Secolul 19 poate fi considerat si un secol al revolutiilor.

Fie ca au fost sociale sau nationale, fie culturale sau intelectuale, aceste rev olutii au avut ca rezultat modernizarea societatii europene. De asemenea, n secolul 19, s-au cristalizat noi ideologii. Ideologiile semnificative pentru secolul 19 au fostt: liberalismul, conservatori smul, socialismul; secolul 20: nazismul si fascismul. Liberalismul: A fost o doctrina politica si economica care proclama libertatea politica si eco nomica a indivizilor. Se opunea colectivismului, etatismului, socialismului. Liberalismul clasic a aparut n secolele 17-18; se considera ca oamenii au dreptur i precum: dreptul la libertate, la viata, la proprietate. A fost fundamentat teoretic de Tomas Hobbes, Spinoza, John Locke, iar ca ideolog ie politica, de John Mill si John Stuart Mill. Liberalismul economic este o componenta importanta a ideologiei liberale. A fost fundamentat de Adam Smith, fiziocrati. Adam Smith publica lucrarea Bogatia natiunilor : se pronunta pentru liberul schimb n tre state, considera ca bogatia unui popor consta n marfurile produse de industri e si agricultura; se opunea interventiilor statului n economie. Fiziocratii l au ca reprezentant de seama pe Franois Quesnay(Tablou economic): con sidera ca bogatia unei natiuni nu sta numai n bani si metale pretioase, ci si n bu nurile care satisfac anumite trebuinte. Era adeptul laisez faire, laisez passer . Pornind de la aceste idei, n secolul 19, se dezvolta ideologia liberala. Se consi dera ca economia se dezvolta cnd se asigura libertate individuala, care impune co ncurenta, reglementeaza raporturile economice pe baza cererii si ofertei. Se opu neau interventiei statului in economie. Considerau ca statul trebuie sa asigure ordinea, sa respecte libertatile, sa aplice aceleasi legi La noi, liberalismul a avut puternice trasaturi nationale. n 1875, se nfiinteaza pnl.. Reprezentanti importanti: I. C. Bratianu, C. A. Rosetti, D. A. Sturdza, I. I. C. Bratianu. Se pronuntau pentru domnia legii, independenta individului n raport cu statul, eg alitate politica. Deviza lor era prin noi nsine . Nu respingeau capitalul strain, dar acesta trebuia s ubordonat intereselor tarii. Un organ de presa, Viitorul. Conservatorismul: A aparut ca o reactie fata de efectele revolutiei franceze si fata de liberalism , considerat o conceptie revolutionara. Bazele ideologiei conservatoare au fost puse de Edmund Burke. n Reflectii pe baza revolutiei franceze , arata ca a distruge o veche ordine sociala pentru a o nlocui cu alta duce la o inutila varsare de snge si despotism. Numai statul garanta libe rtatea oamenilor. n afara statului, nu pot exista drepturi si libertate. Conservatorii se opuneau conceptului burghez de egalitate. Oamenii sunt, prin na tura lor intima, inegali. Nu se opuneau reformelor; doreau o ameliorare a unei s ituatii, nu schimbarea sa, fiind preocupati de continuitatea cu trecutul, sustinn d respectarea ordinii traditionale, n care fiecare om sa-si accepte pozitia moste nita n ierarhia sociala. Se pronuntau pentru mentinerea monarhiei si aristocratie i. Biserica trebuia sa-si pastreze autoritatea spirituala. Conservatorismul romnesc se aseamana cu cel european. n 1880, apare partidul conservator. Reprezentanti importanti: Manolache Costache Epureanu, Lascar Catargiu, P. P. Ca rp. Conservatorii se pronuntau pentru mentinerea traditiilor, a vechii ordini social e si n special a marii proprietati funciare. Deviza lor era Politica Pasilor Marunti . Junimistii [Titu Maiorescu] erau adeptii teoriei formei fara fond: A importa forme, adica institutii din occident, dar fara fond, adica fara pregati re sociala, pentru ei, era o eroare. Publicatii: Timpul, epoca etc.

Socialismul Ideologia socialista este un produs al lumii moderne, si a aparut ca o reactie l a liberalism, la ascensiunea burgheziei. Se pronuntau pentru o forma de organizare sociala care sa puna accentul pe inter esul societatii, nu pe interesul individual, al unui grup restrns. Reprezentanti al socialismului utopic: Robert Owen, Charles Fourier, Saint-Simon . Socialismul stiintific a fost fundamentat de Karl Marx si Friedrich Engels. Marx considera ca societatea capitalista era mpartita n clase antagonice, din cauz a modului inechitabil de repartizare a mijloacelor de productie si bunurilor. Lupta de clasa era motorul istoriei. Clasa muncitoare era oprimata, iar munca ei, exploatata de burghezie. Proletaria tul era clasa revolutionara care va nlocui capitalismul cu societatea socialista n care se va institui proprietatea comuna., membri societatii se vor bucura de eg alitate deplina, se va realiza o repartitie echitabila a bunurilor. La noi, ideile socialiste au patruns spre sfrsitul secolului 19. Principalul teor etician a fost Constantin Dobrogeanu Gherea. Publica manifestul Ce vor socialisti i romni . Ideile cuprinse n acest manifest vor sta la baza programului psdmr(partidul socia l democrat am muncitorilor din Romnia nfiintat n 1893): vot universal, drepturi eco nomice si politice pentru muncitori, rascumpararea marii proprietati si arendare a la tarani. Politici culturale Fiecare dintre ideologiile mentionate au promovat curente de gndire si politici c ulturale proprii. nvatamntul a fost domeniul a carui modernizare s-a promovat cel mai mult. Democrat izarea si industrializarea au fost asociate cu instructia scolara. Cel mai bine au nteles acest llucru guvernarile liberale care au sustinut consecv ent modernizarea si democratizarea sistemului de nvatamnt. Procesul de modernizare a nceput din Europa occidentala, aflata n plina revolutie industriala. n Franta, nvatamntul a fost o preocupare constanta. Prin legea Guizot(1833) s-a imp us fiecarei comune obligatia de a ntretine o scoala elementara. n 1881, nvatamntul p rimar a devenit laic, gratuit si obligatoriu. n Belgia, a existat o disputa ntre catolici, care doreau mentinerea controlului bi sericii asupra nvatamntului, si liberali, care au introdus nvatamntul primar public, laic si partial gratuit. n Romnia, Modelul legislatiei scolare moderne elaborat n occident a fost preluat si n spatiul romnesc. Actiunea de modernizare a nvatamntului a fost nceputa n secolul 19 de catre Gheorghe Lazar n Tara Romneasca si Gheorghe Asachi n Moldova si continuata pe tot parcursul secolului. Cea mai importanta masura n privinta nvatamntului a fost luata n timpul lui Cuza, cnd se adopta legea instructiunii publice)(1864) care prevedea obligati vitatea si gratuitatea nvatamntului primar. Totodata, se pun bazele nvatamntului sup erior prin nfiintarea universitatilordin Iasi(1860) si Bucuresti. Opera de modernizare a fost continuata de Spiru Haret( omul scoalelor ) n calitate de ministru al instructiunii publice. Prin reforma din 1898, a introdus bacalaurea tul, a impus trei sectiuni ale claselor 5-8(clasica, moderna, reala), a fost pre ocupat de pregatirea nvatatorilor, de ridicarea culturala a satelor, a sporit num arul localurilor.

Viziuni despre modernizare in Europa secolelor XIX-XX. Curente si politici culturale, identitati nationale si identitate europeana 1. EUROPA SECOLELOR XIX-XX SI MODERNIZAREA

Secolul al XIX-lea in Europa poate fi considerat un secol al revolutiilor. Fie c a au fost revolutii sociale sau nationale, industriale sau culturale ele au ca r ezultat modernizarea statelor europene. In acelasi timp, secolul al XIX-lea a fo st secolul in care s-au cristalizat noi ideologii cu o contributie marcanta la s chimbarile majore pe care le cunoaste Europa in secolul al XIX-lea, cu prelungir e si in secolul urmator. Societatea europeana a cunoscut in secolul al XIX-lea t ransformari fundamentale in domeniile cultural, economic, politic si social prin comparatie cu Vechiul Regim. Aceste transformari poarta generic numele de moder nizare. Procesul modernizarii s-a manifestat in viata culturala si sociala a eur openilor prin extinderea instructiei scolare, in consecinta prin alfabetizare, p rin crearea unei culturi omogene, care sa fie liantul societatii de masa ce isi facuse aparitia in urma exploziei demografice si a urbanizarii. Explozia demogra fica, urbanizarea si societatea de masa au fost expresia in plan social a modern izarii economice si politice europene din veacul al XIX-lea, care s-a manifestat prin revolutia industriala, respectiv prin afirmarea ideologiei liberale ori a ideii democratice. In secolul al XX-lea procesul de modernizare a continuat. Acesta se desfasoara a ccelerat in conditiile create de globalizare. Globalizarea este un fenomen contr oversat, dar obiectiv. Datorita globalizarii sunt puse in legatura zone ale glob ului aflate la mare distanta unele de altele. De exemplu, activitati economice su nt transferate in arii in care forta de munca este mai ieftina, ceea ce provoaca mutatii sociale profunde in structura ocupationala din acea zona. Existenta uno r resurse naturale intr-o anumita parte a pamantului transfera in acel loc resur se financiare si schimba modul de viata traditional; se schimba functiile tradit ionale ale statului. Atitudini in fata modernizarii. Modernizarea a generat atitudini diverse, in fun ctie de problemele pe care societatile trebuiau sa le rezolve. In societatea rom aneasca, odata cu intrarea in epoca moderna au existat dezbateri in ceea ce priv este calea dezvoltarii si modernizarii. Astfel, adeptii unei dezvoltari dupa mod elul occidental sustineau necesitatea industrializarii si urbanizarii (Dionisie Pop Martian, A. D. Xenopol, Petre S. Aurelian etc). Adeptii dezvoltarii prin con servarea societatii traditionale romanesti considerau ca un astfel de tip de mod ernizare se indeparta de dezvoltarea naturala, organica a tarii noastre. Moderni zarea ar trebui sa se realizeze tinanduse cont de structurile si valorile cultur ale romanesti traditionale; institutiile aduse din Occident alcatuiesc forme car e nu au nimic in comun cu fondul constituit din structurile traditionale romanes ti (teoria "formelor fara fond" sustinuta de junimistii din jurul revistei "Conv orbiri literare"). Ideea dezvoltarii cu prioritate a agriculturii a stat in aten tia asa-numitilor samanatoristi (grupati in jurul lui Nicolae Iorga) si a poporan istilor (condusi de Constantin Stere). Dupa realizarea Marii Uniri, disputa a co ntinuat intre europenisti (intre care Eugen Lovinescu, Stefan Zeletin) si traditi onalisti (Nechifor Crainic, Lucian Blaga, Constantin Radulescu-Motru). Dupa 1989 , in general, s-a considerat ca modernizarea Romaniei este facilitata si incuraj ata de revenirea la democratie si de reluarea legaturilor cu lumea occidentala p rin aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, eveniment care a avut loc la 1 ianua rie 2007. Exista si pareri conform carora problemele omenirii sunt produse chiar de dezvol tare; astfel, au fost respinse modernizarea si civilizatia, propunandu-se intoar cerea la epoca preindustriala; astfel de opinii erau sustinute de membrii miscar ii hippy din anii '60 si inceputul anilor '70, in SUA si Europa occidentala. 2. MODERNIZARE IN PLAN POLITIC

Alexis de Tocqueville (1805-1859), autorul faimoasei lucrari "Despre democratie in America" considera ca modernizarea se realizeaza prin democratizarea societat ii. A vizitat Statele Unite (1830-1832) cu scopul de a studia sistemul de penite nciare din aceasta tara. Acolo a vazut insa functionand un sistem de guvernare m ai democratic decat oricare din Europa acelei vremi. Alexis de Tocqueville a ext ras anumite concluzii: pe termen lung democratia este superioara oricarui alt si stem de organizare a statului, chiar daca pe termen scurt viciile sistemului sun t foarte vizibile; statul democratic asigura prosperitatea pentru intreaga socie tate, nu numai pentru anumite grupuri sociale; baza statului democratic o consti tuie principiul suveranitatii poporului; statele democratice nu sunt interesate sa poarte razboi impotriva altor state democratice etc. In secolul al XX-lea au continuat discutiile asupra democratiei. Amenintata de aparitia regimurilor tota litare, democratia se dovedeste a fi cea mai viguroasa forma de organizare a soc ietatii, in ciuda imperfectiunilor sale. Ea a asigurat o lunga crestere economic a, prosperitatea cetatenilor, protectia drepturilor si libertatilor omului, o lu nga perioada de pace. La aceste realizari au contribuit mai multi factori ca, de exemplu, faptul ca exista o capacitate de reinnoire manifestata prin alternanta la putere a oamenilor si a ideilor data de competitia dintre partide. Este nece sar, insa, ca sistemul democratic sa se perfectioneze datorita necesitatii adapt arii la schimbarile sociale si la amenintarile la care este supusa societatea pr in: globalizare, terorism, criza de materii prime si surse de energie, pericolul unei catastrofe ecologice (de exemplu, incalzirea globala), pericolul unui nou conflict generalizat. Ideologiile semnificative ale secolului al XIX-lea au fost conservatorismul, lib eralismul, socialismul, iar cele ale secolului al XX-lea fascismul si comunismul . Fiecare dintre aceste ideologii au exercitat influente in plan cultural, dar s i invers: actul cultural a reprezentat o sursa de inspiratie pentru unele ideolo gii. 2.1. Conservatorismul. Nascut ca o critica a violentei Revolutiei Franceze, a ra tionalismului ei exacerbat care inventa o societate artificiala, conservatorismu l secolului al XIX-lea a fost o ideologie a moderatiei, ce nu ignora experienta timpurilor trecute si traditia politica ori culturala. Din aceasta perspectiva, conservatorii sustineau ca modernizarea societatii nu se putea realiza prin schi mbarea brusca, necontrolata a institutiilor existente, validate in timp, ci prin tr-un reformism lent, progresiv, care sa fie initiat si condus de autoritatile p olitice legitime. Asadar, din punctul de vedere al conservatorismului politic, p rogresul (notiune inseparabila de cea a modernizarii), nu era un proces infinit, continuu, ci unul gradual si atent contextualizat. In ultimele doua secole term enul de conservatorism a fost folosit mai mult in sensul de opozitie fata de pro gres. Conservatorismul nu trebuie confundat cu traditionalismul care se opune la ce este nou fata de schimbare si reforma. Ideologia conservatoare a aparut ca o reactie la schimbarile provocate de revolutia franceza, dar si fata de liberali sm pe care il considera a fi o conceptie revolutionara. Esenta acestei ideologii se afla in dictonul contelui Falkland care spunea: "atunci cand nu este necesar sa schimbi ceva, este necesar sa nu schimbi nimic". Cel care a fundamentat ideologia conservatoare a fost englezul Edmund Burke. In lucrarea "Reflectii pe marginea revolutiei din Franta" arata ca a distruge o vec he ordine sociala pentru a o inlocui cu alta duce la o inutila varsare de sange si la despotism. Numai statul poate garanta libertatea oamenilor. In afara statu lui nu poate exista nici libertate si nici drepturi. Conservatorii resping conce ptul burghez de egalitate. Oamenii sunt prin natura lor intima inegali. Nu se op un reformelor, dar doresc sa amelioreze o situatie si nu sa o schimbe, fiind pre ocupati de continuitate cu trecutul, sustinand respectarea ordinii traditionale, in care fiecare om sa-si accepte pozitia mostenita in ierarhia sociala. Monarhi a si aristocratia trebuie pastrate, iar biserica trebuie sa-si mentina autoritat ea spirituala. Conservatorismul romanesc se aseamana cu cel european. A aparut c a o reactie la liberalism si a militat pentru dezvoltarea organica a societatii

