Fiziopatologie curs 4

FIZIOPATOLOGIA SISTEMULUI ENDOCRIN

După sinteză, hormonii sunt depozitaţi în vezicule. Prin stimularea celulelor endocine, hormonii
sunt secretaţi în circulaţie. Transportul lor la distantă, la celulele ţintă, este mediat de proteine
plasmatice specifice cu rol de trasportor sau se face sub forma de hormoni liberi. Sunt activi
doar hormonii liberi, nu şi cei legaţi de proteine. Unii hormoni sunt secretaţi in formă inactivă şi
necesită o activare ulterioară. La nivelul celulelor ţintă hormonii se fixează pe receptori
specifici, de la care are loc transducţia intracelulară a semnalului prin stimularea transportului
unor molecule mici, electroliţi sau prin stimularea expresiei unor gene.
Hormonii pot acţiona autocrin (asupra celulei care i-a secretat), paracrin (asupra celulelor
vecine) şi endocrin ( la distanţă de sursa producătoare, unde ajung pe cale sanguină).

!!! Obs.
1. Sistemul endocrin este in interrelaţie cu sisternul nervos şi sistemul imun prin
intermediul mediatorilor specifici fiecarui sistem.
2. Există răspunsuri încrucişate = hormonii se leagă şi de receptorii altor hormoni, dar cu
afinitate mai mică => efecte combinate (ex. TSH se leagă şi de receptorii LH, FSH; hormonii
glucocorticoizi se leagă şi de receptorii hormonilor mineralocorticoizi)
3. poate să apară fenomenul de saturaţie la nivelul receptorilor => creşterea concentraţiei de
hormoni determină reducerea numărului de receptori, iar scăderea concentraţiei de hormoni
stimulează creşterea numărului de receptori.
În concluzie, efectele hormonilor depind de:
• factorii de stimulare ai sintezei/secreţiei hormonilor
• sinteza, depozitarea, secreţia hormonilor
• transportul plasmatic al hormonilor
• numărul, structura şi funcţia receptorilor
• transducţia intracelulară a semnalului în celula ţintă.

TULBURĂRILE REGLĂRII SECREŢIEI HORMONALE

În ceea ce priveşte reglarea secreţiei hormonale două glande cu origine embrionară nervoasă
(medulosuprarenala şi neurohipofiza) sunt reglate nervos, iar restul sunt reglate umoral. O
consecinţă importantă a feedback-ului este faptul că hormonii au o durată de viaţă limitată şi
că majoritatea hormonilor sunt secretaţi pulsatil. De aici şi precauţia necesară în interpretarea
datelor bazate pe eşantioane izolate.
Hipofuncţia endocrină poate fi cauzată de:
 Hiposecreţie
 Rezistenţă la hormon
 defecte ale receptorilor
 defecte de transduncţie intracelulară a semnalelor
 anticorpi împotriva receptorilor
 saturaţia receptorilor.
Hiperfuncţia endocrină poate fi determinată de hipersecreţie prin:
 hiperplazia glandei hipofize
 tumori ale glandei endocrine
 substanţe asemănătoare hormonilor.

1. TULBURĂRI DE REGLARE PRIN FACTORI UMORALI SPECIFICI

Există două categorii de hormoni din punct de vedere al reglării prin factori specifici:
a. Hormoni secretaţi independent de reglarea hipotalamo-hipofizară

1
Fiziopatologie curs 4

Ex.
Insulina depinde doar de funcţia celulei ţintă (uitilizatorul de glucoza), respectiv de nivelul
glicemiei.
Rezultă trei tipuri de tulburări ale secreţiei de insulină:
• Insuficienţa pancreatică  scade insulina  scade glicoliza hepatică  hiperglicemie
• Insuficienţa hepatică  scade glicoliza hepatică  hiperglicemie  stimulare
pancreatică  hiperinsulinism
• Tumori insulinosecretante/hiperaminoacidemii  hiperinsulinism  hipoglicemie

b. Hormoni dependenţi de reglarea hipotalamo-hipofizară = axul hipotalamo-hipofizar

reglează prin feedback pozitiv secreţia glandelor, iar hormonii glandelor reglează prin feedback
negativ axul hipotalamo-hipofizar => tulburarea unei verigi dereglează tot circuitul.
Rezultă că mărirea/scăderea secreţiei hormonale dependente de axul hipotalamo-hipofizar poate
fi determinată de una din trei variante de creştere/scădere a secreţiei hormonale:
1. liberine hipotalamice   hormoni tropi hipofizari   hormonii glandei endocrine
2.  hormoni tropi hipofizari hormonii glandei endocrine   liberine hipotalamice
3.  hormonii glandei endocrine   liberine hipotalamice   hormoni tropi hipofizari

