METODE DE IMUNIZARE

Dați exemple de reacții de

serodiagnostic care sunt vizibile
macroscopic.
Care este principiul reacției de fixare a
complementului?
Care este principiul reacției ELISA?
Care este structura IgM?
Care este semnificația termenului
ASLO?
Care este semnificația termenului
VDRL?
Care este structura IgAs?
Care este deosebirea dintre ELISA și
WESTERN BLOT?
Care este clasa de anticorpi care poate
trece prin placentă?
Care sunt celulele ce au rol de apărare
antivirală?
Care sunt funcțiile complementului?
Care sunt deosebirile dintre răspunsul
imun umoral primar și cel secundar?
Enumerați 3 cauze de imunosupresie.
PRINCIPII ALE VACCINĂRII
1.Scurt istoric

2.Tipuri de imunizare

3.Principii generale

4.Tipuri de vaccinuri
1.Scurt istoric
 Istoric

EDWARD JENNER

1749 – 1823

From Wikimedia Commons, the free media repository - This work is in the public domain
 Istoric

1796 – primul
procedeu de
vaccinare
dă naștere la
controverse

From Wikimedia Commons, the free media repository - This work is in the public domain
 Istoric

Variola –
singura
boală
infecțioasă
eradicată
(1979)

From Wikimedia Commons, the free media repository - This work is in the public domain
 Istoric

Agentul etiologic - virusul smallpox

Smallpox – structură similară cu

cowpox, un virus întâlnit la animale,
care poate infecta și oamenii.

Cowpox – mortalitate 0%, determină imunizare și

pentru smallpox!

From Wikimedia Commons, the free media repository - This work is in the public domain
2. Tipuri de imunizare
 Tipuri de imunizare

Imunitatea dobândită sau imunizarea

constă în asigurarea de către sistemul imun
a unei protecţii împotriva unor agenţi
patogeni.
 Tipuri de imunizare

Imunizarea naturală activă - apariţia unui

răspuns imun specific şi protector după o boală
infecţioasă, în urma contactului natural cu
agentul patogen.
 Tipuri de imunizare

Imunizarea naturală pasivă - moştenirea

de către nou-născut a unui titru de anticorpi
protectori de la mamă.

Aceşti anticorpi sunt de tip IgG şi

traversează placenta în timpul vieţii intrauterine.
 Tipuri de imunizare

Imunizarea artificială pasivă - în

introducerea în organism a unor anticorpi specifici
preformaţi.

Imunizarea pasivă:
• nu induce un răpuns imun din partea organismului
• nu declanşează mecanismele memoriei imunologice
• asigură o protecţie de scurtă durată.
 Tipuri de imunizare

Imunizarea artificială activă - inducerea

memoriei imunologice prin introducerea în
organism a unor agenţi infecţioşi/antigene ale
acestora.

Acestea nu sunt capabile să producă boala,

dar pot induce un răpuns imun protector, similar cu
cel obţinut după boală.
3. Principii generale
 Principii generale

Imunizarea activă determină protecţie pe

termen lung şi memorie imunologică.

Profilaxia asigurată prin vaccinare se

numeşte imunizare activă şi este durabilă în
timp.
 Principii generale

Vaccinurile reprezintă cele mai eficiente arme în

lupta contra bolilor infecţioase.

Au contribuit la dispariţia sau scăderea incidenţei

unor boli infecţioase cu potențial letal.

Indiferent de tipul de vaccin, campaniile de

vaccinare nu sunt niciodată în procent de 100% eficiente.
 Principii generale

Au la bază o trăsătură
esențială a sistemului imun
adaptativ (specific) - memoria
imunologică.
 Principii generale

Memoria imunologică este o proprietate

care permite sistemului imun adaptativ să
reacţioneze mai intens şi mai rapid la un contact
ulterior cu acelaşi microorganism.

Memoria imunologică este responsabilă de

imunitatea de lungă durată, observată după
infecția cu anumiți agenţi patogeni.
 Principii generale

Agent patogen + Limfocit 

Celulă efectoare + Limfocit cu

memorie
 Principii generale

Limfocitele cu memorie:
• au aceeași specificitate pentru antigen cu
cea a celulelor efectoare
• pot supraviețui o perioadă îndelungată
•sunt recirculate constant în țesuturi
•proliferare celulară cu apariția rapidă a unui
număr mare de celule efectoare
 Principii generale

În imunizarea activă, sistemul imun al

organismului respectiv are rolul esențial.

Vaccinul este un preparat care conţine

fracţiuni antigenice din structura unui agent
infecţios.
 Principii generale

Vaccinul este capabil să inducă apariția:

• unui titru de anticorpi
• limfocitelor cu memorie

fără a determina fenomene patogene.

 Principii generale

Apariţia unui răspuns imun în cursul vaccinării

nu este suficientă pentru protecţie.

