Descieti viata in societate in care clonele umane sunt la ordinea zilei

Clonarea este procesul de creare a unei copii identice. În biologie clonarea se referă la procesul folosit pentru
crearea de copii ale fragmentelor de ADN (clonare moleculară), celulelor (clonare celulară) sau
ale organismelor. Termenul include și modul de reproducere asexuată.

Clonarea este considerată de unii o provocare biotehnologică fără etică pentru că lezează identitatea individului
și a speciei, și atacă direct demnitatea persoanei.

Comitetul Național de Bioetică din Italia este mereu atent să examineze cazuri și situații, care să cointereseze
lumea științifică, legislatorii și publicul, la o masă rotundă care să ducă toate forțele în direcția tutelării
sănătății omului și ambientului.

Decizia European Patent Office (EPO) de a concede Universității din Edinburgh brevetul care prevede izolarea

și cultura celulelor staminale de embrioni și de țesuturi adulte și modificarea lor genetică, a readus în atenție
chestiunea etică a producerii și utilizării de embrioni în scop comercial. CNB și-a exprimat în ocazii anterioare,
în mod expres , propriile rezerve privind brevetarea ființelor vii și experimentarea pe embrionul uman și
opoziția față de clonarea umană, în particular - Raportul despre brevetarea organismelor vii din 19
noiembrie 1993, Identitatea și statutul embrionului uman din 22 iunie 1996, Clonarea din 17 octombrie 1997.

Ce este clonarea umana?

Clonarea umana reprezintă crearea unei copii genetice a unui om care exista deja. Termenul este folosit
pentru clonarea umana artificiala, făcuta in laborator şi nu cea naturala gemenii, tripleţii monozigoţi. Clonarea
presupune lipsa aportului genetic masculin la concepţie. Clona poate aparţine genetic unui bărbat sau unei femei
in viata. Contactul sexual dintre cele doua sexe nu mai este necesar. Fertilizarea nu mai este făcuta de către un
spermatozoid. Pentru clonare poate fi folosita orice celula adulta din corpul uman.

De ce este importanta clonarea?

Scopul acestor cercetări nu este de a obţine copii ale unor animale deja existente ci folosirea acestora drept
modele experimentale in vederea rezolvării unor boli umane, pentru obţinerea unor celule stem sau a unor
substanţe terapeutice. O alta explicaţie terapeutica ar putea fi modificarea genetica a unor animale pentru ca
organele lor sa poate fi tolerate de sistemul imunitar şi transplantate la om. Astfel clonarea la om reprezintă o
modalitate de control şi tratament al bolilor. Exista şi voci care se opun clonării umane din motive de ordin etc.
In timp s-au deosebit clonarea reproductiva de clonarea terapeutica prin care se urmăreşte obţinerea unor
celule stem pluripotente care au potenţialul de a produce celule sau ţesuturi normale, utile pentru înlocuire

Prima clona umana

Anul 1997 a fost anul de răscruce pentru comunitatea internaţionala a oamenilor de ştiinţa . Clonarea umana a
scandalizat întreaga lume , mai ales morala creştina . Profesorul francez Jean-Francois Mattei , membru al
Comitetului Naţional de Etica din Franţa , a acordat recent un fulminant interviu agenţiei de presa France Press
in care a declarat : “ Un om reprezentând copia altuia nu mai este o fiinţa umana . Clonarea se înrudeşte cu
genocidul , pentru ca se bazează , ca şi acesta , pe selecţia genetica .” n ultimul număr al revistei Deutschland ,
unul dintre cei mai renumiţi experţi in problema de genetica , prof. dr. Ernest Ludwing Winacker , îşi face
cunoscute concepţiile sale asupra clonării umane . Primul copil despre care se spune ca s-a născut prin clonare
este o fetita. Ea a primit numele Eve şi nu are decât mama , fiind o copie genetica in miniatura a acesteia .
Controversata companie Clonaid a anunţat ca a sosit pe lume prima clona umana . In absenta unor materiale
ştiinţifice detaliate legate de procedurile urmate , ştirea nu a fost confirmata din surse independente . Se ştie
doar ca este vorba despre o fetita care s-a născut joi , prin cezariana . ” Cezariana s-a desfăşurat foarte bine “
, a afirmat Brigitte Boisslier , preşedinta societarii pentru clonare umana Clonaid . Aceasta a promis intr-o
conferinţa de presa ca va invita experţi independenţi sa certifice faptul ca Eve este o clona . Confirmarea ca
ne aflam cu adevărat in fata unei clone ar putea veni atunci când un expert independent va preleva probe de
sânge de la copil şi de la mama . Daca analizele vor dovedi ca cele doua sunt identice din punct de vedere
genetic , atunci ar însemna ca vremea clonelor a început . Lucrurile se complica insa şi mai mult , datorita
implicaţiilor religioase .

