:

SUBIECTUL NURSING-UL SPECIFIC ÎN AFECȚIUNULE HIPOFIZEI

Noţuni anatomice ale sistemului hipotalamo- hipofizar

Hipotalamusul asigură legătura dintre sistemul nervos şi sistemul endocrin.

Hipotalamusul are mai multe fincţii:
- Reglează respiraţia, circulaţia, metabolizmul, termoreglarea şi diureza;
- Reglează funcţiile sexuale;
- Controlează starea emoţională, procesele psihice în organism; reglează somnul, memoria.
Sunt două tipuri de hormoni hipotalamici: liberine care au rolul stumulator şi statinele care au rol inhibitor
asupra secreţiei de hormoni şi anume:
- Liberinele – (neurohormonii activatori):
 TRH (hormonul tireotrop) care stimulează secreţia de TSH (hormonul tireostimulant);
 PRL ( hormonii gonadotropi şi prolactina) – LH-RH(gonadoliberina) care stmulează secreţia de
FSH ( hormoni foliculostimulanţi) şi LH (hormonul luteinizant);
 CRH (corticoliberina) care stimulează secreţia ACTH ( adrenocorticotrop) şi beta-lipoproteinei
LPP ( hormon lipotrop)
 SRH (somatoliberina) care stimulează secreţia de STH (hormon somatotrop).
- Statinele – (neurohormonii inhibitori):
 Somatostatina care inhibă secreţia de STH (H. Somatotrop) şi TSH (h. Tireostimulant)
 Dopamina care inhibă secreţia de TSH (h. Tireostimulant) şi PRL (prolactina).
- Hormonii hipotalamici neurohipofizari:
 ADH( hormonul antidiuretic, vasopresina) care scade diureza şi secreţia sudoripară şi
deasemenea produce contracţii ale musculaturii uterine.
 OXT (oxitocina) care este un vasodilatator şi stimulează contracţiile musculaturii uterine.

Glanda hipofiză ( glanda pituitară) , mai poartă denumirea de „glanda şefă” datorită legăturii directe pe
care o are cu centrul de control al SN – hipotalamusul.
Hipofiza este o glandă care este situată la baza creerului cu localizarea în şeaua turcească a osului sfenoidal şi
are 3 lobi: anterior – adenohipofiza, posterior – neurohipofiza şi intermediar.
Fiecare lob secretă hormoni.
Adenohipofiza secretă hormoni care controlează metabolizmul şi secreţia glandelor periferice ca tiroida,
suprarenalele şi gonadele:
 STH (h. somatotrop) care este responsabil de creşterea organismului;
 PRL (prolactina) provoacă şi menţine secreţia lactată;
 ACTH( h. adenocorticotrop) stimulează secreţia hormonilor corticosuprarenali;
 TSH (h. tireotrop) controlează secreţia hormonilor tiroidieni;
 LH (h. luteinizant) stimulează secreţia de hormoni sexuali, ovulaţia şi spermatogeneza:
 FSH (h. foliculostimulant) la sexul feminin stimulează creşterea şi maturizarea foliculului
ovarian, astfel declanşează ovulaţia; iar la sexul masculin controlează spermatogeneza.
Neurohipofiza – este locul de depozitarea a hormonilor prodişi de hipotalamusul anterior.
Partea intermediară a hipofizei elimină hormonul MSH (melanocitostimulator) – polipeptid

Maladiile cele mai răspîndite ale sistemului hipotalamo - hipofizar sunt:

Acromegalia este o maladie hipotalamo-hipofizară ce se manifestă prin dezvoltarea unui dezechilibru
hormonal, datorită intensificării secreţiei hormonului de creştere – STH (hormonul somatotrop), în rezultatul
căreiea are loc creşterea accentuată şi neproporţională a scheletului şi organelor interne.
Gigantismul este afecţiune hipotalamo-hipofizară ce se caracterizează prin mărirea secreţiei hormonului
somatotrop al hipofizei ce se manifestă prin dezvoltarea exesivă a taliei, care depăşeşte cu cel puţin 20%
înălţimea medie corespunzătoare vărstei şi sexului, adică 200-205 cm.
Nanizmul hipofizar este o afecţiune hipotalamo-hipofizară caracterizată prin tulburări de creştere şi
dezvotare, cauzate de scăderea secreţiei STH (hormonul de creștere) al hipofizei.
Diabetul insipid este o afecţiune endocrină ce se dezvoltă ca rezultat al deficitului de sinteză, transport şi
eliberare a hormonului antidiuretic – vasopresina, ca rezultat rinichii îşi pierd capacitatea de a concentra urina.

