ETICA SI GENETICA

CLONARE, INGINERIE GENETICA,

PROIECTUL GENOMUL UMAN

Student: Cernencu Lavinia

Univeristatea “Ovidius” din Constanta
Facultatea de Medicina Dentara
Specializarea Tehnica Dentara
Anul III, Grupa 1
 Clonarea umană reprezintă obținerea a una sau mai multe ființe umane care sunt identice
genetic la nivel de material ereditar nuclear cu o alta. Dezbaterea curentă se referă la două
tipuri de clonare: clonarea reproductivă și clonarea terapeutică.
Clonarea reproductivă înseamnă obţinerea unei noi persoane cu același material genetic ca
și al uneia vii sau care a trăit. Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare
pentru inițierea creșterii embrionilor, în scopul extragerii celulelor stem pentru obţinerea de
organe, celule și țesuturi din rațiuni medicale sau de cercetare. Acest material va acoperi în
primul rând problemele privind clonarea terapeutică și doar pe scurt clonarea reproductivă.
Clonarea are loc prin una din următoarele 2 tehnici:
 Scindarea embrionului este similară procesului natural care generează gemenii
identici – celulele embrionare sunt separate într-un stadiu foarte timpuriu de
dezvoltare, pentru a obţine una sau mai multe clone.
 Înlocuirea nucleară are loc prin extragerea nucleului unei celule (partea care conține
cromozomii, adică suportul informației genetice - a nu se confunda suportul cu
informaţia, este ca şi cum ai spune că o hârtie este totuna cu informaţia scrisă pe ea)
de la o persoană și punerea lui într-un ovocit, al cărui nucleu a fost înlăturat, în
prealabil. Pseudo-zigotul este apoi stimulat să se dividă, astfel începând creșterea unui
embrion.
Tehnologia înlocuirii nucleare poate fi folosită pentru obţinerea unei clone de la o persoană
de orice vârstă (embrion, fetus sau adult) și există posibilitatea obţinerii mai multor clone
decât prin scindarea embrionului. Acesta este procesul care a fost folosit pentru a o obţine
pe oaia Dolly.
Ideea clonării terapeutice în scopul extragerii celulelor stem și dezvoltării țesuturilor pentru
transplanturi este extrem de controversată și de puțin înțeleasă și este lăsată spre explicare
și justificare oamenilor de știință și politicienilor.
Din nefericire, în jurul clonării terapeutice s-a țesut o adevărată „legendă” și mulți pacienți,
ca de exemplu cei care suferă de Parkinson, au fost convinși să creadă că ar putea beneficia
de tratamentele bazate pe celulele embrionare stem. Nu este deloc sigur că dezvoltarea
tehnicilor de cercetare pe celule stem embrionare folosind tehnica înlocuirii nucleare
(clonării) va aduce beneficii medicale vreodată; în tot cazul, după rezultatele de până acum,
este practic imposibil ca acest lucru să se întâmple înainte de mulți ani de dezvoltare și
cercetare fundamentală, dacă se va întâmpla, vreodată.
1. Preocupări etice și sociale privind clonarea terapeutică umană
1.1. Faptul că un program de cercetare aduce beneficii nu înseamnă că îl și justifică. Scopul
nu scuză mijloacele. În acest caz, permiterea dezvoltării embrionilor umani clonali și a
tehnicilor de clonare, chiar și pentru un scop „bun” înseamnă acceptarea clonării umane,
chiar dacă „doar” a embrionilor umani.
1.2. Preocuparea se leagă de faptul că aceasta netezește calea pentru cei care doresc clonarea
reproductivă. În acest moment, este aproape universală condamnarea celor care pretind a
obţine, sau a celor care încearcă să obţină, oameni clonați. Cu toate acestea, permițând
dezvoltarea și perfecționarea tehnicilor de clonare, se va ajunge la perfecționarea și
acceptarea clonării umane. Dacă aplicarea tehnicilor de clonare terapeutică ar deveni o
posibilitate reală, opinia publică este posibil să fie „îmblânzită” și clonarea umană va avea
șanse mai mari de a fi permisă, în special în țările cu control și reglementări mai slabe asupra
tratamentelor și cercetării infertilității.
1.3. Acestea toate cresc preocuparea față de evaluarea eficacității, valorii și necesității acestui
tip de cercetare. Odată începută, chiar dacă au fost identificate surse alternative de celule
