Botuşan Mihai Alexandru

11G

Familia şi comunismul

Introducere

Scopul acestui referat este sa pună în lumină coliziunea dintre familie si comunism.Această
izbire violenta ce a avut loc odată cu instaurarea regimului comunist în România şi care are
repercursiuni chiar şi astăzi.

În fond,vorbim de doua lumi total diferite ce nu pot coexita,motivul fiind vizibil. Dacă însă
nu îl vezi,atunci te invit să citeşti aceast referat pentru aţi extrage singur concluziile,ca mai
apoi la sfârşit să le poţi compara cu ale mele.

1. INSTAURAREA REGIMULUI.

Instaurarea regimului comunist în România debutează după lovitura de stat de la 23 august

1944, prin staționarea trupelor sovietice pe teritoriul țării. Acestea au fost instrumentul cu
ajutorul căruia rușii și-au asigurat implementarea totalitarismului de tip stalinist în țara
noastră. Un aport semnificativ în impunerea comunismului în România de către URSS l-a
avut și înțelegerea de la Yalta, din 1945, care a lăsat drum liber manevrelor sovieticilor în
România.

Comunismul s-a impus în România treptat. Primul pas în acest sens a fost făcut la 6 martie
1945 prin numirea primului guvern procomunist, prezidat de Petru Groza, un trimis al
sovieticilor. Din acest guvern nu făcea parte, însă, niciun reprezentant al partidelor
tradiționale democratice, PNL și PNȚ, lucru care a stârnit nemulțumirea regelui Mihai.

Următorul pas pentru acapararea puterii politice de către comuniști a fost falsificarea
alegerilor din noiembrie 1946, când comuniștii și aliații lor din Blocul Partidelor Democratice
au manevrat rezultatul alegerilor în favoarea lor, deși PNL și PNȚ erau adevăratele
câștigătoare ale scrutinului. Această mare fraudă electorală, realizată cu concursul URSS, a
certificat faptul că democrația nu mai era o opțiune în România, iar comuniștii erau adevărații
stăpâni ai țării.

De la falsificarea alegerilor și până la înlăturarea tuturor adversarilor politici nu a mai fost

decât un pas, care s-a finalizat la 30 decembrie 1947, când regele Mihai a fost silit să abdice,
monarhia constituțională a fost abolită, iar România a devenit republică populară.

2. CE ÎNSEAMNĂ ASTA PENTRU FAMILIE?

Acum că regimul a fost instaurat, odată cu el apare si un sentiment de nelinişte în casele

românilor. Căminu lor nu mai era sigur. Obligaţi să dea explicaţii pentru absolut orice aspect
al vieţii lor,de la avere la profesia pe care o au si cercurile în care se învart, cei mai mulţi
dintre ei se izbesc de cruzimea cruntă a comunismului. Milioane de români sunt scoşi din
propriile lor case. Sunt bătuţi şi jefuiţi de statul care se presupunea că trebuia sa îi protejeze.
Uşor uşor din acel cămin cald şi sigur, casa românului devine proprietatea statului. O
sintagmă, simbolică pentru comunism, de care ne vom lovi din ce în ce mai des.
Botuşan Mihai Alexandru
11G

Nici nu trebuie să mai menţionez dispariţia oricărui drept şi a ideii de proprietate privată,nu tu
pămanturi, nu tu casă, nu tu viată privată.

Cei drept nu doar comunismul a contribuit la această abrubtă schimbare. Desi neîndoctrinaţi,
oamenii deja acţionau sub pretextul fricii. Pe cât de strict era filtrul comuniştilor pe atât se
întarea şi o prejudecată cruntă a oamenilor ce începeau deja să se conformeze regimului.

Locul de muncă nu mai era o alegere şi nici ceva ce făceai de plăcere. Partidul te chema acolo
unde era nevoie de tine, iar locurile de muncă erau alocate în funcţie de posturile ce trebuiau
alocate. Pentru partid te năşteai deja cu o meserie şi probabil făceai parte din planul acestuia
de a aduce 2 milioane noi de doctori în anul respectiv.

Conditi crunte şi suspiciuni ce descriuau perfect incertitudinea vremii. Unele persoane au

reuşit să scape oribila perioadă de colectivizare dar asta nu a oprit autoritaţile să îi vizeze şi la
cele mai mici dubii.

De cele mai multe ori copii erau judecaţi după faptele parinţilor, iar dacă aveai un părinte
deţinut politic, şansele ca tu să mai faci ceva în acea perioadă scădeau drastic.

În familia mea nimeni nu a luptat cu sistemul. Nici nu au scris despre experienţele neplăcute
pe care le-au avut. Tot ceea ce a rămas în casă, din acea perioada, sunt doar nişte poveşti
îngrozitoare care nici nu reuşesc pe de-a-ntregul să recreeze suferinţa trăită.

3. CA LA RUŞI ŞI LA NOI.

Ştiam că, în asentimentul meu şi al părinţilor mei erau o groază de alte familii care au suferit
aceleaşi greutaţi sau poate chiar mai rău. Din păcate înca nu găisem o carte care să discute
despre asta. Evident că majoritatea oamenilor nu au fost închişi şi munciţi până la os. Că
mulţi, de voi de nevoie s-au înscris în partid fără să fie convinşi de cauza comunistă. Că mulţi
alţii s-au mulat pe noul sistem si au facut ce trebuie ca să se descurce. Pana acum nimeni nu
spusese povestea acestor oameni, a majoritaţii.