Boala Iţenco Cushing este o maladie hipotalamo-hipofizară cu hipersecreţia de ACTH (hormonul

adenocorticotrop) şi o hiperstimulare a structurii şi funcţiei corticosuprarenalelor.
Boala Addison este o maladie rar întâlnită ce apare atunci când suprarenalele nu produc cantitatea suficientă
de hormoni, în special cortizolul şi mai rar aldosteronul ( insuficienţa corticosuprarenală cronică) , un
simptom important fiind scăderea TA până la dezvoltarea şocului, scăderea ponderală, hipotonie musculară,
hiperpigmentare- pielea închisă la culoare.

Feocromocitomul este o tumoare benignă care se dezvoltă în medula suprarenală, dar poate avea şi altă
localizare, astfel ea secretă cantităţi mari de catecolamine (adrenalină și epinefrină și noradrenalină),
principalul simptom fiind hipertensiunea arterială 220mmHg sau chiar – 280 mmHg, 300mmHg.
 Nursing-ul specific în acromegalie

Acromegalia este o maladie hipotalamo-hipofizară ce se manifestă prin dezvoltarea unui dezechilibru

hormonal datorită intensificării secreţiei hormonului de creştere – STH (hormonul somatotrop) , în
rezultatul căreiea are loc creşterea accentuată şi neproporţională a scheletului şi organelor interne.

Este o maladie rar întâlnită, cu o prevalenţă la vârsta între 30 şi 40 ani, 3-4 cazuri la 1 mln. de populaţie.
Etiologia:
- tumori benigne (adenom) sau maligne (carcinom) a adenohipofizei;
- hiperplazia de celule somatotrope;
- tumori ale altor organe interne.
Tabloul clinic:
Semnele vizuale mai importante sunt dezvoltarea exagerată a capului, mâinilor şi a picioarelor, adică o
creştere exagerată a extremităţilor corpului. Aceşti pacienţi observă că nu mai pot purta inelele care le aveau
sau pantofii pe care le purtau înainte.

Atrage atenţia faţa pacientului – facies acromegalicus - : faţa se alungeşte, proiemină obrajii şi arcadele
zigomatice, creşte şi proiemină mandibula, nasul şi buzele se îngroaşă, se observă lărgirea spaţiilor
interdentare, se măresc pleoapele, limba, buzele.
 Mai tardiv apar şi alte semne ca: deformarea coloanei vertebrale şi a toracelui, apar cute grosolane ale pielii
pe frunte, pielea devine groasă, oasele membrelor devin groase, se dezvoltă hipertensiunea arterială, tembrul
vocii devine gros şi apare sforăitul din cauza obstrucţiei căilor respiratorii superioare, apar dureri osoase,
articulare, dereglări ale ciclului menstrual la femei şi disfuncţie erectilă la bărbaţi, se măresc unele organe
interne, apare o transpiraţie exesivă nocturnă.
Nursing-ul specific în gigantism
Gigantismul este afecţiune hipotalamo-hipofizară ce se caracterizează prin mărirea secreţiei
hormonului somatotrop al hipofizei ce se manifestă prin dezvoltarea exesivă a taliei, care depăşeşte cu
cel puţin 20% înălţimea medie corespunzătoare vărstei şi sexului, adică 200-205 cm.

Simptomatologie:
Se dezvoltă, de regulă la copii înainte de închiderea cartilajelor de creştere şi antrenează în procesul
patologic tot organismul adică toate sistemele şi organele.
Craniul este mare, deşi proporţional faţă de restul corpului. Membrele cresc mult în lungime, iar organele
interne sunt mari, şi corespund înălţimii.

Dacă tumoarea creşte în volum pot apărea dereglări neurologice şi poate fi retard mintal până la dibilitate
psihică.
Diagnosticul paraclinic a acromegaliei şi ale gigantismului:
1. examenul fizic: - compararea fotografiilor reale ale pacienţilor cu cele precedente, până la maladie.
2. Examenul de laborator:
 Analiza sângelui la STH (hormonul de creştere, somatotrop) – care este mărit.
  Analiza biochimică sângelui – hiperglicemie, fosfatemie, creşte fosfataza alcalină şi acizii graşi.
3. Radiografia bazei creierului unde este localizată şeaua turcească – vom depista că ea este lărgită din
cauza prezenţei tumorii.
4. Tomografia computerizată sau RMN (rezonanţa magnetică) cu ajutorul cărora se depistează localizarea şi
dimensiunile tumorii în hipofiză.

