Tema :Doctrina naţionalismului şi a

protecţionismului economic

1. Reacția critică față de caracterul ”cosmopolit” al liberalismului clasic.

2. Protecţionismul
3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de economie politică”
4. Industrialismul și protecționismul vamal, specificul protecționismului nord-american.
5. Şcoala istorică germană
 1. Reacția critică față de caracterul ”cosmopolit” al
liberalismului clasic

Condiţiile apariţiei şi clasificarea curentelor reformiste şi contestatare

Dezvoltarea economiei de piaţă din primele decenii şi de la mijlocul secolului al XIX-lea a avut
rezultate practice contradictorii.
 A contribuit la accelerarea dezvoltării economice prin creşterea volumului producţiei,
diversificarea calităţii mărfurilor, dezvoltarea comerţului intern şi internaţional.
 Pe măsura dezvoltării economiei de piaţă în profunzime şi pe o arie geografică tot mai vastă, au
apărut, şi s-au accentuat unele fenomene negative manifestate prin:
 disfuncţionalităţi, dezechilibre şi, după 1825, crize la scară macroeconomică şi mondoeconomică;
 accentuarea inegalităţilor sociale şi polarizarea societăţii, prin declinul social sau marginalizarea unor categorii ale
populaţiei.
 1. Reacția critică față de caracterul ”cosmopolit” al
liberalismului clasic
În cadrul gândirii economice, reacţiile de insatisfacţie, de protest faţă de consecinţele funcţionării
economiei de piaţă s-au îndreptat împotriva bazelor teoretice şi metodologice ale curentului liberal clasic,
privit ca apărător necondiţionat al economiei de piaţă.
Curentele critice la adresa liberalismului clasic pot fi clasificate după mai multe criterii.
După criteriul atitudinii faţă de doctrina liberală clasică:
 reacţii parţiale (care pun în discuţie doar anumite principii, teorii sau recomandări, socotite vulnerabile sau greşite)
 reacţii radicale, (care resping în totalitate postulatele teoretice, metodologice şi de politică economică ale liberalismului
clasic).

După criteriul poziţiei faţă de perspectivele evoluţiei economiei de piaţă,

 curente reformiste, care recomandă, ameliorarea funcţionării economiei de piaţă
 curente contestatare, care recomandă înlocuirea economiei de piaţă, în oricare dintre variantele posibile, cu forme
alternative de organizare economică.
 1. Reacția critică față de caracterul ”cosmopolit” al
liberalismului clasic

Potrivit altor aprecieri, reacţiile critice la adresa liberalismului clasic pot fi clasificate în:
 reacţii naţionale (reflectând insatisfacţiile legate de frânarea dezvoltării unor ţări datorită asimetriilor din
economia mondială),
 reacţii sociale (reflectând protestul legat de inechităţile în repartiţia veniturilor şi marginalizarea unor categorii
sociale)
 reacţii intelectuale (reflectând preocupările provenite din interiorul gândirii economice de factură liberală
privind înnoirea bazelor teoretice şi metodologice ale acesteia)
 2. Protecţionismul.
Reacţia națională fata de liberalismul clasic a
apărut în Germania, aceasta tara manifestând
ritmuri mult mai lente de dezvoltare
comparativ cu celelalte puteri europene.
Printre cauzele retardării economice a
Germaniei fata de Anglia, Olanda si Franța a
fost:
Pierderea pozițiilor de mare centru comercial din
bazinul marii Baltice (confederația orașelor
hanseatice a dominat comerțul european in sec. XII
– XV ). În urma marilor descoperiri geografice căile
comerciale au ocolit Germania, ele deplasându-se
in Oceanul Atlantic. 
Căutarea altor izvoare externe de acumulare primitivă
a capitalului şi cotropirile coloniale s-au ciocnit de
factorul dezintegrării teritoriale. În sec. XVIII –
începutul sec. XIX pe teritoriul german erau amplasate
peste 300 regate, cnezate si episcopii, precum si 50
orașe imperiale, acest conglomerat purtând denumirea
de „Sfântul Imperiu roman al națiunii germane”.
 2. Protecţionismul