“Vorbind în şoaptă” descrie viaţa şi deciziile familiilor ruseşti care au trăit pe vremea lui
Stalin. Ce gândeau? Ce vorbeau? Cum îşi educau copiii şi cum se adaptau? Cum făceau faţă
noilor sitauţii?

În cele aproape 600 de pagini, format mare şi scris mărunt, Stalin abia este menţionat.
Vorbind în şoaptă urmăreşte generaţia ruşilor născuţi în jurul revoluţiei 1915-1825. Ei sunt
primi copii care au învaţat în noua şcoală sovietică. Tot ei reprezintă majoritatea celor care au
lutptat în Armata Roşie în Al Doilea Război Mondial. Unii au fost mândrii pionieri,
comsomolişti şi membri de partid. Alţi au fost sclavi în gulag, iar alţi au murit pe front.

“Căci prea puţine famili au rămas neatinse de Teroarea stalinistă. Potrivit unor estimări
rezervate, aproximativ 25 de milioane de oameni au fost victimele represiunii între 1928,
când Stalin a preluat controlul asupra conducerii partidului, şi 1953, anul morţii lui, când
tiranica sa domnie – desi nu neapărat şi sistemul pe care îl construise vreme de un sfert de
secol – a luat sfârşit. Aceste 25 de milioane – oameni împuşcaţi de plutoanele de execuţie,
Botuşan Mihai Alexandru
11G

deţinuţi din Gulag, “culaci” trimişi în aşezări speciale, condamnaţi de toate felurile pusi să
muncească în condiţii de sclavie şi mebri ai naţionalităţilor deportate – reprezintă cam o
optime din populaţia sovietică (aproximativ 200 de milioane din 1941) sau, în medie, o
persoană la fiecare 1,5 familii. Aceste cifre nu includ victimele foametei sau ale războiului.
Pe lângă milioanele de oameni care au murit sau au ajuns asemenea unor sclavi, au existat
zeci de milioane, rude ale victimelor lui Stalin, a căror viaţă a fost profund schimbată, cu
urmări sociale profunde care se simt până în ziua de azi. După ani de separare, familiile nu se
puteau reface uşor; legăturile dintre membriilor se destrămaseră şi nu exista propriu-zis o “o
viaţă normală” la care să se poată întoarce.

Una dintre consecinţele durabile ale regimului stalinist este o populaţie tăcută si
conformistă.”

Motivul pentru care continui să citez această carte cu informaţii ample cu sute de pagini ce
pot fi citite în zeci de ore, este pentru că in linii mari cam aşa a astat treaba şi la noi. În fond,
sunt aceleaşi doar că la o scară mult mai mică.

Instaurarea regimurilor a fost diferită, dar impactul şi izbirea dintre familie şi comunism a
fost aceeaşi. Cu siguranţă nu pot aborda întreaga carte într-un simplu referat, dar pot aborda
măcar prima parte a carţii, anume familia sub comunism.

4. DE CE ACEASTĂ LUPTĂ A COMUNISMULUI CU FAMILIA?

Nu poți înțelege cearta comuniștilor cu familia, fară să ști nițel despre comunism. Întrebarea
este: Ce e comunismul?

Doctrina comunista vorbește despre o societate în care toți oamenii sunt egali, adică fară
diferențe de clasa. O societate minunata în care fiecare lucrează atât cât poate și primește atât
cât are nevoie, indiferent de cât de mult a lucrat. Este o utopie în care tot pământul este la
pământ și economia tari este planificata la nivel înalt pe criterii economice și științifice.

Comuniștii sunt atei, harnici și dispuși să se sacrifice pentru binele comun. Evident asta este
varainta grosolan de simplificata. Pentru varianta completa trebuie să citiți Capitalul de Karl
Marx apoi cărțile scrise de Lenin și alte câteva zeci. La final s-ar putea să vă vina să o puneți
de o revoluție. Mare atenția data trecuta nu a ieșit tocmai bine

La început, în 1917 când comuniștii nu avuseseră timp să puna teoria în practica și nimeni nu
știa ce o să se întâmple. Au existat intrade-var mulți intelectuali și revoluționari care credeau
în cauza comunista și doreau cu adevărat să dărâme vechile valori și să înceapă să
construiască societatea asta utopica. Lângă ei se aflau ceilalți rusi, care fie că pricepeau sau
nu noile idei marxist-leniniste știau că urmează schimbări dramatice. Copiii acestor oameni
au fost prima generație crescuta în spiritul comunist. Cu idei și valori radical diferite de cele
ale bunicilor și părinților lor. Primi copii născuți în noua Rusie.
Botuşan Mihai Alexandru
11G

În zilele de început, bolșevicii visau cu ochii deschiși. Adineauri se terminaseră luptele și ei

se pregăteau de un nou asalt. De data asta, asupra tuturor obiceiurilor și derpinderilor
oamenilor. Pentru ei urma o lupta crâncenă pe frontul intern. Prin front inter bolșevicii
înțelegeau sufletul omului. Miza bătăliei era însuși natura umana, care trebuia modificata
radcial.

