Sistemul endocrin

<<GENERALITĂŢI >>

Sistemul endocrin are rol de comunicare şi coordonare şi

se bazează în exercitarea funcţiilor sale pe hormoni.

Hormonii sunt substanţe chimice ce sunt eliberate în sânge

pentru a trimite mesaje celulelor organismului. Hormonii sunt
produşi de glandele endocrine şi de alte organe ne-endocrine ale
organismului. Hormonii controlează creşterea, reproducerea şi
stabilesc reacţia organismului la factorii de stres fizici ori emoţionali.

Nu toate celulele intră în interacţiune cu hormonii, ci doar

celule ţintă specifice care au anumiţi receptori de care
hormonii se pot cupla. Aceştia intervin, pe cale umorală (şi nu
pe cale nervoasă, cum acţionează creierul) în dezvoltarea şi
menţinerea structurii normale şi în reglarea funcţiilor
organismului. Între sistemele de coordonare nervoasă şi
umorală există o strânsă interdependenţă.
STRUCTURA SISTEMULUI ENDOCRIN

Glandele
endocrine:
hipofiza,
epifiza,
hipotalamusul,
tiroida,
paratiroidele,
timusul,
suprarenalele,
pancreasul endocrin,
ovarele şi
testiculele.
 Hipofiza
Hipofiza (glanda pituitară) are greutatea de 0,5 grame. Este
formată din trei lobi, anterior, mijlociu şi posterior, ultimul
fiind conectat la hipotalamus. Hormonii secretaţi de hipofiză
sunt:
* Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina stimulează creşterea .

* Hormonul tireotrop sau tireotropina stimulează dezvoltarea organismului.

* Hormonul somatotrop: este hormonul de creştere. De asemenea,

intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în
celule şi stimulează secreţia glandelor mamare. Hipersecreţia acestui
hormon înainte de pubertate determină gigantismul, iar secreţia
insuficientă cauzează nanismul hipofizar .

* Hormonii gonadotropi controlează funcţia glandelor femeişti şi bărbăteşti.

* Hormonul luteotrop sau prolactina stimulează la femeie secreţia lactată.

* Hormonul antidiuretic sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului

normal al lichidelor extracelulare în organism prin stimularea absorbţiei de apă la
nivel renal.

* Ocitocina favorizează naşterea prin stimularea contracţiilor musculaturii

uterului şi alăptarea.
 Epifiza
Epifiza are
formă conică şi
are ca pincipal
hormon
secretat
melatonina,
care acţionează
inhibator
asupra
glandelor
sexuale şi are
efect
hipoglicemiant.
 Tiroida
Tiroida se găseşte lângă laringe şi
trahee şi are o greutate de
aproximativ 30 de grame.

Hormonii tiroidei sunt tiroxina şi

triiodotironina. Acţiunea acestora
cuprinde: controlează creşterea şi
diferenţierea celulară, reduc depozitele de
lipide, intensifică absorbţia intestinală de
glucoză, determinând hiperglicemia,
stimulează activitatea glandelor sexuale.

O diminuare a funcţiei tiroidei poate determina cretinismul ori

scăderea capacităţii de învăţare şi de memorare. La populaţiile din
zone muntoase, cu ape sărace în iod, apare guşa endemică,
creşterea volumului glandei tiroide.
 Paratiroidele
Paratiroidele sunt patru glande
mici aflate în partea posterioară a
tiroidei şi care secretă hormonii:
parathormonul şi calcitonina
care au rol în menţinerea echilibrului
(absorbţia şi fixarea) fosforului şi a
calciului organismului.

Hiperfuncţia acestor glande

determină decalcifierea osoasă, iar
hipofuncţia lor conduce le dezvoltarea
defectuoasă a dinţilor şi întârzieri
mintale.
 Timusul
 
