Liberalismul I

Originile gândirii liberale

 Datorită faptului că parte din ideile liberalismului se întâlnesc încă din antichitate,
politologii sau filosofii nu au reușit să cadă de acord asupra perioadei în care liberalismul
a luat naștere. Cei mai importanți reprezentanți identifică emergența acestei doctrine
odată cu apariția statelor națiuni (principalele forme de liberalism din statele europene au
același tip de formare).
 Pe de altă parte, alți teoreticieni identifică apariția liberalismului odată cu apariția și

dezvoltarea industriei (revoluția industrială) în perioada modernă. Din punct de vedere

politic, apariția liberalismului în Epoca iluministă coincide cu revoluția franceză și cu noile
idei ce duc la schimbarea ideologiei epocii, idei bazate pe suveranitatea poporului și
libertatea pieței economice. Ideologia liberală este strâns legată de industrializare, ceea ce
a dus la schimbarea raporturilor sociale și economice în interiorul societăților din epoca
modernă.
 Doctrina liberală poate fi structurată în două ramuri principale, după proveniență și

caracteristici:
-liberalism britanic (insular) – considerat mult mai pragmatic, bazat pe realitățile istorice și
politico-sociale ale Marii Britanii;
-liberalism francez (continental) – mult mai teoretic, izvorât din ideile iluministe europene.
Cu toate că există elemente ce diferențiază cele două ramuri, fondul comun al acestora este
același.
Natura liberalismului
 Cunoscând o dezvoltare continuă, liberalismul poate fi etapizat,
după cum urmează:
 sfârșitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea – perioada
liberalismului clasic, în care se coagulează gândirea liberală, se pun
bazele liniilor directoare ale doctrinei liberale;
 a doua jumătatea a sec. al XIX-lea – perioada liberalismului aflat
deja la putere. În această perioadă liberalismul suferă mai multe
modificări, datorate aplicării principiilor liberale în spațiul public și
legate de asumarea puterii. Accentul se pune pe ideea de națiune,
mai ales pe continentul european. Construcția politică impusă de
liberalism este cea a unei democrații instituționale puternice,
focalizată pe construcția statului național. În această perioadă se
conturează ca dușmani ai liberalismului alte două doctrine:
socialismul și anarhismul, spre deosebire de perioada anterioară,
când conservatorismul era principalul inamic.
 perioada de după primul război mondial (1914-1918),
deci sec. XX (după 1918) este adoptat modelul economic
al lui John Maynard Keynes, care se reflectă și în politicile
sociale și cele ce țin de esența liberalismului (accentul e
pus pe individualism). Se au în vedere drepturile și
libertățile persoanei, în raport cu statul și cu ansamblul
social.
 perioada de după al doilea război mondial (1939-1945)

