SISTEMUL ENDOCRIN

Sistemul endocrin are ca scop coordonarea și reglarea proceselor fiziologice derulate în organism.
Împreună cu sistemul nervos participă la menținerea homeostaziei. Sistemul endocrin utilizează mesaje
chimice denumite hormoni pentru unor efecte la nivelul țesuturilor țintă.

Hormonii pot fi descriși ca fiind molecule produse de organe endocrine și transportate prin sistemul
vascular, capabile chiar și în concentrații foarte reduse să afecteze organe țintă aflate la distanță.

Sistemul endocrin și sistemul nervos cooperează în unele instanțe pentru realizarea unor funcții
fiziologice. Spre exemplu, sistemul nervos reglează activitățile endocrine cu răspuns rapid. Cel mai simplu
exemplu ar fi răspunsul determinat de supt. Stimularea mamelonului va determina producerea unor
potențiale de acțiune la nivelul neuronilor senzitivi locali. Acest stimul va determina eliberarea rapidă de
oxitocină din glanda endocrină producătoare. Oxitocina va induce apoi eliberarea laptelui din glanda
mamară.

Sistemul endocrin și sistemul nervos au și mediatori comuni. Putem aminti printre aceștia substanțe
precum epinefrina, dopamina, histamina și somatostatina.

HORMONII

Hormonii sunt produși de un număr variat de glande în organism. Printre acestea, putem aminti:
hipotalamusul, hipofiza, glanda pineală, glandele suprarenale, tiroida, timusul, pancreasul endocrin,
ovarul și testiculele. Cu toate acestea, hormonii sunt sintetizați în aproape toate țesuturile organismului,
de exemplu: țesut adipos, piele, placentă, uter, celulele sistemului imun etc.

În funcție de structura lor, hormonii pot fi proteici sau steroizi:

- Amine: dopamină, melatonină

- Peptide – oxitocină, vasopresină
- Proteine – insulină, hormonul de creștere
- Steroizi – progesteron, cortizol, vitamina D

Structura hormonilor influențează într-o foarte mare măsură modul în care aceștia sunt produși, eliberați
din celulele secretoare, transportați în organism, modul în care interacționează cu celulele țintă, precum
și metabolismul.

Hormonii proteici sunt stocați în granule intracelulare înainte de a fi eliberați din celula secretoare. În
contrast, hormonii steroizi nu sunt stocați în celulă, ci sunt eliberați în spațiul extracelular imediat după
sinteză. O excepție notabilă pentru acest mod de eliberare poate fi observată la hormonii tiroidieni, care
deși au structură proteică, sunt liposolubili și traversează liber membrana celulară.
Hormonii proteici sunt molecule hidrofile și sunt transportați în formă dizolvată în plasmă. În contrast,
hormonii steroizi care sunt produși din colesterol, sunt molecule lipofile. În plasmă, acești hormoni se
leagă de proteine de transport. Doar o cantitate foarte mică din volumul total de hormoni steroizi eliberați
în plasmă sunt liberi, nelegați de proteine de transport.

Forma activă a hormonilor steroizi este cea nelegată de proteine. Aproximativ 1% din cantitatea totală de
hormoni circulă în formă liberă în sânge, cu o excepție notabilă în cazul cortizolului, unde cantitatea liberă
este de aproximativ 10%.

Deoarece proteinele nu pot traversa liber membrana celulară, receptorii specifici pentru hormonii proteici
sunt localizați la nivelul membranei celulare a celulei țintă. Acești hormoni au nevoie de un mesager
secundar pentru a produce un efect în celulă. Acest mesager secundar este deseori reprezentat de cAMP
(adenozin monofosfat ciclic).

Hormonul proteic se legă de receptorul specific de pe suprafața membranei celulare (recepție – mesajul
chimic este receptat de celulă), ceea ce va determina activarea unor molecule secundare (transcripție) cu
consum de energie. Această cascadă de evenimente va duce în final la producerea unui răspuns.

Receptorii pentru hormonii steroizi sunt localizați în citoplasma sau nucleul celulei țintă. Deoarece
hormonii steroizi sunt molecule lipofile, ele traversează liber membrana celulară. Complexul hormon-
receptor se va lega de cromatină în locuri specifice, pentru a activa transcripția ARN-ului mesager. Acest
eveniment va avea ca efect sinteza de proteine și producerea unui efect în celula țintă.