Timusul este un organ
care se dezvoltă până în al
doilea an de viaţă, după care
rămâne staţionar până la 14
ani, când se atrofiază şi este
înlocuit cu o grăsime.
Limfocitele T, care îşi au
originea în măduva
hematogenă sunt
diferenţiate în timus .
 Glandele suprarenale
Glandele suprarenale se
găsesc în partea de sus a
fiecărui rinichi. Zonă exterioară
a acestora secretă trei categorii
de hormoni steroizi:
mineralocorticoizi (reglarea
metabolismului mineral,
reabsorbţia natriului şi
eliminarea potasiului), Zona interioară a suprarenalelor secretă
glucocorticoizi (sunt adrenalina şi noradrenalina. Stresul
reprezentaţi de cortizol, care şi suprasolicitările stimulează secreţia
intervine în special în medulosuprarenalei. În stări de stres
metabolismul glucidelor) şi cu care organismul este obişnuit creşte
sexosteroizi (contribuie la nivelul noradrenalinei, iar în condiţii de
diferenţierea dintre sexe: stres neobişnuit creşte secreţia
timbrul vocii, pilozitatea etc.). adrenalinei.
 Pancreasul endocrin
Pancreasul endocrin este
format din celule răspândite în
interiorul pancreasului exocrin.
Există două tipuri de celule, celule
alfa, care secretă glucagonul şi
celule beta care secretă insulina.

Insulina este principalul hormon care scade nivelul glicemiei din

organism. Ea creşte gradul de utilizare a glucozei în celule şi ajută la
transformarea glucidelor în lipide.

Hiposecreţia de insulină produce diabetul

zaharat. Glucagonul are efecte opuse insulinei,
determinând hiperglicemie.
 Ovarele
Ovarele produc
hormonii sexuali ai
femeii, incluzând
hormonii steroizi:
estrogenul şi
progesteronul,
precum şi inhibina .

Estrogenul şi progesteronul reglează funcţiile

ovariene şi dezvoltarea sânilor la pubertate. Estrogenul
ajută la dezvoltarea ovulelor. Progesteronul este
necesar în menţinerea şi dezvoltarea sarcinii, dacă acesta
s-a produs.
Cum previne pilula contraceptivă sarcina?

Ciclul menstrual şi sarcina sunt controlate de la nivelul creierului

de hipofiză. Aceasta eliberează lunar substanţe, stimulând ovarele
să producă hormonii sexuali: estrogenul şi progesteronul. În
primele 2 săptămâni ale menstruaţiei, ovarele produc estrogen,
care pregăteşte organismul pentru eliberarea unui ovul. La
administrarea pilulelor, informaţia primită de hipofiză este că
nivelul progesteronul este ridicat, ceea ce ar însemna că există un
ovul fertilizat. Pilula contraceptivă este cea care mimează nivelul
crescut de progesteron. Ca urmare, hipofiza blochează eliberarea
de alte ovule.  Rolul pastilei contraceptive este, aşadar, acela de a
preveni ovulaţia. Totodată, mucusul cervical se îngroaşă, devenind
mai vâscos şi impenetrabil pentru spermatozoizi.
 Testiculele
Testiculele produc
testosteronul şi
inhibina.

