UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIALE

MASTER FILOSOFIE CONTEMPORANĂ
DISCIPLINA: BIOETICĂ ŞI DEONTOLOGIE MEDICALĂ

CLONAREA CA FENOMEN MEDICAL:

ASPECTE ETICE ŞI BIOETICE
Eseu

Student:
Mihail Pretorian

1
 Introducere
Tehnologia a creat noi probleme etice. Înseminarea artificială, fecundarea în vitro,
mamele surogat, transplantul de organe, prelevarea de organe, manipularea genetică şi clonarea
sunt toate realităţi medicale. Nu se mai pune problema dacă acestea pot fi realizate, ci dacă
trebuie realizate. Şi aici punctele de vedere pot fi divizate în două categorii: o abordare umanistă
seculară şi perspectiva iudeo-creştină. Şi nicăieri linia de demarcaţie între aceste două abordări
nu e mai clară decât în problemele biomedicale. Punctul culminant al tehnologiei reproductive
este dat de ingineria genetică. Probabil aceasta va fi tema dominantă în etica secolului XXI.
Încercările tot mai dese de clonare a oamenilor, după ce în prealabil s-a reuşit clonarea mai
multor animale, reprezintă o nouă provocare pentru bioetică.

Definirea clonării
Clonarea este procesul prin care dintr-o singură celulă cultivată se obţine o colonie de
celule identice. Cuvântul clonare vine de la grecescul klon – ramură. Metoda constă în prelevarea
unui ovul din care se scoate nucleul, în locul căruia se introduce nucleul unei celule embrionare
din faza de blastocit. Apoi, ovulul în care s-a făcut transferul de nucleu se va introduce într-o
“mamă purtatoare”. Se va realiza în felul acesta o copie fidelă a pruncului născut pe cale
naturală. Clonarea mai poate fi privită şi ca un proces de duplicare (şi nu de reproducere), în
urma căruia rezultă un material genetic identic, care nu este însă obţinut prin mijloace sexuale.
Reprezentând poate cea mai şocantă dintre provocările ştiinţei contemporane, clonarea
poate fi privită ca un proces de duplicare (şi nu de reproducere), în urma căruia rezultă un
material genetic identic, care nu este însă obţinut prin mijloace sexuale. În cadrul reproducerii
sexuate, se produce combinarea a două ADN-uri, unul provenit de la tată şi celălalt de la mamă,
pe când în cazul reproducerii asexuate - asemenea clonării - nu se perpetuează decât informaţia
genetică a unui singur părinte.
În lumea plantelor, clonarea se poate produce în mod natural la plantele care se înmulţesc
vegetativ, proces care duce la identitatea genetică a descendenţilor. Ea se aplică în agricultură şi
silvicultură, precum şi în grădinărit.
Dacă clonarea este întâlnită în mediul natural nu doar în regnul vegetal ci şi în cel animal
(în cazul speciilor care se reproduc asexuat), oamenii de ştiinţă au făcut posibilă realizarea ei şi
în medii artificiale (laboratoare), aplicând-o şi la vertebrate. Adevărata senzaţie a produs-o
experimentul din 5 iulie 1996, când Ian Wilmut a clonat primul mamifer: oaia Dolly. Au urmat
vaca, şoarecele, porcul, găina. Prin clonare se pot obţine organisme cu anumite calităţi
“programate”. De exemplu, la Institutul Roslin s-au desfăşurat experimente pentru a se ajunge la
vaci care să producă lapte foarte apropiat, din punctul de vedere al compoziţiei, de cel uman.
Savanţii au luat în calcul şi posibilitatea ca prin clonare să fie înlocuite animalele de casă care au
murit sau să fie refăcute speciile ameninţate cu dispariţia.
Şi de la clonarea animalelor, atenţia oamenilor de ştiinţă s-a îndreptat în mod firesc spre
clonarea umană. Nu se poate însă vorbi despre clonarea umană fără a aduce în discuţie aspectul

