Hormonii reprezinta unul din multele limbaje ale materiei vii.

Este modalitatea prin care celule aflate la distanta pot sa-si influenteze una alteia activitatea, pentru buna functionare a organismului ca intreg. Hormonii sunt chemiteri umorali, adica molecule ce transmit informatia pe cale umorala pana la nivelul tesuturilor care au receptori specifici pentru hormonii respectivi. Roxana PIOARU Termenul de hormon defineste substante mult mai multe si cu actiune mult mai complexa decat se credea odinioara. O clasificare ce ramane insa valabila este cea care are la baza structura chimica a acestora. Hormonii cunoscuti se impart in trei mari categorii: peptide sau derivate ale acestora, steroizi si amine. Termenul clasic de hormon se refera la substante sintetizate intr-un numar redus de tesuturi si secretate in circulatie. Totusi, capacitatea de a forma acesti mediatori chimici nu este limitata la asa-zisele organe endocrine. In plus, anumiti hormoni circula doar in compartimente restranse si nu ajung in circulatia sistemica in cantitati apreciabile. In sfarsit, unii hormoni, precum insulina si dihidrotestosteronul, au actiuni autocrine, adica actioneaza asupra celulelor de origine, paracrine, si anume asupra celulelor invecinate din tesuturile unde se formeaza, si actiuni endocrine pe situsurile distale. Alti mediatori chimici, precum hormonul inhibitor mllerian, par sa prezinte exclusiv actiunii paracrine. In cazul hormonilor peptidici, genele codifica mesajul pentru ARN mesager, apoi rezulta prin translatie precursori proteici. Aceste proteine vor fi clivate pentru a forma hormoni activi, recunoscuti de tesuturiletinta. In cazul hormonilor steroizi, precursorul (colesterolul sau 7 dehidrocolesterolul) sufera o serie de transformari enzimatice pana la formarea produsilor finali. Hormonii aminati sunt sintetizati printr-o serie de reactii similare celor implicate in sinteza hormonilor steroidieni, precursorii fiind insa aminoacizi. Majoritatea organelor endocrine au o capacitate limitata de depozitare a hormonilor pe care ii sintetizeaza. De exemplu, testiculele normale ale unui adult contin doar aproximativ 1/5 din cantitatea de testosteron secretata zilnic. Chiar atunci cand tesuturile au structuri specializate in depozitarea hormonilor, cantitatea pe care o pot stoca este de obicei limitata. In consecinta, rezervele hormonale ale organismului tind sa fie insuficiente. Exceptiile majore ale acestei reguli sunt acele cazuri in care precursorii hormonali pot fi depozitati fie ca proteine, fie in constituentii lipidici neutri, cum este cazul glandei tiroide care contine necesarul de hormoni tiroidieni pentru doua saptamani, sub forma de tireoglobulina. Transportul hormonilor se realizeaza prin limfa, sange si lichidele extracelulare, de la locurile de eliberare la locurile de actiune si, in final, la cele de inactivare metabolica si degradare. In aceste medii, ei se afla in stare libera sau sunt legati de proteine de transport. Hipofiza isi dubleaza volumul in timpul sarcinii datorita proliferarii celulelor care produc prolactina.

