Tema 4.

Doctrina liberalismului clasic

1. Evoluţia liberalismului
2. Trăsăturile definitorii ale liberalismului clasic.
3. Valorile liberale clasice
4. Fondatori ai liberalismului
5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în „Avuția națiunii”
6. Thomas Malthus „Eseu asupra principiilor populației„
7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției și evoluției veniturilor.
8. Optimistul francez J.B.Say și teoria factorilor de producție.
9. J.S.Mill – sintetizator al ideilor pesimiste ți optimiste clasice și promotor al reformismului
social.
 1. Evoluţia liberalismului
 Liberalismul îşi are originea în umanismul Renaşterii şi Revoluţia Glorioasă/Sângeroasă din Marea Britanie
(evenimentele din 1688-89 din Anglia, prin care James II a fost alungat şi suveranitatea conferită lui William şi
Mary).
 Mişcările care pot fi numite cu adevărat „liberale” sunt legate şi de Iluminismul francez şi a mişcării de eliberare
anticolonială America.
 Liberalismul, fiind o doctrină ce s-a dezvoltat continuu pe parcursul secolelor presupune următoarele
etape:
 liberalismul clasic, situat temporal la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aceasta este perioada în care
se definitivează ceea ce numim gândirea liberală.

 Se pun bazele ce definesc liberalismul şi se constituie doctrina liberală .

  După a doua jumătate a secolului XIX putem vorbi de un liberalism aflat deja la putere şi de o construcţie politică şi socială pusă sub
semnul liberalismului. În această perioadă, liberalismul a suferit mai multe mutaţii în special legate de asumarea puterii şi de aplicarea
principiilor liberale în spaţiul public.
 1. Evoluţia liberalismului

 În sens strict, liberalismul, numit "clasic", este un curent filosofic născut în Europa 
secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin
naștere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate încălca și anume: dreptul la viață, la 
libertate și la proprietate.
 Liberalismul este o doctrină care proclamă principiul non-intervenţiei statului în economie, în
relațiile economice existente între indivizi, grupuri sociale sau națiuni; promovează ideea
libertăţii economice, a liberului schimb, a liberei concurente etc.
 Un alt sens care i se mai atribuie liberalismului este cel de doctrină politica şi economică apărută
în epoca de ascensiune a burgheziei industriale, când aceasta lupta împotriva aristocrației
feudale pentru cucerirea puterii, care tindea sa lărgească dreptul de vot şi să admită, în anumite
limite, libertăţi democratice.
 2. Trăsăturile definitorii ale liberalismului clasic
 Liberalismul a fost concepția care a transferat centrul cercetărilor economice din sfera circulației
mărfurilor în sfera producerii;

 A creat, a introdus și a dezvoltat un nou mod de cercetare și investigare a economicului.

 A înlăturat empirismul și descriptivismul mercantilist, punând accent pe analiza logică– teoretică bazată pe noi metode și
procedee ca: inducția, deducția, folosirea statisticii şi matematicii;

 a marcat trecerea cercetării de la nivelul individual la analiza de ansamblu a legăturilor economice la scară socială,
națională și internațională;

 a marcat începerea cunoașterii științifice a economiei de piață complete;

 liberalismul a impus aspirația spre libertatea de mișcare. În domeniul economic aceasta a însemnat
deplina libertate de acțiune a agenților economici, precum și consacrarea liberei concurențe în
tranzacțiile dintre popoare;
 2. Trăsăturile definitorii ale liberalismului clasic

 a impus individualismul conform căruia deciziile cele mai eficiente și concrete le pot lua agenții
economici privați în opoziție cu autoritatea publică-statul, sau cu diferite colectivități mai mult sau
mai puțin cuprinzătoare;
 liberalismul a considerat proprietatea privată socială și individuală, temelia societății moderne, a
economiei de piață, ea fiind degrevată de orice servituți feudale;
 a impus principiul hedonismului, conform căruia se urmărea obținerea unui maxim de avantaj cu
minim de efort;
 liberalismul a impus un nou mecanism de reglare a economiei, cel al pieței, a raportului dintre
cerere și ofertă, el având capacitatea de a auto-echilibra în mod spontan economia;
 2. Trăsăturile definitorii ale liberalismului clasic