1. liberine hipotalamice   hormoni tropi hipofizari   hormonii glandei endocrine

2.  hormoni tropi hipofizari   hormonii glandei endocrine   liberine hipotalamice
3.  hormonii glandei endocrine   liberine hipotalamice   hormoni tropi hipofizari

2. TULBURĂRILE DE REGLARE LA NIVELUL PROTEINELOR TRANSPORTOARE

•  sintezei/afinităţii proteinelor transportoare   hormonii transportaţi la celula ţintă 
hormonii totali prin scăderea hormonilor legaţi + hormonii liberi (care determina efectul) 
efectul hormonilor
• sintezei/afinităţii proteinelor transportoare  hormonii totali prin creşterea
hormonilor legaţi + hormonii liberi (care determină efectul)  efectul hormonilor

3. TULBURĂRILE DE REGLAREA LA NIVELUL RECEPTORILOR

•  numărului/sensibilităţii/anomalii morfo-funcţionale ale receptorilor   efectului
hormonilor  liberine, hormoni tropi, hormonii glandei periferice
•  afinitatea receptorilor  efectul hormonilor

TULBURĂRI HIPOTALAMICE ŞI HIPOFIZARE

Hipotalamusul este regiunea creierului care controlează un număr imens de funcţii. Glanda
pituitară secretă o baterie de hormoni care influenţează practic toate procesele fiziologice.

!Glanda pituitară poate fi rege, dar puterea din spatele tronului este în mod clar hipotalamusul.

Celule individuale din cadrul hipofizei secretă un singur hormon sau eventual doi în unele cazuri.
Astfel, hipofiza anterioară conţine cel puţin şase endocrinocite distincte. Un mecanism important
pentru controlul şi eliberarea hormonilor este inhibarea prin feedback negativ.

ADENOAMELE HIPOFIZARE
Adenoamelor hipofizare sunt neoplasme benigne, ce apar de la unul din tipurile de celule
pituitare anterioare. Consecinţele au două mecanisme:

2
Fiziopatologie curs 4

(1) extinderea masei tumorale intracraniene, deoarece hipofiza este într-un spaţiu închis, cu o
capacitate foarte limitată de a găzdui o masă în expansiune
(2) sindroame induse de deficitul/supraproducţia de hormoni (a se vedea boli specifice).

Extinderea intracraniană a masei tumorale poate duce la:

 cefalee, din cauza tensiomării dura mater
 hidrocefalie, prin blocarea fluxului LCR
 defecte vizuale (hemianopsie bitemporală), datorită compresiei a fibrelor din
chisma optică
 paralizii ale nervilor cranieni şi epilepsia lobului temporal, datorită extensiei
laterale a tumorii
 rinoreea LCR, prin erodarea ţesutului osos.

Hiperprolactinemia este cel mai frecvent sindrom de hipersecreţie de hormon hipofizar atât la
bărbaţi cât şi la femei. Sarcina şi alăptarea sunt cauzele fiziologice importante ale
hiperprolactinemiei. Hiperprolactinemia asociată somnului revine la normal în termen de o oră
de trezire. Stimularea mameloanelor, orgasmul sexual pot creşte de asemenea PRL. Adenoamele
hipofizare PRL-secretante (prolactinoame) sunt cele mai frecvente cauze patologice.