Metabolism

Metabolismul hormonilor limitează activitatea hormonilor în organism prin asigurarea unei rate constante
de eliminare. Această rată de eliminare influențează totodată și rata de sinteză. Hormonii au un timp de
înjumătățire redus, de la câteva minute la câteva ore. Cel mai mare timp de înjumătățire poate fi întâlnit
la hormonii tiroidieni, unde poate depăși chiar și 24 de ore.

Hormonii sunt metabolizați în principal la nivelul ficatului și sunt eliminați prin urină și fecale. Hormonii
steroizi sunt descompuși prin procese de reducere și conjugare, devenind hidrosolubili, ceea ce face
posibilă eliminarea prin urină. Hormonii proteici sunt descompuși sub acțiunea peptidazelor.

Mecanisme de control

Efectele hormonilor sunt direct proporționale cu concentrația plasmatică. Se pate deduce astfel,
necesitatea menținerii unui control strict al cantității de hormoni eliberate în sânge. Rata de sinteză a unui
hormon este ajustată de mecanismele de control ale organismului în funcție de creșterea sau scăderea
concentrației plasmatice.

Majoritatea hormonilor sunt reglați prin mecanisme de feedback-negativ. Odată cu creșterea

concentrației plasmatice, este inhibată sinteza în organul de origine. Aceste mecanisme sunt coordonate
în cea mai mare parte de hipotalamus și hipofiză.

Într-o măsură mai mică, pot fi întâlnite și mecanisme de feedback-pozitiv. În aceste cazuri, creșterea
concentrației plasmatice a unui hormon are ca afect stimularea eliberării hormonului respectiv. Un
exemplu pentru acest mod de reglare este oxitocina.
 HIPOTALAMUSUL

Glandă neuro-endocrină localizată sub talamus și este conectată cu numeroase alte structuri cerebrale
(talamus, amigdala, hipocamp, bulb olfactiv, retină cortex cerebral), ceea ce permite intervenirea în multe
dintre procesele de reglare ale organismului. Are roluri importante în controlul sistemului endocrin și al
metabolismului. Este un centru pentru sistemul nervos autonom și este implicat în răspunsul la stres și
diverse acțiuni care influențează comportamentul. Totodată, hipotalamusul este responsabil de
menținerea homeostaziei prin reglarea unor funcții precum presiunea sângelui, temperatura corporală,
echilibrul fluidelor și greutatea corporală. Totodată, hipotalamusul este responsabil și de controlul
activității secretorii a glandei pituitare (hipofiză) cu care stabilește o conexiune importantă (axul
hipotalamo-hipofizar).

Hipotalamusul sintetizează hormoni pe care îi transmite glandei hipofize pentru eliberare, și sintetizează
hormoni care acționează în mod direct asupra glandei hipofize, reglând sinteza de hormoni hipofizari.

TRH
Hormonul eliberator de tirotropină – induce sinteza de hormon de stimulare tiroidiană (TSH) și prolactină
(PRL) de către glanda pituitară. La unele specii stimulează și eliberarea de hormon de creștere. Influențat
de statusul nutrițional și metabolic. Stimulat de frig și procese fiziologice cu consum mare de energie (ex.
exercițiu fizic) și este inhibat de situații în care balanța energetică este negativă, precum înfometare,
inflamații și stres cronic.

GnRH
Hormonul eliberator de gonadotropină – determină dezvoltarea caracterelor sexuale și induce debutul
pubertății. De-a lungul vieții, acest hormon controlează eliberarea de hormon foliculostimulant (FSH) și
hormon luteinizant (LH) de către glanda pituitară. GnRH are o secreție pulsatilă (concentrații plasmatice
detectabile în perioada pre-ovulatorie) și este reglat atât prin mecanisme de feedback negativ, cât și prin
mecanisme de feedback pozitiv.

Secreția de GnRH este inhibată de prolactină, stres, glucocorticoizi, factori nutriționali și factori metabolici.
GnRH reprezintă principalul factor de reglare al sistemului reproducător.

