Profecționalismul în opera lui Friederich List

În plină perioadă de triumf a doctrinei liberalismul economic clasic, în Germania o paradigmă de

gândire diametral opusă, cel puțin la prima vedere: protecționismul economic.

Noua docrtină economică se revendică de la o filozofie total diferită de cea utilitaristă, pe care se
fundamenta liberalismul clasic. Filosofia utilitaristă și raționalistă și-au dezvoltat sistemul în jurul
individului egoist și liber în acțiunile sale.

Prosperitatea, fericirea și libertatea individului sunt înainte de toate de natură economică. Ele se
realizează prin activitatea neîngradită a lui „homo oeconomicus”, perfect egoist, rațional,
concurențial, social. Mâna invizibilă armonizează interesele individului cu cele generale ale
societății, iar promovarea liberalismului conduce la generalizarea prosperității pentru toți indivizii
și națiunile.

Dimpotrivă, filosofia clasică germană construiește o paradigmă diferită. Elementul central al noului
edificiu nu mai este „homo oeconomicus”, ci colectivitatea, societatea, națiunea. Noua paradigmă
integrează individul-colectivității interesul particular celui național, economicul-socialului.
Individul poate să-și caute fericirea și prosperitatea prin liberă inițiativă, dar nu le poate realiza
decât „integrându-se în colectivitate”.

Instituțiile publice au menirea de a armoniza contradicțiile ce apar în societate și de a conduce

indivizii- integrați în colectivitate- spre stingerea scopului comun suprem, mărirea și puterea
națiunii.

Școala liberală clasică pornea de la adevăruri generale și deducea judecăți de valoare individuale.
Metoda de investigație a acestei școli era, prin urmare, deducția logică, cu ajutorul căreia se
construiau, pe bază de raționament, sisteme „perfect funcționale”. Filosofia germană se întemeiază
pe istorism și prin inducție ajunge de la faptul mărunt la adevarul general. Ea nu proclamă, de la
început, legi obiective ale realității, ci dorește să le inducă prin adunarea masivă de fapte și
evenimente, ordonate în evoluția lor cronologică.

Inițiatorul istorismului și instituționalismului economic – părintele protecționismului modern a fost

fără îndoială Friederich List (1789-1846), un intelectual autodidact, fără studii superioare, fără
funcții sau ranguri deosebite în ierarhia puterii, un om pe cât de controversat și optimat în timpul
vieții, pe atât de apreciat și valorificat postum. Puțini au fost gânditorii economiști care să fi avut o
așa de mare influență asupra derulării ulterioare a evenimentelor cum a avut-o List, cum puține
sunt sistemele de gândire care să fi fost într-o așa de mare măsură validate de practică, cum a fost
cel1listian.

Am îndrăznii să afirmăm că gândirea lui List a fost verificată în practică, în întregime, atât înceea
ce privește aspectele ei pozitive, cât, din păcate pentru omenire, pe scurte perioade, și în ce2privește
aspectele ei negative. Într-o oarecare măsură concepțiile lui despre economie și politicaeconomică
sunt și astăzi și, probabil, previzibil, și în viitor, actuale spre binele său, cine poate ști?,spre
nenorocul unei părți a omenirii sau poate a integralității ei.

În opera lui Friederich List se găsesc izvoarele a trei mari orientări din gândirea
economicăuniversală:

1. Protecționismul economic;

2. Școala istorică germană;

3. Instituționalismul economic.

Pe lângă elementele pozitive pilduitoare în gândirea lui List întâlnim și altele, din păcate,
exclusivitate pentru evoluția ulterioară a Germaniei și chiar a omenirii și care au alimentat
concepții discriminatorii de supremație. Friederich List a fost unul dintre fermenții importanți ai
înființării Zollverein-ului, la 1 ianuarie 1843, ca spațiu al unei uniuni vamale germane. Ideea
Zollverein-ului, apreciază unii, a fost preluată cu consecințe dezastruoase, un secol mai târziu
deformat și expansionist, în Lebensraum-ul nazist.

Totodată List a apreciat greșit că numai anumite națiuni sunt capabile de industrualizare superioară,
performantă, urmând ca acestea, printr-o „misune civilizatoare” să transforme în colonii restul
țărilor lumii.