Protecţionismul şi Şcoala istorică germană dau expresie principalelor reacţii naţionale faţă de
liberalismul clasic, pe care promotorii acestor curente l-au criticat sub aspect teoretic, metodologic şi
al politicii economice.
 Sub aspect teoretic, ei au contestat pretenția de valabilitate permanentă şi universală a
postulatelor liberalismului clasic şi au afirmat relativitatea sau, după caz, inexistența unor legi
naturale.
 Obiectul de studiu al științei economice ar trebui să îl constituie evoluția economiei naționale,
privită ca o entitate şi nu acțiunea agenților economici izolați.
 Investigarea particularităților naționale şi locale, permite formularea unor constatări realiste şi a
unor concluzii adecvate pentru progresul economic al ţării respective.
 2. Protecţionismul

 Sub aspect metodologic, adepţii acestor curente au respins metoda deductivă, utilizată de liberalii clasici. În
locul acesteia, ei propuneau adoptarea metodei inductive şi istorice, care ar fi în măsură să studieze viață
economică în devenirea şi cu particularităţile sale.

 Cercetarea economică ar trebui să aibă un caracter empiric, bazat pe evidențierea analogiilor, asemănărilor şi
deosebirilor dintre fapte, fenomene şi procese.

 Sub aspectul politicii economice, se constată unele diferențe de apreciere între adepții protecționismului şi cei
ai școlii istorice germane.

 Protecționiștii au criticat vehement teoriile clasice ale comerțului internațional care, în opinia lor, avantajau un
grup restrâns de țări dezvoltate economic şi dezavantajau restul țărilor lunii. Prezentându-se ca apărători ai
intereselor acestora din urmă, ei propuneau o politică economică bazată pe protecționism vamal şi pe
încurajarea dezvoltării economice proprii.
 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”
 Întemeietorul curentului protecționist este economistul german Friedrich List
(1789-1846). Tânărul List a susţinut unificarea politică şi unitatea vamală a
statelor germane.

 Mai târziu, stabilit vremelnic în Statele Unite ale Americii, el s-a familiarizat cu
practicile protecționismului vamal din această țară şi a elaborat o primă variantă
a teoriei sale sub forma unor scrisori destinate publicului american, reunite în
1827 în lucrarea Trăsăturile unui nou sistem de economie politică.

 Înapoiat în Germania, List şi-a continuat activitatea științifică şi a publicat în 1841

opera sa fundamentală Sistemul naţional al economiei politice. Cartea s-a
bucurat de un larg ecou, atât în Germania, cât şi în străinătate, fiind tradusă şi
publicată în aproape toate țările europene până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”

 List reproșa liberalilor clasici, în general, şi lui Adam Smith, faptul că aplicarea ideilor lor slujea
exclusiv intereselor națiunilor dezvoltate de a dezorganiza economic şi a frâna progresul
celorlalte state.

 El evidenția următoarele trăsături ale doctrinei liberale clasice, la care se raporta critic:
 cosmopolitismul, în sensul caracterului pretins universal al postulatelor sale științifice;

 individualismul, în sensul situării agentului economic izolat în centrul demersului său științific şi al lipsei de
preocupare pentru situația economică a colectivităților;

 materialismul, în sensul concentrării asupra problematicii avuției şi valorii. Prin contrast cu economia politică
liberală clasică, List pune bazele economiei politice a națiunii.
 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”
 Obiectul de studiu al acesteia îl reprezintă viața economică a fiecărei națiuni, cu trăsăturile,
capacitățile şi resursele sale. Națiunea, aprecia el, trebuie să se afle în centrul analizei
economice, întrucât ea este purtătorul totalității forțelor productive. Prin conceptul de forțe
productive ale națiunii, List avea în vedere un ansamblu foarte larg de elemente materiale şi
spirituale: forțele naturii, capacitățile de producție, resursele umane; instituțiile de
învățământ, știință şi artă, legislația şi politica economică; administrația publică, credințele
religioase şi altele.
 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”
 Forțele productive exprimau puterea economică şi prestigiul în lume al unei națiuni şi, abia
după aceea, gradul ei de bogăție. Forța de a crea bogăţii, nota List, era mai importantă decât
bogăţia însăşi. Adept al metodei inductive de cercetare, List considera că economia politică
era o știință experimentală, chemată să studieze datele empirice privind dezvoltarea
economică a națiunilor. El aprecia că istoria economică a cunoscut cinci trepte (sau perioade)
succesive de evoluţie:
1. perioada vânătorii şi a pescuitului;

2. perioada pastorală;

3. perioada agricolă;

4. perioada agricolă şi industrială;

5. perioada agricolă, industrială şi comercială.