GHRH
Hormonul eliberator al hormonului de creștere – stimulează secreția de hormon de creștere (GH) la nivelul
glandei pituitare. GHRH mai este sintetizat și de țesuturi precum intestin, gonade, placentă, pancreas și
celule imune. GHRH are o eliberare pulsatilă și are rol în inducerea stării de somn și controlul aportului de
hrană. În țesuturile periferice, acest hormon pare a avea un rol în eliberarea insulinei, precum și roluri în
sistemul reproducător și dezvoltarea fetală. GHRH poate fi secretat și de unele tipuri de tumori.

CRH
Hormonul eliberator de corticotropină – stimulează sinteza de hormon adrenocorticotrop (ACTH) la
nivelul glandei pituitare. Acetilcolina, norepinefrina, histamina și serotonina cresc eliberarea hipotalamică
de CRH, iar GABA are efect inhibitor. Alți factori reglatori sunt: angiotensina,, vasopresina, substanța P,
factorul de necroză tumorală etc. CRH are rol și la nivelul creierului și este implicat în unele răspunsuri
emoționale precum frică și anxietate. CRH mai mare și rol în cadrul sistemului imun (indirect prin
stimularea secreției de glucocorticoizi și direct prin acțiuni pro-inflamatoare – degranulare mastocitară,
vasodilatație, creșterea permeabilității vasculare, proliferare leucocitară, eliberare de citokine etc.).
Stimulează motilitatea intestinală a colonului, scade apetitul și inhibă funcțiile reproductive la ambele
sexe. La primate, CRH este sintetizat și de placentă.

Somatostatina
Este un hormon sintetizat la nivelul hipotalamusului și transportat la nivelul glandei pituitare, fiind
considerat un neurohormon. Mai este cunoscut sub numele de hormon inhibitor al hormonului de
creștere. Mai este sintetizat și la nivelul tractului gastro-intestinal, pancreas și sistem nervos central. Are
un timp de înjumătățire de 1 – 3 minute și are efecte inhibitoare pentru sistemul gastro-intestinal, sistemul
endocrin, sistemul exocrin, pancreas etc. Totodată, modifică transmiterea neuronală și formarea
amintirilor la nivelul sistemului nervos central.

Dopamina
Este un neurotransmițător și hormon sintetizat în SNC și hipotalamus. Este un precursor în biosinteza unor
catecolamine înrudite precum norepinefrină și epinefrină. În SNC are rol în: comportament, cogniție,
mișcări voluntare, motivație, procesarea pedepsei și recompensei, somn, visare, atenție, memorie de
lucru, învățare. Un rol foarte important este și cel de a inhiba sinteza de prolactină la nivelul glandei
pituitare. Dopamina mai este numită factorul inhibitor al prolactinei (PIF), hormonul inhibitor al
prolactinei (PIH) sau prolactostatina.

Oxitocina
Este un hormon sintetizat la nivelul hipotalamusului de către neuroni specializați denumiți neuroni magno
celulari. Oxitocina este apoi trimisă către glanda pituitară, care o și eliberează în sistemul circulator.
Același mecanism este întâlnit și la vasopresină.
Oxitocina este utilizată în context clinic pentru rolurile sale la nivelul sistemului reproducător femel.
Oxitocina determină contracția celulelor mioepiteliale ale alveolelor glandei mamare și contracția
celulelor miometrului. La masculi, oxitocina are rol în transportul spermatozoizilor și sinteza de
testosteron. La unele specii, acest hormon poate să stimuleze excreția renală de sodiu și să reducă ușor
excreția de urină (acțiuni datorate asemănării structurale cu vasopresina).

La nivelul SNC acționează ca un mesager chimic și are roluri importante în manifestările comportamentului
precum recunoașterea socială, comportament matern și formarea legăturilor sociale. Oxitocina este
denumit deseori „hormonul iubirii” sau „hormonul îmbrățișării”. Totodată, oxitocina pare a avea efect
calmant și de a reduce dependența psihică și sevrajul.