prin pastrarea traditiilor. Crearea institutiilor moderne trebuia sa se faca, in conceptia lor, in masura in care societatea insasi le simtea nevoia. Promova po litica "pasilor marunti", ceea ce insemna un ritm mai lent dar temeinic de infap tuire a progresului. 2.2. Liberalismul. In veacul al XIX-lea, concurentul ideologic principal al cons ervatorismului in lupta politica a fost liberalismul. Liberalii promovau proiect ul politic al unei societati in care primau libertatea individuala si rationalit atea actiunii umane, crezand sincer ca modernizarea era un proces neintrerupt, c e-si avea izvorul in progresul continuu, intretinut de competitia dintre oameni. Din punct de vedere politic, cetatenii participau la conducerea statului prin r eprezentantii lor alesi in parlament. Votul era cenzitar, intrucat liberalii se aratau reticenti fata de sufragiul universal, idee centrala a miscarii democrati ce de la mijlocul secolului al XIX-lea. Treptat, pana catre 1918, regimurile lib erale europene au acceptat si ideea democratica a sufragiului universal. Modelul politic liberal se mai definea si prin separatia puterilor in stat sau prin nei nterventia statului in mecanismele de functionare ale pietei libere. Liberalismul este o doctrina politica si economica care proclama principiul libe rtatii politice si economice a indivizilor si se opune colectivismului, socialis mului, etatismului si in general tuturor ideilor politice care pun interesele so cietatii, ale statului sau natiunii inaintea celor individuale. Liberalismul "cl asic" a aparut in Europa secolelor XVII-XVIII ca un curent filosofic ce pleca de la ideea ca fiecare fiinta umana are, prin nastere, drepturi naturale precum: d reptul la viata, la libertate si proprietate. A fost fundamentat teoretic de gan ditorii englezi Thomas Hobbes, Benedict Spinoza si John Locke si de iluministii francezi, iar ca ideologie politica, de englezul John Mill si fiul acestuia John Stuart Mill. Liberalismul economic este componenta cea mai importanta a ideolog iei liberale. Bazele lui au fost puse de creatorii englezi ai economiei politice moderne, in primul rand de Adam Smith si de fiziocratii francezi. Adam Smith pu blica in 1776 cartea "Bogatia natiunilor", considerata a fi la originea economie i politice ca stiinta. El considera ca bogatia unui popor consta in marfurile cr eate atat in industrie cat si in agricultura. Pentru a asigura cresterea acestei bogatii trebuie asigurate diviziunea muncii si libertatea concurentei. Dupa Ada m Smith statul nu trebuie sa intervina in economie, deoarece oamenii actioneaza liber in cautarea propriului interes. Fiziocratii sunt promotorii unui suflu nou , lansand lozinca "laisser faire, laisser passer" (lasati sa se faca, lasati sa treaca) care a devenit deviza liberalismului de mai tarziu. Bogatia unei natiuni nu consta numai in bani sau metalele pretioase pe care le detin, ci si in produ sele utile care pot satisface diferitele trebuinte. Pornind de la aceste idei din secolul al XIX-lea se afirma ideologia liberala, c onsiderand ca economia se dezvolta atunci cand este asigurata libertatea individ uala, care impune concurenta si reglementeaza raporturile economice pe baza legi i "cererii si ofertei". Este totodata respinsa orice interventie a statului in e conomie. In conceptia liberalilor, statul trebuie sa asigure ordinea publica si sa realizeze protectia intreprinzatorilor, sa respecte libertatile individuale s i sa aplice aceeasi lege pentru toti. In Romania liberalismul a avut pronuntate trasaturi nationale. Liberalii romani au adoptat principiul protectionismului, s ustinand politica "prin noi insine" care sa duca la dezvoltarea societatii prin propriile eforturi. Nu excludeau participarea capitalului strain, insa considera u ca acesta trebuie sa fie subordonat intereselor tarii. Liberalii romani au con stituit in 1875 Partidul National Liberal, participand la guvernarea tarii, in a lternanta cu Partidul Conservator, pana la primul razboi mondial. Liberalismul a fost unul din cele mai reprezentative curente social politice ale secolului al XIX-lea. Aplicarea modelului liberal a asigurat dezvoltarea si modernizarea soci etatii prin sustinerea liberei initiative si larga participare a cetatenilor la viata publica. 2.3. Socialismul. Ideologia socialista este un produs al lumii moderne si in spe

cial al dezvoltarii capitalismului industrial in secolul al XIX-lea. Ea apare ca un protest la adresa liberalismului, a burgheziei in ascensiune. Socialistii pr econizau o forma de organizare sociala, in care interesul societatii primeaza in fata interesului individual sau al unui grup restrans. Primele manifestari ale ideologiei socialiste aveau un caracter utopic deoarece solutiile propuse se baz au pe existenta egalitatii depline intre membrii societatii. Cei mai de seama re prezentanti ai socialismului utopic din secolul al XIX-lea au fost englezul Robe rt Owen si francezii Charles Fourier si Saint Simon. Ideologia socialista propriu-zisa, asa numitul "socialism stiintific", a fost fu ndamentata de germanii Karl Marx si Friedrich Engels. Acestia publica in 1848 lu crarea "Manifestul Partidului Comunist" care devine baza teoretica a ideologiei socialiste. Marx sustinea ca societatea capitalista este impartita in clase soci ale antagonice datorita modului inechitabil de repartitie a mijloacelor de produ ctie si a bunurilor. Socialismul marxist este o teorie bazata pe conceptia mater ialismului istoric care sustine ideea ca "lupta de clasa" este motorul istoriei. Clasa muncitoare este cea oprimata si munca ei exploatata de burghezie. De acea "proletariatul" era clasa revolutionara care va inlocui capitalismul cu o noua societate, cea socialista in care se va institui proprietatea comuna, va avea lo c o repartitie echitabila a bunurilor, iar membrii societatii se vor bucura de e galitate deplina. Ideologia socialista a cunoscut insa forme diverse de interpretare, determinand ample confruntari ideologice in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Socialis tii anarhisti criticau mult mai radical societatea capitalista si toate formele de guvernare, inclusiv statul si partidele politice. Ei sperau ca o greva genera la spontana va provoca prabusirea acestuia. Folosesc atentatul ca instrument pol itic de destabilizare a societatii. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea castiga tot mai multi adepti socialismul reformator, care preconiza folosirea mijloacelo r nonviolente de cucerire a puterii. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea ideile socialiste au patruns si in Romania. Principalul teoretician al socialismului a fost Constantin Dobrogeanu Gherea, care a publicat in 1886 manifestul "Ce vor so cialistii romani?". Ideile cuprinse in acest manifest au stat la baza programulu i Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania, infiintat in 1893. 3. MODERNIZARE IN PLAN ECONOMIC Revolutia industriala, aparuta in Anglia sfarsitului de veac al XVIII-lea, s-a g eneralizat in Europa Occidentala pe parcursul secolului urmator. Inventarea masi nilor cu aburi, folosirea lor in industria textila, in minerit si in transportur i au avut drept consecinta o crestere fara precedent a productivitatii muncii. P roductia obtinuta in fabricile si uzinele europene a luat drumul pietei, care, r eglata de mecanismul liber al cererii si al ofertei, punea in circulatie produse din ce in ce mai ieftine pentru o populatie din ce in ce mai numeroasa. Dupa 1880, lumea a trecut prin "a doua revolutie industriala". Inlocuirea in ind ustria siderurgica a fierului cu otelul, descoperirea si generalizarea unor noi surse de energie (electricitatea, petrolul, gazele naturale etc.), care se impun eau treptat in fata celei clasice, carbunele, au constituit doua dintre cele mai importante elemente ale acesteia. Era perioada in care suprematia economica a A ngliei lua sfarsit, locul ei fiind ocupat in spatiul european de Germania, iar i n competitia mondiala de Statele Unite ale Americii. Secolul al XIX-lea este secolul revolutiei industriale, cauza marelui avans al E uropei si a prelungirilor sale (in primul rand America de Nord) asupra restului lumii. Modernizarea economica a continuat in secolul al XX-lea, in special in a doua jumatate a veacului, prin introducerea noilor tehnologii. Utilizarea comput erului personal (PC), a comunicatiilor prin satelit, a robotilor si a Internetul

ui reprezinta cateva dintre marile inventii ale epocii contemporane. A crescut e norm cantitatea de informatie care circula prin diferite medii (in special prin Internet). Toate evenimentele care au loc sunt transmise in timp real pe intreg globul datorita acestor noi tehnologii. In fenomenele economice contemporane cel mai important element al procesului de productie a devenit informatia. In acest mod, cei mai calificati oameni nu mai participa in mod direct la fabricarea bun urilor materiale, ci prin crearea, stocarea si prelucrarea informatiei cu ajutor ul noilor tehnologii. 4. URBANIZAREA SI LUMEA ORASELOR Activitatile industriale, comerciale si de credit erau in veacul al XIX-lea in m are masura urbane. Numarul angajatilor in aceste domenii a crescut sensibil, ini tial prin migratia populatiei rurale catre oras, unde se castiga mai bine si era u mai multe oportunitati. Ulterior, populatia urbana a cunoscut o crestere spect aculoasa ca urmare a revolutiei demografice, determinata in mare masura de imbun atatirea conditiilor de viata si de progresele din medicina. Daca in prima parte a secolului al XIX-lea, oamenii de curand veniti in orase se stabileau in carti ere periferice, insalubre si acceptau salarii mici, in cea de-a doua jumatate a veacului, statele moderne s-au preocupat de imbunatatirea conditiilor de viata a le populatiei urbane: apar serviciile publice, orasele se sistematizeaza, iar re teaua sanitara si invatamantul primar obligatoriu devin constante ale vietii cot idiene. Aceasta populatie urbana, cu o cultura omogena, nutrita din lectura foiletoanelo r la moda din periodicele populare de mare tiraj ale timpului, dobandea o noua i dentitate. Ea nu mai apartinea unei lumi ierarhizate, inchise, traditionale, ci uneia egalitare, deschise, moderne. Se transformase intr-o asa-numita societate de masa, in interiorul careia diferentele dintre diversele categorii sociale car e o compuneau erau minime, atat din punctul de vedere al conditiilor de trai, ca t si din cel al instructiei scolare. Totodata, in Europa celei de-a doua parti a veacului al XIX-lea a aparut si clasa mijlocie, o categorie care avea castiguri financiare insemnate si o cultura consistenta. Atenta la modul de viata al elit elor burgheze ori aristocratice, clasa mijlocie isi conturase un mod de viata ca re includea investitia in locuinte mai aspectuoase, o anumita moda in vestimenta tie sau frecventarea anumitor productii culturale. 5. MODERNIZAREA PRIN STIINTA Stiinta a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa care a schimbat viziunea oamenilor asupra lumii. La inceputul secolului al XIX-lea se credea ca stiinta reprezinta speranta pentru un viitor mai bun al omenirii bazat pe posibilitatea de cunoast ere a adevarului pus in slujba crearii unei societati apropiate de perfectiune. Secolul al XX-lea este veacul unei dezvoltari uluitoare a stiintei. Descoperirile in fizica, chimie, biologie, cercetarea spatiului cosmic au fost utilizate in e conomie si in viata cotidiana, ducand la cresterea calitatii vietii. In ziua de astazi exista opinii autorizate care considera ca problemele complexe cu care se confrunta omenirea (criza de materii prime, criza energetica, poluarea, incalzi rea globala etc.) isi vor gasi rezolvarea cu ajutorul cuceririlor stiintei. Increderea neconditionata in progresul continuu, idee preluata de la enciclopedi stii francezi ai secolului al XVIII-lea, a dus la un optimism excesiv al oamenil or de stiinta, care si-au inchipuit ca pot explica totul in mod rational. Progre sul epocii industriale a fost sustinut de o schimbare radicala a modului de a ga ndi. Secolul al XIX-lea este dominat de pozitivismul lui Auguste Comte, curent c are exprima increderea in puterea ratiunii si a cunoasterii. Aflata intr-un proc

es de evolutie, societatea umana este guvernata de legi asemanatoare universului fizic, totul fiind supus observatiei si experimentului. Increderea nemarginita in puterea stiintei eliberate de orice implicatii metafizice a dus la combaterea Bisericii si la tendinta de laicizare a societatii. Oamenii de stiinta erau sfi ntii epocii industriale. Pe aceeasi directie se inscrie si evolutionismul lui Ch arles Darwin, potrivit caruia toate fiintele vii se inscriu pe o linie de dezvol tare ascendenta, de la simplu spre complex. Inceputul secolului XX a amendat insa radacinile pozitivismului si ale evolution ismului. Sigmund Freud (1916) si Carl Gustav Jung pun in evidenta rolul inconsti entului in viata omului, sustinand ca indivizii nu sunt condusi in actiunile lor de ratiune, ci de instincte. Albert Einstein redefineste bazele newtoniene ale fizicii, punand totul sub semnul relativitatii (teoria relativitatii - 1905). Wi lliam James propune o abordare pragmatica, potrivit careia orice idee care "func tioneaza" este adevarata, iar adevarul nu mai este imuabil, ci creat prin actiun ea umana. Henri Bergson analizeaza timpul, spatiul sau libertatea dintr-o perspe ctiva metafizica, respingand abordarile materialiste si mecaniciste ale realitat ii. Din perspectiva sa, elanul vital este forta creatoare care determina evoluti a vietii, iar intuitia este metoda de cunoastere cu adevarat profunda. Friedrich Nietzsche se opune cu vehementa credintei in existenta unei structuri obiective a lumii, unei realitati profunde, propunand in schimb simturile si simtul comun ca mijloace utile de intelegere a lumii. Avand puternice radacini in secolul al XIX-lea, materialismul dialectic si istoric exprima viziunea marxistleninista d espre evolutia societatii. Intuitionismul lui Henri Bergson, fenomenologia lui E dmund Husserl sau existentialismul reprezentat de Martin Heidegger si Jean-Paul Sartre vor influenta puternic dezvoltarea stiintei, literaturii si artei secolul ui XX. 6. MODERNIZARE IN CULTURA SI ARTA Formarea societatii moderne a impus conditii favorabile infloririi literaturii s i artelor. Mai multi factori au facut ca realizarile culturale, pana atunci acce sibile unui numar restrans de oameni, sa poata fi apreciate de cercuri din ce in ce mai largi de cetateni: dezvoltarea presei si a tiparului, deschiderea saloan elor de expozitie in care erau expuse publicului larg productiile artistilor pla stici, cresterea procentului de populatie instruita in urma extinderii retelei d e invatamant. Democratizarea accesului la cultura a fost posibila cu precadere d atorita fotografiei, cinematografului, radioului si presei scrise. Stralucirea m arilor capitale, Paris, Berlin, Viena, Londra, a atras circulatia ideilor si a c urentelor culturale si a demonstrat unitatea intelectuala a elitelor europene oc cidentale. Principalele curente culturale si artistice apar in contextul in care omul este capabil sa descopere mecanismele universului si incearca sa dirijeze evolutia societatii omenesti. Modernizarea structurilor politice si economice, s ociale si juridice in Europa Rasariteana a generat, in contextul afirmarii fiint ei nationale, o noua ideologie. Conflictul de idei in lumea europeana a condus l a noi viziuni despre modernizare in randul elitei intelectuale, reflectat prin m anifestarea succesiva, dar si concomitenta a curentelor culturale precum: romant ismul, realismul, impresionismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul. 6.1. Romantismul. In domeniile literaturii si artei, secolul al XIX-lea a debuta t prin afirmarea romantismului, curent cultural care respingea canoanele impuse de academism. Exprimarea libera a sentimentelor si trairilor, cautarea modelelor eroice in istorie, valorizarea idealurilor nationale si democratice au reprezen tat trasaturi definitorii ale operelor artistice si literare romantice, manifest andu-se * in proza lui Victor Hugo si Walter Scott, in poezia lordului Byron, a lui Hein rich Heine sau Aleksandr Puskin,

* in creatia muzicala a lui Schubert, Schumann sau Chopin, *in pictura lui Eugene Delacroix. Romantismul romanesc se adreseaza deopotriva istoriei si folclorului ca surse p entru afirmarea unei spiritualitati nationale. La aceasta au contribuit deopotri va istorici si oameni politici revolutionari - Balcescu si Kogalniceanu - scriit ori - Ion Heliade Radulescu, Carlova, Bolintineanu, Asachi - pictori - Constanti n Lecca, Theodor Aman - poeti ca Alecsandri si, mai apoi, ca ultimul mare romant ic al Europei, Mihai Eminescu - innoitor neegalat si profund al expresiei poetic e romanesti, ganditor si spirit superior, carturar de impresionanta eruditie. 6.2. Realismul. Daca romantismul a insemnat exteriorizarea sentimentelor, a emot iilor, realismul a cautat sa descrie cu atentie si raceala societatea acelor vre muri, constituindu-se astfel intr-o reactie antiromantica. La mijlocul secolului al XIX-lea, realismul aducea o viziune noua in creatia artistica, incercand sa realizeze o fotografie a societatii contemporane asa cum era ea, prin reproducere a fidela si obiectiva a realitatii si a psihologiei umane, se manifesta un nou c urent cultural si artistic, realismul. Realismul a lansat in literatura nume pre stigioase: * Balzac si Flaubert - in Franta, * Dickens - in Anglia, Ibsen - in Norvegia, *Lev Tolstoi si Feodor Dostoievski - in Rusia, Mark Twain - in Statele Unite ale Americii. Realismul romanesc - pus in slujba idealurilor nationale in epoca Razboiului de Independenta - a oferit creatii atat in literatura, cat si in pictura Nicolae G rigorescu si Ion Andreescu. Critica sociala a burgheziei a dat nastere creatiei dramaturgice a lui Ion Luca Caragiale. Progresul cultural romanesc se realiza pe fondul infruntarii de idei in jurul pr oblemei necesitatii modernizarii, a ritmului si cailor acesteia. In acest contex t, dand glas temerilor ca un ritm rapid ar putea altera fondul spiritual nationa l, ar crea o societate bazata pe valori false si imitatie, Titu Maiorescu lansea za teoria "formelor fara fond", fara a respinge insa nevoia de modernitate. Adep tii progresului rapid si profund justificau greutatea schimbarilor si nu le cons iderau un motiv de respingere a progresului. Catre sfarsitul veacului, dar mai ales in secolul urmator, cultura si arta moder na au depasit granitele impuse de realism, cautand sa dea glas impresiilor abstr acte ale artistilor, ca reflex al irationalitatii umane. Astfel, au aparut, spre exemplu, impresionismul sau cubismul in artele plastice ori simbolismul in lite ratura. Societatea de masa, nascuta in amurgul veacului al XIX-lea, nu aprecia i nsa cultura moderna, ea fiind atrasa de spectacole de varietati, de cinematograf , de reviste ilustrate etc., adica de asa-numita cultura de masa urbana. La cumpana secolelor al XIX-lea - al XX-lea, simbolismul si parnasianismul expri mau dorinta de desprindere de realitatea imediata si de cautare a unor noi valor i culturale. In artele plastice, ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au fo st marcate de impresionism, exprimare a cautarilor pentru redarea unor nuante si fenomene subtile ale luminii si ale miscarii. Mijloacele de expresie utilizate de oamenii de cultura sunt atat de noi si de neasteptate, incat se poate vorbi, in a doua jumatate a veacului al XIX-lea, de o revolutie in creatia literara si artistica. 6.3. Impresionismul. Aparitia impresionismului reprezinta un moment revolutionar

