Sunteți pe pagina 1din 3

Eroi sau hoti obisnuiti

 de Ana Maria Luca

O parte folclor, o parte legenda, o parte istorie. Talhari la drumul mare sau razvratiti ai
romanilor impotriva stapanirii straine? Parerile sunt impartite.

Timpul unor biruri grele, al corvoadelor si al asupririlor. Vremuri in care legea era raul, iar tot
ce era in afara legii se transforma in erou. Vremea in care cativa tarani vanjosi, maniosi si
disperati au luat calea codrului. Vremea haiducilor. Oameni care s-au imprietenit cu viata
libera din inima padurii, unde strainilor le era greu sa patrunda. Razvratiti carora le placea
viata libera, gustata pe ascuns timp de cateva luni. Pana cand sfarseau in streang sau la ocna.
Ei sunt cei pe care maualele de istorie din vremea "proletarilor" ii preamareau ca pe bunicii
"luptei de clasa". Unii spun ca erau eroi care luau de la bogatii asupritori ca sa dea saracilor.
Altii sunt convinsi ca eroismul si lupta impotriva asupritorilor e o inventie folclorica si ca, de
fapt, haiducii erau talhari la drumul mare care cumparau tacerea taranilor si care erau vanduti
tot de acestia. Tocmai pentru ca imparteala jafului nu se mai facea. Potera oferea mai mult,
iar talharii erau prinsi cand veneau dupa provizii sau cand isi vizitau ibovnicele.
RAZVRATITII SIMPATICI. Haiducii nu sunt doar ai romanilor. Haiducia este un fenomen specific
Balcanilor si catorva tari europene. Haiduc la romani, hajduk la sarbi si croati, haidut la
bulgari, aiducco la italieni, sau haidouk la francezi. In traditia folclorului balcanic, povestile cu
haiduci sunt romantate, iar banditii sunt transformati in eroi care fura de la asupritorii
Imperiului Otoman si isi conduc cetele in mici batalii cu oficialii locali. Unii specialisti straini i-
au denumit pe acesti tarani razvratiti "bunicii luptei de gherila", care nu atacau doar pe
reprezentanti ai Imperiului Otoman, ci si pe negustori sau calatori. Totusi, spun ambele tabere,
haiducii, sau macar unii dintre ei, aveau un cod al onoarei care le interzicea sa-i jefuiasca pe
cei saraci si sa ucida fara motiv.
PUTINA LINGVISTICA. Originea cuvantului este neclara. O teorie ar fi ca "hajduk" este un
derivat al cuvantului turcesc "hajdud", folosit initial de otomani pentru a-i denumi pe soldatii
de infanterie unguri, mercenari in secolele al XVI-lea si al XVII-lea. O alta teorie demonstreaza
ca termenul vine din ungurescul "hajdu", care ar putea fi derivat din "hajto". "Hajto" insemna
vacar. In secolul al XVI-lea, vacarii unguri calatoreau cu turmele si erau mereu inarmati. Multi
dintre ei au devenit mai tarziu banditi, altii garzi pentru nobili, si altii soldati.
FOLCLOR. "Izvor de inspiratie pentru geniul popular nesecat al poporului roman". Scriau
manualele noastre de limba si literatura romana. Haiducii au devenit mai mult personaje
literare decat istorice. Asa ca oamenii au dedicat povesti, legende si balade proscrisilor, pe
care pasionati precum Vasile Alecsandri le-au pus pe hartie pentru posteritate. "Toma
Alimos,/Boier din Tara de Jos;/Sedea Toma cel vestit/ Langa murgu-i priponit/ Cu tarusul de
argint/ Batut negru in pamant;/ Si pe iarba cum sedea,/ Mandra masa-si intindea/ Si tot bea si
veselea", zice balada lui Toma Alimos.
"In Muntii Catrinului/ In padurea Pinului,/ La cerdacu’/ Lui Novacu/ La masa de solzi de peste/
Beau voinicii boiereste/ Beau, glumesc, se veselesc/ Si la Dumnezeu gandesc./ Dar Gruita,/
Novacita,/ Nici nu bea, nici nu manca,/ Nici voie buna n-avea,/ Ci sta gata de-a pleca", scrie
poetul in "Novac si corbul". "Cine trece-n Valea-Seaca/ Cu hangerul fara teaca/ Si cu pieptul
dezvelit?/ Andrii-Popa cel vestit!/ Sapte ani cu voinicie/ Si-a batut joc de domnie/ Si tot prada
ne-ncetat,/ Andrii-Popa, hot barbat!/ Zi si noapte, de calare,/ Trage bir din drumul mare,/ Si
din tara peste tot!/ Fug neferii cat ce pot", mai scrie Alecsandri. (Multumim Arhivelor
Nationale de Stat pentru sprijinul acordat la realizarea acestui articol)
POVESTILE BUCURESTIULUI DE ALTADATA
S-a ridicat in fruntea unei cete de voinici acum mai bine de un veac si jumatate. Ca sa sfarseasca, dupa
cateva ore de suferinta, ciuruit de gloante intr-un sant de la marginea Bucurestiului. Se nascuse in
Comuna Optasul din judetul Olt. "Un om voinic, frumos, cu stiinta de carte si cu o voce foarte placuta, iar
episcopul Ilarion al Argesului, care-l pretuia, isi pusese gand sa-l roage pe mitropolit sa-l faca diacon si
chiar sa-l investeasca in haina preotiei", scria George Potra in "Bucurestii de altadata". A fost paracliser la
Biserica Sfintii Voievozi de pe Calea Grivitei si locuia chiar in curtea bisericii.
REVOLUTIONARUL DE LA 1821. Dupa razvratirea lui Tudor Vladimirescu, careia i s-a alaturat si
paracliserul Ionita Tunsu, acesta s-a razgandit in privinta ocupatiei sale si a refuzat sa mai toarne ulei in
candele. Si-a tuns parul si a cautat cativa tineri vanjosi. Gurile rele spuneau ca erau talhari de rand si
fosti masalgii boieresti. Cu ei"calca" pe negutatorii bogati si pe boierii care se aflau in tara, la mosiile lor.
Se spune ca Tunsu nu omora, nu schingiuia si lasa pagubasului bani de drum si de cheltuiala. Mai mult,
zice folclorul, daruia bani vaduvelor cu copii, gazdelor sarace care il ascundeau, dar avea grija si de ceata
si cheltuia si pe pistoale.
URMARIT. Generalul Kiseleff a auzit de faptele lui Tunsu si i-a dat ordin ministrului de Interne, Iordache
Filipescu, sa-l prinda cat mai curand. Ionita l-a pandit pe Kiseleff la un popas intre Bucuresti si
Targoviste, dar nu l-a impuscat, desi putea. I-a scris generalului. "Capul excelentei tale a fost azi in
bataia pustii mele. N-am voit sa te omor, caci omoram pe un parinte iubit de tara." Kiseleff a dat ordin sa
fie prins, dar sa nu se atinga nimeni de viata lui Tunsu.
Agia i-a intins o cursa. A promis o recompensa de 1.000 de lei si scutirea de impozite celui care il va trada
pe Tunsu. Si a fost tradat de finul sau.
La podul Grozavesti il astepta potera. Haiducii au fost impuscati. Tunsu si alti doi, raniti, s-au aruncat in
apa Dambovitei. Pe Tunsu l-au gasit aghiotantii lui Kiseleff si l-au dus degraba la medici. Chinul ranitului a
durat pana spre dimineata. A fost inmormantat la marginea drumului care ducea spre Spitalul Pantelimon,
in apropiere de Marcuta.
Cine trece-n Valea-Seaca
Cu hangerul fara teaca
Si cu pieptul dezvelit?
Andrii-Popa cel vestit!
Sapte ani cu voinicie
Si-a batut joc de domnie
Si tot prada ne-ncetat,
Andrii-Popa, hot barbat!
Zi si noapte, de calare,
Trage bir din drumul mare,
Si din tara peste tot!
Fug neferii cat ce pot,
Caci el are-o pusca plina
Cu trei glonti la radacina,
S-are-un murg de patru ani,
Care musca din dusmani,
S-are frati de cruce sapte,
Care-au supt sange cu lapte.
Si nu-i pasa de nimic,
Andrii-Popa cel voinic!"
Andrii Popa