2
etic al problemei. În vara lui 2000 a apărut teoria copilului din doi taţi: „Clonarea face femeia
inutilă în perpetuarea speciei şi homosexualii pot să se reproducă singuri", afirma un reputat
expert britanic în biotehnologie.
Imaturitatea acestei ramuri a ştiinţei, faptul că tehnica clonării (mai ales la animalele
superioare şi implicit la om) nu este pe deplin stăpânită şi impactul major pe care deja îl are în
societate (cu influenţe directe asupra condiţiei fiinţei umane), sunt o parte din motivele pentru
care reacţia generală este una de respingere.
"Joaca de-a Dumnezeu" este specifică speciei umane, dar nu e recomandată, mai cu
seamă când experimentăm pe noi înşine. Încă de la naşterea lui Dolly, cercetătorii au început să
îşi pună întrebarea cât de departe se poate merge cu această tehnică. Majoritatea oamenilor de
ştiinţă au avertizat asupra riscurilor pe care clonarea le presupune în cazul oamenilor. Tehnica nu
este încă pusă la punct şi presupune riscuri şi malformaţii congenitale, diformităţi, deficienţe ale
sistemului imunitar, îmbătrânire prematură. Mai mult, evoluţia psihică şi mentală a unui copil
clonat este o mare necunoscută, deoarece observarea evoluţiei animalelor clonate nu a dat nici un
indiciu cu privire la acest aspect.
Teologi şi lideri religioşi din întreaga lume s-au pronunţat împotriva clonării,
condamnând încercările oamenilor de a se substitui voinţei divine. Anul 2002 a stat sub semnul
acestor dezbateri, în urma anunţului făcut de o companie americană (Advanced Cell
Technology), privind obţinerea de celule - suşe embrionare umane în scop terapeutic (pentru
reproducerea ţesuturilor unor organe umane, cu scopul de a fi transplantate).
Se face deosebirea, în acest sens, între clonarea reproductivă şi cea terapeutică, aceasta
din urmă fiind privită cu mai multă îngăduinţă, deoarece se consideră că ar putea reprezenta o
şansă uriaşă pentru medicina contemporană. Clonarea în scop terapeutic vizează obţinerea şi
utilizarea de celule stem (celule embrionice nediferenţiate, omnipotente), în vederea utilizării în
terapia de înlocuire a ţesuturilor.

Din „istoria” bio-tehnologiei

Primul pas teoretic s-a săvârşit în urmă cu 50 de ani, în Laboratorul de biologie

moleculară al Universităţii Cambridge din Anglia (1953). Doi cercetători, ulterior laureaţi ai
Premiului Nobel (în anul 1962) - americanul James Watson (n.1928) şi britanicul Francis Crick
(n.1916) - au stabilit structura acidului dezoxiribonucleic (ADN), substanţa care posedă inclusă
în structura sa informaţia genetică a unui organism. Al doilea pas l-a făcut un alt laureat al
Premiului Nobel (1980); e vorba de Paul Berg de la Universitatea Stanford din California
(U.S.A.) care, împreună cu echipa sa, a reuşit în anul 1971 să transfere o genă (fragment de
ADN) dintr-o celulă bacteriană în alta. Toate aceste descoperiri fascinante au condus la noi şi
îndrăzneţe cercetări, imposibile înainte şi au deschis calea manipulărilor genetice de diverse
categorii, nu lipsite însă de riscuri.