in istoria artelor. Artistii isi arata trairile si sentimentele fara a se mai p reocupa de reprezentarea fidela a realitatii, asa cum este perceputa de ochiul o menesc. Pictand in aer liber, impresionistii fac din lumina elementul principal al compozitiilor lor. Figurile, obiectele sunt estompate de culoarea stralucitoa re care irumpe din tablourile artistilor. O astfel de maniera de a picta nu era inteleasa de publicul vremii, picturile impresionistilor nefiind expuse in saloa nele oficiale de expozitie. Franta este centrul unde apar aceste inovatii revolu tionare, numele unor artisti precum Monet, Manet, Renoir, Pissaro, Degas, fiind intalnite astazi in cele mai de seama muzee ale lumii. Curajul impresionistilor de a se indeparta de modul traditional de a face arta a deschis camp larg inovat iilor celor mai indraznete. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul cel ui urmator a aparut o multitudine de curente artistice care se indepartau de mod ul traditional in care artistii creasera timp de doua milenii, pe baza regulilor puse in aplicare inca in antichitatea greaca. Intre cele mai insemnate sunt: po stimpresionismul (Van Gogh, Cezanne, Gauguin), fovismul (Matisse), cubismul (Pic asso) etc. 6.4. Curente culturale europene in secolul al XX-lea. Realitatile si problemele societatii secolului al XX-lea, evenimentele istorice majore si transformarile p etrecute in istoria omenirii au generat noi forme de gandire intelectuala si de atitudine culturala. Protestul fata de razboi, fata de uniformizare si tehniciza re, cautarea unor noi forme artistice au reprezentat cateva dintre trasaturile c ulturii perioadei interbelice. Totodata, aparitia culturii de masa a dus la deca derea culturii traditionale si, prin intermediul publicitatii, la incurajarea co nsumului de masa, dar si la standardizarea gusturilor publicului, la impunerea u nor modele comportamentale noi. In tarile cu regimuri politice totalitare, cultu ra de masa a reprezentat un instrument de propaganda in slujba puterii politice. O noua miscare culturala, modernismul, incluzand domeniile artei, arhitecturii, muzicii si literaturii, a aparut inainte de 1914, cand artistii se revolta impot riva traditiilor academice si istorice, refuza ideea de frumos, de perfectiune. Temele abordate si, mai ales, formele noi de expresie artistica sunt in stransa legatura cu ideile si starea de spirit generate de realitatile istorice. Moderni smul se caracterizeaza printr-o varietate de curente literar-artistice sau doar artistice; cubismul, expresionismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul. Proz a genereaza productii literare moderne in: *romanul istoric, romanul de analiza interioara (Marcel Proust, James Joyce); *romanul existentialist (Franz Kafka, Albert Camus, William Faulkner). *In creatia poetica se remarca poezia revolutiei, a rezistentei, cea militanta s ocialista si lirica personala. * In dramaturgie, modernizarea creatiei se reflecta in teatrul de idei de catre Bernard Shaw, Luigi Pirandello, Eugene O'Neill, Federico Garcia Lorca. In arta exceleaza cubismul, prin picturile francezului Georges Braque si ale spa niolului Pablo Picasso, expresionismul germanilor Ernst Ludwig Kirchner, Emile N olde, dar si al norvegianului Edvard Munch, futurismul promovat de pictorii italieni Umberto Boccioni, Gino Severini, suprarealismul lui Salvador Dali, dar si al romanului Victor Brauner. Filosofia europeana interbelica a fost dezvoltata de ganditori si scriitori ca J ean Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Albert Camus. Cultura europeana a continuat sa fie perceputa, in mare parte, datorita diplomatiei culturale, ca un model pe ntru restul lumii. Aceasta s-a dezvoltat cu precadere dupa al Doilea Razboi Mond ial, urmarind strangerea legaturilor dintre state. Dupa al Doilea Razboi Mondial

, progresele in plan tehnic si social, mai ales in statele occidentale, dezvolta rea rapida a mijloacelor de comunicare in masa au produs anumite modificari ale practicilor culturale in favoarea cinematografiei, a televiziunii si a noilor te hnologii informatice. In perioada postbelica, modelele arhitecturale au accentua t caracterul functional si social al edificiilor, printre arhitectii epocii numa randu-se Le Corbusier, A. Aalto, M. Breuer, R. Bofil. Incepand cu mijlocul secolului XX, a inceput sa se manifeste o noua forma de cul tura, specifica tinerilor, care, imbracand forma unei "contra-culturi", se const ituie intr-o alternativa la cultura oficiala. Foarte influenta, cultura tinerilo r indica existenta unor valori, idealuri si aspiratii specifice, o schimbare pro funda a raportului dintre generatii. Din aceasta perspectiva, secolul XX poate f i perceput si ca o epoca a protestelor tineretului, a unui conflict tot mai evid ent intre valorile promovate si maniera de exprimare a diferitelor generatii. Di n punct de vedere al artelor, dar si al filosofiei, ultimele decenii ale secolul ui XX fac trecerea de la modernism la postmodernism. 6.5. Preocupari culturale in spatiul romanesc, pana la Primul Razboi Mondial. De zvoltarea literaturii si artei a fost caracterizata, pe de o parte, de racordare a mediului cultural romanesc la cel occidental si, pe de alta parte, de cultivar ea specificului national, prin alegerea temelor de inspiratie din creatia folclo rica sau din trecutul istoric. Au aparut primele publicatii in limba romana (Cur ierul romanesc, Albina romaneasca - 1829; Gazeta de Transilvania - 1838). Un rol deosebit in promovarea culturii nationale a revenit societatilor literare, arti stice si stiintifice ca de pilda, Societatea Academica Romana (Bucuresti, 1867), devenita, din 1879, Academia Romana. In plan cronologic si tematic, literatura romana moderna s-a structurat pe doua etape: pasoptismul, atasat valorilor romantismului, reprezentat de I.H. Radulesc u, V Alecsandri, C. Negruzzi, si epoca marilor clasici, ilustrata de T. Maioresc u, M. Eminescu, I. Creanga, I.L. Caragiale, G. Cosbuc, O. Goga, I. Slavici. Arta romaneasca a secolului al XIX-lea fost reprezentata de Th. Aman, Gh. Tatarescu, N. Grigorescu, I. Andreescu, St. Luchian (pictura). 6.6. Tendinte in cultura romaneasca a secolului al XX-lea. Constituirea statului national unitar si afirmarea Romaniei in randul statelor europene moderne s-a r eflectat in plan cultural printr-o ampla efervescenta a formelor si modalitatilo r de expresie, ca si prin deschiderea spre cultura europeana, fara a nega valoar ea specificului national. Scriitori din perioada interbelica, precum Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, George Bacovia, Mircea Eliade, Lucia n Blaga si Al. Phillipide, au ilustrat curentele culturale ale vremii. Printre r eprezentantii culturii romane s-au numarat si femei, devenite cunoscute in Europ a pentru preocuparile lor literare, precum Elena Vacarescu, prima femeie primita in Academia Romana, Martha Bibescu si Anna de Noailles. Cultura romaneasca a perioadei interbelice este marcata de confruntarea dintre m odernism si traditionalism. Traditionalismul ramane o componenta fundamentala, a rgumentata de Garabet Ibraileanu, teoretician al "specificului national", promov ata neobosit de revista Viata Romaneasca, ilustrata de poezia lui Goga, de proza lui Sadoveanu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu si chiar de o parte a creatiei lu i Lucian Blaga. Traditionalismul este accentuat de teoreticienii ideologiei de d reapta, Nae Ionescu, in special. Aspiratia spre europenism, componenta opusa, da r fericit complementara era cea de-a doua orientare a culturii romanesti. In ani i '20, raspunzand curentelor traditionaliste, Eugen Lovinescu sustinea necesitat ea sincronizarii cu modernitatea occidentala. Revista Sburatorul si cenaclul cu acelasi nume au devenit principalele tribune de imprimare a modernismului in evo lutia literaturii romane. Ca scriitori modernisti romani s-au consacrat nume pre cum Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, Ion Barbu, Camil Petrescu, Geor ge Calinescu. In cultura romana modernismul a luat si formele avangardismului, p romovat de reviste ca Unu, Contimporanul si ilustrat de nume devenite celebre in

cultura europeana: Tristan Tzara - doctrinarul dadaismului - si Eugen Ionesco dramaturgul "absurdului". Pledoaria pentru concilierea modernism-traditionalism a pus in evidenta fundamentul vicios al polemicii "indarjirea unei superficialit ati pe care o ameninta alta superficialitate" (Camil Petrescu). Figura centrala in miscarea artistica moderna si un pionier al abstractizarii, r omanul Constantin Brancusi este considerat parintele sculpturii moderne. Sculptu rile sale (Poarta sarutului, Coloana fara sfarsit, Pasarea maiastra, Masa Taceri i) se remarca prin eleganta formei si utilizarea sensibila a materialelor, combi nand simplitatea artei populare romanesti cu rafinamentul avangardei pariziene. In arhitectura, miscarea artistica Art Nouveau, cu larga raspandire europeana, d ar si nord-americana, face tranzitia de la specificul secolului al XIX-lea la mo dernismul secolului al XX-lea. Stilul arhitectonic Art Nouveau utilizeaza noile materiale de constructie: fierul, betonul si sticla. Modernismul este liniar, si mplu si ieftin de realizat, mai apropiat de estetica simplificatoare si relativ bruta a designului industrial. Postmodernismul respinge granitele rigide intre s tiluri si favorizeaza eclectismul, amestecul de idei si forme: "Reia elemente go tice la o cladire baroca cu intrare neoclasica, iar gradina ar putea fi japoneza " (Mircea Malita). Arhitectura romaneasca in secolul al XX-lea dezvolta atat stilul romantic, cat s i stilul eclectic, in care vechile forme arhitectonice se imbina cu cele venite din afara. Stilul romantic se evidentiaza prin Palatul Sutu si Casa Filipescu. S tilul eclectic aduce realizari de exceptie ca: Ateneul Roman, Palatul Cantacuzin o, Palatul Justitiei, Palatul Bancii Nationale, cladirea CEC-ului din Bucuresti, Teatrul National din Iasi, Casinoul din Constanta, in timp ce modernismul monum ental se regaseste in arhitectura Facultatii de Drept, a Institutului Agronomic, a Palatului C.F.R. In perioada postbelica, legaturile culturale dintre Romania si restul Europei au fost limitate de regimul comunist. Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, d irijorul Sergiu Celibidache, muzicianul Constantin Brailoiu, aflati in exil, au continuat sa reprezinte cultura romaneasca. Dupa inlaturarea regimului comunist, deschiderea politica a Romaniei spre spatiul euroatlantic a fost insotita de do rinta de a reveni in marea familie culturala europeana. 7. POLITICI CULTURALE 7.1. Politici educationale in secolul al XIX-lea. Propagarea revolutiei industri ale, dezvoltarea economica, urbanizarea, dar si afirmarea statelor nationale au facut ca, in secolul al XIX-lea, guvernele sa acorde o atentie sporita educatiei si invatamantului. Dezvoltarea invatamantului a fost insotita, pe intregul cont inent european, de modernizarea programelor scolare, a manualelor, ca si de cres terea constanta a numarului de elevi. De o atentie deosebita s-au bucurat invata mantul primar si cel secundar, introducerea gratuitatii scolarizarii primare, re ducerea analfabetismului, dezvoltarea invatamantului de stat. In unele tari, de pilda in Franta, au fost luate masuri in vederea laicizarii invatamantului. Toto data, obiectivele educatiei scolare erau acelea de a asigura formarea unor cetat eni devotati statului caruia ii apartineau. Actiunea de modernizare a invatamantului porneste din Europa Occidentala aflata in plina revolutie industriala. A fost elaborata o legislatie scolara corespunza toare. In Franta, cu toate schimbarile politice ce au avut loc, invatamantul a f ost o preocupare constanta. Prin "legea Guizot" din 1833 s-a impus fiecarei comu ne obligatia de a intretine o scoala elementara. In celelalte tari europene aten tia guvernelor a fost canalizata in primul rand asupra invatamantului primar, me nit sa asigure baza instruita a natiunii. In Belgia legislatia scolara a determi nat o vie disputa intre catolici, care doreau mentinerea controlului biserici as

upra invatamantului si liberali care au introdus invatamantul primar public, lai c si partial gratuit. Diferitele tipuri de scoli au realizat difuziunea culturii in functie de cerintele fiecarui nivel social. Sporirea numarului cititorilor, alaturi de inmultirea mijloacelor tehnice au asigurat extinderea activitatii edi toriale, a publicatiilor periodice. Daca in secolul al XVIII-lea, in Principate, cursurile scolare erau sustinute in deosebi in limba greaca, de la inceputul secolului urmator s-a trecut la promova rea invatamantului in limba romana, un rol deosebit in acest sens revenindu-le l ui Gheorghe Asachi in Moldova (fondatorul Scolii de la Trei Ierarhi, Iasi) si lu i Gheorghe Lazar in Tara Romaneasca (Scoala de la Sfantul Sava, Bucuresti). Reteaua scolara urbana si rurala s-a dezvoltat in urma adoptarii unei legislatii menite a incuraja modernizarea invatamantului. Prima lege speciala adoptata in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (Legea Instructiunii Publice - decembrie 1864) introducea invatamantul primar obligatoriu si gratuit. Ea era menita sa as igure educatia scolara de baza a natiunii, garantata si prin constructia de scol i in toate localitatile, tiparirea de manuale, plata salariilor cadrelor didacti ce din bugetul statului. Acesteia i s-a adaugat, mai tarziu, legea initiata de S piru Haret, sustinatorul celei mai cuprinzatoare reforme scolare din Romania mod erna. Legea Haret (1899) a consolidat scoala primara romaneasca, prin extinderea retelei scolare ca urmare a construirii "Scolilor Haret" si a organizat scoala secundara cu opt clase, ca in majoritatea statelor europene. Si in Transilvania, prin grija comunitatilor satesti, ponderea stiutorilor de carte care frecventau cursurile se ridica la 63%, in ciuda politicii de maghiarizare a invatamantului public, sustinuta de guvernul de la Budapesta. Ca institutii fundamentale care au stat la baza modernizarii Romaniei au fost si societatile si asociatiile cult urale. Dintre acestea, Societatea literara romana (1866), Academia Romana din an ul 1879, s-a impus ca fiind cea mai importanta institutie de cultura. Scopul ei principal era promovarea "culturii, limbii si istoriei nationale, a literelor, s tiintelor si artelor frumoase". Invatamantul superior din a doua jumatate a seco lului al XIX-lea a fost reprezentat de institutii de prestigiu precum Universita tile din Iasi (1860), Bucuresti (1864), Cluj (1871) si Cernauti (1874). Cultura a fost asumata in secolul al XIX-lea ca o problema de stat, fiind adopta te masuri politice pentru sustinerea ei. Trasaturi fundamentale ale epocii au fo st perfectionarea invatamantului si eforturile pentru reducerea analfabetismului . Totodata, au fost incurajate constituirea de asociatii culturale, academii nat ionale manifestarile expozitionale. Preocuparea pentru urbanism a permis avantul arhitecturii, construirea unor edificii impresionante (gari, biblioteci, monume nte, cladiri guvernamentale) si utilizarea unor materiale noi, precum betonul ar mat, otelul si sticla. 7.2. Scoala si educatia in secolul al XX-lea. Evolutia regimurilor politice, ca si formarea noilor state europene dupa Primul Razboi Mondial au determinat guver nele sa acorde atentie sporita mediului scolar si educatiei in general. Legislat ia scolara din perioada interbelica a pus accentul pe raspandirea stiintei de ca rte, pe construirea de scoli noi si pe dezvoltarea invatamantului secundar si su perior. In acelasi timp, mai ales din anii '20, s-au inmultit scolile tehnice si de meserii, invatamantul raspunzand astfel nevoilor crescute ale industriei in privinta mainii de lucru calificate. Politica educationala a fost abordata diferit in statele cu regimuri democratice fata de cele cu regimuri totalitare. In acestea din urma, educatia avea ca scop manipularea cetatenilor si transformarea lor in supusi devotati lipsiti de voin ta de a se opune regimului politic. In Italia fascista, in Germania nazista, in U.R.S.S. sau, dupa al Doilea Razboi Mondial, in statele europene cu regimuri com uniste, scoala a reprezentat si un mijloc de inregimentare a tinerilor in struct urile sistemului totalitar. In perioada postbelica, evolutia invatamantului s-a caracterizat prin cresterea alocarilor bugetare pentru domeniul educatiei sporir