este caracterizată de o revenire a liberalismului la

modelul clasic, deși se observă și influența puternică a
conservatorismului. Modificările liberalismului apărute în
perioada interbelică continuă să exercite influență asupra
liberalismului contemporan.
Se observă deci, diferențe în ceea ce privește principalele
concepții ale liberalismului, în funcție de evenimentele
istorice sau social-politice ale epocilor respective.
Filosofia liberală
 Din punct de vedere axiologic (al valorilor), liberalismul dorește să
impunăconceptele de libertate, egalitate, individualitate, raționalitate,
cum erau acestea înțelese încă din sec. XVIII.
 Conceptele de egalitate și libertate au fost construite plecând de la
dreptul natural, de la ideea că oamenii se nasc cu anumite drepturi
inalienabile, ce decurg din principala lor caracteristică – aceea că sunt
înzestrați cu rațiune.
 Omul se naște liber în virtutea faptului că se bucură de liberul arbitru
(poate face distincția între bine și rău), putând alege o conduită
(propriul comportament). Ideologia liberală se construiește pe baza
ideii de libertate.
 John Stuart Mill, reprezentant al utilitarismului britanic (care pune
bazele liberalismului insular) consideră că libertatea nu trebuie aleasă
ca o alternativă la sclavie, ci ea reprezintă starea naturală a omului,
adânc înrădăcinată în ființa acestuia, chiar dacă uneori o poate uita.
 Individualismul – este un alt principiu fundamental al liberalismului, care are
în vedere natura umană. Acest principiu nu a fost adoptat de către toți
reprezentanții liberalismului, dar un punct comun tuturor o reprezintă ideea
unicității ființei umane în raport cu alte specii, dar și în raport cu ceilalți
indivizi.
-Individul este singura realitate, el e înțeles ca o ființă singulară,
autosuficientă, cu propria subiectivitate, ale cărui limite sunt determinate de
limitele corpului său. El este stăpân peste propriul corp și peste propria
voință, fiindu-și propriul proprietar. De aici ia naștere ideea că proprietatea
este naturală (fiecare om este proprietar peste el însuși) , iar individul nu este
dator cu nimic societății, bunurile pe care le produce fiind extensii ale
corpului, deci, proprietăți ale acestui individ.
-Fiecare persoană este condusă de propriile interese și pasiuni, dar omul fiind
o ființă rațională, este cel mai bun judecător al propriului interes. Instituțiile,
așadar trebuie să evite să judece în locul oamenilor ( a indivizilor), care știu
cel mai bine ce fac.
-Din acest motiv, liberalismul nu acceptă nicio responsabilitate colectivă sau
instituțională, căci binele sau răul sunt concepte ale individualității.
Acest principiu a luat ființă în sec al XVIII-lea și a dus la apariția mai multor
curente liberale, printre care se distinge și anarhismul individualist, dar
conceptul care susține cel mai mult tezele individualismului este capitalismul.
 Dreptatea și egalitatea – sunt alte două principii fundamentale în
liberalism.
Libertatea individuală poate fi respectată doar dacă toți indivizii au
drepturi egale (deoarece toți sunt subiecții dreptului natural).
-Pentru ca oamenii să aibă drepturi egale, e nevoie ca societatea să
fie guvernată după o serie de reguli și legi care să mențină ordinea
în societate. Iar pentru ca legile să fie respectate, e necesară
existența unei suprastructuri (statul) care să protejeze cetățenii în
timp ce ei își urmăresc interesele.
Conform doctrinei liberale, dreptatea nu trebuie să intre în conflict
cu libertatea indivizilor de a-și urmări interesul, de aceea liberalii
susțin dreptatea de tip procedural (commutative justice), ce are în
vedere doar rezultatele pe care indivizii le obțin în urmărirea
propriilor interese (în procesul prin care își urmăresc interesele
proprii, ei nu trebuie să lezeze interesele și libertășile altor
persoane). Din perspectivă liberală rolul justiției este cel de a
interveni doar în cazul în care libertatea este încălcată. Pentru Jean-
Jacques Rousseau libertatea poate exista doar în condițiile în care
există egalitate în fața legilor (a dreptății).
 Legătura dintre libertate și egalitate a îndreptat atenția sociologilor
către problemele sociale: sărăcie, inegalitate de șanse, elemente ce
nu se regăseau în liberalismul clasic, acesta neluându-le în
considerare ca aparținând domeniului dreptății.
 De la această orientare spre problemele societății (în lumina egalității
de șanse) și rezolvarea acestora, are loc o altă disociere a
liberalismului spre mai multe direcții ideologice. Dacă înainte prima
dreptatea procedurală, ce avea în vedere apărarea libertății
indivizilor, odată cu noile direcții apare dreptatea distributivă,
îndreptată mai mult spre egalizarea condițiilor de viață ale indivizilor.
 Dreptatea distributivă a ajuns unul din pilonii doctrinei socialiste,
Karl Marx fiind principalul reprezentant al acestei doctrine. Pentru a
pune în aplicare dreptatea distributivă, el va propune un model de
planificare socială și economică, ce urmărea să conducă la egalitatea
în bunăstare a tuturor oamenilor. Friedrich Hayek, economist și
filosof politic austriac (cunoscut ca apărător al liberalismului clasic) a
fost unul din criticii doctrinei marxiste, susținând că tocmai acest
principiu este cel ce limitează drepturile civile și democrația,
punându-se astfel bazele totalitarismului și sărăciei.
Drepturi și democrație – principiile finale ale liberalismului
La începuturi, liberalismul clasic a fost adeptul democrației
meritocratice, nu a democrației universale. Dar, odată cu ideea
dreptului natural, a luat naștere ideea drepturilor civile extinse.
Conceptul de drept natural a servit gânditorilor liberali ca sprijin
împotriva formelor de guvernare deja stabilite, în revoluțiile ce
încercau să rezolve probleme cum ar fi libera expresie, asocierea
religioasă sau politică, dar și rezolvarea unor probleme economice
ale săracilor, preocupându-se mai puțin de stabilirea unui
guvernământ democratic. Liberalismul a utilizat conceptul de
drepturi în contextul democrației, făcând cunoscută sintagma de
„drepturi democratice”.
Nu putem exclude elaborarea „Declarației drepturilor omului și ale
cetățeanului” în sec. XVIII (1793), care avea la bază principalele
concepții liberale. Împreună cu schimbările pe plan economic
(acordarea libertății comerciale), Declarația poate fi văzută ca o
transpunere a principiilor moderne liberale în realitatea. Iată cum,
pornind de la o doctrină, în speță doctrina liberală, ideile au ajuns să
influențeze realitatea,modul de viață și de acțiune politico-socială.