Liberalismul 

(din franțuzescul libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care

promovează libertatea și egalitatea în drepturi.[1] Liberalii îmbrățișează o gamă largă de opinii. În
funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei
fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile
omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă.[2][3][4][5][6] Liberalismul cuprinde mai multe
tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit
popular în secolul al XVIII-lea,[7] și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.[8]
Stricto sensu, liberalismul, numit „clasic”, este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-
lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale
pe care nicio putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca
urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma
și modul lor de manifestare. În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți
caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei,
economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care drepturile
minorităților sunt garantate. Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un
mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra
căruia ele aplică principiul libertății.
Liberalismul politic este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la protecția drepturilor și
libertăților individuale, opunându-se ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt liberi să își urmărească
propriile interese, atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți. Liberalismul economic
este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția statului în economie și are ca
principiu fundamental proprietatea individuală.

Originile gândirii liberale[modificare | modificare sursă]

Dezbaterile privind originea liberalismului sunt întinse și nu au finalitate încă. Și aceasta deoarece,
deși nu este o ideologie nouă, liniile sale de demarcație pot fi întâlnite, in nuce, încă din Antichitate.
O parte din școlile de prestigiu identifică apariția liberalismului în contextul apariției statelor națiuni –
pentru că liberalismul german, italian, englez sau francez au aproximativ același tip de formare. O
altă parte din școli identifică apariția liberalismului în contact cu apariția industrializării ca fenomen
social total a cărui reflexie în politic se identifică cu Revoluția Franceză și cu tendințele ideologice ce
se nasc din această mișcare uriașă ce pune o frontieră istorică și paradigmatică în gândirea
umanității. Ceea ce trebuie reținut este faptul că liberalismul ca ideologie este intim legat, spune
această școală, de industrializare și, deci, de schimbarea raporturilor sociale și economice din
interiorul societăților respectivei epoci.
În această viziune putem, încă de la început, să facem o distincție între un liberalism insular britanic
și cel continental, în special cel francez. Liberalismul britanic este considerat ca fiind mult mai
pragmatic (născut din realitățile istorice și sociale ale insulei), în timp ce cel francez este mult mai
teoretic, izvorât din tendințele impuse de Iluminismul continental. Desigur, există suficiente elemente
de diferențiere între cele două tendințe ideologice, dar fondul comun al liberalismului, și într-un caz
și în celălalt, este același.
Liberalismul, fiind o doctrină ce s-a dezvoltat continuu pe parcursul secolelor, poate fi etapizat, deși
această etapizare este discutabilă. În primul rând, putem vorbi de un liberalism clasic, situat
temporal la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aceasta este
perioada în care se definitivează și se coagulează ceea ce numim gândirea liberală. Acum se pun
bazele liniilor de forță ce definesc liberalismul și se constituie doctrina liberală. După a doua
jumătate a secolului XIX putem vorbi de un liberalism aflat deja la putere și de o construcție politică
și socială pusă sub semnul liberalismului. În această perioadă, liberalismul a suferit mai multe
mutații legate, în special, de asumarea puterii și de aplicarea principiilor liberale în spațiul public. O
dimensiune pregnantă pe care o adoptă liberalismul este aceea legată de ideea de națiune, în
special, pe continent.
Construcția politică impusă de liberalism este aceea a unei democrații instituționale puternice, care
se focalizează, în special, pe construcția statului național. De altfel, dușmanul liberalismului în
această perioadă încetează să mai fie, în special, conservatorismul, noii challengeri
fiind socialismul și anarhismul, după credința noastră, două erezii ce își au sorgintea tot în liberalism.
În perioada de după Primul Război Mondial, liberalismul încearcă să își revizuiască relația cu ideea
socială adoptând modelul economic keynesian care se va repercuta și în politicile sociale și în cele
ce țin de însăși esența liberalismului (în special, individualismul). Construcția teoretică ce se impune
acum este una vizând drepturile și libertățile persoanei în raport cu ansamblul social și cu statul.
După Al Doilea Război Mondial asistăm la o reîntoarcere a liberalismului la modelul clasic, deși
această etapă este, mai degrabă, pusă sub spectrul conservatorismului. Totuși ideea liberală, cu
modificările apărute în perioada interbelică, continuă să reprezinte și ea o tendință a liberalismului
contemporan. Vedem, astfel, că termenul de liberalism poate fi plurisemantic, fiind necesară, în
permanență, o asumare a termenilor în care el este utilizat.