Doar hormonii liberi interactioneaza cu receptorii celulelor-tinta si participa la mecanismul de reglare de tip feedback, care controleaza rata sintezei hormonale. Din acest motiv, o modificare a nivelului proteinelor specifice de transport poate determina alterari importante ale nivelului total hormonal daca mecanismele reglatorii sunt alterate. Glanda hipofiza si hipotalamusul Glanda hipofiza este situata in sella turcica (saua turceasca) a osului sfenoid la baza craniului, cantareste la un adult normal intre 0,4 si 0,8 g si este alcatuita dintr-un lob anterior (adenohipofiza) si un lob posterior (neurohipofiza). Lobul intermediar este rudimentar la om. Hipofiza anterioara are cel mai mare flux sangvin dintre toate tesuturile organismului - 0,8 (ml/g)/min. Sangele ajunge la nivelul hipofizei anterioare printr-un circuit ce include hipotalamusul. O particularitate comuna intregului sistem endocrin este aceea ca sinteza majoritatii hormonilor este reglata, direct sau indirect, de activitatea metabolica a insusi hormonului respectiv. Aceasta reglare este realizata printr-o serie de mecanisme de feedback negativ (si pozitiv), exercitate de nivelul hormonului respectiv sau de produsi ai actiunii hormonale. Circulatia porta hipotalamohipofizara constituie principalul aport sangvin la nivelul lobului anterior, pe care il aprovizioneaza nutritiv. Hipotalamusul se intinde anterior spre extremitatea chiasmei optice si posterior spre corpii mamilari. Partea centrala a bazei hipotalamusului (infundibulul sau eminenta mediana) este formata de podeaua ventriculului trei si se continua inferior, formand tija hipofizara. Comunicarea dintre hipotalamus si hipofiza anterioara este mai degraba chimica decat fizica. Factorii eliberatori produsi de neuronii hipotalamici ajung in hipofiza anterioara prin sistemul port, stimuland sau inhiband sinteza hormonilor. Hormonii secretati de hipofiza Prolactina este secretata de celulele lactotrope, care constituie 15-20% din glanda hipofizara normala, crescand pana la 70% in timpul graviditatii. Receptorii pentru prolactina se gasesc la om la nivelul glandei mamare, gonadelor, ficatului, rinichiului si glandelor suprarenale, prolactina avand un rol esential in procesul de lactatie. In timpul sarcinii, hipofiza isi dubleaza dimensiunile, cresterea productiei de estrogeni stimuland dezvoltarea si replicarea celulelor lactotrope hipofizare si determinand cresterea sintezei de prolactina. Nivelul crescut de estrogeni inhiba actiunea prolactinei asupra glandelor mamare, astfel incat lactatia nu poate incepe decat dupa scaderea estrogenilor, postpartum. Peptidele opioide endogene, endorfinele, enkefalinele si dinorfinele se fixeaza pe o familie de receptori opioizi. Neuronii ce contin enkefaline au o distributie larga la nivelul sistemului nervos central. Nivelul enkefalinelor este crescut in special in zona coarnelor dorsale ale maduvei spinarii, o regiune care contine receptori opioizi si este implicata in transmiterea durerii. Enkefalinele pot actiona la acest nivel pentru a inhiba transmiterea

durerii prin nervii senzitivi. Euforia produsa de morfina poate fi in relatie cu productia de enkefalina in locus coeruleus. Enkefalina este eliberata impreuna cu epinefrina si norepinefrina ca parte componenta a raspunsului simpatic la stres, precum si la pacientii cu feocromocitrom. Actiunile fiziologice ale acestor hormoni pot include: proprietati analgezice asemanatoare morfinei, euforie sau alte modificari de comportament si functia de neurotransmitator si neuromodulator. Peptidele opioide pot avea un rol in procesul de memorare, invatare, in raspunsul la stres, in reproducere, in transmisia durerii si in reglarea apetitului, temperaturii si respiratiei. De asemenea, enkefalinele si endorfinele pot media partial raspunsul placebo, analgezia din acupunctura, amenoreea indusa de stres si patogeneza socului. Anomaliile biochimice ale acestui sistem pot determina sedare, iritabilitate, agitatie, comportament violent, catalepsie, narcolepsie, catatonie, obiceiul de a fuma, alcoolism si consumul de droguri. In conditii normale, secretia de prolactina de hipofiza anterioara este controlata de hipotalamus. Distrugerea hipotalamusului sau sectionarea tijei hipofizare creste secretia de prolactina si concentratia sa serica. Factorul major hipotalamic inhibitor al prolactinei este dopamina, dar factorii peptidici inhibitori, cum ar fi endotelina si calcitonina, pot avea si ei un rol. Hormonul de crestere (GH, somatotropina) este secretat de celulele somatotrope, care alcatuiesc peste 50% din celulele hipofizei anterioare, sinteza acestuia fiind codificata de gene situate pe cromozomul 17. Hipofiza normala contine 3-5 mg GH si secreta 500-875 g GH pe zi, fiind caracteristica eliberarea pulsatila a acestuia. Nivelul circulant este foarte mic in majoritatea zilei, fiind insa punctat de 4-8 cresteri marcate, care apar dupa masa sau efort, in timpul somnului cu unde lente sau fara o cauza aparenta. Secretia de GH este mai scazuta la adulti decat la puberi. Din cauza capacitatii limitate de depozitare, majoritatea hormonilor sunt eliberati in plasma intr-un ritm ce depinde de rata de formare. Eliberarea hormonilor poate fi periodica sau ritmica, ciclul variind ca frecventa de la minute la ore (ultradian), zile (circadian), luni sau ani (infradian). Dupa deceniul al treilea, se produce o scadere progresiva a secretiei de GH (variabila individual). O alta forma de GH (GH-V) se gaseste in placenta, este forma dominanta de GH circulant in al treilea trimestru de sarcina, fiind un stimulent puternic al cresterii. Hormonul de crestere este necesar pentru cresterea normala in inaltime, deficitul de GH determinand nanismul, iar excesul de GH (inaintea inchiderii cartilajelor de crestere) fiind cauza gigantismului. Se pare ca GH nu este principalul stimulator direct al cresterii, ci actioneaza indirect prin stimularea formarii altor hormoni, denumiti somatomedine sau factori de crestere insulinlike (IGF). IGF-I (denumita curent somatomedina C), cea mai importanta somatomedina pentru cresterea post-natala, este produsa de ficat, condrocite, rinichi, muschi, hipofiza si tractul gastrointestinal. Nivelul de IGF-I scade in malnutritie si creste in timpul pubertatii.