3
 Una din acestea este clonarea, cea mai uluitoare şi mai controversată dintre manipulările
genetice. Clonarea este tehnica de obţinere a unor celule/organisme identice (din punctul de
vedere al zestrei genetice), care pot fi calificate drept clone.
Progresele obţinute în producerea culturilor in vitro de organe, ţesuturi şi celule vegetale
au determinat ca ingineria genetică să fie considerată cel mai promiţător domeniu al biologiei
experimentale. Se cultivă cu succes in vitro organe vegetative (rădăcini şi frunze), sau organe
reproductive (antere şi polen, ovare şi ovule, embrioni şi endosperm). Se cultivă, de asemenea,
ţesuturi provenite din orice parte a plantei, sau o singură celulă care poate fi clonată. Astfel, a
devenit posibilă regenerarea de plante complete de la calus sau de la o celulă unică.Primele
experienţe de clonare la vertebrate s-au realizat la amfibieni. Având în vedere că ovulele
mamiferelor sunt de o mie de ori mai mici decât ale amfibienilor, de-abia după 1980 s-a realizat
clonarea la şobolani, oi, vaci etc., însă doar până la stadiul de 8-16 celule. Se credea că după
această fază embrionară (aproximativ 14 zile de la fecundare), clonarea nu mai este posibilă
întrucât în celulele devenite somatice, diferenţiate, pierzându-şi totipotenţialitatea, ADN-ul este
definitiv şi ireversibil alterat şi, prin urmare, nu mai posedă patrimoniul genetic care să mai dea
naştere unui nou organism normal. Dar această certitudine s-a prăbuşit în urma naşterii primului
mamifer clonat – oaia Dolly.
Acestă reuşită aducea în discuţie posibilitatea clonării umane. De aceea, la 4 martie 1997,
Preşedintele SUA, Bill Clinton, a interzis utilizarea fondurilor federale pentru clonarea umană,
invocând „probleme etice profunde”.
În iulie 1997, aceiaşi cercetători britanici au clonat un miel, Polly, care portă, potrivit
acestora, gene umane. Ei speră astfel să poată produce, pe viitor, proteine umane pentru utilizare
medicală. Clonarea lui Dolly a fost proclamată, în 1997, de către revistele de ştiinţă drept cel mai
avansat proiect ştiinţific al anului.
Institutul Roslin devine, în mai 1999, proprietatea Companiei americane de biotehnologie
Geron Corp. La scurt timp după acest fapt, Japonia, India şi majoritatea ţărilor europene au
interzis clonarea şi au impus legi care să supervizeze cercetările în acest domeniu. Şi totuşi, în un
grup de cercetători de la Universitatea Harvard şi-au propus să cloneze un mamut din celule
îngheţate găsite în Siberia, folosind tehnologia noua CRISPR. Procedeul pe care îl vor folosi
presupune impregnarea cu spermă recoltată de la un mamut congelat, a unei femele de elefant
indian.
Într-un studiu publicat în revista Nature la 27 mai 1999, cercetătorii anunţă descoperirea
unor diferenţe genetice la Dolly, care sugerează îmbătrânirea prematură a mamiferului, ceea ce
pune sub semnul întrebării eficacitatea procesului de clonare.
Cercetătorii de la o Universitate din Honolulu au anunţat într-un raport publicat în revista
Nature Genetics la 1 iunie 1999 realizarea prin clonare a unui şoarece (Fibro), pornind de la o
celulă din coada unui şoarece adult. S-au utilizat 700 de celule din coada şoarecelui adult, doar
274 s-au transformat în embrioni, iar singurul care a supravieţuit a condus la naşterea lui Fibro.
Prima clonare la primate s-a realizat în anul 2000, când la Centrul pentru primate din
Beaverton (Oregon) a luat naştere maimuţa Tetra.

4
 Februarie 2002 – cercetătorii japonezi care au clonat mai mulţi cobai, se pronunţă asupra
incertitudinii reuşitei procesului de clonare (datorită gradului mare de mortalitate a clonelor). În
aceeaşi lună, oamenii de ştiinţă au afirmat că un cobai clonat a devenit obez. Cercetătorii de la
Universitatea din Texas, A&M, au afirmat, în aceeaşi perioadă, că au clonat o pisică, botezată
CC („carbon copy”).
Experimentele legate de clonarea umană, nu s-au lăsat aşteptate. În luna mai a anului
2002, un expert în fertilizare, Panayiotis Zavos, din Lexington, Kentucky a declarat în cadrul
unui congres de profil, că „anul 2002 va fi anul clonelor” şi că lucrează la clonarea unei fiinţe
umane. El a solicitat Congresului să urgenteze legalizarea clonării, pentru a-şi putea definitiva
cercetarile.
În noiembrie 2002, medicul italian Severino Antinori, un expert în fertilizare, declară
public că în ianuarie 2003 se va naşte prima clonă umană şi că alte două femei sunt însărcinate
cu embrioni clonaţi. Pe 27 decembrie 2002, Clonaid, o companie a unui grup care crede că
oamenii au fost creaţi de extratereştri, anunţă naşterea, la data de 26 decembrie, prin cezariană, a
primei clone umane, o fetiţă pe nume Eva, cu o greutate de 3,1 kg. Compania a anunţat că se
aşteaptă naşterea altei clone, în Europa, la începutul anului 2003.
Brigitte Boisselier, preşedintele societăţii Clonaid, fondată de secta raelienilor, a anunţat
naşterea, în 5 ianuarie 2003 a celui de-al doilea bebeluş clonat, într-o ţară din nordul Europei, ca
fiică a unui cuplu de lesbiene olandeze. Clonaid a anunţat naşterea a încă 3 bebeluşi clonaţi până
la începutul lunii februarie.
Cum nu există însă dovezi concludente în ceea ce priveşte reuşita clonării umane, aceste
afirmaţii sunt privite cu reticenţă de către oamenii de ştiinţă şi opinia publică. Biogeneticianul
Rudolph Jaenisch, specialist în clonare animală, la Whitehead Institute, Cambridge, nu crede în
reuşita raeliţilor. De asemenea, comunitatea ştiinţifică internaţională se arată extrem de sceptică.
În mijlocul „febrei clonării umane”, moartea vestitei Dolly a trecut aproape neobservată.
La 6 ani şi jumătate de la naştere, suferind prematur de artrită şi o boală a plămânilor, Dolly a
fost eutanasiată în februarie 2003 şi donată Muzeului Naţional al Scoţiei din Edinburgh.
În aceeaşi perioadă (februarie 2003), moare în mod neaşteptat, din cauze necunoscute,
prima oaie clonată în Australia, la vârsta de 2 ani şi 10 luni

