Virusurile sunt entitati biologice infectante subcelulare, vizibile numai la ME, ce

paraziteaza obligatoriu celulele vii. In afara celulelor pe care le infecteaza se

comporta ca particule inerte, denumite virioni sau particule elementare infectante,
acestia posedand toate proprietatile morfologice, structural si biologice caracteristice
specie virale respective.
Au fost descrisi si agenti infectanti subvirali:

 Virusoizii sunt agenti sateliti ce necesita pt replicare ajutorul unui alt virus
 Viroizii sunt molecule ARN circular ce infecteaza plantele
 Transpozoni sunt elemente genetice transpozabile
 Prionii sunt proteine infectioase provenite din conversia unor proteine
normale de la niv membr neuronilor pe parcursul endocitar al acestora catre
lizozom, si care, prin acumulare, duc la aparitia unor leziuni ale sist nervos
central (SNC)

Virusurile apartin unui regn aparte, Vira, ce cuprinde mai mult de 5000 virusuri.
Acesti agenti biologici pot infecta celulele procariote si eucariote apartinand fungilor,
plantelor sau animalelor. Virusurile prezinta urm prop:

 sunt structure acelulare de dimensiuni f mici, ultrafiltrabile

 contin un singur tip de acid nucleic, AND sau ARN
 sunt lipsite de echipament enzimatic producator de energie si de metabolism
propriu
 sunt paraziti intracelulari obligatorii si se replica cu ajutorul celulei infectate
 pot fi cultivate numai pe medii celulare (culture de cellule, oua embrionare de
gaina si animale de experienta)
 nu sunt sensibile la actiunea antibioticelor, dar sunt in schimb, sensibile la
interferoni

Morfologie si structura

Virusurile au o forme variate: sferica, cilindrica, paralelipipedica, filiforma, de

cireasa etc.

Orice virion are in structura sa o nucleocapsida, alcatuita din:

 miezul genomic
 genomul viral este reprezentat de ADN sau ARN. Respectivul ac.
nucleic detine intreaga inf genetica specifica unei anumite specii virale
si ii confera infectiozitate

 este elementul responsabil de devierea metabolismului celului infectate

catre sinteza de componente virale
 capsida
  este formata prin asamblarea unor subunitati proteice identice
(capsomere). Nr, dimesiunile si modul de asamblare al acestora
reprezinta o constanta de specie
 stabilizeaza si protejeaza genomul viral. Totodata, confera antigenitate
virusului, iar in cazul virusurilor neanvelopate, are rol in fixarea virusului
pe receptorii specifici de pe membr celulara

Unele virusuri prezinta la ext nucleocapsidei un invelis extern numit peplos

(anvelopa)

 este de natura lipoproteica, fiind alcatuit din dublu strat de fosfolipide preluate
de la niv membranelor cel infectate
 in peplos sunt implantate, de cele mai multe ori, structure
glicoproteice(spiculii), codificate de catre genomul viral, ce pot proemina la
supraf invelisului extern
 stabilizeaza nucleocapsida, iar spiculii confera antigenitate si ajuta la fixarea
virusurilor anvelopate pe receptorii celulari

Fata interna a anvelopei este tapetata in general cu o matrice de natura

proteica.
Intre invelisul extern si capsida se interpune in cazul anumitor virusuri (de ex.
virusurile herpetice), o alta structura, numita tegument
Patogeneza inf virale se refera la ansamblul mecanismelor rezultate din
interactiunea virusului cu organismul gazda ce conduc la starea de boala. Drept
urmare, manifestarile clinice si evolutia infectiei depind atat de agentul viral (in
special de gradul de virulent al acestuia si de doza infectanta), cat si de
susceptibilitatea gazdei ( legata de: existent celulelor cu receptori specifici pt virusul
in cauza, terenul genetic, varsta, sex, stare de nutritive si starea fiziologica in
general), la care se mai adauga si factorii favorizanti de mediu extern.
Interactiunile virus-celula sunt hotaratoare pt initierea infectiei. Astfel, virusurile
pot patrunde numai in celulele permissive. Intracelular, vor perturba sinteza proteica
proprie celulei si vor determina sinteza componentelor virionilor, fie la nivelul
citoplasmei.