Clearance-ul metabolic al hormonilor se realizeaza prin mai multe mecanisme. Cantitati mici de hormoni sunt excretate nemodificate prin urina sau bila, cea mai mare fractie fiind degradata si inactivata in tesuturile-tinta, in ficat si rinichi. Modificarile izolate ale ratei metabolizarii hormonilor nu determina un deficit sau un exces hormonal, insa pot determina alterari ale farmacologiei endocrine. Astfel, dozele obisnuite de glucocorticoizi pot produce sindrom Cushing, cand metabolismul glucocorticoizilor este afectat prin afectiuni hepatice, fiind necesare reduceri ale dozelor. Gonadotropinele, LH si FSH, sunt secretate de celulele gonadotrope care constituie circa 10% din hipofiza anterioara. Atat FSH, cat si LH sunt secretate intermitent si regleaza functiile ovariene si testiculare. FSH stimuleaza cresterea celulelor granulare ale foliculilor ovarieni si controleaza aromataza, responsabila de producerea estradiolului. Tireotropina (TSH) este un hormon glicoproteic, sintetizat de celulele tireotrope, care alcatuiesc aproximativ 5% din celulele hipofizei anterioare. TSH regleaza biozinteza, depozitarea si eliberarea hormonilor tiroidieni, influentand astfel dimensiunile tiroidei. Nivelul de TSH variaza in mod normal intre 0,5 si 5 mU/l, cu o mica crestere nocturna. Hormonul eliberator de tireotropina (TRH), mediatorul hipotalamic principal al eliberarii TSH, are concentratia maxima in regiunea mediala a nucleilor hipotalamici paraventriculari si in eminenta mediana, dar se gaseste si in alte zone: in hipofiza posterioara, in diferite regiuni ale creierului si maduvei spinarii si in tractul gastrointestinal. Adrenocorticotropina (ACTH) este produsa de celulele corticotrope, care alcatuiesc aproximativ 15% din celulele hipofizei ante rioare, fiind localizate indeosebi in regiunea centrala a glandei. ACTH este eliberat intermitent, cu un ritm circadian. Dupa un somn normal, concentratia de ACTH atinge cel mai inalt nivel dimineata (in jurul orei 4 a.m.) si cel mai scazut seara tarziu. Ritmul diurn normal al cortizolului plasmatic se produce ca urmare a acestor modificari ale ACTH. Stresul, incluzand hipocalcemia, interventiile chirurgicale, epuizarea psihica, stimuleaza eliberarea ACTH, partial prin cresterea eliberarii CRH. Vasopresina (AVP) este sintetizata in neuronii magnocelulari ai hipotalamusului anterior, de unde este transportata in neurohipofiza si eliberata in circulatie. In conditiile unei ingestii aleatoare de lichide, neurohipofiza contine aproximativ 8 unitati de AVP. In aceleasi conditii, concentratia plasmatica periferica de AVP variaza intre 1,4 si 5,6 pmol/l (1,5-6 ng/l). Rolul acesteia consta in conservarea apei si cresterea concentratiei urinei prin legarea de receptorii V2 de pe suprafata bazolaterala a celulelor principale ale ductelor colectoare renale. In timpul a 24-28 de ore de deshidratare, cantitatea de AVP eliberata creste de 3-5 ori. Vasopresina, probabil cea din axonii care se termina in scoarta cerebrala, poate avea rol in procesele de invatare si memorare, iar AVP din fibrele eminentei mediane participa la stimularea secretiei de corticotropina ca

raspuns la stres. Ocitocina este produsa in corpurile celulare ale nucleului paraventricular si, in cantitati mai reduse, in nucleul supraoptic. Afectiunile endocrine pot fi determinate de deficite hormonale, excese hormonale, rezistenta la actiunea hormonilor sau de mutatii constitutionale care duc la aparitia de hormoni modificati cu activitate mai mica sau nula. La acelasi individ pot coexista mai multe anomalii ale sistemului endocrin. Este sintetizata si transportata in granulatii neurosecretorii prin axonii neuronali la neurohipofiza, unde este depozitata sau eliberata, impreuna cu neurofizina