complexe a
fost dobândita,ele se fixează si servesc ca sursă de referinţă pentru percepţia viitoare.În
acest caz,experienţa si aşteptările legate de ea pot fi atât de puternice încât elementele
lipsă ale unei forme sunt percepute ca detalii individuale modificate pentru a permite
obiectului să îndeplinească aşteptările.Se poate presupune că această componentă
înnăscută este responsabilă de organizarea si structurarea informaţiei percepute,în timp ce
la un nivel mai înalt de procesare,experienţa este cea care ne ajută să interpretăm forme si
structuri complexe.În ceea ce priveşte întrebarea dacă impresiile primite prin intermediul
simţurilor singure determină percepţia sau dacă informaţia trebuie să fie şi ea structurată
la un anumit nivel,există justificări pentru ambele concepte.Faptul că o suprafaţa gri va fi
perceputa ca gri deschis când este marginită de negru şi gri închis când este mărginită de
alb poate fi explicat de ideea că stimulii percepuţi sunt procesaţi direct,strălucirea este
văzută ca rezultat al contrastului dintre aria gri si zona împrejmuitoare.Ceea ce luăm in
discuţie este impresia vizuală bazată exclusiv pe datele senzoriale primite,fără ca acestea
să fie influenţate de niciun criteriu de ordine legat de procesarea intelectuală a
informaţiei.

Impresia că liniile verticale dintr-un desen de perspectivă par a fi considerabil


mai lungi în planul secund decât în prim plan poate fi explicata de interpretarea spaţiala a
desenului.O linie mai îndepărtată(de exemplu,o linie din planul secund)trebuie să fie mai
lungă decât o linie de prim plan pentru a produce pe retină o imagine echivalent de
mare,în profunzimea spaţială o linie de aceeasi lungime va fi interpretată si percepută ca
fiind mai lungă.Una dintre cele mai importante atribute ale percepţiei este să diferenţieze
între obiectele fixe si schimbările din mediul înconjurător prin continua fluctuare a
formelor si a distribuirii luminii în imaginile ce se formează pe retină.

Maximizarea luminii

Acolo unde e necesar un nivel ridicat de lumină diurnă sau transparenţă prin
învelişul clădirii,arhitecţii adoptă diferite poziţii in legatură cu detalierea
structurală.Obţinerea maximului de lumină implică reducerea siluetei sau umbrei
membrelor structurale.Cele mai comune două metode sunt ori minimizarea dimensiunii
membrelor structurarale,ori penetrarea membrelor calibrate tipic.Membrele structurale
transparente devin,de asemenea,din ce în ce mai populare.

11
12

Calcule simple arată că dacă o tijă de tensiune este înlocuită cu două tije cu diametru de
două ori mai mic,cu o rezistenţă combinată egală cu cea originală,aria siluetei structurale
este redusă cu aproximativ 30%.Cu patru tije,aceasta reducere in siluetă atinge 50% - cu
cât mai multe membre,cu atât mai multă lumină,dar şi mai multă complexitate vizuală.

Modificarea luminii(filtrarea,reflectarea)

Structura nu se comportă doar ca o sura de lumină sau maximizator,ea


modifică,de asemenea,intensitatea si calitatea luminii :precum o exclude sau blochează
prin gradul opacitaţii,structura o şi filtrează si reflectă.

Filtrarea

Membrele numeroase,cu spaţii mici între ele şi deseori stratificate filtrează


lumina.Unde schema structurală si densitatea evocă copacii unei păduri,precum în curtea
Muzeului Universităţii Oxford,lumina apare ca filtrată prin bolta unor ramuri.

Reflectarea

Membrele structurale cern lumina,dar furnizeaza,de asemenea,şi suprafeţe libere


care pot reflecta şi apoi difuza lumina în spaţiul înconjurător.Suprafeţele membrelor
structurale asigură şi posibilitatea de a reflecta lumina artificială.Librăria Publică din
Vancouver este reprezentativă pentru clădirile ce işi obţin un nivel confortabil de lumină
de fond din reflectarea luminii prin intrados.

Modificată de către lumină

Deşi structura adesea controlează lumina – intensitatea şi calitatea sa – relaţia


dintre structură şi lumină nu este în întregime dominată de structură,întrucât lumina nu
numai descoperă văzului structura,ci şi influenţeaza percepţia.Millet lămureşte cum în
două biserici diferite ca natură,una bavariană rococo,cealaltă contemporană nord-
americană,strălucirea orbitoare datorată relativ intensei şi bine controlatei lumini diurne
dematerializează structurile şi transformă percepţia membrelor structurale în linii
luminoase.

Dematerializarea se petrece când o zonă a structurii,care este luminată mult mai intens
decât mediul înconjurător ei,pare să dispară sau cel puţin işi pierde din precizia
conturului.De exemplu,coloanele ce trec printr-o fereastră(window display-case)în
Showroomul Timber din Hergatz,sunt atât de puternic iluminate expuse la lumină solară
directă,incât se topesc în fundalul orbitor,pierzând din lungime.Astfel,ele par să se
oprească chiar deasupra deschizăturii ferestrei,sporind complexitatea vizuală şi nivelul de
interes pentru clădire.

12
13

Structura si lumina sunt amândouă elemente indispensabile şi interdependente ale


arhitecturii.În timp ce structura poate controla luminozitatea – amplasarea intrării într-o
clădire,cantitatea si calitatea,nevoia de lumină determină inevitabil forma structurală şi
detalierea.Deşi în timpul procesului de modelare,deciziile structurale sunt subordonate
celor ce privesc luminarea,odată planul materializat,rolurile se inversează si structura
controlează luminozitatea.

Fluxul luminos

Fluxul luminos este descris de cantitatea totală de lumină emisă de sursă.Această


radiaţie poate fi practic măsurată sau exprimată in waţi.Această exprimare,oricum,nu
descrie efectul sursei optice in mod adecvat,întrucât varietatea senzitivităţii spectrale a
ochiului nu e luată in considerare.Pentru a include senzitivitatea spectrală a ochiului in
ecuaţie,măsurătoarea se va face in lumeni.Fluxul radiant al unui watt emis la vârful
senzitivităţii spectrale(in gamă fotopică la 555 nm) produce un flux luminos de 638 de
lumeni.Acelaşi flux radiant va produce în mod corespunzător un flux luminos mai mic la
diferente puncte ale frecvenţei(datorită formei de ”v”).

Randamentul luminos

Randamentul luminos descrie eficacitatea unui corp de iluminat în relaţie cu


puterea de consum si de aceea se exprimă în lumen/watt.Valoarea maximă care se poate
dobândi cand toată puterea radiantă este transformată în lumină vizibilă este de 683
lumeni/watt.Eficacitatea luminoasa variaza in funcţie de sursa de lumină,dar întotdeauna
rămâne sub această valoare optimă.

Cantitatea de lumină

Cantitatea de lumină,sau energia luminoasă(EL) este produsul fluxului luminos


emis înmulţită cu timpul.Energia luminoasă este exprimata de regulă in klm x h.

Intensitatea luminoasă

13
14

Un punct de sursă ideal radiază uniform flux luminos în spaţiu,în toate


direcţiile,intensitatea sa luminoasă este aceeaşi în toate direcţiile.În practică,fluxul
luminos nu este distribuit uniform.Acest lucru decurge pe de o parte din designul
sursei,iar pe de altă parte de felul in care lumina este intentional dirijata.Este cu sens
,deci,să avem un mod de a prezenta distribuţia fluxului luminos in spaţiu ,adică
distribuirea intensităţii luminoase a sursei.Măsura pentru intensitatea luminoasă este
candela.Candela este unitatea de bază în tehnologia luminoasă,din care toate celelalte
derivă.Candela a fost iniţial definită in funcţie de intensitatea luminoasă a unei lumănări
standardizate.Mai târziu,pudra de toriu la temperatura solidificării platinei a devenit noul
standard ;incepând cu anul 1979 candela a fost explicată ca sursă de radiaţie ce radiază
1/683 w pe steradian la o frecvenţă de 540 x 1012 Hz.Distribuirea intensităţii luminoase
în spaţiu produce un grafic tridimensional.O secţiune prin acest grafic rezultă într-o curbă
a distribuţiei intensităţii luminoase,care descrie intensitatea luminoasă de pe un
plan.Intensitatea luminoasă este de obicei indicată într-un sistem de coordonate polare ca
funcţie a fasciculului de unghi.Pentru a permite comparaţia între diferitele surse de
lumină,curbele distributivităţii luminoase se bazeaza pe o capacitate de 1000 de lumeni.În
cazul corpurilor de iluminat simetrice,o singură curbă a distributivităţii luminoase este
suficientă pentru a descrie corpul de iluminat,în timp ce corpurile de iluminat axial
simetrice au nevoie de două curbe,care sunt de obicei descrise într-o singură diagramă.O
diagramă cu sistem de coordonate polare nu este însa suficient de precisa pentru a descrie
corpuri de iluminat cu fascicul îngust.În acest caz,se va folosi sistemul cartezian.