48. RHINOFARINGITA ACUTA VIRALA: AGENTII ETIOLOGICI SI CALEA DE

PATRUNDERE A ACESTORA IN ORGANISM

Sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav de guturai ( cum mai este
numita rhinofaringita virala), ce elimina virusul prin picaturi Pfügge si secretii nazale.
Transmiterea presupune un contact apropiat sau se realizeaza prin intermediul
mainilor contaminate cu secretii. Datorita replicarii virusului in epiteliul respirator, la
nivelul mucoasei tractului respirator superior, apar: congestia, edemul, infiltratul de
cellule inflamatorii si o discrete descuamare epiteliala. Dupa o incubatie de 2-4 zile,
boala evolueaza in medie 7 zile, cu: cefalee, eventual febra discrete, obstructie
nazala si auriculara, rinoree, raguseala si tuse. Printre agentii etiologici cei mai
important ai racelii se numara cele peste 120 serotipuri de rhinovirusuri. Acestea sunt
ribovirusuri neanvelopate, cu capsida cu simetrie icosaedrica, cuprinsa in genul
Rhinovirus, familia Picornaviridae.

Serotipurile 1-4 ale virusurilor paragripale patogene pt om (ribovirusuri

anvelopate, cu spiculi reprezentati de hemaglutinia si neuraminidaza), produc guturai
si laringita, iar la sugari forme grave de: laringotraheita, bronsiolita, brosita sau
pneumonie interstitial.

Coronavirusurile produc infectii ale cailor respiratorii, fiind si agenti etiologici ai

sindromului respirator acut sever.

49. Virusurile gripale.

Taxonomie.

Aceste virusuri sunt ribovirusuri anvelopate, ce apartin familiei

Orthomyxoviridae si sunt responsabile de producerea gripei. Virionii sunt in general
sferici, dar se intalnesc si forme filamentoase.

Exista trei specii de virusuri gripale: virusul gripal A, B si C(numite si

virusurile influenza: A, B si C), ce apartin genurilor: Influenzavirus A, B si respective
C. Virusurile gripale B si C infecteaza numai omul, iar virusul gripal A se intalneste la
unele specii de pasari.

Structura.

Genom: ARN, m.c., segmentat(8 fragmente) avand asociata o

TRANSCRIPTAZA

Capsida: simetrie helicoidala

Matrice: proteina M

Peplos: in dublu strat lipidic, cu doua categorii de spiculi glicoproteici

transmembranari,
antigenici (Hemaglutinina H neuraminidaza N)

Infectia produsa de virusurile gripale.

Gripa este o boala infectioasa acuta foarte contagioasa, cu manifestari

clinice generale si raspiratorii si cu potential de severitate. Se caracterizeaza printr-o
evolutie exploziva si mortalitate crescuta in randul bolnavilor cronici si a varstelor
extreme. Sursa de infectie este umana, iar transmiterea se face pe cale aerogena,
prin contact direct.

Incubatia: 1-3 zile.

 Perioada de debut: febra, frisoane, cefalee, catar oculonazal, mialgii,
poliartralgii.

Perioada de stare: febra, frisoane, cefalee, catar oculozanal, prostratie,

inapetenta, varsaturi, astenie, mialgii(curbatura), obstructive nazala, stranut, tuse,
dar si faringita, laringita, traheobronlita sau pneumonie interstitiala.

Convalescenta: dureaza 2 saptamani cu: astenie, tuse/

Complicatii: - crup gripal, bronsiolite, pneumonii severe

- miocardita, pericardita

- encefalita, nevritie, sdr. Guillain-Barre

- suprainfectii bacteriene(otite, sinuzite, bronhopneumonii

etc. cu : stafilococi, pneumococci, hemofilii etc.)

- sdr. Reye sau astenie prelungita.

Variablitatea antigenica a virusurilor gripale.

Virusul gripal A se caracterizeaza printr-o mare variabilitate antigenica.

Aceasta poate fi:

- Majora(antigenic shift), datorata reasortarii unor segmente de

genom viral rezultand recombinanti, respectiv noi subtipuri
antigenice, ce pot declansa pandemii;
- Minora(antigenic drift), datorata mutatiilor spontane aparute in
genele ce codifica hemaglutinina(H) si neuraminidaza(N), cele 2
str. antigenice de la nivelul anvelopei. Rezulta noi tulpini de virus
gripal, iar in urma presiunii imunologice exercitata de populatia
gaza se selcteaza variantele antigenice responsabile de
izbucnirea epidemiilor.
Hemaglutinina(H) pe langa rolul de antigen este implicate in fixarea
virusului pe receptorii celulelor cilindrice ciliate de la nivelul epiteliului
mucoasei tractului respirator sip e receptorii mucopolizaharidici ai membrane
hematiilor, ducand la aglutinarea globulelor rosii.

Neuraminidaza(N) distruge receptorii de pe suprafata hematiilor prin

depolimerizarea acidului N-acetilmuramic, avand totodata rol in desprinderea
virului de pe receptori si in eliberarea virusului matur din celula.

