Sunteți pe pagina 1din 64

Capitolul I

Societatea comunistă

Încep această lucrare prin a studia caracterisiticile societăţii comuniste


româneşi, cu precădere în timpul dictaturii ceauşiste. Acest demers este necesar în sensul în
care doresc mai întâi să schiţez o imagine a societăţii comuniste româneşti , cu precădere
în perioada dictaturii ceauşiste, societate în care femeia româncă a trăit timp de aproape 25
de ani. Nu este posibil să vorbim despre femeia acelei perioade,fără a lua în considerare
mediul în care aceasta a trăit. Caracteristicile vieţii ei sunt (aşa cum este de aşteptat) sunt
influenţate şi inseparabil legate de acest mediu.
Imediat după terminarea celui de-al doilea Razboi Mondial şi după
împartirea zonelor de influenţă între cele trei Mari Puteri ale lumii (Statele Unite, URSS şi
Marea Britanie), România a juns să intre sub influenţă noului imperiu sovietic. Această
tristă realitate a însemnat pentru poporul român un viitor plin de jertfe şi sacrificii, specifice
dealtfel, oricarei forme de dictatură.1 De acum începe un alt capitol în istoria ţării noastre,
perioadă considerată ca fiind una dintre cele mai nefaste din întreaga istorie a sa:
comunismul. Începând cu anul 1947, acest regim se instaurează „de drept” şi va dura timp
de peste 40 de ani. În acest răstimp, cea mai îndelungată „domnie” a aparţinut lui Nicolae
Ceauşescu.
Născut al treilea din 10 copii, la 26 ianuarie 1918, într-o familie de ţărani saraci din
satul Scornicesti (judeţul Olt), Nicolae Ceausescu a devenit, de la o vârsta destul de
fragedă, întruchiparea „revoluţionarului de profesie”. El nu a fost ţăran, nu a fost muncitor,
nu a fost intelectual, deşi îi placea să se considere întruchiparea celor trei categorii
socio-profesionale la un loc. Multă vreme s-a crezut ca a fost calfă de cizmar, dar
Alexandru Bârladeanu, coleg mulţi ani cu el în sferele înalte ale puterii comuniste, este
categoric în acest sens: „nu ştia sa faca nimic, în profesia lui nu făcuse nici măcar o pereche
de papuci de casă”.2 Şi totuşi, cu toate aceste neajunsuri de ordin profesional a reuşit să
ţină frâiele puterii decenii la rând. Ceausescu însuşi ar fi putut reprezenta o dovadă a unei

1
Fagarasan,Gheorghe, Romania 1948-1989, Progres sau regres?, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004, pag
189.
2
Denize,Eugen, Istoria Societatii Romane de Radiodifuziune, Vol. al III-lea, Ed. Casa Radio, Bucuresti,
2002, pag 7.

1
tinereţi petrecute în conflict cu autorităţile. A fost închis de mai multe ori pentru
convingerile sale politice; partidul comunist fusese scos din legalitate in 1924.3
La 22 martie 1965, Nicolae Ceauşescu este numit Secretar General al
Partidului Comunist Român. Modul în care erau proiectate lucrurile de către noul
conducător şi acordul concepţiilor sale cu noile orientari în politica partidului, întărea
credinţa (şi nu puţini au fost cei oipimişti) că România se va indrepta spre un drum propriu,
independent, de dezvoltare economică şi socială, spre o stabilitate economică însotită de
corectarea greşelilor savârşite în trecut pentru a da economiei un impuls spre o dezvoltare
cât mai eficientă. Deşi pare greu de crezut acum, a fost un început bun de reforme şi care a
avut un impact pozitiv asupra tuturor activităţilor economice, însa, din păcate, această
„reverie” nu a fost de lungă durată. Odată ajuns la putere, Ceauşescu, sub „privirea
vigilentă a „baronilor” din partid”, va continua politica începuta de Dej, în ultimii ani ai
vieţii sale. Perioada cuprinsă între 1965-1971 a fost cea mai bună din istoria Romaniei
comuniste. Atunci s-a mâncat mai bine, s-a locuit din ce in ce mai bine, magazinele
începeau sa fie pline de tot felul de produse, iar preţurile la bunurile de larg consum erau
acceptabile pentru veniturile românilor, s-a putut chiar călători în străinatate, chiar şi în ţări
occidentale (!), cultura a cunoscut o puternică revenire la normalitate, iar în ceea ce
priveşte libertatea de expresie, aceasta a devenit, daca nu totală, cel puţin incomparabil mai
mare decat în cele doua decenii precedente.4
Perioada în care Ceauşescu s-a aflat la putere poate fi impărţită în trei
etape principale:
1. liberalismul comunist (1965-1971),
2. tranziţia la cultul personalităţii (1971-1979),
3. cultul personalităţii fără limite (1979-1989).5

Profundele transformări revoluţionare, politice, economice şi sociale


petrecute în România în etapa revoluţiei socialiste, au fost concretizate în cursul
cincinalului 1961-1965 prin realizarea economiei socialiste unitare centralizate care a
marcat victoria deplină şi definitivă a socialismului în toate sctoarele de activitate. Această
victorie a reprezentat o puternică schimbare la nivelul formelor de organizare socială şi
economică, în felul de trai, în cultură şi în ideologie, în felul de viaţa al poporului român. In

3
Deletant,Dennis, Romania sub regimul comunist, Fundatia Academia civila, Bucuresti, 1997, pag 124.
4
Denize,Eugen, op.cit., pag 9.
5
ibidem, pag 125.

2
acelaşi timp, ea a însemnat sfârşitul perioadei de trecere de la capitalism la socialism şi
începutul unei etape superioare de consolidare şi dezvoltare a „cuceririlor” revoluţiei
socialiste. Această etapă, considerată superioară, a primit, în toate documentele de partid,
denumirea de „societate socialistă multilateral dezvoltată”.6 Acest concept a fost atât de des
repetat, în toate documentele de partid până când a fost golit de orice semnificaţie pentru
opinia publică.
După evenimentele din Ceholsovacia, din august 1968, are loc sistarea
reformelor economice şi treptat, după ce Nicolae Ceausescu reuşeşte complet să pună mâna
pe putere şi să-şi elimine toţi adversarii, fie ei şi prezumtivi, se revine la vechile metode de
conducere supracentralizată a economiei, în unele cazuri chiar mai dogmatică decât în
trecut.7 Se poate spune astfel că toată acea destindere din primii ani de după preluarea
puterii nu a fost decât o mişcare inteligentă de a-şi asigura un anumit sprijin intern, până la
momentul în care a avut posibilitatea de a dispune de putere în mod discreţionar. Chiar
numirea lui drept Secretar General s-a făcut pe considerentul că ar fi o persoană mai uşor
de manipulat decât ceilalţi posibili candidaţi, lucru care avea să se dovedească fals.
După vizita în China şi Coreea de Nord, la 6 iulie 1971, Ceauşescu
lansează cele 17 propuneri („teze”), act ce va ramâne sub denumirea de „minirevoluţia
culturală”, anume reafirmarea unei baze ideologice pentru literatură.8
Această minirevoluţie culturală din 1971 şi urmările ei, au readus
România în mod treptat pe calea unui regim totalitar, iar personalizarea la maxim a puterii
a avut repercursiuni dintre cele mai grave asupra economiei. Viaţa economică a început să
dea unele semne de uzură. Ea nu a urmat direcţia aşteptată, chiar dacă a existat un masiv
influx de capital şi tehnologie capitaliste. Prevederile de plan, care în mod teoretic, înainte
arătau numai depăşiri, dupa 1974 încep să arate unele nerealizări care se vor tot accentua
indicând o ineficienţă economică într-o serie, deloc neglijabilă, de ramuri economice. Drept
urmare, după aproape 40 de ani de dezvoltare socialistă, s-a ajuns din păcate, ca România,
dintr-o ţară bogată în resurse naturale şi umane, să fie socotită în rândul ţărilor slab
dezvoltate şi cu un nivel de trai al populatiei destul de scăzut.9 Dificultăţile economice
încep să se accentueze în perioada cincinalului următor, 1975-1980, astfel încât se ajunge

6
Fagarasan,Gheorghe, op. cit, pag 115.
7
ibidem, pag 190.
8
Deletant,Dennis, op.cit, pag 143.
9
Fagarasan,Gheorghe, op.cit., pag 191.

3
ca îin anul 1980 populatia să trăiască mai rau decât cu 10-15 ani înainte şi cu mai puţine
speranţe de mai bine.10
Un impact negativ major asupra populaţiei l-a avut emiterea decretului
770/1966 la 1 octombrie 1966. O statistică din 1990, arată că în perioada 1960-1989, în
ţara noastră au murit aproximativ 11.000 de femei în urma avorturilor provocate.11 Dorind
să conducă o Românie cu o populaţie numeroasă, Ceauşescu şi-a exprimat nemultumirea
pentru scăderea naşerilor vii la mia de locuitori intre 1955-1966.12 Cu toată realitatea
crudă, la Congresul partidului din 1984, „conducatorul iubit” a stabilit ca obiectiv creşterea
populatiei României de la aproximativ 23 milioane până la 30 de milioane până în anul
2000. El a adresat, îin acest sens, o chemare în faţa Consiliului Naţional al Femeilor, la
Bucureşti, spunând: „să faceţi copii, tovaraşe femei, aceasta este datoria voastră
patriotică”.13 Pe lângă interzicerea vânzării de anticoncepţionale şi aproape a tuturor
avorturilor legale, regimul a introdus şi alte măsuri deosebit de intruzive în intimitatea
fiecărei femei, cum ar fi de exemplu controalele ginecologice lunare obligatorii, la locul de
muncă, pentru toate femeile salariate de vârstă productivă, pentru a se putea constata daca o
femeie este gravidă şi pentru a o forţa să ducă sarcina la capăt.14 Toate aceste măsuri dure,
care presupuneau nu numai o inimaginabilă imixtiune brutală în intimitatea femeii, dar şi
pedepse severe pentru orice nesupunere sau încălcare a lor, au fost luate într-o vreme în
care oamenii de rând nu puteau pur şi simplu să-şi hrănească copiii sau să le asigure o
locuinţă adecvată. Mulţi copii mureau în spitale la scurt timp dupa ce s-au născut din cauza
lipsei de igienă, de caldură şi de medicamente. Numeroşi alţi copii erau abandonati în
orfelinate mizere şi supraaglomerate („magazii de copii” cum le-a numit Washington Post).
Calitatea vieţii s-a deteriorat într-o măsură uluitoare în deceniul al 9-lea. La finele lui,
România se situa pe ultimul sau aproape pe ultimul loc în randul ţărilor europene practic la
toţi indicatorii: sănătate, condiţii de locuit, puritatea aerului, accesul la radio şi TV, servicii,
educaţie, transport şi aşa mai departe. Românii trăiau un cosmar pe care li se cerea să-l
numească „Epoca de Aur”.15
În plus, omniprezenţa Securităţii şi abilitatea ei de a controla întreaga
populaţie prin infiltrări în diver/se moduri sau prin represiuni dure, violente sau chiar
sângeroase, creând „un cadru macabru de zi cu zi”. Mizeria cumplită a vieţii care consuma
10
ibidem, pag 193.
11
ibidem, pag 229.
12
Denize,Eugen, op cit., pag 15.
13
Deletant,Dennis, op. cit., pag 176.
14
Rates,Nestor, Romania: revolutia incalcita, Ed. Litera, Bucuresti, 1994, pag 22.
15
ibidem, pag 23.

4
practic întreaga „energie, imaginaţie şi inventivitate în lupta pentru supravieţuirea fizică a
făcut mari servicii scopurilor regimului, lasând oamenilor prea puţin timp şi vlagă pentru
activismul social şi politic şi chiar mai puţin pentru preocupări spirituale “16.

În 1989, România prezenta toate caracteristicile unui stat comunist din


epoca stalinistă. Era vorba de o dictatură „ultra-poliţienească” şi totodată puternic
personalizată, care „funcţiona pe un fond de manie a grandorilor, de constructii faraonice si
de privatiuni dramatice ”17. România din 1989 era încă reprezentativă pentru economia
ţărilor socialiste a anilor `60. Ea a rămas la stadiul proiectelor grandioase, a industrializării
excesive şi a investitiilor de prestigiu care ruinaseră ţara, fără a aduce în schimb imensele
beneficii care erau preconizate şi, ca o consecinţă crudă aducând populaţia într-un stadiu
mizer. Este o economie de slabă folosire a mâinii de lucru, ale cărei schimburi externe
sunt—in lipsa competitivităţii—bazate pe subcontracte şi dumping.18 Încercarea de a
restitui cât mai repede posibil acele datorii externe exorbitante (acumulate în deceniul al
8-lea), continuarea angajării în proiecte delirante, investitii pe atât de nemăsurate pe cât
erau de puţin rentabile, au contribuit la pauperizarea rapidă a ansamblului populaţiei, din
care două treimi sufereau de malnutriţie, iar jumătate nu mâncau suficient.19 Revenind la
mijloacele de distrugere fizică a oamenilor care nu se conformau cerinţelor regimului şi
exterminare morală, depersonalizare, „obliterarea identităţii”, acestea se numeau „crearea
omului nou”, „naşterea omului comunist”, adică „întoarcerea la bestialitatea omului
cavernelor, a celui din comuna primitivă”.20
Ca urmare a victoriei socialismului, de care am vorbit în rândurile de mai
sus, structura economică a ţării, caracterizată anterior de pluralitatea sectoarelor economice,
devenise unitară, fiind instaurate în întreaga economie naţională relaţii de producţie
socialistă. Cu această ocazie, s-au afirmat principiile socialiste in viaţa socială, după
posibilităţile şi gradul de dezvoltare a României din etapa respectivă. Instaurarea noilor
relaţii socialiste de producţie nu a insemnat o îmbunătăţire automată a situaţiei materiale a
clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare. Principiile socialiste de viaţă presupun o
dezvoltare armonioasă şi multilaterală, cum se afirma în acea vreme, a economiei. Ţara
noastră însă nu poate fi inclusă într-o asemenea categorie. Dupa douăzeci de ani de

16
ibidem, pag 30.
17
Varlam,Ion, Romania in 1989—Un caz de etnocid contemporan, Ed. Pampaedia, Bucuresti, 1999, pag 3.
18
ibidem, pag 9.
19
ibidem, pag 13.
20
ibidem, pag 25.

5
construcţie socialistă (la sfârşitul cincinalului 1961-1965), România sfârsea, din punct de
vedere economic, cu inceputurile anilor 1918.21 În zilele noastre se consideră că România
se gaseşte în ce-a treia „revoluţie” pe calea dezvoltării (prima datând din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, iar cea de-a doua situându-se în perioada interbelică ). După cum
observăm, perioada comunistă nu se consideră a fi una de dezvoltare, ci, dacă nu de
stagnare, una de regres. Victoria deplină a socialismului, decretată odată cu încheierea
procesului de colectivizare a agriculturii, a deschis o „nouă etapă de dezvoltare a societăţii
socialiste romanesti”. Marea Adunare Nationala, pe atunci organul suprem al puterii de
stat, a adoptat la 20 august 1965 o noua Constitutie care fixa cadrul instituţional al noii
etape istorice.22 A avut apoi loc o dezvoltare economică ce a fost concretizată în
prevederile planului cincinal 1966-1970, considerându-se că a dus la ridicarea eficienţei
economice pe o treaptă superioară din punct de vedere calitativ. S-au obţinut succese în
dezvoltarea forţelor de producţie, în perfecţionarea vieţii economice şi sociale, în creşterea
nivelului de trai al populaţiei. S-a ajuns, astfel, ca între 1965-1970 venitul naţional să
crească cu 45%, iar produsul social cu 51%. Dar aceste succese, pe planul intregii activităţi
economice, politice şi sociale, au fost însă de scurtă durată.23
In mod paradoxal, după un început promiţător progresist de apropiere faţă
de Europa Occidentală, „noua conducere a întors roata, probabil inspirată de celebra
lozincă leninistă „un pas inainte, doi pasi inapoi”, tocmai de teama de a nu-şi periclita
poziţiile privilegiate de nomenclaturisti şi conducatori totalitari”24. Promisiunile pline de
speranta făcute de noul preşedinte al României în perioada 1965-1971, în numeroase
ocazii, au fost, ca de altfel multe altele de după această etapă, doar iluzii domatice. După
1971 se instaurează un cult al personalitatii nemaintâlnit în istoria românilor. Pe plan
economic, perioada 1965-1970 a fost cea mai rodnică, astfel încat la finele lui 1970,
România se infăţişa ca o ţară cu o „economie dinamică, sănătoasă, în plin proces de
modernizare”25. Cu toate acestea, economia a primit o lovitura dura, în momentul în care,
care toate că s-au luat măsuri de intensificare a eforturilor pentru împlinirea planului
cincinal 1976-1980, el nu a putut fi îndeplinit la o serie de indicatori cum sunt venitul
naţional, producţia industrială totală, producţia agricolă etc. Ca urmare, pentru prima dată,

21
Fagarasan,Gheorghe, op. cit., pag 119.
22
ibidem, pag 120.
23
ibidem, pag 121.
24
ibidem, pag 122.
25
ibidem, pag 123

6
sunt diminuate prevederile de plan prevazute pentru cincinalul urmator.26. Cu timpul, de-a
lungul anilor `80, a devenit absolut evident că produsele industriale şi agricole româneşti
sunt tot mai necompetitive şi neatractive pe pieţele mondiale, lucru care îngreuna în mod
vizibil rambursarea datoriei externe destul de ridicate. Semnele crizei economice se făceau
tot mai mult simţite, mai ales în domeniul energiei, aprovizionării populaţiei cu produse
alimentare de bază, creându-seîn acest mod mari nemultumiri în rândurile populaţiei, ceea
ce a dus la adâncirea crizei sistemului birocratic, precum şi a celui totalitar. Se întrezărea la
orizont necesitatea unor reforme noi mai radicale, care să aibă drept scop ridicarea
nivelului de trai şi acordarea mai multor drepturi cetăţenesti.27
Economia românească era fără îndoială cea mai strict centralizată şi rigid
planificată din întreg lagărul socialist. Era caracterizată de ineficienţă, lipsă de flexibilitate
la care se adăuga şi descurajarea iniţiativelor personale.
In toată perioada regimului comunist, statutul social al ţărănimii a fost
acela de „semiiobagie”. Este adevărat că ţăranilor li se permitea să deţină o gospodărie
personală şi un mic lot de pământ în schimbul muncii la CAP. Dar, deşi formal erau
proprietari ai terenurilor şi dotărilor din CAP, în realitate, ţăranii nu aveau în acest sistem
un statut diferit de cel al unui salariat plătit vag în produse, la sfârşitul anului. Nu participau
în nici un fel la deciziile luate privind activitatea CAP, la organizarea producţiei sau la
utilizarea profitului, care aparţineau în întregime specialiştilor salariaţi şi birocraţiei. Nu
participau nici măcar la muncile din CAP decât în calitate de forţă de muncă necalificată.
De aceea, ţărănimea a conservat atât mentalitatea privitoare la agricultură din prima
jumatate a secolului, cât şi tehnologiile tradiţionale deţinute timp de secole. In ciuda
cooperativizării şi a industrializării activităţilor agricole în CAP-uri, agricultura a continuat
să fie considerată la ţara nu o afacere, ci o modalitate de supravieţuire.28 România a fost
una dintre cele mai puternic colectivizate ţări din Europa de Est la momentul decembrie
1989 (imediat dupa aceea începand un proces dur al decolectivizării, datorită importantei
agriculturii pentru export, dându-se imediat Legea 18/feb 1991).29

Indiferent dacă, aşa cum se contrazic diverse opinii, evenimentele din decembrie
1989 au reprezentat o revoluţie, o lovitură de stat sau o revoltă populară, ceea ce s-a
26
ibidem, pag 127.
27
ibidem, pag 128.
28
Pasti,Vladimir, Miroiu,Mihaela, Codita,Cornel, Romania—starea de fapt, Vol. I, Ed. Nemira, Bucuresti,
1997, pag 49.
29
Kideckel, David (ed.), East European Communities—The Struggle for Balance in Turbulent Times,
Westview Press, USA, 1995, pag 48.

7
întâmplat atunci a pus capăt unui capitol întunecat al istoriei noastre şi a deschis un altul30,
îln acest fel punându-se bazele unei alte ordini în proces de formare, aşa numita „tranzitie”,
încă percepută de o parte a populaţiei drept ceva absolut negativ, existând voci care susţin
că pe vremea fostului regim se trăia mai bine şi că ar fi fost mai bine să nu se schimbe
nimic. Aceste păreri deloc favorabile noului proces istoric se datorează în primul rând
rapidei deteriorări a economiei româneşti, una necompetitivă pe noile pieţe, lucru cu
consecinţa imediată observabilă în scăderea dramatică a nivelului de trai al populaţiei. Se
poate auzi astfel, îndeosebi în mediul rural, dar nu numai, că „dacă Ceauşescu dădea de
mâncare la oameni, nimeni nu l-ar fi schimbat”. Până la urmă, este de înţeles mesajul care
răzbate din aceste opinii, acela că marea greşeală a fostului regim a constat în „atacul”
direct la adresa persoanei, atât din punct de vedere fizic (raţionalizarea alimentelor), dar şi
moral (permanenta senzaţie de urmarire, de teroare la care se adăuga o violare flagrantă a
intimităţii fiecaruia).