Iluminarea

Iluminarea este mijlocul de a evalua densitatea fluxului luminos,arătând


cantitatea de flux luminos provenit de la o sursa ce cade într-o arie
determinată.Iluminarea nu trebuie să aibă neapărat legătură cu o suprafaţă reală,poate fi
măsurată in oricare punct al spaţiului.Iluminarea poate fi determinată din intensitatea
luminoasă a sursei.Ea descreşte pătratul distanţei(de la sursa de lumină la punctul luat in
considerare),aceasta numindu-se legea pătratului invers.

Expunerea

Expunerea este descrisa ca produsul dintre iluminare si timpul de expunere,fiind


o problemă importantă în calcularea expunerii luminoase in expozitii sau muzee.

Luminanţa

14
15

În timp ce iluminarea descrie cantitatea de flux luminos ce cade pe o anumita


suprafaţă,luminanţa descrie luminozitatea unei suprafete iluminate sau luminoase.Ea este
definită ca raportul dintre intensitatea luminoasă pe o suprafaţă şi proiecţia zonei
luminoase a acestei suprafeţe.Luminanţa este baza descrierii luminozităţii
percepute ;luminozitatea percepută este,oricum,influenţată de starea de adaptare în care
se află ochiul,raportul contrastelor înconjurătoare si conţinutul de informaţie al suprafeţei
percepute.

Tridimensionalitatea

O trăsătură esenţială a lumii inconjuratoare este tridimensionalitatea.Un obiectiv major al


percepţiei vizuale ar fi să furnizeze informaţii in legatură cu acest aspect al
mediului.Tridimensionalitatea cuprinde un număr de zone individuale,de la întinderea
spaţiului,locaţie şi orientarea obiectelor in spaţiu,la forma lor spaţiala si structura
suprafeţei.Percepţia caracterului tridimensional al mediului include procese raportate la
fiziologia umană si psihologia perceptuală.Modelarea ambianţei prin lumină şi umbră
este de o importanţă crucială pentru percepţia formelor spaţiale si suprafeţei
structurilor.Dacă privim o sferă in lumină complet difuză,nu îi putem percepe forma
spaţială.Ne apare ca fiind o întindere circulară.Doar când lumina este dirijată pentru a
cădea pe sferă îi putem recunoaşte calităţile spaţiale.Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu
structurile de suprafaţă.Ele sunt greu de indentificat într-o lumină difuză.Structura unei
suprafeţe iese in evidenţă numai când lumina este direcţionată pe cuprinsul ei la un
anumit unghi si produce umbră.

Cu toate acestea,o prea puternică modelare a luminii poate masca din informaţie.Aceasta
se întâmplă când lumina dirijată prea puternic aruncă umbre ce adâncesc obiectul
percepţiei în întuneric.

Atribuţia designului iluminării este acela de a crea un raport potrivit între lumina difuză şi
cea dirijată astfel încât cerinţele fiecărei situaţii individuale să fie îndeplinite.Proporţiile
bine echilibrate oferă bună vizibilitate de ansamblu în timp ce permit aprecierea spaţială
si perceperea vividă a obiectelor.În unele standarde pentru birouri există un criteriu
criteriu al modelarii luminii,la care specialiştii se referă prin termenul de factor
modelator,fiind definit ca raportul dintre iluminarea cilindrică sic ea orizontală.

15
16

Capitolul 2 – Lumina naturală

Nimeni nu poate nega importanţa istorică a luminii naturale în determinarea


formei clădirilor. Împreună cu efectele de climă şi de locaţie, lumina disponibilă joacă un
rol fundamental pentru proiectarea lor. Cu toate acestea, introducerea surselor electrice
din ce în ce mai eficiente a făcut, ca pentru o bună perioadă de timp (1945-1960), lumina
naturală să nu mai fie un factor atat de important în proiectarea clădirilor. O serie de
proiecte de clădiri de birouri, centre comerciale, fabrici, clădiri de sport şi chiar şcoli au
fost dezvoltate ca nişte cutii "oarbe" sau "semi-oarbe", de la ipoteza că factorii de mediu,
cum ar fi încalzirea, răcirea şi acustica ar fi mai bine servite în cazul în care nu există
ferestre. Introducerea luminii naturale, cu toate variaţiunile sale, a fost întotdeauna
recunoscută de către arhitecţi ca având avantaje pozitive, iar acum acest punct de vedere
a câştigat teren, datorită conştientizării faptului că resursele noastre sunt limitate şi
trebuie să fie conservate.

Avantajele unice ale luminii naturale2

• Schimbare si varietate
Lumina naturală este o sursă de schimbare în mod constant, variind la ore din zi,
anotimpuri şi starea vremii. Această varietate oferă un aspect dinamic şi atrăgător pentru
un interior. Modificările vremii pot fi observate, prin modificarea aspectului unei camere
şi ne ajută să reacţionam la mediul extern în timpul zilei. Aprecierea calităţii, în timp, a
luminii naturale nu poate fi mai bine exprimată decât a făcut-o unul dintre arhitecţii lideri
ai Americii, Louis Kahn, arhitectul Muzeului de Arta Kimbell din Texas: "Eu nu pot
defini un spaţiu într-adevăr ca un spaţiu, decât dacă am lumina naturală . . . lumina
naturala oferă spaţiului stare prin variaţiunile din timpul zilei şi de la un anotimp la
altul, aşa cum intră şi modifică spaţiul".3
2
Phillips, D., Daylighting – Natural Light in Architecture, Architectural Press, 2004,
p.40
3
Ibid., p. 42

16
17

Figura 2. Utilizarea luminii


naturale de către arhitectul
american Louis Kahn, în Muzeul de
Arta Kimbell, Texas

• Modelare si orientare
Lumina naturală are direcţie, datorită mişcării soarelui de dimineaţa până seara,
diferită de la sezon la sezon, şi prezintă o intensitate mai mare, în funcţie de momentele
zilei. Această direcţie conferă atât orientare, cât şi modelare la înfăţisarea unui spaţiu.
Astfel, lumina naturală creşte percepţia noastră legată de timp şi spaţiu.
Modelarea, sau accentul furnizat de modelele de umbră pe suprafeţe şi forme, este
determinat de orientarea clădirii, de natura ferestrelor şi a mijloacele de acces a luminii.
Aspectul arhitecturii interioare este determinat de suprafeţele fizice, margini şi texturi
atunci când sunt acţionate de către lumina care cade pe ele. Spaţiile de interior sunt
considerate a fi plăcute, luminoase sau sumbre, ca urmare a efectelor de modelare.
Orientarea joacă un rol important atunci când clădirea este poziţionată pe situl
său. Arhitectul ţine cont de traseul soarelui pentru a atinge soluţia optimă de iluminat
natural adecvatată funcţiilor construcţiei.

• Efectul luminii solare

Acolo unde este cazul, orientarea clădirii va fi optimizată astfel încât să crească
nivelul general de lumină şi să faciliteze furnizarea factorilor de mediu menţionaţi, cum

17
18

ar fi schimbarea si varietatea. Lumina soarelui este fundamental bună, atât din punct de
vedere terapeutic,cat şi vizual, însă trebuie luate în considerare şi efectele mai puţin
benefice cum ar fi acumularea de căldură şi fenomenul de orbire.