Dezbaterea etică în sensul larg al termenului, din care clonarea nu reprezintă decât un aspect, capătă
pe zi ce trece o turnură pe care creştinii nu o mai pot accepta fără să reacţioneze. Lumea acceptă fără a-şi
pune problema, să utilizeze, să manipuleze, să transforme, să suprime o viaţă care vine de la Dumnezeu, care
este în Dumnezeu şi care nu poate exista în afara Lui. Viaţa este sacră? Mai mult: ea este un dar dumnezeiesc.

Clonarea numită „reproductivă" este interzisă în majoritatea ţărilor. într-o carte apărută în 1996 1 (să
ne reamintim că Dolly a fost clonată în februarie 1997), profesorul Andre Boue cita deja (fără a le încuviinţa)
avantajele clonării, enumerate de diferiţi oameni de ştiinţă. Se arată printre altele faptul de a avea gemeni
identici separaţi în timp, de a putea înlocui un copil decedat, de a beneficia de o rezervă de organe în vederea
unui eventual transplant, de a produce embrioni pentru a dona (sau pentru a vinde) altora...

Nu este zi în care să nu citim în presă un articol sau o anchetă despre clonare. Toată lumea discută,
fiecare are opinia sa privind subiectul, dar se ştie foarte puţin ce anume este cu adevărat clonarea. Această
situaţie conduce la erori privind raporturile care se pot stabili între tehnicile propuse şi credinţa ortodoxă,
ajungându-se la luări de poziţie greşite prin necunoaşterea realităţii faptelor.

În ce priveşte clonarea reproductivă, aceasta ar avea ca obiectiv naşterea de copii. În majoritatea

cazurilor, copiii ar fi doriţi pentru ei înşişi, ar fi propria lor finalitate. Din această cauză, nu ne putem opune
aplicării acestei tehnici în numele maximei kantiene care prescrie ca umanitatea să fie considerată întotdeauna
ca scop şi niciodată ca mijloc2. Principalele raţiuni care duc (sau ar putea aduce) pe unii la revendicarea
recurgerii la clonarea reproductivă, sunt lupta împotriva sterilităţii, înlocuirea unui copil mort şi continuarea
mitului imortalităţii.

Una dintre caracteristicile ultimilor douăzeci de ani este intoleranţa crescândă privind filiaţiunile non
biologice. În societăţile noastre, exigenţa crescândă în sensul unei filiaţii de sânge şi genetice a antrenat o
dezvoltare ştiinţifică şi tehnică rapidă a metodelor de asistenţă medicală a procreaţiei: după clasica fecundaţie
in vitro aplicată sterilităţii masculine, a urmat fecundaţia după concentrarea spermei şi, în sfârşit, metoda de
injectare intraovocitară a spermatozoizilor (ICSI, intra cytoplasmic sperm injection) 3. Uneori, bărbaţii sterili
nici măcar nu au spermatozoizi, situaţie în care s-au realizat tentative de a fecunda totuşi ovocitele cu
precursori imaturi prelevaţi direct din testicul.

