Hipofiza

Dr. Rucsandra Danciulescu

Dr. Loreta Guja
 Introducere
Hipofiza este o glandă endocrină endocraniană situată în șaua
turcească a osului sfenoid. Este alcătuită din două unități
anatomo-funcționale: adenohipofiza (lob anterior) și
neurohipofiza (lob posterior)

Greenspan’s Endocrinology, 9th Edition, 2011

 Introducere
Hipofiza este legată de hipotalamus prin tija hipotalamo-
hipofizară.

Aceasta este constituită din :

• tractul hipotalamo-neurohipofizar - unește eminența

mediană cu lobul posterior și este constituit din axonii
neuronilor magnocelulari din hipotalamus.

• țesut conjunctiv de susținere,

• vasele sistemului port hipotalamo-hipofizar.

 Raporturi anatomice

Hipofiza are raporturi cu o serie de structuri care pot fi afectate în

patologia tumorală, generând tablouri clinice specifice:

• Chiasma optică este situată superior de hipofiză și anterior de tija

hipofizară.

• Pereții laterali ai șeii turcești sunt în vecinătatea sinusurilor cavernoase

care conțin arterele carotide interne, nervii cranieni III, IV, VI și ramuri
din trigemen.

• Inferior, hipofiza este separată de sinusul sfenoid.

Raporturi anatomice

Greenspan’s Endocrinology, 9th Edition, 2011

Raporturi anatomice

Greenspan’s Endocrinology, 9th Edition, 2011

 Histologie

Clasificarea celulelor adenohipofizare se face pe baza criteriilor de

tinctorialitate sau pe criterii imunocitochimice. În funcție de criteriile
de imunocitochimie sunt descrise:

• celule somatotrofe: celule care secretă hormon de creștere (GH) care reprezintă
aproximativ 50 % din populația celulară hipofizară;
• celulele lactotrofe: secretă prolactină (PRL) și reprezintă 10-25% din celulele
adenohipofizare;
• celulele corticotrofe: secretă hormonul adrenocorticotop (ACTH) și peptidele
înrudite și reprezintă 15-20% din celulele adenohipofizare;
• celulele gonadotrofe: secretă hormonul luteinizant (LH) și foliculostimulant (FSH)
și reprezintă 10-15% din celulele hipofizare;
• celulele tireotrofe: secretă hormonul tireotrop (TSH). Reprezintă în mod normal sub
10% din celulele adenohipofizei;
• există celule care raman inerte tehnicilor de imunocitochimie pentru orice hormon
adenohipofizar. Acestea sunt celule cromofobe (nesecretante).
 Hormonologia adenohipofizei

Hormonii secretați de adenohipofiză pot fi clasificați în:

• Derivații de propiomelanocortină (POMC)-principalul reprezentant

fiind ACTH-ul;

• Hormoni somatomamotropi (GH și PRL);

• Hormonii glicoproteici (LH, FSH și TSH) – sunt formați dintr-o

subunitate α comună și o subunitate β specifică fiecărui hormon în part
 Funcția și reglarea secreției de ACTH

• La nivelul celulelor corticotrofe, ACTH-ul este sintetizat ca

parte a unei molecule-precursor, respectiv POMC.

• ACTH este alcătuit din 39 de aminoacizi. Stimulează sinteza

și secreția de glucocorticoizi și hormoni androgeni la nivelul
cortexului adrenal și menține troficitatea glandelor
suprarenale.