5. Examenul oftalmoscopic, examenul ultrasonor al organelor interne, examenul radiologic al scheletului,

etc.
Tratamentul:
Scopul tratamentului este de a restabili nivelul normal al STH-ui.
Pentru aceasta este necesar de a micşora dimensiunile tumorii pe hipofiză. Cu acest scop se efectuiază mai
multe tipuri de tratament: medicamentos, chimioterapia, radioterapia şi tratament chirurgical.
Chimioterapia cu somatostatin care inhibă secreţia hormonului de creştere, insulina, glucagonul şi TSH, dar
cu părere de rău efectul primit este de scurtă durată.
Tratamentul medicamentos – administrarea de bromcriptină, însă rar dă rezultate folosit de unul singur. De
aceea acest preparat se combină cu alte metode.
Tratamentul chirurgical – hipofizectomia este metoda cea mai efectivă. În gigantism se extirpează tumoarea
prin hipofizectomie care apoi este urmată de administrarea hormonilor sexuali care grăbesc închiderea
cartilajelor epifizare astfel stopând procesul de creştere a organismului.

Băieţilor se va administra testosteron sau testolen, iar fetiţelor li se vor efectua tratament estrogenic.
Radioterapia se efectuiază cu succes în acromegalie scăzînd astfel concentraţia de STH, dar se produce
efectul foarte lent, timp de 1-3 ani, şi de regulă ajungem la acest tip de tratament cînd celalte metode nu dau
efect pozitiv sau dacă tumoarea este inoperabilă.
Evoluţia:
Pacienţii cu acromegalie netratată au o speranţă de viaţă mică, mai mult din cauza complicaţiilor
cardiovasculare, cerebrale sau resiratorii. După intervenţiile chirurgicale supraveţuirea este posibilă, chir dacă
tumoarea a fost de dimensiuni masive funcţia hipofizei se restabileşte.

Nursing-ul specific în nanism hipofizar

Nanismul hipofizar este o afecţiune hipotalamo-hipofizară caracterizată prin tulburări de creştere şi
dezvotare, cauzate de scăderea secreţiei STH al hipofizei.
 Este o maladie în care creşterea este foarte lentă sau întârziată care apare în copilărie, înainte de osificarea
cartilajelor de creştere. Se socoate nanism un adult de sex masculin la o înălţime mai joasă de 130cm şi de sex
feminin mai jos de 120cm.
Cauza principală este deficitul de hormon somatotrop ce apare în urma:
1. Mutaţii genetice
2. Lezuni intracraniene
3. Tumori ale hipofizei
4. Traume craniocerebrale
5. Radioterapii, infecţii şi intervenţii chirurgicale la nivelul hipotalamusului şi a hipofizei.
Clasificarea:
 Formele clinice:
- Nanism hipofizar pur (insuficienţa hormonului somatotrop)
- Nanism hipofizar cu hipotiroidie (insuficienţa hormonilor somatotrop şi tireotrop)
- Nanism hipofizar cu hipotiroidie şi infantelism sexual (insuficienţa hormonilor somatotrop, tireotrop şi
gonadotrop).
Simptomatologie :
Nanismul hipofizar pur – la naştere, greutatea şi lungimea corpului este normală, dar în jurul vârstei de 3
ani viteza de creştere încetineşte (1-3cm pe an), dar proporţional.
Faţa este mică, rotundă, fruntea bombată şi se aseamănă cu faţa unei păpuşi. Vocea este cu un tembru gros.
Tegumentele sunt subţiri, fine, lipsite de elasticitate, extremităţile sunt mici şi fine, organele interne la fel sunt
mici. Organele sexuale externe sunt normal dezvoltate în raport cu înălţimea, iar cele secundare se dezvoltă
tardiv. Dezvoltarea psihointelectuală este normală.