Producţia de hormon de creştere (GH) este modulată de mai mulţi factori, inclusiv de stres,
exerciţiu, nutriţie, somn şi de hormonul de creştere în sine. Cu toate acestea, reglatorii primari
sunt doi hormoni hipotalamici şi un hormon din stomac:
• hormonul de eliberare a hormonului creştere (GHRH) stimulează atât sinteza şi secreţia de
hormon de creştere.
• somatostatina (SS), un peptid produs de mai multe ţesuturi din organism, inclusiv de
hipotalamus, inhibă eliberarea hormonilor de creştere ca răspuns la GHRH şi alţi factori de
stimulare, cum ar fi concentraţia scăzută de glucoză din sânge.
• ghrelina, este un hormon peptidic secretat de stomac, care se leagă de receptorii pentru
somatotrop şi stimulează puternic secreţia de hormon de creştere.

Integrarea tuturor factorilor care afectează sinteza GH determină o secreţie pulsatilă.

Concentraţiile bazale de GH în sânge sunt foarte scăzute. La copii şi adulţi tineri, perioada cea
mai intensă de eliberare a hormonul de creştere este la scurt timp după debutul somnului
profund. Rata de secreţie GH din hipofiza anterioară este cea mai mare in jurul pubertăţii, şi va
scădea progresiv ulterior. Cauza scăderii normale a GH cu înaintarea în vârstă nu este bine
înţeleasă, dar se crede că este rezultatul, în parte, a creşterii secreţiei de somatostatină.

Lipsa efectului GH poate rezulta nu numai dintr-un deficit în producţia de GH, ci şi prin
rezistenţa la hormon.
Manifestările de deficit de GH depind de vârsta de debut:
• Copiii cu deficit de GH prezintă întârzierea creşterii sau nanism hipofizar.
• Adulţii cu deficit de GH prezintă hiperlipidemie, schimbări în compoziţia corpului (reducerea
masei slabe a organismului, creşterea masei grase cu depunerea selectivă de grăsime viscerală
intraabdominal), insuficienţă ventriculară stângă, hipertensiune arterială, demineralizarea osoasă
cu risc crescut de fracturi.

Efectul hipersecreţiei de GH este de asemenea dependent de vârsta de debut şi este văzut ca

două tulburări distincte:
• Gigantismul este rezultatul secreţiei excesive de GH, care începe la copii sau adolescenţi.
• Acromegalia este determinată de secreţia excesivă de hormon de creştere la adulţi.
Consecinţele excesului de GH includ:

3
Fiziopatologie curs 4

• creşterea oaselor late (bose frontale, mâini şi picioare de dimensiuni mărite, prognatism,
lărgirea spaţiului dintre dinţii incisivi inferiori)
• proliferarea ţesuturilor moi (cresc numerele la pantofi sau la manuşi, se modifică expresia feţei)
• organomegalie (macroglosie, cardiomegalie, hepatomegalie, etc)
• diabet zaharat (25% din pacienţi) deoarece GH contracarează acţiunea insulinei
• alte manifestări: hiperhidroză, tenul gras, artropatie, cifoza, sindrom de tunel carpian, astenie
musculară proximală, schimbarea vocii, risc crescut de polipi şi tumori maligne colonice.
Frecvent sunt asociate şi alte endocrinopatii.

DISFUNCŢIILE TIROIDIENE

HIPERTIROIDISMUL
Hipertiroidismul ar putea rezulta din cauze diferite. Cele mai importante sunt:
1. creşterea sintezei şi secreţiei de hormoni tiroidieni
2. distrugerea glandei tiroide cu eliberare de hormoni tiroidieni
3. Ingestia de excesivă de hormoni tiroidieni exogeni.

La om cea mai comună formă de hipertiroidism este boala Graves, o boala autoimună, în care
autoanticorpii anti receptori TSH (TSH-R) au efect stimulator şi induc stimularea continuă a
sintezei de hormoni tiroidieni. Consecinţa este că hormonii tiroidieni inhibă sinteza de TSH şi
nivelul plasmatic al acestuia scade (hipertiroidism primar). În adenoamele hipofizare TSH-
secretante (hipertiroidism secundar) şi în boala hipotalamică cu producţie excesivă TRH
(hipertiroidism terţiar), hipertiroidismul este însoţit de TSH plasmatic crescut.
Pacienţii cu boală Graves pot dezvolta hipotiroidism mai târziu, prin mai multe mecanisme:
(1) ablaţia tiroidian prin chirurgie sau radioterapie I131
(2) tiroidita autoimuna, ducând la distrugerea glandei tiroide
(3) dezvoltarea de anticorpi care blochează TSH-R.

