Capitolul I. Notiuni Introductive.

n dreptul roman, posibilitatea de a participa la raporturile juridice este conferit de

statutul de persoan cu capacitate juridic, care nu reprezint o calitate nnscut, ci o
suprastructur de rdcini n relaiile de producie i normele date de stat.
Ceea ce ne intereseaz este faptul c aceast capacitate juridic sau de drept, distinct de
capacitatea de exerciiu, nglobeaz trei atribute: status libertatis (calitatea de om liber), status
civitatis (calitatea de cetean) i status familiae (calitatea de a fi ef de familie i de a nu se
gsi n puterea pmnteasc), i numai prin reunirea celor trei elemente exist capacitatea
juridic1.
Astfel vom privi familia i drepturile de familie ca o parte din status familiae. Familia
(etimologia cuvntului i are originea n famulus- ce are semnificaia de sclav domestic, care
era proprietatea efului de familie), a fost secole de-a rndul temelia societii romane.
La nceput, ca o subdiviziune a ginii, familia a trecut printr-un ndelungat proces de
destrmare, ca urmare a apariiei i dezvoltrii proprietii private.
n epoca cea mai veche a istoriei statului roman, familia era organizat pe baze patriarhale
monogamice, ideea de familie presupunnd o putere, cea a efului de familie, care unete sub
autoritatea sa toi membrii familiei, care cuprinde n concepie primitiv, pe lng soie, pe
copii i pe sclavi2.
Atotputernicia capului de familie- pater familias- noiune care invoca ideea de putere i
nu aceea de descenden i procreare, se exercita nu numai asupra persoanelor, ci i asupra
bunurilor lor, asupra zestrei soiei, asupra patrimoniului familial.
La nceput, autoritatea aceasta nelimitat de pater familias se numea manus i
ntruchipa autoritatea i prerogativele efului de familie, mai trziu manus a rmas numai
pentru a indica autoritatea soului asupra soiei sale, fiind legat strns de instituia cstoriei,
faptul de a dobndi manus echivalnd implicit cu ncheierea cstoriei.
Legat de dobndirea acestei puteri, se pare c la nceput cstoria i manus erau unul i
acelai lucru, deci ea era consecina imediat a uniunii patrimoniale i n virtutea acestei puteri,
soul avea dreptul de via i de moarte asupra soiei - ius vitae necisque - precum i dreptul de
a-i repudia soia3.

E.Molcut - Drept privat roman, Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir,

Bucuresti, 1994, p. 34;
2
Sosna B., Savca T. - Note de Curs. Drept roman, Aprobat la edina Catedrei Drept
privat din 22.05.2013; Chisinau, 2013, p. 11;
1