Dintre „aberaţiile” regimului se pot enumera fie accentuarea eşecului în a


acoperi nevoile populatiei, fie (dacă aceste nevoi sunt acoperite), accentuarea faptului că
aparentele succese economice se datorează iniţiativei private.31 Incercarea ţărilor
est-europene de a introduce forme de planificare centralizată în perioada imediat de după
cel de-al Doilea Razboi Mondial a dus la constrângerea, în consecinţă, a forţelor de
producţie.32
România socialistă era o societate în care totul era posibil şi nimic nu era
sigur. In astfel de situaţii, oamenii se simţeau foarte nesiguri. România era o societate a
disimulării, conspiraţiei, a dramei. Sinceritatea era văzută cu suspiciune. Era vorba de o
societate „duala”, societate în care existenta unei prăpastii între public şi privat, între
acţiuni şi motive, între rolul Eu şi Eul adevărat, se considera a fi starea normală de
lucruri.33 Inainte, „ei” erau Ceauşescu, familia, partidul, cadrele locale de partid şi poliţia
secretă. Dupa 1989, „ei” vor deveni forţele de piaţă, cei bogati, mafia.34
Ceauşescu a căutat să transforme România într-un actor important al
relaţiilor internaţionale, drept intermediar între Est şi vest, Nord şi Sud. Insă, în timp ce
România şi Ceauşescu îşi jucau rolul lor global, românii de rând nu puteau interacţiona cu
30
Denize,Eugen, op. cit., pag 23.
31
Hann,Chris, The Skeleton at the Feast, Centre for Social Anthropology and Computing, Univ. of Kent,
Canterbury, 1995, pag 29.
32
ibidem, pag 30.
33
Kideckel, David (ed.), op. cit., pag 162.
34
ibidem, pag 164.

8
lumea: telefoanele erau ascultate, scrisorile din şi pentru străinatate erau deschise, iar
călătoriile în afara ţării erau aproape imposibile. În plus, românii nu se puteau asocia unii
cu alţii (exista teama unei conspiraţii). Inclusiv schimbul de reşedinţă era dificil. Procurarea
unui permis de rezidenţă era permisă doar prin căsătorie sau practici corupte. Societatea
socialistă ideală era aceea în care toţi ramâneau în locurile lor de reşedinţă, munceau în
linişte la locul de muncă, consumau cât de puţină hrană, electricitate, căldură pe cât posibil
şi se adunau şi îl celebrau pe Ceauăescu. Ca sa ne dăm seama de tensiunea de zi cu zi,
exista certitudinea că Securitatea poate fi oriunde şi drept urmare nu poţi avea încredere în
absolut nimeni.35
Ceauşescu punea un accent deosebit pe valorile naţionale romănesti, pe
istoria Romaniei, pe modul român de făurire a socialismului. Apelul la valorile naţionale
avea puţin de-a face cu socialismul însuşi. In cazul României se conforma mai degrabă cu
simpatiile personale ale conducerii partidului. Aceste simpatii erau ele însele parte a unui
proiect mai larg de „omogenizare” caracteristic tuturor statelor socialiste, proces având ca
rezultat „omul socialist” (nemaiexistând nici o diferenţă de ordin etnic etc.).36
Însă, legat de nediferenţierea de ordin etnic între oamenii socialişti, la
nivel societal, organizarea economiei (politice) socialiste ca „economy of shortage”
(Katherine Verdery) a creat un potenţial rol central pentru sentimentul etnic, atât în cadrul
populaţiei ca întreg cât şi în sectoare importante ale elitei intelectuale şi politice.37
În ceea ce priveşte subiectul lucrării, femeia româncă, problema umilirii si
a opresiunii sexului feminin şi abolirii inegalităţii sunt chestiuni mult mai vechi decat
socialismul însuşi.38 În întreaga atmosferă de represiune generală, se poate spune astfel, că
femeia nu reprezenta decât un segment al populaţiei, la rândul lui afectat de politicile
aberante ale regimului.

35
ibidem, pag 167.
36
Verdery, Katherine, „Ethnic Relations,Economies of Shortage and the Transition in Eastern Europe”, in
Hann,Chris (ed.), Socialism—Ideals, Ideologies and Local Practice,Biddles Ltd, London, 1993, pag 179.
37
ibidem, pag 173.
38
Allendorf,Marlis, La Femme dans le socialisme, Edition Leipzig, 1976, pag 15.

9
Capitolul II
Femeia româncă la nivel social

Vom vedea în acest capitol cum era văzută femeia în societatea


românească a vremii, care erau rolurile sale în această societate şi la ce nivel se situau
mişcărilede emancipare feminină.
În primul rând, economia de razboi, care (aşa cum era de aşteptat) datorită
faptului că lipsea forţa de muncă masculină, era puternic feminizată, nu a dat naştere unei
mişcări de emancipare a femeii, ci dimpotriva, a avut loc o aşa numită recuperare „in
imaginar a rolurilor traditionale ale sexelor, pusa in slujba triumfalismului si
nationalismului tot mai agresiv”39 . „Lozincile glamoroase despre „eliberarea femeii” erau
de o stridenţă cu totul disproportionata în raport cu realitatea”. Problema comuniştilor nu se
punea la nivelul de a rezolva stări de fapt, ci la acela de a câştiga la nivelul discursului o
legitimitate pe care să se bazeze în continuare, să deţină un anumit sprijin popular . In
realitate, adevarata lor finalitate nu era eliberarea efectivă a femeii, ci, pe de o parte,
disponibilizarea unei forţe de muncă suplimentare pentru marile proiecte industriale, iar pe
de alta, limitarea drastică a autonomiei nucleului familial, „destructurarea” acestuia. Ca in
orice sistem totalitar, „anularea solidaritatilor traditionale, controlul asupra educatiei noilor
generatii, eradicarea individualitatii in favoarea colectivitatii presupunea golirea de sens a
vietii private in general si a familiei in special”; emanciparea femeii a fost principalul
instrument al acestei destructurari.40 În acest context, se poate vorbi astfel de existenţa unui
model de egalitate „mecanică” a sexelor.
În continuare, vom urmari, punctual, câteva fenomene politice cu impact
masiv asupra societaţii româneşti. Politicile aberante aplicate în timpul lui Ceauşescu nu au
făcut decât să aducă societatea într-o stare deplorabilă. Nu demult ajuns la cârma ţării,
„conducatorul iubit”, considerând că populaţia era prea redusă şi cu un nivel al natalităţii
nesatisfăcător, a adoptat legea antiavort din 1966. Rezultatul legii, anume valul de
„decreţei”, s-a produs într-o societate fragilă din punct de vedere economic şi care astfel era
incpabilă să asigure dezvoltarea necesară pentru a oferi acestei generaţii măcar condiţii
minimale de existenţă, de şcolarizare eficace şi locuri de muncă. Această generaţie a

39
Petre,Zoe, „Promovarea femeii sau despre destructurarea sexului feminin”, in Boia,Lucian (coord.),
Miturile comunismului romanesc, Univ. Bucuresti, Bucuresti, 1995, pag 25.
40
ibidem, pag 26.

10
reprezentat fără nici o îndoială (consideră Zoe Petre) o componentă masivă a crizei care
s-a declansat in anii `80, în momentul in care aceşti oameni se apropiau de varsta adultă.41
„Dimensiunea grotesca a acestei triste istorii consta in faptul ca aceasta neantificare a
statutului feminin e inseparabila de politica de promovare a femeii in toate domeniile
sociale si politice ale tarii”. După primii ani ai regimului, în care se părea că vor fi
restaurate valorile tradiţionale ale familiei si neamului, regimul iniţiază o puternică
promovare a femeilor, al carei scop real era acela de „a legitima ascensiunea politica a
Elenei Ceausescu”42.
Datorită politicilor de industrializare forţată, a avut loc o emigrare masivă
de la sat la oraş. Aceasta a redus drastic populaţia rurală. In consecinţă, au fost introduse
legi pentru a încetini sau chiar pentru a inversa procesul. In 1976, dreptul stabilirii în
oraşele mari era puternic limitat, iar doi ani mai tarziu s-a decretat ca aceia care stateau
într-un loc mai mult de 5 zile erau obligaţi sa se înregistreze la miliţia locală. In 1978, se
adoptă o altă măsură nejustificat de intruzivă în libertatea de decizie umană, fiind îngrădit
dreptul de a consulta un medic la alegerea persoanei. În acest mod, oamenii erau forţaţi să
apeleze la unităţile sanitare unde erau arondati de catre stat.43 Ne punem întrebarea justă, ce
se întampla cu aceşti oameni, dacă nu se aflau înntr-o relativă apropiere de respectivele
unităţi sanitare?
Politica de austeritate, care a intrat în vigoare din 1979, rezultat direct al
crizei energiei şi al datoriei externe, a avut repercursiunile cele mai directe şi mai severe
asupra nivelului de trai al populatiei. In 1981, au fost raţionalizate alimentele de bază
(pâinea, făina, carnea, ouale, zahărul si uleiul). Stocarea alimentelor a devenit o practică
ilegala. Faptul că aceste restrictii drastice asupra raţiilor alimentare ale oamenilor s-ar baza,
chipurile, pe un program alimentar „stiintific”, care stipulează norme alimentare „raţionale”
pe diferite criterii: vârstă, profesie etc, „adaugă o notă de cinism strident la imaginea de
ansamblu”44. Nu putem afirma decât că exista relamente o bătaie de joc faţă de populaţie, o
minimalizare până la zero a individului. Cu alte cuvinte, vorbim aici de lipsa evidentă de
interes a cuplului Ceauşescu pentru bunastarea populatiei.

Vreme de mai mult de 40 de ani, femeile si bărbaţii s-au confruntat cu trăirea unei
vieţi desfăşurate într-o societate „socialistă multilateral dezvoltată” în care, în mod oficial,

41
ibidem, pag 33.
42
ibidem, pag 37.
43
Ute Gabanyi,Anneli, Cultul lui Ceausescu, Ed. Polirom, Iasi, 2003, pag 262.
44
ibidem, pag 264.

11
toţi erau egali. De fapt, erau „deopotriva de alienati, saraciti si indoctrinati”. Prin politicile
duse, era absolut evident că se dorea ştergerea individualităţii. Totuţi, în ciuda
împrejurarilor, femeile nu îşi percepeau situaţia in termeni de roluri de sex (nici astăzi acest
lucru nu se întâmplă foarte des). Mai mult, diferenţele de gen nu erau clar conturate datorita
„solidaritătii dintre oameni care era un răspuns la oprimarea de natură totalitară a
regimului”. Deoarece constrângerile întemeiate pe gen nu erau percepute nici ca legitime şi
nici ca preocupari principale în viaţa acestora, în perioada comunistă, nu s-a putut dezvolta
nici o mişcare politică sau intelectuală de amploare impotriva „oprimarii femeilor”.45 În
plus, existenţa diferitelor sarcini multiple ale femeilor în gospodărie şi obligaţia de a avea
un loc de muncă nu le-a lăsat suficientă energie şi dorinţă în acest sens.

În ceea ce priveşte sexualitatea văzută la nivel societal, printr-o


„combinaţie nefericită de atitudiuni culturale tradiţionale, ideologie comunistă si moralitate
ipocrită”, sexualitatea a fost exclusa din discursul politic din Romania. Sub regimul
comunist, chiar şi frumuseţea fizică şi dorinţa au fost proclamate ca fiind indecente si
periculoase. În consecinţă au dispărut nudurile din picturi, decolteele de la televizor şi
scenele de dragoste din filme. „Erotismul cuplurilor a fost inlocuit de glorificarea „femeii-
mama” si de cultul comunist al maternitatii”.
Educatia sexuală din şcoli, numită „educaţie sanitară”, a fost redusă la o
simplă instrucţie în igienă şi fiziologie umană. Baieţii şi fetele participau separat la aceste
ore, sporind în acest fel secretul şi confuzia referitoare la sexualitate. Mai mult, în perioada
postdecembristă, lecţiile de educaţie sexuală s-au redus şi mai mult la aproximativ 2 ore pe
semestru sau chiar mai putin, lectii la care participau numai fetele, probabil considerându-
se că băieţii sunt mai informaţi şi nu au nevoie de educaţie sexuala (?!). Publicaţiile
destinate tinerilor evitau o abordare deschisă a subiectului sexualitatii.46 Astfel, deloc
surprinzător, multe femei erau convinse nu numai de faptul ca sexualitatea masculină este
diferită de a lor, dar şi că bărbaţii şi femeile sunt nişte fiinţe fundamental diferite. Aşa cum
mă voi referi şi în capitolul dedicat familiei, exista o teamă justificată faţă de sarcinile
nedorite din timpul regimului ceausist, astfel încât fetele erau învatate de mamele lor sa se
teamă de baieţi, care erau adesea prezentati ca „duşmani”, cu scopuri si interese diferite

45
Grunberg,Laura, „ONG-ul pentru femei din Romania”, in in Gal,Susan, Kligman,Gail(ed.), Reproducerea
diferentelor de gen, EFES, Cluj-Napoca, 2003, pag 418.
46
Baban,Adriana, „O abordare psihologica a sexualitatii si a comportamentului de reproducere a femeilor din
Romania postcomunista”, in Gal,Susan, Kligman,Gail (ed.), Reproducerea diferentelor de gen, EFES, Cluj-
Napoca, 2003, pag 323.

12
(„Fereşte-te de băieţi; ei sunt şmecheri şi le păcălesc pe fete!”, „Băieţii iţi pot distruge
reputaţia şi viitorul”).47 Un fenomen observabil este acela că existau concepţii ambivalente
şi chiar ostile despre celalat sex, idei care sunt extrem de răspândite printre femei. In plus,
societatea aplica indivizilor săi un „standard dublu” în materie de sexualitate, standard ce
oferea barbatilor mai multe „drepturi sexuale” decat femeilor (nu putem spune însă că era
vorba de un fenomen limitat doar la societăţile comuniste, această practică existînd în
majoritatea societăţilor umane). Bărbatul care are mai multe experiente sexuale este numit
„crai”, în timp ce la femei, denumirea de „curvă” are o conotaţie extrem de negativă.48

In ceea ce priveşte numărul de femei raportat la cel al bărbaţilor, între


1948 şi 1989 se observă variatii nesemnificative, bărbaţii reprezentând aproximativ 49,3%
din populaţie, iar femeile 50,7%49. In general, femeile formează majoritatea populaţiei,
pentru că mortalitatea masculină este mai mare decat cea feminină.
In timpul „construirii socialismului”, un număr fără precedent de femei au
beneficiat de sistemul educaţional. De exemplu, fetele reprezentau 41,2% din elevii de
liceu in 1938-1939, 51,1% in 1971 şi 49,8% in 1989-1990. La nivel universitar, procentajul
de femei admise a crescut de la 25,9% in 1938-1939, la 43,3% in 1971 si 48,3% in 1989-
1990. In 1990, 48,5% din cifra totală şcolarizarii (de la şcoala primară până la universitate)
erau femei. Mai mult, „cete intregi” de femei intrau simultan in câmpul muncii.50
In ceea ce priveşte educaţia, aceasta este considerată a avea un efect
pozitiv asupra participării feminine la forţa de muncă deoarece îmbunătăţeşte oportunităţile
de angajare pentru femei, încurajează o mobilitate feminină (care în contextul societăţii de
atunci rămâne la un nivel destul de redus) datorată căutarii unor noi locuri de munca
(căutare ce are loc în special în zone nu foarte îndepărtate geografic de gospodărie).
Ideologia de gen are consecinţe materiale imediate, exprimate în faptul că femeile au în
general un salariu egal cu 70% din cel al barbatilor. Proletarizarea (procesul prin care este
creată o clasă muncitoare ai cărei membri nu au altă opţiune decât aceea de a-şi vinde
capacitatea de muncă; este legată de procesul prin care indivizii sunt separaţi de mijloacele
de producţie, mai ales pământ51) generalizată a dus la integrarea masivă a femeilor în

47
ibidem, pag 328.
48
ibidem, pag 326.
49
Kligman,Gail, „Construirea socialismului in Romania lui Ceausescu”, in Magyari-Vincze,Eniko,
Quigley,Colin, Troc,Gabriel (ed.), Intalniri multiple.Antropologi occidentali in Europa de Est, EFES, Cluj-
Napoca, 2000, pag 168.
50
ibidem, pag 141.
51
Moore,Henrietta, Feminism si antropologie, Ed. Desire, Cluj-Napoca, 2005, pag 114.

13
câmpul muncii şi acest lucru a avut efecte deloc neglijabile asupra condiţiei femeii, care în
continuare avea pe umeri sarcina gospodăriei. Mentalitatea societăţii şi salariul destul de
mic nu îi permiteau obţinerea unei relative independenţe financiare liniştite faţa de bărbat.

Referitor la relaţia femeii cu statul, existau cereri ca statul să asigure


îngrijirea copiilor, plata egală pentru muncă egală, egalitate de şanse în educaţie şi muncă
şi accesul liber la contraceptive si avort. Politicile de stat afectează în mod direct poziţia
socială a femeilor şi prin intermediul practicilor economice, politice şi legale, acestea
determină gradul de control pe care femeile (nici bărbaţii nefiind ocoliţi) îl au asupra
propriilor vieţi.
Politicile de stat reglementează de asemenea sexualitatea şi fertilitatea prin
intermediul unor mecanisme cum ar fi legile maritale, prevederile legale cu privire la ce
înseamnă şi cum sunt pedepsite în consecinţă violul, avortul, indecenţa şi homosexualitatea
şi programele pentru controlul populaţiei. Unii autori au atras atenţia asupra „modurilor în
care regelementările statale în privinţa salariilor, impozitării şi beneficiilor securitătii
sociale se asociază pentru a reproduce structura segregata ocupaţional a forţei de muncă şi
diviziunea sexuală a muncii în cadrul familiei”. Este adevărat că aceste politici nu sunt
întotdeauna proiectate cu intenţia de a oprima sau discrimina femeile, dar ele sunt gândite
conform asumpţiilor şi ideologiilor de atunci cu privire la rolul femeilor, natura familiei si
relaţiile normative dintre bărbaţi şi femei, şi drept urmare ele par a fi nedrepte faţa de
acestea. Rezultatul final este acela că politicile de stat pot fi extrem de contradictorii.
Reglementările care sunt implementate cu scopul de a proteja mamele şi copiii pot sfârşi
prin a-i discrimina, dacă vieţile lor nu sunt conforme cu setul implicit de credinţe si
prescrieri sociale pe care se bazează politicile de stat. 52
De asemenea, statul are un rol nu doar in reglementarea vieţii oamenilor,
ci şi în definirea ideologiilor de gen, a conceptiilor de „feminitate”, generând idei despre ce
fel de persoane ar trebui sa fie femeile si bărbaţii (la modul ideal). Asumpţiile despre femei
şi bărbaţi care inspiră politicilie de stat sunt întarite mai departe de opţiunile care obligă
indivizii prin constrangerile impuse de aceleasi politici. Sistemul educational literalmente
„şcoleste” copiii in ideologia dominanta.53 Are loc astfel un proces care se auto-
perpetuează. Societatea creează modele de comportament care sunt implicit integrate în

52
ibidem, pag 152.
53
ibidem, pag 153.

14
sistemul educaţional, astfel încât viitorii adulţi ajung să le perpetueze la rândul lor pentru
generaţiile viitoare.