Respingerea unicei filiaţiuni în acord cu simţămin tele şi valorile proprii omului, în favoarea exigenţelor
unei filiaţii genetice, se integrează bine dublei mişcări fundamental-naturaliste şi sociobiologice care caracteri-
1

3
.
zează societatea noastră mondializată la începutul mileniului trei. Într-adevăr, reproducerea în lumea naturală,
animală sau vegetală, implică transmiterea integrală sau parţială a programului genetic parental (după cum este
vorba de reproducere sexuată sau asexuată); aceasta este ordinea naturală iar pentru unii, ordinea divină a
lucrurilor.

Astăzi lumea modernă este supusă total, de către susţinătorii sociobiologiei, economiei liberale care,
începând cu epoca lui Darwin, a fost concepută ca transpunere în societăţile umane a mecanismelor evolutive
dependente de lupta pentru supravieţuire în universul natural. Concurenţa între indivizi sau întreprinderi are
drept scop dezvoltarea patrimoniilor şi transmiterea acestora. De vreme ce fiinţele sunt determinate de
genele lor, nu rămâne decât posibilitatea de a folosi aceste gene cât mai bine. Cultura şi valorile devin comune,
obiecte de consum curent din Mexic la Denver şi la Bangkok. Aşadar, ce ar putea transmite un tată copilului său,
dacă nu o parte din „patrimoniul său genetic"? Exigenţa unei filiaţii biologice şi refuzul unui recurs la adopţiune,
iar la bărbaţi a fecundării partenerei cu sperma unui donator, vor conduce astfel tot mai mult la o înverşunare
procreativă4, ducând la încercarea surmontării lipsei de fecunditate parentală, cel mai adesea paternă, prin
utilizarea de tehnici din ce în ce mai îndrăzneţe.

Totuşi, la unii bărbaţi rămâne imposibilă încercarea de aplicare a unor asemenea metode. Sau ar putea
fi vorba de un cuplu homosexual feminin care doreşte un copil provenit de la ambele partenere. Aceste
persoane ar avea dreptul să revendice faptul de a nu fi excluse de la progresele realizate în lupta contra
sterilităţii, de care ar beneficia doar bărbaţii consideraţi până atunci iremediabil sterili. În continuare, nimic nu
ne poate împiedica să ne imaginăm faptul că un partener lipsit de testicule ar putea totuşi procrea. Având
genele sale, copilul va fi al său, dar va fi în mod egal şi copilul femeii care îi va fi dat un ovocit capabil să repro-
grameze nucleul celular transferat; al femeii care va fi purtat şi hrănit la sânul său acest copil şi care-l va fi
născut. Cazul femeilor la menopauză cărora li se implantează un embrion, ce nu este în mod evident embrionul
lor biologic, demonstrează capacitatea extraordinară pe care o au femeile de a-şi însuşi copilul, chiar în afara
filiaţiei de sânge şi de gene, începând din momentul în care îl aduc pe lume.

A doua direcţie este crearea unui geamăn de înlocuire. Să ne imaginăm un copil surâzător, blond, cu
ochi albaştri, care tocmai a murit strivit în timp ce-şi urmărea mingea ce se rostogolea în stradă. Disperarea
părinţilor este imensă. Dar din micul corp care încă palpită sunt prelevate celule care trăiesc. Acestea sunt
fuzionate cu ovule denucleate de la mamă, reconstituind embrioni. Unul dintre aceştia se dezvoltă în matricea
maternă iar femeia naşte, nouă luni mai târziu, un frate geamăn al copilului dispărut. Părinţii transferă
ataşamentul faţă de copilul defunct noului născut, revenindu-le astfel gustul pentru viaţă.

Şi, în sfârşit, o a treia direcţie ar răspunde dorinţei mitice a nemuririi. Dacă clonarea este posibilă
arunci când îmbătrânim, nu se află aici mijlocul de a scăpa de moarte, de a renaşte veşnic? Aceasta este în mod
evident iluzia absolută, deoarece persoana care tocmai stă să moară, va muri - iar cea care se va naşte va fi o
alta. Noţiunea unei metempsihoze în propriul înveliş corporal, înzestrat cu propriile gene, se găseşte nu mai
puţin în rezonanţă cu miturile recurente ale societăţilor umane.