Primul teren de lupta era familia. Fiind considerata cea mai putedra noțiune a vechii oridni și
telul lor era să desfinteze complet ideea e familia. De ce? Pentru că familia era un concept
burghez. Acolo au căpătat oamenii idei și obiceiuri burgheze. E o citadela a religiei. În
familie oamenii învață să își iubească părinții și frații și să îi puna mai presus de de partid sau
de cauza națională. Tot în familia se învață și lăcomia pentru bunuri materiale și tot acolo este
oprimata femeia.

Bolșevicii erau convinși că în timp familia trebuie să dispară. Doreau să înlocuiască familia
cu statul. Adică să se ocupe statul de toate, înființând creșe spălători și cantine. Daca iți spală
statul hainele și iți gătește o masa calda zilnic. Femeia se poate elibera de familie și poate
intra în câmpul muncii. Daca iți lași copilul în grija statului la creșă,grădiniță și scoală atunci
poți fi sigur că vă fi educat în cel mai pur spirit marxist fară să fie influențat de vechile valori.

Copiii de la vremea respectiva erau cel mai prețios trofeu. Tintă suprema a bolșevicilor. Zlata
Lilina, un teoretician sovietic al pedagogiei scria că : “Iubind un copil, familia îl transforma
într-o ființă egoista, incurajandu-l să se creaa centrul universului”.

Abecedarul comunist, ediția 1919 vorbea despre o societatea în care părinții nu vor mai folosi
cuvinte precum “al meu” sau “a mea”, vorbind despre copii. Ei vor avea grija de toți copiii
comunității fară să tina cont de cine i-a născut.

Toți bolșevicii de la început erau de acord că așa se vă întâmplă, dar se certau pe durata unei
asemenea schimbări. Pe scurt primi comuniști credeau că influenta familiei e profund
dăunătoare așa că au creat un sistem care să tina loc de familie.

5. LOVITURILE GRELE PE CARE FAMILIA LE-A PRIMIT.

Primul atac a fost asupra spațiului intim al oamenilor. Locul unde se formează și se întăresc
relațiile dintre rude. Când o familie locuiește singura într-un apartament, își influențează
copiii cum dorește. Așa ceva nu se putea. La modul ideal comuniștii ar fi trebuit să locuiască
la comun că doar se numesc comuniști ci nu singuristi. Familiile mai bogate au fost silite să
își împartă apartamentul cu alții. Uneori trăiau și cate 8 oameni într-o camera. Pentru
bolșevici aglomerația asta de oameni a fost un succes triplu.

În primul rand, forțau familiile să își duca viață în comun, să renunțe la viață privata. În al
doilea rand obișnuiau umea cu organizarea comunista, așa numita fraternitate a comuniștilor
și apoi rezolvau și problema spațiului limitat. Din ce în ce mai mulți oameni veneau la oraș și
Botuşan Mihai Alexandru
11G

nu era suficient de loc pentru țoață lumea. Pentru o perioada s-a încercat eliminarea totala a
spațiului privat și mutarea oamenilor în case comunale(doma kommuní). Unde totul era
împărțit. Inclusiv hainele. Inclusiv chiloții. Toți dormeau într-un dormitor mare, dar existau și
câteva camere separate destinate celor care întrețineau relații sexuale. Din fericire foarte
puține case de genul acesta au fost construite.

Următorul pas a fost despărțirea familiei de biserica. Noul cod civil al căsătoriei și familiei
din 1918 elimina amestecul bisericii în cununii și divorțuri. Din slujbe religioase, deveneau
simple formalități birocratice. Mai mult cuplurile necăsătorite primeau aceleași drepturi și
divorțul era doar o procedura simpla de câteva ore. Rezultatul a fost o creștere uriașa a
căsătoriilor întâmplătoare și o creștere și mai mare a divorțurilor.

În anii 1920 Rusia avea cea mai mare rata a divorțurilor din lume. De 26 de ori mai mare
decât în Anglia. Urmează revoluția sexuala forțată. Din moment ce instituția bisericii era
distrusa idee cu idee, evident că și moravurile sexuale s-au desprins repejor și s-au schimbat.

Printre membri de partid, bărbați și femei viață sexuala era doar o chestiune de nevoie. În
primii ani ai puterii sovietice, familiile comuniștilor apăreau spontan și dispăreau la fel de
repede. Orice membru de partid era complet la dispoziția partidului și putea fi chemat oricând
în alt sector. Fară să se tina cont de sotie sau copii. Când te trimitea partidul în alta parte,
mergeai acolo. N-aveai dreptul să refuzi sau să pui condiții. Viață ta era complet în mâinile
statului. Drept urmare relațiile caldeau pe fuga și erau în mare parte temporare. Tinerii erau
instruiți să puna devotamentul fata de proletariat mai presus de dragostea romantica sau
familie.

Mulți bolșevici considerau libertinaju sexual o forma de eliberare de convențiile morale

burgheze, un semn al modernității sovietice. Chiar era promovat acest plimbat “din flaore-n
floare”. Cu cât un tovarăș sau o tovarășă are mai mulți parteneri cu atât e mai puțin probabil
să se lege afectiv de unul și să îl puna deasupra colectivului și deasupra loialității de partid.