Acesta trebuie sa aibă o anumită intensitate și

este esenţială apariţia memoriei imunologice,
asigurată de limfocitele T și B cu memorie.
 Principii generale

Perioada de incubație a agenului patogen

influențează semnificativ caracteristicile vaccinului:

1. Agenţii patogeni cu incubaţie scurtă (câteva zile)

determină simptome clinice înainte de activarea
limfocitelor de memorie.
Pentru obţinerea unei protecţii adecvate -
menţinerea unui nivel crescut de anticorpi prin repetarea
imunizării.
 Principii generale

2. Pentru agenţii patogeni cu perioadă de

incubaţie lungă nu este necesară menţinerea unui nivel
crescut de anticorpi neutralizanţi.

Limfocitele B de memorie au timp să prolifereze și

să se diferențieze în plasmocite, care vor sintetiza o
cantitate suficientă de anticorpi.
3. Tipuri de vaccinuri
 Tipuri de vaccinuri

Vaccinurile diferă între ele prin compoziţie şi modul

de fabricare.

Ele pot fi clasificate în:

•vaccinuri vii atenuate

•vaccinuri inactivate

•vaccinuri macromoleculare.
 Tipuri de vaccinuri

Vaccinurile vii atenuate conţin virusuri sau bacterii

vii, care prin tehnici de atenuare şi-au pierdut cea mai mare
parte a puterii patogene, dar şi-au păstrat capacitatea
imunogenă.

Vaccinurile vii atenuate pot fi bacteriene sau virale.

Principiul este de a altera patogenitatea, dar cu

menţinerea capacităţii de a stimula sistemul imun.
 Vaccinuri vii atenuate

Atenuarea poate fi obţinută cel mai

frecvent prin cultivarea agentului patogen în
condiţii anormale de cultură.

Un exemplu - vaccinul împotriva

Mycobaterium (BCG - bacilul Calmette Guerin) -
obţinut prin creşterea Mycobaterium bovis pe un
mediu cu o concentraţie crescută de bilă.
 Vaccinuri vii atenuate - avantaje

Pentru că au capacitate de replicare,

microrganismele detemină un răspuns imun intens
și prelungit, cu un titru înalt de anticorpi şi
formarea de celule cu memorie.

Astfel, în cele mai multe cazuri, vaccinurile

atenuate necesită doar o singură imunizare.
 Vaccinuri vii atenuate -
dezavantaje

Principalul dezavantaj - posibilitatea ca

agentul patogen să revină la patogenitatea
iniţială.

Administrarea - urmată de reacţii adverse

care mimează infecţia naturală cu agentul
infecţios conţinut în vaccin.
 Vaccinuri vii atenuate -
dezavantaje

Sunt contraindicate la:

• imunodeprimaţi
• la gravide.

Pot duce la apariţia unor noi forme

patogenice în populaţie.
 Vaccinuri inactivate

Vaccinurile inactivate conţin virusuri sau

bacterii omorâte, lipsite total de putere patogenă.

Ele induc după administrări repetate o

imunizare activă.

Pot fi utilizate la gravide şi la imunodeprimaţi.

 Vaccinuri inactivate

Se mai numesc complete sau corpusculare

deoarece conţin bacteria sau virusul în întregime.

Ele sunt inactivate prin diverse procedee:

formaldehidă, căldură, betapropio-lactonă.

Microorganismele astfel inactivate sunt incapabile

să se replice în interiorul gazdei.
 Vaccinuri inactivate

Spre deosebire de vaccinurile atenuate,

necesită imunizări repetate.

Vaccinurile inactivate pot determina reacţii

adverse atunci când sunt insuficient inactivate.

Pot fi administrate în sarcină, atunci când este

nevoie.
 Vaccinuri macromoleculare

Conţin fragmente antigenice sau subunităţi din structura

virusului sau bacteriei:
• toxine detoxifiate (anatoxine)
• antigene capsulare (polizaharidice)
• antigene de membrană (proteice).

Există forme preparate prin recombinare genetică, cum ar fi

vaccinul contra hepatitei B.
 Vaccinuri macromoleculare

Reacții adverse mai rare și mai puțin

severe decât vaccinurile atenuante.
 Vaccinuri macromoleculare –
bacteriene polizaharidice

Puterea patogenică a unor specii bacteriene -

capacităţi anti-fagocitare - capsula polizaharidică.

Prin opsonizarea acestei capsule cu anticorpi

obținuți prin vaccinare este crescută capacitatea
fagocitară a macrofagelor şi neutrofilelor.
 Vaccinuri macromoleculare –
bacteriene polizaharidice

Cel mai cunoscut vaccin polizaharidic -

pentru Streptococcus pneumonie -
pneumonia pneumococică.

Vaccinul constă dintr-un amestec de 23

de polizaharide capsulare diferite antigenic.

From Wikimedia Commons, the free media repository - This work is in the public domain
 Vaccinuri macromoleculare –
toxine inactivate

Prin purificarea exotoxinelor bacteriene şi

inactivarea acestora cu formaldehidă rezultă forme
numite toxoizi.