• Culoarea

Lumina naturală este de referinţă faţă de culoare, din moment ce toate celelalte forme de
lumină schimbă, mai mult sau mai puţin, percepţia faţă de culoare. Lumina naturală este
considerată a fi “adevărata culoare”, în ciuda faptului că acesta variază de dimineaţa
până seara.În afară de luminanţă,care este percepută drept luminozitate,ochiul
înregistrează de asemenea si impresia de culoare,bazată pe compoziţia spectrală a luminii
văzute.Lumina în sine poate fi perceputa ca fiind colorată(culoarea luminoasă).Culoarea
este produsă de capacitatea materialelor de a absorbi intervale spectrale specifice,astfel
schimbând compoziţia spectrală a luminii pe care o reflectă(culoarea obiectuală).

• Vederea

De-a lungul istoriei, ferestrele au determinat de cele mai multe ori nu doar
aspectul exterior, dar întreaga forma a clădirii. În mod similar, lipsa ferestrelor dictează
aspectul exterior, subliniind artificialitatea interiorului.
Vederea oferită de o fereastră, şi implicit, modul în care percepem lumea
exterioară, este o experienţă dinamică asociată cu modificările luminii naturale, luminii
soarelui şi a sezonului. La cel mai scăzut nivel, vederea răspunde nevoilor de bază ale
omului, de a se adapta şi readapta la distanţă, prin dobândirea unei perspective mai largi
şi prin stimularea gradului de conştientizare al mediului din afara clădirii.
Calitatea vederii este în mod evident importantă. Aceasta nu depinde doar
exterior, dar şi de locaţie, dimensiunea, forma şi detalierea ferestrei în sine.

Tipuri de ferestre

• Ferestre verticale

18
19

Ferestrele fixate în ziduri solide, a caror înălţime este mai mare decât lăţimea,
sunt numite verticale. Acesta este forma cea mai obişnuită pe care au luat-o ferestrele.
Ferestrele verticale imprimă un caracter orizontal pentru modelarea interiorului, iar
pătrunderea luminii naturale depinde de adâncimea spaţiului şi înălţimea tavanului.
Modul de distribuţie a luminii este afectat de numărul de ferestre din cameră şi spaţierea
acestora. Lumina de la ferestrele verticale poate satisface toate calităţile enunţate.
Ferestrele verticale permit vizualizări bune externe, cu condiţia ca nivelul acestora să fie
la o înălţime adecvată, deşi măsura orizontală a vizualizării va fi spartă de către spaţiile
dintre ferestre, atunci când sunt privite în ansamblu. Detaliile ferestrelor verticale au atins
apogeul în secolul al optsprezecelea.

• Ferestrele orizontale

Ferestrele sunt orizontale atunci când formează cea mai mare parte din cota de
înălţare la fiecare nivel, divizate de zidurile aşezate pe boltă. Acestea sunt comune astăzi
în clădirile cu mai multe etaje, când cadrul structurii oferă flexibilitate ferestrelor.
Ferestrele orizontale au început să fie folosite pentru a oferi lumina zilei în atelierele din
Marea Britanie, de la sfârşitul XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Figura 3. O zonă luminata natural,


prin intemediul ferestrelor
orizontale (Muzeul Alvar Aalto)

Construcţia zgârie-norilor din Chicago, prin care pereţii exteriori ai clădirii au fost
eliberaţi de sarcină, a deschis a nouă eră în proiectarea ferestrelor şi a condus la mişcarea
modernă din arhitectura anilor ’30, când ferestrele orizontale înfăşurau colţurile clădirii.

19
20

Lumina naturală oferită de ferestrele orizontale este adecvată pentru o legarea


spaţiilor (unilateral luminate) în care adâncimea este proporţională cu înălţimea
tavanului. Atunci când interiorul camerei este mai adânc, pentru o soluţie satisfăcătoare,
poate fi adaugătă lumina artificială. O alternativă este şi lumina bilaterală, însă aici
intervin constrângerile legate de planificare. În spaţiile mai înalte, cum ar fi bisericile,
şcolile sau spitalele, un şir de ferestre pe orizontală, la nivel înalt (clerestorii), pot fi
folosite pentru o luminare mai bună a tavanului, iar la nivel un nivel mai scăzut pot fi
asociate cu alte ferestre care îndeplinesc celelalte nevoi ale mediului, cum ar fi
vizibilitatea.

Figura 4: Model de iluminare


naturală bilaterală

• Peretele cortina

Peretele cortina este o extensie naturală a ferestrei orizontale, desfăşurându-se pe


întregul perimetru al clădirii: “peretele devine fereastră”. Acest tip de fereastră are
capacitatea să furnizeze, cu un control adecvat, cantitatea de lumină naturală care să
satisfacă nevoile de mediu ale ocupanţilor spaţiului, însă prezintă şi pericole inerente.
Ferestrele din podea pâna în tavan reprezintă o mare atracţie pentru arhitecţi, prin
simplitatea pe care o oferă aspectului exterior al unei faţade, însă sunt aspecte pe care
aceştia trebuie să le ia în considerare pentru a se asigura că nevoia de securitate a
ocupanţiilor este îndeplinite. În cladirile cu mai multe etaje, teama iraţională de cădere de
pe margine poate fi mai puternică decât convingerea că sticla este destul de puternică
pentru a rezista la orice impact. În zilele noastre, pereţii cortină au devenit un element din
ce în ce mai comun, datorită progresului tehnologic şi a posibilităţii de a susţine panouri
din ce în ce mari de sticlă.

20
21

Figura 5: Perete de sticlă structural,


ce amplifică verticalitatea intrării
(Liverpool Street Station)

21
22

• Iluminatoare

Pentru clădirile cu planuri extinse sau pentru cele în care perimetrul ferestrelor
este considerat a fi nepotrivit ( ex.:o galerie de artă), utilizarea ferestrelor de
acoperiş/plafon reprezintă o soluţie. Există mai multe tipuri de astfel de ferestre, de la
cupolele utilizate pentru a admite lumina în interioarele caselor istorice cu planuri
extinse, la acoperişurile staţiilor de tren şi la modele de atrium ce ofera lumină pentru
interioarele moderne ale centrelor comerciale sau ale complexelor de birouri. Ferestrele
de acoperiş aduc toate avantajele iluminatului natural, cu excepţia faptului că nu reuşesc
să asigure calitatea de “vedere”. De asemenea, ele oferă mai multă flexibilitate în
abordarea planului unei construcţii, permiţând modelarea pe verticală a luminii. Curăţarea
şi "câştigul/pierderea de căldură" sunt principalele dezavantaje ale acestui tip de ferestre.
Figura 6. Ferestre de acoperiş:
modelarea pe verticală a luminii
(Galeria Naţională din Washington)

• Ferestre ascunse

Ferestrele ascunse reprezintă o metodă de iluminat natural, cu ajutorul unor surse


ce nu pot fi sesizate cu uşurinţă: ferestrele ce permit accesul luminii sunt mascate de
privirea ocupanţilor/ vizitatorilor prin intermediul structurii. Ferestrele ascunse sunt cu
precădere o caracteristică a arhitecturii bisericilor, rolul lor fiind să pună în evidenţă
altarul. În arhitectura modernă, conceptul a fost aplicat mai ales pentru sursele de
iluminare artificială, acestea fiind ascunse vederii, pentru a se elimina efectul de orbire.