E. Molcut op. cit., p. 35;

n acest sens exist unele indicii c soul i pierduse din drepturile sale n secolul al II-lea
.e.n., iar femeia soie avea unele drepturi cum era acela de a avea bunuri proprii de care
dispunea dup bunul ei plac (dup cum reiese dintr-un discurs al lui Cato cel Btrn asupra
legii Vicontia din 169), sau faptul c femeia mritat continua s rmn sub autoritatea tatlui,
care putea desface cstoria, iar n legtur cu ius vitae necisque i n acest sens s-au produs
modificri, pater familias nemaiputnd lua singur o hotrre de acest fel, ci numai dup
consultarea membrilor familiei soiei, ajungndu-se n epoca imperial ca puterile ce derivau
din manus s dispar complet.
Pentru a putea explica puterea nelimitat a efului de familie, trebuie s privim cadrul n
care acesta a aprut, condiiile vieii materiale ale societii romane din epoca veche.
Capitolul II. Casatoria - definitie si forme.
Casatoria la romani, era o uniune ntre barbat si femeie, o asociere pentru toata viata, o
mpartasire a dreptului civil si religios era uniunea barbatului si a femeii ce implica o viata
comuna nuptial sive matrimonium este vire et mulieris conjuctio, individuam consuetudinem vitae
contiens .
Astazi, casatoria este definita ca uniunea liber consimtita dintre barbat si femeie,
ncheiata n concordanta cu dispozitiile legale, n scopul ntemeierii unei familii si
reglementata de normele imperative ale legii4.
Din casatorie decurg o serie de consecinte directe intre soti pe primul loc aflandu-se
obligatia reciproca de incredere si fidelitate.
Romanii au cunoscut mai multe feluri de casatorie corespondente ntr-o anumita masura
epocilor de drept care s au succedat si totodata au coexistat unele cu altele.
Unele din aceste forme au evoluat si au parcurs intreaga perioada a dreptului roman, altele
dintre acestea au disparut in raport de noile cerinte ale vremurilor5.
Casatoria cum manus, adica cu puterea maritala a barbatului exercitata asupra ei, femeia
parasea familia de origine rupnd astfel legaturile agnatice cu acestea, si intra n familia sotului
dobndind n noua familie drepturi noi, respectiv dreptul de succesiune si dreptul la rudenia
civila, agnatiunea6.
Manus este expresia prin care romanii desemnau mana, cee ace sugereaza situatia pe care a
dobandit-o barbatul care pune mana pe femeie.
Sensul acestei expresii arata puterea pe care o are barbatul casatorit asupra sotiei sale, dar
mai ales puterea sefului familiei asupra noului membru al familiei care este femeia casatorita.
Casatoria cum manus asigura prerogative intinse asupra femeii mergand pana la dreptul de
viata si de moarte. Femeia casatorita cum manum intra intr-o forma de supusenie totala fata de
sotul ei, avand pozitia juridica a descendentilor fata de parinti.
Cu toate acestea femeia casatorita cum manum nu putea fi data spre adoptie si nici nu putea fi
emancipata.
Aceasta forma de casatorie se putea realiza in trei moduri diferite:
4
5

V. M. Ciuca - Drept roman, Editura Anakarom, Iasi, 1996, p. 295;

V. M Ciuca. Lectii de drept roman, vol. I-IV, Editura Polirom, Iasi, 2002, p. 153,

I. M. Anghel - Drept roman, Editia a-II-a revizuita si adaugita, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 2000, p. 62;
6

Confareatio este unul dintre modurile de realizare a casatoriei cum manus. Acesta este un
act juridic stravechi, cu character solemn, esentialmente religios. Pentru incheierea
casatoriei erau folosite mai multe ritualuri insotite de cuvinte solemne si precise. Acest
gen de casatorie a cazut in desuetudine destul de timpuriu7.
Coemptio este un alt mod de realizare a casatoriei cum manus. Aceasta forma de casatorie
putea fi incheiata numai de plebi. Reprezenta o vanzare-cumparare fictiva pe care femeia
insasi sau cu incuviintarea tatalui intra sub influenta sotului.
Casatoria coemptio nu prezenta un character sacru ca in cazul casatoriei confareatio.
Usus este al treilea mod de realizare a casatoriei cum manus. In privinta acestei forme,
barbatul si femeia care au stat impreuna timp de un an, la implinirea lui partile erau
considerate casatorite. Aceasta forma a aparut ca o modalitate prin care plebii dobandeau
putere asupra femeii, nefiind un act juridic ci o stare de fapt.
Casatoria fara manus era casatoria specifica dreptului clasic cu toate ca ea coexista si cu
casatoria cu manus, care era oricum mai rara n aceasta epoca. Era o casatorie mai simpla si cu
toate controversele ce au existat asupra ei, se pare ca ea exista nca din epoca veche, mai ales ca
era mentionata de catre Legea celor XII Table, fiindca probabil era folosita de plebei8.
Prin casatoria fara manus, adica fara puterea barbatului exercitata asupra femeii, aceasta
ramnea n familia de origine avnd doua pozitii dupa cum era cazul: prima, era sui iuris
aflnduse sub tutela perpetua a agnatilor, a doua, era alieni iuris, gasinduse astfel sub patria
potestas a lui pater familias.
Din perioada in care s-a admis casatoria fara manus, femeia incepe sa dobandeasca o serie
de drepturi in familie. In cazul acestei forme de casatorie, femeia ramane sub puterea tatalui din
familia de unde provine, dar are obligatia de a locui in casa sotului9.
La incheierea acestei forme a casatoriei, barbatul putea fi absent, acesta nefiind un
impediment la incheierea casatoriei. Sotul pastra gestiunea asupra zestrei femeii casatorite, insa
aceasta era libera sa dispusa sis a-si administreze bunurile sale.
Odata incheiata casatoria sine manum, sotul nu are autoritate asupra sotiei, legatura dintre cei
doi apare mai mult ca o uniune legitima. Copiii nascuti dintr-o astfel de casatorie intra sub
autoritatea tatalui, fata de mama se regaseau doar in pozitia unei rude sange.