Vaccinarea cu toxoizi determină formarea de

anticorpi antitoxoizi care sunt capabili de a lega şi toxina.
 Vaccinuri macromoleculare –
tehnici ADN recombinat

Se obţin prin clonarea genelor care codează

proteinele imunogene şi expresia acestor gene în
culturi celulare sau bacteriene.
 Vaccinuri macromoleculare –
tehnici ADN recombinat

Cel mai cunoscut

vaccin este cel pentru
hepatita B. Acesta a fost
obţinut prin clonarea genei
pentru AgHBs şi inserarea
acesteia în ADN-ul unor
celule din cultură.

From Wikimedia Commons, the free media repository - This work is in the public domain
 De reținut!

Vaccinarea = imunizare artificială activă,

nu trebuie confundată cu imunizarea artificială
pasivă care presupune administrarea de
anticorpi

Vaccinare – doar răspunsul imun specific

(adaptativ)!

Vaccinare - memorie imunologică

 De reținut!

Nu este suficient orice răspuns imunologic

– el trebuie să aibă o anumită intensitate!

Atunci când evaluăm eficiența unei

vaccinări ne interesează două elemente
fundamentale:
• titrul de anticorpi
• apariția limfocitelor cu memorie.
 De reținut!

Principalele tipuri de vaccinuri:

• vii atenuate
• inactivate
• macromoleculare

Nu se administrează vaccinuri vii atenuate

la gravide și imunodeprimați!
 IMUNIZAREA PASIVĂ PRIN SERURI ŞI PRIN
IMUNOGLOBULINE

Serurile hiperimune conţin anticorpi specifici preformaţi

care acţionează imediat după administrare.

Ele pot fi seruri heterologe sau seruri homologe.

 SERURILE HETEROLOGE

Serurile heterologe sunt recoltate de la animale (cai) în

prealabil imunizate activ, care posedă deci titruri mari de
anticorpi specifici.

După recoltare serurile sunt prelucrate

(dezalbuminizate), purificate şi concentrate.
Din cauza riscului de accidente anafilactice ele sunt din
ce în ce mai puţin utilizate, fiind înlocuite cu
imunoglobulinele umane specifice.

Un alt dezavantaj este reprezentat de riscul apariţei bolii

serului la 1-2 săptămâni după administrare.
Indicaţiile actuale ale serurilor heterologe sunt:

 În scop profilactic, când sunt administrate imediat după

un presupus contact cu agentul infecţios (plagă
tetanigenă, plagă rabigenă) în scopul asigurării unei
imunităţi immediate, care să prevină apariţia unor boli
severe, cu risc letal cum sunt tetanosul şi rabia.
 În scop terapeutic sau curativ, când sunt administrate
după debutul bolii, în scopul ameliorării evoluţiei bolii şi
scăderii riscului de complicaţii şi deces: difterie, tetanos,
botulism, gangrena gazoasă, antrax.

Aceste seruri asigură o protecţie imunitară scurtă, de 7-

14 zile, motiv pentru care imediat după administrarea
serului se va începe şi vaccinarea, în scopul obţinerii
unei imunizări active care să protejeze bolnavul după
dispariţia imunităţii conferite de ser.
 SERURILE HOMOLOGE (UMANE)

Serurile homologe provin de la convalescenţi. Ele au fost

abandonnate din cauza riscului transmiterii unor virusuri,
ca HIV şi virusurile hepatitice.

Imunoglobulinele umane se recoltează de la populaţia

adultă şi sunt de două tipuri: gamaglobuline standard şi
gamaglobuline specifice.
Gamaglobulinele standard sau nespecifice

Gamaglobulinele nespecifice sunt preparate în

concentraţie de 10% sau 16%.

Preparatele conţin un mozaic de anticorpi, împotriva mai

multor agenţi patogeni.

Ele sunt condiţionate pentru administrare intramusculară

sau intravenoasă. Indicaţiile actuale sunt curative şi
profilactice.
 În scop curativ (de substituţie) : în deficitele imune
primitive cu hipogamaglobulinemie, infecţii bacteriene
severe recidivante la copiii infectaţi HIV, deficitele imune
secundare cu afectarea imunităţii umorale (leucemie
limfoidă cronică, mielom multiplu); după grefe medulare.
În scop profilactic : profilaxia rujeolei sau a hepatitei A
după un contact infectant.

Pentru a preveni boala trebuie ca imunoglobulinele să fie

adminstrate în primele 3-5 zile după contact.

Imunitatea asigurată în acest fel este de scurtă durată,

de 3-4 săptămâni, individul redevenind receptiv la infecţie
după acest interval.
 Gamaglobulinele specifice

Gamaglobulinele specifice au un conţinut ridicat în

anticorpi specifici contra unui anumit agent patogen.

Ele sunt recoltate de la persoane hiperimunizate activ.

Sunt disponibile actualmente următoarele imunoglobuline

specifice : antitetanice, antirabice, antihepatită B,
antivariceloase.

Ele pot fi indicate în scop profilactic sau curativ.

Administrarea în scop profilactic se face imediat după un
presupus contact infectant.

Se utilizează în acest scop imunoglobuline antitetanice,

antirabice, antihepatită B, antivariceloase.

Administrarea în scop curativ se face în formele severe

de varicelă, utilizându-se imuniglobuline antivariceloase.