 liberalismul este și prima paradigmă economică care explică prețurile și profiturile din
economia modernă pornind de la teoria valorii - muncă;
 O caracteristică majoră a paradigmei liberale o constituie impunerea politicii economice a
liberului schimb sau altfel spus politica liberei concurențe. Această politică a fost sintetizată de
economiștii francezi sub forma, ,,laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme”, -
lasaţi lucrurile sa-si urmeze cursul lor firesc.
 FORME SI ETAPE
 LIBERALISM CLASIC- sf. sec. XVIII- prima jum. sec. XIX- se definitivează şi se coagulează gândirea
liberală, se pun bazele liniilor de forţă ce definesc liberalismul şi se constituie doctrina liberală.
 LIBERALISM CLASIC AFLAT DEJA LA PUTERE - O CONSTRUCŢIE POLITICĂ ŞI SOCIALĂ PUSĂ SUB
SEMNUL LIBERALISMULUI- a doua jum. sec.XIX - înc. sec. XX- a suferit mai multe mutaţii în special
legate de asumarea puterii şi de aplicarea principiilor liberale în spaţiul public. Construcţia politică
impusă de liberalism este aceea a unei democraţii instituţionale puternice, care se focalizează în
special pe construcţia statului naţional.
 LIBERALISM INTERBELIC – LIBERALISM SOCIAL- adoptând modelul economic keynesian care se va
repercuta şi în politicile sociale şi în cele ce ţin de însăşi esenţa liberalismului (în special
individualismul). Construcţia teoretică ce se impune acum este una vizând drepturile şi libertăţile
persoanei în raport cu ansamblul social şi cu statul.
 LIBERALISM POSTBELIC- NEOCLASIC - o reîntoarcere a liberalismului la modelul clasic, totuşi ideea
liberală cu modificările apărute în perioada interbelică continuă să reprezinte şi ea o tendinţă a
liberalismului contemporan.
 2. Valorile liberale clasice
Poziţia liberalismului economic relativ la minimizarea intervenţiei statului, consideră că dacă fiecare agent
economic ar fi lăsat să se manifeste în limitele posibilităţilor proprii, în loc să fie controlat de către stat, atunci
rezultatul ar putea să fie o societate mai armonioasă şi echitabilă, caracterizată printr-o prosperitate constant
crescătoare.
Acest deziderat economic stă la baza ideologiei politice a liberalismului clasic.
În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin:
 libertatea de gândire a indivizilor
 domnia dreptului natural
 liberul schimb de idei
 economia de piață pe baza inițiativei private
 un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate.
 2. Valorile liberale clasice
 Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală,
responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în
fața legii. Liberalismul este definit prin 4 concepte de bază:
 libertatea individuală
 proprietatea privată
 responsabilitatea individuală
 egalitatea în fața legii
 2. Valorile liberale clasice

 Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nici o constrângere impusă
din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți indivizi.
 Proprietatea privată este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de
bunurile care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp.
Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea.
 Principiul responsabilității individuale proclamă individul ca singur răspunzător pentru acțiunile
sale proprii.
 Egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ răspunde
pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte caracteristici
individuale sau sociale.
 2. Valorile liberale clasice

Liberalismul clasic - ideile-cheie

 Ființele umane sunt raționale şi egale
 Normele guvernului cu acordul celor guvernați
 Drepturile individuale importante:
 Toleranță de disidență şi libertatea de conștiință
 Liber pe piață
 Ideal al egalității politice şi procesului democratic
Conceptele centrale care stau la baza liberalismului
economic

Proprietatea
privată

Liberalismul
Economic

Contractele
individuale
 Forme de libertate
 Libertatea personală – constă în toate acele drepturi care garantează protecţia individului în faţa
guvernării. Aceste drepturi trebuie să fie garantate printr-o lege cu proceduri cunoscute. Locke:
Asemenea legi trebuie să apere pe toţi şi să restrângă puterea legislatorilor, şi trebuie să corespundă
libertăţilor individuale – libertatea de a gândi, de a comunica şi de a te asocia.
 Libertatea civilă – constă în dezvoltarea acelor canale libere şi pozitive precum şi a acelor arii care
indică activitatea şi participarea cetăţenilor la viaţa statului. Această implică libertatea de exprimare
în raport cu legea şi excluderea cenzurii, diseminarea liberă a ideilor politice şi formarea de asociaţii
politice apte să impună noi politici de dezvoltare cetăţenească. Libertatea civilă trebuie să fie apărată
printr-o lege fundamentală – Constituţia – care să se raporteze egal la toţi cetăţenii.
 Libertatea socială – se referă la ceea ce numim astăzi egalitate de şanse şi mobilitate socială. Este
dreptul tuturor cetăţenilor (astăzi indiferent de rasă, sex sau religie) de a ocupa o poziţie în cadrul
societăţii conformă cu statutul lor în funcţie de merite, pregătire şi capacităţi – căci altfel libertăţile
individuale devin doar o prescripţie formală şi goală de conţinut. De aceea sintagma cea mai comună
liberalismului este: Libertate pentru toată lumea.
 4. Fondatori ai liberalismului

John Locke David Hume Benjamin Franklin

Montesquieu Voltaire
Anders Chydenius
Thomas Paine
J.J. Rousseau

Thomas Jefferson

Contractul social
Declaratia de Independenta Declaratia Drepturilor J.J. Rousseau
SUA Omului si Cetateanului
 Abraham Lincoln

John Adams
Immanuel Kant

John Stuart Mill Jeremy Bentham

Adam Smith James Madison

Benito Juarez
Thomas Jefferson
W. von Humboldt
Robert Owen

4. Fondatori ai liberalismului
 John Locke

J. Locke pornește de la ideea ca statul e o creație umană

artificială, este expresia unui contract prin care investesc
statul cu puterea de a da legi, însă legi izvorâte din
nevoia societății de a realiza binele comun. Binele comun
nu poate fi realizat decât dacă fiecare din membri
societății își realizează binele personal, daca îi sunt
respectate drepturile individuale si anume: dreptul la
proprietate, libertatea si egalitatea în fata legii.