Consecinţele hipertiroidismului includ:

 creşterea termogenezei - creşte rata metabolismului bazal, ceea ce duce şi la pierderea în
greutate, în ciuda aportului alimentar crescut.
 activitate crescută SNC - nervozitate, iritabilitate, labilitate emoţională, nelinişte, şi
chiar manie şi psihoză. Pacienţii se plâng de imposibilitate de concentrare şi performanţă
redusă la locul de muncă sau la şcoală, tremor, reflexe exagerate, cu o fază de relaxare
rapidă.
 creşterea debitului cardiac, ca urmare a creşterii ritmului cardiac (tahicardie) şi a
contractilităţii miocardice, a reducerii rezistenţei vasculare periferice; la pacienţii
vârstnici poate apare fibrilaţie atrială; un hipertiroidism de lungă durată poate duce la
cardiomegalie şi insuficienţă cardiacă congestivă severă.
 creşterea catabolismului proteic determină scăderea masei musculare până la atrofie şi
scăderea eficienţei musculare prin modificări ale miozinei (miopatie tirotoxică); astenia
musculară proximală poate interfera cu mersul pe jos, alpinismul, sau ridicarea de
greutăţi; miastenia gravis sau paralizia periodică pot însoţi hipertiroidismul; astenia
musculară extremă poate provoca insuficienţă respiratorie; malnutriţia poate induce
disfuncţii hepatice.
 Hiperglicemie, prin creşterea gluconeogenezei hepatice, creşterea absorbţiei de
carbohidraţi şi degradarea crescută a insulinei.
 scăderea colesterolului plasmatic total, datorită creşterii numărului de receptori
hepatici pentru LDL, creşterii activităţii LPL şi a lipolizei.
 Creşterea necesarului de vitamine - în cazul în care sursele alimentare sunt inadecvate,
pot apare sindroame de deficienţă de vitamine.

4
Fiziopatologie curs 4

 activitatea osteoblastică şi osteoclastică sporită (stimulează producţia osteoblastică de

IGF-I) determină scăderea densităţii osoase şi creşterea fragilităţii scheletice,
hipercalcemie, hipercalciurie şi uneori, pot aparea fracturi patologice
 creşterea motilităţii GI (hiperdefecaţie)
 modificarea metabolismului hormonilor steroizi determină la femei oligomenoree şi
scăderea fertilităţii, iar la bărbaţi scăderea fertilităţii şi impotenţă; la bărbaţi ginecomastia
poate apare secundar conversiei periferice crescute a androgenilor la estrogeni.
 creşterea concentraţiei plasmatice a peptidului natriuretic atrial (ANP) şi precursorii
săi.
 oftalmopatia tiroidiană – Creşterea presiunii intraorbitare determină diplopie şi
neuropatie optică. Din motive necunoscute, oftalmopatia Graves este mai severă la
fumători şi poate fi exacerbată prin terapie cu iod radioactiv.
o Deşi patogenia oftalmopatiei tiroidiene rămâne neclară, există dovezi că TSH-R
pot avea un antigen comun care este exprimat în orbită şi acest lucru ar explica
asocierea strânsă cu tiroidita autoimuna.
o În plus, citokine par să joace un rol major în oftalmopatia tiroidiană: muşchii
extraoculari sunt infiltraţi de către celulele T activate, iar eliberarea de citokine
(cum ar fi IFN-alfa, TNF, IL-1) rezultate din activarea fibroblastelor şi creşterea
sintezei de glicozaminoglicanilor ce reţin apa, conduc la tumefierea musculară şi
deplasarea anterioară a globului ocular, exoftalmia. Mai târziu, are loc fibrozarea
ireversibilă a muşchilor. Mediatorii inflamatori stimulează și adipocitele
retrobulbare crescând cantitatea de grăsime din acest spațiu.
o Asociat mai contribuie la realizarea exoftalmiei şi retracţia pleoapelor, indusă de
creşterea tonusului simpatic.
 Modificări cutanate: tegumentele sunt transpirate, catifelate şi calde datorită
vasodilataţiei periferice; din cauza melanozei bazale şi a depunerii de hemosiderină în
jurul capilarelor dermice şi în glandele sudoripare, pe extremităţile inferioare şi paturile
unghiiale poate fi văzută hiperpigmentare; dermopatia tirotoxică are patogenie neclară
și este consecința acumulării de glicozaminoglicani pretibial (mixedem pretibial).
 Pot apare şi modificări la nivelul degetelor: onicoliză (retractare a unghiilor de pe patul
unghial), hipocratism digital.
Hipertiroidismul netratat sau o boală intercurentă asociată, poate decompensa disfuncţia
tiroidiană (tirotoxicoză). Pacienţii prezintă tahicardie, febră, agitaţie, greaţă, vărsături, diaree, şi
nelinişte sau psihoză.