Reglarea secreției
• CRH stimuleaza secreția pulsatilă de ACTH și sinteza POMC.
• Secreția de ACTH are un ritm circadian dependent atât de
ritmul somn-veghe cât și de ciclul luminii;
• Secreția este stimulată de stres și inhibată de administrarea de
glucocorticoizi.
 Funcția și reglarea secreției de GH

• Hormonul de creștere este un peptid alcătuit din 191 de aminoacizi

secretat de către celulele somatotrofe.
• Secreţia de GH este pulsatilă, înregistrând circa 5-6 pulsuri în 24 de
ore, de aceea nu este utilă o singură dozare plasmatică, ci efectuarea
unei medii a 5 – 6 determinări în cursul aceleiaşi zi.
• Funcția principală a somatotropului este stimularea creșterii lineare.
GH-ul prezintă și efecte metabolice.
• Secreția pulsatilă a GH-ului este reglată în principal de doi factori
hipotalamici : growth hormone releasing hormone (GHRH) și
somatostatina.
• Acțiunea hormonului de creștere este mediată pe de o parte de
receptori specifici prezenți la nivel hepatic și la nivelul cartilajelor și
de către factorii de creștere insulin-like (IGF1 și IGF2).
 Funcția și reglarea secreției de GH
Efectele metabolice ale GH:
• Efect hiperglicemiant (hormon de contrareglare a insulinei)
• Pe metabolismul proteic, crește sinteza de proteine, efect care
participă la promovarea creșterii și dezvoltării
• Pe metabolismul lipidic - promovează lipoliza cu eliberare de acizi
grași liberi care sunt utilizați ca substrat al gluconeogenezei

Factorii metabolici afectează secreția de GH, acest lucru fiind utilizat în

cadrul testelor de stimulare/inhibiție a secreției de GH astfel:
• Hiperglicemia inhibă secreția (test utilizat în acromegalie) iar
hipoglicemia o stimulează (utilizat în nanismul hipofizar)
• O masă bogată în proteine sau administrarea perfuzabilă de
arginină stimulează secreția (test utilizat in nanismul hipofizar)
• Creșterea nivelului de acizi grași liberi inhibă secreția pe când
postul alimentar stimulează secretia GH (de aceea dozarea GH se
face dimineața după un post alimentar nocturn)
 Funcția și reglarea secreției de PRL

Prolactina este un polipeptid alcătuit din 199 de aminoacizi și este

sintetizată și secretată de celulele lactotrofe hipofizare. Prezintă o
structură similară cu GH în proportie de 16 %.

Acțiunile prolactinei se exercită în principal la nivelul țesutului mamar

unde împreună cu alți hormoni stimulează dezvoltarea sânului în
cursul sarcinii și inițiază lactația în postpartum.

Reglarea secreției:
Factorii care stimuleaza eliberarea de PRL sunt: TRH, serotonina, rolul
lor fiziologic la om nefiind bine cunoscut. Dopamina inhibă
eliberarea de PRL.
 Funcția și reglarea secreției deTSH
TSH are o subunitate beta alcătuită din 110 aminoacizi
Principalele acțiuni ale TSH-ului: sunt mediate de legarea
subunității beta de receptorul membranar specific de la nivelul
celulei tiroidiene și sunt reprezentate de :
• stimularea captarii iodului din circulația sanguină;
• stimularea iodinării tiroglobulinei;
• stimularea hidrolizei tiroglobulinei cu eliberarea consecutivă
de hormoni tiroidieni;
• creșterea volumului și vascularizației glandei tiroide.

Reglarea secreției de TSH:

Secreția hipofizară de TSH este controlată de hipotalamus prin
factori stimulatori și inhibitori. Controlul secreției TSH-ului
se realizează predominant prin feedback-ul negativ al
hormonilor tiroidieni.
 Funcția și reglarea secreției de gonadotropi
Acțiunile hormonilor gonadotropi:
• La femei LH-ul stimulează secreția hormonală ovariană iar
vârful secretor al LH de la mijlocul ciclului menstrual induce
ovulația. FSH-ul controlează dezvoltarea foliculară și secreția
de hormoni estrogeni.
• La bărbați, LH-ul stimuleaza secreția de testosteron și este
implicat în spermatogeneză iar FSH-ul inițiază
spermatogeneza.
Reglarea secreției de gonadotropi:
• Secreția de gonadotropi are caracter episodic, pulsatil atât la
bărbați cât și la femei, proces mediat de eliberarea pulsatilă de
gonadoliberină din hipotalamus.
• Hormonii sexuali circulanți exercită influențe asupra secreției
de gonadoliberină și gonadotropi prin mecanism de feedback
negativ și pozitiv.
 Patologia hipofizară

Cea mai frecventă patologie hipofizară la adulți este reprezentată de

prezența adenoamelor hipofizare.