ea numarului elevilor si al absolventilor cu studii medii si superioare, preocup area constanta pentru dezvoltarea educatiei permanente, a educatiei pentru cetat enie democratica (indeosebi dupa 1989, cand fostele state comuniste europene au revenit la democratie), pregatirea tinerilor pentru societatea bazata pe cunoast ere. Cultura este astazi inteleasa ca un factor care exprima gradul de dezvoltare al unei societati, calitatea vietii, integrarea sociala a unor grupuri etc. Aderare a la Uniunea Europeana presupune un proces de echilibru intre valorile culturale comune si cele nationale, specifice; astfel, diversitatea culturala este intele asa ca o bogatie a patrimoniului european si nu o sursa de divizare si conflicte . In acest context, o functie importanta a politicilor culturale vizeaza conserv area identitatii si pastrarea diversitatilor, dar si stimularea creativitatii ce tatenilor, protectia minoritatilor etc. In elaborarea politicilor culturale se a re in vedere: pastrarea patrimoniului, marturie a unor momente istorice sau a un or realizari culturale remarcabile. Pastrarea patrimoniului are un rol deosebit i n conservarea identitatii nationale; dezvoltarea turismului ca o activitate meni ta sa puna in valoare patrimoniul cultural si natural al unei tari, cunoasterea si intelegerea reciproca. In acelasi timp, turismul aduce venituri necesare pent ru proiectarea altor activitati in cadrul politicilor culturale; conservarea si dezvoltarea muzeelor, arhivelor si bibliotecilor; incurajarea industriilor cultu rale. Acestea includ, radioul, televiziunea, editurile, casele de discuri, indus tria mobilei si a designului, moda, publicatiile (ziarele si revistele) etc. In acelasi timp, politicile culturale vizeaza respectarea unor drepturi ale omul ui, inscrise in documente internationale: dreptul de acces la viata culturala, d reptul de participare la viata culturala, dreptul respectarii identitatii cultur ale, dreptul de acces la patrimoniul cultural etc. In aceasta directie, Consiliu l European din noiembrie 2001 a adoptat "Rezolutia cu privire la rolul culturii in Uniunea Europeana", care considera cultura "un element esential al integrarii europene, mai ales in contextul extinderii Uniunii." Uniunea sprijina politicil e culturale ale statelor membre prin finantari realizate in cadrul unor programe , cum ar fi Cultura 2000 sau Media (aprobate de Parlamentul European si Consiliu l European in anul 2000). De asemenea, fondurile structurale acordate de UE pot fi utilizate in conditiile in care, de exemplu, dezvoltarea unei regiuni sau act ivitati economice prezinta si o componenta culturala (de exemplu, protejarea une i activitati traditionale sau lucrari de restaurare). 8. IDENTITATILE NATIONALE In Europa centrala si rasariteana, alfabetizarea, industrializarea si urbanizare a au avut un ritm foarte lent. Existent inca din Vechiul Regim, decalajul tehnol ogic sau de civilizatie fata de Europa occidentala s-a pastrat si adancit in pri ma parte a secolului al XIX-lea. Constientizarea decalajului de catre elita inte lectuala sau politica din centrul si sud-estul batranului continent a pus in cir culatie ideea ca Occidentul este modelul ce trebuia urmat (imitat) pentru ca Eur opa orientala sa se modernizeze. Astfel, isi vor face aparitia in cultura politi ca a zonei ideile moderne liberale, care au constituit esenta codului libertatil or civile. Insa tot pe aceasta cale, a prins contur si ideea diferentei, a ident itatii nationale, cu atat mai mult cu cat majoritatea popoarelor din Europa cent rala si rasariteana nu aveau un stat propriu si se gaseau in componenta imperiil or austriac (Austro-Ungaria dupa 1867), german, otoman sau rus. Din perspectiva politica, concepte precum "natiune", "nationalism" sau "identita te nationala" au fost si sunt inca in centrul proiectelor politice ale lumii mod erne. In mod cert, lupta pentru afirmarea identitatii nationale reprezinta domin anta secolului al XIX-lea si a avut fundamente etnice. Italienii, germanii sau r omanii, dar si multe alte popoare ale Europei au incercat sa se reuneasca in gra

nitele aceluiasi stat. A fost momentul in care, sub influenta scriitorilor roman tici si a artistilor militanti, s-a creat un sentiment de solidaritate care merge a dincolo de orice alte interese. Asocierea ideilor de libertate si de natiune a creat o fantastica emulatie in randul popoarelor europene si a impins aproape i ntreaga Europa spre revolutia pasoptista. Revolutia romantica nu a putut face fa ta fortei militare concentrate impotriva sa. Ideea de natiune insa a ramas si va da roade cativa ani mai tarziu. Trecand de la romantism la realism, germanii si italienii isi vor realiza obiectivul national utilizand aceeasi arma a razboiulu i. La randul lor, romanii folosesc contextul international favorabil creat de un alt razboi, cel al Crimeii, si, prin dubla alegere a lui AI. I. Cuza, fac primu l pas spre statul national. In 1867, ungurii obtin un statut preferential in cad rul Imperiului Habsburgic, in cazul polonezilor verdictul fiind insa inca o data amanat, ca si in cel al popoarelor din Balcani. Constituirea statelor nationale. Expresie a evolutiei politice si istorice de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, constituire a natiunilor - comunitati umane coerent structurate, cu o identitate etnica, lin gvistica si istorica proprie, a reprezentat totodata rezultatul impunerii burghe ziei in plan social si politic. Acest proces a marcat cu deosebire perioada dint re anii 1815 si 1914 ("Secolul nationalitatilor"). Astfel, de pilda, pe continent ul european, in aceasta perioada, si-au indeplinit treptat nazuintele de indepen denta si unitate nationala belgienii, romanii, italienii, germanii, norvegienii, in timp ce imperiile multinationale, austro-ungar, rus sau otoman, s-au confrunt at cu revoltele popoarelor supuse, ce au determinat, in cele din urma, dezagregar ea lor. La asigurarea coeziunii statelor nationale europene au contribuit politic ile de stat, manifestate prin impunerea invatamantului obligatoriu, a limbii ofi ciale, a votului universal si a recrutarii obligatorii in sistemul militar. Secolul al XIX-lea a fost denumit "secolul nationalitatilor" deoarece in acest s ecol a avut loc o puternica afirmare a ideologiilor nationale si a actiunilor in vederea punerii lor in practica. In prima jumatatea a secolului al XIX-lea se a firma cu precadere nationalismul romantic, reprezentat de ganditori si oameni po litici precum Jules Michelet, Giuseppe Mazzini, Nicolae Balcescu. Ei porneau de la ideea ca nu se poate construi nimic durabil decat pornindu-se de la istorie. L upta pentru eliberarea si unitatea nationala a popoarelor aflate sub dominatia u nor state de alta nationalitate si religie este legitimata prin intrebuintarea u nei limbi comune si apartenenta la aceeasi religie. Asociat cu ideea liberala, n ationalismul romantic considera statul national ca fiind ideal pentru dezvoltare a societatii moderne. Miscari nationale in prima jumatate a secolului al XIX-lea. In zona Balcanilor s e dezvolta dupa 1815 primele miscari nationale, care pun in cauza Actul final al Congresului de pace de la Viena. Zona Balcanilor formeaza un veritabil mozaic e tnic dar intre provinciile din zona respectiva exista o anumita unitate data de religia ortodoxa. In 1821 grecii incep lupta de eliberare nationala prin rascoal a antiotomana condusa de Alexandru Ipsilanti si sprijinita de Rusia. In ianuarie 1822 Grecia isi proclama independenta la care turcii raspund cu masacrarea a 22 .000 de greci din insula Chios. Masacrul de la Chios determina interventia puter ilor Europei. Imperiul Otoman a fost nevoit sa recunoasca statul grec prin trata tul de la Adrianopol din 1829. La 3 februarie 1830 ia nastere statul national gr ec. Miscarea nationala s-a extins in perioada urmatoare. Apar tot mai multe soci etati secrete: "carbonarii" in Italia, "comuneros" in Spania, "Burchenschaften" in statele germane, "Fratia" in Tara Romaneasca, care vor impulsiona miscarea li berala si nationalista. In 1830 in Belgia izbucneste o revolutie burgheza si nationala impotriva hotarar ii marilor puteri din 1815, de unire cu Olanda. Congresul belgian a proclamat in dependenta Belgiei la 4 octombrie 1830, independenta recunoscuta de Olanda in 18 39. Aspiratiile nationale au avut un rol deosebit in Imperiul Habsburgic in timp ul revolutiilor de la 1848. Ele au determinat fie o miscare de desprindere a nat

iunilor dintr-un imperiu formandu-se state nationale - cazul Imperiului Habsburg ic - fie una de reunire intr-un stat national a unor unitati statale separate (G ermania), fie mixta, de deprindere de sub dominatia straina si de reunire (Itali a, Romania). Unificarea nationala. Dupa 1848 in centrul vietii politice si social-culturale a Principatelor Romane se afla ideea infaptuirii unitatii nationale. Situatia int ernationala de dupa razboiul din Crimeea (1853-1856) devine favorabila indeplinir ii acestui ideal. Unirea Principatelor Romane este luata in discutia Congresului de Pace de la Paris din 1856, devenind o problema europeana. Marile puteri au h otarat aici consultarea romanilor cu privire la unire, prin intermediul unor Adu nari ad-hoc. Acestea, convocate in anul 1857 la Bucuresti si Iasi, se pronunta i n unanimitate pentru unirea Principatelor intr-un singur stat sub numele de Roma nia. Ignorand propunerile Adunarilor ad-hoc, Conventia de la Paris din 1858 a tr asat un cadru incomplet pentru unirea celor doua Principate Romane. Trecand pest e prevederile Conventiei si impunandu-si propria vointa romanii aleg, la 5 ianuar ie 1859 in Moldova si la 24 ianuarie 1859 in Muntenia, pe Alexandru Ioan Cuza dr ept unic domnitor. Alegerea aceluiasi domnitor in ambele Principate a avut rolul hotarator in infaptuirea Unirii. Unificarea Italiei s-a realizat in mai multe etape, prin mijloace diferite: razb oiul, actiunea revolutionara si calea diplomatica. Initiativa actiunii de unific are a avut-o Piemontul al carui rege, Victor Emanuel al II-lea (1849-1878) se buc ura de sprijinul nationalistilor italieni. Artizanul acesteia a fost insa Camill o Cavour, ajuns prim-ministru din 1852. Prima etapa a fost razboiul contra Austr iei pentru eliberarea nordului Italiei. Cavour a obtinut promisiunea de sprijin din partea Frantei. Armata franco-piemonteza ii invinge pe austrieci la Magenta si Solferino. Prin pacea incheiata, Piemontul elibereaza Lombardia, dar Venetia ramane austriecilor. Franta primea in schimb Nisa si Savoia. A doua etapa este r eprezentata de cele doua actiuni revolutionare: ducatele Parma, Modena, Romagna si Toscana care au rasturnat vechiul regim si s-au unit cu Piemontul, iar apoi s -a declansat o revolutie nationala in Sicilia care apartinea regatului Neapole. Sub conducerea lui Giuseppe Garibaldi, 1.000 de voluntari au eliberat Sicilia si apoi Neapole, care s-au unit cu Piemontul. Noul stat italian care reunea cea ma i mare parte a teritoriilor italiene l-a proclamat rege al Italiei pe Victor Ema nuel al II-lea. Ramaneau in afara statului italian Venetia, detinuta de habsburg i si Statul papal aparat de francezi. In 1866, cand izbucneste razboiul dintre P rusia si Austria, Italia se aliaza cu Prusia si in urma victoriei asupra Austrie i, Italia obtine Venetia. Unificarea Italiei se incheie in 1870, cand trupele fr anceze se retrag din Roma care este proclamata capitala statului italian. Unificarea Germaniei a fost pregatita economic prin uniunea vamala (Zollverein) initiata de Prusia in 1828, la care au aderat cea mai mare parte a statelor germ ane. Austria dorea ca unificarea statelor germane sa se realizeze sub egida sa. Rivalitatea dintre Austria si Prusia a dominat procesul de unificare al Germanie i. Unificarea, sustinuta de cancelarul Bismarck, s-a realizat in urma a trei raz boaie initiate de Prusia. Primul, in 1864, impotriva Danemarcei, pentru ducatele germane Schleswig si Hollstein. Prusia, aliata cu Austria, declara razboi Danem arcei, pe care o inving. Danemarca cedeaza ducatele care sunt impartite intre Pr usia si Austria. In 1866 izbucneste conflictul intre Prusia si Austria din care victorioasa iese Prusia, in batalia de la Sadova. Prin tratatul de la Praga, din august 1866, Austria este exclusa din Confederatia Germana. Prusia pune bazele Confederatiei Germane de Nord. Din Confederatie nu fac parte statele din sud, ca re erau sustinute de Franta. Unificarea Germaniei se incheie in urma razboiului Prusiei cu Franta, din 1870-1871. Armata franceza sufera o umilitoare infrangere si capituleaza la Sedan. Statele germane din sud intra in Confederatie. Acest m oment marcheaza practic incheierea procesului de unificare a Germaniei. La 18 ia nuarie 1871, regele Prusiei Wilhelm I s-a proclamat imparat al Germaniei in Sala Oglinzilor din Versailles. Germania anexa doua provincii franceze: Alsacia si L orena.

Dupa 1871 ideea nationala si-a schimbat in parte esenta. In anumite state (Frant a, Germania) ideea nationala a fost exacerbata ajungandu-se uneori pana la sovin ism si xenofobie. La alte popoare, indeosebi la cele care luptau pentru constitu irea statelor nationale sau desavarsirea unitatii nationale, nationalismul isi p astreaza forma romantica si liberala. Mentinerea imperiilor multinationale la sf arsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea a facut ca problem a nationala sa devina tot mai tensionata. Odata constituite, statele-natiune au promovat la sfarsitul secolului al XIX-lea un alt tip de nationalism, cel al dominatiei si cuceririi. Este cel care creeaza ierarhii intre natiuni si chiar neaga dreptul la existenta al unor natiuni. In mod paradoxal, curentul apare in Franta, este cunoscut si in Anglia sau in Rusia , dar va fi impins la extrem in Germania, unde va imbraca forme agresive, xenofo be si antisemite. Noul context politic international blocheaza dorinta de emanci pare a popoarelor slave din Imperiul Habsburgic (cehi, slovaci, sloveni, croati, polonezi) sau a romanilor din Transilvania. Instalarea in 1867 a dualismului aus tro-ungar a avut consecinte nefaste pentru Romanii din afara granitelor. Majorit atea lor, respectiv cei din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, se aflau sub autoritatea maghiara; cei din Bucovina traiau sub guvernarea austriaca. Unga ria, sub a carei autoritate se aflau majoritatea romanilor din monarhia dualista , a cautat sa dea statului un caracter maghiar, promovand nationalismul si urmar ind asimilarea minoritatilor din stat. Romanii si-au declarat opozitia categoric a fata de dualism inca din momentul proclamarii sale. Prima manifestare deschisa impotriva dualismului a fost Pronunciamentul de la Blaj, o reafirmare a program ului din 1848, prin care se solicita autonomia Transilvaniei si se cerea aplicar ea legilor votate de Dieta de la Sibiu in 1863-1864. In 1869, au fost create cel e doua partide nationale: Partidul National al Romanilor din Banat si Ungaria (l a Timisoara, in ianuarie) si Partidul National Roman din Transilvania (la Miercu rea Sibiului, in martie). Partidul National Roman din Transilvania milita pentru recunoasterea autonomiei Transilvaniei (obiectiv principal) si impotriva legilo r prin care se urmarea deznationalizarea natiunii romane (legea nationalitatilor si legea invatamantului, adoptate de Parlamentul Ungariei in decembrie 1868, po trivit carora in Ungaria exista o singura natiune, cea maghiara, si o singura li mba oficiala, limba maghiara). Cele doua partide au fuzionat in 1881, formand Pa rtidul National Roman. Partidul a adoptat tactica pasivismului politic si nu a p articipat la alegerile pentru parlamentul de la Budapesta, declarand ca refuza s a recunoasca actul din 1867. Programul partidului avea ca prevedere centrala aut onomia Transilvaniei. Apogeul politicii romanesti bazate pe pasivism a fost Memo randumul din 1892. Memorandumul nu continea cereri noi, dar se opunea anexarii T ransilvaniei la Ungaria si critica maghiarizarea fortata, revendicand drepturi p entru nationalitati. Principalilor conducatori ai actiunii, in frunte cu Ion Rat iu, li s-a intentat procesul de la Cluj din 1894, fiind condamnati la inchisoare. La cererea regelui Carol I, imparatul i-a gratiat pe memorandisti. Desi neimpli nita, miscarea memorandista a reprezentant apogeul tacticii pasiviste, avand un puternic ecou european. La inceputul secolului al XX-lea s-au afirmat noi frunta si politici romani, indeosebi tinerii "tribunisti" (Ioan Slavici, Eugen Brote s. a.), grupati in jurul gazetei politice "Tribuna". Aceasta si-a inceput aparitia in aprilie 1884, la Sibiu, si sustinea ideea autonomiei etnice a romanilor din i ntreaga Ungarie. La inceputul secolului al XX-lea, tinerii tribunisti au decis a plicarea activismului, idee sustinuta totodata de liberalii aflati la putere in R omania. Astfel, in 1905, Partidul National Roman a renuntat la pasivismul politi c si la cererea traditionala privind recunoasterea autonomiei Transilvaniei, rei ntrand in viata politica a Ungariei. Obiectivul sau principal era acum recunoast erea individualitatii politice a romanilor in cadrul statului maghiar. In aceeasi situatie se gaseau insa si finlandezii, polonezii ori locuitorii stat elor baltice, precum si celelalte popoare incluse in Imperiul Rus. Desi in evide nt declin, si Imperiul Otoman continua sa blocheze aspiratia spre independenta a popoarelor balcanice. In 1912 are loc primul razboi balcanic dintre Grecia, Ser bia si Bulgaria pe de o parte si Imperiul Otoman pe de alta parte, pentru eliber