Nu iți zice nimeni să nu te îndrăgostești, dar nu uita că cea mai mare dragoste trebuie să fie
partidul.

6. O GENERATIE CAT PENTRU TOATE.

Atât bărbații cât și femeile activau în sfera publica. Lucrau neîncetat pentru partid.
Construiau țoață ziua societatea viitorului. Din cauza asta cred că vă puteți imagina ce fel de
părinți erau bolșevici de la început. Nu aveau nici timp de copii și nici nu erau foarte
interesați de creșterea lor.

Trotki, un important revoluționar și intelectual marxist, era de părere că eșecul familiei în

rândul bolșevicilor e un semn bun. Bolșevicii erau vârful de lance, reprezentanții de seama ai
noilor valori. Firește că familia lor vă fi prima care să dispară.

1923 el spunea că:”Avangarda comunista trece pur și simplu mai devreme și mai violent prin
ceea ce este inevitabil pentru întreagă populație”.
Botuşan Mihai Alexandru
11G

Copiii bolșevicilor erau considerați niste mici tovarăși. Omuleți care trăiau pe lângă părinți.
În concediu oficialii de partid plecau într-o stațiune din Crimeea și copiii rămâneau acasă.
Indiferenta elitelor bolșevice fata de odraslele lor era regula zilei. Culmea în loc să schimbe
ceva, fară să își dea seama bolșevicii au copiat un model mai vechi.

“Mulți copii născuți după 1917 în familii formate din membri de partid vorbesc despre lipsa
afecțiunii părintești. În aceasta privință, modul cum își creștea urmașii elita sovietica nu
diferea foarte mult de obiceiurile aristocraților rusi din secolul XIX-lea, care se interesau prea
puțin în activitățile copiilor, lașați, încă de la vârste fragede, în seama doicilor, a cameristelor
și a altor servitori ai casei.”

Spre deosebire de vechea elita ruseasca, bolșevicii de la început evitau cu orice preț luxul.
Luxul era burghez. Adevărații comuniști trăiesc spartan.

Idealiști bolșevici din anii ’20 paricipasera la lupte și erau obișnuiți cu viață grea și lispita de
confort. Mai mult, stilul asta de viață reprezenta o valoare. Refuzau posesiunile materiale și
renunțau intenționat la orice bun ce putea care ar fi putut fi considerat mic burghez:
bibelouri ,plante, mobila comoda, portrete de familie și atlele. Astea sunt începuturile esteticii
comuniste. În care se trăiește cu o lipsa de împodobire. Spațiul locativ, cum numeau ăștia
casa, era la modul ideal, decora și mobilat minimal, pur funcțional. Cu mobila eficienta,
precum canapeau extensibila care devine pat.

Din genul asta de gândire, s au născut și cartierele romanești de blocuri. Din cauza asta avea
100 de mii de blocuri identice, gri și fară decorațiuni. Face parte din filosofia marxist-
leninista.

Cam aceeași atitudine exita când venea vorba și de haine. Oamenii noi sovietici, nu se uitau
la coafuri complicate sua haine pretențioase. Evitau podoabele, evitau moda. Un comunist
autentic se îmbracă simplu.

Cartea e plina de exemple și marturi, eu o să povestesc una singura. Valentina Tihanova, fata
unui lider bolșevic, își amintește copilăria să în anii ’20. Desi tatăl ei avea funcții importante
și fusese chiar ambasador, familia ei avea un apartament micuț din Moscova, mobilat simplu
cu paturi din fier forjat. În apartament nu existau obiecte decorative și mama ei, soția
ambasadorului, nu purta bijuterii. În dormitorul fetiței găseai un pat pliant, un birou și o mica
biblioteca. Valentina își amintește că : “Eram oameni sovietici. Trăiam pentru credință în
fericirea viitoare a societății, nu pentru satisfacerea propriilor nevoi. Stilul nostru de viață
avea o anumită puritate morala.”.

Mottoul multoa era : „Suferință îl distruge pe cel slab și îl întărește pe cel puternic.”. Astea
sunt o parte din valorilor idealiste ale primilor ani. Vă puteți imagina că fară istoria de un
secol pe care o avem noi în fata, oamenii de atunci puteau crede sincer în cauza comunista.

Din păcate parfumul romanțat al începutului, a dispărut foarte repede. Bolșevici înțeleseseră
că pentru a putea modela noua societate, educația era esențială.