Schema diagnosticului de laborator in gripa

I. DIAGNOSTICUL VIRUSOLOGIC

1. Recoltarea produselor patologice

Se pot preleva:
 - secreţii nazale
- lichid de spălătură nazofaringiană
- (aspirat traheal, lichid de spălătură bronşică, piese necroptice).
2. Examenul direct al produsului patologic
Pot fi detectate direct în produsul patologic:

- Virionul, cu ajutorul ME

- Antigenele virale, cu ajutorul:

- IFD
- ELISA
- Acidul nucleic viral poate fi detectat prin:
- hibridizare cu sonde nucleotidice
- PCR
- RT-PCR (reverstranscriere-PCR)
3. Izolarea virusului
Produsele patologice sunt prelucrate şi sunt inoculate pe:

- Ouă embrionate de găină

metoda de electie. Produsele patologice sunt inoculate pe ouăle de găină fecundate;
locul inoculării în regiunea unde distanţa dintre cochilie şi embrion este cea mai mică
Ouăle inoculate sunt incubate la temperatura optimă de cultivare a virusurilor gripale,
respectiv 33-34oC.

- Culturi de celule
Virusurile gripale cultivă mai greu în culturi celulare. Cel mai bine cultivă virusul gripal
de tip B, urmat de tipul A, în timp ce cel de tip C cultivă extrem de dificil sau deloc.

- Animale de laborator
Şoarecele alb şi dihorul sunt foarte sensibili la infecţia cu virusurile gripale, iar
inocularea se practică în general intranazal. Şoarecii dezvoltă o pneumonie letală.

4. Identificarea virusurilor gripale cultivate în sistemele biologice

- După cultivarea pe ouăle embrionate de găină, acestea sunt deschise aseptic,
recoltându-se lichidul amniotic şi alantoidian. Pentru identificarea antigenelor virale
se recurge la: HA, HAI şi RFC. Printre aplicaţiile HA se numără şi detectarea şi
titrarea virusurilor gripale.

- În cazul culturilor celulare, identificarea se bazează pe evidenţierea ECP. Leziunile

citologice în cazul virusului gripal de tip A sunt de tip vacuolar, fiind însoţite te
desprinderea celulelor din monostrat. Virusul gripal de tip B produce ECP de tip
granular, cu fragmentarea celulelor, picnoză şi distrugerea monostratului celular.

- În cazul animalelor de laborator, trituratul din plămâni conţine cantităţi mari de virus
gripal, ce poate fi identificat prin: HA, HAI şi RFC.

II. DIAGNOSTICUL SEROLOGIC

Se investighează dinamica anticorpilor specifici pe perechi de seruri, prima probă
fiind recoltată cât mai precoce de la debutul bolii, iar cea de-a doua după aproximativ
10-14 zile, în convalescenţă. Diagnosticul de gripă este susţinut indirect, prin
detectarea seroconversiei sau a unei creşteri semnificative, de cel puţin 4 ori a titrului
de anticorpi în proba a doua de ser, comparativ cu prima.

Ca tehnici sunt utilizate în mod curent HAI şi RFC, recomandându-se şi ELISA atunci
când este posibil, datorită sensibilităţii crescute a acestei metode.

HAI

Prin HAI se investighează apariţia şi creşterea titrului anticorpilor

hemaglutinoinhibanţi. HAI este o reacţie de seroneutralizare, având ca principiu
inhibarea aglutinării hematiilor de către hemaglutininele virusurilor gripale, atunci
când acestea s-au unit cu anticorpii complementari.

Profilaxia gripei.

In caz de expunere cu risc crescut de contractare a infectiei si in rarele

situatii cand vaccinarea este contraindicata, se recomanda chimioprofilaxia.
Profilaxia specifica se recomanda inaintea sezonului epidemic, incepand cu mijlocul
lunii octombrie pana la sfarsitur anului calendaristic. Este indicata in deosebit pentru:
persoanele cu varsta inaintata, persoanele cu handicap, pacientii cu boli cronice,
personalul medical si cel auxiliar din spitale si unitati sanitare, membri famiilor
persoanelor cu risc crescut de a dezvolta gripa cu complicatii, persoanele cu habitat
in spatii comune, personalul din unitatile ce asigura servicii comunitare esentiale,
pacientii infectati cu HIV, persoanele ce urmeaza a calatori la tropice.

50. Virusul rujeolic si virusul rubeolic

Taxonomie.

Virusul rujeolic este un ribovirus anvelopat, ce face parte din genul

Morbilivirus, familia Paramyxoviridae si este agentul etiologic al rujeolei. Virusul
rubeolic este un ribovirus inclus in genul Rubivirus, familia Togaviridae si este
agentul etiologic al rubeolei.

Structura.