Mă voi referi acum la organizaţii nonguvernamentale ce sprijină drepturile


femeilor şi mişcările femeilor în general. Inainte de 1989, femeile şi alte grupuri minoritare
(de menţionat aici că femeile nu se găseau totuşi într-o poziţie de minoritate) erau
reprezentate îin guvern conform unei distribuiri prestabilite a unui sistem de cote. De
exemplu, în 1987, 34% din Marea Adunare Nationala şi 11,6% din miniştri erau femei. In
1989, atunci cand exercitarea puterii a dobandit îinsemnatate deplină, femeile au disparut
pur şi simplu de pe scena politică. Acest fenomen este unul uşor de înţeles prin prisma
modului de organizare „patriarhal” (Katherine Verderz) al societăţii româneşti. Astfel, este
semnificativ de menţionat (şi de făcut comparaţia de rigoare) că între 1992 şi 1996, femeile
ocupau doar 3,4% din fotoliile parlamentare, iar în primii ani după1989, nici o femeie nu
deţinea vreo pozitie de ministru (in zilele noastre se poate observa o schimbare minoră,
existând câteva exceptii de la aceasta regulă).54
Referitor la mişcările feministe, organizaţiile de femei au fost încurajate să
opereze ca un mecanism al partidului conducător prin extinderea politicilor de stat la
nivelul unei structuri feminine, nu ca „grup de presiune separat care organizează femeile în
mod independent şi care le incurajează să-şi asume un rol activ în afirmarea şi definirea
nevoilor şi cerintelor proprii”. Relatia feminism—socialism este una complicată şi de
nelinistea membrilor de varf ai partidului cu privire la „separatism”. În relaţie cu „femeia”
pare un cuvânt puţin cam dur (aduce cu ideea că femeile s-ar grupa sub forma de guerile
de rebeli ce ar atenta la siguranţa statului.), deşi în contextul epocii, teama de existenţa unor
grupări cu vederi contrare regimului era deplin justificată. Astfel, grupurile de femei s-au
găsit în situaţia ambiguă de a trebui sa apere drepturile si poziţia femeilor, în acelasi timp
evitând orice ar putea fi interpretat drept „feminism burghez”. Emanciparea femeilor este
privită ca revoluţie în cadrul unei revoluţii şi în acest sens, organizatiile de femei au reuşit
mai degrabă să solicite sprijinul femeilor pentru politicile oficiale decât să obţină
modificarea acelor politici oficiale pentru a intampina nevoile femeilor55. În ceea ce
priveşte mişcările de lesbiene, acestea erau practic inexistente. În practică, se vorbeşte chiar
de faptul că lesbienele reprezentau un grup social invizibil, pur şi simplu un subiect tabu,
printre multe altele. Există aşa-nimta teorie a „grupurilor amuţite”, enunţată de Edwin

54
Grunberg,Laura, op. cit.., pag 410.
55
Moore,Henrietta, op.cit, pag 175.

15
Ardner. Grupurile dominante din societate generează şi controlează modurile dominante de
exprimare. Gurupurile amuţite sunt cele reduse la tăcere de catre structurile de dominaţie.
Dacă aceste grupuri doresc să se exprime, sunt forţate să o facă prin intermediul modurilor
dominante de exprimare, prin ideologiile dominante. Orice grup care este redus la tăcere
sau este împiedicat să se articuleze (tigani, copii, delinceventi, lesbiene), poate fi considerat
drept „grup amuţit”, iar femeile în general reprezintă doar unul din astfel de cazuri. Femeile
pot vorbi oricât, iar activităţile şi îndatoririle lor pot fi atent observate, însă ele rămân
„reduse la tăcere” pentru că „modelul lor de realitate, viziunea lor despre lume nu pot fi
realizate sau exprimate decât prin intermediul modelului masculin dominant”56.
Revenind la emanciparea femeilor, după Engels, ea „devine posibilă
numai când femeile sunt abilitate să ia parte în producţie pe o scară socială largă şi când
îndatoririle domestice le solicită atenţia doar într-o mică măsură. Şi acest lucru a devenit
posibil doar ca rezultat al industriei moderne la scară mare, care nu numai că permite
participarea femeilor în productie în numar sporit, ci o şi solicită de fapt si, mai mult, se
străduie sa convertească şi munca domestică privată intr-o industrie publica.”57 După cum
realitatea a demonstrat, acest lucru nu a fost posibil, acele „îndatoriri domestice”,
continuând să solicite „atenţia” femeilor într-o măsură deloc neglijabilă.
Astfel, observăm că speranţele emancipării femeii s-au bazat pe
încorporarea lor în forţa de muncă salariată. Statul comunist joacă rolul principal în viaţa
economică, industrializarea este puternic sprijinita, în timp ce sectorul agrar este adus sub
controlul statului prin crearea de cooperative si firme de stat. Rezultatul este o economie
planificată cu un puternic sector social şi un grad considerabil de interventie a statului cu
privire la producţie, distribuţie, preţuri şi salarii.58
Politicile cu privire la femei sunt bazate pe ideea că opresiunea femeilor
provine direct din relaţiile de clasă şi că eliberarea femeii va veni numai în momentul în
care va dispărea societatea de clasă (viziune preluată de la Engels). Conform viziunii lui
Engels, referitor la „problema femeii”, esenţiale sunt două lucruri: intrarea femeii in munca
salariată şi trecerea sarcinilor domestice în câmpul social. In acest sens, statele socialiste au
cautat să introducă politici pentru a îmbunătăţi situaţia femeilor ca parte a unui proces
general de transformare socială. Din punct de vedere legal, Constitutiile statelor socialiste
declarau egalitatea femeilor cu bărbaţii în toate sferele vieţii. Ele acordau femeilor dreptul

56
apud, Moore, Henrietta, op. cit., pag 13.
57
Engels,Friedrich, apud, Moore,Henrietta, op. cit., pag 15 .
58
Moore,Henrietta, op. cit., pag 160.

16
la educaţie şi dreptul la muncă.59 Insă importanţa acestor prevederi poate fi reală doar dacă
această egalitate proclamată este mai mult practică decat formală şi dacă în fapt legile pot fi
eludate sau ignorate. Cu toate acestea, egalitatea formală nu este totuşi lipsită de
importanţă. In multe din sistemle sociale „pre-revolutionare” (care au devenit ulterior state
socialiste) lipsa de drepturi ale femeilor în faţa legii a reprezentat un factor determinant în
menţinerea lor în subordonare faţă de bărbaţi şi o metodă acceptată de limitare a accesului
femeilor la resurse, în special la proprietate funciară. Reforma legală asigura cel puţin că
bărbaţii nu pot pretinde sa deţină acceptul legii asupra tutror sferelor vieţii femeilor doar în
virtutea de a fi soţi, taţi sau fraţi.60
Revenind, în ţările socialiste, s-a căutat să se aducă în plan social îngrijirea
copiilor şi sarcinile domestice pentru a uşura povara femeilor. Una dintre ideile vehiculate
era şi infiintarea de bucătării comune, un fel de cantine, la care toată populaţia romanească
să ia masa in fiecare zi, în acest fel eliberându-se femeia de povara gatitului şi totodată se
putea efectua foarte uşor verificarea „alimentaţiei raţionale” a poporului. Un exemplu
interesant este cel al Cubei, unde a existat chiar o lege, din 1974, care prevedea că dacă
ambii soţi lucrează, ei trebuie să împartă în mod egal sarcinile gospodăreşti. In ceea ce
priveste creşele pentru copii, a existat o diferenţă relativ notabilă îintre zonele rurale şi cele
urbane, respectiv doar 7% din copiii din zona rurală erau daţi la creşă, faţă de 37% în zona
urbana. 61 In Romania, deşi nu existat o astfel de lege, chiar dacă ar fi existat, probabil că
efectele sale nu ar fi putut fi vizibile datorită mentalităţii tradiţionale înrădăcinate. Situatia
creşelor însă nu a fost departe de exemplul Cubei. Un alt eşec în uşurarea acelei „duble
poveri” feminine a îndatoririlor productive şi reproductive provine din Uniunea Sovietică.
Chiar şi în economiile planificate de stat cu grad mare de colectivizare,
fiecare gospodărie continuă să fie o unitate de producţie şi consum într-o anumită măsură şi
continuă, în multe cazuri, să asigure îngrijirea copiilor (mai ales în ceea ce priveşte
gospodăriile rurale). In zonele urbane (ca şi în cele rurale), îngrijirea gospodăriei este o
mare consumatoare de timp, deoarece furnizarea de bunuri de consum şi facilităţi
comerciale este inadecvată. De notat absenţa în multe zone a instalatiilor moderne, a
furnizării de electricitate şi aparatură modernă şi frigidere, astfel încât este firesc să fie
necesare multe ore pentru întretinerea de bază îin cadrul căminului.

59
ibidem, pag 161.
60
ibidem, pag 161.
61
ibidem, pag 162.

17
Deci, politicile referitoare la femei sunt profund relaţionate cu ţelurile şi
politicile de stat. Femeile, dupa cum este de asteptat, sunt slab reprezentate în structurile
instituţionale şi politice ale statelor socialiste (reprezentate doar la nivel „vizual”,
raspenctându-se doar o anumită proporţionalitate). Lipsa reprezentării formale a femeilor
îin structurile politice a fost atribuită de exemplu caracterului predominant masculin al
partidelor comuniste conducatoare.62 Aşa cum se întâmplase şi în URSS, crearea unei noi
comunităţi politice a făcut din mobilizarea politică a femeilor o preocupare majoră. In sfera
publică, supusă controlului statului, femeile, ca şi minorităţile, erau prezente in posturi
influente; totusi prezenţa lor era una simbolică, reflectand un sistem operativ de cote care
recunoştea doar formal participarea femeilor şi a minorităţilor în funcţii de conducere. De
semenea, au existat şi câteva femei care dispuneau de o putere enormă. Cele mai
importante dintre acestea au fost Ana Pauker, ministru şi secretar al Comitetului Central
(C.C.) intre 1947-1952 şi Elena Ceauşescu. Ambele au fost înjurate şi temute.63
In conformitate cu cele anunţate de Ceauşescu în discursul la Conferinţa
Naţională a Femeilor din 1985, 126 din cei 446 membri şi membri supleanţi ai C.C. erau
femei. In birourile comitetelor judeţene de partid, femeile reprezentau aproximativ 40% din
membrii activi. Faptul că femeile participau în acest fel la viaţa sectorului public are o
influenţă directă asupra reacţiei violente la adresa lor apărută în perioada de tranzitie
postcomunistă. Fenomenul trebuie analizat din punctul de vedere al accesului bărbaţilor la
rolurile lor „tradiţionale” de deţinători ai puterii în structurile patriarhale.64

In ceea ce priveşte accesul femilor la instituţiile politice, decizionale şi


birocratice, în ţările socialiste, în pofida egalităţii legale, a autonomiei economice relative şi
a adeziunii statelor socialiste la participarea deplină a femeilor în viaţa economică, socială
şi politică, femeile şi bărbaţii nu se găseau în aceeasi relaţie cu statul. Aşa cum este de
aşteptat, comparativ cu bărbaţii, femeile au un impact scăzut asupra politicilor de stat.
Chiar şi în statele în care participarea politică şi emanciparea femeilor reuşise să obţină
sprijinul şi promovarea statului, instituţiile puterii de stat, precum şi rolurile politice
formale rămân predominant masculine.65

62
ibidem, pag 173.
63
Kligman,Gail, op.cit, pag 139.
64
ibidem, pag 168.
65
Moore,Henrietta, op. cit, pag 175.

18
Interesele femeilor, în mod asemănător minorităţilor, sunt subsumate
intereselor generale ale cetăţenilor, fără nici o recunoastere a faptului că femeile nu sunt
acelasi tip de cetăţeni precum bărbaţii.

19
Capitolul III

Femeia şi munca acesteia în economia


românească

Această parte a lucrării se va ocupa (aşa cum sugerează şi titlul) de analizarea


modului în care femeia din România lui Ceauşescu este reprezentată în cadrul ramurilor
economice ale ţării, de observarea rolului muncii sale în economie precum şi de studierea
politicilor referitoare la femei duse de stat în acest domeniu.

1. INDUSTRIA

In cele patru decenii parcurse după naţionalizarea principalelor mijloace de


producţie, dezvoltarea industriei, realizarea unor structuri noi ale acesteia pe ramuri si
subramuri, precum şi în planul extinderii ei la nivel teritorial au constituit trăsături
esenţiale, constante, ale evoluţiei economiei romanesti.66 Procesul de industrializare a fost
marcat insa si de numeroase greseli. Prin masuri centralizate (megalomane), s-a forţat
continuu industrializarea, susţinandu-se ritmuri relativ ridicate de dezvoltare a unor
sectoare de activitate ale industriei grele, a caror eficienţă economică (dar şi socială) se
dovedise destul de slabă.67
Ritmul relativ crescut de dezvoltare se poate deduce destul de uşor din ponderea
industriei de stat in numarul total al salariaţilor si ai micilor meseriasi industriali cu profil
de activitate specific industriei, pondere care a sporit de la 74,6% in 1950 pana la 88,8% in
1970.68 Datorită conducerii extrem de centralizate a industriei si a economiei in ansamblul
său, a fost posibilă concentrarea unor mari resurse pentru realizarea, mai ales intre anii
1950 şi 1980, unor ritmuri ridicate de creştere al potenţialului productiv al industriei, av’nd
loc totodată o diversificare a gamei sortimentale de produse şi o modernizare a unor

66
Constantinescu,N.N., Istoria Economica a Romaniei, Vol al II-lea, Ed. Economica, Bucuresti, 2000, pag
138.
67
ibidem, pag 139.
68
ibidem, pag 140.

20
sectoare importante ale economiei, inclusiv crearea, numai in industrie, a peste 3,1
milioane de noi locuri de munca.69
Un alt proces semnificativ care se produce la nivelul acestui sector al
economiei este reprezentat de feminizarea anumitor ramuri ale economiei. De exemplu, în
1985, 42% din forţa de muncă din industria romanească era constituită din femei, dar în
acelaşi timp femeile reprezentau 80% din lucratorii industriei textile, 50% din cei implicati
in industria electronică si doar 30% din lucratorii angajati in industria construcţiilor de
maşini. Ca toate regimurile socialiste, si cel român avea un cult pentru industria grea ai
carei muncitori erau, in mod covarşitor, reprezentaţi de bărbaţi, in vreme ce producţia
agricolă si activitatile legate de consum, incluzând aici şi funcţiile din sectorul serviciilor
tindeau sa fie indeplinite de femei si sa fie simbolizate ca atare.70
De notat este şi distiuncţia care se face între industria grea (care este dominata de
bărbaţi) şi industria uşoară (dominată de femei). Chiar din denumirile lor ne putem da
seama de existenţa unei diviziuni sexuale a muncii (alocarea de tipuri particulare de
munca la categorii particulare de oameni71) dupa criteriul clasic al caracteristicilor,
referindu-mă aici la acele constructe sociale de care voi vorbi mai târziu, alocate fiecarui
gen în parte, caracteristici care nu sunt altceva decât stereotipuri de gen (femeia slabă,
pasivă, vulnerabilă in contrast cu bărbatul puternic, activ, protector). În realitate, nici asa
numnita industrie „uşoarvă” nu este chiar atat de uşoara dupa cum s-ar putea crede. Chiar
dacă, într-adevar, nu necesită în mod primar folosirea forţei fizice brute, totuşi este vorba
de muncă, muncă ce poate fi la fel de solicitantă sub diverse aspecte (concentrare, atenţie
etc.).
Pe de o parte, datorită definirii slujbelor ca feminine si masculine, dintre care
binteînteles, cele feminine erau mai slab remunereate si pe de alta parte datorită faptului ca
femeile si bărbaţii cu aceeasi calificare si pe acelasi post nu primeau (şi nu primesc nici
acum) aceeeasi remuneratie, evident femeile fiind cele care primeau si primesc mai putini
bani, se pune întrebarea dacă se poate vorbi de o feminizare a sărăciei. Dupa un studiu
,salariile femeilor raportate la cele ale barbatilor, in timpul perioadei socialiste reprezentau,
procentual 67% în Cehoslovacia, 67% în Polonia şi respectiv 73% în Ungaria. 72 După cum
ştim, economia românească se afla sub nivelul ţărilor de mai sus, astfel încât se impune
afirmaţia ca îgn România situaţia salariilor femeilor era destul de îngrijorătoare.

69
ibidem, pag 141.
70
Verdery,Katherine, Socialismul—Ce a fost si ce urmeaza, Ed. Institutul European, Iasi, 2003, pag 119.
71
Connel,R.W., Gender and Power, Stanford University Press, Stanford (California), 1987, pag 99.
72
ibidem, pag 7.

21
Din punctul meu de vedere, în afară de sărăcia generalizată la care se va ajunge
(mai ales în România anilor ‫ۥ‬80), se poate vorbi de o feminizare a acestei sărăcii în
contextul în care avem de-a face cu femei singure, divorţate sau văduve, fără însă a omite
menţionarea faptului ca nici bărbaţii singuri nu au fost ocoloţi de acest adevărat „flagel”.
Feminizarea anumitor tipuri de munca a fost in continuare determinata ideea
ca femeia trebuie sa aiba posturi mai „usoare” in numele feminitatii si maternitatii
(electronica, optica, industria chimica, industria alimentara, comert etc).73
Per total, în 1989, 40,4% din angajatii intreprinderilor de stat erau femei. Cu
toate acestea, exista tendinta ca femeile, intr-o masura mai mare decat barbatii, sa fie
angajate in posturi mai putin potrivite nivelului lor de educatie74, aceasta tot în spiritul
stereotipurilor de gen.

2. AGRICULTURA

În ceea ce priveşte acest sector de activitate, agricultura a fost si ramâne în


toate timpurile o activitate vitală pentru existenţa si dezvoltarea economică si socială a ţării.
In perioada socialistă, agricultura din ţara noastra a traversat transformări structurale, cu
mari implicaţii la nivelul intregii societăţi, ca urmare a procesului de cooperativizare si de
etatizare, context in care s-a dezvoltat, ocupand locul cuvenit in structura ramurilor din
cadrul economiei nationale romanesti.75 Astfel, în România, datorită conditiilor specifice
existente, agricultura constituia una din ramurile de baza ale economiei nationale, avand
roluri multiple in dezvoltarea social-economica a tarii.76 Iniţial, a existat un masiv proces
de colectivizare, pământurile intrând în proprietatea statului. În urma acestui proces, s-au
distins CAP-urile—Cooperativele Agricole de Productie, rezultate in urma procesului de
cooperativizare a agriculturii din anii 1949-1961. Ele au reprezentat forma principală de
organizare si desfasurare a productiei agricole din Romania, cu ponderea cea mai mare.
Astfel, în 1989, acestea ajung sa ocupe 60,7% din suprafata agricola a tarii si 73,2% din

73
Verdery,Katherine, op. cit., pag 120.
74
Kligman,Gail, „Construirea socialismului in Romania lui Ceausescu”, in Magyari-Vincze,Eniko,
Quigley,Colin, Troc,Gabriel (ed.), Intalniri multiple.Antropologi occidentali in Europa de Est, EFES, Cluj-
Napoca, 2000, pag 141.
75
Constantinescu,N.N., op. cit.., pag 187.
76
Fagarasan,Gheorghe, Romania 1948-1989, Progres sau regres?, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004, pag
170.

22
suprafata arabila.77 Despre rolurile femeii în agricultură (şi în industrie) am sa vorbesc mai
pe larg în subcapirolul următor.

3. ASPECTE GENERALE

Ideologia socialistă a muncii îi obliga pe toţi cetaţenii să contribuie la construirea


socialismului „dupa posibilitati”. Aceasta axiomă era folosită drept bază pentru a legitima
mobilizarea forţei de muncă şi avea consecinţe practice imediate. Din acest punct de
vedere, toţi cetăţenii erau clasificaţi ca membri productivi sau neproductivi ai societăţii.
Astfel, se poate spune ca trupurile umane au fost „puse sa slujească scopurile economiei
politice a statului. Indivizii trebuiau sa fie recunoscuti sau acceptati public în funcţie de
randamentul lor ca lucratori si nu prin factori care defineau identitatăţile lor distincte”. Pe
cei considerati a fi handicapati fizic sau mental, a fi considerat de societate ca membru
neproductiv al său îi condamna la izolare si uitare, ca „non-persoane”. Ei erau adesea
abandonaţi în instituţii de stat ce asigurau numai conditiile minime de supravieţuire în ceea
ce ar putea fi cel mai bine descris drept un „infern institutionalizat”. Cei care nu munceau
in interesul făuririi socialismului, sau erau incapabili sa munceasca, erau considerati
„paraziti” ce devorau trupul sănătos, disciplinat, al poporului.78
Din resursele potenţial productive de forţă de muncă faceau parte, bineînţeles şi
femeile, care reprezentau ceva mai mult de jumătate din populaţia naţiunii. Aşa cum se
întamplase şi în URSS, crearea unei noi comunitati politice a facut din mobilizarea politica
a femeilor o preocupare majora. In sfera publică, supusă controlului statului, femeile, ca şi
minoritaţile (culmea! ele fiind majoritatea; totuşi acest fenomen al considerării femeilor
drept minoritate este răspândit şi astăzi în majoritatea societaţilor, ca reminiscenţă a
drepturilor minoritare ale acestei categorii scoiale din trecutul nu tocmai îndepărtat), erau
prezente in posturi influente; totusi prezenţa lor era una simbolicţ, reflectâfnd un sistem
operativ de cote care recunoştea doar formal participarea femeilor si a minorităţilor in
funcţii de conducere. Femeile nu reprezentau femeile, la fel cum sindicatele nu reprezentau
interesele muncitorilor (dupa cum observă Gail Kligman).
Strategia de omogenizare a epocii ceauşiste a fost concepută pentru a
ascunde diferenţele dintre categoriile sociale si adevăratele discrepanţe din nivelul de trai

77
Constantinescu,N.N., op. cit.., pag 192.
78
Kligman,Gail, op. cit., pag 139.

23
al oamenilor. Oficial, somajul nu exista, iar beneficiile sociale erau distribuite tuturor.
Practic, femeile erau victime ale somajului mascat si a discriminărilor salariale. Ele au fost
un fel de cobai pentru politicile paternaliste care au adus Romaniei notorietatea mondială
dupa căderea regimului.79 Cei care au trăit în acea perioadă işi amintesc foarte bine
deceniile de muncă epuizantă de-a lungul a şase zile pe saptamană, uneori chiar si duminica
şi sărbătorile religioase fiind petrecute la ceea ce înduioşător era numită „muncă
patriotică”.