Capitolul III. Conditii de fond si de forma la incheierea casatoriei.

Indiferent de forma de casatoriei, pentru incheierea ei valabila sunt necesare indeplinirea
unor conditii fara de care nu poate sa existe. Aceste cerinte obligatorii poarta denumirea de
conditii de fond ale casatoriei si sunt in numar de trei: connubium, varsta si consimtamantul.

I. M. Anghel idem 6;
8
St. Cocos Drept roman, Editura All Beck, Bucuresti, 2000, p. 112;
7

St. Cocos - op. cit., p. 113

1. Connubium are dou nelesuri:

- obiectiv aptitudinea unei persoane de a contracta o cstorie civil;
- subiectiv desemneaz posibilitatea unor persoane determinate de a se cstori ntre ele,
deoarece nu toi cei care au connubium n sens obiectiv au i connubium n sens subiectiv.
Spre exemplu, fraii ntre ei nu au connubium n sens subiectiv10.
Piedicile la cstorie erau n numr de trei: rudenia, aliana, condiia social.
Rudenia de snge n linie direct era piedic la infinit. Rudenia de snge n linie colateral
era piedic la cstorie numai pn la gradul patru.
Aliana n linie colateral nu constituia piedic la cstorie. Deci, brbatul se putea cstori dup
decesul soiei cu sora acesteia. n schimb, aliana n linie direct a fost piedic la cstorie. Spre
exemplu, brbatul nu se putea cstori cu fiica dintr-o alt cstorie a fostei soii11.
Conditia sociala. Pana in vremea lui August, au fost interzise casatoriile intre ingenui si
dezrobiti. A fost un impediment la casatorie pe tot parcursul Romei antice. Acest impediment se
manifesta in sensul ca nu era permisa casatoria dintre liberi si sclavi, dinte un barbat roman si o
femeie din provincie12.
De asemenea le era interzisa casatoria barbatilor castrati si persoanelor cu defecte fizice
majore.
2. Varsta a constituit un motiv de controvers ntre sabinieni i proculieni, pentru ca, n
dreptul postclasic, Justinian s stabileasc faptul c brbaii se puteau cstori la 14 ani, iar
fetele la 12 ani13.
Legislatia romana nu a impus varsta maxima pentru casatorie, aceasta putuand avea loc pe
toata perioada vietii persoanei, dupa cum nu s-a impus nici consumarea materiala a casatoriei.
3. Consimtamantul
n dreptul vechi, dac viitorii soi erau persoane sui iuris, se cerea consimmntul
lor.
Pentru femei, chiar dac erau persoane sui iuris, era necesar i consimmntul
tutorelui, deoarece femeile sui iuris se aflau sub tutela agnailor.
Dac ns viitorii soi erau persoane alieni iuris, n epoca veche, nu li se cerea
consimmntul, fiind necesar consimmntul celor doi pater familias. In dreptul clasic, se
cerea i consimmntul viitorilor soi, chiar dac erau persoane alieni iuris14.
Din perioada Imperiului, constrangerile la incheierea casatorie slabesc, treptat femeile
dobandesc personalitate libera, iar parintii incep sa nu-si mai casatoreasca fiicele impotriva