Virusul rujeolic:

Genom: ARN, m.c., L

Capsida: simetrie helicoidata

 Matrix: proteina M

Peplos: dublu strat lipidic derivat din membrana celulei infectate; spiculi
glicoproteici (hemaglutinina); proteina F(de fuziune).

Virusul rubeolic:

Genom: ARN, m.c., L

Capsida: simetrie icosaedrica

Peplos: dublu strat lipidic derivat din membrana plasmatica celulara;

spiculi glicoproteici (antigene) cu rol in: fixarea virusului pe receptorii celulari,
fuziunea mb celulare, hemaglutinare, inducere de anticorpi.

Infectii produse.

Rujeola.

Este o boala infectioasa acuta sistemica, deosebit de contagioasa,

incadrata in virozele eruptive ale copilariei.

Incubatia: 10 zile.

Perioada preeruptiva: febra moderata, catar oculo-nazal, facies plans,

stranut, tuse seaca, enantem bucal(semnul Koplik).

Perioada eruptiva: febra(40 C), eruptie maculopapuloasa genralizata,

cu caracter descendent, catifelata la palpare confluenta.

Convalescenta: pigmentarea(pete cafenii) si descuamarea pielii.

Complicatii: - scaderea rezistentei generale(anergie rujeolica)

- suprainfectii microbiene

- malformatii congenitale

- PESS (boala degenerativa si progresiva a creierului, cu

sfarsit letal de la infectia primara cu Virusul rujeolic)

Rubeola.

Incubatia: 18 zile.

Perioada prodromala(preeruptiva): febra moderata, cefalee, anorexie,

indispozitie, catar oculo-nazal discret, faringita, ADENOPATIE(constant): occipitala,
pre- si retroauriculara, laterocervicala, submaxilara etc

Perioada de stare(eruptiva): febra moderata sau absenta, eruptie

maculopapuloasa generalizata cu caracter descendent, cu estompare la nivelul fetei
in momentul cand apare pe trunchi, ADENOPATIA(primul si ultimul semn al bolii),
artralgii.

Convalescenta: descuamarea discreta a tegumentului, ADENOPATIA

persista cateva saptamani.

Complicatii: poliartrita, purpura trombocitopenica, rar hepatica,

encefalita, PRP, MALFORMATII CONGENITALE.

Rubeola congenitala apare la gravide si provoaca infectarea produsului

de conceptie, avand ca urmare: avortul, moarte fatului sau nasterea prematura. La
nou-nascut se caracterizeaza clinic prin: malformatii congenitale oculare(cataracta,
glaucomul), surditate, defecte cardiace si ale SNC. Copilul poate fi contagios pana la
6 luni virusul eliminandu-se prin secr nazofaringiene si urina.

51. Virusurile herpetice.

Taxonomie.

Herpesvirusurile implicate in infectia umana sunt dezoxiribovirusuri si

apartin familiei Herpesviridae, ce este compusa din trei subfamilii:

- subfamilia Alphaherpesvirinae include: Virusul herpes simplex

1(HSV-1), virusul herpes simplex 2(HSV-2), virusul varicello-zosterian(VSV)

- subfamilia Betaherpesvirinae include: Virusul citomegalic

uman(HCMV), virusul herpetic uman 6(HHV-6 produce exantemul subit al sugarului),
virusul herpetic uman 7(HHV-7 produce exantemul subit-like al sugarului)

- subfamilia Gammaherpesvirinae include: Virusul Epstein-

Barr(EBV), virusul sarcomului Kaposi(KVSV produce sarcomul Kaposi).

Structura.

Virusurile herpetice, desi au morfologie identica, se diferentiaza prin:

- caracteristicile genomului, spectrul de gazda, tropism,

patogenitatea indusa.

Genom: ADN, d.c.

Capsida: simetrie icosaedrica

Tegument: proteine functionale

 Peplos: dublu strat lipidic, derivat din membrana nucleara; spicului
glicoproteici antigenici, cu rol in fixarea pe receptorii celulari.

Infectii produse.

HSV.

HSV-1 si HSV-2 apartin genului Simplexvirus si prezinta epitelio- si

neurotropism.

