Credință

Credința reprezintă convingerea existenței unuia sau a mai multor zei, în funcție de religia la care se referă.
Utilizarea informală a credinței este destul de răspândită, incluzând încrederea sau credința fără dovezi.
Anumiți critici au argumentat că aceasta se opune rațiunii.

Credința poate fi o atitudine dinamică, conceptuală, religioasă sau afectivă, în raport cu un ansamblu de
obiecte, situații sau persoane, trecute, prezente, sau viitoare. În sens rațional 'a crede' înseamnă a face o
estimare de probabilitate sau plauzibilitate a realizării sau nerealizării unui eveniment determinat.

Credința conceptuală sau intelectivă, definește relația individului cu un obiect, o proprietate, un fenomen
natural sau social care posedă o anume însemnătate pentru cel care crede sau nu în posibilitatea apariției
lui și îl angajează în argumentarea, realizarea sau împiedecarea apariției și desfășurării evenimentului. În
sens afectiv a crede înseamnă a dori cu intensitate, a dori și spera implicat emotiv, ca ceva să se întâmple
sau să nu se întâmple. Credința afectivă determină o intensă legătură sufletească și declanșarea de acțiuni
orientate spre declanșarea sau evitarea desfășurării situației dorite sau respinse.

Credința ca atitudine religioasă este mai complicat de surprins conceptual.

Credința religioasă vizează convingerea în existența unei supra persoane sau puteri conștiente capabilă să
facă atât universul cât și omul cu toate calitățile și limitele primite.

Uneori credința religioasă poate fi caracterizată ca un subtil amestec de încredere și așteptare rațională și
afectivă, legată de o persoană cu calități deosebite, un obiect cu caracter sacru sau un eveniment sacru.

Partea rațională a credinței religioase exprima convingerea credinciosului în posibilitatea existenței sau
apariției unui obiect, acțiune, individ sau însușire umană, depășind posibilitățile omului mediu, dar
explicabile cu ajutorul cunoașterii științifice.

Partea am spune mistică a credinței declară ca posibile sau petrecute, acțiuni sau calități naturale ori
umane considerate stranii, care nu se pot explica prin legile naturale cunoscute.

O asemenea credință într-o putere supra umană afirmă capacitatea unor oameni de a vindeca suferințe sau
boli cu un singur cuvânt, sau o stare sufletească generoasă, încărcată de profundă compasiune sau milă.
Credința religioasă a fost și este un factor social și etic extrem de important, ea a avut și încă are un rol
major în formarea morală a personalității, în îndemnarea individului și colectivității să adere la un ansamblu
de acțiuni și valori și acțiuni care să ducă la respectarea de către fiecare a celorlalți în aceeași măsură în
care se respectă pe sine.

Credința în religiile importante

Bahá'í
In religia Bahá'í credința este acceptarea autorității divine ale Manifestărilor Zeului. In viziunea acesteia,
credința și rațiunea sunt amndouă necesare pentru creșterea spirituala. Credința nu se bazeaza doar pe
obediență ci și pe întelegerea învățăturilor divine.
Budism
În timp ce credința in Budism nu implică "credință oarbă", Budismul cere totuși un grad de credință, in
principal in ceea ce priveste elevarea spirituala a lui Gautama Buddha. Credința in Budism se bazează pe
înțelegerea că Buddah era o ființă Trează, pe rolul lui de învățător, pe adevărul învătăturilor lui spirituale
(Dharma) și pe comunitatea celor care îl urmează (Sangha). Credința în Budism poate fi rezumată la
credința în Cele Trei Pietre Prețioase: Buddha, Dharma și Sangha. Scopul acesteia este iluminarea
spirituală și intrarea in Nirvana. Învățăturile lui Buddah includ si Kalama Sutra, ce cere discipolilor să
investigheze ce au invățat și să trăiască după ce au învățat și nu să creada în ceva doar pentru că acest
lucru a fost predat.

Creștinism

Triumph of Faith over Idolatryby Jean-Baptiste Théodon (1646–1713)

Esența credinței creștine se bazează pe viața și învățătura lui Iisus Hristos. Creștinismul se identifică prin
credință și prin obiectul acestei credințe. Credința creștinilor nu este una pasivă, ci se manifestă printr-o
viață activă dusă după exemplul dat de Iisus, și pe creștin, aceasta îl transformă, ajutându-l să învețe mai
multe despre Dumnezeu. Filozofia, datorită caracterului ei rațional, nu putea decât să intre în conflict cu
creștinismul, o religie în care adevărurile sunt revelate și impuse dogmatic. Deși există incontestabil o
influență reciprocă între filozofia greacă și ideile religioase ale evreilor, părțile au intrat în conflict, și
invectivele de-o parte și alta n-au lipsit deloc. Când au căpătat putere și număr, creștinii au lichidat filozofia
pe care o percepeau ca fiind păgână, închizând școlile de filozofie, hărțuind sau omorând filozofii vremii.
Logica și rațiunea nu este însă nici păgână, nici creștină. În consecință, la un moment dat, o parte dintre
creștini (anume creștinătatea occidentală) a redescoperit filozofia și rațiunea "păgână" prin contactul cu
civilizația arabă. Europenii practic își găseau astfel rădăcinile culturale istorice, grecești și romane, cursul
luat de evenimente din acest moment ducând la o scădere treptată a forței religiei, inițial filozofia
eliberându-se de sub tutela religiei, ulterior apărând și știința (în sens modern al termenului), fapt care însă
n-a dus la dispariția conflictelor cu creștinismul.

Islam
View of the prayer hall of the Great Mosque of Kairouan(also called the Mosque of Uqba) considered as the oldest place
of worship in the Western Islamic World,[1] it is located in the city of Kairouan in Tunisia. Prayer is one of the five pillars of
the Islamic faith.

În Islam, credința (iman) reprezintă supunerea totală în fața voinței lui Allah.

Imanul are două aspecte principale:

 Recunoașterea exisnteței unui singur Creator căruia i se datorează supunerea. Potrivit dogmei
islamice, acesta este un instinct al sufletului uman. Acest instinct este predat de către părinți sau tutori.

 Acceptarea existenței dinvinității și a poruncilor acesteia pentru modul în care trebuie să-și trăiască
viața. Coranul este perceput ca transcrierea poruncilor divine ale lui Allah de către profetul Muhammad.
Se consideră că acestea sunt completările revelațiilor trecute pe care Allah le-a trimis prin alți profeți.

Iudaism
În Iudaism se pune accentul mai mult pe practicarea ritualurilor religioase decăt pe conceptul de credință.