Vasopresina
Mai este denumită și hormonul antidiuretic (ADH) și este sintetizată în hipotalamus și eliberată de glanda
pituitară. Vasopresina reprezintă principalul hormon implicat în homeostazia apei. Eliberarea hormonului
este stimulată de creșterea osmolarității fluidelor organismului și de stările de hipovolemie (scăderea
volumului de fluide ale organismului – plasmă).

Creșterea osmolarității va stimula osmoreceptorii de la nivelul hipotalamusului, iar scăderea volemiei va

stimula baroreceptorii din structura atriului stâng, arterei carotide și arcului aortic.

ADH acționează asupra rinichiului unde determină creșterea reabsorbției de apă iar la concentrații mari
de hormon, induce vasoconstricție. Cele două mecanisme au un rol important în creșterea volumului
arterial și creșterea presiunii sangvine pentru menținerea perfuziei tisulare.

Secreția de vasopresină este reglată într-o măsură mai mică de factori precum angiotensina II, durere,
greață, hipoglicemie, nicotină, opioizi și medicamente specifice. Secreția de vasopresină este inhibată de
etanol, ceea ce explică creșterea diurezei în stările de intoxicație.

HIPOFIZA

Denumită și glanda Pituitară, este localizată în partea inferioară a encefalului, sub hipotalamus, și este
dispusă într-o denivelare a osului sfenoid (șaua turcească). Este împărțită în trei lobi:

- Lobul anterior (adenohipofiza) – conține epiteliu glandular și secretă hormoni sub controlul
hormonilor hipotalamici.
- Lobul posterior (neurohipofiza) – conține țesut nervos și poate fi considerată o extensie a
hipotalamusului. La acest nivel sunt stocați vasopresina și oxitocina sintetizate de hipotalamus.
- Lobul intermediar – rudimentar la om și unele specii de mamifere dar are funcție de sinteză:
peptide a căror funcție nu este complet elucidată (γ-lipotropina și β-endorfina), precum și
melanotropine (MSH și β-MSH) cu rol în migrarea moleculelor de pigment cu scopul realizării
termoreglării, camuflajului și afișajului comportamental.
 Hormonii adenohipofizari

FSH
Hormonul foliculostimulant are rol în foliculogeneză și stimulează ovarul pentru formarea foliculilor
preovulatori secretori de estrogen. La mascul, FSH-ul stimulează inducerea și menținerea
spermatogenezei. FSH-ul este sintetizat de lobul anterior al hipofizei sub influența GnRH sintetizat de
hipotalamus.

La femele, secreția de FSH este inhibată prin mecanism de feedback negativ de către estrogen. La mascul,
secreția de FSH este inhibată prin mecanism de feedback-negativ de către inhibina B secretată de celulele
Sertoli.

FSH-ul stimulează maturarea foliculilor ovarieni în timpul fazei foliculare a ciclului estral. Foliculii vor
secreta estradiol și inhibină. Când nivelul de estradiol este suficient de mare, hipotalamusul eliberează
GnRH care va stimula secreția de hormoni gonadotropi. FSH-ul stinge un nivel maxim în momentul în care
începe să crească concentrația de LH (hormon luteinizant – produce ovulația). Nivelul de FSH rămâne
scăzut pe durata fazei luteale a ciclului estral pentru a preveni dezvoltarea unor noi foliculi.
La mascul, FSH împreună cu testosteronul reprezintă hormonii esențiali pentru producerea
spermatozoizilor. Scăderea concentrației plasmatice de FSH afectează atât numărul spermatozoizilor, cât
și calitatea acestora.

LH
Hormonul luteinizant este secretat de lobul anterior al hipofizei sub influența GnRH sintetizat de
hipotalamus. Secreția de LH este inhibată de estrogen la femele și testosteron la masculi.

La ambele sexe are rol în maturarea celulelor germinative primordiale. La masculi induce sinteza de
testosteron de către celulele Leydig, iar la femele determină producerea de hormoni steroizi în ovar.
Totodată, LH mai are rol în reglarea ciclului estral, ovulație și implantarea ovulului fecundat la nivelul
uterului.