22
23

Sisteme de geamuri

Ferestrele au fost concepute ca deschideri în structura clădirii care să permită


accesul luminii şi al aerului. Iniţial, s-au folosit geamuri mici, securizate prin intermediul
ornamentelor din plumb sau asamblate în vitralii. Odată cu evoluţia ferestrelor, s-au
folosit geamuri din ce în ce mai mari, însă abia în ultima parte a secolului al XX-lea, au
fost înregistraete progrese în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor de ambient cauzate
de dimensiunile geamurilor.
Geamurile duble, şi ulterior geamurile triple, au fost create pentru a rezolva
problemele acustice şi termice cauzate de zgomot, respectiv de pierderile de căldură.
Aceste inovaţii nu au avut totuşi efect asupra câştigului de căldură determinat de
intensitatea luminii solare. În prezent, există o gamă diversificată de sisteme de geamuri,
ce au rolul de a ajuta la controlarea intensităţii luminii, din care arhitecţii pot alege
variantele oprime, în funcţie de locaţia şi particularităţilor clădirilor pe care le
proiectează.
Sistemele de sticlă şi geamuri pot fi împărţite în diferite categorii, însă clasificarea
pe care urmează să o facem ţine cont de calităţile lor în ceea ce priveşte relaţia cu lumina
naturală.
1. Sisteme dedicate accesului luminii naturale
- nu denaturează sau diminuează vederea şi sunt utilizate în principal pentru
controlul temperaturii şi zgomotului extern; pot fi alcătuite din geamuri singulare,
duble sau triple.
2 . Sisteme cu straturi de acoperire
- au obiectivul să reducă intensitatea luminii solare dintr-un spaţiu;
reducând transmisia luminii, în unele cazuri denaturează culorile; cele mai simple
se bazează pe un strat întunecat ce reflectă razele soarelui; aceste sisteme
modifică aspectul faţadei exterioare şi oferă un sentiment de intimitate în interior.
3. Sisteme inteligente
- sunt proiectate pentru a reduce câştigul solar şi se bazează pe diferite mijloace de
control care au ca efect vizual reducerea cantităţii de lumină naturală admisă şi
scăderea intensităţii luminii la vederea exterioară; sistemele pot fi activate de

23
24

lumină (sticla fotocromică), de căldură (sticla termocromică), sau pot fi controlate


electric (sticla electrocromică – include elemente cu proprietăti optice ce sunt
modificate prin introducerea curentului electric).

4. Sisteme de umbrire (interne sau externe)


- aceste sisteme includ jaluzelele interioare, simple sau cu control electric ( ce au
însă un impact mic în controlul căldurii provenite din razele ultraviolete),
jaluzelele incluse între două pelicule din sticlă (cu toate că ajută la controlul
căldurii, dezavantajul acestora constă în dificultăţile de întreţinere pe termen lung)
- umbrirea externă are un efect mai mare asupra controlului energiei solare, deoarece
acţionează asupra razelor înainte ca acestea să pătrundă în clădire, dar în acelaşi
timp are un efect marcant asupra aspectului exterior al clădirii; pe lângă criteriile
estetice pe care trebuie să le îndeplinească, umbrirea externă trebuie să fie robustă
în structură şi finisaj, astfel încât să reziste condiţiilor externe.

Strategii de proiectare

În continuare vom analiza factorii de care un arhitect trebuie să ţină cont în


elaborarea strategiei privind folosirea luminii naturale. Trebuie să subliniem faptul că
proiectarea nu este un proces linear, ci unul reiterativ, motiv pentru care deciziile iniţiale,
inclusiv cele cu privire la iluminatul clădirii, trebuie reevaluate în conformitate cu
deciziile luate ulterior în dezvoltarea proiectului4.

1. Clima şi caracteristicile sitului

Locul în care clădirea va fi construită şi climatul căruia aceasta este supusă, nu ţin
de decizia arhitectului, însă aceasta trebuie să aibă în vedere utilizarea optimă a luminii
naturale încă din faza de concept. Acesta trebuie să se asigure că în clădire poate
pătrunde suficient de multă lumină naturală şi că acesta nu este blocată de obstacole

4
Lloyd Jones, D., Architecture and the Environment, Laurence King, 1998, page 125

24
25

vecine. Traseul soarelui trebuie evaluat pentru a determina o iluminarea eficientă, dar
şi pentru a identifica potenţialele probleme legate disconfortul vizual şi termic dat de
intensitatea razelor solare.

2. Dimensiunea şi proporţia ferestrei

Dimensiunea şi proporţia unei fereastre trebuie calculate astfel încât să obţinem un factor
adecvat de lumină naturală. Un calcul empiric recomandă ca suprafaţa de geamuri să
ocupe în jur de 40% din suprafaţa perimetrului.
Media factorului de lumina naturală oferă o măsură a nivelului optim de lumină
artificiala dintr-o cameră. Astfel, un procent de 5% corespunde unei camere bine
iluminată natural, în timp ce o medie de 2% solicită iluminatul artificial suplimentar5.
De asemenea, este recomandată elaborarea unei secţiuni raportate la obstacolele
externe. O linie trasată din partea de sus a elementului ce obstrucţionează lumina prin
capul ferestrei se va intersecta cu podeaua în punctul în care lumina directă nu va mai
putea pătrunde. În acest punct, iluminatul artificial ar putea fi necesar pentru
completarea luminii naturale. O soluţie alternativă poate consta într-o formă de iluminat
natural bilateral.
Este evident că utilizarea optimă a luminii naturale duce la economii de energie şi
la îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor, motiv pentru care dimensiunile şi
proporţiile ferestrelor trebuie analizate în profunzime, dincolo de aspectele estetice.

3. Distribuţia luminii

Distribuţia luminii este critică pentru crearea unui mediu ambient satisfăcător, motiv
pentru care este esenţial să se ia în considerare cerinţele estetice de modelare a
interiorului. Dobândirea unei cantităţi sufieciente de lumină (factor de lumina naturală)
este necesară, dar nu şi suficientă în cazul în care experienţa vizuală care rezultă nu dă
impresia unei camere bine luminate natural. Abordarea acestei probleme ajută atât la

5
European Commission, Directorate-General for Energy, Efficient Lighting in Buildings:
Offices/Industrial/Schools

25
26

evaluarea nivelulului de lumină necesar, dar şi la stabilirea impactului vizual dat de


diferitele proporţii de ferestre ce pot fi folosite, prin modul în care aceastea distribuie
lumina. De exemplu, ferestrele înalte permit luminii sa pătrundă adânc în spaţiu şi crează
o modelare orizontală a spaţiului6.
4. Sistemul de geamuri

Orice sistem de geamuri are şi implicaţii structurale, în cazul soluţiilor inovatoare


proiectate să redistribuie lumina, sau în cazul metodelor externe de umbrire, implicaţii de
care arhitectul trebuie să ţină cont. Mai mult, în cazul alegerii unui sistem de geamuri
reflectorizante, arhitectul trebuie să ia în considerare aspectul clădirilor învecinate. De
asemenea, acesta trebuie să fie la curent şi să aibă în vedere pentru proiectul său metodele
inovative de folosire a luminii naturale, metode ce sunt dezvoltate în permanenţă.

5. Panorama

Importanţa panoramei a fost subliniată mai devreme. Aceasta trebuie considerată


din trei perspective: superioară, de mijloc şi joasă. Perspectiva superioră este reprezentată
în general de cer, care ocupă o parte din ce în ce mai mare din panoramă, cu cât ne aflăm
într-un punct mai înalt al clădirii. Perspectiva de mijloc, în general partea cea mai
importantă a panoramei, este ocupată cu copaci şi clădiri şi conţine mişcare; perspectiva
joasă este constituită din elementele care înconjoară clădirea la sol. Panoramele
satisfăcătoare sunt cele care oferă toate cele trei perspective, uşor de observat dintr-o
poziţie apropiată ferestrei.

6. Ventilaţia naturală

Arhitectul trebuie să aibă în vedere nevoile de ventilaţie naturală ale clădirii şi


măsura în care acesta poate fi controlate la nivelul perimetrului, prin deschiderea
ferestrelor sau prin mecanismele aplicate la nivelul plafonului. Problema trebuie tratată în
paralel cu aspectele legate de proiectarea ferestrelor şi cu metodele de control pasiv al
energiei solare.

6
Hopkinson, R. G. & Kay J. D., Lighting of Buildings, Faber & Faber, 1972, p.55

26
27

7. Controlul

Arhitectul trebuie să aibă în vedere posibilităţile ocupanţilor clădirii de a controla


sursele de lumină naturală şi artificială. Nevoia individului de a controla mediului în
care trăieşte este una de bază, dar mai mult decât atât, s-a dovedit că un control fin al
surselor de lumină poate conduce la economisirea a până la 40% din energia folosită
pentru iluminatul clădirii.

