Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Istorie și Filozofie

Eseu
Tema: ,,Esența totalitarismului ca ideologie”

Student: Halupneac Ana Maria

istorie , anul II
Profesor: Liliana Rotaru
doctor în istorie, conferențiar universitar

Chișinău 2021
 Totalitarismul este o formă de guvernare în care puterea
statului este nelimitată și controlează practic toate aspectele vieții
publice și private. Acest control se extinde la toate aspectele politice și
financiare, precum și la atitudinile, morala și credințele oamenilor.
Statele totalitare se caracterizează prin sistemele politice nedemocratice,
care folosesc instrumente moderne precum mass-media, alături de o
poliție politică, pentru a încerca să coordoneze toate aspectele vieții între
o întreagă populație. Caracteristicile unui stat totalitar sunt:
 Regulă aplicată de un singur dictator
 Prezența unui singur partid politic de guvernământ
 Cenzură strictă sau controlul total al presei
 Serviciu militar obligatoriu
 Practici obligatorii de control al populației
 Interzicerea anumitor grupuri și practici religioase sau politice
 Interzicerea oricărei forme de critică a guvernului
 Legile aplicate de forțele secrete de poliție sau militare

De obicei, caracteristicile unui stat totalitar tind să-i determine

pe oameni să se teamă de guvernul lor. În loc să încerce să calmeze
această frică, conducătorii totalitari o încurajează și o folosesc pentru a
asigura cooperarea oamenilor. Exemple care au fost citate în mod regulat
în această legătură variază de la Germania nazistă, la URSS, la China
comunistă, în timp ce cazurile mai puțin citate includ Cambodgia lui Pol
Pot și Irakul lui Saddam Hussein. S-a susținut că statele totalitare actuale
includ Coreea de Nord și Iranul. Statele totalitare au apărut dintr-o mare
varietate de revoluții în secolul al XX-lea, create pentru a asigura
idealurile acestor revoluții în sistemele politice care au fost dezvoltate
ulterior.
Cu toate acestea, nu toate formele de autoritarism modern ar
trebui privite ca cazuri de totalitarism. De exemplu Rusia de astăzi, în
frunte cu Vladimir Putin nu se potrivește cu adevărat cu modelul
totalitar. Autoritarismul său se bazează pe manipularea prin
dezinformare mai degrabă, decât pe încercarea de a insufla credința într-
o singură ideologie, iar multe alte regimuri autoritare nu se potrivesc
modelului totalitar. Într-un stat totalitar, controlul guvernului asupra
oamenilor este practic nelimitat. Guvernul controlează aproape toate
aspectele economiei, politicii, culturii și societății. Educația, religia,
artele și științele și chiar moralitatea și drepturile de reproducere sunt
controlate de guverne totalitare. În timp ce într-un guvern autoritar
puterea este deținută de un singur dictator sau grup, oamenilor li se
permite totuși un grad limitat de libertate politică.
Dar să ne întoarcem la interbelic! Când totalitarismul a
început să fie folosit în perioada interbelică, nu a fost văzut neapărat ca
ceva disprețuitor. Teoreticienii timpurii îl includeau pe filosoful italian
Giovanni Gentile, care era un susținător ferm al regimului fascist italian
condus de Mussolini. El a folosit termenul ,,totalitario” cu sens pozitiv.
El a indicat modurile în care fascismul ar oferi un nou mod de viață
poporului italian, o evadare din presupusa decadență a democrației
liberale care a guvernat Italia înainte de revoluția lui Mussolini.
Mussolini a fost de acord și a declarat, triumfător: „Totul în interiorul
statului, nimic în afara statului, nimic împotriva statului”. Cu toate
acestea, Italia fascistă a fost doar o societate totalitară imperfectă.
Fascismul în Italia avea următoarele caracteristici:
1. Cultural- cenzură, îndoctrinare, poliție secretă
2. Economice – economia e controlată de corporații de stat sau stat
3. Politice- nationalism, dictatura unui singur partid, rasism ,
dictatura unui lider suprem
4. Social – sprijinirea pe o clasă de mijloc industrială și militară
Metodele lui Mussolini în politica externă

Diplomația agresivă Diplomația pașnică Război

Corfu, Iugoslavia, Locarno Ethiopia, Spania
Albania
Axa Roma-Berlin Kelogg-Briand Albania,
Pretenții teritoriale al Doilea Război
față de Franța Mondial
 În Germania, prin răsturnarea rapidă a democrației și crearea unei noi
figuri atotputernice de lider în persoana lui Hitler Fuehrer, mulți au
văzut regimul nazist ca fiind un stat arhetip totalitar. Germania nazistă
era cu siguranță mai totalitară decât Italia fascistă. Propaganda sa
puternică părea să hipnotizeze cu succes masele, în timp ce poliția sa
politică, Gestapo, controla toate aspectele gândirii din cadrul regimului.
Desigur, realitatea era mult mai complexă. Deși puternică, propaganda a
fost adesea văzută mult mai critic în Germania decât s-au presupus mai
întâi. Gestapo avea, de asemenea, mult mai puține resurse decât sugerase
propaganda .
Hitler folosea gesture de orator, rare în Germania la vremea aceia ,
pe care le copia de la actorul munchenez de comedie Ferdl Weiss, de la
început se descurca bine în a-i opri pe cei ce-l întrerup și folosea mult
umor sarcastic. Apoi acesta începe să reducă treptat din conținutul
politic, punând accent pe aspect generale manipulatoare. Un observatory
scria la vremea aceea: ,, Hitler nu ține niciodată discursuri politice în
adevăratul sens al cuvântului, ci numai filozofice”. Astfel, el nu schița
un program sau făcea promisiuni, ci doar cerea un angajament. După
cum spunea chiar el: ,, Voința, dorința precum și forțele a mii de oameni
sunt acumulate în fiecare individ. Iar cel care intră la un astfel de mitting
îndoindu-se și șovăind, pleacă întărit pe dinăuntru : a devenit un liant al
comunității”.
Sistemul politic ăn timpul regimului nazist în Germania 1933-1945