TSH
Hormonul de stimulare tiroidiană sau tirotropina este sintetizat de adenohipofiză și are rol de stimulare
a glandei tiroide pentru producerea de hormoni tiroidieni. De asemenea, acționează ca un factor de
creștere asupra celulelor foliculare tiroidiene, ceea ce duce la creșterea în dimensiuni a glandei tiroide.
Eliberarea de TSH este condiționată de secreția hipotalamică de TRH (hormon eliberator de tirotropină).

Secreția de TSH este inhibată de somatostatin. Secreția de TSH mai este reglată și de hormonii tiroidieni
– creșterea nivelului acestora duce la scăderea sintezei de TSH, iar scăderea nivelului de hormoni tiroidieni
duce la creșterea sintezei de TSH, fiind descris astfel un sistem de feedback-negativ.

PRL
Prolactina este un hormon sintetizat la nivelul adenohipofizei dar poate fi sintetizată și în alte organe:
glanda mamară, placentă, uter, prostată, creier, țesut adipos, celule imune, piele, celule endoteliale etc.

Secreția hipofizară de prolactină este inhibată de dopamina eliberată de la nivelul hipotalamusului. Alți
factori care stimulează sinteza de prolactină sunt TRH, antagoniști ai dopaminei, stimularea mamelonului,
lumina, factori olfactivi și stres. La masculi și femelele care nu se află în perioadă de lactație, prolactina se
menține (în condiții fiziologice) la valori scăzute.

Prolactina inhibă eliberarea de GnRH de la nivelul hipotalamusului, ceea ce va duce la scăderea sintezei
de LH și FSH în glanda hipofiză. Acest aspect explică perioada de anestru apărută pe parcursul lactației.

Este un hormon ce stimulează lactația, dezvoltarea glandei mamare. Pe lângă cele două roluri principale,
PRL contribuie la îndeplinirea a peste 300 de funcții fiziologice și are rol în manifestarea comportamentului
matern, reglarea funcțiilor imune, inhibarea procesului de apoptoză (moarte celulară programată genetic)
etc.
GH
Hormonul de creștere sau somatotropina este sintetizat de adenohipofiză și are rol în creștere, reglarea
funcțiilor metabolice și reprezintă un reactant al fazei acute de stres.

Factorii reglatori ai sintezei de GH sunt GHRH, somatostatina și grelina (sintetizată de stomac și intitulată
„hormonul foamei” și protejează împotriva hipoglicemiei). Alți factori reglatori sunt reprezentați de
factorul de creștere insulin-like 1 cu efect inhibitor, precum și GH – creșterea concentrației inhibă sinteza
de GHRH. Sinteza de GH mai este influențată de factori precum stres, exercițiul fizic, factori nutriționali și
somn.

Are rol în creștere și este implicat în dezvoltarea tuturor țesuturilor și organelor, dar în mod mai evident
a oaselor și cartilajelor. Stimulează producerea de factor de creștere insulin-like 1 și împreună cu acesta
cresc rata metabolică, anabolismul, replicarea și diviziunea celulară. Totodată, inhibă apoptoza celulară
pentru încurajarea creșterii țesutului alături de crearea unui mediu hiperglicemic.

La nivelul metabolismului crește absorbția și utilizarea de AA, crește sinteza de proteine și scade
catabolismul proteic. Stimulează lipoliza prin descompunerea trigliceridelor și oxidarea la nivelul
adipocitelor. GH supresează capacitatea insulinei de a capta glucoza în țesuturile periferice, și induce
gluconeogeneză la nivel hepatic.

ACTH
Hormonul adrenocorticotrop este sintetizat la nivelul adenohipofizei și reglează sinteza de cortizol și
hormoni androgeni. Celulele secretoare produc ACTH și hormonul stimulator melanocitar (MSH).

CRH eliberat de la nivelul hipotalamusului stimulează secreția de ACTH, iar ACTH acționează la nivelul
corticosuprarenalei unde stimulează secreția de cortizol și hormoni androgeni. Creșterea nivelului de
cortizol va inhiba secreția de CRH prin sistem de feedback-negativ.

ACTH acționează asupra celulelor din zona corticală a glandei suprarenale și are roluri în metabolismul
glucozei și reglarea funcțiilor imune. Secreția de cortizol este influențată de ritmul circadian – nivelul
maxim este înregistrat dimineața, iar nivelul minim seara.