HIPOTIROIDISMUL
Hipotiroidismul este caracterizat prin niveluri serice ale T4 şi T3 anormal de scăzute. Nivelul
tiroxinei libere este întotdeauna scăzut.

Cea mai frecventă cauză dobândită este tiroidita lui Hashimoto. Patogeneza tiroiditei
Hashimoto este neclară. Este posibil ca un defect al limfocitelor T să permită să se formeaze
autoanticorpi.
Consecinţele hipotiroidismului sunt opuse celor din hipertiroidism:
 Rata metabolismului bazal scăzut duce la creşterea în greutate în ciuda aportului
alimentar redus, hipotermie, intoleranţă la frig.
 la sugari sinapsele nu se dezvoltă normal, mielinizarea este defectuoasă şi apare retard
mental.
 adulţii au mai multe anomalii neurologice reversibile (vorbit încetinit, uitare, scăderea
auzului, ataxie); unii pacienţi însă au simptome mentale severe (demenţă sau psihoză);
reflexe osteotendinoase sunt lente, cu o fază de relaxare încetinită; paresteziile sunt

5
Fiziopatologie curs 4

comune, adesea cauzate de neuropatii de compresie care rezultă din acumularea de

mixedem (sindromul de tunel carpian şi sindromul de tunel tarsal).
 slăbiciune musculară, crampe, şi rigiditate - fiziopatologia este incomplet înţeleasă.
 Scăderea debitului cardiac şi volumul diastolic în repaus, creşterea rezistenţei
vasculare periferice.
o La început modificările de performanţă cardiacă sunt legate de schimbările
condiţiilor de încărcare şi a frecvenţei cardiace
o hipotiroidismul cronic este asociat cu bradicardie şi cardiomiopatie; aceste
modificări se pot datora depunerilor excesive de mucopolizaharide în interstitiul
dintre fibrele miocardice, ducând la degenerarea fibrelor, scăderea contractilităţii,
debit cardiac scăzut, dilatare cardiacă şi insuficienţă cardiacă congestivă.
o Colecţiile pericardice (cu conţinut ridicat de proteine) pot duce la modificări
ECG, cu unde T aplatizate, dar tamponada cardiacă este rară.
 Scăderea răspunsului ventilator la hipercapnie si hipoxie, incidenţa crescută a apneei în
somn - miopatie a muşchilor căilor aeriene superioare, slăbiciune a diafragmului
 colesterolul plasmatic şi nivelul trigliceridelor cresc datorită activităţii scăzute a
lipoprotein-lipazei şi scăderii formării de receptori LDL hepatici.
 la copii creşterea oaselor este încetinită şi maturare scheletică este întârziată,
deoarece secreţia glandei pituitare de hormon de creştere poate fi deprimată (hormonii
tiroidieni sunt necesari pentru sinteza acestuia); dacă nu sunt recunoscute aceste
consecinţe, determină deficit permanent de înălţime.
 anemie normocromă, normocitară ca urmare a eritropoezei scăzute; anemie moderată
macrocitară poate apărea ca urmare a scăderii absorbţiei vitaminei B12.
 Constipatia este o comună şi reflectă scăderea motilităţii gastro-intestinale.
 pielea este uscată şi rece
o În mod normal, pielea conţine o serie de proteine complexate cu polizaharide
(acid condroitin sulfuric, acid hialuronic). În hipotiroidism, aceste complexe se
acumulează, promovează retenţia de sodiu şi apă şi produc mixedem. Acumularea
de mucopolizaharide în laringe poate duce la răguşeală.
 părul este fragil şi lipsit de luciu, frecvent se pierde păr de pe corp (în special de pe scalp
şi zona laterală a sprâncenelor).
 Carotenemia (colorare galben-portocalie a pielii) poate apare deoarece hormonii
tiroidieni sunt necesari pentru conversia hepatică a carotenului în vitamina A.
 La femei, hipotiroidismul poate duce la menoragie, cicluri anovulatorii. Alternativ,
ciclului menstrual poate deveni deficitar secundar diminuării secreţiei de gonadotropine.
Pacienţii pot prezenta hiperprolactinemie, deoarece TRH stimulează eliberarea de
prolactina, iar hormoni tiroidieni în mod normal un efect inhibitor asupra secreţiei de
prolactină.
 La bărbaţi, hipotiroidismul poate provoca infertilitate şi ginecomastie prin secreţie
crescută de prolactină.
 scăderea concentraţiei plasmatice de ANP determină vasoconstricţie şi astfel se reduce
fluxul sanguin renal şi filtrarea glomerulară. Capacitatea redusă de a elimina apa poate
provoca şi hiponatremie de diluţie. Cu toate acestea, nivelul creatininei serice este de
obicei normal.
Hipotiroidismul sever şi de lungă durată, netratat, poate duce la o stare de comă
mixedematoasă. Această condiţie este, de obicei precipitată de o boală intercurentă, cum ar fi o
infecţie, accident vascular cerebral sau de un medicament (sedativ, hipnotic). Rata mortalităţii se
apropie de 100%, cu excepţia cazului în care coma mixedematoasă este recunoscută şi tratată
prompt.