Tumorile hipofizare sunt în marea majoritate a cazurilor adenoame,

prevalența adenocarcinoamelor hipofizare fiind extrem de redusă.

Clinica tumorilor hipofizare constă în:

• simptome generate de volumul tumoral
• disfuncții endocrine.
 Adenoame hipofizare – Clasificare

În funcție de dimensiuni:

• Microadenom hipofizar – sub 1 cm.

Simptome ale hipersecreției hormonale. Fără mărirea șeii turcești sau
extensie supraselară. De regulă se tratează cu succes

• Macroadenoame hipofizare – peste 1 cm.

Cele sub 2 cm, de regulă limitate la șaua turcească, se tratează cu succes.
Cele peste 2 cm, în special cele cu extensie supraselară sunt dificil de
tratat. Panhipopituitarismul și tulburările vizuale cresc proporțional cu
dimensiunea tumorii și extensia acesteia.
 Adenoame hipofizare – Clasificare

În funcție de tipul de secreție hormonală:

• Adenoame secretante ~90
• Adenoame nesecretante ~10%

În funcție de hormonul secretat:

• Prolactinoamele sunt cele mai frecvente, reprezentand 60% din
tumorile hipofizare.
• Adenoamele secretante de hormon de creștere reprezintă
aproximativ 20% din adenoamele hipofizare,
• Adenoame secretante de hormon adrenocorticotrop 10%;
• Adenoame secretante de hormon tireotrop – 10%
• Adenoame secretante de gonadotropi sau subunități alfa - extrem
de rare.
 Acromegalia-noțiuni introductive

• Acromegalia este o afecţiune rară, generată de secreţia excesivă a

hormonului de creştere la adult, afecţiune generată în cele mai
multe cazuri de un adenom hipofizar; rareori, afecțiunea este
determinată de tumori extrahipofizare cu secreție ectopică de GH
sau GHRH (tumori de insule pancreatice, tumori pulmonare,
sindrom carcinoid).

• Incidența anuală este estimată la 3-4 cazuri la un milion de

locuitori.

• Boala afectează în proporţie egală femeile şi bărbaţii, poate

debuta la orice vârstă, dar este de regulă diagnosticată în
decadele patru şi cinci de viaţă.
 Acromegalia-simptomatologie

• Simptomatologia, se instalează insidios, boala evoluând

de cele mai multe ori nediagnosticată 7-10 ani de la
apariția primelor simptome.

• În momentul diagnosticului, pacienții pot prezenta

manifestări clinice generate de :
– masa tumorală
– hipofuncția hipofizară
– excesul de GH
 Acromegalia - manifestări clinice
1.Manifestări clinice generate de masa tumorală:
• cefalee

• modificări ale câmpului vizual (modificarea specifică adenoameleor

hipofizare este hemianopsia bitemporala)

• pareza nervilor cranieni și epilepsie temporala (în situația extensiei

laterale a tumorilor hipofizare care pot comprima nervii III, IV și VI,
generând ptoza palpebrala și diplopie, sau afectarea lobului
temporal)

• rinoree cu lichid cefalorahidian (în cazul extensiei inferioare a

tumorii în sinusul sfenoid)

• insuficiență hipofizară
 Acromegalia-manifestări clinice

2. Manifestările clinice generate de hipofuncția hipofizară:

Insuficiența hipofizară generată de adenoame, se instalează

insidios și este caracterizată de reducerea progresivă a
secreției hormonale într-o cronologie specifică:

• hormoni gonadotropi,
• hormon tireotrop,
• hormon adrenocorticotrop.
 Acromegalia-manifestări clinice
3. Manifestări clinice datorate excesului de GH:

• Modificări tegumentare

• Sistemul muscular este bine dezvoltat, cu reliefuri musculare bine

conturate dar cu forță musculară diminuată.