 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”
 În vederea dezvoltării forțelor productive ale națiunii, statul are obligația să promoveze cea mai
potrivită politică economică. Ori, arăta List, adoptarea unei politici economice protecţioniste
reprezenta singura soluţie recomandabilă pentru statele mai puţin dezvoltate economic.
Argumentele sale în favoarea protecționismului sunt, în esență, următoarele:
 dezvoltarea forțelor productive ale națiunii, şi în special, a industriei impuneau aplicarea unor taxe vamale suficient de
mari pentru a descuraja importul mărfurilor străine.

 fiecare națiune era îndreptățită să își dezvolte armonios ramurile economice şi să îşi constituie un complex economic
naţional, ceea ce i ar asigura sau, după caz, i-ar consolida independenţa economică şi politică în raporturile cu
străinătatea;

 statul avea datoria patriotică de a îi favoriza, pe piaţa internă, pe producătorii indigeni în raport cu cei străini.
 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”
Sistemul sau economic vizează prioritar acele momente si elemente interne si internaționale, care
ar fi putut împiedica sau accelera progresul rapid si afirmarea națiunii germane.

Realizarea unităţii economice si politice

a Germaniei.

Idei Majore
Lansarea dezvoltării  economiei germane
pe cale industrială.

Progresul economic rapid al Germaniei si atingerea, cel

putin, a nivelului de dezvoltare a Angliei.
 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”
Protecţionismul era menit, în concepţia lui List, să contribuie la educarea economică a națiunii,
motiv pentru care era numit protecționism educativ.
 Pe termen scurt, aplicarea protecționismului determina majorarea prețurilor pe piața internă, fapt incriminat vehement
de adepții liber-schimbismului.

 Pe măsura dezvoltării forțelor de producție, a creșterii productivității muncii, nivelul taxelor vamale urma să fie redus
progresiv.
 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”
Doctrina dezvoltării naționale a fost o reacție a națiunilor mai tinere și slab dezvoltate față de teoria cosmopolită
și politica liber-schimbistă a liberalilor clasici.
Daca liberalii clasici studiau repartiția veniturilor între clase în interiorul națiunii, F.List și-a concentrat atenția
asupra repartiției veniturilor între națiuni.
Analizele pe care le-a efectuat List sunt cele ale mecanismului de dezvoltare economica, rezultată din aplicarea
forțelor productive.
Forțele productive, în viziunea listiana, cuprind totalitatea forțelor naturale, materiale și instituționale, capabile
să creeze bogăția și prosperitatea națiunii.
F.List se pronunța pentru intervenția directă a statului prin crearea condițiilor necesare dezvoltării forțelor
productive.
 3. Lucrarea lui F.List ”Sistemul național de
economie politică”
 Politica pe care o recomanda List este cea a protecționismului vamal care, stimulând
dezvoltarea tinerei industrii, asigura reducerea înapoierii economice față de țările mai
dezvoltate și transformarea Germaniei într-o națiune „normala”.

 List a fost primul care a început sa utilizeze exemple cu caracter istoric în calitate de argumente
economico-politice.
 4. Industrialismul și protecționismul vamal, specificul
protecționismului nord-american.
 Protecționismul nord-american s-a dezvoltat sub influența atât a ideilor unor mercantiliști târzii,
cum era Alexander Hamilton, cât şi a teoriei protecționiste a lui Friedrich List. Hamilton
recomanda încă din 1791 încurajarea industriei nord americane prin impunerea unor taxe vamale
la importurile de produse manufacturate din Anglia. List a participat, pe timpul şederii sale în SUA,
la dezbaterile publice asupra avantajelor unei politici economice protecţioniste şi respectiv, liber-
schimbiste, dezbatere ce s-a bucurat de un larg ecou în cercurile ştiinţifice, şi în general, în
rândurile opiniei publice.
 4. Industrialismul și protecționismul vamal, specificul
protecționismului nord-american.
 Principalii reprezentanţi ai protecţionismului nord-american sunt H.C.Carey şi S.Patten.