7. SCOALA IN COMUNISM
Botuşan Mihai Alexandru
11G

Scoală comunsita se axează pe necesitatea îndoctrinării noilor generații. Scoală era menita să
bage anumite idei în capul copiilor. Să îi îndepărteze de familie și vechile valori și să îi
aproprie de partid.
Încă de la început în 1818 un teoretician al pedogagiei școlare sovietice declara că : „Trebuie
să-i transformam pe tineri într-o generație de comuniști. Copii sunt că o ceara moale, foarte
maleabili și trebie modelați în așa fel încât să devina buni comuniști. [...] Trebuie să-i salvam
de influenta dăunătoare a familiei. [...] Trebuie să-i naționalizam.”; „Din primele zile ale
fragedei lor vieți, ei trebuie să se afle sub influenta binefăcătoare a școlilor comuniste [...].
Misiunea noastră este să obligam mamele să-i încredințeze copii statului sovietic.” În masuri
mari cam așa și la noi.
În calitate de elev, pe vremea aceea, trebuia să fii îmbrăcat corespunzător, la intrarea în scoală
fiind un filtru format din profesorul de serviciu și elevii din clasele mai mari care trebuiau să
analizeze fiecare elev în parte pentru a fi sigur că aceștia au sarafanul (până la genunchi),
cordeluță, în cazul fetelor, bluza bleu cu numărul matricol și carnetul de elev în mana. O alta
diferență este și ora de practica, care în orașe era de croitorie, compactorie și multe alte
activități. Soarta elevilor din mediul rural a fost una mai dura, aceștia trebuiau să participe la
activități agricole organizate în cadrul C. A. P. -ului.Și profesorii simt diferență dintre
perioada comunista și cea de acum:Nu era atâta democrație că și acum, elevii erau foarte
disciplinați. Statutul de profesor era diferit fata de acum, atunci, profesorul având o mai mare
autoritate.
"Carnetul de elev este oglinda activității școlare și a conduitei elevului. Calitatea de elev
trebuie să se reflecte în atitudinea persever ență și entuziasta fata de învățătură și munca, în
comportarea corecta și demna în scoală și societate."Cu aceste cuvinte se deschide Carnetul
de elev (model 1976), un dreptunghi cartonat și îmbrăcat în pînză, de culoare dubioasa (gri
sau vișiniu) și format imposibil (prea mare că să intre în buzunar, prea mic pentru a sta printre
caiete), pe coperta căruia trona stema Republicii Socialiste Romania. Misterele și confuziile
educației sociaAZliste se prelungesc în același anonimat al coerciției psiho-pedagogice. De
pe aceeași pagina, elevul proaspăt vărat în uniforma și aliniat în băncile scolii mai afla că
"este dator" să aibă în permanenta carnetul la el (inclusiv la ora de "educație fizica"), că "este
obligat" să-l prezinte dirigintelui sau directorului scolii "ori de cite ori i se cere" și, culme a
procesului comunist de supraAZveAZghere și control, împins tovărășește dinspre spațiul
public spre cel privat, că "este dator" să-l arate părinților "pentru a lua cunoștință și a semna".
Că să nu existe vreun dubiu, vocea anonima, dar pilduitoare, a educației socialiste dublează
"datoriile" cu "sancAZtiuni", în buna tradiție chino-coreeana a militarizării invatamintului:
"Pierderea car-neAZtului de elev atrage după sine sancAZtionarea elevului".
Asociata atît reeducării staliniste a epocii Dej, cit și disciplinarii "umaniste" a erei Ceaușescu,
militarizarea invatamintului în anii '70 și '80 apărea că o consecință ideologica și
metodologica fireasca a poli-tizarii educației. În fond, organizata că o mini-armata națională,
ușor de instruit și de manevrat, masa de pionieri înrolată obliAZgatoriu de la vîrstă de 6-7 ani
în sistemul scolar comunist trebuia să facă rapid și eficient pasul înainte ("Tot înainte, mîndri
pionieri!", suna refrenul unui vestit cîntec patriotic) către statutul de baza de cadre a PCR.
Portretul elevului socialist arata că un eroAZtoman national, sociopat mioritic îndrăgostit
lulea de tara și Partid (o bigamie politica tolerata în comunism), care, în loc să învețe carte, își
consuma timpul în adoptarea de "atitudini" și "comportamente" (oricum pre-programate
Botuşan Mihai Alexandru
11G

ideologic și condiționate politic) care să glorifice poporul, nația și societatea. Pentru a-și
dovedi atașamentul la cauza la care e împins să adere, el este dispus să "muncească" de mic
(în uzina sau la ateliere) și să participe cu abnegație la "acțiuni patriotice" (cum ar fi "23
August" sau "Ziua Republicii").
Îndatoririle elevului socialist nu se opresc însă aici. Fiecare punct statuat în Carnet impune o
obligație educativa cu miza psiho-politica. Elevul e urmărit "în scoală și în afara de scoală",
într-o încercare brutala a autorităților de a-I ocupa timpul liber și a-I disciplina propagandistic
gândirea și comportamentul. Ce-I drept, forcing-ul comunist la care este supus de dimineața
până seara, 365 de zile pe an, pare adeseori ridicol și întotdeauna stupid.

8. PIONIERII

Înainte de 1989, învăţământul a fost intens politizat, elevii şi studenţii fiind cuprinşi în
organizaţii aflate sub conducerea partidului unic, PCR. Preşcolarii, elevii şi studenţii erau
şoimi ai patriei, pionieri şi utecişti, educaţi să devină “fii de nădejde” ai patriei şi poporului.