Nanism hipofizar cu hipotiroidie – la semnele clinice specifice nanismului se mai adaugă caracteristicele
clinice ale hipotiroidiei: tegumentele groase, reci, aspre, uscate. Dezvoltarea psihică este întârziată.
Nanism hipofizar cu infantilizm sexual – până la vârsta pubertăţii evoluţia bolii şi aspectul pacienţilor este
asemănător cu NH pur, dar deja în pubertate la bărbaţi organele sexuale externe rămân infantile, vocea rămâne
infantilă, pilozitatea pubio-axilară nu se dezvoltă; la femei organele genitale rămân nedezvoltate, sânii nu se
dezvoltă. La ambele genuri se determină o obezitate moderată.
Diagnosticul paraclinic:
1. Analiza sângelui la hormoni unde se determină titrul scăzut a hormonului somatotrop.
2. Testul de stimulare a STH cu insulină – în nanizm testul este negativ( rămâne nemodificat)
3. Analiza biochimică a sângelui – hipoglicemie, hipercolesterolemie, scăderea fosforului şi fosfatazei
alcaline.
4. Examenul radiologic, tomografia computerizată, rezonanţa magnetică nucleară a creerului şi a şeii
turceşti unde se determină prezenţa tumorii pe hipofiză.
5. Examenul radiologic a scheletului - vârsta osoasă este întîrziată şi cartilajele de creştere rămân
deschise până la vîrsta de 20-30 ani.
Tratamentul :
1. Alimentaţia cu un conţinut normal de proteine, legume, fructe, multe vitamine.
2. Munca fizică, intelectuală odihna trebuie să corespundă dezvoltării fizice a pacientului.
3. În cazul nanismului dezvoltat în urma lipsei doar a hormonului de creştere singurul element de
tratament este administrarea hormonilor de creştere: norditropin, humatrop, saizen: efectul
tratamentului se determină în centimetrii recuperaţi în creşterea înălţimii corpului. În normă trebuie să
constituie 8-12cm în primul an de tratament; dacă în primele 6 luni de la tratament rata creşterii nu
depăşeşte 2,5cm, în următoarele luni doza trebiue dublată, iar dacă nu este efect la tratament atunci el
se suspendează.
NB! Efectul tratamentului este mai bun cînd se începe mai precoce.
4. Dereglările glandei tiroide se trataează cu hormoni tiroidieni: L-tiroxină, eutirox.
 5. Pot fi administrate substanţe anabolice – steroizi – retabolil, metandrostenol. Tratamentul se începe la
5-7 ani.
6. Corectarea insuficienţei gonadice: - la băieţi la 15-16 ani se adminstrează gonadotropine, iar în caz de
efect insuficient se dau şi doze mici de androgeni – metiltestosteron; la fete după 16 ani se
administrează estrogeni în doze mici.
7. Dacă cauza nanismului este o tumoare atunci se efectuiază radioterapia sau hipofizectomia cu scopul
evitării complicaţiilor oftalmice şi intracerebrale.

Prognosticul:
În formele genetice prognosticul este favorabil. În caz de adenom al hipofizei depinde de dinamica
procesului. Datorită metodelor actuale de tratament a sporit capacitatea fizică a pacienţiloe şi durata vieţii lor.

NB! Oficial cel mai înalt om din lume este turcul Sultan care a ajuns la înălţimea de 246cm. A încetat să mai
crească abea în 2008, cînd i-a fost extirpată tumoarea hipofizară.
Cel mai nanic om din lume este chinezul Ping-ping, în vîrstă de 21 ani care are 74,6cm.
NB! Potrivit ultimei ediţii a Cărţii Recordurilor Guinnes cel mai mic om din lume în viaţă este Edward Nino
Hernandez , trăieşte în Columbia şi are 70cm şi o greutate de 10kg.

Nursing-ul specific în diabetul insipid (sindromul poliuropolidipsic)

Diabetul insipid este o afecţiune endocrină ce se dezvoltă ca rezultat al deficitului de sinteză, transport
şi eliberare a hormonului antidiuretic – vasopresina, ca rezultat rinichii îşi pierd capacitatea de a
concentra urina.
Clasificarea :
În dependenţă de cauza ce a provocat maladia – etiologie – deosebim:
- Diabet insipid nefrogen
- Diabet insipid neurogen.
Diabetul insipid nefrogen poate fi cauzat de afecţiunile renale cronice: pielonefrita, polichistoza renală,
insuficienţa renală; acţiunea unor medicamente ca: preparatele din Litiu, vinblastina.
Diabetul insipid neurogen este cauzat de traume cranio-cerebrale, tumori hipofizare, boli de sistem,
neuroinfecţii ( tuberculoza, meningoencefalita).
Simptomatologia:
Se determină clinic două sindroame majore: poliuria şi polidipsia.
Poliuria este continuă atât ziua cît şi noaptea: în formele uşoare pacienţii elimină între 4-5l de urină timp de
24h; medii – 5-10 l; grave – 11-20 l de urină care este diluată, slab colorată.
Pierderile de săruri sunt în limitele normei de aceea densitatea relativă a urinei este foarte mică 1001-1005.
Polidipsia este ca urmare a poliuriei, ca reacţie de apărare a organismului.
Apar semne de deshidratare a organismului: - scădere în greutate, febră, frisoane, tahicardie, cefalee, greaţă,
dereglarea menzei, impotenţă.