V. Bacu Note de Curs. Drept roman, Editura Jus R.B.A., Bucuresti, 1996, p. 29;
E. Molcut - Drept privat roman, Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir,
Bucuresti, 1994, p. 317;
10
11

V. M. Ciuca - Drept roman, op. cit., p. 91;

V. M. Ciuca - op. cit., p. 92;
14
Cr. Murzea - Drept roman, Editia a-II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p.46;
12
13

vointei lor. In locul casatoriilor impuse sotilor prin intelegeri exterioare, apar casatoriile bazate
pe liberal consimtamant al acestora15.
Lipsa consimtamantului sefului de familie atrage nulitatea acesteia, insa nu s-a cerut
niciodata consimtamantul mamei celor doi soti16.
Trebuie precizat ca in dreptul roman nu a fost permisa bigamia, sub imparatul Iustinian
a fost sanctionata cu cea mai grava pedeapsa, moartea.

Capitolul IV. Efectele cstoriei.

Efectele casatoriei sunt diferite la cstoria cu manus, fa de cstoria fr manus17.
n cazul cstoriei cu manus, soia trecea sub puterea brbatului, fiind considerat
fiic a acestuia. Femeia cstorit era socotit sora fiicei sale. Avnd calitatea de fiic,
femeia cstorit cu manus venea la motenirea soului mpreun cu copiii ei, pentru c era
agnat cu brbatul ei18.
n schimb, agnaiunea cu familia de origine nceta. Prin urmare, femeia cstorit cu
manus nu venea la motenire n familia de origine.
n ceea ce privete cstoria fr manus, femeia nu devine rud cu brbatul ei,
netrecnd astfel sub puterea acestuia.
Este strin fa de brbat i fa de copiii ei i, de aceea, nu va avea vocaie succesoral
la motenirea lor. Va rmne ns rud cu membrii familiei de origine i va veni la motenire
n acea familie19.
Ulterior, prin reforme pretoriene si imperial, femeia casatorita fr manus si copiii rezultati
sunt chemati reciproc la succesiune in calitate de cognati.
Dota
Din vechime romanii au avut obiceiul de a-si inzestra fiicele. Aceasta obligatie morala,
devine o obligatie legala in perioada Imperiului. Legiutorul roman nu a stabilit insa si ce trebuie
sa cuprinda aceasta dota.
Dota se putea constitui in una din urmatoarele modalitati:
a) un prim mod este datio dotis transferul de proprietate asupra bunurilor dotale de la femeia
casatorita catre sot;

Cr. Murzea - idem 14;

16
Cr. Murzea - op. cit., p. 49;
17
V. Popa, R. Motica - Drept privat roman, Editia a-II-a, Editura Mitron, Timisoara,
2000, p. 186;
18
V. Popa, R. Motica - op. cit., p. 189;
19
I. M. Anghel - op. cit., p. 66;
15