Dar cine erau Şoimii Patriei înainte de 1989 şi ce calităţi şi reguli de comportament erau
obligatorii pentru a face parte din această organizaţie? Creată în 1976, organizaţia număra la
început 1.100.000 de copii, pentru ca în deceniul următor să ajungă la circa 1.500.000 de
membri.Conform unui Regulament din 1977 publicat pe site-ul CNSAS, din Organizaţia de
masă Şoimii patriei făceau parte copiii preşcolari şi şcolari în vârstă de 4-7 ani (din grupa
mijlocie şi mare de la grădiniţă, şcolarii din clasa I şi cei între 4-6 ani care nu mergeau la
grădiniţă) şi îşi desfăşurau activitatea sub conducerea Partidului Comunist Român.
Uniformele erau compuse de fuste/ pantaloni bleumarin scurţi sau lungi şi bluze portocalii cu
epoleţi, cu cravată roşie, ciorapi albi, ecuson. Fetiţele purtau pălărie, iar băieţii şapcă, de
culoare bleumarin. Revista dedicată Şoimilor Patriei s-a numit iniţial Arici Pogonici, dar în
1977, Nicolae Ceauşescu a decis schimbarea titulaturii în Şoimii Patriei.

Copiii care făceau parte din Organizaţia Şoimii patriei se supuneau “următoarelor reguli de
comportare: sunt fii credincioşi ai poporului şi partidului, iubesc munca şi învăţătura, îşi
iubesc şi îşi ajută părinţii, respectă educatoarele, învăţătorii, pe cei mai în vârstă decât ei şi le
urmează sfaturile, sunt cinstiţi, drepţi şi curajoşi, sunt cuminţi, ordonaţi şi îngrijiţi, sunt buni
prieteni şi se ajută între ei, participă bucuroşi la activitatea grupei sau clasei din care fac
parte, iubesc şi ocrotesc natura, îngrijesc plantele şi animalele, acasă, la grădiniţă şi la şcoală,
iubesc cântecul, jocul şi sportul, sunt întotdeauna veseli şi se străduiesc să facă în fiecare zi o
faptă bună”. Cei care se remarcau prin fapte bune şi erau un exemplu de comportament erau
recompensaţi cu diplome, insigne şi alte distincţii specifice, erau fotografiaţi lângă drapelurile
Organizaţiei de Pionieri, UTC, PCR sau RSR după caz sau puşi la panourile de onoare din
grădiniţe şi şcoli. În situaţii mai modeste, erau scoşi în faţa grupei sau a clasei şi lăudaţi.
Activităţile şoimilor patriei constau în discuţii cu militanţii PCR, activităţi practice de
înfrumuseţare a grădiniţelor, şcolilor, terenurilor de joacă, locuinţelor şi spaţiilor verzi, vizite
în fabrici şi uzine, excursii în localitatea şi judeţul de reşedinţă, dar şi în ţară, în colonii şi
tabere de copii, serbări, spectacole de aniversare aunor evenimente din istoria ţării şi a PCR,
învăţarea de poezii şi cântece patriotice, jocuri distractiv-recreative, manifestări sportive,
plimbări în aer liber, drumeţii în mijlocul naturii, consursuri, şezători, alte activităţi cultural-
Botuşan Mihai Alexandru
11G

artistice. Nu în ultimul rând, copiii trebuiau să participe la sărbătorirea zilei de naştere a

colegilor sau a unor succese obţinute de oamenii muncii, precum şi la evenimente importante
din grădiniţă sau localitatea în care trăiau.

Sarcina de a-i îndruma pe Şoimii patriei revenea pionierilor. Dar cine erau pionierii? Tot o
organizaţie de masă care cuprindea elevii cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani. Pionierii purtau
uniformă, cravată roşie cu tricolor, insignă şi însemnele pioniereşti. În sezonul cald băieţii
purtau: pantaloni bleumarin, bluză albă, bască albă (pentru cei din clasele V-VIII, bască
bleumarin) şi ciorapi albi trei sferturi, în timp ce fetele erau îmbrăcate în fustă bleumarin
(plisată), bluză albă, bască albă (pentru cele din clasele V-VIII, bască bleumarin) şi ciorapi
albi trei sferturi. Pe timp răcoros, uniforma pionierilor era pentru băieţi: uniforma şcolară;
pentru fete: o jachetă adaptată uniformei şcolare. În 1984, la aniversarea a 35 de ani de la
înfiinţarea organizaţiei, aceasta număra nu mai puţin de 2.695.000 de membri. Rezultatele
bune la învăţătură erau răsplătite cu propunerea de a intra în rândurile pionierilor. Un articol
publicat pe site-ul memorialulrevolutiei1989.ro notează că “era o ruşine să nu fii pionier, dar,
în cele din urmă, toţi elevii dobândeau calitatea aceasta, mai devreme sau mai târziu, în
funcţie de rezultatele lor la învăţătură. Pe lângă angajament, pionierii rosteau şi un
legământ: . Deviza pionierului era: , la care răspunsul era: Deviza pionierului se rostea în
adunările pioniereşti, urmată întotdeauna de executarea salutului pionieresc. Ca în orice
organizaţie, pionierii aveau drepturi şi obligaţii. Pionierul avea dreptul să participe la întreaga
activitate a grupei, detaşamentului şi unităţii din care făcea parte, să aleagă şi să fie ales în
organele de conducere ale Organizaţiei Pionierilor, să participe la forurile pioniereşti şi la
conferinţele organizaţiei, dar şi să facă propuneri pentru îmbunătăţirea muncii pioniereşti; să-
şi exprime, eventual, părerea cu privire la întreaga activitate, să participe la diferite activităţi
ale cercurilor şi cluburilor şcolare, la concursuri şi expoziţii. Se acordau şi recompense pentru
activităţile pioniereşti: prin simpla evidenţiere în faţa detaşamentului sau a şcolii,
fotografierea lângă drapelul unităţii, înscrierea numelui în cartea de onoare a unităţii
pioniereşti şi, în cele din urmă, acordarea unor distincţii specifice. Se acordau şi diferite
diplome pentru colective de elevi: , sau , titluri însoţite de eşarfe, şi, în mod cu totul
excepţional, unităţile de pionieri puteau fi distinse cu . Obligaţiile pe care trebuiau să le
respecte pionierii erau diferenţiate în funcţie de vârstă: pentru clasele II-IV: să-şi iubească şi
să-şi slujească patria; să înveţe şi să fie un bun prieten al cărţii; să participe la activităţile
grupei; să-şi respecte cuvântul dat; să fie cuminte, îngrijit şi ordonat; să iubească natura şi să
participe la îngrijirea casei, a clasei şi a şcolii; să fie un bun prieten şi să-i înveţe şi pe alţii să
facă numai lucruri bune; să fie respectuos faţă de vârstnici şi faţă de cei din jur; să-şi iubească
părinţii şi învăţătorii şi să aibă încredere în forţele sale şi ale tovarăşilor săi”.