Regimurile socialiste se distingeau faţă de altele prin devotamentul


ideologic declarat egalitatăţii între sexe, prin care inţelegeau mai ales dreptul femeilor la
munca. Se afirma pompos că integrarea femeilor in sfera publică a productiei de stat avea
sa elimine subordonarea femeilor, caracteristica in cadrul familiei burgheze, patriarhale. 80
pe lângă toate acestea, nu este mai puţin adevărat faptul că, imediat dupa venirea lui
Ceauşescu la putere, a existat o reală speranţă de mai bine în rândul populaţiei şi nu numai.
Aceasta datorită faptului că iniţial, el a dus o politică mult mai rlaxată faţă de antecesorul
său (Gheorghe Gheorghiu-Dej). Istoria avea însă să dea o grea lovitură optimiştilor din
acea perioadă.
Mai departe, este important de subliniat faptul că în socialism şi bărbaţii
erau supuşi, desi in mod diferit, unei duble poveri, prin munca in economia secundara.81
(revin la ideea lui Gail Kligman de „feminizare” de catre regim a întregii populaţii).
In ceea ce priveste „feminizarea” anumitor ocupatii, aşa cum am afirmat mai
devreme,aceasta era raspandită în regiune. Diferentierea salariilor intre barbati si femei care
munceau in functii similare era o obisnuinta in majoritatea ţărilor est-europene, salariile
femeilor fiind semnificativ mai mici.82 In pofida retoricii oficiale privind egalitatea intre
sexe, diviziunea muncii era facuta pe sexe. Sectoarele-cheie ale socialismului—birocratia,
aparatul represiv al securitatii statului si industria grea—erau preponderent masculine, in
special la nivelul conducerii. Femeile erau angajate la niveluri inferioare, deţineau posturi
funcţionaresti, munceau în industria uşoară şi în agricultură, sau îin învăţământ, sănătate,
cultură si contabilitate. Un exemplu grăitor îl reprezintă acela că, in 1989, femeile
reprezentau 53,4% din angajatii din telecomunicatii, 62,5% din domeniul serviciilor, 58,6%
in artă, cultură şi invăţământ. Se poate afirma că rolurile tradiţionale feminine din familie

79
Grunberg,Laura, op. cit, pag 418.
80
Kligman,Gail, op. cit., pag 140.
81
ibidem, pag 168.
82
ibidem, pag 169.

24
i-au revenit în continuare femeii şi in cadrul mai larg al diviziunii muncii la nivel de stat. In
retorica de zi cu zi, devotamentul ideologic fata de „emanciparea” femeii masca o continua
stratificare pe sexe a diviziunii muncii la locul de munca si in familie.83
După cum ştim, statul deţinea controlul asupra proprietaţii. În acest context
avea loc acumularea puternic centralizată a resurselor şi a producţiei. Acest lucru a
determinat in mare masură diviziunea muncii in societatea socialistă şi în instituţiile sale de
producţie. Din aceste practici, au rezultat trei importante diviziuni ale muncii:
1. munca fizica sau mentala ( din acest punct de vedere, ca şi in societatile
capitaliste, natura si calitatea muncii de o viata a cuiva a depins in mare
masură de faptul daca practica un tip sau altul de muncă),
2. rural/urban,
3. barbat/femeie (aceasta diviziune, ca şi cea anterioară, a fost întărită de
politicile de dezvoltare ale societaţii româneşti).
Pentru a întări aceste diviziuni ale muncii şi a justifica controlul său asupra
proprietăţii, statul socialist a accentuat in mod extrem munca in ideologia sa oficială şi a
căutat sa „facă din locul de muncă, fie la fabrică, la birou sau în ferma colectiva, sursa
principala a afectului social in viata individului”. Cultul muncii in Romania, la fel ca
oriunde in lumea socialistă a ridicat producţia la un scop în sine şi a făcut munca, în special
cea manuală, simbolul cheie si activitatea centrala a societatii (de fapt, era ilegal sa nu
muncesti).84
Dupa Fr. Engels, diviziunea muncii a fost pur si simplu o dezvoltare
naturală; ea a existat mereu între cele doua sexe: barbatii mergeau la război, vânau,
pescuiau, obţineau materie primă pentru mâncare şi pentru alte activităţi casnice. Femeile
aveau grijă de casă şi pregăteau măncarea si îmbrăcămintea; ele găteau, ţeseau, coseau şi
croşetau. Fiecare era stapanul propriului sau domeniu de activitate; bşrbaţii în pădure,
femeile în casă. În plus, în absenţa proprietatii private, munca femeilor şi a bărbaţtilor se
consideră că au valoare şi relevanţa egale.85
Diviziunea sexuală a muncii a sprijinit acumularea centralizată prin direcţionarea
femeilor spre activitatea agricolă si reproductivă. In primii ani ai socialismului, campanii
media extinse si uşurarea accesului la divorţ si avort au deschis femeilor societatea
romanească. Oricum, aceste politici au fost repede răsturnate în anii `60, de vreme ce

83
ibidem, pag 140.
84
ibidem, pag 194
85
Engels,Friedrich, apud, Moore,Henrietta, Feminism si antropologie., pag 15.

25
barbatii au plecat in industrie, iar femeile au ramas in principal in agricultura. In 1973,
48,1% din barbatii apţi lucrau în industrie, construcţii sau transport si 35% in agricultura;
în vreme ce 65,7% din femei erau in agricultura si numai 16,7% in industrie. Şi desi
femeile erau suportul muncii la CAP (Cooperative Agricole de Productie; erau ferme
colective care reprezentau 60% din pamânt; erau aparent deţinute si controlate de membrii
lor, care si-au pus laolaltă pământul si resursele; ele erau folosite atât pentru subzistenţa
membrilor cât şi pentru acumularea de stat; aceste ferme depindeau mai mult de munca
fizică a membrilor lor decât de investiţiile statului), ele se găseau doar rareor printre liderii
de fermă şi în plus nici nu erau lideri prea des in industriile care le angajau intr-un numar
mare, cum ar fi textilele şi îmbrăcămintea. Nu era de aşteptat ca femeile sa joace vreun rol
in politică şi în orice caz, munca lor la CAP, in activitatea de subzistenta din gospodarie si
in cresterea copiilor (acel triplu rol economic al femeii) le-a lasat prea putina dorinţă, prea
puţin timp sau energie pentru politică.86
Totuşi, în ciuda politicilor de stat care limitau importanţa economică si
politică a femeilor, importanţa economiei informale si veniturile independente ale femeilor
au uşurat îintr-o anumită masură independenţa economică şi le-a asigurat o voce poltică, în
măsura în care se poate vorbi despre aşa ceva, în gospodărie şi în comunitate. Din cauza
navetei care se impunea în anumite cazuri, a responsabilităţilor lor gospodăreşti şi nevoii
continue de a produce resurse pentru subzistenţă, femeile au rămas în comunitatile lor
locale, cautand un loc de munca acolo. De aceea, spre deosebire de bărbaţi, mobilitatea
feminină era mult mai redusă. Rolurile lor ca producători şi funcţionari în întreprinderile
de consum si munca lor administrativă în şcoli şi instituţii guvernamentale şi de producţie,
a asigurat „accesul femeilor la resurse de consum cât şi de cunoaştere, doi stâlpi ai
economiei informale”. Rolul lor in agricultură, în folosirea loturilor îin gradina gospodăriei
le-a crescut mai departe influenţa în cadrul gospodăriei şi comunităţii. Mai departe, chiar
politicile pronataliste ale statului au silit, într-o oarecare măsură, bărbaţii de la sate să ia în
considerare mai mult nevoile si starea soţiilor si fiicelor lor, de vreme ce reglementarea
numarului copiilor era un mijloc raspandit, folosit de gospodariile rurale pentru
îmbunătăţirea condiţiilor economice.87

86
Kideckel,David, Socialismul romanesc ca sistem social si cultural, in Magyari-Vincze,Eniko,
Quigley,Colin, Troc,Gabriel (ed.), Intalniri multiple.Antropologi occidentali in Europa de Est, EFES, Cluj-
Napoca, 2000, pag 198.
87
ibidem, pag 199.

26
Datorită condiţiilor specifice din socialism, femeile sunt angajate in muncă productivă
atât în interiorul cat şi în afara casei. Această muncă poate fi clasificată îin general (deşi
diferă în lume de la o cultură la alta) în muncă agricolă, comerţ, activitate casnică şi muncă
salariată. O serie de comentatori au observat că dimensiunea reală a muncii nesalarizate la
femei şi contribuţia acestora la venitul casnic au fost în mare măsură subestimate. Un
exemplu graitor ar putea fi acela îin care întrebăm o femeie nesalarizată cu 5 copii dacă
lucrează şi să primim un raspuns negativ. Aparenta invizibilitate a muncii femeilor este o
trasatură a diviziunii sexuale a muncii in multe societati. Dacă munca este inţeleasă
convenţional drept „munca platită în afara căminului”, atunci valoarea muncii domestice şi
de subzistenţă a femeilor rămâne nerecunoscută.
În general, nu mai în societaţile comuniste, literatura abundă în exemple grăitoare de
femei definite drept „casnice”, atâta vreme cât ele sunt implicate realmente în munca
agricolă şi în producţia de piaţă la scară mică, pe lângă sarcinile lor de întreţinere a
gospodăriei şi de îngrijire a copiilor. Prin activitaţile lor, aceste femei aduc o contribuţie
semnificativă la venitul din cadrul gospodăriei, atat indirect, prin intermediul muncii lor
domestice si agricole neplatite, căt şi sub formă directă prin banii pe care îi câstigă prin
vânzarea la piaţă şi mica producţie de bunuri. Ca particularitate a comunismului, cea de-a
doua sfera este mult mai redusă decât în scoietaţile capitaliste, de vreme ce iniţiativa
privată era îngradită la maxim.
Munca reproductivă a femeilor implica mult mai mult decât a da naştere.
Implica de asemenea toate activitatile—gatit, curatenie, cresterea copiilor, ingrijirea
batranilor si a bolnavilor, administrarea gospodariei etc.—pe care le considera de regula
munca domestica.88
Un alt fenomen care a avut loc în ultimii 25 de ani a fost acela al creşterii
rapide a numarului de femei angajate îin munca non-agricolă. Ne referim aici în special la
industria uşoară reprezentată de: electronice, textile, imbracaminte, procesarea hranei dupa
cum ne putem da seama, aceste activităţi aduc cumva cu munca din cadrul gospodăriei.
Factorii determinanţi ai ratelor crecute ale participării feminine îin sectorul de angajare
non-agricol sunt nu numai complecsi, ci si foarte variati in privinta efectelor lor. Pe larg,
acestia includ structura economiei, nivelul de industrializare, oportunităţile de educaţie,
structura demografica a populatiei etc.89

88
Moore,Henrietta, op. cit., apg 69.
89
ibidem, pag 119.

27
In ceea ce priveste angajarea in muncă, statele socialiste au avut fiecare
politici proiectate sa atragă femeile în munca salariată, în acord cu necesitatea de a urma
programe de expansiune economica.90
In organizarea lor economică formală, sistemele socialiste, au fost
construite pe principiul redistribuirii (mişcare spre centru şi înapoi: resursele mergeau toate
la centru, centru care urma apoi sa le redistribuie pe regiuni). Ideologiile legitimatoare
proclamau planificarea centralizată şi coordonată pentru bunastarea generală şi promiteau
un loc de munca pentru toţi cetaţenii de bună credinţă regimului.
Toate tipurile de unităţi producătoare (de la fabrici la universităţi) trebuiau
sa concureze pentru fonduri de la centru, fonduri care urmau să fie distribuite după
priorităţile sociale care erau determinate central. Se dorea cât mai mult material şi forţă de
muncă pentru a îindeplini planurile.91 Rezultatul negocierii dintre centru si unitatile de
nivel inferior, Katherine Verdery îl numşte “economy of shortage” (economie de lipsuri sau
de reduceri). Avea loc un proces de stocare, la toate nivelele, de resurse—resurse de care
era nevoie in altă parte— pentru că toate unităţile producătoare doreau cât mai multe
input-uri. Cantităţile suficiente de materii prime pentru un nivel de output existau, dar nu
acolo unde era nevoie de ele. „Pe când constrangerea cererii pune pentru capitalişti
problema vânzării, constrângerea resurselor pune pentru comunişti problema obţinerii lor“.
Lipsurile în Romania au crescut foarte mult in anii `80. Se exporta aproape tot ce era
vandabil, astfel îincât cetăţenii trebuiau sa gaseasca alte metode de procurare a hranei,
îimbrăcăminţii, materii prime pentru fabrici etc. 92 Toate aceste dificultăţi ce se accentuau
vizibil afectau, bineînţeles, într-o mai mare măsură femeile şi asta datorită condiţiilor
(restricţii şi diverse impuneri) de viaţă în care se găseau.

90
ibidem, pag 162.
91
Verdery, Katherine, „Ethnic Relations,Economies of Shortage and the Transition in Eastern Europe”, in
Hann,Chris (ed.), Socialism—Ideals, Ideologies and Local Practice,Biddles Ltd, London, 1993, pag 173.
92
ibidem, pag 174.

28
Capitolul IV
Familia în socialism

Un alt capitol interesant din existenţa femeii românce în perioada comunistă este
acela legat de viaţa de familie a acesteia. Multe femei considerau casatoria si maternitatea
drept semnificative pentru vietile lor. Celibatul femeii era perceput mai degrabă drept o
respingere a barbatului şi mai puţin drept o alegere libera a femeii. O femeie divortata este
considerata vulnerabila deoarece nu se mai bucura de statutul marital. Cum vom vedea in
capitolul destinat aspectelor de gen, una dintre caracteristicile principale ale femeii este
vulnerabilitatea sa, aspect (pe lângă multe altele) ce o pune fără întarziere intr-o poziţie
inferioară celei a bărbatului.
Pare un paradox faptul ca atat de multe femei valorizeaza superior casatoria si
maternitatea, dar in acelasi timp se plâng din cauza satisfactiei reduse pe care o resimt din
pricina mariajului. Din acest punct de vedere, s-ar putea afirma ca femeia tinde să se
căsătoreasca mai mult din presiuni sociale, decat din impulsul propriu. Exista şi o vârstă
care este considerată propice pentru încheierea unei căsătorii, vârsta care difera de la o zona
alta şi nu este comună la bărbat şi femeie. Atingerea pragului acestei vârste şi implicit
depaşirea lui, aduc cu sine intrebări din partea familiei cât şi o presiune de a urgenta
încheierea acestui aspect, considerat esenţial, din viaţa fiecarei persoane. În plus, putem
comenta că avem de-a face şi cu o mentalitate a femeii tradiţionale care trebuie să facă
compromisuri sau să se sacrifice pe sine. Aceasta este poate principala cauza a faptului ca
multe femei tolereaza alcoolismul si adulterul câta vreme soţul aduce in casă cele necesare
familiei.93
Pe lânga aceste presiuni societale inerente mai multor societaţi din lume, mai exista
o particularitate a statului socialist, anume dorinţa acestuia de creştere a natalitaţii. Unul
dintre instrumente în acest sens este tocmai încurajarea casatoriei. Este ştiut faptul că
persoanele fara copii, atat femeile cat si barbatii, plateau o „taxa de celibat”—inca o
dovada ca nasterea nu era numai treaba femeilor.94

93
Baban,Adriana, „O abordare psihologica a sexualitatii si a comportamentului de reproducere a femeilor din
Romania postcomunista”, in Gal,Susan, Kligman,Gail (ed.), Reproducerea diferentelor de gen, EFES, Cluj-
Napoca, 2003, pag 329.
94
Verdery,Katherine, Socialismul—Ce a fost si ce urmeaza, Ed. Institutul European, Iasi, 2003, pag 117.

29
După spiritul vremii (creşterea natalitaţii), presa sublinia faptul că maternitatea era
sarcina si privilegiul special al femeilor. Nenumarate articole preamareau „nobila misiune”
a femeilor in calitatea lor de educatoare ale copiilor si de „protectoare ale viitorului
natiunii”. Nu puţini erau aceia care erau de părere ca tăria legaturii dintre mamă si copil
provine din faptul ca mamele stau acasă pentru a avea grijă de gospodarie si a creste copiii,
in vreme ce taţii plecau la slujbă sau la armată (femeile contribuind cu aproximativ 40%
din forta de munca, aceasta descriere se aplica însă la extrem de putine familii).95
În acel proces al lipsei de satisfacţie din mariaj, un loc deosebit de important îl are
educaţia primită acasă. Mai ales datorita fricii generate de sarcinile nedorite din timpul
regimului ceausist, fetele erau invatate de mamele lor sa se teama de baieti, care erau
adesea prezentati ca „dusmani”, cu scopuri si interese diferite („Fereste-te de baieti; ei sunt
96
smecheri si le pacalesc pe fete!”, „Baietii iti pot distruge reputatia si viitorul” ). De
asemenea, conceptiile „ambivalente si chiar ostile despre celalat sex sunt extrem de
raspandite printre femei.”97 Unele femei cred ca duplicitatea le ajuta sa mentina un
echilibru in casatorie: „nu trebuie niciodata sa-i spui unui barbat ce crezi cu adevarat despre
el.” In viata domestica, barbatii sunt considerati persoane neputiincioase, oricat de
importante ar fi hotararile pe care le iau la lucru (de observat lucrul absolut evident ca
barbatilor le convenea si le convine foarte mult acest dstatut de „neputiincios in casa”,
dorind sa mentina aceasta stare de fapt, la fel cum nu doresc schimbari nici la nivel societal
in aceasta privinta a rolurilor de gen): „nu te poti încrede într-un brabat sa aiba grijă de
copii sau de casă fiindca ei nu sunt capabili nici macar sa aiba grija de ei insisi.”98 Aceasta
segregare pe roluri în cadrul gospodariei are rădăcini mult mai adânci, începând din
copilaria fiecaruia şi continuând cu educatţia şcolara, dar despre aceste lucruri vorbesc mai
pe larg în cadrul capitolului referitor la societate.

Pentru multe femei viaţa este departe de a fi roz. Vieţile lor nu numai că sunt
modelate după un model patriarhal, care consideră ca violenţă împotriva femeilor este unul
dintre drepturile bărbaţilor, ci în plus femeile nu dispun de mijloace eficiente impotriva
acestui gen de violenţă. Violenţa domestică pare sa fie un mijloc de rezolvare a conflictelor
ori de cate ori autoritatea barbatului nu este respectată. In perioada postdecembristă
întalnim această reminiscenta a acceptarii violentei de catre femeie. Statul socialist a folosit

95
ibidem, pag 119.
96
Baban,Adriana, op. cit., pag 328.
97
ibidem, pag 328.
98
ibidem, pag 329.

30
violenţa ca un instrument de reprimare şi fie ca aceasta era de natura fizică sau psihologică,
românii au invatat o lecţie, anume ca violenţa te ajută sa obţii ceea ce vrei. Deloc
surprinzator, violenţa domesticăeste comună; „atat bărbatii cat si femeile o inteleg ca parte
a vietii.”99 Trebuie să observam si faptul ca mult timp in Romania, violenţa domestică,
alături de violul conjugal, nu au fost incriminată de lege. Chiar si in prezent, cand există
legi in acest sens, fenomenul este departe de a-si fi gasit o rezolvare. Pot fi exemplificate
aici o multitudine de factori ce impiedică eradicarea fenomenului. De menţionat aici, în
primul rând, dependenţa crescută a femeii de bărbat, referindu-mă aici atât la dependenţa
materială cât si cea de ordin moral (revin la ideea femeii singure considerata de societate ca
fiind vulnerabila in lipsa unui soţ), iar în al doilea rând, ineficacitatea institutiilor care au
drept scop protejarea femeilor care au decis sa-şi ia singure viaţa în mâini ca urmare a
violentei domestice.100
Ideologia vorbeste despre familie ca „baza a societatii”. „Bază” care are drept
caracteristică principală diviziunea sexuală a muncii în cadrul gospodăriei şi în care puterea
aparţine bărbaţilor.101
Munca din cadrul familiei este de obicei ascunsa in intimitatea caselor oamenilor.
Este desori practicată din afectiune, din simţul datoriei sau auto-prezervare, mai degrabă
decât pentru bani. Este totusi muncă (ce nu este deloc uşoară, după cum s-ar părea la o
primă privire neatentă). Pregatirea si servirea meselor, spalarea vaselor, curatenia in casa,
spalatul rufelor, ingrijirea animalelor si plantelor, cumparaturi—toate iau timp si energie si
contribuie semnificativ la viata individuala si familiala. Adaugând la toate acestea si
îngrijirea copiilor, se adaugă în acest fel o muncă enormă. Munca in gospodarie ramâne
apanajul aproape exclusiv al femeii, chiar daca ambii soti au un loc de munca.102
Legile din socialism proclamau emanciparea femeii (prin munca salarizata).
Această legislaţie contribuit, însă, în mod neaşteptat şi la modificarea relaţiilor de familie,
in sensul în care participarea femeilor la economia nationala, la viata politica si in societate
ca muncitoare si mame prin intermediul unui egalitarism fortat a creat clasica „dubla
povara a muncii atat in sfera de stat cat si in gospodarie. In Romania, obisnuita dubla
povara a devenit tripla atunci cand nasterea copiilor a fost decretata datorie patriotica.”

99
ibidem, pag 330.
100
ibidem, pag 331.
101
Connel,R.W., Gender and Power, Stanford University Press, Stanford (California), 1987, pag 121.
102
Max Ferree,Myra, Lorber,Judith, Revisionning Gender,Sage Publications, Inc., Thousand Oaks
(California), 1999, pag 175.