Clonarea in date

Clonarea reprezintă totalitatea procedeelor care permit obţinerea unui număr de “copii
genetice” ale unor organisme cu însuşiri cunoscute. Tehnicile de bază sunt:

a. Secţionarea (clonarea) embrionară- o celulă se împarte în două părţi şi se crează artificial doi
gemeni;
b. Transferul nuclear- clonarea de celule adulte cu nuclei ai altor celule.

Istoricul clonarilor:

♦ 1928 - primul transfer nuclear;

5
♦ 1952 - clonarea la broaşte;
♦ 1963 – introducerea termenului de “clonă” (Haldane);
♦ 1984 - clonarea unei oi din celule embrionare;
♦ 1996, 5 iulie - se naşte oaia Dolly (Institutul Roslin, Scoţia);
♦ 1997, 4 martie - Bill Clinton (SUA), interzice utilizarea de fonduri federalepentru studii în
domeniul clonării;
♦ 1997, decembrie - Revista “Science” declară clonarea ca fiind una din cele mai mari realizări
din domeniul ştiinţific;
♦ 2000, octombrie - tentative de clonare la speciile pe cale de dispariţie;
♦ 2002 - clonarea unei pisici – numită CC (Carbon Copy = copie la indigo);
♦ 2002, noiembrie – dr. Severino Antinori (Italia) anunţă că se aşteaptă prima naştere a unui
copil clonat;
♦ 2002, 27 decembrie – Clonaid (o companie asociată cu secta raeliţilor) anunţă naşterea primei
fetiţe princlonare, Eva, prin operaţie cezariană, cu Gn = 3100g;
♦ 2003, 3 ianuarie - cercetători din Olanda anunţă naşterea unui copil clonă într-un cuplu de
lesbiene;
♦ 2003 - cercetători din Japonia anunţă naşterea unui băiat clonat;
(Întrucât firma Clonaid nu a pus la dispoziţie datele ştiinţifice, nu au fost certificate evenimentele
anunţate)
♦ 2003, 14 februarie - oaia Dolly a trebuit să fie eutanasiată, datorită unui cancer pulmonar de
origine virală;
♦2003, 14 august - cercetători chinezi au utilizat pentru prima dată tehnica clonării pentru a
obţine embrioni hibrizi (amestec de AND de la iepure şi om), numiţi HIMERE , relansând
dezbaterile etice.