9. PARTIDUL SI FAMILIA

În scurt timp, elita a ajuns casta proletara conducătoare, ce-i mai buni dintre oameni, cei mai
speciali. În calitatea lor de elite conducătoare nu se cădea să își amestece sângele cu alte clase
sociale. Erau condamnate căsătoriile intre proletari și alte clase sociale. Așa cum în trecut
erau condamnate cele intre un conte și o camerista. Obsesia egalității s-a transformat în
obsesia clasei sociale. Originile soțului sau nevestei erau foarte importante.
Botuşan Mihai Alexandru
11G

Atitudinile elitiste s-au răspândit că focul în rândul membrilor de partid. Era de la sine înțeles
că membrul de partid are un statut social ridicat.

Partidul devenea ușor ușor o religia iar cultul personalității era noua abordare folosita.
Judecata suprema o avea partidul, iar tu, un mic proletar, iți așteptai umil soarta. Asta pentru
că nu era posibil să contrazici judecata partidului.

În timp ce partidul devenea noul Dumnezeu, noi metode de investigație și control ale vieții
private. Lupta cu familia devenea din ce în ce mai apriga. Cei care doreau să se înscrie în
partid trebuiau să își dovedească loialitatea ideologica. Printre altele să demonstreze că pun
partidul deasupra familiei. Membrii de partid erau obligați să scrie la intervale regulate
autobiografii și să completeze cate un chestionar cu detalii despre originea sociala, educație,
cariera și evoluția conștiinței lor politice. Documentele astea funcționau că un fel de
spovedanie publica, care dovedea că membrii de partid sunt demni de titlul asta. Fiecare
membru avea datoria să supravegheze familia altor oameni. Pentru a se asigura că nu e
otrăvită de principii burgheze vechi.

Este de datoria colectivului să își silească membrii să respecte standardele morale prin
intermediul supravegherii și al intervenției reciproce în viață privata. Doar așa poate ajunge
societatea la un colectivism autentic și o conștiință comunista.

Formarea structurii sociale post-comuniste înseamnă trecerea de la o societate puternic

polarizată la o societate mai puţin polarizată şi caracterizată printr-o mai mare diversificare a
categoriilor sociale. Pe de o parte, structura socială a societății comuniste s-a caracterizat prin
existența unui grup care beneficia de privilegii și resurse și a unei mase de indivizi care nu
aveau acces la acestea, iar pe de altă parte, structura socială postcomunistă. a fost construit
împotriva sărăcirii anumitor categorii. cu resurse deținute de o nouă elită și ea, extrem de
redusă ca număr. Noul capitalism românesc este construit de o elită numeric restrânsă, care
are acces la resurse și are privilegii semnificative

Nașterea, nunta și moartea sunt cele trei evenimente sacre cărora li se supune fiecare viață de
om. Sau aproape fiecare, atunci când vorbim despre nuntă, pentru că nu puțini sunt cei care se
sustrag acestei directive a ființării depline. Cauzele sunt nenumărate și nu e cazul să insistăm
asupra lor. „Isaia dănțuiește“ rămâne astfel o bucurie necunoscută multora.

Instituția divorțului s-a liberalizat și ea, ca și avorturile, odată cu căderea comunismului. Deși
nu era o obligație impusă prin lege, căsătoria dădea bine la dosarul de cadre, mai ales la
vârful piramidei comuniste. Cât despre divorț, acesta era o pată neagră pentru
nomenclaturiștii care încercau să mai urce o treaptă în ierarhia regimului comunist.

Celula de bază a societății, familia, era un punct în plus pe pașaportul roșu pentru accederea
pe noi culmi a carieriștilor în păienjenișul structurilor PCR. Vigilența organelor admonesta cu
vot de blam divorțul nomenclaturistului care ocupa o funcție importantă în angrenajul
totalitarismului.