31
Progresele din domeniul ocupational aduceau o oarecare speranţa in ceea ce
priveşte imbunătăţirea condiţiilor în care femeia îşî îndeplineşte „datoria” casnica. Nu s-a
întamplat astfel, respectivele progrese nefiind însotite de producerea unor obiecte de uz
casnic care sa uşureze munca in gospodarie si nici de o preocupare speciala referitoare la
unele modificari in privinta rolului sexelor in cadrul familiei. In zonele urbane (ca si in cele
rurale), îngrijirea gospodăriei este o mare consumatoare de timp, deoarece furnizarea de
bunuri de consum si facilitati comerciale este inadecvata. De notat absenţa in multe zone a
instalaţiilor moderne, a furnizării de electricitate si aparatura moderna si frigidere, astfel
incat este firesc sa fie necesare multe ore pentru intreţinerea de bază in cadrul căminului.
Femeile performează majoritatea sarcinilor domestice neremunerate (cumparaturile,
spalatul, curatenia, gatitul si ingrijirea copiilor) astfel incat se poate spune ca ele dorm mai
putine ore si se bucura de mai putin timp liber decat barbatii. Adaugand la aceasta,
incadrarea femeilor in forta de munca a dus doar la intensificarea muncii femeilor.103
Relaţiile patriarhale moştenite nu s-au transformat semnificativ si se poate spune ca
ele au fost in continuare exacerbate de structura paternala a statului socialist. 104
Sub Ceausescu, „familia” a capatat legitimitate institutionala. Fiind văzută
ca instituţie socială, familia a fost folosită in campaniile ideologice ca „metaforă arhetipală
a insesi ordinii sociale”. De-a lungul anilor, politica fata de familie a variat, dar
semnificatia ei retorica a fost intr-o continua ascensiune. Asemanatoare unui creuzet al
societatii socialiste in care se faurea viitorul natiunii, statul „acorda o atentie speciala
familiei...consolidarii si intaririi ei continue...Este necesar sa fie combatute cu fermitate
atitudinea retrograda, manifestarile de usurinta fata de familie, care au drept consecinta
cresterea numarului divorturilor, destramarea unor camine, neglijarea educatiei copiilor, a
pregatirii lor pentru viata”(discursul de deschidere rostit de Ceausescu la Conferinta
nationala a Femeilor din 1966—Femeia, nr 10 (1966), p.2)
„Regimul recunostea valoarea de utilizare abstracta a familiei in constructia
socialista, precum si necesitatea de a asigura respectarea de catre familii a obligatiilor lor
fata de statul-natiune. ”105 Superioritatea statului nu a fost niciodata pusa la indoiala, in
ciuda atasamentului formal fata de virtutile familiei. Statului ii revenea sarcina de a
socializa familiile ca noi „familii socialiste”. Familia taraneasca, romaneasca traditionala

103
Moore,Henrietta, Feminism si antropologie, Ed. Desire, Cluj-Napoca, 2005, pag 168.
104
Kligman,Gail, „Construirea socialismului in Romania lui Ceausescu”, in Magyari-Vincze,Eniko,
Quigley,Colin, Troc,Gabriel (ed.), Intalniri multiple.Antropologi occidentali in Europa de Est, EFES, Cluj-
Napoca, 2000, pag 140.
105
ibidem, pag 144.

32
era sortita disparitiei. „Solidaritatea social-emotionala si practicile materiale implicate de
functionarea ei cotidiana erau un blestem pentru arhitectii socialismului”. Ele trebuiau
înlocuite cu loialitatea fata de „familia natiunii” si cu munca altruista in beneficiul statului
paternalist.
Modul de organizare al familiei româneşti reprezenta un factor esenţial pentru
rezolvarea de către stat a diverselor probleme de infrastructură. În afară de faptul că
reproduceau forţa de munca, relaţiile din cadrul familiei extinse puteau rezolva parţial
problemele rezultate din lipsa unor facilităţi adevcate de îngrijire a copiilor si a căminelor
pentru batrâni. De exemplu, bunicii erau aceia care se ocupau de nepoti, iar în ceea ce
priveşte nurorile, acestea continuau sa îngrijească membrii vârstnici si handicapaţi ai
familiei. Toate acestea au convenit, deci, de minune statului comunist, care, deşi plănuia ca
aceste îndatoriri să iasă din sfera familiei, totuşi, datorita dificultatilor de ordin material,
acest lucru nu avea să se realizeze niciodată.
Mai grav este faptul ca, tinand cont de interesele membrilor ei, dar si de calitatea de
„institutie a statului”, familia era un element caracterizat de o vulnerabilitate crescută în
ceea ce priveşte cerinţtele regimului. Pentru a-i convinge sau a-i forţa pe indivizi sa se
conformeze statul folosea drept instrument siguranta locului de muncă. Acesta funcţiona
eficient ca un dispozitiv care garanta disciplina. Majoritatea muncitorilor, in ciuda faptului
ca salariile nu ajungeau nici măcar pentru a acoperi costul vieţii, depindeau de locul de
munca pentru a avea acces la diverse beneficii sociale (anumite servicii medicale gratuite,
într-un viitor, asigurarea unei pensii, în România sostemul de pensii bazându-se doar pe un
pilon, ideea de pensii private fiind practic inexistenta etc.) şi pentru a-şi asigura un
sentiment de relativă securitate ţin ceea ce era considerat a fi un mediu socio-politic
imprevizibil. Ca pretutindeni in blocul estic, siguranta locului de munca era garantata prin
lege—n.b atat timp cat muncitorul raspundea asteptarilor.106
Ameninţarea permanentă cu pierderea locului de munca sporea sentimentul de
vulnerabilitate al cetăţenilor români. La rândul ei, această vulnerabilitate potenţială îi făcea
pe oameni vulnerabili la harţuire din partea administraţiei. Căutarea unui nou loc de munca
era un proces complicat, un adevarat hăţiş birocratic. Toată lumea ştia că o altă funcţie era
dificil de obţinut şi în acelaşi timp costa scump si că desfacerea contractului de muncă era
înregistrată automat în dosarul personal. La toate acestea se adauga cerintele oficiale
privind aprobarea de sedere in localitate (obtinuta de la autoritati) si de mobilitatea

106
ibidem, pag 145.

33
institutionalizata restransa, care lega oficial majoritatea persoanelor de o anumita
localitate.107 Referitor la mutarea într-o alta localitate, exista tendinţa oamenilor de a migra
către marile oraşe, drept pentru care s-a luat, la un moment dat, decizia „închiderii”
acestora pentru nou-veniţi (un dintre puţinele metode rămase fiind căsătoria cu un rezident
din aceste oraşe).
In corelaţie cu familia extinsă, exista gluma PCRÆ Petrescu, Ceausescu si Rudele.
Din acronimul oficial s-a dat înţelesul lui neoficial care se referea la ocuparea unor pozitii
politice importante de catre membrii familiei extinse. Intr-o societate tradiţională, căsătoria
creeaza relaţii intre familiile celor doi soţi. PCR functiona şi el ca o astfel de familie. Mai
mult, mamele (soacrele) din familia patriarhala deţineau în general puterea in gospodarie,
iar autoritatea lor crestea odata cu varsta. Aşa avea să se întample şi în cazul Elenei
Ceausescu.
Paternalismul a generalizat relaţiile de dependenţa resimtite de femei si de copii in
familia patriarhala. Însă, ca un aspect interesant, bărbaţii erau subordonati şi ei în acelasi
fel; se poate spune (foarte bine observă aici Gail Kligman) că cetăţenii statului socialist al
lui Ceausescu au fost „feminizati” structural prin pozitia pe care o aveau faţă de stat. Din
perspectiva statului paternalist, toţi cetăţenii, indiferent de sex, erau niste copii dependenti
de el. Uzurparea de catre stat a rolurilor fundamentale de parinti a transformat familia intr-
un instrument de control. La nivelul ruralului, „gura satului” (bârfa de la ţară) reprezenta o
armă eficientă împotriva încălcării normelor locale. Cu rare excepţii, comportamentul
neadecvat scapa de pedeapsa umilirii publice; in conformitate cu ordinea patriarhala,
femeile erau pedepsite cu mai multa asprime decat barbatii108 (ele fiind în general, în astfel
de societaţi supuse unor restricţii mai severe decât bărbaţii).
În ceea ce priveşte veniturile familiei , în mediul rural, veniturile membrilor,
inclusiv cel al femeilor, având caracter de proprietate detinută de-a lungul a mai multor
generaţii, reprezenta „patrimoniul”. Era vorba de economii de subzistenţă. Nici un grup
ţărănesc nu avea legături strânse cu grupuri străine de comunitate.109
Ceauşescu manipula discursul despre familie, trecând pe acelaşi nivel reproducerea
forţei de muncă cu reproducerea naţiunii şi subliniind in acelaşi timp rolul special al
femeilor in cadrul acestor stradanii „nobile”, „patriotice”.110 Îngrijorarea privind ratele

107
ibidem, pag 146.
108
ibidem, pag 149.
109
Hann,Chris, The Skeleton at the Feast, Centre for Social Anthropology and Computing, Univ. of Kent,
Canterbury, 1995, pag 31.
110
Kligman,Gail, op. cit., pag 151.

34
scăzute de natalitate, corelate cu neliniştea cu privire la cerinţele de muncă ale economiei,
apasă direct asupra femilor, care sunt încurajate sa preia responsabilitatea socială pentru
reproducere si sa extindă dimensiunea propriei familii in funcţie de scopurile sociale si
economice mai largi ale statului.111 Politica dusă de stat pentru a-şi atinge scopurile în
acest sens a fost întâminată (de altfel, aşa cum era de aşteptat) de o rezistenţă din partea
populaţiei. Aceasta rezistenţă nu s-a putut manifesta în mod făţiş datorită particularităţilor
statului socialist (aşa numita „domnie a terorii”),astfel încât populaţia a adoptat mijloace
alternative, ascunse de evitare. În contextul noilor politici demografice, se poate spune că
„pentru a satisface nevoile estimate de forţă de muncă, statul a expropriat dreptul
cetăţenilor de a determina dimensiunea familiei lor pe care doreau sa o intemeieze”.112∗
Legislaţia cu privire la familie, departe de a cauta sa o distrugă, era menită să
creeze o formă familială particulară care va asigura stabilitatea socială si productivă si care
va acţiona ca unitate de baza a societatii, mai ales in ceea ce priveste sarcina importanta da
a socializa tineretul in vederea ţelurilor socialiste (exista binecunoscuta sintagmă: familia
este „celula de baza a societatii”). Cât despre noul „om socialist”, se poate spune că noua
femeie socialista este „mama muncitoare”.
In acelaşi cadru de analiză, se observă lesne viziunea extrem de pozitivă pe care
statele socialiste o adoptă cu privire la relatiile heterosexuale si mariajul monogam, in
opoziţie cu raspunsul deosebit de negativ fata de legaturile pre-maritale si divort (desi
ambele sunt permise), homosexualitate (ca alternativă sexuală absolut „deviantă”,
reprezentaând una din „principalele” ameninţări la adresa viitorului naţiunii, în sensul
reproducerii ei ulterioare; în fapt o falsă problemă, dat fiind numarul mic de persoane de
altă orientare sexuală), ilegitimitate si orice forma alternativa de relatii sexuale si
reproductive (din nou sub semnul punerii în discutţie al viitorului populaţiei româneşti). Se
pune astfel accent pe familie ca promotoare a stabilităţii sociale si a creşterii economice
prin reproducerea sociala si fizica a noii generatii de muncitori.
In general, însă, când vorbim despre „domestic”, avem în faţa un obstacol
major,anume acela că ne trezim în situaţia de a discuta despre o serie de „entitati si
concepte amorfe”, precum „familia”, „gospodăria”, „sfera domestică” si „diviziunea
sexuală a muncii” care se „suprapun si interferează in moduri complexe pentru a produce

111
Moore,Henrietta, op. cit., pag 169.
112
Kligman,Gail, op. cit., pag 148.

acest aspect va fi dezbătut mai pe larg în capitolul dedicat interzicerii avortului.

35
semnificaţia sferei domestice”. Femeile si gospodăria sunt doi termeni foarte greu de
separat deoarece ei se pot suprapune foarte mult.113
Coplapsul funcţiilor de bază în societatea romanească de la sfârşitul anilor `80, a
dus la creşterea relaţiilor informale, de prietenie şi fortificarea gospodăriei ca unitate de
apărare împotriva unei lumi sociale ameninţătoare. Prieteniile şi alianţele trebuiau testate
mereu: prin prestari materiale, imprumuturi, favoruri, folosirea retelelor interpersonale.
Oamenii credeau in valoarea prietenilor si familiilor, dar aceste valori erau testate.114

113
Moore,Henrietta, op. cit., pag 71.
114
Kideckel, David (ed.), East European Communities—The Struggle for Balance in Turbulent Times,
Westview Press, USA, 1995, pag 169.

36
Capitolul V
Gen şi sex

In acest capitol mă voi referi la ceea ce inseamna „gen”, la diferenţa dintre “gen” si
„sex”, la cum era vazuta femeia in perioada socialismului, care erau rolurile ei (sau, cu alte
cuvinte, ce anume era de asteptat sa faca o femeie, ce anume astepta societatea romaneasca
de la o femeie).
În mod tradiţional, femeia a fost definită prin intermediul corpului ei. De aceea,
teoria feminista a incercat sa deconstruiasca aceasta definire, lucru care s-a dovedit a fi mai
greu de pus in practica. Limitarile sociale impuse femeilor au fost justificate de catre teorii
deterministe biologic strict din punctul de vedere al biologiei. S-a presupus astfel ca
femeile ocupa un anunmit loc in societate (loc bineînţeles subordonat celui ocupat de catre
bărbaţi) numai dator/ita faptului ca femeia este diferita de barbat din punctul de vedere al
fiicului. Este adevărat că natura nu a înzestrat femeia cu o putere fizică echivalentă, dar din
acest fapt (care nu este întotdeauna exact), s-a tras concluzia eronata ca femeia ar fi si din
punct de vedere intelectual mai putin inzestrata. Cu alte cuvinte,calitaţile fizice şi
diferenţele inerente au fost transpuse, printr-o deducţie greşita, in planul intelectului.
Pentru a scapa de asemenea teorii deterministe biologic asupra a ceea ce pot face femeile si
ce nu si sa faca diferenta intre efectele societatii si cele ale naturii, feministii au adoptat
diferenta intre sex si gen. Asftel, se considera ca genul se refera la diferentele dintre barbati
si femei care sunt construite social, in timp ce sexul se refera la distictia biologica intre
femele si mascului.115 Datorita acestei prejudecăţi, de-a lunguluia timpului, a prevalat
punctul de vedere conform căruia femeia este incapabilă sa indeplinească anumite acţiuni,
sa exercite anumite indeletniciri si profesiuni. Rezulta ca femeile sunt excluse din pozitiile
de putere si locurile de munca traditional masculine. Cu alte cuvinte, sexul este folosit sa
discrimineze intre candidati, mai degraba decat abilitatea candidatilor de a indeplini lucrul
respectiv.116
Katherine Verdery are o o/pinie interesanta n ceea ce priveste genul, anume face o
legatura între gen si nationalism. Astfel, ea considera ca Europa de Est a reprezentat un
veritabil teren de „experimentari atat in ceea ce priveste organizarea sociala a rolurilor
115
Himmelweit,Susan, Crowley,Helen, Knowing Women, Polity Press, Londra, 1995, pag 7.
116
ibidem, pag 13.

37
masculin-feminin (ceea ce numim gen=„gender”) cat si incercarea de redefinire a identitatii
nationale. Declaratii anterioare ale regimurilor socialiste in favoarea egalitatii de gen,
impreuna cu politica de sporire a participarii femeilor la forta de munca, i-au facut pe
optimisti sa se astepte la castiguri importante pentru femei”.117
„Genul” si „natiunea”, considera autoarea americana, sunt doua constructe culturale
folosite atat in scrieri academice, cat si in viata de zi cu zi. Ca orice construct, ele sunt
create arbitrar, dar, prin utilizarea lor in viata sociala, in viata de zi cu zi, ele devin reale din
punct de vedere social si apar ca fiind naturale. Ambele constructe sunt „mijloace
fundamentale de clasificare sociala. Astfel, genul este o modalitate de organizare a
diferentei sociale, o dimensiune de-a lungul careia sunt ordonate categorii ce indica
diferenta (masculin, feminin). Genul exista in parte ca un aspect al experientei subiective
(identitatea de gen). El este vazut ca sistem de simboluri prin care trupurile umane intra in
socialitate. Din acest punct de vedere, genul mai poate fi vazut si ca fiind un organizator
fundamental al conexiunii dintre natura si cultura.” 118 Oamenii in general nici macar nu isi
pun problema existentei genului. Aparând sub forma unui dat natural, oamenii nu îl mai
percep drept un construct social şi nu îşi pun întrebari asupra acestui fapt. Genul implica
„socializarea trupurilor” umane şi de aceea reuşeşte să se infiltreze la nivelul organelor
puterii si produc asa-numitele „regimuri de gen”, care constau intr-o diviziune a muncii, o
structura a puterii si o structura a implicarii emotionale, toate organizate pe gen. Autoarea
mai foloseşte termenul de „patriarhie”, prin acesta ea referindu-se la „regimurile de gen ale
caror inegalitati native ii favorizeaza pe cei care ocupa rolurile masculine.119 Ar mai fi de
adaugat aici faptul ca la nivel global se poate vorbi despre o cvasitotalitate a unor asemenea
regimuri de gen „patriarhale”, exceptiile de la aceasta regul fiind extrem de puţine, iar in
ceea ce priveste societatile mai dezvoltate, nu se poate vorbi de alte tipuri de regimuri de
gen.
Trecând in planul analizei ţării noastre, ţării noastre, în Romania era frecvent
utilizata notinea de „natiune socialista”. Aceasta punea accent pe o dependenta cvasi-
familiala pe care autoarea o numeste „paternalism socialist”.120 Paternalismul socialist a
încercat sa anuleze diferentele dintre masculin si feminin (şi din acest punct de vedere se
poate spune ca şi genul a fost implicat ) intr-o masura fara precedent, aruncand asupra
statului anumite sarcini asociate cu rolurile de gen din gospodarie. „Capul familiei” era un

117
Verdery,Katherine, Socialismul—Ce a fost si ce urmeaza, Ed. Institutul European, Iasi, 2003, pag 109.
118
ibidem, pag 110.
119
ibidem, pag 111.
120
ibidem, pag 112.

38
partid „intelept” care, ca un tata, lua toate deciziile familiei cu privire la distribuire. El
hotara cine si ce anume trebuia sa primeasca, adica era un stat-parinte.121 Regimurile
socialiste impuneau un program de industrializare care era (in mod necesar) „intensiv in
privinta muncii si saracacios in privinta capitalului, pretinzand puterea de munca a tuturor
indiferent de sex. ” Astfel, mai mult decat orice angajament ideologic, acest fapt a
determinat „egalitatea de gen” in socialism si politicile care o facilitau. Printre consecintele
participarii femeilor la forta de munca s-a numarat si sporirea autoritatii relative in cadrul
familiilor, in timp ce diversele politici de stat si uzurparea de catre acesta a hotararilor de
distribuire subminau autoritatea familiala a barbatului.122
Socialismul a avut ca efect si o neasteptata „rearanjare” sau redimensionare a
rolurilor barbatului si femeii in cadrul gospodariei. „A desfacut nucleul familiei, a
socializat elementele semnificative ale reproducerii, chiar daca a lasat restul
responsabilitatilor pe seama femeilor si a uzurpat anumite functii si raspunderi patriarhale,
modificand astfel relatia dintre sfera „domestica” si cea „publica”, ambele bazate pe
123
diferenta de gen”. Membrii societatii trebuiau sa formeze o fraternitate omogena, legata
de „pertidul tata” de deasupra lor; diferentele, precum acelea dintre masculin si feminin,
trebuiau sa fie sterse in cadrul unui nou set de discriminari—intre membrii buni si membrii
rai ai partidului sau intre membrii de partid si ceilalti. Aceste discriminari au functionat
destul de bine si unul dintre rezultate a fost şi acela ca unii dintre cetaţenii români au fost
nevoiţi, intr-un anumit fel, să se minta pe sine şi⁄ sau pe ceilalţi în ceea ce priveşte propriile
convingeri.
Chiar dacă s-a ajuns la acea rearanjare a rolurilor in familie, la care se poate adauga
şi permanenta încercare de omogenizare, „structura puterii si mai larga diviziune a muncii
din familia socialista au ramas bazate pe diferenta de gen”. Ne putem astfel uşor inchipui
imaginea partidului „tata” (intelept) al familiei socialiste, alaturi de un aparat de stat care,
fara nici o surpriza, era eminamente masculin. Sectoarele cheie ale socialismului—
birocratia insasi, industria grea, rmata si aparatul de represiune—erau, aproape in intregime
alcatuie din barbati, in special la varf si erau reprezentate ca atare. In birocratia de stat,
femeile detineau o parte covarsitoare din functiile de birou si secretariale (cum, practic, se
intampla peste tot). Femeile se gaseau, intr-adevar adesea in functii politice , dar in general
la niveluri inferioare si in domenii considerate atunci (dar nu putem nega acest fapt nici in

121
ibidem, pag 114.
122
ibidem, pag 115.
123
ibidem, pag 117.