6
Fiziopatologie curs 4

TRH hipotalamic T3, T4 TRH hipotalamic

TSH hipofizar TSH hipofizar
proteine de transport proteine de transport
(tireoglobulina) (tireoglobulina)
numărului/sensibilitatii numărului/sensibilitatii
receptorilor receptorilor
efectul T3, T4 efect normal efectul T3, T4
=>HIPOTIROIDISM =>EUTIROIDISM =>HIPERTIROIDISM
Sensibilitate la frig Termogeneză Temperatură corporală
crescută
glicozaminoglicanii =>reţin catabolismul proteinelor Emaciere
apa => MIXEDEM Osteoporoză
Hiperlipemie  lipoliza greutatea corporală
greutatea corporală
hipoglicemie Glicogenoliza, hiperglicemie
gluconeogeneza
Tegumente uscate  sudoraţia, secreţia sebacee Hipersudoraţie
seboree
Anemie  absorbţia Vitaminei B12 tahipnee
bradipnee consum de O2
Bradicardie  răspunsul la catecolamine Tahicardie
Hipotensiune arterială HTA
Insuficinţă cardiacă diaree
Reflux gastro-esofagian
constipaţie
Retenţie de apă şi sodiu  filtrarea renală (ANP) deshidratare
Nanism tiroidian  dezvoltarea în lungime a Talie înaltă la copii
disproporţionat la copii oaselor Osteoporoză la adult
Cretinism până la trei dezvoltarea sistemului Insomnie, hiperreflexie,
săptămîni nervos anxietate, tremor
Mai tîrziu hiporeflexie,
depresie, scade memoria

GUŞA
Guşa este o creştere difuză a tiroidei. Cel mai frecvent este indusă de stimularea prelungită de
către TSH (sau un agent tip TSH). Stimularea poate fi rezultatul uneia dintre cauzele de
hipotiroidism sau de hipertiroidie. Alternativ, guşa poate apărea la un pacient clinic eutiroid.
Deficitul de iod este cea mai frecventă cauză de guşă în ţările în curs de dezvoltare.