• Modificările oaselor și cartilajelor sunt elemente care marchează

semiologia acromegalului; ele afectează predominent extremitățile,
respectiv extremitatea cefalică, mâinile și picioarele.

• Modificările osoase si articulare sunt ireversibile(nu dispar după

tratament)
 Acromegalia-manifestări clinice
La nivelul extremității cefalice pot fi prezente:

• hiperostoza frontală, lărgirea sinusurilor frontale ceea ce

generează proeminența arcurilor supraorbitare,

• proeminența arcadelor zigomatice,

• hipertrofia piramidei nazale,

• modificări la nivelul cavității bucale

Acromegalia-manifestări la nivelul
extremității cefalice

Resurse online – www.google.com

Acromegalia-manifestări la nivelul
extremității cefalice

Resurse online – www.google.com

 Acromegalia-manifestări clinice

• Caracteristic pacienții își schimbă numărul de la pantofi,

mănuși, pălărie și dimensiunea inelelor

• Pentru diagnosticul modificărilor faciale este utilă

comparația cu o poză mai veche

• Tegumentele sunt îngroșate, transpirate și seboreice prin

hipertrofia glandelor sudoripare și sebacee
Acromegalia-manifestări clinice

Resurse online – www.google.com

 Implicații stomatologice

Acromegalia asociază un sindrom morfopatologic buco-dentar extrem de bogat

alături de modificări caracteristice la nivelul viscerocraniului.

Sunt interesate atât structurile dure precum şi cele moi.

Modificările la nivelul structurilor dure, posibil prezente în această afecțiune,

sunt:
• ramurile vertical şi orizontal al mandibulei cresc în grosime, se alungesc,
unghiul dintre ele creşte, realizând proiecţia înainte a mandibulei, respectiv,
prognatism mandibular,
• maxilarul superior suferă şi el procesul de megalizare dar comparativ cu
maxilarul inferior alterările sunt mai discrete,
• modificările maxilarului inferior antrenează alterarea ocluziei dentare care
poate fi de tip cap la cap sau de tip invers şi artrita temporomandibulară.
 Implicații stomatologice

Analiza arcadelor dentare, a bolţii palatine poate evidenţia:

• prezenţa tremei până la premolarii 2 şi a diastemei în majoritatea

cazurilor prin extinderea patului dentar,
• oblicizarea incisivilor prin alterarea sistemului de contenţie şi prin
presiunea exercitată de limbă şi edentaţia precoce, parţială sau totală
secundară ruperii ligamentului alveolodentar,
• adeseori procesul hipertrofic antero-posterior şi transvers predomină
la nivelul bolţii palatine drepte, întreaga boltă fiind asimetrică.
 Implicații stomatologice

Procesul hipertrofic, hiperplazic interesează de asemenea

structurile moi, respectiv gingia, limba, mucoasa bucală.

• Limba este hipertrofiată (macroglosie ) şi brăzdată de şanţuri

adânci, luând aspect “geografic”. Papilele sunt hipertrofiate,
frenul lingual şi faldurile de pe faţa ventrală sunt neregulate.

• Glandele salivare sunt frecvent hipertrofiate şi

hiperfuncţionale pacienţii prezentând frecvent hipersalivaţie.
 Complicațiile acromegaliei

Cele mai frecvente complicații ale afecțiunii sunt:

• cardiovasculare,
• endocrino-metabolice,
• respiratorii
• neoplazice.

Complicațiile cardiovasculare sunt prezente la 60% din pacienți, cele

mai frecvente fiind reprezentate de: aritmii, hipertensiune
arterială, cardiomiopatie, insuficiență cardiacă.

Complicațiile endocrino-metabolice. Secreţia excesivă de GH

determină stimularea gluconeogenezei și lipolizei. Toleranţă
alterată la glucoză și diabetul zaharat sunt prezente în 16-46%
din cazuri Hipertrigliceridemia este prezentă în procent de 19-44%
din cazuri.
 Complicațiile acromegaliei

Afectarea funcției respiratorii este secundară modificărilor toracice

și îngustării căilor respiratorii. Apneea de somn este prezentă la
50% din pacienții cu acromegalie. Pacienții prezintă risc
anestezic crescut.