 Economistul Henry Charles Carey a adus în discuție, în afara unor principii şi idei foarte asemănătoare cu
cele expuse de List, şi teorii proprii, cum este teoria armoniilor economice internaționale. El considera
că diviziunea internațională a muncii rezultată în urma aplicării principiilor liber-schimbiste ar duce la
împărțirea țârilor lumii în două mari categorii: țări dezvoltate (sau industriale) şi țări slab dezvoltate (sau
agrare), ceea ce distrugea armonia internațională şi antrena stări conflictuale permanente.

 În schimb, aplicarea unor politici economice protecționiste ar favoriza dezvoltarea productivă complexă
a fiecărei țări, în care ramurile producției materiale se completau armonios una pe cealaltă. De pildă,
arăta el, agricultura oferea ramurilor industriei prelucrătoare atât o sursă de aprovizionare cu materii
prime, cât şi o piață de desfacere pentru produsele industriale.
 4. Industrialismul și protecționismul vamal, specificul
protecționismului nord-american.

 Armonia existentă între ramurile fiecărei economii naționale reprezenta pentru Carey o premisă
esențială a armoniei din relațiile economice internaționale, bazată pe schimburile comerciale
echitabile şi pe progresul continuu al fiecărei națiuni.
 Simon Patten este autorul lucrării de largă circulație Bazele economice ale protecționismului
(1890), în care a sistematizat şi completat contribuțiile în materie ale lui F.List, H.C.Carey şi ale altor
teoreticieni. Obiectivul politicii economice a fiecărei țări trebuie să îl constituie, arăta Patten,
realizarea unui puternic complex economic național, în măsură să asigure dezvoltarea forțelor de
producție şi un nivel de trai ridicat al populației. Pe termen lung, aceste obiective puteau fi atinse
numai printr-o politică comercială protecționistă, care să îmbine taxele vamale ridicate cu barierele
netarifare.
 5. Şcoala istorică germană

 Adepții școlii istorice germane au admis, în general, unele merite ale teoriilor clasice ale
comerţului internaţional, pronunţându-se în favoarea unei politici economice pragmatice, de
îmbinare a principiilor protecționiste cu cele liber-schimbiste.
 Teoriile protecționiste s-au dezvoltat pe parcursul a aproximativ un secol, între deceniul al treilea
al secolului al XIX-lea şi deceniul al treilea al secolului al XX-lea.
 Ele au apărut aproape simultan în statele germane (mai târziu, Germania) şi în Statele Unite ale
Americii – țări în care dezvoltarea economiei de piață era întârziată de nerealizarea unității
statale, de insuficienta valorificare a resurselor disponibile, dar şi de prezența pe piața internă a
mărfurilor industriale, superioare calitativ, importate din Anglia.
 Mai târziu, ideile protecționiste aveau să găsească un teren favorabil şi în Austria, Rusia, România,
Italia şi în alte țări, în care nivelul de dezvoltare economică şi poziția în economia mondială erau
resimțite ca fiind inferioare potențialului lor economic.
 5. Şcoala istorică germană

 Protecţionismul a preluat şi a dezvoltat unele idei mercantiliste, mai ales privind rolul statului în
stimularea agenților economici indigeni şi descurajarea concurenței externe.
 Unul dintre precursorii săi, economistul german Adam Müller, a introdus conceptul de forțe
productive ale națiunii. Economia națională, considera el, nu reprezintă un simplu conglomerat
de agenţi economici individuali, ci formează, pe deasupra acestora, o entitate dinamică.
 5. Şcoala istorică germană

Școala istorică germană a cuprins două mari etape succesive de dezvoltare:

 Vechea Școală istorică germană, între 1850-1890; Vechea Școală istorică germană a fost ilustrată
de Wilhelm Roscher, Bruno Hildebrand şi Karl Knies. Fondatorul ei, economistul şi sociologul
W.Roscher, este autorul lucrării Sistemul economiei politice (1854), în care aduce înnoiri teoretice
şi metodologice în știința economică. El critica teoria liberală clasică pentru că s-a rezumat la
enunțarea unor legi pretins naturale, a căror existență nu a putut fi demonstrată. Economia
națională, susținea Roscher, reprezenta o entitate organică, a cărei studiere impunea utilizarea
metodei inductive comparatiste. Menirea ştiinţei economice era aceea de a studia particularităţile
fiecărui popor şi ale fiecărei epoci istorice şi de a formula, pe această bazată, recomandări privind
politica economică corespunzătoare situației date. În opinia lui B.Hildebrand, știința economică
era chemată să aprofundeze factorii dezvoltării economice a popoarelor.
 5. Şcoala istorică germană

 Progresul economic, considera el, nu era rezultatul funcţionării unor legităţi general valabile, ci
al acţiunii umane conştiente. Hildebrand distingea trei etape succesive ale istoriei economice:
economia naturală, economia bănească şi economia de credit. Mai categoric decât alți adepți
ai acestui curent, K.Knies contesta existența oricăror legi în evoluţia economică a societăţii
omeneşti. Economia politică, aprecia el, făcea parte din categoria științelor istorice, obiectul ei
de studiu fiind latura economică a vieții poporului. De aceea, considera Knies, economia
politică ar trebui să se mărginească să cerceteze numai asemănările şi deosebirile prezente în
evoluția istorică a popoarelor.
 5. Şcoala istorică germană

 Noua Şcoală istorică germană (ai cărei reprezentanţi s-au afirmat încă din deceniul 1870-1880, dar a
cărei existență distinctă a fost recunoscută doar după 1890), între 1890-1930. Noua Școală istorică
germană a fost reprezentată, în principal, de Gustav Schmoller şi Ludwig Joseph (Lujo) Brentano. Ei
contestau existența oricăror legi economice, pe motiv că fenomenele şi procesele economice sunt extrem
de complexe şi nu pot fi izolate în vederea unei cercetări temeinice; de aceea, considerau fără rost
discuțiile pe această temă. Obiectul de studiu al științei economice, aprecia G.Schmoller, îl constituiau
faptele economice izolate, nerepetabile, care puteau fi studiate prin metoda inductivă şi istorică. Această
poziție era respinsă de Karl Menger, fondatorul Şcolii liberale neoclasice de la Viena, care considera că
obiectul ştiinţei economice îl formau doar fenomenele şi procesele cu caracter general, care trebuiau
cercetate prin metoda deductivă. Între G.Schmoller şi K.Menger s-a purtat, în deceniul al nouălea al
secolului al XIX-lea, o dispută de mare rezonanţă în lumea științifică, numită “disputa asupra metodei”.
 5. Şcoala istorică germană

 Unii adepţi ai protecţionismului şi ai Şcolii istorice germane au susţinut înfăptuirea unor

reforme sociale moderate, cum erau acordarea dreptului de organizare sindicală a
muncitorilor, introducerea asigurărilor sociale, respectarea legislației muncii, protejarea
categoriilor sociale defavorizate şi altele. Ei au fost desemnați prin termenul generic de
socialiști de catedră, dată fiind preocuparea lor pentru problemele muncitoreşti, pe de o
parte, şi popularizarea acestei problematici de la catedrele universitare pe care le ocupau, pe
de altă parte.
 5. Şcoala istorică germană

 În viziunea scolii istorice germane economia politică este o știință care trebuie să servească
interesele națiunii, fiind declarată supremația interesului național fata de cel individual.
 Istoricii recunoșteau nu acțiunea legilor naturale, ci a celor istorice, adică condiționate de spațiul
și timpul în care acționează.
 Reprezentanții scolii istorice au evaluat impactul asupra economiei atât a factorilor economici,
cât si non-economici – geografici, istorici, mentali, formând bazele unor așa științe
interdisciplinare ca geografia economica, istoria economica, sociologia economica, psihologia
economica.