Friederich List s-a născut la 6 august 1789, în orașul Reutlingen din regiunea Suabia, statul
Wurttemberg, Germania, „în familia plină de copii a venerabilului tăbăcar Johannes List”.
Puternicele tradiții ale orânduirii feudale din țara sa, groaza provocată de Revoluția franceză și
războaiele napoleoniene, alături de existența unei burghezii germane dornice de afirmare și
confruntată atât cu feudalismul național, cât și cu necruțătoarea concurență britanică, au constituit

1
https://xdocs.ro/doc/protecionalismul-n-opera-lui-friederich-listdocx-loywmyrm9w83

2
https://xdocs.ro/doc/protecionalismul-n-opera-lui-friederich-listdocx-loywmyrm9w83
mediul de observare imediată a lui List și împrejurările în care s-a format puternica sa personalitate
protestatară.

Deputat în parlamentul statului Wurttenberg,exclus din parlament condamnat, arestat, expulzat

dinGermania, oaspete de onoare a lui La Fayette în America, întemeietor de politică
economicăprotecționistă în S.U.A., diplomat american în Germania, profesor uiversitar și doctor
honoris cauza al unei universități germane, fără a avea studii corespunzătoare, tracasat, dezamăgit,
sărac 3material cu o familie sărăcăcită și ostracizată în timpul vieții sale, List și-a urmat destinul
implacabil, ca al unui astru ceresc, fără a se abate vreodată de la misiunea sa.

Urmașii l-au încoronat postum cu cele mai alese onoruri dar momentul cel mai durabil și l-a
ridicatList în timpul vieții, prin nemuritoarea sa operă.

Lucrarea care-i definește și exprimă cel mai cuprinzător paradigma gândirii este Sistemul național
și Economie Politică 1841.

Pe lângă elementele pozitive pilduitoare în gândirea lui List întâlnim și altele, din păcate,
exclusivitate pentru evoluția ulterioară a Germaniei și chiar a omenirii și care au alimentat
concepții discriminatorii de supremație.

Vieții trăite intr-un zbucium dramatic, unic, i-a pus singur capăt, în Tirol, la 30 noiembrie
1846.Sistemul său de gândire economică și nu numai s-a format într-o perioada crucială a istoriei
Germaniei. La 1800 Anglia și Franța își încheiaseră procesul de formare a statelor naționale unitare
și a economiilor naționale, în timp ce Germania era divizată în peste 360 de stătulețe izolate, fără
unitate politică și economică, fără sistem colonial, înapoiată din punct de vedere industrial, în
pericol de a fi subjugată economic de țările avansate.

Scopul întregii vieți și activități științifice a lui List poate fi sintetizat în slujirea următoarelor idei:

-realizarea unității economice și politice a Germaniei;

-lansarea dezvoltării pe cale capitalistă a economiei germane;

-progresul economic rapid al Germaniei și atingerea, cel puțin a nivelului celor mai dezvoltate țări
ale timpului, Anglia și Franța.

3
https://xdocs.ro/doc/protecionalismul-n-opera-lui-friederich-listdocx-loywmyrm9w83
Steaua polară a întregii vieți și activități a lui List a fost interesul națiunii germane, transformarea
Germaniei într-o mare, dacă nu cumva în cea mai mare, putere economică a lumii. Prin ce a gândit
spre prosperitatea patriei sale, chiar împotriva puterii ei temporare de înțelegere și acceptare, List
trebuie așezat între patrioții de frunte ai Germaniei.

Concepția sistemică se bazează pe trei coordonate majore:

1. Critica Economiei Politice și Sistemul Național de Economie Politică

Acestui sistem de economie List îi opune pe acela de „naționaokonomie” care plecând de la

națiunea de la natura naționalității, ne învață cum poate o anumită țară să-și mențină și să-și
amelioreze poziția sa economică și situația mondială existentă și cu particularitățile sale naționale”.

2. Forțele Productive ale Națiunii

List șterge orice posibilitate de delimitare între productiv și neproductiv, privind tot ce mișcă în
societatea germană a timpului doar prin prisma ulilului.

3. Protecționismul educator și dezvoltarea industrială4

4
https://xdocs.ro/doc/protecionalismul-n-opera-lui-friederich-listdocx-loywmyrm9w83
Teoria valorii-munca, a plusvalorii si exploatarea in opera lui Karl Marx

Karl Marx este un om cu o mare valoare, nu doar între economiști, dar și ca un personaj ale
cărui idei au schimbat fața pamântului și viitorul mai multor națiuni. Teoriile sale au fost
demonstrate, infirmate sau întoarse pe toate părțile în repetate rânduri. Părerile sunt împărțite, dar
un lucru cert este faptul că ideile și teoriile marxiste au influențat gândirea mai multor personalități
importante din ultimul secol și jumătate.