27
28

Capitolul 3 - Lumină artificială

Calitatea, ca atribut al luminii artificiale

Calitatea este probabil caracteristica cea mai subiectivă a luminii: ceea ce poate
oferi o anumită calitate pentru o persoană, poate oferi o calitate diferită pentru alta.
Definiţia din dicţionar a termenului de calitate se referă la un "grad de excelenţă", dar
cuvântul este folosit aici în sensul său colocvial, în cazul în care calitatea poate fi bună,
dar şi saracă. Înainte de a încerca să se analizăm modul în care metodele de iluminat pot
contribui la aceasta şi să încercăm să punem calitatea într-un context, este necesară
gruparea acelor atribute folosite adesea pentru a desemna felul în care este perceput un
spaţiu.
• Confortabil: plăcut, luminat, colorat, modelat, odihnitor, liniştit, moale,
confortabil , relaxant, cald/rece (în funcţie de climat)
• Blând: plat, uniform, monoton, somnoros, plictisitor
• Sumbru: întunecat, vag, plicticos, trist, deprimant, opresiv, umbrit, periculos
• Dramatic: stimulant, teatral, incitant, interesant, strălucitor, variat, concentrat,
lucios, radiant, plin de viaţă
Evident, există mai multe atribute ce pot fi asociate unei instalaţii de iluminat şi
grupate în rubricile de mai sus (deranjante, orbitoare). De exemplu, în timp ce o
instalaţie dramatică realizează efectul pe care îl urmăreşte, unele părţi din aceasta pot
provoca orbirea în anumite unghiuri sau pot distrage atenţia. În mod similar, o instalaţie
de iluminat confortabil se poate baza pe un detaliu arhitectural inacceptabil, ceea ce ar
face întregul sistem să devine deranjant.

Metode de iluminat artificial

• Lumina cu difuzie generală

28
29

Probabil cea mai veche formă de iluminat în ansamblu a unui spaţiu au fost
accesoriile concepute pentru a furniza o lumină generală în toate direcţiile, cum ar fi
globurile din sticlă
Bauhaus. În cele mai multe case, punctul central al plafonului este în general echipat cu o
anumită formă de amenajare de difuziune generală.

• Lumini joase – “ Downlight”

Forma cea mai eficientă de iluminat în situaţii funcţionale, de exemplu, pentru


locul de muncă, este fie montarea directă, încastrată, suspendată sau fixată pentru a
lumina în ansamblu. Pentru a evita fenomenul de „orbire”, luminozitatea laterală trebuie
controlată şi, dacă este utilizată de una singura, lumina este concentrată în jos, pe
orizontală, lăsând suprafeţele verticale întunecate, şi tavanul neluminat. Acest lucru duce
la un aspect sumbru, în cazul în care impresia de ansamblu este deprimantă. Lumina
locală poate fi folosită la poziţia de lucru a unei persoane, în cazul în care acesta este sub
controlul său. Lumina alternativă poate fi obţinută din lumina înaltă, prin fenomenul de
“perete spălat” sau prin luminarea cu spoturi, pentru a se creea astfel gradul necesar de
contrast si varietate.

• Lumina montata in partea superioara – “Uplight”

În cazul iluminatului înalt, plafonul este cea mai strălucitoare suprafaţă din spaţiu.
Este o modalitate ineficientă de a asigura un nivel ridicat de lumină la locul de muncă şi
creează un aspect uniform, lipsit de varietate. Iluminatul de sus este nesatisfăcător atunci
când este folosit exclusiv, însă îşi dovedeşte utilitatea atunci când este asociat alte forme
de iluminat. În spaţiile cu tavane înalte, cum ar fi clădirile istorice, în cazul în care
plafoanele prezintă decoraţiuni elaborate, care nu pot fi văzute fără o lumină
suplimentară, această formă de iluminat reprezintă o soluţie viabilă. Dar chiar şi în acest
context, alte metode de iluminat trebuie adoptate, care să permită plafonului în sine să
stralucească în lumină, evitându-se astfel efectul de “aprindere” al spaţiului,

• Iluminarea pereţilor “Wall washing”

29
30

Un perete poate fi luminat prin intermediul unei fante de iluminat fixată în partea
de sus sau de jos, oferind astfel un punct central pentru ochi, atunci când sunt utilizate şi
alte forme de iluminat, şi minimalizând caracteristica sumbră asociată folosirii exclusive
a luminilor joase sau luminilor înalte.

Figura 7. Metodă de
iluminare a pereţilor

Tehnica de fantelor de plafon trebuie să fie atent luată în considerare. În cazul în


care sunt folosite lămpi liniare fluorescente, există pericolul să apară zone întunecate din
cauze decalajelor dintre lămpi. Cel mai important este ca lumina de pe perete să fie
distribuită uniform, iar culorile lămpii să fie consecvente, ceea ce este detul de riscant în
cazul lămpilor fluorescente.

• Spoturi

Dezvoltate iniţial in domeniul iluminatului teatral, spoturile sunt folosite pentru a


evidenţia diferite elemente ale designului interior. Iluminatul de acest tip este
unidirecţional, porneşte din poziţii bine calculate, astfel încât să elimine efectele de
strălucire şi să aducă obiectele dorite în centrul atenţiei. În acelaşi timp, obiectele şi
suprafeţele bine modelate dintr-o anumită direcţie devin “oarbe” din altă perspectivă.
Evidenţierea prin spoturi nu este potrivită pentru iluminarea generală al spaţiilor
de lucru, însă este necesară pentru a adăuga modelarea verticală în spaţii care altfel ar fi
monotone sau plictisitoare. În cazul muzeelor şi galeriilor de artă, sau în situaţiile în care
un element de afişare trebuie să fie accentuat, spoturile reprezintă un instrument esenţial.
Există o gamă enormă de echipamente disponibile pentru acest tip de iluminat ( în
funcţie de lăţimea proiectării dorite, intensitate, reţele de tensiune).

30
31

• Iluminatul ascuns

Metodele de iluminat mascat sunt diferite de metodele de iluminat înalt, în sensul


că pot fi aplicate pe orice suprafaţă a unui spaţiu. Ele sunt rar folosite pe singure, în acest
caz având ca rezultat un aspect monoton, însă asociate cu alte metode pot avea un efect
magic asupra unui spaţiu.

• Lumina locală / sarcina de lumină

Lumina locală sau sarcina de lumină poate asigura condiţii confortabile la locul de
muncă, atunci când este asociată şi cu alte metode de iluminat. Totodată există pericolul
ca sarcina de lumină a unei persoane, să devină sursa de orbire a alteia.
Spaţiile sumbre sau monotone pot fi îmbunătăţite prin zone cu lumină locală, în
cazul în care aceasta este îndreptată pe suprafeţe verticale. De asemenea, lumina locală
poate fi folosită pentru a creea o senzaţie de varietate şi a schimba starea de spirit.
Lumina locală permite controlul individului asupra spaţiului său personal, un
aspect important al reacţiei umane faţă de iluminat şi utilizarea sa este mai mare în
spaţiile rezidenţiale.

Echipamentele de iluminat

• Acesorii montate direct

Metoda cea mai simplă de iluminat este aceea în care accesoriile sunt montate
direct pe tavan sau pe perete, cu condiţia ca aceastea din urmă să fie suficient de stabile
din punct de vedere structural. Dispozitive individuale pot fi plasate pe plafon, în rânduri
sau liniar, în funcţie de direcţia pe care se doreşte a fi dat iluminatul.
Plafonul nu este întotdeauna o suprafaţă plană şi poate prezenta grinzi expuse şi
alte elemente structurale. În astfel de cazuri, accesoriile pot fi ataşate acestor elemente,

31
32

orientate astfel încât să distribuie cantitatea de lumină dorită şi să contribuie într-un mod
pozitiv la aspectul general al spaţiului.
În unele circumstanţe, structura acoperişului propriu-zis poate sugera o soluţie de
iluminat, iar corpurile de iluminat să fie integrate structurii, astfel încât să se realizeze o
simbioză între lumină si formă.