stem, dovedite ca fiind chiar mult mai folositoare decât embrionii[1], se va încheia oare
această cercetare pe embrioni clonali? Cum ar putea fi revizuite și aplicate aceste măsuri
restrictive? Cine va decide? Pe ce baze etice? Cum ar putea fi prevenit abuzul/folosirea
greșită la nivel internațional? Mai este nevoie doar de un progres minor pentru atingerea
tuturor condițiilor necesare pentru realizarea clonării reproductive, chiar dacă aceasta nu a
fost niciodată intenția cercetării originale.
1.4. Folosirea embrionilor pentru cercetare a condus mereu la preocupări privind
experimentele ilicite la care se poate ajunge. În final este posibil ca, odată ce tehnicile de
clonare se vor perfecționa, să existe persoane sau organizații care să ignore controalele
internaționale și care să recurgă la clonarea umană reproductivă. Singura modalitate sigură
de a preveni acest lucru este oprirea clonării embrionilor umani.
1.5. Unii ar putea să nu fie de acord cu oferirea unui statut și unei protecții legale
embrionului uman. Dar indiferent că primește sau nu drepturi înainte de naștere, embrionul
ar trebui tratat, conform legilor civile și codurilor medicale și științifice, cu respect chiar și
în țările cele mai liberale. Încercările de legiferare la nivel european arată faptul că multe
alte țări susțin aceeași protecție, în scopul prevenirii cercetării abuzive asupra embrionilor
umani. Credem că este o responsabilitate morală să nu facem rău acestei vieți umane și să
o protejăm[2].
1.6. Folosirea embrionilor umani în cercetările pentru clonarea terapeutică ridică două
probleme etice. În primul rând, ea ar necesita distrugerea unui număr mare de embrioni
umani. Chiar dacă unii nu consideră că embrionul are drept la viață până la a 14-a zi după
concepție (momentul în care se fixează în mucoasa uterină)[3], obţinerea intenționată de
embrioni umani clonali asupra cărora se vor face cercetări și apoi vor fi distruși la 14 zile
este ne-etică. Numărul embrionilor umani distruși va crește chiar mai mult, dacă procesul
de transfer nuclear va fi introdus pentru obţinerea de embrioni umani, din care apoi vor fi
extrase celulele stem.
1.7. În al doilea rând, un embrion va fi intenționat obţinut pentru a deveni sau pentru a
produce „piese de schimb”, în loc de scopurile reproductive asociate cu procrearea. Credem
că există o diferență morală relevantă între apariţia unui embrion pentru scopul procreării
și producerea unui embrion fără acest scop. Cercetarea pe celule stem embrionare duce la
tratarea embrionilor ca simple „instrumente” în obținerea de cunoștințe și beneficii pentru
alții, fără respectul sau grija cuvenite pentru embrion ca fiinţă omenească în creştere. După
cum am spus mai devreme, nu toate metodele de a atinge un scop sunt morale sau
justificabile.
1.8. Această preocupare privind folosirea embrionilor ca instrument este motivul pentru care
toate țările europene, cu excepția Marii Britanii (la data realizării acestui material), interzic
obţinerea embrionilor doar pentru scopuri de cercetare.
1.10. Tehnica transferului nuclear a fost propusă și ca metodă de depășire a bolilor umane
mitocondriale. Există însă îngrijorări etice, sociale și de siguranță privind această aplicație.
Cu toate că un mic număr de oameni vor avea beneficii, acest proces nu doar că va crea
riscuri semnificative pentru vlăstar, dar copilul rezultat va avea 3 părinți genetici (2 mame și
un tată). Ba mai mult, aceasta ar fi o formă de inginerie genetică, ce trebuie descurajată. Este
inacceptabil din punct de vedere etic să obţii intenționat un copil cu 3 părinți genetici, în
special când unul nu va fi niciodată cunoscut și în lumina faptului că nu este pe deplin înțeles
ce efecte au genele mitocondriale asupra dezvoltării și identității individului. Nouă ni se pare
nerezonabil să dezvoltăm o tehnologie periculoasă și imprevizibilă pentru un număr mic de
oameni care își doresc un copil care, genetic, nu le aparține decât parțial.