Testosteronul
ajută la crearea
spermei,
dezvoltarea
caracteristicilor
bărbăteşti şi la
creşterea dorinţei
sexuale.
Patologia glandelor endocrine
 Fiziopatologia hipofizei.
Etiologia. Hiposecreţia hormonului somatotrop are in calitate de factori etiologici
diferite
procese patologice la nivel hipotalamic şi hipofizar: dereglări ale licvorodinamicii cu
hidrocefalie, neuroinfecţii, intoxicaţii, traumatisme, procese tumorale, intervenţii chirurgicale sau radioterapia
regiunii hipotalamo-hipofizare.
Manifestările clinice şi biochimice ale insuficienţei secrteţiei
GH sunt specifice pentru varsta, la care s-a instalat insufucienţa.
Deficienţa GH la adulţi şi abolirea activităţilor metabolice şi organogenetice ale GH se
traduc prin creşterea masei ţesutului adipos in special distribuită in regiunea trunchiului,
hipoglicemie din cauza pierderii funcţiei glicogenolitice, intoleranţa glucozei şi rezistenţa la
insulină, modificarea lipidogramei, rezorbţia şi atrofierea oaselor – osteopenia,
hipotrofia organelor interne, hipotrofia ţesutului conjunctiv, alterarea structurii şi functiei
cardiace, reducerea masei musculare şi performanţei fizice şi in sumă reducerea calităţii vieţii.
Insuficienţa GH la copii, de rand cu dereglările metabolice specifice pentru insuficienţa
GH, se manifestă proeminent prin dereglarea hondroosteogenezei cu retardarea creşterii –
nanismul hipofizar.
Hipersecreţia GH la adulţi este mai frecvent in relaţie cu adenomul hipofizar din celulele
eozinofile secretoare de somatotropină şi se manifestă prin dereglări metabolice şi
morfogenetice.
Acţiunea excesivă morfogenetică a GH se manifestă la adulţi prin acromegalie – creşterea
somatică deformantă a scheletului extremităţilor, care şi-au mai păstrat la această varstă
potenţialul de creştere (falangele degetelor, scheletul facial) şi prin splanhnomegalie – creşterea
in dimensiuni a organelor interne.
Hipersecreţia somatotropinei la copii se traduce prin gigantism – creşterea somatică
excesivă, dar proporţională, in asociaţie cu manifestările metabolice specifice pentru GH.
 Fiziopatologia hipofizei.
Hipo- şi hipersecreţia hormonului adrenocorticotrop
Insuficienţa ACTH conduce la hipoplazia corticosuprarenalelor şi
insuficienţa secretorie
secundară a glucocorticoizilor.
Hipersecreţia de ACTH conduce la hiperplazia
corticosuprarenalelor şi hipersecreţia
secundară a glucocorticoizilor. Alte manifestări ale hipersecreţiei de
ACTH sunt in relaţie cu
efectele metabolice mediate direct de ACTH (acţiune extraadrenală) –
activizarea tirozinazei
melanocitelor şi intensificarea sintezei melaninei cu hiperpigmentaţia
pielii, lipoliză,
hiperlipidemie cu acizi graşi neesterificaţi. Efectele ACTH mediate prin
hipersecreţia de
glucocorticoizi (acţiune transadrenaliană) constău in inhibiţia lipolizei,
activizarea
gluconeogenezei şi lipogenezei.
 Fiziopatologia hipofizei.
Hipo- şi hipersecreţia hormonului tireostimulant
Hipersecreţia TSH este consecinţă a adenomului bazofil hipofizar.
TSH provoacă
hiperplazia şi stimularea funcţiei tiroidei (hipertiroidism secundar).
Hiposecreţia TSH
conduce la insuficienţa secundară a tiroidei
Hipo- şi hipersecreţia hormonilor gonadotropi
La femei stimulează maturaţia foliculilor Graaf,
iar la bărbaţi – spermatogeneza.
Hiposecreţia FSH la femei este asociată cu lipsa creşterii şi maturizării
foliculilor
primordiali in ovare şi consecutiv conduce la infertilitate. Administrarea FSH
exogen conduce la
maturizarea unui număr mare de foliculi ovarieni (hiperstimulare ovariană).
Hiposecreţia FSH la bărbaţi conduce la inhibiţia spermatogenezei şi
consecutiv la
oligozoospermie cu sterilitate.
 Fiziopatologia suprarenalelor.
Hipo- şi hipersecreţia glucocorticoizilor
Cauzele hipersecreţiei glucocorticoizilor, in afară de reacţia
stres, sunt procesele
hipotalamice .
Manifestările hipercorticismului pornesc de la activităţile biologice ale
glucocorticoizilor şi
constău in: osteoporoză, obezitate specifică, hipertensiune arterială, atrofia
timusului şi ţesutului
limfoid, ulceraţie sau recidivarea ulcerilor preexistente gastrice şi
duodenale, imunosupresie,
rezistenţă scăzută la infecţii, hiperglicemie cu toleranţa scăzută la glucoză,
limfocitopenie,
eozinopenie, dereglări reproductive şi sexuale.
Afecţiunile suprarenalelor se manifestă prin astenie nervoasă şi musculară,
hipotensiune
arterială, colaps, insuficienţă cardiovasculară, hiponatriemie şi retenţie a
potasiului, diaree,
anorexie, pierderi ponderale.
Hipo- şi hipersecreţia aldosteronului
Hiperaldosteronismul poate fi primar şi secundar. Hiperaldosteronismul primar este
prezent in tumoarea hormonsecretoare a suprarenalelor şi se manifestă prin fenomene
renale, neuromusculare (astenie musculară, parestezii, convulsii) şi
cardiovasculare. Dereglările metabolismului hidrosalin constău in retenţia sodiului
(hipernatriemie) şi pierderea potasiului. Aceasta conduce la ieşirea din celulă a
potasiului cu
intrarea in celule a sodiului, provoacand hiperhidratare intracelulară, inclusiv şi a
endoteliocitelor, ceea ce, de rand cu sensibilizarea vaselor faţă de catecolamine,
conduce la
ingustarea lumenului vaselor cu hipertensiune arterială. Activitatea cardiacă se
dereglează
consecutiv hipokalieimiei.
Hiperaldosteronismul secundar este consecutiv hipovolemiilor sau ischemiei rinichilor
cu
activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron sau rezultatul degradării
insuficiente a
aldosteronuli de către ficat şi acumularea in exces a acestuia.
Hipoaldosteronismul se intalneşte mai rar şi este in relaţie cu defectele enzimatice in
suprarenale, adrenalectomie, dereglarea mecanismelor de activare a sistemului
reninăangiotensină-
aldosteron. Se manifestă prin pierderi excesive de sodiu cu urina, hiponatriemie,
reţinerea potasiului şi hiperkaliemie, astenie musculară şi nervoasă, hipotensiune
arterială,
bradicardie, bloc atrioventricular.
Hipo- şi hipersecreţia corticosteroizilor sexuali
Forma congenitală a hipersecreţiei corticoizilor sexuali este cauzată de
hiperplazia
congenitală a suprarenalelor şi se manifestă prin modificarea organelor
sexuale la naştere –
izosexuală la băieţi şi heterosexuală la fete. La băieţi se manifestă prin
testicule mici, penis
dezvoltat, pilozitate pronunţată, oprire in creştere. La fete survine
pseudohermafroditismul,
intersexualitate, hipertrofia clitorisului cu aspect de penis şi a labiilor
mari, pilozitate pubiană
androgenă, voce ingroşată, hirsutism.
Alte forme de hipersecreţie sunt cauzate de tumori ale
corticosuprarenalelor, hipersecreţia
ectopică de corticosteroizi sexuali, insuficienţa de 21-hidroxilază cu
scăderea secreţiei
cortizolului, hipersecreţia de ACTH şi stimularea sintezei androgenelor.
Se manifestă la băieţi
prin azoospermie (forma feminizantă), atrofie testiculară, iar la fetiţe –
prin atrofie uterogenitală,
lipsa dezvoltării glandelor mamare, amenoree, inversiunea instinctului
sexual, virilism,
hirsutism.
 Fiziopatologia pancreasului
endocrin.