Punctul de plecare pentru orice discuţie referitoare la acest subiect îl reprezintă recursul
la tehnologia prin care a fost clonată in 1996 oaia Dolly. Sfârşitul secolului XX avea să fie
martorul primului caz de clonare a unui mamifer, acesta având loc la Institutul Roslin din
Edinburgh, prin transplantarea nucleului unei celule care aparţinea unei oi din rasa Finn Dorsett
în ovulul denuclearizat al unei mame-gazdă din rasa de oi scoţiene cu faţa neagră . S-a stimulat
apoi artificial diviziunea celulară, iar uterul respectivei oi cu faţa neagră a fost purtătorul
viitoarei clone. Dolly reprezintă copia fidela a unei oi Finn Dorsett.
După Dolly a urmat clonarea de vaci, porci, maimuţe şi şoareci. Problema cea mai gravă
a fost rata foarte scazută de reuşită: pentru Dolly au fost necesare 276 de încercări . De altfel,
doctorul Harry Griffin, membru al echipei care a clonat-o pe Dolly, a avertizat că tehnica actuală
de clonare este încă la început, fiind “ineficientă deoarece s-au utilizat pentru Dolly 277 de ovule
pentru a obţine o sarcină reuşită, recoltând ovule de la circa 40 de oi donatoare, dar şi riscantă
deoarece o mare parte din sarcini au eşuat, astfel încât am avut miei care au murit imediat după
naştere“. Doar 1% din clonările animale effectuate până în prezent au avut un rezultat pozitiv,
dar şi dintre acestea covărşitoarea majoritate a suferit serioase disfuncţii: ficatul nu funcţiona
bine, sângele nu avea tensiunea normală, plămânii erau nedezvoltaţi, apăreau grave deficienţe ale

6
sistemului imunitar. Ian Wilmut, primul om de ştiinţă care a reuşit să cloneze un mamifer (oaia
Dolly ) nu este de accord cu clonarea reproductivă.
Numeroşi specialişti în clonarea animalelor, printre care şi biologul Rudolf Jaenisch de la
Whitehead Institute din Massachusetts, afirmă că tentativele de clonare umană sunt nu doar
sortite eşecului, dar şi "iresponsabile" şi "respingătoare". Cercetătorul avertizează de mult că
tehnica clonării dă greş foarte des la animale şi a creat o veritabilă "galerie a ororilor":
malformaţii congenitale, diformităţi fizice, deficienţe ale sistemului imunitar, îmbătrânire
prematură etc. După câteva luni, cercetătorul irlandez a anunţat că Dolly este bolnavă şi
îmbătrâneşte prematur. Referitor la clonarea umană în scopuri reproductive, el a insistat că
nimeni nu ar trebui să o încerce.
Clonarea maimutei

La trei ani dupa ce specialistii englezi de la Institutul Roslin din Edinburgh au realizat
experimentul "Oaia Dolly", cercetatorii americani de la Universitatea de Stiinte Medicale din
Portland, Oregon au reusit o noua performanta genetica: clonarea maimutei.
Spre deosebire de oaia Dolly, macacul de sex feminin Tetra, in varsta de patru luni, a venit pe
lume prin divizarea embrionului.
Aceasta tehnica noua consta in extragerea unui ovul si fecundarea lui "in vitro", iar dupa
ce embrionul a crescut, si este format din opt celule, acesta este divizat in patru embrioni
identici, fiecare alcatuit din doua cellule. Cei patru embrioni au fost implantati in patru "mame
surogat", unul singur a supravietuind.
Potrivit cercetatorilor americani, scopul clonarii maimutelor este folosirea lor in
experimente destinate perfectionarii terapiilor pentru bolile umane si, referindu-se la o eventuala
clonare umana, americanii cred ca experimentele pe maimute pot furniza date esentiale despre
influenta prenatala a mediului inconjurator asupra fatului.
Anuntarea experimentelor reusite din domeniul clonarii a dat nastere in ultimii ani unui
adevarat scandal in randul comunitatii stiintifice internationale. Primul mamifer clonat -
operatiune ce a fost realizata de catre specialistii Institutului Roslin din Edinburgh - care a captat
indelung atentia opiniei publice, incepand cu februarie 1997, a fost oaia Dolly. Pentru a nu se
lasa mai prejos, americanii, mai precis, companiile ABS Global si Advanced Cell Technology,
au clonat bovine si porcine, dintre acestea mai cunoscut fiind taurasul Gene. Au urmat apoi
nenumarate scandaluri si campanii impotriva acestor experimente, prezentate ca niste pericole
reale la adresa mostenirii genetice si, nu in ultimul rand, ca "amestec" in opera lui Dumnezeu.

Clonarea umana

Anul 1997 a fost anul de răscruce pentru comunitatea internaţională a oamenilor de

ştiinţă. Clonarea umană - posibilitatea oferită de ingineria genetică de a obţine indivizi identici,
în serie - a scandalizat întreaga lume, mai ales morala creştină.