• Accesorii suspendate

Acestea sunt un mijloc tradiţional de iluminat, datorită câtorva avantaje dovedite:


distribuie lumina într-un mod uniform şi sunt uşor de întreţinut. De asemenea,
accesoriile suspendate au un caracter decorativ, adăugând un element de mobilier într-un
spaţiu.
În funcţie de proiectarea unui montaj suspendat orice distribuire de lumina este
posibila. Cel mai practic este cel în care lumina principală poziţionata in jos, dar cu o
cantitate mică de lumină orientată în sus, pentru a echilibra luminozitatea spaţiului (prin
iluminarea tavanului).
Accesoriile suspendate pot fi utilizate cu alte forme pentru a atinge cerinţele
optime de luminare a spaţiului. De exemplu, în cazul în care este folosită metoda
iluminatului orientat în jos (downlight) şi iluminatul de perete, montarea suspendată
poate fi solicitată numai pentru a adăuga un un plus de iluminare în partea de sus
(uplight).
Odată cu scăderea generală a înălţimii plafoanelor în imobilele rezidenţiale şi
comerciale accesoriile suspendate sunt mai rar folosite, dar acestea au prioritate în
programele arhitecturale pretenţioase.

Figura 8: Accesorii suspendate (Paul Henningson)

32
33

• Sisteme de şenile

Ideea, aşa cum o ştim astăzi, este o extensie a barelor folosite în fabrici pentru a
crea un sistem flexibil de distribuţie a energiei electrice, care să deservească atât
iluminatul, cât şi celelalte echipamente de lucru.

Figura 9: Canal pentru sprijinirea corpuri


de iluminat (Arne Jacobsen)

La momentul introducerii sale în Regatul Unit, producătorul l-a prezentat drept


“soluţia tuturor problemelor de iluminare indiferent de tipul de instalaţie”. Deşi acest
lucru s-a dovedit a fi un neadevăr, şenila a influenţat evoluţia designului iluminatului şi,
de-a lungul timpului, o mare varietate de şenile a fost dezvoltata.
Avantajele sistemelor de şenile pot fi uşor rezumate: simplifică instalaţiile
electrice, pot susţine diferite mecanisme de distribuţie a luminii, pot fi montate la
suprafaţă, încastrate sau suspendate, pot susţine o mare varietate de corpuri de iluminat
pot fi adapostite, sunt disponibile în diferite dimensiuni, forme şi culori, pot susţine
elemente de iluminat grele şi pot integra şi alte servicii.

• Accesorii de iluminare mascată / sursă de la distanţă

Sistemele de iluminare mascata sunt cele în care sursele sunt ascunse vederii de
ţesătura clădirii şi care sunt, în general, sunt gândite ca o modalitate de a oferi lumină
indirectă la pereţi sau plafoane.
Deoarece sistemele se bazează pe capacitatea de reflecţie ale suprafeţelor în care
sursele ascunse dau lumina, există o relaţie importantă între sursa de lumină, în sine, şi

33
34

culoare, textura şi capacitatea de reflecţie ale suprafeţei care urmează să fie aprinsă.
Relaţia dintre corpurile de iluminat, suprafaţa care urmează să fie iluminata şi structura
clădirii este crucială.
Marele avantaj al surselor de iluminat de la distanţă ( fibra optică), este că lumina
de la o sursă unică, de intensitate mare, poate fi plasată la o distanţă şi ascunsă acolo unde
acesta poate fi menţinută cu uşurinţă.
Sursa de lumina la distanţă este, în esenţă, ineficientă, deoarece există pierderi de
lumină în transmisie, dar această metodă de iluminat mascată foloseşte în iluminatul de
afişare şi în furnizarea de lumină cu un caracter decorativ ( mai ales în cazul materialelor
sensibile la căldură).

• Accesorii portabile

Importanţa acestei forme de iluminat nu se leagă numai de funcţie; există avantaje


psihologice în realizarea controlului personal asupra cantităţii de lumină a mediului.
Corpurile de iluminat portabile oferă lumina locală la controlul individului.
Lămpile portabile pot oferi orice tip de distribuţie a luminii: în jos, lateral, semi-
directe sau inalte. Un număr de standarde moderne, oferă lumini inalte de la podea la
tavan, reducând contrastul dintre lumina de jos şi ceea ce ar putea fi altfel un plafon
întunecat.
Sunt metode speciale de folosire pentru corpurile de iluminat mobile, în inspecţia
de maşini, deşi acest lucru nu este în mod normal în domeniul de lucru a arhitectului. Aici
prepararea este necesara pentru a oferi lămpilor prize portabile unde pot fi conectate la
puncte convenabile, pentru a permite întreţinerea utilajelor în cazul în care lumina nu ar fi
necesara în mod normal.
În timp ce "portabilitatea" pare a fi o metoda de modă veche de iluminat, aceasta
este importanta în crearea unei atmosfere individuale şi a faptului că producătorii
continua să produca mari cantităţi , indică faptul că există o cerere puternică pentru
acestea.

34
35

Capitolul 4 - Structura clădirii

Este vital ca proiectarea iluminatului, atât natural, cât şi artificial,sa se coreleze şi


sa conformeze structura pentru a oferi integritate şi claritate.
Strategia începutului de secol XX, cladirile au fost dezvoltate de imperative ale
luminii naturale, însăşi structura şi configuraţia lor, care au fost concepute pentru deservi
anumite spaţii. Acest lucru a fost evident mai ales în formele acoperisului, concepute
pentru a maximiza patrunderea luminii naturale şi a minimiza efectele negative ale
soarelui.
Astfel de structuri au fost concepute între anii 1940 şi 1950, costul care rezulta
din folosirea acestor corpuri de iluminat era deosebit de ridicat si prezenta o serie de
dezavantaje, printre care privarea de beneficiile luminii naturale.
Odată cu dezvoltarea intensă şi eficientizarea iluminatului artificial ( tipuri şi
accesorii), costurile relative au fost reduse şi proiectarea a apelat la structurile, unde
necesitatea unei strategii de iluminat natural părea mai puţin necesara. Acest lucru a
rezultat, în unele clădiri lumina naturala a fost exclusa în totalitate sau utilizata numai în
scopul protejării mediului, iluminatul bazandu-se integral pe o strategie de iluminat
artificială. Au existat chiar şi pareri care au sustinut ca o cladire se putea ilumina exclusiv
cu sisteme de iluminat artificial.

Structuri exprimate şi structuri ascunse

O relaţie de simbioză între lumină şi structură există atunci cand unitatea clădirii
derivă din interdependenţa lor. În primul caz, percepţia noastră a structurii este dobândită
datorita luminii care cade pe suprafeţe şi muchii. În al doilea rând vom percepe lumina în
sine fie imbinandu-se cu structura, fie patrunzand prin ea, prin intermediul unor ferestre.
Iluminatul, atât cel natural, cat şi cel artificial, determină percepţia noastră asupra
structurii.

35
36

În spaţiile multi-etajate iluminatul va fi realizat prin ferestrele perimetrale, în timp


ce în spaţiile cu un singur nivel, acest lucru poate fi posibil prin diferite forme iluminat,
chiar si prin luminatoare montate pe acoperisul cladirii, fie el in sarpanta sau terasa. O
altă posibilitate este proiectarea unui atrium, care permite pătrunderea luminii naturale pe
mai multe nivele.
Exista doua tipuri de structuri care influenţează natura iluminatului artificial,
deoarece ambele determina modul în care echipamentul este susţinut şi în acelaşi timp,
influenţeaza modul în care spaţiul este perceput. Acestea sunt structuri exprimate şi
structuri ascunse.

