Capitolul III- Ideologiile politice

Conservatorismul este o doctrină politică apărută ca o reacție la liberalism.

Avându-și originea în celebrul dicton al lui Lucius Cary, al II-lea Viconte Falkland: „Atunci
când nu este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi nimic”, conservatorismul a
fost fundamentat ca doctrină politică de către gânditorul Edmund Burke.

Principalele elemente ale gândirii conservatoare sunt:

 1. Omul ca ființă eminamente religioasă, întruchipare a rațiunii, a instinctului și a

emoției, iar religia - element fundamental al societății civile.
 2. Comunitatea ca element teleologic anterior individului.
 3. Drepturile ca urmare firească a obligațiilor individuale.
 4. Răul considerat înrădăcinat în ființa umană și nu în instituțiile statale.
 5. Inegalitatea umană (nu și din punct de vedere moral, însă) ca urmare a organizării
sociale complexe.

Comunismul este un termen care se poate referi la mai multe noțiuni legate între ele, dar
diferite și, istoric, foarte contrastate, sau chiar, după comentatori precum istoricul Stephane
Courtois, contradictorii:

 o ideologie care, oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase
sociale și proprietate privată, și care are scopul de a realiza o societate egalitară;
 o mișcare politică, un partid care afirmă că dorește să implementeze acest sistem;
 un regim politic care se revendică „comunist”, „socialist”, „republică populară” sau
„democrație populară”, în care statul există, fiind chiar atotputernic și totalitar sub
conducerea excluzivă a unui singur partid, zis „comunist”, „socialist” sau
„muncitoresc”, iar clasele sociale fiind diferențiate nu prin accesul la proprietate ci
prin accesul inegal la uzufructul proprietății colective.
 la baza este o incercare de reorganizare a societatii pe principiile centralizarii
proprietatii private, a desfiintarii claselor si a egalitatii intre toti cetatenii.
 Aparitia acestuia a fost favorizata de contextele istoric, politic respectiv social
existente in a doua jumatate a secolului XIX, infatisate cu precizie de catre Karl Marx
si Friedrich Engels in lucrarea "Manifestul Partidului Comunist".

Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se
bucură de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei
societăți comuniste ideale este: De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități,
sintagmă preluată (aproape literal) din Noul Testament. Comunismul ideal, sau teoretic, are
astfel o istorie străveche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de
apostolii creștinismului.
La origine, Liga Comuniștilor, fondată la Londra în 1836 sub numele de Liga Celor
Drepți, a fost o organizație comunist-creștină. Karl Marx, membru al acestei organizații, a
apostaziat de la caracterul creștin al organizației, transformând-o prin Manifestul comunist
într-o organizație cu ideologie materialistă și atee, care explică, prin „lupta de clasă”, că fără
folosirea violenței revoluționare pentru a răsturna orânduirea socială tradițională sistemul
capitalist nu poate fi schimbat; pentru Marx, orice formă de religie este un „drog pentru a
amorți poporul”. Karl Marx a arătat mecanismele economice şi sociale prin care religiile
domină conştiinţa popoarelor, cui foloseşte acest drog.
 Manifestul Comunist, este una din cele mai importante scrieri politice din istorie. A
fost scris de Karl Marx și Friedrich Engels, și publicat pentru prima oară la Londra, în 21
februarie 1848. În manifest sunt descrise scopurile și programul Ligii Comuniste, prima
organizație marxistă din lume.

Manifestul cuprinde o introducere, trei capitole principale și un capitol cu concluzii.

Începe cu o propoziție rămasă celebră: „O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului” și
se încheie cu lozinca, nu mai puțin cunoscută, „Proletari din toate țările, uniți-vă!”

Principalele schimbari sociale pe care le prevede Manifestul Partidului Comunist sunt:

1. Exproprierea proprietății funciare și întrebuințarea rentei funciare pentru acoperirea

cheltuielilor de stat.
2. Impozit cu puternic caracter progresiv.
3. Desființarea dreptului de moștenire.
4. Confiscarea proprietății tuturor emigranților și rebelilor.
5. Centralizarea creditului în mîinile statului cu ajutorul unei bănci naționale cu capital de stat
și cu monopol exclusiv.
6. Centralizarea tuturor mijloacelor de transport în mîinile statului.
7. Sporirea numărului fabricilor de stat, a uneltelor de producție, desțelenirea și ameliorarea
pămînturilor după un plan general.
8. Egală obligativitate a muncii pentru toți, organizarea de armate industriale, îndeosebi
pentru agricultură.
9. Îmbinarea muncii agricole cu cea industrială, măsuri avînd ca scop înlăturarea treptată a
opoziției dintre sat și oraș.
10. Învățămînt public gratuit pentru toți copiii. Interzicerea muncii în fabrici a copiilor, sub
actuală ei formă. Îmbinarea educației cu producția materială etc., etc.

Ecologismul- Au fost exprimate diferite puncte de vedere în legatura cu începuturile

ecologismului. În vreme ce unii considera ca este o ideologie veche de când lumea,altii
apreciaza ca începuturile se afla în romantismul secolelor al XVIII-lea - al XIXlea,care a fost
o reactie la industrializarea rapida, preocuparile pentru restabilireaechilibrului dintre societate
si natura dobândind caracter stiintific prin opera lui Ernest Haeckel, cel ce a utilizat pentru
prima oara termenul "ecologie". De remarcat ca ecologismul e singura ideologie a carei
denumire provine din cea a unei stiinte.
Ecologismul ca ideologie s-a cristalizat începând cu anii '70, maiîntâi în legatura cu
activitatea unor grupuri de interes constituite în scopul protectieimediului, a unor specii, sau a
protestului împotriva testelor nucleare.
Tot în anii '70 au început sa apara primele partide ecologiste.Cu astfel de motivatii au
început sa se constituie asociatii cu scop nelucrativ, independente, denumite în Franta
organizatii asociative sau cum se spune acum organizatii neguvernamentale (ONG) dedicate
rezolvarii problemelor de mediu. În curând luptatorii pentru mediu pe tarâm obstesc si-au dat
seama ca nu vor putea realiza prea mult daca nu sunt implicati în structurile de putere ale
statului, fapt pentru care unele din aceste ONG-uri s-au transformat în partide politice.
Daca initial partidele ecologiste (numite deseori si "partidele verzilor") au manifestat
prudenta în legatura cu participarea la alegeri, acum majoritatea seangajeaza în cursa
electorala si au devenit forte politice de referinta în multe tari.Aparute în perimetrul stângii,
partidele ecologiste sunt deseori asociate acesteia, daramplasarea în spectrul politic depinde
de context, situarea în zona centrului fiind deasemenea frecvent invocata.