Politica demografică a lui Ceaușescu a fost aplicată cu brațul lung al unor legi dictatoriale.
Creșterea populației nu s-a datorat atât stimulentelor materiale, care au contat și acestea cu
Botuşan Mihai Alexandru
11G

precădere în straturile cele mai sărace ale societății, cum ar fi comunitățile de romi,
comunitățile rurale ori cele de la periferia orașelor, cât mai ales interzicerii avorturilor
începând cu anul 1966, când a fost adoptat Decretul-Lege 770 care prevedea că nașterea e o
datorie patriotică. Potrivit statisticilor, în perioada 1967-1972 în Romania comunista s-au
născut peste două milioane de copii. Rata natalității a crescut în medie de la 2 la 4 copii pe
familie. Cei două milioane de copii născuți în urma acelei directive de partid au fost numiți
generația „decrețeilor.“

Nu s-a scris încă o carte albă a tragediilor care au urmat aplicării acestui decret dezumanizant
care să cuprindă numărul femeilor însărcinate ce au murit în urma încercării disperate de a-și
întrerupe sarcina apelând la felceri care foloseau metode barbare; numărul sinuciderilor în
rândul mamelor care aveau deja mai mulți copii și care nu vedeau calea pe care s-o apuce
pentru a mai putea crește încă unul; numărul sinuciderilor în rândul mamelor care își pierdeau
mințile când își vedeau fătul de patru-cinci luni zbătându-se în punga de plastic pe care
moașa o ținea în mână ca pe un trofeu; numărul nou-născuților care au rămas cu sechele toată
viața pentru că au supt în burta mamelor otrăvuri pe care moașele cu purcoiul de bani la
saltea le „prescriau“ ca fiind menite să întrerupă sarcina; numărul traumelor, al internărilor la
ospicii pe durată nedeterminată, asta însemnând, în multe cazuri, pentru tot restul zilelor;
numărul femeilor bătute crunt de bărbații lor pentru că vor mai aduce încă un „plod“ acasă,
încă o gură de hrănit, deși biata femeie nu avea nici o altă vină în afara aceleia de a satisface
poftele trupești ale însoțitorului de viață.

10. CONCLUZIE

Chiar dacă vorbesc din perspectiva unei generații îndepărtate de vremurile abordate, pot
spune că și astăzi mai simt că unele dintre lucrurile menționate mai sus încă se aplică.
Desigur, nu în aceeași măsură, dar urmele se simt. Urma lăsată asupra familiei este ușor
vizibilă și repercusiunile la fel.

În ultimii ani, în România a existat un adevărat trend în ideologia tranziției. Formula de

acceptare a costurilor sociale

atât a clasei de mijloc tradiționale, cât și a noii clase de mijloc, noutatea absolută fiind
inversarea secvențelor de apariție a celor două categorii ale clasei de mijloc: mai întâi apare
noua clasă de mijloc a burgheziei educate sunt antreprenori privați (vechia clasa de mijloc,
tradiţională). Apariția clasei de mijloc în România depinde mai degrabă de ocupație decât de
bogăție. Percepția pe care o au indivizii cu privire la structurarea propriei societăți este
importantă și pentru afirmația că România de astăzi este încă o societate polarizată, cu un
grup care controlează resurse importante și o masă mare a populației cu acces la resurse
limitate. Numeroasele probleme sociale aduse de tranziția la capitalism fac parte din calea
unor schimbări mai ample și la nivelul autopoziționării în termeni de clasă. „Primii ani post-
sociali au însemnat concedieri în masă pentru muncitori, inflație uriașă, scăderea condițiilor
de viață și, cel mai important, o scădere a statutului acestora. De-acumulările simbolice ale
poziției muncitorului în noua economie de criză și în „reformă” sunt însoțite și de
dezacumulări materiale severe .Șomajul și sărăcia sunt acum fenomene trăite de categorii mai
Botuşan Mihai Alexandru
11G

largi. Relația cu spațiul est-european poate aduce elemente semnificative în ceea ce privește
înțelegerea modului în care socialul este restructurat în perioada postcomunistă, mai ales prin
evidențierea asemănărilor și deosebirilor cu privire la țările din regiune. De asemenea, o
viziune diferențiată în contextul românesc, luând în considerare fie regiunile de dezvoltare
și/sau regiunile istorice, ar aduce cu siguranță clarificări suplimentare. Considerăm că unele
dintre ideile exprimate aici vor constitui premisele lărgirii orizontului de investigare, in acest
sens. Construcția structurii sociale post-comuniste are diferite fațete, iar abordarea înțelegerii
acestui mecanism este deosebită.

Note

https://www.youtube.com/watch?v=VyC_h6RKIJg

https://www.researchgate.net/publication/
341399892_STRATIFICAREA_CLASELOR_SOCIALE_IN_ROMANIA_ASPECT
E_METODOLOGICE_Cristian_Pop

https://www.scrigroup.com/educatie/sociologie/CLASE-SOCIALE-SI-STILURI-DE-
VI52634.php

https://www.mediafax.ro/revolutie-30/tu-stii-de-ce-ne-am-luat-ratia-de-libertate-
copilarie-si-adolescenta-sub-acoperire-soim-al-patriei-pionier-utecist-partea-i-
18427182

https://www.dw.com/ro/ceremoniile-realit%C4%83%C8%9Bii-institu%C8%9Bia-
familiei-%C3%AEn-comunism-%C8%99i-acum/a-58854858

Întreg referatul a fost făcut în jurul cărții Vorbind în șoaptă. Viață privata în Rusia
lui Stalin, Orlando Figes