Unele studii au raportat o incidență crescută a neoplaziilor

gastrointestinale la pacienții acromegalici, în special a
cancerului de colon. Pacienții cu acromegalie ar trebui să facă
screening prin colonoscopie anuală.

Artrita degenerativă în cazul evolutiei îndelungate, afectând mai

ales colona vertebrală, șolduri, genunchi.

Visceromegalie (cardiomegalie, creștere de volum a glandei

tiroide,etc)
 Diagnosticul acromegaliei

1.Diagnosticul excesului de GH, presupune:

• examen clinic endocrinologic

• determinarea GH în cursul testului toleranței orale la

glucoză sau GH seric bazal (minim 4 determinări la interval
de 4 ore). Valoarea normala a jeun a GH este de 1-5 ng/ml

• determinarea IGF-1 (Insulin-like Growht Factor 1) cu

referință față de grupele de vârstă și sex.
 Diagnosticul acromegaliei

2. Diagnosticul sindromului tumoral utilizează:

• examen neuro - oftalmologic (câmp vizual, acuitate

vizuală, fund de ochi)

• investigații imagistice : rezonanţa magnetică nucleară

reprezintă metoda imagistică de elecție în patologia
tumorală hipofizară.
 Diagnosticul acromegaliei
3.Diagnosticul hipofuncției hipofizare:

presupune determinarea bazală a hormonilor tropi hipofizari în

condițiile dozării simultane a hormonilor secretați de glandele țintă:

• Evaluarea hipogonadismului se realizează prin determinarea FSH,

LH și estradiol la femei, respectiv testosteron la bărbați;

• Evaluarea hipotiroidismului presupune determinarea TSH și free T4

(tiroxină liberă);

• Evaluarea rezervei de ACTH se poate realiza, utilizând testul de

toleranță la insulină sau testul la glucagon.
 Diagnosticul acromegaliei

Diagnosticul pozitiv de acromegalie activă se bazează pe

semnele clinice și se certifică prin GH nesupresibil sub 1
ng/ml în cursul testului toleranței orale la glucoză și IGF-1
crescut față de vârsta și sex.

În cazul pacienților cu diabet zaharat anterior diagnosticat, se

calculează media/24h a GH bazal, o valoare peste 2.5 ng/ml
fiind sugestivă pentru acromegalie activă.
 Tratamentul acromegaliei

Tratamentul acromegaliei are ca obiective:

• excizia tumorii,
• inhibarea hipersecreției de GH și normalizarea nivelelor
IGF-1,
• prevenția sau ameliorarea sau complicațiilor.

Metodele terapeutice includ

• terapia chirurgicală,
• terapia medicamentoasă.
• radioterapia hipofizară.
 Tratamentul acromegaliei
• Chirurgia hipofizară transsfenoidală este tratamentul de
elecție pentru microadenomele și macroadenoamele
hipofizare neinvazive, secretante de GH.

• Chirurgia transfrontală poate fi avută în vedere în cazul

macroadenoamelor cu extensie supraselară.

• Rata vindecărilor variază în funcție de experiența

centrelor, între 40-90% în cazul microadenoamelor și sub
50% în situația macroadenoamelor.
 Tratamentul acromegaliei
Terapia medicamentoasă utilizează:

• agoniștii dopaminergici (bromocriptina, cabergolina),

• analogii de somatostatin (Octreotid,Lanreotid),

• antagonistul receptorului de GH (Pegvisomant).