Ființele umane sunt raționale, libere şi egale.

Ele sunt capabile de a rula propriile lor vieți.

Ei au dreptul la viață, sănătate si libertate.

 Locke & Smith privind egalitatea

 Viziunea lor a fost că oamenii în starea de natură sunt egali în drepturi, dar nu şi în talentele
lor, sau bogăţia lor. Inegalitatea economică nu este neapărat nedreaptă, deoarece se
bazează pe alegerile oamenilor.
 Libertatea de a face alegeri este o valoare mai mare decât egalitatea.
 Charles de Secondat, baron de Montesquieu

 Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et

de Montesquieu (18 ianuarie 1689 – 10 februarie 
1755), de regulă menționat doar ca Montesquieu,
s-a născut în castelul din la Brède, lângă Bordeaux
, într-o familie de magistrați aparținând micii
nobilimi. A fost una din cele mai complexe și
importante figuri ale iluminismului francez.
 Una din teoriile majore prezentate în lucrare este
cea a separării puterilor în stat, conform căreia
puterile guvernului trebuie separate și echilibrate
pentru a garanta libertatea individului.
 J. J. Rousseau

 J. J. Rousseau pleacă de la ideea ca oamenii sunt liberi

si egali de la natura, iar pentru a trece la starea sociala
stabilesc intre ei un contract prin care cedează politicii
o parte din aceste libertăți.
 Meritul lui Rousseau rezida din efortul de a lega
societatea civila de statul ei. Lucrul acesta nu se poate
realiza decât daca in cadrul ei, prin instituțiile statului,
societatea își alege reprezentanții ei.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
Filosoful şi economistul scoţian, considerat
întemeietorul economiei politice este renumit
pentru lucrările sale publicate :
1."Teoria sentimentelor morale" (1759),
2."Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra naturii şi
cauzelor ei" (1776), lucrare fundamentală pentru
ştiinţa economică.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
În tratatul „Avuţia naţiunilor” denumită şi „BIBLIA LIBERALISMULUI CLASIC”, Smith a reuşit să
sintetizeze cele mai importante cunoştinţe acumulate până la el în domeniul economic și anume:

1. Respinge accentul pus de şcoala fiziocratică pe importanţa pământului.

2. Consideră că munca este esenţială, iar diviziunea muncii ar putea aduce o creştere importantă a
producţiei.
3. Vede creşterea salariilor ca o reflectare a creşterii producţiei, idee care astăzi este considerată
ca fiind corectă.
4. Deși motivele pentru care oamenii participă la activităţile economice sunt egoismul şi lăcomia ,
Smith consideră că concurenţa pe piaţa liberă tinde să aducă beneficii întregii societăţi, prin
menţinerea unui nivel acceptabil al preţurilor, menţinând în acelaşi timp interesul producătorilor
pentru o varietate cât mai mare de produse şi servicii.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat
în „Avuția națiunii”
5. Era împotriva formării monopolurilor.
6. Ca o societate să existe, justiţia este o condiţie necesară.
7. Valoarea unui bun este determinată prin costul său de producţie”, deseori redusă numai la
conţinutul muncă;
8. Preţul de piaţă oscilează în jurul preţului natural, preţul normal; ce prezintă problema numită „a
gravitaţiei preţurilor”.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
Diviziunea muncii are o serie de limite scrie Smith, limitele acesteia sunt:
1. extinderea pieţei;
2. acumularea prealabilă a capitalului.

Din această perspectivă, aprecia Smith, numai comerţul cu străinătatea şi coloniile sunt în stare să
sporească avuţia, deoarece vor determina o extindere a pieţei produselor industriale.
Smith relevă munca drept „adevăratul izvor de bogăţie”, şi cum bogăţia este alcătuită dintr-o serie de
mărfuri menite a satisface nevoile de consum ale societăţii, rezultă că, la baza valorii oricărei mărfi se
află munca. Măsura muncii încorporate în marfa este plătită prin intermediul banilor.
Acesta este raţionamentul care se află la baza principiului „mâinii invizibile”.
Prin intermediul "mâinii invizibile" a pieţei se tinde spre realizarea armonizării intereselor particulare
cu interesul general al societăţii.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
Teoria valorii și prețurilor

Adam Smith pornește studiul său de la cuvântul valoare:

Cuvântul valoare, trebuie să observăm că are două înțelesuri: uneori exprimă utilitatea unui
anumit obiect, iar alteori puterea de cumpărare a altor bunuri, pe care o dă posesiunea acelui
obiect. Una poate fi numită valoare de întrebuințare, alta, valoare de schimb.