HSV-1 este agentul etiologic al herpesului cu localizare cutanata, oftalmica si

orofaringiana. Infectia primara cu HSV-1 se contracteaza in general in primii 6 ani de
viata, 90% din cazuri avand o evolutie asimptomatica. Dintre formele clinice primare,
cele mai frecvente sunt:

- gingivo-stomatita herpetica( cea mai comuna forma a infectiei la copil,

caracterizata prin: febra, stare generala alterata, anorexie, senzatie de arsura si de
uscaciune a mucoasei bucale si leziuni caracteristice sub forma de vezicule)

- herpesul labial (cea mai comuna forma de infectie a adultului,

complicatiile ajung la amigdale si la faringe)

- formele bipolare ( herpesul oro-genital si oro-periunghial se intalnesc

la imunodeprimati, complicatii dau sprainfectii bacteriene, ulceratii sau necroze)

- keratoconjunctivita herpetica (caracterizata prin prezenta: veziculelor

palpebrale, secretiilor conjunctivale, ulceratiilor corneene dendritice, adenopatiei
preauriculare)

- eczema herpeticum

- encefalita herpetica

- meningoencefalita herpetica

HSV-2 este agentul etiologic al urmatoarelor afectiuni:

- herpesul genital(leziunile veziculo-ulcerative apar pe: penis, vulva,

vagin, col uterin, perineu, dar si lomfadenopatie inghinala, febra, stare de rau)

- herpesul neonatal(contaminarea putand fi realizata: transplacentar =>

malformatii congenitale sau in timpul travaliului => boala generalizata grava)

- unele forme de cancer vulvar si de col uterin

VZV.

Este agentul etiologic a doua afectiuni infectioase:

a) Varicela (varsat de vant):

 - apartine bolilor eruptive ale copilariei, fiind o boala sistemica,
febrila, contagioasa cu evolutie epidermica iarna si primavara
- sursa de infectie este reprez de bolnavul de varicela,
trasmiterea facandu-se pe cale respiratorie sau prin contactul
direct cu leziunile cutanate
- incubatia: 14-21 zile
- debutul este cu febra si stare generala alterata
- exantemul caracteristic apare in perioada de stare: se extinde
de la scalp la trunchi si la extremitati, este pruriginos si apare in
valuri succesive, este constituit din leziuni polimorfe
- contagiozitate: 1-2 zile inainte si 4-5 zile dupa eruptie
- enantem oro-faringian este uneori asociat cu enantem genital

b) Herpes zoster(zona):

- infectie localizata cu leziuni unilaterale aparuta in urma

reactivarii la adult a VZV Cantonat in ggl senzitivi, urmata de replicarea
virusului in ggl si diseminarea acestuia de-a lungul traseelor nervoase

- caracterizata clinic prin aparitia unei eruptii veziculare in

dermatomul nervului afectat, insotita de durere si paraestezii

- o froma clinica este STOMATITA VEZICULARA:

Eruptie veziculara cutanata si pe mucoasa bucala pe

traiectul unui ram al nv V, insotita de adenopatie regionala; debut
brutal(febra, cefalee, anorexie, durere); complicatii fiind osteomielita si
necroza maxilarelor, edentatie.

EBV.

EBV este considera agentul etiologic al urmatoarelor afectiuni:

- mononucleoza infectioasa(MNI) sau boala sarutului

Apare la copii, tineri si adulti. Incubatia este de 30-50 de zile.

Debut cu febra, cefalee, adenopatie generalizata. Perioada de stare: febra, angina,
poliadenopatie, hepatosplenomegalie, icter, exantem. Vindecare dupa 2-3
saptamani. Complicatii rare: sindrom de astenie cronica, ruptura splenica, necroza
hepatica.

- limfomul burkitt: in maj cazurilor este localizat in zona alveolara a

maxilalelor, invadeaza maxilarele si nazofaringele si progreseaza spre orbita;
tratament: chimioterapice.

- carcinomul nazofaringian: afecteaza in special barbatii cu varste intre

20-50 de ani; se remarca: obstructie nazala , surditate, adenopatie laterocervicala,
paralizii, metastaze precoce ETC; tratament: radioterapie.
 - boala Hodgkin si unele limfoame non-Hodgkiniene.

- leucoplazia paroasa a limbii( apare in cursul infectiei cu HIV).

HCMV.

HCMV poate produce:

- infectii asimptomatice(pot evolua ca infectii latente, ce se pot reactiva

insa, in caz de imunosupresie, manifestandu-se frecvent ca: pneumonii, hepatite,
infectii generalizate etc.)

- primoinfectii simptomatice: pot apare la sugati, copii, adolescenti,

adulti(mai rar); se transmit: pe cale orala, maini murdare cu urina sau saliva
contaminata, pe cale sexuala, transfuzii de sange, transplant de organe ETC;
manifestari clinice: sindrom de MNI atipica, sindrom febril prelungit.

- infectia congenitala: trasmiterea se realiz transplacentar, de la mama

cu primoinfectie, iar nou-nascutul poate dezv o infectie; simptomatica cu
hepatosplenomegalie, icter, purpura trombocitopenica, pneumonie interstitiala,
afectarea SNC, sechele neurosenzoriale ETC

- asimptomatica: la nastere, cu virurie si aparitia tardiva a sechelelor:

retard psihomotor, surditate, distrofii de smalt.