La inspecţia generală se detremină o scădere în pondere, tegumentele sunt uscate, uneori cade părul,
constipaţie.
NB! În diabetul insipid central(neurogen)simptomele apar brusc, iar în forma nefrogenă treptat.
Diagnosticul paraclinic:
1. Se suspectă diabet insipid dacă diureza este peste 2-3 l/zi şi densitatea relativă – sub 1005.
2. Testul cu restricţie hidrică – se face cu scop de a determina cauza bolii- cu 12 ore înainte de efectuarea
probei bolnavului i se explică că nu trebuie să consume ceai, cafea, alcool, nu va fuma, va micşora
cantitatea de sare şi proteine în alimentaţie.
Dimineaţa se colectează I porţie de urină – cea matinală – apoi pacientul este cântărit şi i se colectează
sânge pentru determinarea hematocritului şi presiunea osmotică a plazmei. Apoi pacientul se izolează
într-o cameră unde lipseşte sursa de apă. Se monitorizează volumul şi densitatea urinei la fiecare oră,
şi masa corporală de asemenea. Testul se efectuiază timp de 6-8 ore, dar se stopează dacă pacientul a
pierdut 5% din greutatea iniţială sau când apar primele semne de deshidratare a organismului. La
sfârşitul probei se cântăreşte bolnavul, se detemină hematocritul, osmolaritatea plazmei pentru a
determina gradul de deshidratare. În cazul deficitului de hormon antidiuretic ADH – urina rămâne
diluată cu densitate scăzută, iar hematocritul şi osmocitatea plazmei cresc.
3. Analiza generală a urinei – urina este diluată ( cantitate mare de apă şi o concentraţie de săruri şi
produşi de excreţie scăzută) şi în cantităţi mari.
 4. Testul la ADH ( hormon antidiuretic) măsurarea nivelului de ADH din sânge. Testul dat ne permite de
a efectua diagnosticul diferențiatîntre diabetul insipid neurogen și nefrogen. Se administrează adiuretin
intranazal și se urmărește diureza. În diabetul central urina se normalizează, în diabetul nefrogen –
cantitatea urinei rămâne crescută și densitatea scăzută, sub 1005.
5. Rezonanţa magnetică, tomografia computerizată, radiografia creierului şi şeii turceşti, examenul
funddului de ochi se fac cu scop de depistare a cauzelor bolii.
Se face diagnosticul diferenţiat cu diabetul zaharat unde densitatea urinei este mărită, glucozurie şi
hiperglicemie.
Tratamentul :
În formele uşoare constă în consumarea cantităţilor mărite (mai mult de 2,5l pe zi) de apă pentru a
înlocui cantităţile de lichid pierdute.
Terapia de substituţie cu administrarea hormonului antidiuretic de sinteză – desmopresina - per oral,
injectabilă sau pulverizări nazale, fiind un medicament sigur și eficient. Totuși pacienții care primesc
acest prepartat trebuie să consume lichid doar atunci când le este sete, deoarece desmopresina stopează
excreția de apă în exces, iar rinichii produc mai puțină urină. Se mai administrează adiuretina
( pulbere de neurohipofiză de porc sau vite cornute mari), lizin-vasopresina(sprei nazal), care are
acțiune de scurtă durată. Dacă boala este provocată de o adenomă se trataează iniţial cauza.
Prognosticul este favoravil.