b) dota putea trece la sot pe calea unui contract verbal in baza caruia constituentul promite
sotului bunurile dotale;
c) Imparatul Teodosie al-II-lea stabileste dota de formalitati in sensul ca poate sa aibe loc printrun simplu pact fara nicio formalitate20.
Pana in epoca clasica, femeia nu avea niciun drept asupra dotei, abia in perioada amintita,
femeia incepea sa beneficieze de dota in anumite conditii. O lunga perioada, dota ramanea in
familia barbatului. Femeia putea obtine o parte din mostenire doar pe calea succesiunii,
suportand concursul celorlalti mostenitori.
Barbatul este principalul beneficiar al dotei pe toata perioada casatoriei. Fructele care
rezulta din bunurile dotale sunt menite sa sustina sarcinile casniciei, din acest motiv erau
proprietatea barbatului toata perioada casatoriei.
Prezumtia muciana21 are in vedere achizitiile facute de sotie in timpul casatoriei. In
conformitate cu aceasta prezumtie toate bunurile dobandite de sotie in timpul casatoriei sunt
considerate proprietatea sotului, in afara de cazul in care sotia rastoarna aceasta prezumtie si
dovedeste ca a dobandit bunurile singura fara concursul sotului.
Capitolul V. Moduri de incetare si desfacere a casatoriei.
Se poate vorbi despre doua moduri de incetare a casatoriei, respectiv22:
a)Desfacerea casatoriei in mod fortat are loc prin urmatoarele moduri:
- prin moartea unuia dintre soti;
- prin pierderea libertatii unuia dintre soti;
- prin pierderea cetateniei unuia dintre soti;
- prin pierderea drepturilor de familie a unuia dintre soti, daca fiul a fost casatorit cum manus si
a fost dat spre adoptie.
b) Desfacerea casatoriei in mod voluntar are loc in mod diferit in raport de modul in care a
fost incheiata:
- in cazul casatoriei incheiata cum manus confareatio inceteaza printr-un proces invers
denumit difareatio. Sotii care urmau sa se desparta apareau pentru ultima data impreuna in fata
vetrei sacre, in prezenta martorilor. Femeia pierdea si dreptul la relia sotului.
- in cazul casatoriei incheiata cum manus coemptio inceteaza printr-un proces numit
mancipatio. Cumpararea fictive se putea anula printr-o rascumparare a sotiei.
- in cazul casatoriei incheiata cum manus uzu desfacerea are loc prin mancipatio ca si in cazul
casatoriei coemptio.
- casatoria incheiata sine manus se putea desface prin vointa oricaruia dinte soti, dar putea fi
desfacuta si prin vointa unuia dintre cei doi pater familias ai celor doi soti.
Divortul23 unul din modurile de desfacere a casatoriei, apare in perioada antica ca o

V. Bacu op. cit., p. 31;

Vl. Hanga - Drept privat roman, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977,
p. 121;
22
Vl. Hanga - op. cit., p. 124;
23
Jacota M., Piticari Gh. Drept privat roman, Universitatea A.I.Cuza, Facultatea de
Drept Iasi, 1987, p. 59;
20

21

facultate de repudiere unilaterala aflata la indemana barbatului. Formula de repudiu dizolva

definitiv unirea sotilor.
Desfacerea casatoriei in aceasta forma are loc numai dupa avizul consiliului de familie cu rol
de tribunal domestic in materie, a carei opinie era obligatorie. Daca tribunalul hotara desfacerea
casatoriei,sotia era trimisa inapoi la familia de origine.
Mai tarziu, apare institutia divortului in adevaratul sens al cuvantului, ajungand sa fie pronuntat
prin vointa comuna24.
Sotul avea dreptul de a cere divortul pentru motive bine stabilite, precum adulter sau otravire.
Ulterior, aceste motive s-au mai diversificat.
Primul divort mentionat in textele din Roma antica apare in jurul anului 231 i.Hr., divort cerut
pentru sterilitatea sotiei.
In primele secole ale Imperiului apare o epidemie a divorturilor, a caror initiativa apartine de
regula femeilor, avand drept scop de a asigura libertatea femeii.
Ulterior, imparatii crestini, au incercat sa limiteze divorturile. Imparatul Constantin nu permite
divortul femeii decat daca sotul era violator sau criminal. August cere 7 martori la divort, iar
Iustinian merge ami departe incercand sa desfiinteze divortul, prin consimtamantul mutual cu
exceptia cazului cand sotii sunt separate printr-un juramant de castitate. Succesorul lui Iustinian,
Iustin al-II-lea desfiinteza aceasta interdictie25.

24
25

Jacota M., Piticari Gh. op. cit., p. 60;

Jacota M., Piticari Gh. op. cit., p. 62.