area de sub stapanirea otomana a tuturor teritoriilor balcanice. Neintelegerile privind impartirea acestora duc la izbucnirea, unui nou razboi, in 1913, intre B ulgaria si fostele aliate Grecia si Serbia , in care se va implica si Romania. P acea de la Bucuresti din 1913 punea capat conflictului printr-o noua impartire a teritoriilor eliberate. Se constituia si statul national albanez. Confruntarea dintre "natiunile dominante", pe de o parte, si aspiratia spre libe rtate a natiunilor dominate, pe de alta parte, a condus spre declansarea Primulu i Razboi Mondial. Nu intamplator, unul dintre principiile care au stat la baza n oii lumi a fost acela al dreptului tuturor popoarelor la autodeterminare. In fapt insa, desi pacea de la Versailles recunoaste aspiratiile nationale, nu face ace st lucru decat pentru puterile invingatoare, creand astfel dorinta de revansa. Primul razboi mondial a reprezentat ultimul act in procesul de formare a statelo r nationale din Europa. De la un continent dominat de imperii multinationale s-a ajuns la unul in care, in linii generale, a invins principiul autodeterminarii nationale. Dreptul popoarelor la autodeterminare a fost unul din cele 14 puncte ale programului propus de presedintele american W. Wilson la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920). Aplicarea acestui principiu a permis constituirea a noi state nationale in urma dezmembrarii Imperiului Austro-Ungar si Rus. Se formeaz a astfel Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Fi nlanda. Slavii sudici din fosta monarhie austro-ungara s-au unit cu Serbia in re gatul Sarbo-Croato-Sloven, care din 1929 a luat denumirea de Iugoslavia. Romania si-a desavarsit unitatea nationala prin unirea Transilvaniei, Bucovinei si Basa rabiei cu Vechiul Regat. Dupa primul razboi mondial nationalismul a luat forma r adicala a ultra-nationalismului care a stat la baza ideologiilor fasciste. S-au instaurat regimuri totalitare in mai multe tari europene, unele dintre ele promo vand o politica revizionista, care a condus la declansarea unui nou razboi mondi al. Primul Razboi Mondial a pus capat definitiv increderii europenilor in rationalita tea actiunilor fiintei umane. Mai mult, civilizatia batranului continent era pus a in cauza de unii ganditori europeni, care, precum Oswald Spengler, vorbeau desp re un declin al Occidentului. In aceasta atmosfera, marcata si de trauma Marii C onflagratii, modernizarea si-a continuat totusi drumul in formula consacrata in v eacul al XIX-lea: progres tehnologic si dezvoltare industriala in economie, urba nizare accentuata, instructie scolara tot mai accesibila, emancipare intelectuala si americanizare in plan social, respectiv democratie liberala in spatiul polit ic. Numai ca au existat reactii violente la adresa acestui model, favorizate fie de modernizarea incompleta a unor componente ale societatilor respective ori de imaturitatea civica a societatii de masa, fie de dezamagirea provocata de intoc mirile politice interne sau internationale care au urmat Primului Razboi Mondial . Aceste reactii, materializate prin instituirea regimurilor totalitare interbeli ce (comunist, fascist, nazist etc.) sau a celor autoritare (Polonia, Portugalia, Romania etc.), vizau in fapt sistemul democratiei liberale, caruia i se reprosa fragmentarea puterii si discontinuitatea in urmarirea unui proiect politic. Imediat ce elitele elene, romanesti, sarbe, bulgare sau poloneze au fondat propr iile state, si-au construit si promovat, prin ample politici educationale ori de propaganda, identitatea lor nationala. Cat priveste actiunea de modernizare cul turala, economica, politica sau sociala, aceasta cadea tot in sarcina statului. In linii mari, partidele politice din aceste tari, desi apropiate intre ele prin ideologia nationala, pe care o adoptasera fara echivoc, se deosebeau cu privire la felul in care vedeau modernizarea. Partidele de orientare liberala sau de st anga credeau ca imitatia modelului occidental ducea inevitabil la modernizarea ra pida a societatii si la sincronizarea cu civilizatia Europei vestice. Partidele c onservatoare ori de dreapta sustineau un ritm mai lent al modernizarii pentru a nu bulversa intocmirile functionale, traditionale, precum si pentru o mai mare a tentie in adecvarea formelor occidentale imprumutate la fondul autohton.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, ideea de natiune etnica intra intr-un con de umbra, fiind tot mai mult asociata conflictelor armate, mondiale sau regional e, care au devastat secolul XX. In locul sau este pusa natiunea civica, care ign ora originea etnica si evidentiaza calitatea de cetatean al unui stat. Schimbarea de perspectiva este impusa de evidenta ca pretentia existentei unor n atiuni pure din punct de vedere etnic a devenit o iluzie in conditiile globaliza rii si ale circulatiei tot mai intense a fortei de munca fara sa se tina cont de granitele etnice. Departe de a solutiona problematica nationala, crearea unor e ntitati politice suprastatale de tipul Uniunii Europene a creat o noua problema : aceea a respectarii identitatii nationale a cetatenilor sai. Va reprezenta ace st context sursa unei revigorari a sentimentului national? Sau vom asista la disp aritia treptata a natiunilor si, implicit, a problemei nationale? 9. IDENTITATEA EUROPEANA La mijlocul anilor '90, dupa niciun secol de existenta, statul national constitu it pe baze etnice isi demonstrase avantajele, dar si limitele. Elanul revolution ar specific secolului al XIX-lea s-a aflat la originea modernizarii Europei, dar excesele au generat cele mai mari catastrofe ale umanitatii, cele doua razboaie mondiale. Harta politica a Europei a fost reconfigurata, raspunzand unor mai ve chi nevoi de identitate nationala, dar au fost frecvente situatiile in care stat ele nationale s-au ridicat unul impotriva celuilalt. Inchis in propriile granite, statul national nu mai raspundea nici nevoilor dezvoltarii economice. Statelor e uropene le era tot mai greu sa faca fata concurentei cu alte zone economice, in special cu cea nord-americana. Solutia imaginata de europeni a fost una deosebit de indrazneata pentru contextul politic al acelui moment istoric: unitatea. Ideea in sine nu era noua. Au exist at numeroase incercari de a pune lumea europeana sub semnul unor valori comune s i al unei conduceri comune. Primele tentative temporar reusite apartin antichitat ii greco-romane Imperiul Roman), civilizatia din care si astazi mai toti europen ii isi revendica identitatea. I-a urmat incercarea de creare a Europei crestine (Imperiul Carolingian), stindard sub care generatii intregi de cavaleri si oamen i politici au luptat impotriva "necredinciosilor". Din acest motiv, baza identit atii europene o constituie civilizatia greaca, alcatuirea politica romana si crest inismul. De-a lungul istoriei, aceasta identitate s-a imbogatit cu valori divers e tinand de existenta statului de drept, a democratiei, respectului pentru drept urile omului, suprematiei legii, economiei libere de piata si concurentei loiale etc. Animati de valori mai curand seculare, suveranii Frantei incearca in doua randuri sa se impuna in fruntea unei Europe unite (Ludovic al XIV-lea si Napoleo n Bonaparte). Proiectele politice au fost dublate de cele culturale, Europa ince rcand in mai multe randuri sa se autodefineasca fie pe principiile umanismului si rationalismului, fie pe cele ale libertatii si democratiei. In ciuda intereselo r nationale ale fiecarui stat, a pastrarii identitatii nationale, un vis vechi a l europenilor la o confederatie europeana, se manifesta in faza unui proiect pro pus de contele Henri de Saint-Simon, inca de la Congresul de pace de la Viena (1 814-1815). Mai tarziu, Mazzini lanseaza proiectul unei federatii de republici eu ropene (1834), iar cartea lui Joseph Proudhon - Despre principiul federator (186 3) - propune crearea unor entitati politice pentru securitate si progres economi c pe baza principiului asocierii. In secolul al XX-lea, excesul ideologic a cond us la explozia orgoliilor nationale, manifestata prin cele doua razboaie mondiale . In anii 1920, Richard Coudenhove-Kalergi punea in circulatie ideea PanEuropei (1 922), un organism care ar fi reunit tarile batranului continent, initial intr-o uniune vamala, apoi intr-un sistem politic confederal parlamentar. Asemenea lui Kalergi, raspunzand asertiunilor pesimiste ale celor care vorbeau despre declinu l civilizatiei continentale, Carlo Sforza staruia asupra unor State Unite ale Eu ropei (precum altadata Victor Hugo), iar Aristide Briand, ministru de externe al

Frantei, propunea Adunarii Generale a Societatii Natiunilor infiintarea unei "u niuni federale europene" (7 septembrie 1929). Toate acestea aminteau de mai vech ile proiecte europene datorate ducelui de Sully (secolul al XVII-lea) ori lui Sa int-Simon (1814). Dupa al Doilea Razboi Mondial, Occidentul a cautat solutii post nationale pentru viitorul european. Pornind de la noua realitate geopolitica, la 19 septembrie 1946, fostul premier englez Winston Churchill, cu prilejul unei co nferinte la Universitatea din Zrich, propune constituirea unor state unite ale Eu ropei. In acelasi an, Charles de Gaulle lanseaza ideea Casei Comune a Europei de la Atlantic la Urali. In tarile care fusesera ocupate de nazisti, numeroase mis cari de rezistenta s-au pronuntat in favoarea unei viitoare unitati europene: in Franta miscarea "Lupta", in Italia grupul numit "Partidul de actiune". In 1949, intr-un eseu pe aceasta tema, filosoful spaniol Jose Ortega y Gasset, identific and coexistenta a doua dimensiuni in cadrul natiunilor europene, sustinea viziunea "Statelor Unite ale Europei". Situatia in care se afla Europa la mijlocul secolului al XX-lea a impus cu neces itate parcurgerea drumului de la intentie la realitate. Proiectele privind formar ea Europei unite au fost reluate, avand ca baza reconcilierea franco-germana si asigurarea, prin legaturi economice stimulative, a unei piete comune care sa asi gure dezvoltarea economica a statelor membre. In anul 1950, Planul (Declaratia) Schuman deschidea calea spre construirea cadrului identitar european, pornind de la valorile democratice comune, dar fara a contesta traditiile mostenirea nation ala si culturala a statelor membre ale noii structuri politice. Primul organism politic continental a fost Consiliul Europei, creat la 5 mai 1949. Apoi, in 195 1, sase state (Franta, Republica Federala Germania, Italia, Belgia, Olanda si Lu xemburg) au format Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului. In 1957, repr ezentantii acestora au semnat Tratatul de la Roma, fundamentul Comunitatii Econo mice Europene, numita si Piata Comuna. In timp, statele membre ale Comunitatii a u dezvoltat politici comune, care au fost preluate de Uniunea Europeana. Uniunea Europeana (UE) a fost constituita prin Tratatul de la Maastricht (7 februarie 19 92), care avea o componenta politica (privind armonizarea sistemului politic euro pean) si una economica (formarea Uniunii Economice si Monetare - respectiv adopt area monedei unice - euro, intrata in circulatie din anul 2002). In 2004, a fost elaborat textul unei Constitutii a Uniunii. Masurile de ordin administrativ au facut ca procesul de integrare a statelor eur opene sa ajunga la un nivel foarte avansat, care a presupus dezvoltarea unei larg i zone economice de liber schimb ce include in acest moment 27 de state membre c are functioneaza pe principiile libertatii de miscare a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor. In afara intereselor dictate de competitia economi ca, se mai afla ceva in spatele constructiei europene? Raspunsul dat a fost in g eneral pozitiv si s-a referit la existenta unei identitati europene. Adica a unui set de valori comune, a unor idei forta care au traversat istoria Europei. Prim a dintre acestea ar fi ideea de libertate. Invocata inca din Renastere, nevoia de libertate a fost consacrata prin Declaratia drepturilor omului si ale cetateanul ui. Istoria Europei este una a luptei pentru libertate, a taranilor, a oraselor sau natiunilor. Din secolul al XIX-lea, societatea europeana se concentreaza pe o btinerea libertatii de opinie si a libertatii presei, a libertatii individuale s i a dreptului la vot pentru tot mai largi categorii sociale. Criza liberalismului si punerea sa in discutie de catre optiunile autoritariste si colectivist-corporatiste (fascismul, comunismul) a semnalat limitele acestei doctrine, indicand necesitatea regandirii ei. Dar anii '80 si `90 au propulsat i n avanscena social-politica drepturile omului si ale cetateanului. Din acest mome nt, Europa si-a pus intreaga experienta si pricepere in slujba cetatenilor, conce ptelor de libertate si democratie adaugandu-li-se cele de toleranta si diversita te, acceptarea valorilor celuilalt, pacea. Sa fie identitatea europeana un bun c astigat odata pentru totdeauna? Problema de actualitate, problema identitatii eu ropene are circumscrisa problematica pastrarii identitatii nationale. Aceasta pr oblematica - intr-o Europa unita, supranationala - constituie o preocupare pentru

noile state si natiuni care se integreaza, cat si pentru celelalte state care au initiat procesul si s-au integrat. Chiar si occidentalii cei mai avansati in "p ostnationalism" pledeaza totusi pentru o Europa a statelor, deci a natiunilor, o Europa "unita in diversitate", in care "popoarele Europei, ramanand mandre de i dentitatea lor si de istoria nationala, sunt decise sa depaseasca vechile diviza ri si din ce in ce mai unite, sa-si faureasca un destin comun " (Preambul la Con stitutia europeana). In Romania, miscarea nationala s-a repliat spre interior dupa realizarea statulu i national unitar la 1 decembrie 1918. In acest context, apar si manifestari trad itionaliste, de autohtonism si nationalism virulent, apartinand lui Nae Ionescu, marele guru ideologic al extremei drepte interbelice. In perioada postbelica, n ationalismul de factura comunista a fost unul artificial si propagandistic, astfe l incat se poate concluziona ca Romania recenta, in ciuda diversitatii etnice, a disputelor romano-maghiare in curs de atenuare si a unor manifestari izolate de f als nationalism rezidual, reprezinta mai degraba un spatiu al sigurantei din pun ctul de vedere al unor posibile conflicte interetnice. In perioada posdecembrista, tara noastra a realizat o baza legala a relatiilor c u UE, prin semnarea acordului de asociere la 1 februarie 1993. Prin Declaratia de la Snagov, 21 iulie 1995, Parlamentul Romaniei a sustinut strategii nationale de pregatire a aderarii. Alte etape ale procesului de integrare s-au realizat in c adrul summitului de la Helsinki - decembrie 1999 -, unde s-a hotarat deschiderea negocierilor pentru aderare, al summitului de la Bruxelles - decembrie 2004 -, c and statele membre au votat pentru semnarea tratatului de aderare, si 1 ianuarie 2007, cand, prin aderarea oficiala la UE, a inceput procesul de integrare efecti va, ce va dura pana in 2013. Europa recenta - gratie noilor proiecte integratoare, dar si a facilitatilor tehn ice de comunicare - ofera imaginea unui spatiu al disponibilitatii pentru cunoas terea si intelegerea celuilalt. Turismul, contactele si schimburile culturale si educationale, firmele multinationale si circulatia fortei de munca atat in spatiu l Uniunii, cat si dinspre est spre Occident creeaza retele de comuniune benefice constructiei unei familii europene. Receptivitatea culturii romane la tendintele europene este sustinuta si de patr underea contestatului curent postmodernist, ca reactie la modernismul poetic imp us oficial in regimul comunist. Este contextul in care se afirma in literatura G eneratia '80, cea mai orgolioasa generatie de scriitori din a doua jumatate a se colului al XX-lea. Crizele prin care au trecut natiunile europene in ultimele doua secole au aparu t ca urmare a lipsei de cunoastere reciproca, a oglindirii in celalalt, a refuzu lui comunicarii, a ermetizarii existentelor nationale si a mentalitatii de cetat e asediata. Globalizarea nu a inceput in ultimele doua decenii, ci este o manife stare a mersului istoriei: ea a inceput odata cu explozia dezvoltarii transportu rilor si a sistemelor de comunicare electronica, cu cresterea rolului mass-medie i ca putere supranationala si continua prin generalizarea Internetului. Identitatea europeana se manifesta prin: Identitatea politica, care exista prin realizarea unitatii europene, proces ince put odata cu Planul Schumann, infiintarea Comunitatii Europene a Carbunelui si O telului (CECO), prin Tratatul de la Paris (1951), si a Comunitatii Economice Eur opene (CEE), prin Tratatul de la Roma (1957). De-a lungul timpului, gradul de in tegrare politica a statelor membre a crescut progresiv, in urma adoptarii unor d ocumente, precum Tratatele de la Maastricht (1992), Amsterdam (1997), Nice (2000 ). S-a instituit cetatenia europeana, prin Tratatul de la Maastricht (1992), ale carei drepturi au fost stabilite prin Carta Drepturilor Fundamentale (2000). To t prin Tratatul de la Maastricht a fost lansat proiectul de Politica Externa si