2. Probleme de siguranță privind clonarea embrionilor umani

2.1. Experții și-au arătat îngrijorarea față de siguranța clonării din celulă adultă. A fost
raportat faptul că procedura este asociată cu o rată ridicată de avort spontan și moarte
postnatală timpurie. Într-adevăr, oaia Dolly, primul mamifer clonat din celulă adultă, a
îmbătrânit și a murit prematur. Nu este clar dacă toate aceste eșecuri se datorează
reprogramării nucleare sau chiar procedurii clonării; cu toate acestea, oricare dintre ele au
implicații asupra siguranței și eficacității clonării embrionilor umani. Aceste lucruri arată
pericolele inerente procesul de clonare și efectele negative pe termen lung pe care le produce
clonarea
2.2. Unii cercetători au sperat să folosească tehnicile de transfer nuclear pentru obţinerea
de țesuturi umane pentru transplant prin fuziunea celulelor de la oameni cu cele de la vite
și apoi prin recoltarea de celule stem de la clonele embrionare rezultate. „Până când o nouă
sursă de ovocite umane va fi disponibilă, transferul nuclear se vede obligat să folosească
ovocite animale, care sunt mult mai disponibile.” Această utilizare a ovocitelor animale
pentru clonarea embrionilor umani este controversată, dar va fi și mai controversată dacă va
fi cazul ca o mitocondrie animală să rămână în materialul biologic obţinut pornind de la
hibrizii celulari. Acest lucru va da naștere unor probleme semnificative de etică și de
siguranță. În ceea ce privește siguranța, experimentele pe șoareci arată că un mediu
citoplasmatic alterat a afectat exprimarea genelor acestora și fenotipul adult, incluzând efecte
asupra creșterii, abilității de reproducere și, foarte important, asupra vlăstarelor.
2.3. Există, de asemenea, riscuri ca din celulele clonelor să se dezvolte tumori (studiile de
pre-implantare a embrionilor produși prin fertilizare in vitro au arătat existența riscului ca
diviziunea celulară să se producă incorect).

Ingineria genetică este o metodă prin care se modifică genomul natural al unui organism
prin adăugarea de fragmente noi de ADN. În acest fel se creează organisme reprogramate
genetic al căror genom se transmite stabil la sute de generații viitoare şi care nu rezultă în
urma procesului de selecție naturală.
Ingineria genetică nu este doar o consecință a activității umane. Modificările genetice se
pot produce și pe cale naturală, în mod spontan, datorită paraziţilor sau prin schimbul de
gene. Se pare că acest mod de transfer a informațiilor genetice între organisme a jucat un rol
important în evoluția eucariotelor. Și acest lucru s-a întâmplat, probabil, în urmă cu peste un
miliard de ani.
Printre primele organisme modificate genetic s-au numărat bacteriile care produc insulină,
un hormon necesar tratării diabetului. Prin ingineria genetică s-au obținut şi diferite soiuri
de plante cu o productivitate mai bună, cu o mai bună rezistență la dăunători şi care necesită
mai puţine pesticide.
Ingineria genetică presupune manipularea directă a ADN-ului, acele scări elicoidale ale
acizilor nucleici care codifică software-ul vieții, reprezentat prin cele 4 baze azotate A-
adenina, C-citozina, G-guanina și T-timina care nu se pot combina decât într-un anumit mod.
Combinațiile acestor baze azotate în cadrul genelor, care, la rândul lor, produc proteine,
alcătuiesc arhitectura ADN-ului.
Structura ADN-ului este codificată într-un limbaj unic, indiferent că este vorba de cea mai
simplă bacterie sau de cea mai evoluată fiinţă.
Toate genele sunt interschimbabile. Dacă preluăm o genă din genomul unui organism și
o introducem într-un alt genom aceasta va funcționa exact în același mod ca în organismul
original. Trebuie doar să creăm condiţiile necesare pentru ca această genă să ajungă în
genomul țintă.
Anumite tehnici de inginerie genetică folosesc bacterii pentru introducerea unor gene noi
în genom. Agrobacterium tumefaciens, de exemplu, este utilizată frecvent în biotehnologie
pentru modificarea genomului unor specii de plante. Această metodă nu este însă foarte
precisă, astfel încât în prezent se preferă utilizarea unor noi metode de inginerie genetică
care sunt mult mai exacte, cum ar fi tehnica CRISPR Cas-9.
Tehnologia ingineriei genetice avansează rapid şi se pare că oamenii de știință vor putea
modifica tot mai ușor genomul organismelor. Cu toate acestea, rămâne de văzut cum vor fi
soluţionate implicațiile juridice și etice ale acestei tehnologii.
 Proiectul "Genomul uman" (PGU, engl. Human Genome Project) a fost lansat în toamna
anului 1990 cu scopul de a identifica prin secvențare succesiunea celor peste 3 miliarde de
perechi de baze azotate ce constituie genomul uman, precum și a identifica cele aproximativ
25000 de gene din genomul uman atât din punct de vedere fizic, cât și funcțional.
Proiectul a fost finalizat în 2003 prin publicarea secvenței genomului uman. Secvența
obținută este considerată ca un bun al întregii umanități și a fost depusă în baza de
date Genbank a NCBI (U.S. National Center for Biotechnology Information) fiind liber
disponibilă.