Gândirea lui Marx are la origine “paradoxul libertății" (Popper), contrastul dintre ”libertatea
formala" și “libertatea materială” (Hegel). Una dintre cele mai importante opere economice a lui
este “Das Kapital", publicată în patru volume de-a lungul multor ani de cercetări. Ultimele volume
au fost publicate post-mortem cu ajutorul colaboratorului său Friedrich Engels. Marea dificultate în
a studia gândirea economică a lui Marx este legată de “delimitarea economiei marxiste de
Marxism”1, de a separa economistul de socialist.

O teorie care stă la baza înțelegerii economiei marxiste este teoria valorii-muncă, legatã strâns
de teoria plusvalorii și de teoria exploatării. Cele mai notabile contribuții ale teoriei valorii-
muncă au fost aduse de părintele economiei Adam Smith și mai tărziu de către David Riccardo.
Smith explică faptul că inițial moneda de schimb pentru orice bun sau marfa era însuși munca
depusă. Așadar, cu cât era depusă mai multă muncă cu atât valoarea mărfii respective era mai
mare. Riccardo a studiat mai îndeaproape prețurile relative dintre mărfuri și utilitatea marginală și
avantajul comparativ. Marx a preluat ideile lui Smith și Riccardo, aducând o serie de adăugări,
definitivând astfel teoria valorii – muncă2. Contribuția lur Marx la această teorie constă în
dezvăluirea rădăcinilor sociale și a dimensiunilor istorice ale categorilor economice: marfa,
valoarea, banii, prețul, precum și a particularității acțiunii: legii valorii în decursul istoriei.

Marx s-a uitat la relațiile dintre oameni, pe când capitaliștii urmăreau relații între lucruri
(schimbul unei mărfi pe o altă marfă). Schimbul de mărfuri face legătură între producători prin
intermediul pieței.

1. Blaug, M. - Teoria economicã in retrospectivã, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti, 1992, p. 261

2. Investopia, https://www.investopedia.com/terms/l/labor-theory-of-value.asp
„O marfă are o valoare, deoarece este o cristalizare a muncii sociale. Mărimea valorii sale sau a
valorii sale relative depinde de cantitatea mai mare sau mai mică a substanței sociale conținute în
ea, adică asupra masei relative a muncii necesare producției sale. Valorile relative ale mărfurilor
sunt, prin umare, determinate de cantitățile respective de muncă, prelucrate, realizate, fixate în
ele.”3

Valoarea stă la baza acestui schimb de mărfuri, iar prin bani această legătură devine din ce în
ce mai strânsa unind întreaga viață economică a diferiților producători. Capitalul înseamnă
dezvoltarea în continuare a acestei legături: forța de muncă a omului devine ea însuși marfă.
Mărimea valor este direct proporțională cu cantitarea de muncă depusă Muncitorul își vinde forță
de muncă proprietaralui (pamântalui, al fabricilor, al uneltelor de muncã) la valoarea bunurilor de
subzistență. Etalonul pentru măsurarea cantității de muncă se numește "timp de muncă socialmente
necesar", care este o valoare fixă. Astfel pentru munca depusá într-o zi muncitorul este răsplătit cu
un salariu suficient pentru a-și acoperi doar cheltuelile necesare vieții. Conform teoriei marxiste,
doar o parte din ziua de muncă produce valoarea necesară acoperii cheltuielilor necesare, iar în
cealaltă parte a zilei muncitorul lucrează degeaba, creând plusvaloare pentru capitalist - izvorul
bogăției clasei capitaliștilor. Marx numește acest fenomen acumulare primitivă (ursprungliche
Akkumulation) - profitul fiind astfel văzut că un furt al capitaliștilor. Pornind de aici el împarte
munca de lucru în două perioade componente: timpul de muncã necesar și timpul de supramuncă.

Prin teoria plusvalorii, Marx i-a depășit pe toți predecesorii săi, întemeind adevărată teorie
socialistă a valorii pornind de la ideea cã în capitalism munca este în continuă exploatare.