ocitocin specifica. Eliberarea ocitocinei este stimulata prin impulsuri nervoase de la nivelul hipotalamusului, care determina depolarizarea terminatiilor neurosecretoare ale hipofizei posterioare si consecutiv eliberarea ocitocinei printr-un proces dependent de calciu, similar cu mecanismul eliberarii vasopresinei. Estrogenii stimuleaza eliberarea ocitocinei. Secretia ocitocinei, ca si cea a vasopresinei sunt inhibate de etanol. Unii stimuli, precum durerea, determina eliberarea simultana a ocitocinei si vasopresinei, insa cei mai multi stimuli determina eliberarea independenta a celor doi hormoni. Ocitocina este eliberata in timpul suptului, in timp ce vasopresina este eliberata in cantitati mult mai mari decat ocitocina, in prezenta unui stimul osmotic sau in hemoragii. Manevrarea sau distensia tractului genital feminin, produsa artificial sau in timpul sarcinii, este un stimul mai eficient pentru eliberarea ocitocinei decat suptul. Glanda tiroida Tiroida normala la adult are doi lobi, uniti printr-un istm, si se situeaza anterior si caudal de cartilajele laringiene. Septul fibros desparte glanda in pseudolobi, care sunt alcatuiti la randul lor din vezicule, denumite foliculi sau acini, inconjurati de retele capilare. In interiorul lumenului se gaseste un coloid proteic, care contine o singura proteina, tireoglobulina, ce include secventa peptidica din care sunt sintetizate si depozitate T4 si T3. Tiroida contine si o populatie mai redusa de celule (celulele C) care produc calcitonina. Sinteza hormonilor tiroidieni depinde de asigurarea la nivelul tiroidei a unor cantitati adecvate de iod, care intra in alcatuirea T4 si T3, de un metabolism normal al iodului la nivelul glandei si de sinteza proteinei receptoare a iodului, tireoglobulina. Sinteza si secretia hormonilor tiroidieni activi poate fi impartita in patru faze, fiecare fiind sub controlul TSH. Activitatea tiroidei este reglata prin doua mecanisme generale, unul supratiroidian si unul intratiroidian. Mediatorul reglarii supratiroidiene este TSH, iar reglarea intratiroidiana, determinata de continutul de iod organic la nivelul glandei. Actiunea hormonilor tiroidieni consta in: efect calorigen, contribuie la diferentierea si proliferarea tesuturilor (osos, nervos), stimularea sintezei de ARN si proteine. Paratiroidele

Variaza ca marime, numar si localizare. La 88% dintre indivizi sunt prezente 4 glande, situate posterior de lobii tiroidieni, cu dimensiuni medii 6/3/2 mm. Sunt formate din celule epiteliale care secreta parathormonul si celule oxifile, presupuse a fi celule secretorii in faza de repaus. Hormonul secretat de aceste glande este parathormonul, care actioneaza direct pe tesuturi la nivelul unor receptori membranari specifici, dar are si o actiune indirecta prin intermediul vitaminei D. Actiunile acestui hormon sunt: la nivel renal, creste absorbtia de Ca, scade resorbtia tubulara de fosfor si bicarbonati; la nivel osos, creste turnover-ul osos, stimuland atat formarea, cat mai ales resorbtia osoasa; la nivel intestinal, creste absorbtia de calciu si fosfor. GH este indispensabil pentru cresterea normala a copilului. In absenta lui, apare nanismul, iar excesul duce la gigantism. Glandele suprarenale Sunt situate retroperitoneal, intre a 11-a vertebra toracica si prima lombara, pe fata anteromediala a rinichilor. Corticosuprarenala reprezinta 80% din glanda si este formata dintr-o zona glomerulara responsabila de sinteza aldosteronului, o zona fasciculata si una reticulara, sediul biosintezei cortizolului si androgenilor. Chiar daca nu se cunoaste nici un rol al ocitocinei la barbati, lobul neural al acestora depoziteaza ocitocina in cantitati similare cu cele de la femeie. Glucocorticoizii Secretia zilnica de cortizol