52. Virusul hepatitic.

Taxonomie.

Virusul hepatitic B (HBV) face parte din genul Orthohepadnavirus din

familia Hepadnaviridae si este agentul etiologic al:

- hepatitei virale acute de tip B

- hetatitei virale B cronice progresive sau nonprogresive

- cirozei posthepatice

- carcinomului hepatocelular

Virionul HBV complet poarta denumirea de particula Dane. Acesta este

sferic, are un diametru de 42nm si prezinta un centru electronodens, corespunzator
nucleocapsidei. Particulele Dane sunt infectioase, iar evidentierea acestora in ser
denota existenta unei replicari virale active.
 Pe langa particulele Dane, in sangele pacientilor infectati cu HBV, se
mai pot detecta:

- particule sferice(diam aprox 22nm, goale in int; prov din str

anvelopei; neinfectioase)

- formatiuni filamentoase(lung intre 50-230nm si un diam intre

10-22nm; iau nastere prin agregarea str sferice, neinfectioase).

Structura.

Este un dezoxiribovirus alcatuit din:

a) Genom
- reprezentat de ADN d.c., dar partial m.c.(cu un segm L,
coresp dif de lung dintre catena cu sens poz si cea cu
sens negativ)
- contine cadre deschide de citire, ce se suprapun partial
genelor: S, C, P si X: S codifica proteinele HBs ce apartin
invelisului extern; C codif proteinele nucleocapsidei(HBc
si precursoarea HBc); P codif ADN-polimeraza virala; X
codif proteina HBX(la mamifere) cu rol in carcinogeneza
- exista 8 genotipuri de HBV notate de la A la H.

b) Capsida

- are simetrie icosaedrica, inveleste genomul si reprez

miezul viral

- are 180/240 capsomere alc din prot core(P22C/HBc) cu

rol in autofosforilare si de proteinkinaza

- in urma clivajului proteolitic al molec HBc se expune

antigenul Hbe, cu dim putin mai mici decat HBc

- Ag Hbe nu apartine str virale, fiind o prot secretata, cu

rol imunomodulator al rasp din partea org infectat

- contine si ADN-polimeraza virala, ce indeplineste urm

roluri: initaza proc replicarii; realiz reverstranscrierea; distruge catena ARN a
hibridului ARN-ADN comportandu-se ca o ribonucleaza.

c) Anvelopa

- invelisul extern este de nat glicoproteica si este alc din:

dublu strat lipidic, ce prov din sistemele mb intracitoplasmare ale cel infectate; prot
de suprafata HBs, ce contine determinantii Ag de grup si de subtip; proteinele HBs,
pot fi elim in ser sub fm de prot HBs libere; proteinele HBs libere pot induce
fenomenul de toleranta imuna, prin blocarea receptorilor celulari pt HBV; Ag HBs
reprez componenta pp a particulelor sferice goale intalnite in aer.

Markerii imunologici in infectia cu virusul hepatitic B-semnificatie.

Ag HBV au valoare de markeri de dg ai inf cu HBV.

Ag HBs.

Reprez primul marker ce poate fi detectat in ser si in alte lichide biologice,

aparand la debutul hepatitei acute de tip B inaintea semnelor clinice. Atinge conc
inalte in faza acuta a bolii, urmand sa scada sub nivelul detectabil dupa 3-6 luni de la
debut. Detectarea izolata a Ag HBs trebuie sa fie detetat in asociere cu Ag Hbe sau
cu ADN-HBV si Ac anti-HBc, sugerand cronicizarea bolii. Persistenta Ag HBs mai
mult de 6 luni de la debutul bolii sugereaza instalarea statusului de purtator cronic de
Ag HBs.

Ag HBc.

Este evidentiat in nucleul hepatocitelor din probele de biopsie hepatica, dar nu

in ser. Este marker de replicare a HBV.

Ag Hbe.

Este evindentiat in ser inaintea manifestarilor clinice, la scurt timp dupa Ag

HBs, si este, de asemenea, un marker de replicare activa a HBV( ca de altfel si ADN-
polimeraza HBV si ADN-HBV, ce apar odata cu Ag Hbe). Ag Hbe indica: prezenta
viremiei, severitatea bolii si contagiozitatea mare a pacientului.

Schema diagnosticului de laborator in hepatita B.

I. Diagnosticul virusologic

1. Recoltarea produselor patologice: sânge/plasmă/ser etc.

2. Examenul direct al produsului patologic

Virion: microscopie electronica

Antigenele virale: agHBs si agHBe, în ser, prin ELISA; agHBc în nucleul

hepatocitelor

DNA-polimeraza HBV

DNA-HBV

II. Diagnosticul serologic

 ELISA: Anticorpii anti-HBs, anti-HBc (IgM) , anti-HBe

Factorii determinanti ai procesului epidemiologic in hepatita B.