7
 Profesorul francez Jean-Francois Mattei, membru al Comitetului Naţional de Etică din
Franţa, a acordat un culminant interviu agenţiei de presă France Press în care a decla rat: “Un om
reprezentând copia altuia nu mai este o fiinţă umană. Clonarea se înrudeşte cu genocidul, pentru
că se bazează, ca şi acesta, pe selecţia genetică.” În ultimul număr al revistei Deutschland, unul
dintre cei mai renumiţi experţi în problema de genetică, prof. dr. Ernest Ludwing Winacker, îşi
face cunoscute concepţiile sale asupra clonării umane. Primul copil despre care se spune că s-a
născut prin clonare este o fetiţă. Ea a primit numele Eve şi nu are decât mamă, fiind o copie
genetică în miniatură a acesteia.Controversata companie Clonaid a anunţat că a sosit pe lume
prima clonă umană. În absenţa unor materiale ştiinţifice detaliate legate de procedurile urmate,
ştirea nu a fost confirmată din surse independente. Se ştie doar că este vorba despre o fetiţă, care
s-a născut într-o joi, prin cezariană, şi a primit numele Eve. "Cezariana s-a desfăşurat foarte
bine", a afirmat Brigitte Boisselier, preşedinta societăţii pentru clonare umană Clonaid. Aceasta a
promis într-o conferinţă de presă că va invita experţi independenţi să certifice faptul că Eve este
o clonă.

Clonarea Terapeutică

Clonarea ar putea fi soluţia pentru o serie de boli in prezent netratabile. De exemplu,

Marea Britanie a legalizat utilizarea embrionilor umani pentru cercetările care sunt îndreptate în
direcţia vindecării unor maladii ca Parkinson si Alzheimer.
Se face deosebirea între clonarea reproductivă si cea terapeutică, aceasta din urma
reprezentând o şansă uriaşă pentru medicina contemporană. Probabilitatea mai mare de realizare
o are clonarea terapeutica, mai accesibilă din punct de vedere al tehnicii, dar şi mai puţin
problematică moral. Plecând de la ADN-ul bolnavului putem obţine un embrion-clonă care nu
mai este apoi introdus intr-un uter, ci este utilizat drept cultură de celule stem (celulele stem fiind
nediferenţiate, capabile să formeze orice tip de ţesut, constituind astfel materialul ideal pentru
refacerea ţesuturilor necrozate). Unica soluţie pentru refacerea numărului de celule pierdute de
către organismul bolnavului, “cărămizi” care nu se mai regenerează, pare a fi înlocuirea cu
celulele stem. Se speră că ele vor putea fi “învăţate” să formeze ţesuturi de un anumit tip. Mai
mult, pornind de la celulele pacientului, prin clonare se va elimina pericolul respingerii
materialului transplantat, acesta fiind în mod natural acceptat de către organism. Teoretic,
lucrurile sunt limpezi, mai puţin evidentă este modalitatea prin care putem obţine practic aceste
celule.
Chinezii, la randul lor, au afirmat ca au clonat embrioni umani, la Colegiul Medical
Xiangya, dar nu exista documente care sa ateste aceste afirmatii. Lu Guangxiu, cunoscuta
anterior pentru unele studii de fertilizare in vitro, sustine ca a reusit sa cloneze embrioni umani
pana la stadiul in care a obtinut o cultura de celule stem. Cercetatoarea chineza crede ca a depasit
dificultatea principala care apare in situatiile obisnuite, si anume respingerea de catre trupul
bolnavului a tesuturilor transplantate. Clonand chiar celulele pacientului, sansele de respingere
scad simtitor. Pana acum celulele stem erau produse din embrionii de care clinicile de fertilizare

8
in vitro se dispensau, acesti embrioni urmand a fi distrusi. Cu toate acestea, nici in cazul
chinezilor nu se poate vorbi de clonarea unor embrioni umani dezvoltati. Sa retinem insa ca
metoda aplicata de Ian Wilmut si echipa sa de la Institutul Roslin, dupa cum arata Lu Guangxiu,
poate fi imbunatatita, evitand esecurile de pana acum in care majoritatea embrionilor mureau
repede, fara a avea timp sa se dezvolte pana la stadiul de blastocite, termen care presupune un
grup de cateva sute de celule.
Noua tehnica poate fi prezentata astfel: nu se indeparteaza nucleul ovulului, ci se
injecteaza nucleul unei celule apartinand celui pe care dorim sa-l clonam, se asteapta un timp si
cele doua nuclee sunt lasate impreuna pentru a se produce un fel de acomodare, de „toleranta“.
Numai dupa aceea se aplica denuclearizarea si, ulterior, stimulul necesar pentru ca acest complex
sa-si inceapa divizarea. Punctul slab este ca nici asa nu pot fi evitate pierderile, estimandu-se ca
numai 5% din embrioni au atins nivelul de blastocite. Celulele stem, prin urmare, nu si-au
continuat inmultirea, timpul lor de viata fiind prea scazut.