 Tratamentul acromegaliei
Radioterapia hipofizară se recomandă pacienților la care nu s-a obținut
ameliorarea/normalizarea valorilor de GH prin tratament chirurgical și
medicamentos în doză maximă timp de 6 luni, sau la cei cu
contraindicații la terapia medicamentosă.
Radioterapia convențională poate genera reducerea nivelul de GH si
normaliza IGF-I la un procent de peste 60% din pacienți, dar
răspunsul maxim se atinge tardiv (ani) de la efectuarea radioterapiei.
O alternativa la radioterapia convențională o poate reprezenta
radioterapia focală în doză unică cu ajutorul Gamma Knife.

Complicațiile radioterapiei sunt reprezentate de: insuficiența hipofizară,

afectarea nervilor optici, complicații cerebrovasculare, riscul apariției
unor tumori secundare.
 Consecințe dentare - De reținut

Tratamentul protetic şi corector nu este recomandat

înaintea tratamentului afecţiunii endocrine.

Procesele acute şi subacute (abcese, carii) se

tratează indiferent de momentul evolutiv al
afecțiunii.
 Prolactinomul și hiperprolactinemiile

• Hiperprolactinemiile reprezintă cel mai frecvent sindrom

endocrin cauzat de disfuncțiile hipotalamo-hipofizare și
prolactinomul cea mai frecventă tumoră funcțională
hipofizară

• 15 % din adenoamele ce secretă GH secretă și

prolactină (secreție mixtă GH/PRL)
 Prinicipalele cauze de hiperprolactinemie
•Afecțiuni hipotalamice (interferă cu secreția dopaminei ce inhibă secreția de PRL):
•Tumori,afecțiuni infiltrative
•Secționarea tijei hipofizare sau compresia acesteia

•Afecțiuni hipofizare:
•Prolactinom
•Acromegalie

•Medicamente (antagoniștii dopaminergici - metoclopramid, estrogeni, etc)

•Hipotiroidismul primar (TRH crescut determină creșterea TSH dar și a PRL)
• Insuficiența renală cronică, ciroza hepatică
•Afecțiuni ale peretelui toracic (de ex: zona zooster care poate produce iritație
mamelonară)
•Stresul - poate determina creșterea prolactinei
 Acțiunile fiziologice ale prolactinei

• Acțiunile prolactinei se exercită în principal la nivelul țesutului

mamar unde, împreună cu alți hormoni, stimulează dezvoltarea
sânului în timpul sarcinii și inițiază lactația în postpartum.

• Prolactina acționează pe un sân anterior pregătit de estrogeni. În

cazul unui hipogonadism cu deficit de estrogeni, galactoreea poate
lipsi

• Prolactina acționează prin receptori specifici prezenţi și în

numeroase alte ţesuturi, respectiv ficat, ovar, testicul, prostată,
însă rolul fiziologic la acest nivel nu este elucidat.
 Consecințele excesului de prolactină

Hipogonadism hipogonadotrop prin efect la nivel:

• hipotalamic (alterarea eliberării pulsatile de gonadoliberină),

• hipofizar (reduce răspunsul celulelor gonadotrope la gonadoliberină)
• gonadic (blocarea steroidogenezei)
• la femei : scădere estrogeni, anovulație, oligomenoree, amenoree,
infertilitate
• la bărbați : scade testosteronul, scade libidoul, impotență, infertilitate
 Consecințele excesului de prolactină
Galactoreea :

• este prezentă la majoritatea femeilor cu prolactinoame și

este mai puțin frecventă la bărbați
• poate fi absentă la femeile cu un nivel scăzut de estrogeni
• poate fi spontană sau provocată de stimularea mamelonară
• poate apărea concomitent cu amenoreea, înainte sau
după aceasta
 Diagnosticul pozitiv
• Clinic : sindromul amenoree/galactoree

• Documentarea hipersecreției (dozarea bazală de PRL) : valoare

normală până la 20 ng/ml
• o valoare a prolactinei de peste 100 ng/ml – de regulă
prolactinom; o valoare de peste 200 ng/ml - aproape sigur
prolactinom
• între 20 – 100 ng/ml prolactinom sau alte cauze de
hiperprolactinemie
• În sarcină valoarea prolactinei poate ajunge până la 200 ng/ml,
valoare care scade in câteva săptămâni de la naștere. O
prolactină crescută după 6 - 12 luni postpartum trebuie
investigată
 Diagnosticul pozitiv al prolactinomului