Formula circulației mărfurilor era: M (marfă) - B (bani) - M (marfă), adică vânzarea unei
mărfi pentru cumpărarea alteia. Pe de altă parte, formula generală a capitalului este B-M-B. adică
cumpărare pentru vânzare (cu profit). Marx numește creșterea valorii inițiale a banilor puși în
circulație "plusvaloare". El demonstreazã că forța de muncă este o marfă care poate fi vândută
cumpărată și este supusã legii valorii - are valoare și valoare de întrebuințare. În concepția lui Marx
capitalistul vă exploata forță de muncă pentru această plusvaloare, motiv pentru care el numește
piața de muncã o "piață de înșelăciune"

Karl Marx vorbește despre exploatare în opera să "Capitalul", unde subliniază "lupta de clase"
dintre burghezie și proletariat. Marx demonstrează că scopul producției capitaliste este obținerea și
sporirea plusvalorii, astfel că atât timp cât există capitalism exploatarea proletariatului se vă
intensifica mereu.

3. Karl Marx, Theories of surplus value"

 În socialism nu existã proprietate privată asupra mijloacelor de producție, nu există
exploatarea omului de care om și deci nu există nici plusvaloare, oamenii muncesc pentru ei înșiși
și pentru întreaga societate. Produsul creat de ei se împarte în două: o parte e repartizatã oamenilor
muncii în raport cu cantitatea și calitatea muncii lor și servește la: satisfacerea nevoilor lor
personale, iar cealaltă parte e folosită pertru nevoile societății: extinderea, producției socialiste,
dezvoltarea invatâmântului ocrotirea sănătății, asigurări sociale. în acest fel toți pot profita de pe
urma valorii muncii lor fară discrepanțe uriașe cum se vedeau în capitalism.

Capitalul folosit în procesul de producție este de două feluri:

 Capitalul constant (c): destinat cumpărării mijloacelor de producție, valoare constantă

 Capitalul variabil (v): destinat cumpărării forței de muncă, își reproduce propria
valoare și crează o valoare suplimentară - plusvaloare (p)

Deci, valoarea care rezultata în urma procesului de producție este (c+v+p), mai mare decât
capitalul avansat (c+v) cu plusvaloarea (p). Această plusvaloare este creată de forța de muncă, dar
ajunge în cele din urmă la capitalist, muncitorul fiind exploatat. Această exploatare poate fi
măsurată prin rata plusvalorii, raportul procentual dintre plusvaloare și capitalul variabil.

p’ = (p/v) x 100

În funcție de modul în care se produce sporirea gradului de exploatare, plusvaloarea se împarte

în plusvaloare absolută, creată prin prelungirea zilei de muncă și plusvaloare relativă, care este
rezultatul creșterii productivității muncii și deci a reducerii timpului de muncă necesar. Analizind
producerea de plusvaloare relativă, Marx cercetează cele trei faze istorice principale ale sporirii
productivității muncii de către capitaliști

1. Cooperația simplã
2. Diviztunea muncii și manufactura.
3. Mașinismul și marea industrie.

În capitalism există o tendință continuă de creștere a ratei plusvalorii. Datorită progresului

tehnic forța de munca (v) se ieftinește, iar acest lucru ar determina sărăcirea continuă sau
"pauperizarea absolută a muncitorilor".
 Tomai din acest motiv Marx este convins de faptul că supraviețuirea capitalismului nu este
posibilă. El crede că o rânduire nouă complet diferită este iminentă, iar această schimbare se va
realiza printr-o revoluție socialistă.

Aceste idei, deși formulate cu mai bine de un secol înainte ramãn dezbătute pâna în ziua de azi.
În momentul de față omenirea se află din nou într-un punct important unde modelul economic se
transformă cu o rapiditate mai mare că oricând decarece dezvoltările tehnologice sunt la ordinea
zilei - cu una, două modele noi de aparate (telefoane etc) apărute într-un an. Teoria valorii și a
plusvalorii mai au anumite tangențe cu realitatea de azi, dar anumite plase de siguranță" au fost
folosite pentru a nu ajunge la exploatare, precum intervenția statului pentra a proteja muncitorii și
exploatarea lor de către superiorii acestora.
Bibliografie:

1. Gheorghe Popescu, „Evoluţia Gândirii Economice”, ediția III

2. Universitatea Oradea, Doctrine economice contemporane, Modulul 6 - Reacții antiliberale

3. Joosung, Rhie. “LABOUR INTENSITY AND SURPLUS VALUE IN KARL MARX -

ANOTE.” History of Economic Ideas, vol. 7, no. 3, 1999, pp. 181–191. JSTOR,
www.jstor.org/stable/23722438

4. Investopia, Labor Theory Of Value, https://www.investopedia.com/terms/l/labor-theory-of-

value.asp

5. The Marxist Project, „Fundamentals of Marx:Surplus Labor and Value”,

https://www.youtube.com/watch?v=xzqm9QHls60