Nursing-ul specific în Boala Iţenco-Cushing

Boala Iţenco-Cushing – este o maladie hipotalamo-hipofizară cu hipersecreţia de ACTH (hormonul

adenocorticotrop) şi o hiperstimulare a structurii şi funcţiei corticosuprarenalelor.
Este o maladie care se întălneşte la 70% de adulţi şi 20-30 % la copii. În 80% cazuri sunt prezente la pacienți
microadenome în șeaua turcească.
Etiologia:
1. comoţii cerebrale, neuroinfecţii;
 2. traumatisme psihice;
3. perioada de sarcină şi naştere;
4. consumul corticosteroidelor de durată lungă;
5. tumori benigne ale hipofizei
6. tumori benigne ale suprarenalelor care sectretă cortizol;
7. tumori benigne ale pulmonilor şi pancreasului care secretă ACTH.
Simptomatologia:
Clinica se dezvoltă treptat. Se întâlneşte de 2-5 ori mai des la femei, cu vîrsta de 25-45 ani. Sunt prezente
următoarele semne clinice:
 creşterea în greutate – 95% cazuri: faţa rotundă ( aspect de „lună plină”), congestonată; depunerea
patologică a grăsimilor ( în jurul gâtului, în zona interscapulară, gât gros – ” ceafă de bizon”, pe
coapse şi abdomen)
 tegumentele subţiri, uşor se produc pe ele răni care greu se vindecă;
 hirsudism – creșterea părului în regiunile specifice genului masculin;
 apar vergeturi ( striuri sinuoase de o culoare roşu-violaceu care pot apărea pe diferite părţi ale corpului
mai ales pe abdomen, coapse, sâni, fese);
 tulburări de comportament: iritabilitate, insomnie, uneori poate apărea tristeţea sau chiar depresia;
 osteoporoza – dureri de spate, fracturi osoase patologice mai mult la nivelul coastelor şi coloanei
vertebrale, slăbiciuni musculare mai mult în membre, deaceea cu greutate ridică scările;
 dereglări ale ciclului menstrual (oligo- sau amenoree), creşterea patologică a părului la nivelul fieţii,
preauricular, regiunea toracelui ( hirsudism), disfuncţie sexuală la bărbaţi.
 Se afectează şi alte organe interne mai tardiv: bronşite, hemoptizii, hipertensiune arterială, insuficienţă
cardiacă, hepatite, etc.
Complicaţiile:
 Hipertensiune arterială
 Accident cerebro-vascular
 Insuficienţă cardiovasculară
 Osteoporoză cu fracturi de fragilitate
 Diabet zaharat secundar
Diagnosticul:
 AGS – eritrocităză, leucocitoză, limfocitopenie;
 ABS – creşte fibrinogenul, colesterolul, hipernatriemia, hipokaliemia;
 Determinarea hormonilor în sânge: - creşte concentraţia ACTH, cortizolului, testosteronului.
 Determinarea cortizolului în sânge și în urină colectată timp de 24 ore.
 Testul de supresie cu 8mg de dexametazon: câte 1 mg la fiecare 6 ore per os timp de 48 ore: - dacă
scade cortizolul seric și în urină după dexametazon atunci se presupune maladia dată.
 Radiografia craniului şi a şeii turceşti, tomografia computerizată, rezonanţa magnetică nucleară
prezintă prezenţa adenomului de hipofiză:
 Scintigrafia suprarenalelor cu I radioactiv;
 Examenul ultrasonor, tomografia computerizată, rezonanţa magnetică nucleară a suprarenalelor unde
depistează hiperplazia suprarenalelor uneori şi prezenţa tumorii în ele;
 Radiografia oaselor – osteoporoza.
Tratamentul:
1. Dieta trebuie să fie hipocalorică dar bogată în Ca şi proteine, se recomandă suplinirea dietei în cele
mai dese cazuri cu vitamina D şi preparate din Ca. Se evită căzăturile.
2. Sport pentru prevenirea obezităţii (schimbarea stilului de viață) şi cu scop de întărire a musculaturii.
3. Intervenţia chirurgicală cu extirparea tumorii este cea mai efectivă metodă de tratament:
adenomectomia sau suprarenalectomia;
4. Radiochirurgia cu radiaţii gama care sunt focalizate pe tumoare micşorând-o sau distrugând-o, care are
un efect destul de bun.
5. Terapia medicamentoasă se recomandă numai în cazurile când celelalte metode nu au efect: 1.
blocarea hipertoniei hipotalamo- hipofizară cu neuromodulatorii – ciproheptadina (peritolul),
bromocriptina, rezerpina; 2. Distrugerea chimică a suprarenalelor – lysodren;3. Blocarea biosintezei
hormonilor corticosuprarenali – cytadren, ketaconazol; 4. Blocarea receptorilor steroizi –
mefipriston.5. tratament simptomatic.
Prognosticul :
Este favorabil la pacienţii cu rezecţie completă a adenomului.