39
zilele noastre) potrivite pentru femei (invatamantul, sanatatea, cultura etc)124. Verdery
observa foarte bine faptul ca extinderea „economiei secundare” a intarit si mai mult rolurile
de gen „traditionale”, asociind barbatii cu salariul principal si femeile cu munca
suplimentara. Este bine cunoscut şi faptul ca existau femei care considerau aproape de
neconceput sa castige mai mult decat sotii lor. În plus, considerau ca a avea un salariu mai
mic decat al sotului este un lucru absolut firesc. Bineinteles,chiar la nivel real, salarile
femeilor erau mai mici decat ale bărbaţilor, situatia ramânând si astazi aproape
neschimbată. „Literatura de partid prezenta femeile ca facand tot ceea ce faceau si barbatii:
indeplinind planul, rezolvand problemele, participand la conducerea politica si fiind un
element dinamic al socialismului romanesc. ”125

Înainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, România era in bună masură o societate
agrară cu o cultură ţărănească dezvoltată. Valorile patriarhale tradiţionale defineau rolurile
de gen si relatiile care au supravietuit de-a lungul perioadei comuniste, si intr-o anumita
masura pana in prezent. In perioada socialistă, doctrina ideologica promova in mod oficial
egalitatea femeilor, care trebuia sa fie obtinuta prin abolirea proprietatii private si prin
asigurarea angajarii productive a femeilor. Aceste schimbari erau menite sa aduca femeile
in sfera publica si sa le asigure independenta economica.126. Insa, ca peste tot in blocul
sovietic, „emanciparea femeilor” a fost subminata de organizarea vietii cotidiene in timpul
perioadei comuniste. In ciuda retoricii egalitare, natura paternalista a regimului comunist a
intarit atitudinile si practicile patriarhale. Statul, prin caracterul sau paternalist, a sprijinit
dependenta in randul cetatenilor, reproducand si in acest fel relatiile de dependenta
traditionale din familia patriarhala.127
„Ideologia domestica” identifica femeile in mod particular cu casa si
bărbatul cu mediul exterior casei (el este cel care asigura finantele, el castiga painea in
familie)128 Regimul socialist avea, din acest punct de vedere, anumite particularitati
(firesti), cum ar fi de exemplu faptul ca dandu-se posibilitatea femeii de a avea un loc de
munca, acest lucru nu a insemnat si absolvirea ei de treburile casnice . Ideologiile sunt
costructe sociale, ele sunt create in interiorul si de catre societate. Nu sunt facute si nu sunt

124
ibidem, pag 118.
125
ibidem, pag 119.
126
Baban,Adriana, „O abordare psihologica a sexualitatii si a comportamentului de reproducere a femeilor
din Romania postcomunista”, in Gal,Susan, Kligman,Gail (ed.), Reproducerea diferentelor de gen, EFES,
Cluj-Napoca, 2003, pag 304.
127
ibidem, pag 305.
128
Himmelweit,Susan, Crowley,Helen, op. cit., pag 17.

40
nici alese de catre indivizi, dar ele îi influentează pe toţi si formează contextul in care se
dezvoltă. Ideologiile incurajeaza femeile si barbatii sa se potriveasca in structurile
societatii, in pozitiile particulare alocate fiecarui sex in orice societate specifica.129 Această
„încurajare” nu se produce la varste înaintate, ci are loc chiar la scurt timp dupa nastere.
Înca dinainte de a deveni conştienti de sine, copiilor li se atribuie un gen social care le va
defini parcursul în viaţa. Din punct de vedere al socializarii, copilul nou nascut are un sex
biologic, dar nu si un gen social. Pe masura ce creste, societatea ii ofera un set de
prescriptii, sabloane sau modele de comportament adecvate unui sex sau celuilalt. Anumite
agentii de socializare—mai ales familia, media, scoala, grupul de prieteni—concretizeaza
asteptari si modele. Intra in joc variate mecanisme de invatare: conditionarea, instructia,
modelarea, identificarea, invatarea regulilor. Modelele si prescriptiile sociale sunt
internalizate intr-un grad mai mic sau mai mare. Rezultatul este o identitate de gen care in
general corespunde asteptarilor sociale ale acelui sex. 130 Fiecare copil are imbracaminte
potrivita genului său (de exemplu, albastru daca este baieţel sau roz dacă este fetiţă ). Toate
aceste diferenţieri pe criterii de gen social continua mai departe prin educaţia de acasa si
apoi prin şcolarizare. De exemplu, chiar poveştile pentru copii exprima roluri de gen.
Prinţesele sunt fiinţele pasive, gingaşe, fără aparare, aflate la cheremul „zmeilor cei răi”, şi
aşteaptă (!) cuminţi să vină prinţul cel viteaz, (puternic, curajos, activ) să îl doboare pe
zmeu şi să le salveze din locul unde sunt închise. Trecând mai departe, jocurile pentru copii
au o destinaţie bine ţintită. Jocurile care implică o activitate fizică mai intensă sunt
destinate băieţilor, in vreme ce , bineînţeles, cele care sunt considerate mai „paşnice”, sunt
destinate fetiţelor (la fel şi jucăriile: avioane, păpuşi etc.). Discuţia poate continua pe
acelaşi palier cu fraze de tipul „să facă el că e băiat” şi invers, in funcţie de indeletnicirea
respectivă. Mai târziu, deloc surpinzător, tinerii se vor îndrepta spre meserii adecvate
genului lor. Din acest punct de vedere, ar fi interesant de observat şi de făcut o comparaţie
în ceea ce priveşte numarul absolventilor femei-barbati de la diferite facultăţi ca
politehnica, litere, istorie etc. Astfel, nu ar fi de mirare ca percepţia clasica a îndreptării
fetelor catre ştiinţele umaniste respectiv a baieţilor catre cele realiste să fie adevărată într-o
măsură mai mică sau mai mare.
Valoarea unei analize a conceptelor de „bărbat” si „femeie” drept categorii sau
constructe simbolice rezidă in identificarea expectantelor si valorilor pe care fiecare cultura
le asociaza cu faptul de a fi barabt sau femeie. O astfel de analiza furnizeaza indicii despre

129
ibidem, pag 18.
130
Connel,R.W., Gender and Power, Stanford University Press, Stanford (California), 1987, pag 191.

41
comportamentul ideal al barbatilor si femeilor in rolurile lor sociale diferite, care pot fi apoi
comparatte cu comportamente si responsabilitati reale ale celor doua sexe. Valoarea unei
analize simbolice a genului—evidenta in ceea ce priveste intelegerea modului in care
barbatii si femeile sunt construiti social si a modului in care aceste constructe definesc si
redefinesc activitatile sociale.131

Cea mai populara conceptie a psihologiei genului este aceea ca femeile si barbatii,
ca grupuri, au diferite trasaturi: temperamente diferite, caractere, opinii diferite, abilitati si
structuri de personalitate diferite.132 Referitor la ceea ce caracterizează femeia şi bărbatul,
există anumite caracteristici stereotipe ale „femeii feminine” care pot fi enumerate dupa
cum urmeaza: pasiva, fragila, dependenta, non-competitiva, non-agresiva, intuitiva,
receptiva, ii este frica sa-si asume riscuri, labila emotional, suportiva, materna, empatica,
are toileranta scazuta la durere, nu e ambitioasa, sensibila la sentimente interne.133 Absolut
„firesc”, caracteristicile stereotipe ale bărbatului sunt diametral opuse, acestea reprezentând
chiar antonimele celor descrise mai sus (activ, puternic etc.). De aici se poate trage
concluzia ca bărbaţii şi femeile sunt nişte fiinţe absolut diferite, două specii care aproape ca
nu au nimic în comun, însă complementare în diferenţa lor (de unde şi celebra idee
conform careia „barbaţii sunt de pe Marte, iar femeile sunt de pe Venus”). Până la urmă,
singura diferenţa semnificativă intre cele două „specii” constă in maternitate, insuşire strict
feminina. Aşa cum se intamplă atat de des, oamenii au tendinţa de a exegera lucrurile până
la maxim şi se ajunge la consideraţii eronate de tipul „diferenţelor fundamentale” dintre
bărbaţi şi femei. Pe scurt, relaţiile sociale dintre sexe sunt organizate în aşa manieră încât
barbaţii să poată domina, iar femeile sa se supună.
Revenind la sex, el se refera, asa cum spuneam, la o diferenta biologica intre fiintele
umane, diferenta care exista si la multe alte specii, diferenta prin care indivizii sunt sortati
in femele si masculi. In practica, nu ne uitam la cromozomii, organele genitale sau
reproductive ale oamenilor pentru a spune ce sex au. Tindem sa ne ghidam dupa
imbracaminte, coafura, felul in care merg si alte caracteristici fizice si comportamentale
care nu sunt date biologic. In practica, folosim genul persoanei pentru a distinge intre
barbati si femei. Genul se refera la felul in care, intr-o societate, oamenii sunt construiti

131
Moore,Henrietta, Feminism si antropologie, Ed. Desire, Cluj-Napoca, 2005, pag 28.
132
Connel,R.W., op. cit., pag 136.
133
Himmelweit,Susan, Crowley,Helen, op.,cit., pag 23.

42
social sa se comporte ca femei sau ca barbati.134 Un exemplu foarte bun este acela al
toaletelor publice. Toaleta destinata fiecarui sex in parte este marcata printr-un simbol al
genului (fusta, coafura, pantalon, postura) şi nicidecum prin simboluri ale sexului persoanei
(nu sunt simbolizate organele sexuale).

Genul a fost cel mai important factor care a modelat viata femeilor europene. Spre
deosebire de barbati care au fost studiati ca fiind repartizati in clase, natiuni, epoci istorice,
femeile au fost vazute intai ca femei, o categorie separata de fiinte.135
Este adevarat că nici un demers in cadrul stiintei sociale nu mai poate fi conceput in
absenta conceptului de „gen”.136 Abia târziu în istorie oamenii au ajuns la concluzia ca
diferentele biologice nu asigura o baza universala pentru diferentele sociale. Femeile si
barbatii sunt produse ale relatiilor sociale, astfel incat se poate afirma ca modificarea
relatiilor sociale are drept rezultat modificarea implicita a categoriilor „femeie” si
„barbat”.137 Foarte bine caracterizează Henrietta Moore cuvantul „femininsm”, care,
precum cel de „antropologie”, este „unul dintre acele cuvinte al caror sens toata lumea are
impresia ca il cunoaste. Printr-o definitie minimala, am putea considera ca se refera la
constientizarea opresiunii femeilor si a exploatarii lor in munca, in familie si in societate,
dar si la actiunea politica constienta, initiata de catre femei pentru a schimba aceasta
situatie. ”138
Referindu-ne acum la constructia culturala a genului, Ortner considera ca
subordonarea femeii este universala (aceasta conditie nefiind inerenta diferentelor biologice
dintre sexe). Pentru aceasta, el aduce doua argumente:
1. fiziologia femeii si functiile sale reproductive specializate o fac sa para mai legata
de natura. Barbatii, spre deosebire de femei, trebuie sa identifice mijloace culturale
de creatie—tehnologie, simboluri—,in timp ce creativitatea femeilor se implineste
in mod natural prin a da nastere. Dupa acelasi autor, femeia creeaza din interiorul
fiintei sale, in timp ce barbatul este liber sau fortat sa creeze artificial, respectiv prin
mijloace culturale si de o asemenea maniera incat sa sprijine cultura. Ce concluzie
am putea trage noi din această observaţie? Anume ca femeia ar fi o fiinţa incapabila

134
Himmelweit,Susan, Crowley,Helen, op. cit., pag /58.
135
Miroiu,Mihaela, Bucur, Maria (ed.), Patriarhat si emancipare in istoria gandirii politice romanesti, Ed.
Polirom, Iasi, 2002, pag 73.
136
Moore,Henrietta, op. cit, pag 16.
137
ibidem, pag 18.
138
ibidem, pag 21.

43
de alte acte de creaţie (de factura intelectuală şi nu numai) in afara de cel care i se
atribuie în mod natural?.
2. rolurile sociale ale femeilor sunt considerate mai aproape de natură pentru că
implicarea acestora în procesul de reproducere a tins să se limiteze la anumite
funcţii sociale, care sunt la rândul lor mai legate de natură. Aici, Ortner se referă la
constrangerea femeilor la sfera domestică in contextul domestic al familiei, femeile
sunt in primul rând asociate cu creşterea copiilor si prin urmare cu fiinţa presocială .
Astfel incat, se poate concluziona ca de vreme ce femeile sunt consemnate in
spatiul domestic, principala lor sfera de activitate se reduce la relatiile intra- si inter-
familiale, spre deosebire de brabati, care actioneaza in domeniul politic si public al
vietii sociale. Barbatii ajung astfel sa fie identificati cu „societatea” si „interesul
public”, in timp ce femeile raman asociate cu familia si prin urmare, cu preocuparile
specifice.
Autorul are grija sa accentueze in prezentarea sa, ca in „relitate”, femeile nu sunt
nici mai mult nici mai putin apropiate de natura decat sunt barbatii.139
Ideologiile si stereotipurile sexuale pot varia foarte mult, insa anumite asocieri
simbolice dintre gen si numeroase alte aspecte ale vietii culturale apar la nivelul multor
societati. Diferentele dintre barbati si femei pot fi conceptualizate, aşa cum am mai afirmat
şi in rândurile de mai sus, sub forma unui set de perechi antagonice care se relationeaza cu
alte seturi de opozitii. In acest sens, alte caracteristici stereotipe ar putea fi acelea că
barbatii pot fi asociati cu termeni ca „sus”, „dreapta”, „superior”, „cultura”, „forta”, in timp
ce femeile pot fi asociate cu opusul acestora: „jos”, „stanga”, „inferior”, „natura” si
„slabiciune”. Aceste asocieri nu sunt inerente in natura biologica sau sociala a sexelor, ci
sunt constructe culturale impuse viguros prin activitati sociale care le definesc (şi care le
accentueaza) si totodata determinate de catre acestea. Se poate spune că se perpetuează
relaţia imagine-activitate şi din nou imagine, iarăşi activitate etc.
Un alt aspect interesant este acela ca drepturile femeilor in societatea matriarhala nu
erau comparabile cu cele ale barbatilor in societatea patriarhala. Nu a fost identificata nici o
societate asa-zis „primitiva” in care barbatii sa fie exclusi sistematic de la exercitarea
autoritatii si drepturilor politice, dupa cum erau excluse aceste domenii femeile din
societatea secolului al XIX-lea. De asemenea exista şi ceea ce am denumi astăzi
„maternitatea definita cultural” şi exemplul cel mai grăitor ar fi acela al guvernantelor din

139
apud, Moore, Henrietta, op. cit., pag 27.

44
Anglia. Copiii isi iubeau mai mult guvernantele decat propriile mame, femei care le+au dat
naştere şi atat, în atribuţiile lor neintrând şi aceea de a avea grijă de proprii copii.140
In ceea ce priveste genul ca rol social, accentul pe ceea ce barbatii si femeile
FAC ridica inevitabil probleme legate de diviziunea sexuala a muncii si de diviziunea
aferenta a vietii sociale in sferele „domestica” si „publica”, prima incluzand activitati
feminine, cealalta pe cele masculine.141 Forta stereotipurilor de gen sta nu doar in mental,
intrucat ele poseda o realitate materiala, care le ajuta sa sprijine conditii sociale si
economice in care sunt dezvoltate si utilizate.142 Referitor insă la implicaţiile genului la
diferite nivele societale, mă voi referi mai pe larg în cadrul capitolelor special dedicate
acestor niveluri.

140
Moore,Henrietta, op. cit, pag 44.
141
ibidem, pag 45.
142
ibidem, pag 53.

45
Capitolul VI
Interzicerea avortului în România socialistă
=studiu de caz=

Doresc să arăt în acest studiu influenţa pe care a avut-o o măsură extremă a statului
român comunist asupra cetăţenilor săi (interzicerea avortului în aproape toate situaţiile)
măsură ce depăşea graniţele obişnuite ale intimităţii umane pe care le respecta legislaţia
(limită care exista în statele democratice). In acest mod, libertatea umană este serios
afectată şi acest lucru este resimtit puternic într-un sens negativ de cei asupra cărora s-au
produs efectele acestei legi.
Trebuie mai întâi să lămurim ce înseamnă un stat socialist (de felul Romaniei lui
Ceausescu). Ideea socialistă, în această formă, este relativ nouă în istorie. „Socialismul este
un produs al lumii moderne. Fără a avea un precedent în epoca antică sau medievală, se
poate afirma că atunci s-au stabilit unele din premisele sale (de exemplu, revolte ale
săracilor împotriva celor bogaţi) ”143. România ceauşista a celei de-a doua jumătăţi a
secolului al XX-lea era un stat totalitar care îşi impunea voinţa (considerându-se că statul
ştie ce este cel mai bine pentru cetăţenii săi) asupra „supuţilor” care în mod evident
trebuiau să dea dovadă de obedienţă.
Problema cu această ascultare populară nu ţine de faptul că nu se poate obţine (caci
este posibil cu adevărat), ci de faptul că trebuiesc avute în vedere modurile în care se poate
menţine. Cel mai simplu, acest lucru se poate obţine printr-o anumită legitimare a
modurilor în care statul acţionează şi inclusiv de insăşi existenţa statală. „Sistemele
socialiste se legitimau prin pretenţia că redistribuiau produsul social în interesul bunăstării
generale” iar societatea era văzută ca „familie al cărei cap era un partid „înţelept” care, ca
un tată, lua toate deciziile familiei”.144 Prin această legitimare, cetăţenii nu pun la îndoială
măsurile luate de stat, motivele pentru care acesta le ia (chiar dacă se poate întampla ca
respectivele măsuri să nu placă întru totul ) şi nu se revoltă împotriva lor. Printre modurile
de control se pot enumera trei tipuri: „remunerative (bazate pe stimulente materiale),
coercitive (bazate pe forţă) şi normative (bazate pe imperative morale, norme societale sau

143
Crick, Bernard, Socialismul, Ed. DU Style, Bucuresti 1998, pag 23.
144
Verdery, Katherine, Socialismul-ce a fost si ce urmeaza, Ed Institututl European, Iasi, 2003, pag 113.

46
alte chemări ideologice)”145. Toate acestea însă au o limită peste care mai este posibilă
obţinerea ascultării, însă cu preţul folosirii coerciţiei, ce poate fi folosită în diferite grade şi
care poate fi de natură fizică sau nu. Din acest moment, soarta statului respectiv este
pecetluită, pentru că situaţia de tensiune şi teroare nu poate fi suportată la nesfârşit de către
cetăţeni. Urmarea se poate exemplifica uşor prin colapsul blocului sovietic de la sfârşitul
secolului trecut. Ţara noastră din acea perioadă ajunsese să fie un astfel de stat în care se
aplica teroarea constantă asupra indivizilor. Chiar şi „imaginea americanilor despre
„comunism” a fost aceea a unui stat auocratic, atotputernic, care îşi impunea în chip
inexorabil voinţa sa asupra supuşilor săi”.146
Ne punem întrebarea acum, din ce motive a ajuns statul român să ia o asemenea
măsură represivă foarte dură care a afectat marea majoritate a populaţiei şi care a generat
masive nemulţumiri populare. In primul rând, în ceea ce priveşte măsurile etatice de
obţinere a obedienţei cetăţenilor, „deoarece conducătorii [statelor comuniste] nu pot folosi
pieţele de forţă de muncă,[...] mijloacele pentru a disciplina forţa de muncă în socialism
sunt mult mai puţin subtile şi mai puţin variate decât acelea aflate la dispoziţia
capitaliştilor”.147 Motivul principal era reprezentat de faptul că statul socialist, neputând
dispune de fonduri (asemenea statelor occidentale capitaliste) avea nevoie în permanenţă de
forţă de muncă. Asupra acestui subiect voi reveni mai tarziu.
Până în 1957, în ţara noastră era interzis avortul, cu exceptia celui care avea
indicaţii medicale. Insă este binecunoscut faptul că era practicat, datorită lipsei de alte
mijloace contraceptive. Dar cu toate acestea, pedepsele nu erau aplicate. Incepând cu 1957
şi până în prezent au fost aplicate patru decrete, apărute la intervale diferite de timp.
Un prim decret a fost Decretul nr. 463/1957 care legifera ceea ce se numea
avortul la cerere. Conform prevederilor din decret, “întreruperea cursului normal al sarcinii
se putea efectua la cererea femeii însărcinate, iar intervenţia prin care se realiza acest lucru
trebuia să aibă loc numai în instituţii medico-sanitare de stat.”148 “Experienţa, ca urmare a
acestui decret, a anilor 1957-1966, a arătat faptul că prin legalizarea avorturilor, a crescut
numărul acestora şi consecutiv, s-au produs efecte demografice negative”.149
Pilonul legislatiei cu adevărat represive în privinţa avortului a fost legea 770/1966.
In România lui Ceausescu, statul pretindea fiecărei familii 4 sau 5 copii, pentru a forţa

145
ibidem, pag 61.
146
ibidem, pag 39.
147
Verdery., Katherine, Compromis si rezistenta, Ed Humanitas, Bucuresti, 1994, pag 60.
148
http://www.primulpas.ro.org/avortul/legiro.html.
149
http://suntgravida.ro/info/Medical/Avortul/reglementare_institutiei_avortului_in_Romania.html .

47
astfel creşterea populaţiei. In consecinţă, avortul ilegal a devenit principala metodă de
control al fertilitatii.
Timp de 23 de ani, regimul a impus una dintre cele mai represive politici
pronatalitate cunscute în lume, al cărei pivot legislativ a fost severa lege antiavort adoptată
în 1966. Această politică, ce a afectat viaţa fiecărui adult—bărbat sau femeie deopotrivă,
indiferent de statutul său marital sau reproductiv—a plasat statul într-un contact strâns cu
aspectele cele mai intime ale vieţii biologice a cetăţenilor lui şi i-a angrenat pe aceştia în
organizarea socială a statului.150 In cele din urmă, această politică a contribuit la naşterea a
ceea ce poate fi caracterizată ca o tragedie naţională. Statul socialist „viola până şi cele mai
intime decizii—când să faci dragoste—căci el dorea cât mai multe trupuri muncitoare”151
Gail Kligman pune accentul pe faptul că asemenea constrângere din partea statului
(cazul evidenţiat fiind cel al României) duce la instituţionalizarea unor practici sociale de
tipul duplicităţii şi complicităţii, precum şi a unor identităţi sociale care, împreună au
constituit statul socialist român în viaţa de zi cu zi. Aceste practici sociale sunt studiate în
strânsă legatură cu dura politică pronatalistă ceauşistă.
In întreaga lume, politicile reproducerii se bazează pe o retorică ce convine puterii.
Atunci însă când legislaţia şi politica reproducerii sunt formulate în acord cu dogmele
ideologice şi religioase mai degrabă decât ţinând cont de factorii socio-economici reali care
afectează calitatea vieţii umane, consecinţele practice asupra existenţei sunt adeseori
tragice, în special pentru femei şi pentru copii.
Interesele statelor (şi ale naţiunilor) în domeniul reproducerii sociale intră deseori în
conflict cu cele ale femeilor şi ale familiilor în determinarea propriei reproduceri. Statele
moderne şi cetăţenii lor deopotrivă îşi revendică dreptul de a controla diferitele aspecte ale
acesteia, precum contracepţia, avortul şi adopţia. Acesta este motivul pentru care avortul
reprezintă un ”locus ideal” (Kligman) prin care poate fi clarificată complexitatea relaţiilor
formale şi informale dintre state şi cetăţenii lor—sau necetăţeni, după caz. In acest sens
apar întrebări cum ar fi „Cum este instituţionalizată politica de stat prin discursul oficial şi
prin procedurile şi practicile birocratice?”, „Cum îi afectează politica pe oameni în viaţa
cotidiană—cu alte cuvinte, cum se resimt în existenţa cotidiană chestiunile macrosociale
ale politicii oficiale şi ale controlului ideologic?”152. Aşa cum sugerează aceste întrebări
propuse de Gail Kligman, ne putem da seama de faptul că statul modern este unul

150
Kligman, Gail, Politica duplicitatii.Controlul reproducerii in Romania lui Ceausescu, Ed. Humanitas,
Bucuresti, 2000, pag 9.
151
Verdery, Katherine, op. cit, pag 109.
152
Kligman, Gail, op. cit, pag 9.