Infectia cu HBV are in general un caracter endemic, dar se poate

manifesta atat sporadic, cat si epidemic.

Sursa de infectie este reprez de omul cu infectie acuta sau cronica cu

HBV, cat si de purtatorii de HBV. Virusul a fost izolat din variate fluide biologice:
sange, lichid seminal, secretii cervico-vaginale, saliva, colostru etc.

Caile de transmitere:

a) parentala: se poate realiza prin numeroase modalitati:

- transfuzii de sange sau derivate de sange

- instrumentar si aparatura medicala contaminate sau prin instrumentar

taios contaminat utilizat in manopere nemedicale

- contactul unor fluide biologice contaminate cu solutiile de continuitate

de la nivelul tegumentului si mucoaselor .

b) sexuala prin contacte homosexuale sau heterosexuale cu parteneri infectati

cu HBV sau purtatori cu HBs contagiosi, se poate de asemenea trasmite boala.

c) verticala: mamele cu serologie pozitiva pentru Ag HBs/Ag Hbe pot transmite

infectia copilului(in timpul vietii intrauterine transplacentar, la nastere prin ingerarea
de sange matern, postpartum prin lapte matern si lichid oral).

Alte modalitati de transmitere a infectiei cu HBV sunt:

a) prin muscatura umana sau prin aplicarea unor proceduri stomatologice,

transmiterea realizandu-se prin saliva si sange
b) prin intermediul unor obiecte contaminate precum: periuta de dinti, aparatul
de ras, biberoanele sau jucariile, in cazul unei coabitari indelungate in
cadrul familiei sau a unor unitati cu profil medico-social.
 Profilaxia hepatitei B.

Este atat de specifica, cat si nespecifica. Masurile de profilaxie nespecifica au

drept scop oprirea sau limitarea transmiterii HBV si se adreseaza populatiei
generale, inclusiv grupelor populationale cu risc major. Acestea se refera la:

- respectarea cu strictete a normelor de precautie universala in unit

medicale

- educatia pentru sanatate, privind: riscul de contaminare, caile de

transmitere a HBV si posibilitatile de limitare a acestora

- excluderea purtatorilor de HBV din sectoarele de activitate unde exista

risc crescut de raspandire a infectiei cu acest virus.

Preventia specifica pasiva se realizeaza cu ajutorul preparatelor de IG umane

specifice anti-HBV, ce asigura protectie pe o perioada de timp. Se recomanda
administrarea inainte de expunere sau la scurt timp dupa contactul infectant. De
asemenea IG umane specifice anti-HBV se administreaza nou-nascutilor din mame
seropozitive pentru Ag HBs/Ag Hbe, in primele 12-24 ore de la nastere, simultan cu
prima doza de vaccin anti-HBV.

53. HIV.

Taxonomie.

Virusul imunodeficientei umane(HIV) apartine familiei Retroviridae-lor,

subfamilia Lentivirinae. Ca toti membrii acestei familii, HIV prez un mod particular de
replicare, respectiv, poare realiza transcrierea ARN viral in ADN proviral, cu ajutorul
revertranscriptazei. HIV se caracterizeaza printr-o mare variabilitate genetia. Exista
doua tipuri de HIV: 1 si 2. In timp ce HIV-2 se imparte in 5 subtipuri: A, B, C, D si E,
HIV-1 se clasifica in 3 grupe genetice:

- grupul M, ce este majoritar si este alc din 10 subtipuri, notate de la A la J. In

lume predomina actualmente infectiile produse de subtipul C.

- grupul O(outlier), cu 5 subtipuri: A-E, ce au fost identif in Gabon si Camerun

 - Grupul N, ce cuprinde o categ aparte de tulpini HIV-1, identificate in
Camerun.

Structura.

Virionul are forma sferica, cu diam de 80-100nm. Genomul este alc din
2 molec identice de ARN, m.c., L. Se descriu trei gene majore:

- gena gag codifica precursori polipeptidici din care vor deriva in urma clivarii
cu ajutorul proteazelor virale, proteinele nucleocapsidei: p25, p18, p13. Greutatea
moleculara a acestor proteine interne este dicret modif in cazul HIV-2, respectiv: p26,
p16, p12

- gena pol ce codifica enzime cu rol in replicarea virusului:

revertranscriptaza(p51-p68), integraza(p34), si aspartil-proteaza(p21), ce deriva din
precursorul polipeptidic

- gena env ce codifica un precursor glicozilat, ce va fi clivat de catre enzimele

celulare in glicoproteinele externe si cele transmembranare

- exista si gene suplimentare cu rol in replicarea HIV, reglarea expr proteinelor

virale si modif expr unor gene ale celulei infectate.