Adam Smith se va ocupa exclusiv de studierea valorii de schimb. El și-a propus trei obiective:

1. Care este măsura reala a valorii de schimb: sau în ce constă prețul real al tuturor mărfurilor;

2. Care sunt diferitele părți care compun prețul real al mărfurilor;

3. Care sunt împrejurările care fac ca prețul pieței să difere de prețul real.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
Valoarea de schimb a mărfurilor, prețul real și părțile lui componente
În cadrul producției de mărfuri, fiecare individ își satisface cea mai mare parte din nevoi, nu din
producția proprie, ci prin schimbul cu alți producători specializați. Astfel, produsul muncii devine marfă.
Cum fiecare produce valori de întrebuințare diferite, ce nu pot fi comparate între ele prin utilitatea în
sine, se impune cu necesitate găsirea unui element comun care să le facă comparabile și pe baza căruia
să se stabilească raportul de schimb. Acest element comun este valoarea.
Valoarea mărfurilor este formata după părerea lui Smith din doua componente:
a) valoarea mijloacelor de producție folosite
b) valoarea nou creată, adăugată de munca muncitorului
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
PREȚUL NATURAL ȘI PREȚUL DE PIATĂ AL MARFURILOR

Prețul natural corespunde în realitate, costului de producție, întrucât marfa este în acest caz vândută exact cu cât valorează sau cu cât
l-a costat în realitate pe acela care o aduce pe piață. Se observă ușor aici că Adam Smith a pus semnul egalității între valoare și costul
producției, incluzând profitul și renta între elementele costului.
Prețul real la care se vinde o marfa în mod curent se numește prețul ei de piață. Prețul de piață al fiecărei mărfi este determinat de
raportul între cantitatea adusă în fapt pe piață și cererea celor dispuși să plătească prețul natural al mărfii sau valoarea întreagă a
rentei, muncii și profitului, care trebuie plătite în scop de a aduce marfa pe piață.
Deci, raportul dintre ofertă și cerere, ca și evoluția lui, determină identitatea prețului natural cu cel de piață. Avem trei situații:

1. dacă oferta este egală cu cererea – prețul de piață este egal cu cel natural, iar veniturile factorilor de producție sunt considerate
normale;
2. daca oferta este mai mare decât cererea-prețul de piață va fi mai mic decât prețul natural, iar veniturile factorilor de producție vor fi
plătite sub nivelul lor normal;
3. dacă oferta este mai mică decât cererea prețul de piață va fi mai mare decât prețul natural, iar veniturile factorilor de producție mai
mari decât cele naturale.

În condițiile liberei concurențe - apreciază Smith – acționează mecanismele legilor economice obiective, care adaptează automat oferta
la cererea efectivă și prețurile pieței la cele naturale.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
TEORIA CAPITALULUI
Smith definește capitalul drept o sumă de bani (peste nivelul veniturilor
destinate consumului curent) care aduce un venit destinatarului său. El împarte produsul anual al unei națiuni în două:
 -capital
 -venit
Dar, venitul este sursa principala a capitalului.
Referindu-se la structura internă a capitalului, Smith distinge două componente:
a) capitalul circulant atunci când este folosit pentru a prelucra sau a cumpăra bunuri și a le vinde din nou cu un profit;
b) capitalul fix nu-și schimbă posesorul.
La nivel național, întreaga sumă de bani este capital și se împarte în trei părți:
1. prima parte rezervată pentru consumul imediat și a cărei caracteristică este că nu aduce profit sau venit.
2. a doua parte e capitalul fix, a cărui caracteristică este că aduce un profit sau venit fără a circula.
3. capitalul circulant, a cărui caracteristică e că produce venit numai dacă circulă sau schimbă posesorul.
Capitalul oricărei națiuni aduce venit numai dacă este întrebuințat și continuu sporit prin economisire.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
TEORIA BANILOR
Banii au apărut ca o necesitate a producției de schimb. Ei sunt considerați de Adam Smith, o componentă specială a
capitalului circulant, marele instrument al Comerțului. El apreciază că banii îndeplinesc două funcții ;
- mijloc de circulație
- mijloc de măsura a valorii
Un loc important în demersurile teoretice ale lui Smith îl ocupă analiza masei monetare și a componentelor ei. La
început banii au fost formați din aur și argint, dar cu timpul au apărut și banii de hârtie.
 Prin adăugarea banilor de hârtie la cei din metale prețioase se mărește volumul mărfurilor a căror circulație se
poate asigura cu ajutorul masei monetare.
 Efectele apariției banilor de hârtie sunt benefice asupra activității productive și sporesc considerabil bogăția
națională.
 Dacă volumul banilor de hârtie pus în circulație întrece volumul banilor din metale prețioase apare pericolul
devalorizării lor.
 Adam Smith s-a pronunțat în favoarea reglementării stricte a volumului și circulației banilor de hârtie.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
Salariul
Salariul în gândirea lui Adam Smith este prețul muncii.
Prețul în bani al muncii este în mod necesar determinat de două împrejurări.
- cererea de muncă;
- prețul bunurilor necesare și al celor de înlesnire a traiului.

