Hormonii - rolul lor în organism, mod de acţiune

Hormonii sunt compuși organici (marea majoritate a hormonilor din organism sunt de
natură proteică), produși de către glandele care formează sistemul endocrin. Exercită o acțiune
stimulatoare, reglatoare și integratoare asupra proceselor flziologice și metabolice din organismele
vii. Hormonul este un mesager care duce informația de la celulele senzor, care percep modificările
din mediu, la celulele țintă, care răspund la modificări. Hormonii sunt secretați direct în sânge de
celule specializate și sunt transportați pe cale sangvină sau prin intermediul altor lichide biologice la
organele efectoare țintă.
Ei pot fi clasificați după origine și mecanismul lor de actiune în:
-hormoni neurosecretori sau neurohormoni - sunt produși de celulele nervoase care au și funcții
secretoare;
-hormoni glandulari - sunt produși de glandele endocrine;
-hormoni tisulari - sunt secretați de celule specializate neconstituite în glande endocrine;
În funcție de structura lor chimică, se clasifică în:
-hormoni cu structură polipeptidică (ex.: insulina);
-hormoni derivați din acizi grași (ex.: prostaglandinele);
-hormoni steroizi (ex.: cortizolul);
-hormoni derivați din aminoacizi (ex.: adrenalina).
Pentru ca diferitele funcții ale organismului să se desfășoare normal este necesar ca secreția
de hormoni să fie adecvată atât calitativ, cât și cantitativ. Reglarea hormonală are loc în cadrul unui
sistem organizat ierarhizat, în care, la nivelul cel mai înalt, se află sistemul nervos. Prin hormonii
hipotalamici, sistemul nervos controlează activitatea glandei hipofize, care la rândul ei reglează
activitatea glandelor endocrine periferice. Acestea influențează prin secrețiile lor, direct sau
indirect, pozitiv sau negativ, reacțiile enzimatice care au loc în interiorul celulelor constitutive ale
țesuturilor și organelor. Pe de altă parte, printr-un feed-back, concentrația produșilor rezultanți într-
o etapă metabolică poate influența pozitiv sau negativ desfășurarea proceselor la nivelele reglatoare
superioare. Secreția hormonală poate fi perturbată fie în sensul producerii unei cantități prea mici de
hormoni în raport cu necesitățile organismului (tulburări de hiposecreție), fie în sensul producerii
unor cantități prea mari de hormoni (tulburări de hipersecreție).
Hormonii umani sunt secretați atât de glandele endocrine (hipofiza, epifiza, tiroida,
paratiroide, timusul, pancreas endocrin, suprarenale, gonade endocrine), cât și de alte organe care
produc substanțe active cu rol de hormoni (hipotalamus, stomac, duoden, rinichi etc).

1
1) Hipofiza: Formată din 3 zone: adenohipofiza, lob intermediar și neurohipofiza.
Adenohipofiza secretă hormoni nonglandulotropi (acționează asupra altor organe sau
țesuturi) și hormoni glandulotropi (influențează activitatea altor glande endocrine).
Nonglandulotropi:
Hormonul somatotrop (STH) - hormonul de creștere - stimulează creșterea generală a
corpului cu excepția creierului pe care nu îl influențează. Hipersecreția în perioada de creștere
produce gigantismul, iar la adulți produce acromegalia (creșterea exagerată a extremităților și a
viscerelor). Hiposecreția la copii produce nanismul hipofizar, iar la adulți produce cașiexie
hipofizară (atrofierea organelor, căderea părului, îmbătrânire prematură).
Hormonul prolactina(LTH)- stimulează la femei secreția lactată a glandei mamare iar la
bărbați efectul nu este cunoscut.
Glandulotropi:
Hormonul tireotrop (TSH) stimulează activitatea tiroidei.
Hormonul adenocorticotrop (ACTH) stimulează secreția glandei corticosuprarenale.
Hormonii gonadotropi (FSH și LH) stimulează spermatogeneza, ovulația și secreția
hormonilor sexuali.
Lobul intermediar secretă hormonul melanocitostimulator (MSH) care stimulează sinteza
melaninei.
Neurohipofiza nu secretă hormoni dar depozitează hormonii secretați de hipotalamus.
Hormonul antidiuretic (ADH) scade diureza (eliminarea apei din corp prin urină și
transpirație) și reduce secreția glandelor exocrine. Hipersecreția produce vasoconstricție, edem și
hipertensiune. Hiposecreția produce diabetul insipid (eliminarea unei cantități mari de apă din corp).
Hormonul oxitocina determină contracția musculară a uterului în timpul nașterii.