Patogeneza în guşă rezultă din sinteza scăzută a T4 şi o creştere progresivă a TSH seric: pe
măsură ce creşte TSH, reutilizarea iodului este accelerată şi raportul T3/T4 creşte. De aceea T3
poate fi crescut sau normal şi pacientul să fie eutiroid. Dacă disfuncţia se agravează, T3 şi T4
scad, TSH creşte şi pacienţii devin clinic hipotiroidieni.
În stadiile incipiente de guşă, există o creştere difuză a glandei, cu hiperplazie celulară cauzată
de stimularea TSH. Mai târziu, stimularea TSH continuă, se pot dezvolta noduli mai mult în
unele zone şi în altele să apară atrofie şi fibroză, producând o guşă multinodulară. Noduli devin
TSH-independenţi (noduli autonomi).

7
Fiziopatologie curs 4

Etiopatogenia guşei
I. guşa asociată cu hipotiroidism sau eutiroidie
 Deficitul de Iod - interferează cu biosinteza de hormon
 Excesul de iod - blochează secreţia de hormon
 Dieta guşogenă (de exemplu, hreanul, patrunjelul, varza, napi, manioc) – interferează
cu biosinteza de hormon
 Medicamente guşogene (de exemplu, nitroprusiat, acid aminosalicylic) - interferează
cu biosinteza hormonului
 Litiu - blochează secreţia de hormon
 Tulburări congenitale în biosinteza hormonilor
 Rezistenţă pituitară şi periferică la hormoni tiroidieni
II. Guşa asociată cu hipertiroidism
 Boală Graves Ab TSH-R [STIM] - stimularea glandei
 Guşa multinodulara toxică - hiperfuncţiei autonomă
 Adenom hipofizar TSH secretor
 Tiroidită

Consecinţele clinice după decenii de stimulare TSH sunt determinate de:

o hipertrofia enormă şi extindera glandei, cu obstrucţia traheei sau disfagie secundară
obstrucţiei esofagului.
o unii pacienţi cu guşă multinodulară dezvoltă târziu hipertiroidism (adenom toxic - boala
lui Plummer), în special după administrarea de iodură sau medicamente care conţin iod.

DISFUNCŢIILE CORTICOSUPRARENALIENE

EXCESUL DE GLUCOCORTICOIZI
Cauze :
- iatrogenă (administrare terapeutică excesivă de glucocorticoizi)
- tumori secretante de h. CSR (ale CSR sau ale altor organe – carcinom bronho-pulmonar),
- stimularea secreţiei prin exces de ACTH (tumori ale hipofizei)- boala Cushing.

Consecinţele excesul de glucocorticoizi:

- tulburări metabolice:
o metabolismul glucidic - favorizează instalarea diabetului zaharat secundar în care
secreţia de insulină este crescută adaptativ (glucocorticoizii stimulează
gluconeogeneza hepatică şi inhibă pătrunderea glucozei în celule).
o metabolismul lipidic – deoarece glucocorticoizii stimulează lipoliza, AGL rezultaţi
din intensificarea acesteia sunt folosiţi în ficat pentru sinteza unor cantităţi mari de
VLDL,; adiţional, ficatul produce din AGL (rezultaţi în exces din lipoliză) corpi
cetonici; acumularea de ţesut adipos este caracteristic centripetă (acumulare mai mare
în regiunea trunchiului şi abdominală, precum şi în regiunea gâtului şi a feţei – facies
de ,,lună plină”, în detrimental acumulării la nivelul membrelor); această dispunere a
ţesutului adipos rezultă din sensibilitatea diferită a diferitelor regiuni la acţiunea
glucocorticoizilor şi a insulinei.
o metabolismul proteic – glucocorticoizii favorizează catabolismul proteinelor
determinând apariţia fatigabilităţii musculare prin scăderea masei musculare;
adiţional apare osteoporoza ca urmare a degradării maricei osoase, striile angioide
(prin degradarea fibrelor de colagen din structura pielii) şi purpura (prin degradarea
fibrelor de colagen din peretele vascular şi fragilitate vasculară);
8
Fiziopatologie curs 4