Sursele destinate plății salariilor sunt două:

1. Întâi, venitul care depășește ceea ce este necesar patronilor
2. Capitalul care trece peste ceea ce le este necesar patronilor pentru activitatea lor.
Salariile muncii sunt stimulentul dat hărniciei care, întocmai ca orice altă calitate a omului, progresează în proporție cu
stimulentul pe care îl primește.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
Profitul
Profitul este venitul primar însușit de proprietarii capitalului productiv. Profitul și salariul sunt
două venituri primare, între care există relații de complementaritate.
Atât salariul cât și profitul, influențează nivelul prețului de vânzare al mărfurilor, dar în mod
diferit.
- sporirea salariilor influențează reducerea profiturilor, decât creșterea prețurilor
- creșterea profiturilor va spori corespunzător nivelul prețurilor de vânzare.

Profitul este venitul însușit de întreprinzător, iar mărimea sa este direct proporțională cu
dimensiunile capitalului folosit.
 5. Sistemul economic a lui A. Smith reflectat în
„Avuția națiunii”
RENTA FUNCIARĂ

Renta funciară apare - după părerea lui Adam Smith - dacă sunt întrunite simultan următoarele condiții obiective:
a)  terenurile de o anumita fertilitate au un caracter limitat
b)  există monopolul proprietății private asupra pământului
Odată cu sporirea bogăției naționale, apreciază el, renta funciară crește. Orice urcare a Avuției reale a societății,
orice mărire a cantității de muncă utila, folosită în cadrul Societății tinde indirect să urce renta reală a pământului.
Adam Smith mai explică dependența rentei funciare față de profituri și salarii pe de o
parte, și de nivelul prețurilor de vânzare pe de altă parte.
a) salariul și profitul sunt cauze ale prețului de vânzare , în timp ce renta funciară este consecința nivelului
prețurilor
b) urcarea sau scăderea prețului de vânzare al mărfurilor, conduce la creșterea, respectiv reducerea rentei
funciare.
Rezultă că la națiunile care progresează repede, la care profiturile și salariile sunt în creștere, la fel prețurile, renta
funciară va avea o tendință ascendentă.
 4. Thomas Malthus „Eseu asupra principiilor
populatiei„
 In 1798, un preot englez numit Thomas Malthus a publicat "Eseu
asupra principiilor populației…" Aceasta opera este importanta nu
numai pentru ca a devenit clasică în teoria economică, dar și pentru
ca în ea Malthus răspunde multor preocupări ale perioadei în care a
fost scrisa.
 Malthus a argumentat ca datorita rapidității omului de a se
reproduce, populația creste in progresie geometrica. Pe de alta parte,
producția poate creste cel mult în progresie aritmetica. De aceea,
întrucât hrana este o componenta esențială a vieții umane creșterea
populației poate duce la foamete.
 4. Thomas Malthus „Eseu asupra principiilor
populatiei„
Malthus se oprește la cauza principală care a influențat perfecționarea existentei umane și anume
tendința constantă la toate viețuitoarele de a se înmulți mai mult decât îngăduie cantitatea de
hrană la dispoziția lor. La om datorită unei legi a firii umane, care face ca hrana să fie
indispensabilă omului, populația nu poate să crească niciodată în realitate decât pana la nivelul
pe care îi permite cea mai redusa cantitate de hrană pentru a rămâne în viată.
Lucrarea lui Malthus se bazează pe următoarele principii:
1. Populația este în mod necesar limitată de mijloacele de subzistență
2. Populația creste invariabil acolo unde mijloacele de subzistență cresc daca nu e împiedicată de
unele obstacole foarte puternice și evidente
3. Aceste obstacole se reduc toate la abstinența morală, viciul și mizeria.
 4. Thomas Malthus „Eseu asupra principiilor
populatiei„
Pentru a demonstra creșterea populației, Malthus a luat exemplul ultimilor 25 de ani în SUA.
Malthus a prevăzut că o țară tânără cu soluri fertile cum este SUA va avea una dintre cele mai
ridicate rate de creștere a populației. În același timp a estimat o creștere în progresie aritmetică
a producției agricole pe acru. Din cele prezentate reiese deci ca obstacolul fundamental
împotriva creșterii populației este lipsa hranei, care rezultă din ratele diferite cu care crește
populația și hrana. Dar acest obstacol nu este niciodată imediat decât în cazurile de foamete.
 4. Thomas Malthus „Eseu asupra principiilor
populatiei„
Singurul criteriu sigur al unei creșteri reale și sigure a populației este creșterea mijloacelor de
subzistență. Dar și acest criteriu acționează variat: există țări obișnuite să trăiască aproape cu
cea mai mica cantitate de hrană posibilă. În aceste țări există perioade în care populația a
crescut permanent fără să fie însoțită de creșterea mijloacelor de subzistență.
 Comparând regiunile mai puțin civilizate cu Europa modernă, Malthus conclude că în Europa
modernă obstacolele pozitive împotriva creșterii populației acționează mai puțin, iar
obstacolele preventive mai mult decât în trecut sau la popoarele mai puțin civilizate.
 Războiul, obstacolul predominant în stadiul de sălbăticie, ciuma, epidemiile violente și
foametea au fost atenuate. Cauzele sunt domolirea războaielor și revoluțiilor, metode mai
bune pentru curățirea și construirea orașelor, îmbunătățirea cunoștințelor de economie
politică.
 4. Thomas Malthus „Eseu asupra principiilor
populatiei„
O alta problema dezbătută de Malthus în lucrarea sa o reprezintă ocrotirea săracilor. Malthus sprijină
reforma asistenței sociale. Legile pentru ocrotirea săracilor au stabilit un sistem de ajutor social care
asigura familiilor sărace o sumă de bani în funcție de numărul de copii. Malthus consideră ca acest
sistem nu va face decât să încurajeze săracii sa dea naștere unui număr mai mare de copii, neavând
teama unor posibilități mai reduse de achiziționare a hranei pentru aceștia.
Cea mai importantă lucrare bazata pe teoria lui Malthus este cea a lui Charles Darwin: "Originea
speciilor"(1859).Marele naturist mărturisește că fără teoria lui Malthus nu ar fi ajuns sa formuleze
propria sa teorie a selecției naturale, în timp se marele economist J.M. Keynes nu s-a sfiit să
recunoască pe Malthus ca predecesor al propriei sale teorii.
 7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției
și evoluției veniturilor.
 David Ricardo (1772-1823) se numără printre continuatorii cei mai de
seamă ai ideilor “Avuţiei naţiunilor” a lui Adam Smith. Ricardo i-a contact
întâmplător cu lucrarea “Avuţia naţiunilor”, la vârsta de 27 de ani.
 S-a manifestat ca un deschizător de domenii în cel puţin patru direcţii
esenţiale: teoria valorii; teoria rentei funciare; teoria repartiţiei şi teoria
costurilor comparative şi avantajelor relative în schimburile dintre ţări.
 Principala operă a lui David Ricardo, este volumul intitulat “Despre
principiile economiei politice şi ale impunerii”, apărut pentru prima dată
la Londra, în aprilie 1817.
 7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției
și evoluției veniturilor.