Administrați Cancelar Adolf Hitler Comandant suprem Wehrmacht

a imperială
de stat

Fuhrer

PMNSG
 Astfel în urma alegerilor din ianuarie 1933, pe fondalul crizei
economice , naziștii preluând puterea , duc o politică totalitară ce se
manifestă prin suprimarea fizică a adversarilor politici, subordonarea
culturii scopurilor regimului, exterminarea evreilor în lagărele de
concentrare. Deasenea s-au instituit organe represive precum:
 SA -organizație paramilitară nazistă care a jucat un rol-cheie în
ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler. A fost fondată de Adolf
Hitler la München, în 1921, la început recrutând membri din
Freikorps. Purtând uniforme de culoare maro, după exemplul
Cămășilor Negre (purtate de fasciștii italieni), trupele SA asigurau
ordinea la reuniunile Partidului Național-Socialist și organizau
atacuri asupra adversarilor politici.
 SS -organizație paramilitară nazistă care reprezenta baza partidului
nazist. SS-ul a evoluat de la o organizație paramilitară mică la o
importantă forță paramilitară nazistă care a servit ca o Gardă
Pretoriană pentru Führer sau ca o „Escadrilă de apărare” pentru
partidul nazist, influența politică a acestei organizații fiind la fel de
mare ca și cea a Wehrmachtului (armatei germane din acele
vremuri).
 SD -era o agenție de informații a SS și a NSDAP. A fost prima
organizație fondată de Partidul nazist și era considerată o
organizație soră a Gestapo.
 Gestapo- a fost poliția secretă oficială a Germaniei naziste.

Analizând aceste organe de control, putem denota cu ușurință

aspectele totalitare pe care le execută acestea, precum exterminarea
oponenților politici, poliție secretă și frica pe care aceste instituții le
propagă în rândul oamenilor.
Chiar dacă Hitler ca și Lenin nu avea decât dispreț pentru
democrația parlamentară sau pentru orice alt aspect al liberalismului. În
timp ce Lenin insista ca o elită, sau chiar un singur individ reprezenta
voința proletarului în virtutea gnosis-ului ei , Hitler nu se opunea ca
vocea democrației să se exprime într-o formă mai deosebită. Într-un
anumit sens el credea democrația participantă și chiar a practicat-o
atunci când nu a avut de ales, până să obțină puterea. Într-un rar moment
de sinceritate Lenin a spus odată că numai o țară ca Rusia putea fi
cucerită atât de ușor cum o făcuse el. Germania fiind cu totul
altceva ,,Ea nu putea fi violată , ea trebuia sedusă”.
În baza analizei celor două regimuri totalitare prezentate mai sus ,
( facist și nazist ) , am ajuns la concluzia că deși extremiste, acțiunile
întreprinse au fost bine gândite în obținerea scopurilor propuse de lideri,
în contextul în care se aflau. Astfel că , spre exemplu abordarea absolut
artistică a lui Hitler, simțul estetic bine dezvoltat, a fost esențial pentru
succesul său. Fanatismul de tip religios a lui Lenin nu ar fi dat niciodată
roade în Germania. Germanii fiind un popor bine educat era foarte greu
să le cucerești mintea, inima lor, sensibilitatea lor, erau ținte mai ușoare.
Ura populației față de cultura Weimarului fiind o sursă esențială de
energie pe care Hitler a folosit-o. Teoria lui Lenin că trebuia să renunți
la muzică pentru a te concentra asupra politicii, ar fi fost de neînțeles
pentru germani. Un lucru e cert, cel mai radical viciu al secolului ,
specific tuturor regimurilor totalitare era ingineria socială – ideea că
ființele sociale pot fi nivelate ca betonul, iar scopul scuză mijloacele. În
viziunea mea , acest lucru era imprevizibil pentru germanii de atunci,
deoarece Hitler își ascundea scopurile diabolice într-o filieră artistică,
prin care a câștigat speranța și încrederea oamenilor. Liderii totalitari au
gândit strategic, au gândit mijloace adaptate conjuncturii doar că au
acționat în scopuri condamnabile .
 Bibliografie

1. Adrian Dolghi și Alina Felea ,,Istoria Românilor și Universală în

scheme și tabele” editura Prut Internațional 2016
2. Paul Johnson ,,O istorie a lumii contemporane” editura Humanitas
București 2019
3. https://www.opendemocracy.net/en/countering-radical-right/
totalitarianism-twentieth-century-and-beyond/