de Securitate Comuna (PESC); in acest fel, Uniunea Europeana se manifesta din ce in ce mai mult ca o prezenta constanta in relatiile cu alte state (politice, ec onomice, culturale etc.). Identitatea culturala. Cultura europeana se raporteaza la idei si valori comune inca din Evul Mediu. In special in secolul al XX-lea, se poate vorbi de curente culturale comune culturilor europene. Identitatea economica. Initial, Comunitatile Europene au avut ca obiectiv realiz area unei mari piete comune europene, ridicarea tuturor obstacolelor din calea c irculatiei persoanelor, marfurilor si capitalurilor. Integrarea economica a stat elor europene a sporit odata cu introducerea monedei comune, euro. Simbolurile constituie o manifestare a identitatii europene: steagul european es te albastru cu 12 stele, 12 fiind simbolul perfectiunii; imnul Europei este Oda bucuriei, parte a Simfoniei a IX-a a lui Beethoven, pe versurile poetului Schille r; moneda europeana comuna euro a intrat in vigoare in statele Uniunii de la 1 ia nuarie 2002; ziua Europei este 9 mai, data ce se refera la lansarea Planului Sch umann (1950), care a pus bazele Uniunii Europene; pasaportul european a fost lan sat in 1986; orasele europene de care sunt legate anumite evenimente ale istorie i Uniunii Europene (Roma, Bruxelles, Maastricht etc) si orasele "capitale cultur ale" (in anul 2007, capitala culturala a Europei a fost Sibiul). Identitatea nationala este legata de ideea de natiune si de cea de stat-natiune. Exista mai multe puncte de vedere in legatura cu momentul si cu conditiile isto rice ale aparitiei identitatii nationale. Identitatea nationala se caracterizeaz a prin urmatoarele elemente: limba, care este un aspect esential al identitatii nationale; cultura nationala, realizari in domeniul literaturii, artei, stiintei , tehnicii etc.; setul de valori care este impartasit de o anumita natiune; reli gia; simbolurile natiunii respective (steag, imn, personalitati istorice si cultu rale, realizari de referinta etc); teritoriul istoric, istoria, institutiile sim bol (parlamentul, banca nationala, monarhia in anumite state etc). Identitatea romaneasca are ca fundament limba romana, in care s-au realizat lucr ari de referinta ale culturii noastre, in special in secolele XIX-XX. Ea include un teritoriu care depaseste granitele statului national. Valorile cele mai des citate, care ii caracterizeaza pe romani sunt legate de toleranta, rabdare, spir it diplomatic. Religia majoritatii romanilor este crestinismul ortodox, care a c ontribuit la pastrarea identitatii romanesti de-a lungul istoriei. Simbolurile n ationale romanesti sunt: - Steagul tricolor (rosu-galben-albastru). Pentru prima data cele trei culori au fost reunite in timpul domniei lui Alexandru D. Ghica (1834). In aprilie 1848 , la Blaj, tricolorul a fost arborat pentru prima oara, avand deviza VIRTUS ROMA NA REDIVIVA. Steagul tricolor a fost adoptat de revolutionarii din Tara Romaneas ca, prin decretul guvernului provizoriu din 14 iunie 1848. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, tricolorul a devenit steagul national. Stema alipita pe st eag a cunoscut mai multe variante pana la actuala forma care imbina insemnele he raldice ale provinciilor istorice romanesti (Tara Romaneasca, Moldova, Transilva nia, Banatul, Crisana, Maramuresul si Dobrogea); - Imnul national "Desteapta-te, romane". Muzica a fost compusa de Anton Pann, iar versurile de Andrei Muresanu (1848); - Moneda nationala este leul. Inca din timpul domniei lui Cuza s-a incercat in troducerea monedei nationale cu numele de romanat, tentativa esuata. In perioada domniei lui Carol I a fost adoptata moneda national cu numele de "leu" (1867), afirmandu-se suveranitatea nationala. Numele de "leu" provine de la talerul olan dez de argint care a circulat in secolul al XVII-lea pe teritoriul Tarilor Roman e, avand gravat un leu pe avers;

- Ziua nationala este 1 Decembrie, data la care s-a incheiat procesul de desav arsire a statului national roman, prin unirea Transilvaniei cu Romania. Ca simboluri nationale pot fi considerate personalitatile istorice si culturale intrate in constiinta nationala (Mihai Viteazul, Mihai Eminescu, George Enescu e tc., ca si realizarile culturale, stiintifice, tehnice - Coloana Infinitului, Rap sodiile romane, Luceafarul etc, primul avion cu reactie etc. Introducerea votului universal Inventii si inventatori europeni Obtinerea independentei de catre statele din sud-estul Europei pana in 1914 Societati culturale 1848: Franta 1769: masina cu aburi (James Watt) 1830: Grecia 1861- ASTRA - Sibiu 1849: Danemarca 1829: locomotiva (George Stephenson) 1866: dinamul (Ernst von Siemens) 1878: Muntenegru 1865 - Societatea culturala "Ateneul Roman" 1864: Grecia 1885: automobilul cu motor cu explozie (Daimler si Benz) 1878: Romania 1868 - Societatea Filarmonica Romana 1871: Germania 1895: cinematograful (fratii Lumiere); telegraful fara fir (Guglielmo Marconi) 1878: Serbia 1909 - Societatea Scriitorilor Romani 1889: Spania 1908: Bulgaria 1893: Belgia 1912/1914: Albania

1905: Norvegia

1909: Portugalia

1917/1918: Romania

1918: Marea Britanie

DICTIONAR Cubism = curent artistic caracterizat prin analiza si recompunerea formelor in v olume si planuri geometrice. Expresionism = miscare artistica si literara care proclama primatul expresiei as upra formei. Fiziocrati = reprezentantii doctrinei burgheze care critica mercantilismul, anal izand stiintific economia capitalista si politica liberului schimb. Futurism = curent artistic si literar italian de avangarda corespunzand avangard ei tehnologice. Dadaism = curent cultural si artistic nonconformist indreptat impotriva rutinei i n viata, gandire si arta. Suprarealism = curent artistic si literar antiacademic. Promoveaza explorarea su bconstientului, deplina libertate de expresie. Socialism = termenul a fost folosit pentru prima data in Anglia, in 1827, pentru a-i desemna pe discipolii lui Robert Owen. Sovinism = atitudine politica constand in afirmarea superioritatii unei natiuni asupra altora, a exclusivismului si intolerantei fata de alte natiuni. Xenofobie = ura fata de straini si fata de tot ceea ce este strain. II. Secolul al XX-lea intre democratie si totalitarism. Ideologii si practici politice in Europa 1. VICTORIA DEMOCRATIEI "Democratia a trecut ultima si cea mai grea dintre probe si triumfa acum in intr eaga lume", declara, la sfarsitul Primului Razboi Mondial, omul politic italian

Giovanni Giolitti, unul dintre principalii reprezentanti ai liberalismului in It alia. Giolitti se insela, deoarece pe ruinele Imperiului Tarist aparuse deja, in octombrie 1917, primul regim totalitar al secolului al XX-lea (cel sovietic), i ar in deceniile urmatoare regimuri totalitare, fasciste sau comuniste, se vor in staura in numeroase tari din Europa, Asia si America Latina. Partidele si regimu rile totalitare au fost principalii adversari ai drepturilor omului si democrati ei intre 1917 si 1989, iar infruntarea dintre democratie si totalitarism este un a dintre principalele caracteristici ale secolului al XX-lea. Sfarsitul Primului Razboi Mondial nu a reprezentat numai victoria militara a Sta telor Unite ale Americii, Frantei si Angliei impotriva Germaniei si Austro-Ungar iei, ci si o victorie a democratiei: marile imperii multinationale s-au destrama t, monarhiile seculare rusa, germana si austro-ungara au fost inlaturate. Anul 19 18 reprezinta apogeul ideii nationale in Europa Centrala, locul imperiilor multi nationale fiind luat de state nationale - Germania, Austria, Ungaria, Polonia, C ehoslovacia, Regatul Sarbo-Croato-Sloven (lugoslavia din 1928), Finlanda si stat ele baltice. Noile state au adoptat fie regimuri politice republicane, fie monar hia parlamentara, in cazul Iugoslaviei. Adoptarea votului universal si reformele agrare consolideaza regimurile democratice, mai noi sau mai vechi, din Europa. In Anglia (1918) si in Statele Unite ale Americii (1920) sufragiul universal dev ine o realitate, dreptul la vot fiind extins si asupra femeilor. a) Caracteristici generale ale evolutiei regimurilor democratice din Europa. La incheierea Primului Razboi Mondial, regimurile democratice s-au instaurat in une le dintre statele nou constituite in centrul si estul Europei, asa cum a fost ca zul Cehoslovaciei. Totusi, perioada interbelica a fost dominata de instituirea, inclusiv in noile state europene, a regimurilor autoritare sau dictatoriale (Polo nia, Iugoslavia, Austria etc.). Regimurile democratice, bazate pe principiul sep ararii puterilor in stat, vot universal, alegeri libere, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, pluripartidism, s-au consolidat in tarile nordice, precum Danemarca, Suedia sau Norvegia, si in cele mai multe state din vestul Eu ropei. In timp, s-au manifestat diferente in abordarea problemelor economico-soci ale, potrivit modelelor democratice consacrate. In secolul al XX-lea are loc o confruntare intre regimurile democratice si cele totalitare. In timpul primului razboi mondial principiile democratiei liberale a u avut de suferit datorita interventiei puternice a statului pentru obtinerea vi ctoriei. Mai mult, dupa incheierea acestuia statul cauta sa mentina controlul pe ntru solutionarea marilor probleme cu caracter economic sau social. Totusi, demo cratiile parlamentare din statele invingatoare se consolideaza. In cele mai impor tante state democratice - Marea Britanie, Franta, S.U.A. - pentru rezolvarea gra velor probleme cu care se confrunta dupa razboi, electoratul a adus la putere pa rtidele de dreapta: Partidul Conservator in Anglia, Blocul National in Franta, P artidul Republican in S.U.A. Acestea au promovat o politica economica de redresa re dar cu efecte antisociale, ceea ce a dus la inmultirea actiunilor revendicati ve. Mai mult, in S.U.A. republicanii promoveaza o politica izolationista in plan extern, protectionista (pe plan economic) si puritana cu accente xenofobe (pe p lan intern). Regimul politic ramane cel prezidential, puterea presedintelui fiind controlata de un parlament bicameral. Dupa ce castigasera alegerile din 1912 si 1916, democratii se recunosc invinsi de republicani in 1920. Aceste partide vor domina scena politica pana la marea criza economica din 1929-1933. Alaturi de l iberali si de conservatori, pe scena politica britanica apare Partidul Laburist. Alegerile din 1920 sunt castigate de Lloyd George, care conduce un guvern de coa litie alcatuit din conservatori si liberali. Alegerile ulterioare au asigurat in sa alternanta la putere. Viata politica a celei de-a III-a Republici franceze es te mai tumultuoasa: existenta unui mare numar de partide induce un anumit grad de instabilitate. Deceniul al treilea a fost dominat de coalitii cu un contur poli tic nedefinit (Blocul National si Uniunea Nationala). Acestea au inclus forte po litice eterogene, de la dreapta moderata la stanga moderata, scopul politic prin cipal fiind blocarea accesului la putere al extremelor politice care incepusera

sa-si faca simtita prezenta imediat dupa incheierea razboiului. In Europa centrala si rasariteana prabusirea marilor imperii (german, austro-ung ar si rus) a fost urmata de aparitia unor state cu regimuri politice liberal - d emocratice. Consolidarea sistemului democratic depindea in aceste state de rezol varea a doua probleme cheie: cea agrara si cea constitutionala. Noile state intr oduc, intre 1919 - 1921, legi care, cu mici diferente, prevad desfiintarea marii proprietati in schimbul despagubirilor si redistribuirea pamantului catre taran i. In acelasi timp guvernele elaboreaza constitutii democratice. Gravitatea prob lemelor ce le aveau de rezolvat, rivalitatea dintre partide, ambitiile conducato rilor si lipsa de experienta a electoratului, au dus la deteriorarea mecanismelo r constitutionale si la concentrarea puterii in mainile executivului. In aceste conditii viitorul democratiei este tot mai mult legat de personalitatea sefului statului: daca acesta respecta regulile constitutionale, regimul respectiv evolu eaza in sens democratic, cum a fost in Cehoslovacia. In schimb in alte state, ca de exemplu Polonia, evolutia a fost spre autoritarism. La scara globala, asigurarea pacii parea un fapt realizabil. Punand in opera pri ncipiile securitatii colective, pentru prima data in istoria umanitatii majorita tea statelor lumii erau reunite intr-o singura organizatie internationala, Liga Natiunilor (1919). Principalul tel al noii organizatii era asigurarea pacii si a securitatii internationale prin respectarea principiilor dreptului internationa l si al tratatelor internationale. In pofida ezitarilor si a dificultatilor inta mpinate dupa cinci ani de razboi, democratia parea consolidata. Oare asa sa fi fo st? Marea criza din 1929 -1933 pune in dificultate democratiile liberale, care se co nfrunta cu grave probleme economice si sociale. In timp ce in state precum Marea Britanie, Franta, Olanda, Belgia, Elvetia, Danemarca, Norvegia, Suedia sau in C ehoslovacia, unde regimurile democratice supravietuiesc, in altele- Germania, It alia, Spania, Portugalia, Grecia - se instaleaza regimuri autoritare. b) Liberalismul traditional si criza de dupa 1918. Sfarsitul crizelor politice s i militare reprezentate de Primul Razboi Mondial nu a insemnat insa sfarsitul tut uror crizelor. Regimurile politice democratice au intampinat reale dificultati d e adaptare la provocarile lumii postbelice. Miscarile sociale, frustrarile creat e de rezultatele tratatelor de pace, fenomenele economice negative aparute in an ii imediat urmatori incheierii razboiului puneau sub semnul intrebarii viabilitat ea vechilor principii liberale. Crizele politice majore generate de victoria sov ietelor in Rusia - revolutia spartakista de la Berlin (1918-1919) si proclamarea Republicii Sovietice Ungare (1919) - au fost cu greu solutionate. Europa si lum ea intreaga erau amenintate de extremismul politic. Paradoxal, prima sursa a viitoarelor crize politice au fost tratatele de pace ce incheie Primul Razboi Mondial. In toate cele cinci cazuri, tratatele continuau d istrugerea fostilor adversari, de data aceasta prin mijloacele diplomatiei. Cazu l cel mai flagrant era cel al Germaniei, declarata unic vinovat pentru declansare a razboiului si obligata nu numai sa plateasca uriase despagubiri de razboi si s a abandoneze orice pretentii coloniale, dar si sa renunte complet la propria arma ta. Germania pierdea 13% din teritoriu, 12% din populatie, 48% din minereurile d e fier, 15% din productia agricola si 10% din industrie. Frustrarea poporului ge rman este alimentata si de criza economica, de inflatia galopanta si de ocuparea de catre francezi a zonei demilitarizate a Ruhrului (1923). In aceste conditii, tanara republica de la Weimar (1919) facea cu greu fata atat ofensivei extremei stangi, cat si celei drepte in curs de constituire. La randul ei, Italia era de parte de a fi o sursa de stabilitate. In timp ce comunistii marcheaza precaritate a situatiei economice prin greve de proportii (1920), fortele ultranationaliste fasciste nu ezitau sa-si afiseze violent nemultumirea atat fata de tratatele de pace care nu ofereau Italiei toate teritoriile anterior promise, cat si fata de a scensiunea stangii.