48
intervenţionist. De altfel, în cursul istoriei, această intervenţie statală a dat naştere unor
forme diverse de rezistenţă la diferite tipuri de constrâ*ngeri, toate acestea nereprezentând
altceva decât reacţii caracteristice împotriva dominaţiei, a ierarhiei instituţionale sau
individuale şi inegalităţii. Toate aceste constrângeri statale nu sunt făcute decât spre „binele
naţiunii”, o naţiune ce nu reprezintă altceva decât un concept „inventat” ce ţine de
imaginar. Benedict Anderson defineşte naţiunea drept o „comunitate politică imaginară şi
imaginată [...].Este imaginată pentru că nici membrii celei mai mici naţiuni nu îi vor
cunoaşte niciodată pe cei mai mulţi dintre compatrioţii lor, nu-i vor întâlni şi nici măcar nu
vor auzi de ei, totuşi în mintea fiecăruia trăieste imaginea comuniunii lor”153. Autorul oferă
exemplul unui american care „nu va întâlni niciodată sau nu va şti numele a mai mult de
caţiva dintre conaţionalii săi. El nu are nici cea mai vagă idee despre ce fac ei la un moment
dat. Dar are o încredere totală în activitatea lor hotărâtă, simultană şi anonimă.”154
Revenind, în ceea ce priveşte controlul fertilităţii, interzicerea avortului a
întâmpinat întotdeauna o rezistenţă ale cărei consecinţe se regăsesc neschimbate atunci
când comparăm diferite sisteme politice şi religioase de-a lungul istoriei. Kligman
adresează întrebarea „Cum capătă legitimitate interesele presupus obiective ale statului şi
cum ajung ele să fie privite drept un element natural al mediului?”, aceeaşi autoare
citându-l pe Derek Sager care sugerează că formarea statului şi dezvoltarea mecanismelor
lui implică o complicitate tacită între state şi cetăţenii lor, indiferent dacă aceştia din urmă
au încredere în legitimitatea politică a statului respectiv.155 In acest punct ne putem întreba
care sunt tehnicile efective de a controla disciplina populaţiei în interiorul statului precum
şi posibilele efecte ale acţiunii statului asupra vieţii cetăţenilor săi.
De obicei, cetăţenii sunt încadraţi în stat în expresia „popor” şi formează toţi,
laolaltă, naţiuni şi populaţii. Naţionalismul era „principalul instrument al regimului
Ceauşescu pentru a-şi legitima stăpânirea faţă de popor”.156 Astfel de abstracţiuni sociale
cuprinzătoare au tendinţa expresă de a omogeniza din punct de vedere lingvistic
diversitatea socială, presupunând existenţa unor trăsături comune prin care popoarele sunt
identificate ca americani, români etc. Aceste trăsături comune pot avea mai multe forme:
politică, socială, culturală, ele fiind tratate în mod diferenţiat în diferite contexte politice, la
un moment dat accentul căzând pe una sau mai multe dintre ele. In România ceauşistă,
omogenizarea, adică eliminarea diferenţelor sociale era un scop declarat. In discursul

153
Anderson, Benedict, Comunitati imaginate, Ed. Integral, Bucuresti, 2000, pag 11.
154
ibidem, pag 29.
155
Kligman, Gail, op. cit., Humanitas, Bucuresti, 2000, pag 11.
156
Verdery., Katherine, op. cit., pag 102.

49
oficial, diversitatea era negată în mod cât se poate de clar. Membrii săi „trebuiau să
formeze o fraternitate omogenă, legată de partidul „tată” de deasupra lor; diferenţele,
precum acelea dintre masculin şi feminin, trebuiau să fie şterse în cadrul unui nou set de
discriminări—între membrii buni şi membrii răi ai partidului, sau între membrii de partid şi
ceilalţi”.157
In fostele ţări comuniste, potrivit concepţiei generale, statul, partidul şi serviciile
secrete erau practic sinonime din perspectiva punctului lor de referinţă: puterea. Aceleaşi
mecanisme retorice îi deosebeau pe „ei” de „noi” şi legitimau parţial actele de complicitate
cu statul, sau de duplicitate faţă de el. Autoarea va demonstra în studiul său cum
duplicitatea şi complicitatea—văzute ca manifestări ale comportamentului comunicativ—
au avut o importanţă capitală atât pentru perpetuarea cât şi pentru răsturnarea regimului
Ceauşescu. Statul se personifică. El pretinde că are necesităţi şi dorinţe care trebuiesc
satisfăcute. Corpul său fizic era reprezentat de proprietatea statului socialist şi trebuia
modelat şi transformat în corpul politic al acestuia. Prin diverse strategii retorice, statul
definea parametrii a ceea ce putea fi permis, limitele a ceea ce putea fi tolerat.
Controlul fertilităţii era o problemă de maximă importanţă, problemă ce putea duce
la conflicte între interesele statului şi acelea ale cetăţenilor săi (mai ales ale femeilor).
Economiile socialiste erau dependente de disponibilitatea forţei de muncă, de capitalul
uman, iar „reproducerea forţei de muncă” reprezenta un scop în sine. Astfel, reproducerea a
fost politizată în mod conştient, mai ales în România. Politica demografică a constituit
strategia prin care statul a controlat atât reproducerea socială, cât şi pe cea biologică, în
scopul construirii socialismului. Kligman îi citeaza pe Ginsburg şi Rapp care arată că
„reproducerea este un concept alunecos, care conotează în acelaşi timp naşterea, noţiunile
marxiste de întreţinere a gospodăriei şi de constituire a forţei de muncă, precum şi
ideologii care susţin continuitatea sistemelor sociale”. Faptul că reproducerea, în aceasta
accepţiune, a fost într-un fel sau altul politizată în toate societăţile nu este deci
surprinzătoare, deoarece reproducerea oferă mijloacele prin care indivizii şi comunitatile îşi
asigură continuitatea. Politica reproducerii şi-a concentrat atenţia asupra intersectării
polticii cu ciclul vieţii, fie ea în domeniul avortului, al noilor tehnologii reproductive, al
programelor internaţionale de planificare familială sau al asistenţei sociale.
Reproducerea este asociată în mod fundamental cu identitatea, aceea a „naţiunii” ca
o comunitate imaginată pe care statul o serveşte şi o protejează şi asupra căreia îşi exercită

157
Verdery, Katherine, Socialismul-ce a fost si ce urmeaza, Ed Institututl European, Iasi, 2003, pag 117.

50
autoritatea sau aceea a familiei şi a descendenţei—în majoritatea cazurilor, pe linie
paternă—în protejarea şi perpetuarea fiinţei proprii şi a numelui său. Reproducerea socială
şi cea biologică asigură continuitatea popoarelor în cadrul unităţilor sociale—cupluri,
familie, grupuri etnice şi naţiuni. Dar totodată este posibilă şi discontinuitatea, fiind adesea
exploatată în scopuri mai mult naţionaliste (interzicerea avortului—în scopul supravieţuirii
unei naţiuni). A nu avea urmaşi este un fapt condamnabil şi condamnat de către politicienii
naţionalişti, în scopuri propagandistice, ca o ameninţare la adresa existenţei însăşi a
familiei sau a naţiunii-stat: „Fiecărui membru al partidului, fiecărui membru al Uniunii
tineretului Comunist, îi revine înalta răspundere în întemeierea relaţiilor de familie pe
principiile moralei socialiste [...] în îndeplinirea rolului ce revine familiei în creşterea şi
educarea copiilor, în dezvoltarea continuă a naţiunii noatre socialiste”.158 Datorită
multiplelor interese şi valori asociate reproducerii, aceasta este puternic politizată, adesea
în defavoarea interesolr individuale. în special ale femeilor. La fel de clar este şi faptul că
interesele individuale, ale familiei şi cele politice legate de reproducere diferă foarte mult.
Aşa cum s-a întâmplat în România socialistă, statul poate cere femeilor să nască mai mulţi
copii din datorie patriotică sau precum în China, poate limita numărul de copii al fiecărei
familii în scopul de a împiedica creşterea populaţiei. De asemenea, chestiunile economice
sunt şi ele legate de reproducerea socială şi biologică. Calculele individuale, ca şi cele
politice, iau întotdeauna în considerare raportul cost-beneficiu, iar rezultatele lor sunt de
multe ori contradictorii. Datorită enormei importanţe acordate reproducerii biologice, în
acea perioadă se punea un accent deosebit pe importanţa familiei, ca „celulă de bază a
societăţii”. Astfel, idealul era reprezentat de „o viaţă familială echilibrată [...] în cadrul
căreia se vehiculează idei, gânduri realiste” dispunând în acest fel de o „forţă modulatoare
uimitor de puternică”159
Intervenţia statelor sau a guvernelor în problematica reproducerii tulbura şi ea
deosebirile dintre prerogativele publice şi cele private. In general, femeile sunt cele mai
afectate de transgresarea acestor graniţe. Elementul cel mai intim—sexualitatea—este
expus privirii publice, sau după cum susţin unii, „voyeurism-ului” în numele binelui
public.160 Factorul personal devine politic prin pătrunderea statului în „corpul politic” pe
care îl constituie însăşi populaţia , nu în mod metaforic, ci în practică.

158
Deliman, Ecaterina, Femeia-personalitate politica in societatea noastra socialista, Ed Politica, Bucuresti,
1977, pag 93.
159
ibidem., pag 94.
160
Kligman, Gail, op. cit., pag 13.

51
Chestiunile legate de sacralitatea corpului şi de ceea ce fac oamenii cu propriul
corp ţin de problema drepturilor individuale. In România lui Ceauşescu, drepturile
individuale nu făceau parte din discursul public sau privat. Statul legifera egalitatea socială
şi sprijinea prin ideologia sa drepturile sociale (ex: dreptul la un loc de muncă, la o
locuinţă, la asistenţă socială). Interzicerea avortului şi naşterea copiilor făceau parte din
obligaţiile ce reveneau cetăţenilor faţă de statul paternalist, care le „purta de grijă”. Cu alte
cuvinte, drepturile individuale nu intrau în discuţie.
Exemplul ceauşist este un caz extrem de intervenţie a statului în viaţa cetăţenilor
săi, inclusiv în probleme legate de existenţa lor biologică. El reprezintă totodată „cel mai
uimitor eşec al unei politici publice coercitive, menite să influenţeze comportamentul
reproductiv”.161 Insă, interzicerea avortului nu a însemnat niciodată că acesta nu s-a mai
practicat. In schimb, interzicerea avortului face ca practicarea lui să devină invizibilă în
sfera publică, iar viaţa femeii, vulnerabilă la riscurile fizice şi psihologice care însoţesc
avortul ilegal. Argumentele teologice şi ideologice împotriva întreruperii de sarcină se
bazează pe imperative morale abstracte, puse în seama sufletului sau a binelui societăţii. Ca
o ironie însă, discutand fie despre imperativele Bisericii catolice, fie despre cele ale
regimului Ceauşescu, corpul apare ca un vehicul prin intermediul căruia se urmareşte
realizarea unor scopuri mai înalte decât cele individuale.162
In România, politica pronatalistă strictă a slujit naţionalismul şi ideile megalomane
ale dictatorului în cadrul economiei politice socialiste. Această politică doreaa să/ modifice
comportamentul oamenilor pentru a susţine creşterea ratelor fertilităţii. Să ne reamintim că
reproducerea forţei de muncă era o condiţie esenţială pentru construirea socialismului.
Context: la mijlocul anilor `80 calitatea vieţii scăzuse aproape în toate aspectele ei
zilnice. Condiţia femeii era în mod special înspăimântătoare pentru că femeia ducea şi
povara impusă de strategiile politice demografice [relaţia sărăcie-avort ilegal-consecinţe
nefaste]. Femeile sărace, indiferent de rasă sau de contextul geopolitic, suferă cele mai dure
efecte ale avortului ilegal. Nu îşi pot permite intervenţii clandestine cât de cât sigure şi nici
călătorii în străinătate (turismul pentru avort fiind o practică ferecventă în unele ţări precum
Polonia postcomunistă). In cazul României, lucrurile erau mai dificile, călătoriile în
străinătate fiind foarte restricţionate). Toate acestea nu fac decât ca ele să aibă mai multe
şanse de a îngroşa statisticile mortalităţii materne. Ca exemplu, în România socialistă, unde
sărăcia se generalizase, rata mortalităţii materne a fost în 1989 cea mai mare înregistrată

161
ibidem, pag 15.
162
ibidem, pag 16.

52
vreodată în Europa. Principala cauză pentru aceasta: avortul ilegal. In anii `70, această
politică pronatalistă era privita pozitiv în Vest, pentru ca la sfarsitul anilor `80 ea să fie
amplu condamnată.
Analiza strategiilor politicii demografice promovate de Ceauşescu ne permite
cercetarea consecinţelor tragice ale interzicerii avortului în România şi atrage atenţia asupra
altor aspecte ale politicii reproducerii, în special asupra modului—adesea fără voie
dăunator—în care interesele internaţionale intră în joc. Ca o consecinţă, în postsocialism,
înseşi viaţa reproductivă a femeilor nu mai este supusă strategiilor politicii demografice
care le-a transformat în maşini umane de producere a viitorilor muncitori, multe femei
sărace şi necăsătorite au devenit în schimb vulnerabile la presiunile pieţei de a face copii
pentru străini (adopţia internaţională).
In anii `60-`70 existau două perspective geopolitice:
Æpromovarea planificării familiale (în scopul controlului asupra a ceea ce era prezentat
ca o explozie demografică)—în general în Vest
Ædreptul fiecărui stat de a stabili strategiile demografice cele mai adecvate intereslor
sale naţionale—ţări în curs de dezvoltare şi lumea a treia163
La Conferinţa Mondială a Populaţiei din 1974 de la Bucureşti s-a recunoscut oficial
rolul fundamental al femeii în politica demografică şi trebuie menţionat faptul că în cazul
regimului Ceauşescu, această „politică demografică” era considerată drept „un atribut al
suveranităţii de stat”.
Demografia implică studiul factorilor legaţi de ciclul de viaţă al unei populaţii:
natalitate, mortalitate, longevitate, morbiditate, structura populaţiei pe vârste şi sexe,
mobilitatea (socială, economică) şi migraţia (internă şi internaţtională). Potivit specialiştilor
români, obiectivele politicii demografice constau în „acordarea unei atenţii tot mai mari
întăririi familiei—nucleul de bază al societăţii—,creşterii natalitătii şi menţinerii unei
structuri corespunzatoare de vârstă a populaţiei, asigurarea vigorii şi tinereţii poporului
nostru, îngrijirii şi educării copiilor, a tinerelor generaţii care reprezintă viitorul naţiunii
noastre socialiste”.164 Faptul cel mai important era acela că politica demografică legitima
intervenţia statului în „afacerile interne” ale cetăţenilor săi: naştere, şcolarizare, muncă,
sexualitate, căsătorie, reproducere şi moarte. In acest scop, „investiţia demografică” în
România trebuia să acopere totalitatea cheltuielilor materiale, financiare şi ale serviciilor pe
care le avansează societatea şi familia pentru a susţine o populaţie în creştere.

163
ibidem, pag 17.
164
ibidem, pag 18.

53
Prin politica demografică, statul îşi revendica „dreptul” său de a determina şi a
controla interesele populaţiei sale. Ea servea de asemenena ca un mecanism prin care se
putea controla în mod direct populaţia însăşi. In conformitate cu nevoile de capital uman
ale economiilor planificate, interesul primordial al statului era crearea şi menţinerea forţei
de muncă, în scopul construirii socialismului; înmulţirea permanentă a populaţiei,
controlată prin aceste strategii, trebuia să constituie principalul mijloc de a realiza acest
scop. Ca şi în alte părţi, „populaţia” devenea un element strategic ce trebuia disciplinat şi
manipulat pentru a maximiza potenţialul de dezvoltare al ţării.
In România lui Ceauşescu, „planificarea familială” a căpătat un înteles specific
contextului în care era aplicată. Statul îşi asuma responsabilitatea de a realiza planificarea
familială în numele populaţiei. Aceasta constituia o condiţie prealabilă pentru a atinge
numarul „ideal” de copii, atât pentru familie cât şi pentru societate, ambele trebuind să fie
socialiste. Aşa cum am mai spus, planificarea urmărea maximizarea reproducerii umane şi
nu scăderea ei. Stimulentele economice erau considerate componenete esenţiale ale politicii
pronataliste a statului, puse în slujba celor mai nobile interese ale „familiei”.
Politica demografică şi interesele populaţiei se împleteau strâns, punând în legatură
macrostrategiile statului cu micropracticile populaţiei.165 „Populaţia” definită oficial ca
ansamblu de indivizi, îi transforma pe aceştia în abstracţiuni colective. Ca termen de
clasificare, ea era sinonimă cu „masele”, cu „poporul” sau cu „naţia”. Dezumanizarea
indivizilor care constituiau împreună referenţii colectivi ai acestor termeni (fie că ne
referim la stat fie la populaţie) se reflecta atât în discursul oficial, cât şi în limbajul de
fiecare zi. Populaţia trecea înaintea familiei în ierarhizarea ideologică a preocupărilor
guvernului. Deşi familia nu mai servea drept model principal pentru guvernare, ea rămânea
totuşi o instituţie socială de prim rang, prin mijlocirea căreia regimul paternalist îşi exercita
conducerea. Nicolae Ceausescu afirma că „noi construim socialismul cu şi pentru popor”.
Pentru atingerea acestui ţel, controlul reproducerii—biologice şi sociale—era privit ca
esenţial.
Hotărârea de a avea copii impune în general evaluarea posibilităţilor economice ale
părinţilor. Dacă analiza raportului cost-beneficiu nu este îjntru totul determinantă pentru a
decide naşterea unui copil, „alegerea raţionala” joacă un anumit rol, adesea important.pe
măsură ce dificultăţile zilnice creşteau în România acelei perioade. Astfel, interesele
familiale şi cele ale statului deveneau tot mai diferite. Cele mai multe femei refuzau să

165
ibidem, pag19.