 Ricardo încearcă mai mult să demonstreze, decât să expună, emiterea judecăților sale economice având
la bază o multitudine de exemple cifrice.
 Ricardo consideră că principalul obiect de studiu al științei economice ar trebui să-l constituie repartiţia
venitului naţional. Repartiția şi legile ei sunt explicate greu, şi deduse în mare parte din producţie şi
schimb.
 David Ricardo este primul economist care înţelege că “teorema valorii bazată pe muncă are
însemnătatea unui principiu metodologic”.
 Ricardo cercetează pe larg natura, mărimea şi dinamica prețurilor bunurilor. Datorită raporturilor dintre
cererea şi oferta de mărfuri pe piață, preturile lor oscilează continuu în jurul unui nucleu. Acest nucleu
este reprezentat de valoarea lor.
 7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției
și evoluției veniturilor.
 Potrivit lui Ricardo, pentru ca mărfurile să aibă preț, respectiv valoare, arată Ricardo, ele
trebuie să fie utile. Utilitatea devine o condiție necesară a valorii mărfii, dar ea nu poate fi
considerată izvor al valorii. Totodată Ricardo, face o distincție clară între valoarea de
întrebuințare şi valoarea de schimb a mărfii. El arată că valoarea de întrebuințare nu se
poate considera a fi măsurătorul valorii de schimb.
 Din explicațiile lui Ricardo rezultă un punct de vedere clar: nu se poate confunda valoarea cu
bogăția. Valoarea este privită ca un produs al muncii, în timp ce bogăția, este rezultatul
conlucrării omului cu natura şi cu mijloacele de producție pe care le utilizează.
 7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției
și evoluției veniturilor.
 David Ricardo pune teoria valorii-muncă la temelia teoriei repartiției factorilor de producție şi a veniturilor
acestora. Semnificativ este şi faptul că, David Ricardo privește problema repartiției în strânsă legătură cu
producția, având influență fundamentală asupra ei.
 Ricardo precizează că obiectivul său este modul cum se împarte produsul național între cele trei clase ale
societății: proprietarii funciari, capitaliștii şi muncitorii.
 În cadrul teoriei repartiției, Ricardo pornește de la renta funciară. Spre deosebire de Adam Smith, Ricardo
susține că renta funciară nu este izvor al valorii, ci consecința faptului că valoarea, deci prețul produselor
agricole tind să înregistreze creșteri drept urmare a faptului că sunt atrase în producție terenuri mai puțin
fertile şi se cere relativ mai multă muncă.
 Renta apare numai atunci când creșterea populației silește să fie defrișate terenurile de o calitate inferioară
sau mai puțin bine situate, iar sacul de grâu produs în condițiile mai puțin favorabile face legea pe piață”.
 7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției
și evoluției veniturilor.
 Renta funciară reprezintă acea parte din produsul pământului care se plătește proprietarului
funciar de către arendaș, pentru folosirea forțelor originale şi indestructibile ale solului. Ea nu
trebuie confundată cu profitul şi nici cu dobânda de capitaluri împrumutate.
 Cauza apariției rentei funciare o constituie caracterul limitat al pământului arabil, deosebirile
de fertilitate şi poziție ale diferitelor loturi de pământ, faptul că atragerea în cultură a
pământurilor de fertilitate scăzută duce la randamente mici, chiar dacă volumul de muncă
prestat este mare (legea randamentelor descrescânde în agricultură).
 Izvorul rentei funciare este valoarea creată de muncitorii agricoli, care este însă însuşită gratuit
de proprietarul funciar, ca “plată” efectuată de arendaș pentru permisiunea de a folosi terenul
respectiv.
 7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției
și evoluției veniturilor.
 Deoarece produsul muncii se împarte între clasele sociale sub forma celor trei venituri: renta funciară,
salariul şi profitul, David Ricardo nu a scăpat din vedere nici ultimele două forme de venit.
 Salariul este considerat “prețul natural al muncii”, prin care se înțelege valoarea forței de muncă
determinată de valoarea mijloacelor de subzistență necesare producerii şi reproducerii ei. El va
surprinde salariul sub trei ipostaze: salariul real, salariul nominal şi salariul relativ, raportat la profit.
 Privind în ansamblu, la nivelul societăţii, Ricardo trage concluzia că, datorită creșterii populației, se va
înregistra o cerere necontenită de produse agricole. Aceasta va determina o creştere a preţurilor
produselor agricole, creştere datorată şi atragerii în circuitul agricol a terenurilor cu randament
scăzut. Pe lângă creșterea prețurilor şi implicit a rentei funciare, se va înregistra şi o creștere a
salariului nominal, având drept consecință directă micșorarea profitului.
 Renta tinde să absoarbă treptat profiturile, să limiteze posibilitățile de acumulare şi investire de
capital. Efectul este cel al limitării progresului societății, de aici rezultând şi pesimismul ricardian.
 7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției
și evoluției veniturilor.
 Amploarea crescândă a comerțului exterior al Marii Britanii în perioada revoluției industriale ca şi
preocuparea ei pentru întărirea legăturilor ei cu coloniile deținute pe alte continente, au adus în
atenția economiștilor timpului şi problemele comerțului internațional şi ale politicii comerciale.
 Răspunsul la aceste provocări l-a constituit teoria costurilor comparative şi a avantajelor relative
în comerțul internațional, elaborată de David Ricardo, menită să explice cauzele şi consecințele
diviziunii internaționale a muncii, precum şi principiile alocării raționale a resurselor şi câștigul ce
poate fi obținut prin practicarea comerțului internațional de către statele participante.
 Preluând noțiunea de cost comparativ, David Ricardo va elabora ulterior o teorie coerentă asupra
comerțului internațional cunoscută sub denumirea de “teoria costurilor comparative de producție
şi a avantajelor relative în comerțul internațional”.
 7. D. Ricardo și Teoria ricardiană a repartiției
și evoluției veniturilor.
 Practicarea unei politici liber-schimbiste reprezintă, după Ricardo, condiția esențială a manifestării
principiului avantajului relativ în comerțul internațional. În acest context, avantajul relativ poate
asigura, scrie el, în mod spontan şi automat, atât alocarea optimă a resurselor în producție, cât şi
avantajul reciproc al tuturor partenerilor, ceea ce va conduce la realizarea unei “armonii
universale” a intereselor acestora.
 El a îmbogățit incontestabil, instrumentarul analitic al științei economice cu o serie de termeni
cum sunt: costul de producție; costul relativ sau comparativ de producție raportat la costul altor
mărfuri; avantajul relativ ca expresie a celui mai mare avantaj absolut sau a celui mai mic
dezavantaj absolut.
 El a intuit complexitatea pieței mondiale şi s-a străduit să-i descopere trăsăturile, legăturile ei
durabile, legile care-i guvernau mișcarea ca şi unele abateri ale ei de la legile economice şi
principiile științifice.
 8. Optimistul francez J.B.Say și teoria
factorilor de producție.