- tulburări de vindecare a plăgilor – determinate de inhibarea de către glucocorticoizi a

proliferării fibrelor de colagen cu întârzierea proceselor de reparaţie tisulară; adiţional,
glucocorticoizii în exces determină scăderea imunităţii favorizând instalarea infecţiilor
(datorită favorizării limfopeniei şi scăderii producţiei de anticorpi).
- tulburări vasculare – sub acţiunea glucocorticoizilor creşte sensibilitatea la acţiunea
catecolaminelor, rezultând creşterea contractilităţii cardiace şi vasoconstricţie, cu creşterea
rezistenţei vasculare periferice; rezultatul este apariţia hipertensiunii arteriale secundare; la
apariţia HTA mai contribuie şi retenţia crescută de Na şi apă.
- tulburări sanguine- glucocorticoizii determină (prin stimulare medulară) policitemie,
neutrofilie şi trombocitoză; consecutiv, apare sindromul de hipervâscozitate sanguină cu
hipercoagulabilitate; în aceste condiţii, există un risc crescut pentru obstrucţii vasculare
trombotice (infarct miocardic, accident vascular cerebral); la creşterea riscului pentru
obstrucţii vasculare mai contribuie şi HTA secundară şi hiperlipidemia (prin accelerarea
procesului de ateroscleroză).
- tulburări digestive – posibila apariţie a ulcerului gastric şi duodenal prin inducerea creşterii
secreţiei de acid clorhidric şi reducerea secreţiei de pepsină.
- tulburări nervoase - prin creşterea excitabilităţii sistemului nervos favorizează instalarea
tulburărilor psihice.

DEFICITUL DE GLUCOCORTICOIZI
Consecinţele deficitului de glucocorticozi sunt:
- produce tulburări ale metabolismului glucidic cu hipoglicemie ; apare mai frecvent în
deficitul de hormoni corticosuprarenalieni cauzat de insuficienţa hipofizară (lipseşte efectul
hiperglicemiant al STH-ului).
- hipoglicemia activează sistemul nervos vegetativ simpatic, inhibă eliberarea de insulină,
intensifică lipoliza şi catabolismul proteic (efect determinat de scăderea cantităţii de
insulină şi creşterea epinefrinei).
- epinefrina - stimulează contractilitatea cardiacă – tahicardie, stimulează secreţiea
sudorală – transpiraţii excesive.
- cu timpul, reducerea sensibilităţii receptorilor cardiaci şi ai vaselor de sânge la acţiunea
catecolaminelor determină scăderea tensiunii arteriale (chiar dacă există o concentraţie
sanguină crescută a catecolaminelor).
- diminuarea secreţiei de acid clorhidric, la nivelul stomacului, favorizează instalarea
infecţiilor gastro-intestinale ;
- diareea şi vărsăturile frecvente determină pierderea unor cantităţi crescute de apă şi
electroliţi, fenomene care favorizează instalarea deshidratării.
- lipsa efectului glucocorticoizilor asupra măduvei osoase duce la anemie, neutropenie,
eozinofilie şi limfocitoză.
- lipsa efectului glucocorticoizilor la nivel cerebral favorizează instalarea depresiei.

ACTH Hormoni glucocorticoizi ACTH (BOALA

 Hormoni glucocorticoizi CUSHING)
 Hormoni glucocorticoizi
(SINDROM CUSHING)
efectul glucocorticoizilor efect normal efectul glucocorticoizilor
(BOALA ADDISON)
hipoglicemie gluconeogeneza hiperglicemie
utilizarea glucozei
proteoliza muşchii striaţi/creşterea
osteoporoză
greutate corporală lipoliza adipos Hiperlipemie

9
Fiziopatologie curs 4

Hiperlipemie VLDL ateroscleroză

Bradicardie  răspunsul la catecolamine Tahicardie
Hipotensiune arterială HTA
Insuficinţă cardiacă vasoconstricţie
Neutropenie celule sanguine Neutrofilie
Limfocitoză Limfocitopenie
Eozinofilie Eozinopenie
Anemie Policitemie
trombocitopenie Trombocitoză
Infecţii gastrointestinale secreţia de HCl şi pepsină Ulcer gastrointestinal
deshidratare secreţia ADH hiperhidratare
depresie Stimulează Sistem nervos Sindrom psihogen

10