Aspectele juridice ale clonarii

Opinia publică mondială a fost profund impresionată de ştirea publicată pentru prima
oară de presă în primăvara anului 1997 în lrgătură cu clonarea unei oi de către o echipă de
cercetători britanici. Reacţia pe plan mondial a fos imediată. Astfel, Biserica Catolică s-a opus
întru totul clonării, iar preşedintele francez Jacques Chirac a cerut revizuirea legislaţiei, astfel
încât să fie evitată posibilitatea duplicării fiinţelor umane. Preşedintele Chirac a specificat că
legislaţia franceză a interzis încă din 1994 experimentele pe embrioni umani, precum şi obţinerea
unor astfel de embrioni pentru cercetări. Malayezia a decis să interzică clonarea umană,
permiţând-o în schimb pe cea pe animale. Guvernul malaezian a considerat clonajul uman ca
fiind imoral şi împotriva Creaţiei Divine.
In SUA, unde s-a realizat clonarea a două maimuţe, precum şi un experiment privind un
pui de găină care a dobândit o voce de prepelită, preşedintele Bill Clinton a interzis folosirea
fondurilor federale pentru cercetări privind clonarea umană şi a cerut oamenilor de ştiinţă din
sectorul particular să se retragă de la un asemenea gen de experimente. După cum a spus
preşedintele Clinton adresându-se savanţiilor: „fiecare viaţă este unică, rezultatul unui miracol
care trece dincolo de barierele laboratoarelor ştiinţifice. Cred că trebuie să respectăm acest dar şi
să rezistăm tentaţiei de a ne multiplica”. Un ziarist de la jurnalul „The Independent” consideră că
dacă ideea este realizabilă, se va realiza. Căci instinctul omului care-l îndeamnă mereu să
exploreze şi să experimenteze, nu poate fi oprit de nici o comisie ori biserică, de nici un
legislator. În SUA, Camera Reprezentanţilor a dat o hotărâre prin care clonarea umană este
considerată ilegală, dar Senatul încă nu s-a pronunţat în această privinţă. Părerile înclină totuşi
spre acceptarea doar a clonării terapeutice. S-a propus legalizarea clonării terapeutice ca unica
modalitate de a cerceta, cu şanse de reuşită, sfere până acum inaccesibile medicinei obişnuite,
criteriul fundamental pentru finanţarea unor astfel de programe fiind ca obiectivul principal să fie
găsirea unor tratamente pentru bolile incurabile.

9
 Vastul domeniu al ştiinţei şi cercetării trebuie să se bazeze pe respectarea unei stricte
moralităţi. În cadrul UE este interzisă orice încercare de clonare a unei fiinţe umane. Convenţia
internaţională privind drepturile omului şi bio-medicina precizează că prin clonare se înţelege
crearea unei fiinţe umane identice genetic cu o altă fiinţă umană, indiferent dacă este în viaţă sau
decedată. Identitate genetică înseamnă existenţa aceluiaşi set de gene la persoanele în cauză.
Fiecare stat parte la această Convenţie devine parte şi la Protocolul său adiţional, din 12 ianuarie
1998, privind aplicarea biologiei şi a medicinei cu privire la interzicerea clonării fiinţelor umane.
Majoritatea ţărilor au prevederi legislative care interzic categoric clonarea fiinţei umane.
(Inclusiv România). În august 2000, Anglia legiferează clonarea pentru obţinerea de ţesuturi şi
organe pentru tratament (clonareaterapeutică este permisă, dar nu şi cea reproductivă)