• Structuri exprimate

Înaintea dezvoltarii serviciilor sofisticate de constructii, aproape toata structura a


fost exprimată şi în timp ce suprafeţele sale ar fi fost puternic decorate, de fapt ceea ce ai
vazut a fost ceea ce ai primit. Acest lucru se aplica nu numai la majoritatea structurilor,
dar, de asemenea, la structuri unde formaţiunile acoperis s-au format prin boltire sau
cupole. În unele circumstanţe, s-a considerat necesar pentru a se forma un dom secundar
sub cupola externa (care a tinut din vreme), în scopul de a oferi o proportie acceptabila
pentru interioare. Plafonul fals a aparut ca un raspuns la necesitatea ascunderii diverselor
instalatii de ventilatie. Arhitectii au profitat de aceste plafoane suspendate pentru a
ascunde cablurile şi sistemele de suport pentru echipamentele de iluminat.
Un exemplu timpuriu al unei hale industriale din 1950, este cel al fabricii de
cauciuc Brynmaur în Ţara Galilor. Aceasta a fost o coajă-span la nivel de construcţie de
beton care a permis ca deschiderile circulare mari, să formeze un acoperiş. Jumătate din
aceste deschideri identice au permis patrunderea luminii naturale, iar cealaltă jumătate a
fost conceputa pentru a servi ca spatiu pentru iluminatul fluorescent. Accesul catre
acoperiş se realizeaza prin geamuri ,permitand curatarea spatiilot vitrate si montarea si
schimbarea corpurilor de iluminat. Acest lucru a fost o sinteza timpurie atat a
iluminatului natural,cat şi a iluminatului artificial cu structura7.

7
Frampton, K., Modern Architecture, A Critical History, Thames and Hudson, 1980
(third edition 1997), p.127

36
37

Un exemplu de structură exprimat este grila de cablu din plafonul sistemului


folosit la facilitate, de Magnetek în Nashville, Tennessee. Sistemul utilizează atât lumini
dispuse pe plafon si linii de lămpi fluorescente, la nivelul tavanului structural şi este
proiectat pentru a furniza lumina pentru deschiderea birourilor în cazul în care planul de
dispunere este flexibil la nivel local. Luminile difuze sunt disponibile pentru personalul
care poate solicita suplimentarea acestora.
Instalatiile la nivelul plafonului includ aer şi distribuţia energiei electrice, precum
şi iluminatul, şi se demonstreaza importanţa realizarii detaliilor, un aspect neîngrijit
trebuie să fie evitat. Utilizarea structurii exprimate nu este in niciun caz optiunea usoara;
este nevoie de disciplina în planificarea şi integrarea diferitelor instalatii.
Avantajele iluminatului în structurile exprimate constau în uşurinţa de instalare,
întreţinere şi înlocuirii ulterioare sau reglarii echipamentului; dezavantajele constau în
natura oarecum deranjantă a echipamentelor, care în unele situaţii coplesesc spaţiul.
Diverse sisteme fixate au fost proiectate, pentru a oferi o omogenitate a aspectului
general al sistemului de iluminat, dar este necesar să se sublinieze că ceea ce pentru un
arhitect este o expresie cinstita a funcţiei de constructie, ar putea fi o intruziunie nedorita,
o înfrângere a funcţiei primare de a furniza lumina spatiului.
Figura 9: Structură exprimată (plafonul montat şi accesorii
suspendate)

• Structuri ascunse

Structurile moderne necesită un nivel înalt al instalatiilor, inclusiv încălzire,


ventilaţie, aer şi distribuţie a energiei electrice, acustica şi mijloacele de control ale

37
38

incendiului, şi pentru ca spaţiul rezultat adesea furnizeaza casa cu ţevi, conducte şi


cabluri cu care aceste servicii sunt asociate, rezultatul natural al revoluţiei din servicii a
fost de proiectare a plafoanelor de locuinţe conducte orizontale, folosindu-se panouri din
lemn şi conducte verticale.
Proiectantii sistemelor de iluminat au profitat de aceste structuri secundare pentru
a se potrivi echipamentelor lor, folosindu-le în primul rând ca să işi mascheze distribuţia
energiei electrice, apoi pentru a sprijini aparatura şi în cele din urmă să-şi mascheze
componente ale corpurilor de iluminat în spaţiul plafonului. Iniţial, structura principală a
fost folosită pentru suportul echipamentelor, dar acesta cere o coordonare atenta cu
structura secundară. O dezvoltare evidentă a fost, cea de a face plafonul secundar
principalul sprijin pentru corpurile de iluminat şi rezolvarea problemelor de coordonare
dimensionala la faza de proiectare a plafonului şi a corpurilor de iluminat.
În acest scop, plafoanele suspendate au fost concepute nu numai pentru a ascunde
conductele şi tubulatura, dar si pentru a integra toate instalatiile în spaţiul plafonului,
inclusiv cele de iluminat. Iluminatul a luat adesea forma de accesorii îngropate
individual, sau linii de lumina, forma sau natura cu care reflecta sursa, sugerand linii
fluorescente, lămpile cu incandescenţă şi compacte, din alte surse sugerează cercuri.
Este important ca proiectantul sistemului de iluminat sa coordoneaze activitatea sa
cu cea a structuristului, pentru a se asigura că noţiunile de proiectare a arhitectului sunt
atinse. Este la fel de important ca proiectantul sistemului de iluminat sa coordoneaze
activitatea sa cu cea a inginerului de instalatii, responsabil pentru tevi si tubulatura.
O problema deja identificata, cu privire la luminile de nişă, stabilite într-un plafon
suspendat este cea a contrastului de luminozitate. Problema este agravată de necesitatea
de a depăşi problema stralucirii şi problemele asociate de a lucra cu ecrane VDU prin
utilizarea sistemelor louvre de luminozitate scăzută .
O soluţie este cea de a oferi lumina în sus în zona plafonului, dar acest lucru nu
este întotdeauna practic. O alternativă este de a contura plafonul pentru nevoile de
servicii sau ale structurii, lăsând zonele centrale, în fiecare gol de care pot fi suspendate
liniile de iluminat în jos, pentru a furniza principalul iluminat pe timp de noapte pentru
constructii.
• Structura ca lumina de amenajare

38
39

Într-un sens acest lucru este opus ascunderii spatelui elementelor secundare a
structurii. Aici structura în sine este proiectata pentru a controla lumina si devine ea
însăşi montarea luminii.
Există numeroase exemple din istorie a structurilor proiectate pentru a controla
admiterea luminii zilei, ca de exemplu golfuri laterale la Zwiefalten Abbey (a se vedea
figura 3.5) care limitează punctul de vedere al ansamblului, în scopul de a elimina în
acelaşi timp orbirea din timpul zilei. Acesta este un exemplu de lumina a zilei din lateral,
dar multe dintre bisericile in stil baroc din sudul Germaniei foloseau constructia bisericii
pentru a reflecta lumina in timp ce interiorul ascundea sursa de lumina zilei.
În timp ce acest lucru se aplică, mai general, utilizarea luminii naturale, aceasta
poate fi, de asemenea, aplicata în anumite condiţii, la utilizarea surselor artificiale, de
exemplu, stilul dom la Citroën, Velizy, unde bolta întregii cupole este indirect luminata
de sistemele de iluminat artificial din jurul marginilor; cupola în sine, atunci ar putea fi
considerata ca accesoriul de lumina. În acest caz special, care îndeplineste o funcţie de
specialitate, ce transmite o impresie de lumina din afara, pentru a permite o evaluare a
unor noi modele de masini.

Figura 10: Cupola stilizată Citroen la


Velizy, aprinsă sus jurul margini.

Coordonarea structurii cu
elemente de iluminat

39
40

Echipamente de iluminat vor fi, în general, asociate cu formele de construire a


structurii, dacă acestea sunt elemente primare cum ar fi pereţi, pardoseli si acoperisuri sau
elemente secundare, cum ar fi plafoane suspendate, partiţii sau încorporate în mobilier.
Este necesar să se aplice o abordare diferită pentru fiecare. Corpurile de iluminat
sunt fabricate la toleranţe aproape asemănătoare cu procesele fabricii de structuri
secundare, în timp ce structura primara este pe bază artizanala (ca cu beton si caramida).
În aceste condiţii, este înţelept să se bazeze pe o relaţie strânsă între montarea corpurilor
de iluminat şi de sprijinul lor structural. Un aranjament care permite un anumit grad de
diversitate structurala ar fi mai potrivit.