Serioase probleme economice si sociale au existat insa si in statele invingatoar e. Inflatia, cresterea lenta a salariilor, reconversia industriei militare conduc la marile greve ale anilor 1919-1920. Admiratorii revolutiei ruse (1917) devin tot mai activi in Europa de Vest, determinand, pe de o parte, scindarea partidel or social democrate si aparitia celor comuniste, iar pe de alta parte lovituri de forta de genul "revolutiei spartakiste". Liberalismul traditional parea sa nu g aseasca solutii pentru aceasta noua si complexa realitate economica, sociala si politica. Semnele declinului sau incep sa prinda tot mai evident contur in intre aga Europa. Demisia lui Lloyd George (1922), "topirea" liberalilor in diversele g rupari de forte care aveau sa conduca Germania, Italia sau Franta, ponderea tot mai mare pe care o au in viata politica partidele populare, cele socialiste, comu niste sau nationaliste sunt numai cateva dintre argumentele care pot fi aduse in acest sens. Desi situatia liberalilor romani era mai buna, acestia reusind sa-s i impuna programul politic, concurenta partidelor aparute dupa razboi era tot mai acerba. Boom-ul economic american al anilor '20 si cei cativa ani de crestere economica, de atenuare a problemelor sociale si de crestere a consumului ce au urmat (apro ximativ 1923-1928) pareau sa readuca increderea in solutiile oferite de liberali smul traditional. Declansata chiar in patria "laissez-faire-ului", marea criza e conomica a anilor 1929-1933 avea sa dea acestuia lovitura de gratie. 2. IDEOLOGII SI PRACTICI TOTALITARE a) Idei si regimuri totalitare. Scaderea nivelului de trai, instabilitatea din p rimii ani ai perioadei interbelice, reactiile fata de modul cum s-au pus bazele pacii au condus la aparitia unor miscari extremiste si la instaurarea, in multe state europene a unor regimuri dictatoriale. In acest context isi fac aparitia i deologiile extremiste: fascista, nazista si comunista. Opuse celor democratice, regimurile politice totalitare au avut o serie de trasaturi comune: existenta par tidului unic si a unui dictator in fruntea statului, incalcarea de catre regim a drepturilor omului, lichidarea oricarei forme de opozitie, supravegherea populat iei de catre politia politica, cenzura presei etc. Ideologia fascista si practic ile politice ale regimului. Cele doua razboaie mondiale au stat la originea aparitiei si proliferarii miscari lor si regimurilor totalitare. Dupa 1918, au aparut miscari politice fasciste ma i intai in tarile invinse in Primul Razboi Mondial: Germania (1919), Ungaria sau Bulgaria (1923), ori nemultumite, ca Italia (1919), de beneficiile teritoriale si politice obtinute in urma conflictului. Partide cu caracter fascist au aparut si in Romania (1927), Spania, Portugalia, Belgia, Marea Britanie, Franta. Toate aceste miscari afisau un nationalism agresiv, erau profund antiliberale, iar mu lte dintre ele - Partidul National-Socialist in Germania, Partidul Apararii Rase i in Ungaria, Legiunea Arhanghelului Mihail in Romania - erau antisemite. Partid ele fasciste intrebuintau in mod obisnuit violenta in spatiul public, iar unele aveau si o componenta paramilitara. Violentele de strada si asasinatul politic a u fost practicate de toate miscarile fasciste. In unele tari, partidele fasciste au ajuns la putere intre cele doua razboaie mondiale (Italia 1922, Germania 193 3), iar in altele, precum Slovacia, Romania sau Ungaria, acestea au fost aduse l a putere in ajunul sau in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu sprijinul direct al Germaniei lui Hitler. Dupa cucerirea puterii in Rusia de catre bolsevici in 1917, au aparut numeroase partide comuniste pe toate continentele, insa pana in 1945 doar in doua tari - U niunea Sovietica si Mongolia - au existat regimuri comuniste. Spre deosebire par tidele fasciste, partidele comuniste din perioada interbelica formau o organizati e politica bine integrata - Internationala Comunista - coordonata din capitala so

vietica. Asa se explica faptul ca partidele comuniste au jucat in tarile lor rol ul de instrumente de subversiune politica si de spionaj ale Uniunii Sovietice. Daca principalele regimuri fasciste - cel italian si cel german - au fost invins e in al Doilea Razboi Mondial si s-au prabusit, victoria obtinuta cu acest prile j de Uniunea Sovietica si ocuparea de catre armatele acesteia a celei mai mari p arti a Europei centrale si de rasarit au dus la instalarea, intre 1944 si 1948, prin lovituri de forta si prin fraudarea alegerilor, a unor regimuri comuniste in Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria si in estul Germaniei. Dupa 1 944, comunistii au luat puterea, cu sprijinul direct sau indirect al Uniunii Sov ietice, si in alte tari: lugoslavia, Albania, China, Coreea de Nord, Vietnam, Cu ba. b) Fascismul a aparut in Italia, dupa incheierea Primului Razboi Mondial, in con ditiile crizei profunde pe care o traversa aceasta tara. Miscarea fascista era s ustinuta atat de populatia debusolata de razboi si de saracie, cat si de multi i ndustriasi si bancheri, care sperau ca noua formatiune politica sa reprezinte o contrapondere eficienta la ideile comuniste. Fascismul a imbracat forma corporati sta. Acesta preconiza o societate organizata in grupuri profesionale, numite cor poratii. Pe plan politic corporatismul urmarea inlocuirea Parlamentului cu o Adu nare a delegatiilor corporatiilor, noua organizare urmand, in conceptia initiato rilor ei, sa asigure prosperitatea tuturor categoriilor sociale. Fascistii au pu s mare accent pe nationalism si pe promisiunile de restaurare a "onoarei nationa le". Ei considerau ca statul natiune avea viata sa proprie, diferita de vietile fiintelor umane care-l compuneau. Regimul fascist a fost instaurat in Italia de Benito Mussolini. Deceptionata in privinta ambitiilor sale teritoriale, zguduita de ample miscari sociale, provocate si sustinute de stanga socialista, care ame ninta cu instaurarea dictaturii proletariatului, democratia liberala italiana a devenit incapabila sa rezolve problemele tarii. In fata acestor primejdii fascis mul a aparut ca singurul capabil sa apare ordinea in stat. Fascistii organizeaza "marsul asupra Romei" (1922) determinandu-l pe regele Vict or Emanuel al III-lea , care se temea de tulburari sociale, sa demita guvernul s i sa accepte numirea lui Mussolini ca prim-ministru la 29 octombrie 1922. O luna mai tarziu Parlamentul ii acorda puteri depline, iar in urma alegerilor din 6 a prilie 1924 Camera Deputatilor devine majoritar fascista, asigurandu-i lui Musso lini toate parghiile puterii. Mussolini a organizat statul dupa principiile corp oratismului. Activitatea sindicatelor a fost redusa la tacere, libertatea presei a fost suprimata, activitatea partidelor politice a fost interzisa, Partidul Na tional Fascist devenind formatiune politica unica. Adversarii politici ai regimu lui au avut de infruntat represiunea militiilor fasciste "Ovra" si rigorile Trib unalului special infiintat in 1925, care stabilea ani grei de inchisoare impotri va adversarilor politici. Regimul fascist era sustinut de si de organizatiile pa ramilitare Camasile negre si Ballila. Propaganda fascista sustinea ca a luat nas tere "statul corporatist" care asigura prosperitatea tuturor categoriilor social e, dar in care nu primau interesele individului, ci ale "corporatiei" din care a cesta facea parte. Pentru atragerea maselor "il Duce" a impus adoptarea unor mas uri si programe care s-au bucurat de sustinere populara: a incercat sa controlez e marele capital, sa stavileasca abuzurile si coruptia, a luat masuri impotriva Mafiei. Printr-o propaganda abila fascistii au urmarit sa redestepte in sufletul italienilor mandria de a fi demni urmasi ai Romei. Indoctrinarea cetatenilor se facea prin propaganda si prin diferite organizatii fasciste (populatia matura, prin Dopolavoro, copiii si tinerii, prin Avanguardisti si Ballila). Antrenarea I taliei in agresiuni externe si in al doilea razboi mondial a determinat scaderea popularitatii lui Mussolini si retragerea sprijinului popular. A fost inlaturat de la putere in iulie 1943. c) Nazismul (national-socialismul german) ca ideologie a fost fundament de Adolf Hitler in lucrarea "Mein Kampf" (Lupta mea). La baza acestei ideologii au stat nationalismul exacerbat, rasismul si antisemitismul. Nazismul a aparut intr-o pe

rioada dificila pentru natiunea germana. Germania care fusese invinsa in primul razboi mondial s-a considerat umilita prin prevederile Tratatului de Pace de la Versailles. Germanii considerau ca li s-a impus un "dictat". Nazistii au pus un mare accent pe nationalism si pe promisiunile de restaurare a onoarei nationale. Hitler considera vinovat pentru problemele economice si sociale ale Germaniei, sistemul democratiei parlamentare. Singura solutie pe care o sustinea Hitler era dictatura unui singur partid condus de un lider providential care sa supuna nat iunea in numele binelui general. El urmarea crearea unui imperiu (Reich) care sa -i cuprinda pe toti germanii. Justifica expansiunea germana prin nevoia de "spat iu vital" pentru rasa ariana, considerata superioara si sustinea necesitatea cuce ririi acestuia prin razboi. Spre deosebire de Mussolini, Hitler a facut din rasi sm si in special din antisemitism, o componenta esentiala a programului sau. Evr eii erau gasiti vinovati de toate relele societatii germane si de aceea nazistii sustineau eliminarea lor prin exterminare. Preluarea puterii de catre nazisti are loc in ianuarie 1933 cand, pe baza rezult atelor alegerilor din 1932, presedintele Hindenburg l-a numit cancelar al German iei pe Adolf Hitler, conducatorul Partidului National Socialist al Muncitorilor din Germania (NSDAP). Avand majoritatea in Parlament (Reichstag), Hitler a obtin ut puteri dictatoriale, in martie 1933, devenind ulterior Fhrer (conducator). Ace st fapt semnifica sfarsitul republicii de la Weimar si instaurarea dictaturii na ziste in Germania. Primele masuri luate de Hitler i-a vizat pe adversarii politi ci: toate partidele au fost scoase in afara legii cu exceptia Partidului Nationa l Socialist, miscarea sindicala a fost distrusa, au fost eliminati adversarii di n propriul partid. In anul 1934, dupa moartea presedintelui Hindenburg, a prelua t si atributiile acestuia proclamandu-se "Fhrer". De la inceput evreii au fost tinta predilecta a persecutiilor naziste. Pana la s farsitul anului 1934 cei mai multi avocati, medici, profesori si functionari evr ei si-au pierdut slujbele sau dreptul de a-si practica meseriile. Prin Legile de la Nrenberg, din 1935 evreilor le-au fost retrase toate drepturile civile in cad rul statului german. Crimele naziste asupra evreilor nevinovati s-au inmultit, a sa cum s-a intamplat in 9/10 noiembrie 1938, cand multi au fost ucisi, in Noapte a de cristal. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, din 1942, regimul hit lerist a hotarat sa aplice solutia finala impotriva evreilor. Astfel a inceput d rama Holocaustului ("Shoah"), pana in anul 1945, fiind ucisi aproximativ 6 milio ane de evrei, proveniti atat din Germania, cat si din tarile ocupate de armatele hitleriste, in lagare de exterminare, precum cele de la Auschwitz, Treblinka sa u Maidanek. Toti germanii au fost inregimentati in organizatii controlate de Partidul Nation al-Socialist al Muncitorilor Germani, precum Frontul Muncii, care a inlocuit sin dicatele, sau Hitlerjugend (Tineretul hitlerist). Presa a fost cenzurata, iar pr opaganda regimului prin publicatii, radio, cinematografe s-a intensificat. Temuta politie politica a regimului, Gestapo, supraveghea orice activitate. Cultura a fost subordonata scopurilor regimului. Tineretul era educat in spiritul unui dev otament fanatic fata de regim si inregimentat in organizatii precum "Tineretul H itlerist". Controlul regimului a fost instituit si asupra bisericii. Aceasta a f ost supusa persecutiilor din cauza valorilor promovate de crestinism - iubire si respect fata de aproapele tau - care constituiau contrariul valorilor promovate de national socialisti. d) Comunismul isi are originea in operele lui Marx care a fundamentat teoria "lu ptei de clasa ". El sustinea ca societatea comunista se va edifica mai intai in tarile dezvoltate in care proletariatul va prelua pe cale revolutionara puterea de la burghezie. Lenin a dezvoltat teoria marxista, sustinand ca revolutia prole tara poate sa iasa victorioasa si intr-un stat mai putin dezvoltat cum era Rusia . In conceptia lui Lenin comunistii reprezentau "avangarda" proletariatului. Ideol

ogia comunista promitea oamenilor o schimbare totala a modului de viata prin rea lizarea unei societati iara clase, in care sa fie instaurate egalitatea si drept atea. Teoria marxista sustinea ca in prima etapa, cea a construirii socialismulu i, era necesara mentinerea statului, ca instrument al "dictaturii" proletariatul ui, necesar reprimarii oricarei forme de rezistenta a dusmanilor clasei muncitoa re. In luna februarie a anului 1917, Rusia era afectata de saracia generalizata si d e infrangerile de pe front. In aceste conditii, a izbucnit, la Petrograd, revolu tia condusa de Partidul Constitutional Democrat (al burgheziei liberale) si de m ensevici (membrii Partidului Social-Democrat). A fost instaurat un guvern proviz oriu la 16 februarie / 1 martie 1917, iar a doua zi, tarul a abdicat. Ulterior, condusi de Vladimir Ilici Lenin, bolsevicii au declansat actiunile in forta pent ru preluarea puterii, realizata prin lovitura de stat de la 25 octombrie / 7 noi embrie 1917, de la Petrograd. Denumita Revolutia din Octombrie, aceasta este con siderata actul de nastere al statului sovietic. Reformele adoptate de bolsevici au fost: nationalizarea fabricilor si bancilor, nationalizarea pamantului, procl amarea dreptului la autodeterminare a natiunilor. Statul si-a impus controlul in economie, proprietatea privata fiind inlocuita cu cea de stat sau colectiva. In tre anii 1918-1921 s-a desfasurat un razboi civil intre partizanii vechiului reg im (albii) si sustinatorii bolsevicilor (rosii). Mai multe state europene au int ervenit militar impotriva Rusiei Sovietice. Bolsevicii au dezlantuit teroarea: a u infiintat politia secreta (cunoscuta cu abrevierile CEKA, NKVD apoi KGB) cu mi siunea de a-i lichida pe toti cei care se opuneau noului regim, a fost suprimata libertatea presei, taranilor le-a fost rechizitionata recolta, a fost decretata munca obligatorie, a fost infiintata Armata Rosie. Cu ajutorul acesteia s-a asi gurat ordinea interna si a fost respinsa interventia straina. In Rusia, apoi in Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), stat creat de Rusia Soviet ica, Ucraina, Bielorusia si Transcaucazia in anul 1922, toate domeniile de activ itate au fost organizate conform conceptiei lui Lenin, expuse in Tezele din Apri lie 1917. Orice forma de opozitie a fost desfiintata, fiind interzisa functionarea tuturor partidelor, in afara celui comunist (bolsevic) rus, denumit apoi Partidul Comun ist al Uniunii Sovietice (PCUS). Totalitarismul si teroarea s-au consolidat in t impul conducerii lui Iosif Visarionovici Stalin (1924-1953). Acesta a impus o ec onomie centralizata si planificata rigid. Din 1929 s-a trecut la colectivizarea f ortata a agriculturii (careia i-au cazut victime milioane de tarani ce nu vroiau sa-si cedeze pamanturile in gospodariile colective sau de stat), in paralel cu industrializarea fortata si planificarea productiei prin planurile cincinale. Eco nomia URSS a inregistrat unele progrese mai ales in domeniile: energetic, metalu rgic, constructiilor de masini. S-a lichidat analfabetismul, au fost adoptate un ele masuri de protectie sociala. Activitatea culturala a fost insa treptat subor donata slavirii lui Stalin, intr-un cult al personalitatii de proportii nemaiint alnite, In acelasi timp, cultul personalitatii lui Stalin a capatat proportii fa ra precedent, presa era cenzurata sever, intreaga creatie culturala fiind pusa i n slujba intereselor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si ale dictatorulu i.. Opozantii politici fie au fost executati, fie li s-au inscenat procese in ur ma carora au fost trimisi la inchisoare sau in lagarele de munca fortata din tar a, care formau Gulagul, si unde au murit milioane de oameni. Marii Terori, desfa surate la ordinul lui Stalin intre anii 1936 si 1939, i-au cazut victime oameni din randul tuturor categoriilor sociale si profesionale, inclusiv din randurile a rmatei. Dupa moartea lui Stalin, noul secretar general al partidului, Nikita Hrusciov, a dezvaluit, in 1956, unele crime comise din ordinul lui Stalin si a condamnat cul tul personalitatii acestuia, fara ca esenta regimului sa fie modificata. Desi au aplicat modelul sovietic, regimurile comuniste europene au avut si trasaturi spec ifice. Astfel, au existat o mai mare libertate economica in Iugoslavia, pastrare a proprietatilor asupra pamantului in Polonia, nationalismul si interzicerea viet ii religioase in Albania etc. Totusi, dupa al doilea razboi mondial, comunismul