BOIERNASUL OLTEAN
Un mic boier din Oltenia care s-a apucat sa lupte impotriva stapanirii. Un om care a inspirat in 1981 un
film de succes. O viata care a devenit legenda: Iancu Jianu. Era un barbat scund, dar vanjos, cu parul
roscat, cu fata ciupita de varsat, cu buzele negre si mustata tunsa scurt. Asa il descriau contemporanii pe
Iancu Jianu. Un om energic, plin de viata, de barbatie, curajos, darz, indraznet, ager, sprinten si un
tintas desavarsit, insetat de dreptate si dominat de spiritul justitiar.
VICTOR TOMESCU, HAIDUCUL GENTLEMAN
Un bandit din Vechiul Regat, care stapanea judetele Arges, Dambovita, Brasov si Prahova. Victor Tomescu
a fost prins de o potera in anul 1924 si condamnat la 10 ani de inchisoare, pentru jefuirea mosierului din
comuna natala. A fost trimis la puscaria Margineni. Maxima securitate, spuneau autoritatile vremii. Dar,
numai dupa o luna, Tomescu a intrat si el in istorie ca autorul unei celebre evadari. Pe atunci, inchisoarea
nu insemna doar detentie. Detinutii erau batuti si supusi la torturi in fiecare zi. Tomescu ascunsese o
panza de bomfaier in gulerul hainei sale taranesti. Cum celula sa dadea spre strada, Tomescu a taiat
gratiile in sase zile si a evadat pe o funie facuta din hainele sale. Sefii puscariei si gardienii
"incompetenti" au fost destituiti.

CA SA AJUNGA CELEBRU
In dimineata de 21 noiembrie 1875, tezaurul "Closca cu puii de aur", care era expus in una din salile
cancelariei Senatului, a disparut. Deasupra era o gaura in tavan. Politia l-a prins repede pe un anume
Pantazescu. Procedase ca eroii din filmele celebre de astazi. Statuse toata ziua la sedinta parlamentara.
Cand programul s-a terminat, s-a ascuns si a ramas in cladi-re. Noaptea s-a apucat de lucru. A gaurit
tavanul si, ca sa nu vada gardienii nimic suspect, a lasat molozul sa cada intr-o umbrela. Apoi, cu ajutorul
unei franghii, s-a lasat in gol si a furat tezaurul. La ancheta, sus-numitul Pantazescu a marturisit ca dorea
sa intre in istorie drept "cel mai celebru hot".

S-ar putea să vă placă și