54
nască 4 sau 5 copii, cum le cerea statul, în pofida strategiilor politicii demografice şi a
afirmaţiilor de tipul asigurării în acest mod a unei noi trepte de civilizaţie.
Statistica, demografia şi medicina se numărau printre principalele preocupări ale
avangardei socialismului. Statistica era vitalăpentru controlul statului asupra „populaţiei”
(rata natalităţii, mortalităţii erau calculate statistic). Cu timpul, discrepanţa dintre
reprezentările statistice şi condiţiile traiului cotidian în România a devenit prea mare.
Credibilitatea celor dintâi a fost puternic zdruncinată. Strângerea şi analizarea datelor
statistice a devenit o practică mai curand politică decât ştiinţifică. In general, ştiinţele
sociale erau de asemenea vulnerabile în faţa manipulării şi controlului politic. Demografia,
sociologia, istoria, etnografia şi folclorul erau toate, deşi în moduri oarecum diferite,
solicitate să îndeplinească poruncile regimului. Analizele de date, indiferent în ce domeniu,
trebuiau să producă interpretări care să fie în concordanţă cu linia partidului.
In cea mai mare parte a „domniei” sale, Ceauşescu nu a condus prin teroare făţişă.
El „îşi” ţinea poporul sub control mai degrabă prin manipularea unor diverse forme de
violenţă simbolică, îndeosebi prin frică. Dominarea sferei publice ş/ invadarea celei private
aveau o importanţă vitală pentru manevrarea cu succes a violenţei simbolice şi acţionau ca
un mecanism eficient de integrare a indivizilor în functionarea societăţii socialiste. Când
violenţa simbolică se dovedea insuficientă pentru a impune obedienţa, era aplicată violenţa
fizică. In consecinţă, „autocenzurarea a devenit un reflex natural, iar disimularea corolarul
ei în domeniul comunicării. Duplicitatea este de obicei definită (Kligman) ca un
comportament menit să înşele. E un „joc dublu” care implică un comportament voit,
conştient, în cadrul căruia actorii sociali îşi dau seama de intenţiile lor. Aici intervine
complicitatea—adesea aliatul social al duplicităţii. Complicitatea este mai nuanţată din
punctul de vedere al intenţionalităţii. Din frică, indiferenţă sau alienare, actorii sociali pot
să se faca vinovaţi, în mod activ sau pasiv, de „complicitate la” ceva ce nu cred şi cu care
nu sunt de acord. Complicitatea capătă o semnificaţie specială în statele poliţienesti cuă
partid unic, în care exprimarea public a opiniei personale nu este tolerată. România lui
Ceauşescu era un astfel de stat.”166
In România, dominarea sferei publice funcţiona prin participarea largă la producţia
de minciuni; edificiul socialist era construit pe bază de rapoarte false, statistici măsluite,
dezinformare deliberată. „Ajustarea” statisticilor a ajutat la intreţinerea unei „realităţi” a

166
Kligman, Gail, op. cit., pag 23.

55
unor realizări socialiste impresionante. Duplicitatea a devenit un comportament
comunicativ; a minţi cu bună ştiinţă ajunsese o practică obişnuită.
Legislatia anti-avort reprezenta piesa centrală, esenţială a unui program politic
cuprinzător, multidimensional, de transformare a relaţiilor reproductive din societate.
Paternalismul implica anumite tipuri de relaţii între stat şi cetăţenii lui şi
influenţează radical problemele legate de egalitatea sexelor. Atenţia acordată de stat
reproducerii şi rolului femeii şi familiei în construirea socialismului a legitimat din punct
de vedere retoric politica menită să încorporeze femeile în forţa de muncă şi în sfera
publică puternic politizată şi să protejeze viitorul naţiunii române. Este evident că lupta
femeilor cu problemele legate de propriul organism, de sexualitate şi de funcţiile lor
reproductive a a avut consecinţe în sfera relaţiilor de familie, sociale şi profesionale. In
relaţia sa, familia apare de multe ori ca un cadru de manifestare a solidarităţii şi rezistenţei,
dar şi ca un spaţiu al trădării. Adversari iviţi dintre cei apropiaţi şi aliaţi neaşteptaţi
demonstrau vulnerabilitatea şi caracterul imprevizibil al vieţii de zi cu zi de atunci.
Politica demografică—interzicerea avortului—va afecta populaţia României mult
timp după ce amintirile vieţii cotidiene din vremea regimului se vor fi estompat. Soţii
Nicolae şi Elenea Ceauşescu au fost executaţi la 25 decembrie 1989. Noua putere s-a grăbit
să modifice legislaţia în domeniu. Chiar cel de-al doilea decret al guvernului provizoriu
abroga legile anti-avort. Liberalizarea avortului a reprezentat un element esenţial al
libertăţii câştigate de populaţia României.
România de atunci reprezintă un studiu de caz explicit şi extrem care ne arată ce se
întamplă atunci când avortul este interzis şi nu toate femeile au acces egal la mijloace
contraceptive şi la educaţie sexuală. Strategiile politcii demografice promovate de regimul
dictatorial au afectat majoritatea populaţiei ţării. Insă trebuie menţionată în mod special
afectarea disproporţionată a femeilor sărace, lipsite de posibilitatea de a „cumpăra” un
avort suficient de sigur sau de a căpăta cunoştinţele necesare pentru a-şi controla eficient
fertilitatea.
Avortul face parte din viaţa cotidiană. Scoaterea lui în afara legii nu a stopat
niciodată practicarea lui; în schimb, interzicerea avortului a ridicat duplicitatea şi ipocrizia
la nivelul unor imperative aşa-zis morale şi politice. Femeile, copiii şi familia nu sunt
bunuri publice abstracte.
Statele socialiste, bazate pe economii planificate şi-au urmărit ţelurile revoluţionare
prin masive proiecte de inginerie socială. Lipsite de baza de capital a economiilor de piaţă,
economiile socialiste au fost dependente de disponibilitatea forţei de muncă. Mobilizarea şi

56
controlul populaţiei erau aşadar de o importanţă strategică fundamentală pentru
maximizarea potenţialului de dezvoltare, iar atenţia acordată fenomenelor demografice a
fost esenţială pentru consolidarea intereselor naţionale pe termen lung. Pentru a răspunde
cerinţelor relativ mari de forţă de muncă ale acestor economii, reproducerea forţei de
muncă a devenit un element prioritar al planificării. Planificarea viza toate aspectele vieţii
sociale, nu numai economice. In pofida planurilor, rata în scădere a natalităţii a complicat
situaţia cerinţelor de forţă de muncă. Incepând cu mijlocul anilor `60, strategiile
pronataliste au devenit o trăsătură generală a programelor de modernizare ale statelor
socialiste din Europa de Est, ca mijloc de contracarare a acestor tendinţe ale populaţiei.
Nicăieri în blocul sovietic, „mariajul” dintre procesele demografice şi interesele
naţionaliste nu a atins asemenea extreme ca în România lui Ceauşescu. Corpul femeii a fost
pus din ce în ce mai mult să slujească statul. Primul semn al transformării corpului femeii
într-un instrument a apărut odată cu Decretul 770/1966 care interzicea avortul în aproape
toate împrejurările. Decretul a pus capăt brusc întreruperilor de sarcină ca metodă
principală—şi legală—de control al fertilităţii. Legătura politică dintre naşterea copiilor şi
reproducerea socială a fost mai puţin vizibilă în România decât creşterea spectaculoasă a
ratei natalităţii. Demografia politică sau analiza demografică au fost pe deplin subordonate
intereselor statului.
Controlul reproducerii societale era fundamental pentru enormul proiect de
transformare socialistă. Iată motivul pentru care este important să înţelegem rolul cultural
vital jucat de politizarea a ceea ce în mod tradiţional fusese rezolvat în intimitatea vieţii de
familie, şi anume relaţiile sexuale şi socializarea copiilor. Legiferând comportamentul
reproductiv, statul a intervenit în domeniul cel mai intim al relaţiilor sociale.
In ceea ce priveşte egalitatea între sexe, participarea femeilor la economia naţională,
la viaţa politică şi în societate, ca muncitoare şi mame prin intermediul unui egalitarism
forţat, avem de-a face cu clasica dublă povară a muncii atât în sfera de stat cât şi în
gospodărie. In România, obişnuita dublă povară a devenit triplă atunci când naşterea
copiilor a fost decretată datorie patriotică.167 In România, „femeile efectuează două treimi
din totalul muncii sociale, deoarece, în afară de meserie, lor le revine şi cea mai mare parte
a muncii în gospodărie; ele lucrează în medie pe săptămână cu o zi mai mult decât bărbaţii.
Cauzele acestei situaţii sunt, societatea de tip tradiţional, dominată de o mentalitate

167
Kligman, Gail, op. cit., pag 35.

57
patriarhală, în care bărbaţii sunt privilegiaţi.”.168 In ceea ce priveşte locul de muncă, aşa
cum era de aşteptat, femeilor le reveneau posturi mai mărunte decât cele ale bărbaţilor.
Rolurile tradiţional feminine din familie i-au revenit în continuare femeii şi în cadrul mai
larg al diviziunii muncii la nivel de stat. In retorica de zi cu zi, devotamentul ideologic faţă
de „emanciparea” femeii masca o continuă stratificare pe sexe a diviziunii muncii la locul
de muncă şi în familie. Poate exemplul cel mai elocvent în acest sens este situaţia din
mediul rural unde „bărbaţii sunt mai mobili, lucrând mai departe de casă [...]. Femeile
lucrează în primul rând în sfera domestică, ele fiind responsabile pentru buna funcţionare a
gospodăriei”169
Ca formă de recunoaştere a „capacităţii” specifice a femeilor—maternitatea—statul
socialist îşi propunea să sprijine încorporarea femeilor în sfera economică acordându-le
diverse forme de asistenţă socială: concedii de maternitate garantate, asigurarea păstrării
locului de muncă, facilităţi pentru îngrijirea copiilor. Sub stindardul ideologic al sprijinirii
egalitatii sexelor, măsurile de acest fel erau menite să faciliteze utilizarea de către stat a
forţei de muncă feminine. In schimb, statul îşi asuma anumite roluri mai „tradiţionale”
privind creşterea şi îngrijirea copiilor, care în familia patriarhală intrau în responsabilităţile
femeii.
Dar în ciuda susţinerii ideologice a egalităţii sexelor în toate fostele state socialiste,
legislaţia progresistă privind drepturile femeilor ca lucrătoare contrazicea de multe ori
obligaţiile lor ca reproducătoare ale forţei de muncă: rolul de mame.
Referitor la egalitatea femeie-bărbat, se considera că cei doi au în comun puterea de
a munci. Egalitatea nu era în termeni culturali, ea era doar proclamată poltitic. Se afirma în
plus şi că „egalitatea în sine este un element necesar pentru construirea oricărui drum către
socialism”170 Prin Codul Familiei, statul şi-a adjudecat rolul de arbitru şi protector al
familiei, căsătoriei şi maternităţii. Statul a uzurpat autoritatea patriarhală în cadrul familiei,
rezultând astfel o modificare a relaţiilor dintre sfera domestică (bazată pe sexe diferite) şi
sfera publică statală.171 In consecinţă, graniţele dintre sfera publică şi cea privată au devenit
transparente, permiţând statului să-şi exercite controlul în acest domeniu sub pretextul
protecţiei sale generoase (în acest caz fiind vorba în fapt de protectie=subordonare) şi astfel
să subordoneze interesele femeilor şi ale bărbaţilor propriilor sale interese.

168
Schlarb, Cornelia , Baier, Hannelore,ed.)—Femei din Romania, Ed. Hora, Sibiu, 2000, pag 15.
169
Kligman, Gail, Nunta mortului, Ed. Polirom, Iasi, 1998, pag 42.
170
Crick, Bernard, op. cit., pag 125.
171
Kligman, Gail, op. cit.., pag 38.

58
In paternalismul socialist, domina convingerea că ce era bun pentru stat era bun şi
pentru cetăţenii lui. Asumarea de către stat a responsabilităţii legale pentru familie a
constituit autoritatea paternalistă a statului şi ierarhizarea relaţiilor stat-familie, subliniind
totodată rolul social al familiei în formarea „omului nou socialist”. Pentru a-i convinge sau
a-i forţa pe indivizi să se conformeze, regimul a formulat ameninţări deloc voalate, de
exemplu: nesupunerea faţă de oricare cerinţă ducea la pierderea locului de muncă. Rezulta
astfel privarea de mijloacele de întreţinere a familiei. Siguranţa locului de muncă funcţiona
eficient ca un dispozitiv care garanta disciplina. Siguranţa locului de muncă era garantată
prin lege—atât timp cât muncitorul răspundea aşteptărilor.
Ameninţarea permanentă cu pierderea locului de muncă sporea sentimentul de
vulnerabilitate al cetăţenilor români şi această vulnerabilitate potenţială îi făcea pe oameni
vulnerabili la hărţuirea administrativă (practicată frecvent de personalul securităţii). Nimeni
nu ştia în cine să aibă încredere.
Controlul corpului şi în special al sexualităţii, a făcut ca statul să devină o prezenţă
nemijlocită în viaţa majorităţii supuşilor săi.
Incepând cu decretul 770, perioada 1966-1989 poate fi împărţită în 3 subperioade:
1966-1974, 1974-1984, 1984-1989, toate acestea corespunzând unor strategii demografice.
Ele demonstrează cum represiunea eşuată, al cărei scop rămâne încă departe de atins aduce
după ea alte valuri de oprimări, dar toate fără vreun rezultat pe termen lung.
Interzicerea avortului în 1966 a reprezentat piesa de rezistenţă a legilor şi
strategiilor ce au afectat viaţa intimă a tuturor cetăţenilor cât timp la putere s-a aflat
Ceauşescu. In 1967 s-a înregistrat o rată dublă a natalităţii sub impactul „neaşteptatei”
legislaţii antiavort. Populaţia se vedea brusc lipsită de principalul mijloc de control al
fertilităţii. Dupa 1968 rata fertilităţii a început să scadă din nou pentru ca în 1973 aceasta să
revină la nivelul din 1966, toate acestea demonstrând că strategiile folosite de populaţie
pentru a preveni intervenţia statului în viaţa ei privată deveneau tot mai eficiente.
In 1974 au fost revizuite şi detaliate instrucţiunile de aplicare a Decretului
770/1966. Aceste măsuri au dus la o modestă creştere a ratei fertilităţii în acel an. Pentru a
avea garanţia că toţi cetăţenii îşi îndeplineau datoria patriotică social(ist)ă de a aduce pe
lume copii pentru binele naţiunii, Legea 1/30iun1977 lua în considerare faptul că unele
persoane de vârstă reproductivă rămâneau fără copii, eschivându-se astfel de la
responsabilitatea faţă de societatea socialistă. De aceea, pentru a egaliza contribuţile
sociale, toate persoanele care împlinisera vârsta de 25 de ani şi nu aveau copii, indiferent de
statutul marital, erau obligate să plătească o taxă lunară.

59
In 1983, ratle natalităţii şi fertilităţii totale ajunseseră aproximativ la nivelele din
1966. Contextul anului 1983 este radical diferit. Regimul nu reuşise să impună valori,
norme şi conduite noi unei societăţi evident decise să reziste interferenţei statului.
Recunoaşterea acestui eşec a devenit fundamentală pentru formularea unui alt set de
iniţiative în domeniul politicii demografice. Cea de-a treia şi ultima etapă a aplicării
politicii demografice avea să fie şi cea mai represivă.
De notat aici este deteriorarea constantă din această perioadă a condiţiilor materiale
ale vieţii cotidiene. In interesul autodeterminării naţionale, Ceauşescu decisese achitarea
anticipată a datoriei externe restante a României, sacrificând enorm calitatea vieţii.
Producţia a fost dirijată catre export. Demografii şi cuplurile ştiu că numarul naşterilor
scade în perioade de greutăti economice. In pofida existenţei unor date amănunţite, regimul
nu a recunoscut oficial această corelaţie. Războiul invizibil dintre stat şi societate s-a
accentuat prin implementarea unei noi strategii: constrângerea făţişă. Pentru a încuraja
natalitatea, statul încuraja promiscuitatea. Aplicarea măsurilor din ce în ce mai represive
de catre miliţie şi aparatul de propagandă a condus la o uşăara creştere a natalităţii şi la
scăderea numărului de avorturi. Cu toate acestea, după 1986, declinul natalităţii s-a
reinstalat.
In perioada postdecembristă, când avortul a devenit legal, „deşi s-a constatat o
scădere a ratei avorturilor între anii 1990-1998, avortul a rămas principalul mijloc de
reducere a dimensiunii familiei”.172
Uzurparea autorităţii patriarhale în familie, mai ales a controlului de către bărbaţi al
sexualităţii femeii a arătat subordonarea bărbaţilor faţă de dorinţele statului în privinţa
reproducerii, cu alte cuvinte, subordonarea intereslor tuturor cetăţenilor săi faţă de
interesele mai „înalte” ale statului socialist.
Politica antiavort promovată de statul socialist român este unul dintre cele mai
elocvente exemple în ceea ce priveşte soarta unui stat totalitar în încercarea acestuia de a-şi
impune voinţa asupra cetăţenilor săi (într-un context mai larg decât cel specific al
controlului reproducerii) în condiţiile în care aceşti cetăţîni se opun in mod vădit (sau este
de aşteptat să se opună) voinţei arbitrare a statului. Rezultatul nu poate fi decât cel aşteptat:
oamenii încearcă să găsească orice mijloace la îndemană pentru a nu se supune. Avem aici
de-a face cu un cerc vicios în care, ca urmare a nesupunerii, statul îşi înăspreşte politica,
lucru ce nu va duce mai departe decât la alte nesupuneri şi alte legi din ce în ce mai

172
Bologa, Doina, Femeile si barbatii in Romania, Comisia Nationala pentru Statistica, PNUD Romania,
2000, pag 10.

60
represive. Punctul final este reprezentat de momentul în care reproducerea acestui cerc
vicios nu mai este posibilă, politicile represive devin anacronice, depăsind limita
suportabilităţii umane. Drept urmare, statul totalitar îşi găseşte sfârşitul fie într-un mod
paşnic (de exemplu cum s-a întamplat în Cehoslovacia în deceniul al IX-lea al secolului al
XX-lea, fie într-un mod violent (Romania-decembrie 1989), acesta depinzând de factorii
socio-politici de la un moment dat din cadrul statului respectiv.

61
Bibliografie:
Allendorf,Marlis, La Femme dans le socialisme, Edition Leipzig, 1976.

Anderson,Benedict, Comunitati imaginate, Ed Integral, Bucuresti, 2000.

Baban,Adriana, „O abordare psihologica a sexualitatii si a comportamentului de


reproducere a femeilor din Romania postcomunista”, in Gal,Susan, Kligman,Gail (ed.),
Reproducerea diferentelor de gen, EFES, Cluj-Napoca, 2003.

Bologa,Doina, Femeile si barbatii in Romania, Comisia Nationala pentru Statistica,


PNUD Romania, 2000.

Connel,R.W., Gender and Power, Stanford University Press, Stanford (California),


1987.

Constantinescu,N.N., Istoria Economica a Romaniei, Vol al II-lea, Ed. Economica,


Bucuresti, 2000.

Crick,Bernard, Socialismul, Ed. DU Style, Bucuresti, 1998.

Deletant,Dennis, Romania sub regimul comunist, Fundatia Academia civila, Bucuresti,


1997.

Deliman,Ecaterina, Femeia-personalitate politica in societatea noastra socialista, Ed


Politica, Bucuresti, 1977.

Denize,Eugen, Istoria Societatii Romane de Radiodifuziune, Vol. al III-lea, Ed. Casa


Radio, Bucuresti, 2002.

Engels,Friedrich, Originea familiei, a proprietatii private si a statului,Ed. ?, oras?,


1972.

Fagarasan,Gheorghe, Romania 1948-1989, Progres sau regres?, Ed. Napoca Star, Cluj-
Napoca, 2004.

Grunberg,Laura, „ONG-ul pentru femei din Romania”, in in Gal,Susan,


Kligman,Gail(ed.), Reproducerea diferentelor de gen, EFES, Cluj-Napoca, 2003.

Hann,Chris (ed.), Socialism—Ideals, Ideologies and Local Practice,Biddles Ltd,


London, 1993.

Hann,Chris, The Skeleton at the Feast, Centre for Social Anthropology and Computing,
Univ. of Kent, Canterbury, 1995.

Himmelweit,Susan, Crowley,Helen, Knowing Women, Polity Press, Londra, 1995.


Kideckel, David (ed.), East European Communities—The Struggle for Balance in
Turbulent Times, Westview Press, USA, 1995.

62
Kideckel,David, Socialismul romanesc ca sistem social si cultural, in Magyari-
Vincze,Eniko, Quigley,Colin, Troc,Gabriel (ed.), Intalniri multiple.Antropologi
occidentali in Europa de Est, EFES, Cluj-Napoca, 2000.

Kligman,Gail, „Construirea socialismului in Romania lui Ceausescu”, in Magyari-


Vincze,Eniko, Quigley,Colin, Troc,Gabriel (ed.), Intalniri multiple.Antropologi
occidentali in Europa de Est, EFES, Cluj-Napoca, 2000.

Kligman,Gail, Nunta mortului, Ed. Polirom, Iasi, 1998.

Kligman,Gail, Politica duplicitatii.Controlul reproducerii in Romania lui Ceausescu,


Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000.

Max Ferree,Myra, Lorber,Judith, Revisionning Gender,Sage Publications, Inc.,


Thousand Oaks (California), 1999.

Miroiu,Mihaela, Bucur, Maria (ed.), Patriarhat si emancipare in istoria gandirii


politice romanesti, Ed. Polirom, Iasi, 2002.

Moore,Henrietta, Feminism si antropologie, Ed. Desire, Cluj-Napoca, 2005.


Pasti,Vladimir, Miroiu,Mihaela, Codita,Cornel, Romania—starea de fapt, Vol. I, Ed.
Nemira, Bucuresti, 1997.

Petre,Zoe, „Promovarea femeii sau despre destructurarea sexului feminin”, in


Boia,Lucian (coord.), Miturile comunismului romanesc, Univ. Bucuresti, Bucuresti,
1995.

Rates,Nestor, Romania: revolutia incalcita, Ed. Litera, Bucuresti, 1994.

Schlarb,Cornelia; Baier,Hannelore, Femei din Romania, Ed. Hora, Sibiu, 2000.

Ute Gabanyi,Anneli, Cultul lui Ceausescu, Ed. Polirom, Iasi, 2003.

Varlam,Ion, Romania in 1989—Un caz de etnocid contemporan, Ed. Pampaedia,


Bucuresti, 1999.

Verdery, Katherine, „Ethnic Relations,Economies of Shortage and the Transition in


Eastern Europe”, in Hann,Chris (ed.), Socialism—Ideals, Ideologies and Local
Practice,Biddles Ltd, London, 1993.

Verdery,Katherine, Compromis si rezistenta, Ed Humanitas, Bucuresti, 1994.

Verdery,Katherine, Socialismul—Ce a fost si ce urmeaza, Ed. Institutul European, Iasi,


2003.

[http://suntgravida.ro/info/Medical/Avortul/reglementare_institutiei_avortului_in_Rom
ania.html], accesat august 2005.

[http://www.primulpas.ro.org/avortul/legiro.html], accesat august 2005.

63
Cuprins:

1. Capitolul I: Societatea comunistă

2. Capitolul II: Femeia româncă la nivel social

3. Capitolul III: Femeia şi munca acesteia în economia


românească

4. Capitolul IV: Familia în socialism

5. Capitolul V: Gen şi sex

6. Capitloul VI: Interzicerea avortului în România socialistă

7. Bibliografie

64