variaza intre 40 si 80 moli (15 si 30 g), cu un ciclu circadian pronuntat. Cortizolul este un hormon de raspuns la stres care actioneaza prin stimularea gluconeogenezei si mai slab prin stimularea glicogenolizei. De asemenea, inhiba captarea celulara a glucozei, crescand rezistenta tisupara la insulina, stimuleaza lipoliza, proteoliza si resorbtia osoasa. Inhiba reactiile imune si inflamatorii, determinand neutrofilie cu eozinopenie. Mineralocorticoizii In conditiile unui aport normal de sare, la subiectul normal secretia medie zilnica de aldosteron variaza intre 0,1 si 0,7 moli (50-250 g). Principalul mineralocorticoid, aldosteronul, are doua importante activitati: este un reglator principal al volumului lichidului extracelular si este unul dintre factorii principali ce intervin in metabolismul potasiului. Reglarea volumului lichidului corporal se realizeaza printr-un efect direct asupra ductelor colectoare, unde aldosteronul determina scaderea excretiei sodiului si cresterea excretiei potasiului. Mineralocorticoizii actioneaza si la nivelul epiteliului ductelor glandelor salivare, glandelor sebacee si tractului gastrointestinal, determinand reabsorbtia sodiului in schimbul ionilor de potasiu. Pancreasul endocrin

Pancreasul este un organ abdominal retroperitoneal, situat anterior de vertebrele L1-L2 si cu greutatea de aproximativ 100 de grame. Este format din cap, corp, istm si coada. Secretia endocrina a pancreasului este asigurata de insulele langerhans, ce reprezinta 2% din masa totala a acestuia, avand insa un flux de 5-10 ori mai mare decat pancreasul exocrin. Acestea sunt alcatuite din patru tipuri celulare: alfa (secreta glucagonul), beta (secreta insulina), delta (secreta somatostatina) si PP (secreta polipeptidul pancreatic). Insulina are urmatoarele efecte metabolice: la nivel hepatic, stimuleaza glicogeneza, creste sinteza proteica, inhiba glicogenoliza, gluconeogeneza si ketogeneza; la nivel muscular, creste sinteza proteica si de glicogen; la nivelul tesutului adipos, stimuleaza stocarea trigliceridelor si inhiba lipaza intracelulara. Testiculele Produc sperma si hormonii steroizi ce regleaza viata sexuala masculina. Ambele functii sunt sub controlul complex de feedback al sistemului hipotalamo-hipofizar. Hormonii testiculari sunt, de asemenea, responsabili pentru formarea fenotipului masculin de baza in cursul embriogenezei. Testiculul prezinta doua componente: grupuri de celule interstitiale sau celule Leydig care sintetizeaza steroizii androgeni si un sistem de canale spermatogenice pentru productia si transportul spermei. Secretia de testosteron este reglata de LH-ul hipofizar. 100 de milioane de spermatozoizi pe zi produc testiculele unui adult normal. Hormonul foliculo-stimulant (FSH) poate creste secretia de testosteron, probabil prin inducerea maturarii celulelor Leydig. Testosteronul regleaza de asemenea sensibilitatea hipofizei la factorul eliberat de hipotalamus, hormon eliberator de hormon luteinizant (LHRH, de asemenea numit hormon eliberator de gonadotropina, GnRH). Functiile majore ale androgenului sunt reglarea secretiei de LH, formarea fenotipului masculin in cursul diferentierii sexuale si inducerea maturizarii sexuale si a functiei sexuale la pubertate. Fazele functiei testiculare normale Fazele vietii sexuale masculine pot fi definite in functie de valoarea testosteronului plasmatic. La embrionul masculin, productia de testosteron de testicule incepe la circa 7 saptamani de gestatie. La scurt timp dupa aceea, testosteronul plasmatic atinge o valoare inalta, care este mentinuta pana spre sfarsitul sarcinii, cand scade, astfel ca la momentul nasterii testosteronul plasmatic este doar usor mai ridicat la masculi decat la femele. La scurt timp dupa