(a) (b)

Figura 11: Aceste ilustraţii arată aspectul diferit al unui zid atunci când este iluminat: (a) peretele
este uniform iluminat; (b) pedantelat de fascicule de lumină
Un alt factor care afectează relaţia lor este durata de viaţă relativă a corpurilor de
iluminat, comparativ cu cea a unei clădiri8. Corpurile de iluminat sunt adesea înlocuite
pentru a satisface îmbunătăţiri ale tehnologiei de iluminare, pentru modificări în
constructia de planificare sau pentru ca o dictează moda. O relaţie legata cu structura,
permite ca modificările să fie mai uşor de realizat. În cazul structurilor secundare, în
cazul în care accesoriile au fost coordonate pentru a deveni o parte din tavan, de perete
sau mobilier , este probabil ca ambele vor fi înlocuite înainte ca durata de viaţă a clădirii
sa fie încheiata.

8
Phillips, D., Lighting Modern Buildings, Architectural Press, 2000, p.100

40
41

Integritatea structurală şi claritatea

Lumina poate modifica perceptia asupra structurii, poate exprima greutate, o poate
fragmenta, sau într-adevăr, o poate face să dispară cu totul, arhitectul ar trebui să fie
conştient de puterea luminii asupra impresiei pe care doreşte să o creeze, aceasta nu ar
trebui să fie realizata accidental, ci prin înţelegerea reciprocă între arhitect şi proiectantul
sistemului de iluminat.
Luând un perete ca exemplu, un set de fotografii ilustreaza următoarele moduri
diferite în care sursele de lumină pot fi legate la suprafaţă şi unele dintre varietatile de
efecte obţinute (Figura 11).
Ar fi imposibil a se ilustra toate elementele structurale diferite într-o clădire şi
modul în care lumina poate fi folosita pentru a se asigura integritatea şi claritatea, acest
lucru nici nu este ceva ce poate fi reunit într-o carte, mai degrabă aceasta este ceva ce
arhitectul învaţă din proprie experienţă şi mai ales prin observaţie. Ce este sigur este că,
pentru a lua deciziile corecte arhitectul ar trebui să înţeleagă modul în care lumina poate
imbunatatii sau distruge calitatea vizuală a structurii sale.

(a)
(b)
Figura 12 (a, b): Vedere de zi şi de noapte cu vedere aceleaşi clădiri

41
42

Perceptia in timpul noptii

A fost la sfârşitul anilor 1950 cand arhitectul Gio Ponte a scris în "Lighting
International Review",unde a vorbit despre "al doilea aspect al arhitecturii" sau apariţia
unui imobil după lasarea întunericului. El a dat ca exemplu proiectarea constructiei
Pirelli din Milano, unde a asigurat o relaţie satisfăcătoare între clădirea aşa cum perceputa
in timpul zilei şi experimentată după lasarea întunericului cu iluminatul intern.
Până la această dată ar fi fost mult mai probabil pentru exterior sa fie luminat de
o anumită formă de lumina curgatoare, astfel cum a fost cazul în cazul în care cele mai
multe cladiri istorice solide au avut tendinţa să domine prin golurile din fatada. Cu toate
acestea, cu revoluţia din construcţie, a mişcării moderne în arhitectură şi utilizarea unor
suprafete vitrate mai mari a fost posibil pentru zonele din clădire, sau într-adevăr,
întreaga clădire, să apară ca o cutie de sticlă aprinsa din interior pe timp de noapte.
Figura 13: Lloyds constructie din Londra , văzuta pe
timp de noapte cu un adaos de unde de lumină
albastră, este un punct de reper al oraşului.

Ceea ce este important, în ceea ce priveşte aspectul structural al imaginii pe timp


de noapte, este faptul că, o clădire ar trebui să prezinte o corelare cu aspectul său din

42
43

timpul zilei. Prin urmare, este important să se ia în considerare aspectul structurii pe timp
de noapte atunci când se analizează strategia globală pentru acest plan9.
Nu este mai puţin comun, de exemplu, în galeriile de arta sau teatre, existenta
unor ziduri pline pe interior pentru a exclude lumina zilei şi de a încadra cu acestea sticla
exterioara.
Utilizarea de culoare pe timp de noapte in iluminatul structurii clădirii, a fost
influenţat de o mai mare eficienţă a surselor de lumina moderne. Utilizarea culorilor
pentru iluminatul cladirii, cum ar fi Lloyd, în centrul Londrei, în timp ce crearea unui
efect dramatic nu modifica corespondenţă aspectului între zi şi noapte - este încă în mod
evident aceeaşi clădire (vezi Figura 7.6).
De asemenea, iluminatul fabricii de eliminare a deşeurilor vegetale, la Tyseley,
unde culorile se schimba cu timpul, au dat un aspect complet nou a ceea ce în timpul zilei
pare a fi o structura destul de banala.
Relaţia arhitectului cu inginerul structurist, trebuie să fie suficienta pentru a oferi
o cunoaştere de ansamblu a ceea ce este posibil şi acelaşi lucru este valabil şi pentru
cunoştinţele sale legate de iluminatul de proiectare: arhitectii trebuie să fie conştienţi de
principiile de drept nu atât pentru a solicita imposibilul, dar, de asemenea, pentru a fi cu
ochii pe evoluţiile în iluminat în scopul de a extinde limitele a ceea ce poate fi posibil.

9
Gardner, C., & Hannaford, B., Lighting Design, Design Council, 1993, p.55

43
44

Concluzii

Scopul acestei lucrări a fost acela de a introduce elementele esenţiale pe care un


arhitect trebuie să le ia în considerare, încă din faza de concept a oricărui proiect, pentru a
reuşi să creeze un sistem de iluminat confortabil, care să pună în valoare elementele de
arhitectură ale clădirii. Arhitectul trebuie să-şi propună mai mult decât să elimine efectele
neplăcute, el trebuie să se asigure că modul în care o clădire este luminată are un impact
pozitiv asupra psihicului şi emoţiilor ocupanţilor.

Din prisma avantajelor discutate, şi mai ales în contextul încălzirii globale,


valorificarea luminii naturale este esenţială pentru proiectarea clădirilor. Relaţia dintre
aceasta şi iluminarea artificială, integrarea lor cu materialele de construcţie şi structura
clădirii, sunt aspecte ce trebuie considerate, în mod reiterativ, pe măsură ce proiectul
avansează.

În mod evident, funcţia clădirii este cea care determină cantitatea de lumină
necesară . Deşi este esenţial ca sistemul să satisfacă nevoile vizuale ale celor ce folosesc
clădirea, acesta trebuie să folosească energia în cel mai eficient mod posibil. Niciodată nu
trebuie neglijat faptul că sistemul ales trebuie să îndeplinească şi nevoile emoţionale ale
ocupanţilor.

44
45

Bibliografie

Cărţi şi autori
Fletcher, B., A History Of Architecture (20th edition), Architectural Press, 1996
Frampton, K., Modern Architecture, A Critical History, Thames and Hudson, 1980 (third
edition 1997)
Gardner, C., & Hannaford, B., Lighting Design, Design Council, 1993
Hopkinson, R. G. & Kay J. D., Lighting of Buildings, Faber & Faber, 1972
Tregenza, P. & Loe, D., The Design of Lighting, E & FN Spon, 1998
Lloyd Jones, D., Architecture and the Environment, Laurence King, 1998
Phillips, D., Lighting Historic Buildings, Architectural Press, 1997 (Copublisher,McGraw
Hill)
Phillips, D., Lighting Modern Buildings, Architectural Press, 2000
Phillips, D., Daylighting – Natural Light in Architecture, Architectural Press, 2004

Documente oficiale
European Commission, Directorate-General for Energy, Efficient Lighting in Buildings:
Offices/Industrial/Schools

Publicaţii
Lighting Design, http://www.lightingdesign.ro/
Architectural Lighting, http://www.archlighting.com/

45