s-a aflat in ascensiune devenind mondial. dar in ultimul deceniu al secolului al XX-lea el s-a prabusit iar statele respective au optat pentru democratie. Abia dupa anul 1985, Mihail Gorbaciov, noul secretar general al partidului, a initiat politica perestroika si glasnost (reconstructie si deschidere), prin care a ince rcat reformarea partidului si statului sovietic. e) Asemanari si deosebiri intre ideologiile totalitare. Cu toate ca practicile p olitice ale fascistilor si comunistilor erau asemanatoare, anticomunismul a fost una dintre caracteristicile esentiale ale partidelor fasciste. Pe de alta parte, in sangeroasa confruntare a Razboiului Civil din Spania (1936-1939) si mai ales dupa esecul aliantei dintre URSS si Germania hitlerista din 1939-1941, partidele comuniste au reusit sa confiste tema luptei antifasciste. De fapt, insa, ideologiile totalitare resping principiile fundamentale ale Declar atiei de Independenta (1776) sau ale Declaratiei Drepturilor Omului si ale Cetat eanului (1789), propunandu-si distrugerea democratiei si nu perfectionarea acest eia. Atat declinul statului si al economiei, cat si crizele sociale erau puse pe seama valorilor liberale si ale democratiei, iar pluralismul politic era privit ca sursa a divizarii natiunii. Ele au fost adversare declarate ale democratiei si pluralismului, ale drepturilor si libertatilor politice individuale. Toate re gimurile totalitare au suprimat aceste drepturi si libertati, au lichidat orice forma de opozitie, instituind dominatia partidului unic, au practicat cultul lid erului suprem (Mussolini, Hitler, Stalin, Mao Ze-Dong, Nicolae Ceausescu), au te rorizat, inchis si exterminat adversarii politici, reali sau potentiali. Desi ap artinea hitlerismului german, sloganul "Un popor, un Stat, un Conducator" este va labil, sub o forma sau alta, pentru toate regimurile extremiste. Atat regimurile comuniste, cat si cele fasciste au creat sau perfectionat instrumente de represi une, de manipulare si control al societatii - politie politica (Ceka/ NKVD/ KGB in Uniunea Sovietica, Gestapo in Germania nazista, Securitatea in Romania comuni sta), propaganda de stat, organizatii oficiale de masa pentru inregimentarea si indoctrinarea politica a copiilor, tinerilor, femeilor, muncitorilor si intelect ualilor. Adversitatea organica fata de valorile democratiei a fost impinsa pana la arderea in piata publica a cartilor evreilor si ale oricaror adversari politi ci. De aici si pana la arderea oamenilor insisi nu a fost decat un pas. Daca regimurile extremiste au avut trasaturi comune, indiferent daca vorbim de s tanga bolsevica sau de dreapta national-socialista, acestea au cunoscut si eleme nte specifice. Astfel, stalinismul, ideologia primului regim comunist din istorie , se baza pe principiile fundamentale ale marxism-leninismului, tinta sa finala f iind construirea societatii comuniste, etapa in care atat statul, cat si clasele sociale urmau sa dispara. Acesta trebuia sa fie rezultatul luptei de clasa, car e pe plan extern imbraca forma internationalismului proletar. Muncitorii de pret utindeni erau incurajati sa lupte impotriva statului capitalist si a tuturor ina micilor poporului. In cazul german, in schimb, conceptul in jurul caruia gravita intreaga sa ratiune de a fi era rasa superioara. Pentru nazisti, poporul german se identifica cu o astfel de rasa superioara, cea ariana. Pentru Hitler, statul totalitar nu era altceva decat un instrument capabil sa apere aceasta comunitate rasiala de elementele impure si decadente, precum evreii, tiganii sau slavii, s i sa asigure arienilor spatiul vital necesar propriei dezvoltari. Si cum acest s patiu era mult extins in raport cu granitele statului german, razboiul a devenit principalul instrument menit sa impuna ideologia nazista. In fata acestor evolutii, statele cu regim democratic au avut o atitudine care a fluctuat in timp. Dupa preluarea puterii de catre bolsevici in Rusia, o serie d e state occidentale (Franta, Anglia, Statele Unite ale Americii, Japonia) au int ervenit direct, prin trimiterea de trupe, sau indirect, prin sustinerea opozitiei armate, impotriva noului regim de la Moscova. Implicarea in razboiul civil din Rusia era justificata de diferentele ideologice, de incercarea de "export al rev olutiei" (promovat de Trotki) - fapt demonstrat de atacul asupra Poloniei si apar itia unor "republici ale sfaturilor" (bolsevice) in Ungaria si Germania -, dar s

i de resentimentele fata de iesirea din razboi din 1917. Aceasta explica de ce an ticomunismul manifestat de regimurile totalitare a contribuit la incercarea Angli ei si Frantei de a ajunge la o intelegere cu Germania si Italia (politica de con ciliatorism). Un al doilea factor este legat de nemultumirea Statelor Unite ale Americii fata de unele prevederi ale Tratatului de la Versailles. Absenta acesto ra din jocul diplomatic european a contribuit la dezvoltarea regimurilor totalit are. Aceasta nu inseamna ca nu au existat eforturi constante de limitare a influentei regimurilor totalitare. O serie de tratate si aliante internationale, cum ar fi Mica Intelegere si Antanta Balcanica sau Pactul Briand-Kellogg, au avut ca scop izolarea militara si diplomatica a unor state revizioniste (in primul rand Germ ania, dar si Ungaria si Bulgaria). Un alt instrument al statelor democratice a f ost Liga Natiunilor, care se dorea a fi un for de dezbateri pentru eliminarea ra zboiul ca instrument al relatiilor internationale. Cu toate acestea, Liga Natiun ilor nu avea mijloace de a-si impune punctul de vedere sau de a face respectate "recomandarile" adunarii - este cazul esecului embargourilor impuse Italiei sau recomandarea de neinterventie in Razboiul Civil din Spania dintre republicani si trupele generalului Franco. 3. STATELE DEMOCRATICE SI POLITICA DE STAVILIRE A COMUNISMULUI IN EPOCA POSTBELI CA a) Divizarea Europei. Nici sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial nu a reus it sa transeze competitia dintre democratie si totalitarism. Prin infrangerea Ger maniei, Italiei si Japoniei au fost eliminati factorii care au determinat cea ma i mare tragedie a secolului al XX-lea. Acest obiectiv a fost atins insa printr-u n mare compromis istoric, cel pe care conducatorii statelor democratice ale lumi i l-au facut cu URSS. Odata indepartat pericolul comun, aceasta alianta de conjun ctura s-a dizolvat si a facut ca razboiul "cald" sa fie inlocuit cu cel "rece". Statele lumii s-au regrupat, de aceasta data pe criterii politice, lumea evoluan d pentru alte zeci de ani in logica noului tip de conflict. Desi fusesera aliate cu Uniunea Sovietica impotriva regimurilor fasciste, democratiile occidentale a u sfarsit prin a intelege pericolul pe care il reprezenta totalitarismul comunis t pentru libertatea si reconstructia democratica a Europei. Cu toate ca nu au pu tut sa impiedice instaurarea de catre sovietici a regimurilor comuniste in Europa de Est, Statele Unite ale Americii au initiat, in 1947, politica de containment (stavilire) a expansiunii comunismului in Europa de Vest si in restul lumii. Ac easta politica, conceputa de diplomatul american George F. Kennan si initiata de presedintele Harry Truman, a reprezentat prima reactie a "lumii libere" in fata totalitarismului comunist. Unul dintre primele rezultate ale acestei politici a fost lansarea de catre SUA a Planului Marshall (iunie 1947) de ajutorare econom ica a tarilor europene ruinate de razboi. Numai tarile din vestul Europei au put ut beneficia de Planul Marshall, deoarece URSS a interzis tarilor pe care le ocu pa militar sa accepte ajutorul economic american. Un alt rezultat al politicii d e containment I-a reprezentat crearea, la 4 aprilie 1949, a unei aliante militar e defensive - Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) - menit sa ripo steze oricarui atac al URSS asupra Europei de Vest. Tot pe plan militar, razboai ele purtate de Statele Unite ale Americii si aliatii lor in Coreea (1950-1953) s i in Vietnam (1961-1975) au reprezentat actiuni semnificative de stavilire a exp ansiunii comuniste, chiar daca numai razboiul din Coreea a fost incununat de suc ces. Prin constituirea Tratatului de la Varsovia (mai 1955), alianta militara a state lor comuniste indreptata impotriva NATO, se nastea o lume bipolara, construita i n jurul principalelor centre de putere economica si militara ale vremii, dar si in raport cu doua viziuni politice divergente. De aceasta data, actorii scenei i nternationale nu mai erau statele nationale, ci blocurile politico-militare cons

tituite in jurul Statelor Unite ale Americii (NATO) si al URSS (Tratatul de la Va rsovia). In pofida principiului coexistentei pasnice, tensiunea politica dintre c ele doua modele de dezvoltare s-a concretizat intr-o periculoasa cursa a inarmari lor, dar si in conflicte locale deschise, precum razboaiele din Coreea si din Vie tnam sau "criza rachetelor" din Cuba. Diferenta dintre cele doua blocuri era ime nsa: daca in primul caz era vorba despre o alianta naturala a statelor democrati ce sustinute economic de SUA, blocul comunist s-a constituit in primul rand ca u rmare a amenintarii "Armatei Rosii". b) Evolutia postbelica a democratiilor occidentale. Prima grupare, cea a democra tiilor occidentale, a continuat sa-si fundamenteze demersul politic, constructia economica si sociala pe principiile democratiei pluraliste. Locul liberalismului in declin a fost repede ocupat de ideologiile populare si democrat-crestine. Dar democratia occidentala a permis si dezvoltarea partidelor social-democrate si so cialiste (Germania, Franta) sau chiar a celor comuniste (Italia, Grecia). Au apa rut si s-au dezvoltat miscari si partide ecologiste sau puternice organizatii al e societatii civile. Fara sa fi putut evita excese de genul "doctrinei McCarthy" in cercetarea activitatilor antiamericane, lumea occidentala a reusit sa asigur e pluralismul politic si dreptul suveran al fiecarui cetatean de a-si exprima pr opria optiune politica. In a doua jumatate a secolului al XX-lea, germanii au fost nevoiti sa traiasca i n doua state separate. In zona de ocupatie militara occidentala, s-a constituit un stat democratic, avand ca forma de guvernamant republica federala, care a dev enit apoi membru NATO si al Comunitatii Economice Europene (Republica Federala G ermana). In actiunile de reconstructie si de consolidare a democratiei in statul vest-german s-a remarcat Konrad Adenauer, de orientare crestin-democrata. Un ro l insemnat in istoria germana l-a avut cancelarul crestin-democrat Helmuth Kohl, in timpul caruia s-a realizat reunificarea Germaniei (1990). Franta a avut intr e anii 1918 si 1940 un regim democratic republican, caracterizat insa prin insta bilitate guvernamentala. Dupa al Doilea Razboi Mondial, a fost adoptata o noua C onstitutie, care instituia un regim parlamentar clasic. Charles de Gaulle, prese dinte al tarii din 1959, a sustinut ideea consolidarii puterii sefului statului. Reforma constitutionala din anul 1962 a stabilit ca presedintele Frantei sa fie ales de cetateni prin vot universal, nu de un colegiu electoral, ca pana atunci . Franta a inregistrat progrese economice importante, dar problemele sociale s-au mentinut. Datorita flexibilitatii articolelor Constitutiei, in Franta a fost pos ibila si coabitarea la putere a unui presedinte si a unui prim-ministru de orien tari diferite. Astfel s-a intamplat, de exemplu, in anul 1986, cand presedintele Mitterand era de orientare politica de stanga, iar prim-ministrul Jacques Chirac, de dreapta. In Marea Britanie, prim-ministrul, sef al majoritatii parlamentare, are un rol insemnat, isi alege ministrii si are puteri executive extinse. Cele mai puternice formatiuni politice au fost, dupa 1918, Partidul Conservator si Pa rtidul Laburist. In prima jumatate a secolului al XX-lea; s-a remarcat personali tatea lui Winston Churchill, prim-ministru din partea Partidului Conservator, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (1940-1945), apoi, dupa razboi, intre 1951-1955. In perioada postbelica, alt prim-ministru conservator, Margaret Thatch er, s-a afirmat prin actiunile de consolidare a economiei, prin privatizarea uno r intreprinderi si servicii de stat, cat si prin cele care au vizat cresterea pr estigiului extern al tarii. c) Evolutia postbelica a regimurilor comuniste. De cealalta parte se afla blocul comunist al "democratiilor populare", reunind URSS, jumatatea estica a Europei, China si alte cateva state din Asia si din Africa. Instaurarea comunismului in j umatatea rasariteana a Europei a dus la o divizare fara precedent a continentulu i nostru - politica, economica si culturala. Frontierele apusene ale Ungariei, C ehoslovaciei si Republicii Democrate Germane, care alcatuiau limita de vest a sis temului comunist, au fost puternic militarizate, devenind o bariera continua de mii de kilometri de sarma ghimpata, presarata cu posturi de observatie si menita sa impiedice fuga in Germania de Vest sau in Austria a cetatenilor statelor com

uniste. Un element aparte al acestei frontiere - care a devenit si un simbol al divizarii Europei - l-a reprezentat Zidul Berlinului. Acesta a fost ridicat in a ugust 1961 de catre autoritatile comuniste din Germania de Est, la presiunea Uniu nii Sovietice, pentru a impiedica fuga in Berlinul Occidental - care nu facea pa rte din Republica Democrata Germana - a cetatenilor est-germani. In ajunul ridic arii acestui "zid al rusinii", pana la 12.500 de cetateni est-germani se refugia u saptamanal in Berlinul Occidental - enclava capitalista si democratica pe teri toriul RDG. Constituite pe baza modelului stalinist, statele blocului comunist au continuat sa fie dominate de sisteme politice monopartide care admiteau o singura ideologi e, cea marxist-leninista. Modelul politico-economico-social propus era unul hipe rcentralizat, puterea politica si economica fiind atent controlate de partidul-s tat si de nomenclatura aferenta. Fenomenele economice dominante au fost cooperat ivizarea agriculturii si industrializarea fortata, ambele realizate pe fondul des fiintarii cvasitotale a proprietatii private si a eliminarii fizice a acelui seg ment social legat de aceasta. Erodarea sistemului comunist s-a petrecut treptat, incepand din 1953. Puternice miscari antisovietice, inabusite in cele din urma, au avut loc in mai multe tari comuniste: Republica Democrata Germana (1953), Po lonia (1956) si Ungaria (1956). In aceasta din urma tara, revolutia anticomunist a a fost inabusita in sange de trupele sovietice. In Romania, principala forma d e rezistenta anticomunista a fost rezistenta din munti, la care au participat ta rani, fosti ofiteri, studenti si chiar elevi; aceste miscari de rezistenta armat a au fost lichidate oficial abia in 1961. In 1968, miscarea de reformare a siste mului comunist, initiata in Cehoslovacia, a fost inabusita de armata sovietica s i de trupe din Polonia, Germania de Est, Ungaria si Bulgaria. Romania, desi stat comunist, nu a participat la aceasta interventie militara. d) Falimentul sistemului comunist. Anii 1970-1989 au scos in evidenta falimentul economic al sistemului comunist, incapabil sa satisfaca nevoile de baza ale pop ulatiei, precum si sa renunte la reprimarea oricarei forme de contestare politic a. Prin contrast, succesele economice ale lumii occidentale si forta de atractie a libertatilor cetatenesti si a democratiei din Europa de Vest si Statele Unite ale Americii au compromis regimurile comuniste in ochii propriilor cetateni. Ac est lucru a favorizat aparitia unor miscari de disidenta in tari ca Polonia si Ce hoslovacia - unde opozantii regimurilor comuniste si militantii pentru drepturil e omului, ca Adam Michnik, Bronislaw Geremek (Polonia) si Vaclav Havel (Cehoslov acia), au fost supusi persecutiilor politice de catre autoritati, devenind simbo luri internationale ale rezistentei anticomuniste. Aventura militara a URSS in Afghanistan (1979-1988), unde trupele Moscovei n-au putut invinge rezistenta mujahedinilor, sprijiniti de SUA, precum si revolta mun citorilor polonezi si crearea sindicatului liber Solidaritatea (1980), condus de Lech Walesa, au marcat inceputul sfarsitului sistemului comunist. Tentativele d e reformare a comunismului intreprinse in URSS de catre Mihail Gorbaciov nu au f acut decat sa accelereze descompunerea regimurilor comuniste din Europa, iar uni i reprezentanti ai elitelor comuniste au devenit constienti de caracterul inevita bil al acestei descompuneri. Teama pe care represiunea comunista si URSS o insuf lasera timp de zeci de ani cetatenilor din statele Europei de Est a inceput sa s e risipeasca. In unele tari, ca Polonia si Ungaria, a inceput in 1989 un proces de negociere intre fortele de opozitie recent recunoscute si partidele comuniste aflate la putere pentru introducerea pluralismului politic si tranzitia spre de mocratie. In altele, precum Cehoslovacia si Germania de Est, inlaturarea lideril or comunisti opusi oricarei reforme s-a petrecut in urma unor mari manifestatii de strada, care au avut loc in toamna anului 1989. Singura tara in care sfarsitu l regimului comunist, in decembrie 1989, a dus la varsare de sange a fost Romania . Caderea regimurilor comuniste din Europa de Est in cursul anului 1989 a prefig urat chiar sfarsitul URSS. Incapabila sa se mai opuna revendicarilor democratice si nationale ale popoarelor pe care le indusese cu forta intre granitele sale, Uniunea Sovietica, devenita o fictiune politica, s-a dizolvat oficial in decembr

ie 1991, iar Mihail Gorbaciov a demisionat din toate functiile pe care le detine a.