Genom: ARN, m.c., diploid cu 3 categ de gene: majore(gag, pol, env),

reglatoare)rev, tat, nef), accesorii(vif, vpr, vpu)

Capsida: forma trapezoidala, proteina capsidala p24, proteina nucleocapsidala

p19, echipament enzimatic propriu(revertranscriptaza si integraza)

Matrice: proteina M(p17) si proteaza

Peplos: dublu strat lipidic, s.

Schema diagnosticului de laborator in infectia cu HIV.

I. Diagnosticul virusologic

1. Recoltarea produselor patologice: sânge, secreţie vaginală, spermă

2. Evidenţierea directă a unor componente ale virionului în produsul patologic

- Antigene virale: p24

- RNA-HIV
- DNA proviral
- Reverstranscriptaza
3. Inocularea pe sisteme biologice şi izolarea tulpinii virale

Izolarea HIV în urma cultivării celulelor mononucleare din sângele periferic

4. Identificarea HIV

În cultura de celule infectate cu HIV, ECP de tip sinciţial sau apar celule balonizate.

Detectarea: antigenului p24 si DNA proviral

II. Diagnosticul indirect - Serodiagnostic

Teste screening: ELISApt. anticorpii anti-HIV

Teste de confirmare: Western Blot

Factorii determinanti ai procesului epidemiologic in infectia cu HIV.

Sursa de infectie este reprezentata de persoanele cu infectie in HIV.

Caile de transmitere sunt in numar de trei:

- calea sexuala: raporturile sexuale neprotejate reprez calea de trasnmitere

cea mai frecv in cazul infectiei cu HIV. Riscul infectarii partenerului creste atunci cand
acesta sufera de alte infectii cu trasmitere sexuala

- calea parentala: efectuarea unor transfuzii de sange sau derivate de sange,

precum si a transplantului de organe provenite de la persoane infectate cu HIV;
efectuarea unor manopere medico-chirurgicale cu instrumentar taietor-intepator
contaminat cu HIV; efectuarea de insamantari artificiale cu sperma de la donatori
infectati cu HIV

- calea verticala(de la mama la copil): in timpul sarcinii prin pasaj

transplacentar; in timpul nasterii prin sangele si secrectiile cervico-cervicale materne
contaminate. Ruptura prematura de mb creste riscul transmiterii infectiei la nou-
nascut; dupa nastere prin alaptare.
 Profilaxia infectiei cu HIV.

Masurile profilactice vizeaza factorii determinanti ai procesului epidemiologic,

urmarindu-se astfel:

- depistarea surselor de infectie, bazata in special pe supravegherea

epidemiologica si serologica a grupurilor la risc

- oprirea transmiterii pe:

a) calea sexuala: educatie sexuala; recomandarea folosirii

prezervativului in cazul oricarui contanct sexual, cu exceptia cuplurilor fidele;
chimioprofilaxie cu antiretrovirale postexpunere

b) calea parentala:

- controlul sangelui si al derivatelor de sange ce urmeaza a fi transfuzate, evitarea

abuzului de transfuzii si - respectarea tehnicilor de inactivare a virusurilor in timpul
prepararii derivatelor de sange;

- excluderea de la donare a pers infectate cu HIV si a celor din grupele de risc;

- sterilizarea instrumentarului medical si a celui nemedical invaziv si aplicarea

masurilor de antiseptizare a tegumentelor si a mucoaselor inaintea manoperelor
invazive;

- recomandarea neutilizarii in comun a obiectelor ce pot supune individul de intepare

sau taiere

c) calea verticala

- consilierea gravidei in primele luni de sarcina privind riscul transmiterii la fat si

recomandarea avortului

- consilierea femeii insarcinate in legatura cu evitarea comportamentului la risc

- aplicarea terapiei antiretrovirale, tratarea infectiilor veneriene si a infectiilor

oportuniste

- vitaminizarea si nutritia corespunzatoare gravidei

- evitarea procedurilor obstetricale invazive in scop de diagnostic, antiseptizarea
canalului vaginalm recomandarea operatiei cezariene inainte de ruperea
membranelor

- evitarea alaptarii nou-nascutului si chimioprofilaxia nou-nascutului cu AZT

d) calea profesionala

- respectarea cu strictete a normelor de precautie universala in unit medico-sanitare

- chimioprofilaxie postexpunere transcutanata cu AZT, cu sau fara indinavi, instruita

cat mai precoce dupa accident. Se investigheaza Ac anti-HIV imediat dupa expunere
si ulterior la 6 sapt, 3 si 6 luni.