•alte cauze de hiperprolactinemie: stres, sarcină, medicamente

(metoclopramid, estrogeni), afecțiuni ale tijei, hipotiroidism primar – de
regulă prolactina nu depășește 100 ng/ml

•metode imagistice:TC/RMN hipofizar; majoritatea sunt

microadenoame (sub 1 cm)

•de reținut că aproximativ 10 – 20 % din populație poate prezenta

incidentaloame hipofizare (adenoame hipofizare
nesecretante,asimptomatice, descoperite întâmplător cu ocazia unui CT
sau RMN pentru o altă afecțiune)
 Tratamentul prolactinomului

Obiective:

• corectarea hiperprolactinemiei (remiterea galactoreei,

refacerea funcției gonadale, evitarea apariției
osteoporozei prin deficitul de estrogeni determinat de
hipogonadism);

• prezervarea funcției hipofizare;

• supresia dezvoltării adenomului hipofizar.

 Tratamentul prolactinomului

Metodele terapeutice includ :

• terapia medicamentoasă (agoniștii dopaminergici),
• terapia chirurgicală
• radioterapia hipofizară.

Agoniștii dopaminergici: reprezintă tratamentul de elecție

pentru prolactinoame. Sunt derivați de ergot:
bromocriptină (administrare zilnică, efecte adverse mai
mari) și cabergolina (administrare săptămânală, efecte
adverse mult mai reduse). Scad secreția de prolactină și
reduc volumul tumoral.
 Tratamentul prolactinomului

•Tratament chirurgical: abordul transfenoidal reprezintă procedura de

elecție pentru prolactinamele rezistente la agoniștii dopaminergici.
Abordul transfrontal se recomandă numai în cazul tumorilor cu
extensii majore supraselare și necesită asociera terapiei
medicamentoase și a radioterapiei, deoarece terapia chirurgicală lasă
aproape întotdeauna reziduuri tumorale.

•Radioterapia: este recomandată unei minorități de pacienți cu

macroadenoame cu hiperprolactinemie persistentă, care nu au putut fi
controlate prin intermediul chirurgiei sau tratamentului
medicamentos.
 Testarea cunoștiințelor

1. Metoda imagistică de elecție în patologia tumorală hipofizară este:

A. Radiografia;
B. Rezonanța magnetică nucleară;
C. Tomografia computerizată.

2. La un pacient cu semne sau simptome sugestive pentru

acromegalie și valori crescute ale GH, care din următoarele teste
este utilizat în vederea stabilirii diagnosticului:
A. Testul toleranței orale la glucoză;
B. Testul de stimulare cu arginină;
C. Testul cu glucagon.
 Testarea cunoștiințelor
3. Apreciaţi corectitudinea afirmaţiilor de mai jos referitoare
la tratamentul stomatologic la pacienții cu acromegalie în
evoluție:

A. Tratamentul protetic şi corector la pacienții cu acromegalie în

evoluție nu este recomandat înaintea tratamentului afecţiunii
endocrine;
B. Tratamentul protetic şi corector la pacienții cu acromegalie în
evoluție este recomandat înaintea tratamentului afecţiunii
endocrine.
C. Procesele acute şi subacute (abcese, carii) se tratează indiferent de
momentul evolutiv al bolii.
 Bibliografie selectivă

• Grigore D. Endocrinologie clinică, Editura Universitară Carol

Davila, Ediția III, 2015.
• Ghid de Tratament al Acromegaliei elaborat de Comisia de
Endocrinologie a Ministerului Sănătății, 2010.
• Circo E. Patologia endocrină în practica stomatologică, Ovidius
University Press, 1999
• Greenspan’s Basic & Clinical Endocrinology, 9th Edition, Gardner
DG și Shoback D (Eds), McGraw Hill, 2011
• Resurse on-line: - www.google.com