Aspecte etice

În discuţiile despre clonare, un aspect a trezit nedumerirea şi oamenilor absolut

necredincioşi, necreştini care se pronunţă împotriva clonării. Cine din necredincioşi ar fi putut să
vadă un aliat în congresul american sau în preşedintele Clinton? Se pot pune întrebările: „Unde e
garanţia că din clonare nu se poate face o bombă biologică? Unde e garanţia că stăpânii lumii nu
vor utiliza această practică pentru producerea unei noi rase umane care să corespundă mai bine
închipuirilor lor despre alegătorul ideal? Cum vor arăta relaţiile între oamenii acestor rase
diferite? Oare toţi vor recunoaşte clonele drept oameni? Ce vor fi ei în propria lor receptare?
Cum vom arăta noi în ochii lor? Se va declanşa oare instinctul matern la femeie dacă ea nu va
trece prin purtarea sarcinii şi naşterea copilului? Oare va fi iubit un astfel de copil?”

Aspecte bioetice

Din punct de vedere bioetic, avem de-a face cu afectarea diversităţii genetice. (Va rezulta
o populaţie relativ uniformă. Extrapolând, în caz de afectare a unui individ cu un anumit tip de
virus, această uniformitate poate determina îmbolnăvirea întregii populaţii). In continuare,
enumeram:

•Posibilitatea ca prin această metodă să se ajungă la anumite malformaţii genetice la urmaşii

clonelor. S-a demonstrat că aceste clone sunt predispuse la la îmbolnăviri şi îmbătrânirea
prematură. ( Nucleul se prelevează de la o celulă adultă, o celulă având un număr limitat de
diviziuni celulare);

•Posibilitatea creării unor supraoameni şi a unor infraoameni (utilizaţi ţintit: supraoamenii

constituie elita = clasa alfa, clasa de mijloc = clasa beta, iar infraoamenii, cei care trebuie să
muncească, constituie clasa inferioară = clasa gama);

•Ar putea înlătura comportamentul sexual normal al oamenilor (situaţii extreme - ca de ex. n-ar
mai fi nevoie de reproduceri sexuate).

10
 Avantajele si dezavantajele clonării

Clonarea poate contribui şi la tratamentul unor boli prin reprogramarea celulelor pieii
(generând celule pancreatice pentru diabetici , respectiv neuroni pentru bolnavii de Parkinson ) şi
înlocuirea celulelor bolnave cu cele noi . Prin clonare, transplantarea de organe poate deveni o
soluţie de success. Chiar dacă transplantarea de organe este un lucru curent la ora actuală,
deseori este o criză de organe potrivite. Xenotransplantul (transplantarea de organe de la o specie
la alta) este o soluţie a acestei crize. Se estimeaza că în viitor organele umane vor putea fi
cultivate în afara corpului iar oamenii vor fi capabili sa-si cloneze organele pentru transplante
personale. Tot prin clonare se pot salva şi speciile pe cale de dispariţie.
Prin producerea de clone multiple apare riscul de a crea o populaţie formată din indivizi
identici. Aceşti indivizi obţinuţi prin clonare ar putea să sufere de aceleaşi boli sau să fie sensibili
la acelaşi tip de agenţi patogeni iar un singur virus ar putea extermina populaţia de pe o zonă
întinsă, chiar o specie întreagă.
Clonarea ar putea avea efectae dezastruase în cadrul familiei căci un copil născut prin
clonarea tatălui, de exemplu, ar putea fi considerat un frate geamăn identic al originalului.
Efectul psihologic asupra fiinţelor umane la un asemenea lucru nu este încă studiat şi cunoscut.
Care ar fi drepturile unei clone? Ar avea drepturile unei fiiniţe umane? Iar dacă originalul ar
ucide o clonă de-a lui (sau invers) ce-ar fi acest lucru din punct de vedere legal: o crimă sau o
sinucidere?

11
 BIBLIOGRAFIE

a. Carţi

Harris, John, Clone, gene şi nemurire. Etica şi revoluţia genetic, Editura Curtea Veche,
Bucureşti, 2003;

Gh. Scripcaru, V. Astărăstoaie, C. Scripcaru, Principii de bioetică, deontologie şi drept medical,

Editura Omnia, Iasi, 1994.

b. Articole online

http://www.chsjournal.org/archive/vol37-no3-2011/for-practitioner/ethical-considerations-on-
human-cloning

https://www.theguardian.com/science/2017/feb/16/woolly-mammoth-resurrection-scientists

c. Site-uri web

https://en.wikipedia.org/wiki/Cloning

12