nastere, testosteronul plasmatic la copilul mic mascul incepe din nou sa creasca si ramane ridicat pentru aproximativ 3 luni, scazand la niveluri joase o data cu varsta de 6 luni spre 1 an. Concentratia ramane atunci scazuta (dar usor mai inalta la baieti decat la fete) pana la debutul pubertatii, cand incepe sa creasca la baieti, atingand nivelurile inregistrate la adult la varsta de aproximativ 17 ani. Nivelul testosteronului biodisponibil ramane constant pana la varsta de 40 de ani, cand incepe sa scada cu o rata de aproximativ 1,2% pe an; nivelul TeBG creste cu aproximativ 1,2% pe an, astfel incat exista o scadere mica a testosteronului total pana in ultimele decade ale vietii. In timpul celei de-a treia faze a vietii sexuale

masculine, sau faza adulta, productia de spermatozoizi devine suficienta pentru a permite reproducerea. Functionarea normala a tubului seminifer este dependenta de hipofiza si de celulele adiacente Leydig, atat FSH-ul, cat si androgenul fiind esentiali pentru spermatogeneza normala. Situsul major de actiune al FSH-ului este celula Sertoli din tubii seminiferi. Tubul seminifer contine, de asemenea, receptori androgenici. Androgenul pare a fi esential pentru spermatogeneza, in vreme ce FSH-ul este necesar pentru maturarea spermatidelor. De asemenea, se crede ca o serie de citokine si factori de crestere sunt implicati in reglarea spermatogenezei prin mecanisme paracrine si autocrine. Testiculele adultului normal produc peste 100 milioane spermatozoizi pe zi. Ovarul Ovarul este sursa ovulelor necesare reproducerii si a hormonilor care regleaza viata sexuala a femeii. Structura anatomica, raspunsul la stimuli hormonali si capacitatea secretorie a ovarului variaza in perioade diferite ale vietii. Zona corticala a ovarului contine foliculii ovarieni in diferite faze de dezvoltare, in timp ce zona medulara contine celule interstitiale, tesut conjunctiv, vase, nervi, limfatice. Ca si alti hormoni steroizi, steroizii ovarieni sunt derivati din colesterol. Ovarul poate sintetiza colesterol de novo si poate utiliza de asemenea colesterolul din lipoproteinele circulante ca substrat pentru producerea hormonilor steroizi. Virtual, toate celulele ovariene se crede ca poseda echipamentul enzimatic complex necesar pentru conversia colesterolului in estradiol; diferitele tipuri celulare din ovar contin cantitati diferite din aceste enzime, astfel ca principalii steroizi produsi difera in variate compartimente. De exemplu, corpul galben produce in mod predominant progesteron si 17hidroxiprogesteron, in vreme ce celulele tecale si stromale convertesc colesterolul in androstendion si testosteron. Principalul si cel mai puternic estrogen produs de ovar este estradiolul. Estrona este, de asemenea, secretata de ovar, dar sursa principala de estrona este conversia extraglandulara a androstendionului in tesuturile periferice. Estrogenii stimuleaza dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femeie si determina cres- terea uterina, ingrosarea mucoasei vaginale, subtierea mucusului cervical si, la nivelul sanilor, dezvoltarea sistemului canalicular. Progesteronul este principalul hormon secretat de corpul galben si este raspunzator de efectele progestationale, respectiv inducerea activitatii secretorii in endometrul pregatit estrogenic in vederea implantarii oului fecundat. Progesteronul induce, de asemenea, reactia deciduala a endometrului. Alte efecte includ: inhibarea contractiilor uterine, cresterea vascozitatii mucusului cervical, dezvoltarea glandulara a sanilor si cresterea temperaturii bazale a corpului (efect termogenetic). Doar testosteronul si dihidrotestosteronul sunt androgeni adevarati care interactioneaza cu receptorul de androgen si induc semne de virilizare la femeie.