Jean Baptiste Say (1767-1832), economist de origine franceză,

adept şi promotor al ideilor liberalismului clasic.

Autor al “Tratatului de economie politică”(1803) şi “Cursului

complet de economie politică practică” (1828-1829).
 8. Optimistul francez J.B.Say și teoria
factorilor de producție.
 În lucrările sale, Jean Baptiste Say reia concepția economică a lui Adam Smith, o sistematizează
şi o ordonează logic. Potrivit concepţiei lui Say, economia politică este ştiinţa care studiază
producţia, repartiţia, circulaţia şi consumul avuţiei, în contextul utilizării corespunzătoare a
celor trei factori de producţie – munca, natura şi capitalul – precum şi pe baza raporturilor
cerere-ofertă stabilite pe piaţă.
 Este criticată lipsa de consistenţă a unor idei fiziocrate care se bucurau de recunoaştere în
epocă. Say arată că, nu numai în agricultură ci şi alte domenii de activitate sunt productive.
“Sunt productive, scrie Say, nu numai muncile din agricultură ci toate muncile care creează
utilităţi şi sunt productive nu numai muncile care creează, direct bunuri materiale, ci toate
muncile care amplifică capacitatea lucrurilor de a răspunde nevoilor noastre şi de a satisface
dorinţele noastre”.
 8. Optimistul francez J.B.Say și teoria
factorilor de producție.
 Explicaţiile lui Say depăşesc cadrul trasat de Adam Smith. El consideră productive toate muncile care
concură la obţinerea unui rezultat util societăţii şi membrilor săi.
 Totodată, el nu realizează o distincţie clară între valoare şi avuţie.