Insuficienţa insulinică constituie veriga principală a patogeniei

diabetului zaharat. Deficitul de insulină provoacă multiple dereglări
metabolice cu leziuni severe ale
structurilor organismului.
Dereglarea sintezei de glicogen şi lipide este manifestarea metabolică
primordială şi
esenţială a deficienţei de insulină . Consecinţa este incapacitatea ficatului
şi muşchilor de a sintetiza glicogen şi a
adipocitelor de a sintetiza lipide din glucoză. Consecinţa este
incapacitatea ficatului şi muşchilor de a sintetiza glicogen şi a
adipocitelor de a sintetiza lipide din glucoză. Diabetul zaharat poate
conduce la come – cetoacidotică in insuficienţa absolută a insulinei,
hiperosmolară in deficienţa insulinică moderată şi lactoacidotică in
hipoxie, septicemie, şoc
cardiogen.
Principiile farmacoterapiei
afecţiunilor endocrine.
 Principiile de bază ale farmacocorecţiei constau in
restabilirea homeostaziei hormonale in
organism prin tratamentul substituitiv in cadrul
hipofuncţiei glandei endocrine (hormoni
tiroidieni in hipotireoză; administrarea de estrogeni sau
androgeni in cadrul hipogonadismului,
administrarea insulinei in cadrul diabetului zaharat tip
I etc).
In caz de hiperfuncţie a glandei endocrine se
administrează preparate ce inhibă funcţia
glandei respective (ex. tireostatice sau tratament cu iod
radioactiv - in hipertireoză).
 Tratamentul radical presupune inlăturarea chirurgicală
a tumorilor hormonproductive.