 Aflat sub influenţa teoriei utilităţii a lui Condillac, Say consideră valoarea ca sumă a utilităţilor
imprimate bunurilor de cei trei factori de producţie şi prin aceasta s-ar justifica şi modul de repartiţie a
veniturilor celor trei factori de producţie, respectiv prin aportul pe care aceştia şi-l aduc la crearea
valorii – utilitate.
 Un merit important în această direcţie constă în surprinderea “întreprinzătorului” ca personaj central
al vieţii economice. Pentru Say, “agentul principal al progresului economic este omul industrial, activ,
instruit, inventator ingenios, agricultor inventiv, omul de afaceri îndrăzneţ, acel om care se implică în
toate în măsura în care se fac descoperirile ştiinţifice şi se extind debuşeele.
 8. Optimistul francez J.B.Say și teoria factorilor de
producție.
 Omul, capitalurile şi pământul sunt cele care aduc servicii productive. Serviciile aduse pe piață se schimbă
contra unui salariu, profit sau contra unei dobânzi sau rente. Ele sunt cerute de întreprinzătorii industriali –
inclusiv de negustori, agricultori, manufacturieri - şi combinate în așa fel încât să satisfacă cât mai deplin
cererea de produse exprimată de consumatori.
 Prin urmare, legea cererii şi a ofertei reglează atât prețul serviciilor (procentul amenzilor, dobânzilor,
salariilor) cât şi prețul produselor.
 Say are meritul de a fi făcut distincție între remunerarea capitalului de cea a întreprinzătorului, idee relativ
confuză la Adam Smith.
 Say este autorul legii debușeelor”. Aceasta presupune faptul că, orice ofertă de mărfuri își creează în mod
automat cererea corespunzătoare, întrucât pentru producerea mărfurilor oferite au fost cerute pe piață
factorii de producție corespunzători. Mărfurile, conchide Say, își servesc reciproc ca debușee şi deci,
“interesul unei țâri care produce mult este ca şi celelalte țâri să producă tot atât”
 8. Optimistul francez J.B.Say și teoria factorilor de
producție.
 Economistul francez aplică “teoria debușeelor” la analiza crizelor de supraproducție.

 Say pretinde că, dacă la un moment dat se constată greutăți în vânzarea mărfurilor pe piață, ca urmare a unei
cereri insuficiente, faptul se explică prin aceea că se produce prea puțin. În consecință, Say trage concluzia că,
nu ar exista pericolul unor dereglări de durată sau al unor dezechilibre mai ample şi contestă posibilitatea
apariției şi manifestării crizelor economice specifice economiei de piaţă.

 În sprijinul afirmațiilor sale, el pretinde că “oferta totală a produselor şi cererea totală sunt, în mod necesar,
egale deoarece cererea totală nu este altceva decât masa totală a produselor create. Ideea “supraîncărcării”
este deci o absurditate.(...)

 Dintr-o asemenea perspectivă, Say a fost acuzat că a negat existența crizelor. Condiția de autoreglare a
economiei de piață îl va constitui promovarea politicii liber-schimbiste sau a liberei concurențe, respective
respingerea categorică a intervenţiei statului în economie şi critica vehementă a protecționismului şi
dirijismului.
9. J.S.Mill – sintetizator al ideilor pesimiste ți optimiste
clasice și promotor al reformismului social.
 Teoreticianul politic englez, a scris această carte în
1859 a scris şi o carte în favoarea drepturilor
femeilor.
 El este considerat o punte de legătură între
liberalismul clasic şi liberalismul modern
 Statul are doar obligația de a apăra individul şi
sfera acestuia şi nu are dreptul de a influența în
nici un fel libera inițiativă, de orice fel ar fi aceasta
atâta vreme cât nu intră în contradicție cu
libertatea altui individ. J.St. Mill
 9. J.S.Mill – sintetizator al ideilor pesimiste ți
optimiste clasice și promotor al reformismului social.
 Cel mai influent filozof vorbitor de limba engleza al secolului XIX. Opiniile sale sunt de a
continua semnificaţie, şi sunt în general recunoscute a fi printre cele mai profunde şi, cu
siguranţă cele mai eficiente de apărare, o vedere politic liberală a societăţii. Obiectivul
general al filozofiei sale este de a dezvolta o atitudine pozitivă a universului, care
contribuie la progresul cunoaşterii umane, libertatea individuală şi bunăstarea oamenilor.