2) Suprarenalele:
O glandă suprarenală este formată din corticosuprarenală (secretă 3 tipuri de hormoni) și
medulosuprarenală (secretă categoria de hormoni- catecolamine)
Corticosuprarenala:
Hormonii mineralocorticoizi, spre exemplu: aldosteronul, au rol în metabolismul sărurilor
minerale. Hipersecreția produce boala Conn, iar hiposecreția produce boala Addison.
Hormonii glucocorticoizi, spre exemplu: cortizon, cortizol, au rol în metabolismul
glucidelor, lipidelor și proteinelor în cele două faze ale metabolismului. (catabolism / anabolism).
Sindromul Cushing ( hipercortizolism sau hipercorticism) reprezintă o anomalie (boală) rară
care apare atunci când organismul este expus la o cantitate mult prea mare a unui hormon, numit
cortizol. În mod normal nivelul de cortizol este crescut în sânge în urma unor reacţii funcţionale
hormonale. Hipotalamusul (regiunea centrală a diencefalului situată la baza creierului, sub talamus
şi deasupra hipofizei, care este legată de hipofiza cu o tijă, tija pituitară) secretă hormonul eliberator
de corticotropina (CRH) care stimulează glanda pituitară (hipofiza) să secrete hormonul
adrenocorticotrop (ACTH). Apoi, ACTH-ul stimulează glandele suprarenale producând cortizol.
Cauzele pot fi:
- consumul medicamentelor corticosteroide după transplantul de organ sau pentru alte afecţiuni de
lungă durată (cronice), ca de exemplu eritematos sistemic, astmul bronşic, reumatoida;
- tumorile mici, necanceroase (benigne) ale glandei pituitare (hipofiza); aceasta este numită boala
Cushing şi este cea de-a doua cauză frecvenţă a sindromului Cushing.

2
 Hormonii sexosteroizi, spre exemplu: androgeni - la barbați, estrogeni - la femei, au rol în
formarea caracterelor sexuale secundare.
Medulosuprarenala:
Cei mai importanți hormoni sunt adrenalina / epinefrina și noradrenalina / norepinefrina
care intervin în adaptarea la condiții de stres a organismului.

3) Tiroida:
Foliculii tiroidieni secretă hormonii tiroxina (T4) și triiodotironina (T3) care stimulează
metabolismul bazal, scad colesterolul, stimulează creșterea corpului, cresc glicemia, frecvența
cardiacă și respiratorie etc. Celulele parafoliculare („C”) secretă calcitonina care scade calcemia.
Hiposecreția la copii produce nanismul tiroidian, iar la adulți produce mixedemul. Dacă glanda
tiroidă nu mai secretă hormoni în cantitata suficientă metabolismul devine lent, iar funcţiile
organismului sunt încetinite.
Cauze
Tiroida necesita iod pentru a funcţiona eficient. Iodul se găseşte în peste, fructe de mare,
alge marine, sau în plantele care cresc într-un sol bogat în iod. Lipsa de iod provoacă o hipertrofie a
tiroidei şi o reducere a activităţii sale.
Una dintre cele mai frecvente etiologii ale hipotiroidismului este tiroidita Hashimoto, o
afecţiune în care sistemul de apărare al corpului său sistemul imun produce anticorpi, care atacă şi
distrug în timp ţesutul tiroidian. Ca rezultat, glanda tiroidă nu poate produce hormoni tiroidieni.
Peste tot în lume, deficitul de iod este prima cauză de hipotiroidism. Adaosul de iod în sare,
alimente şi apa a eliminat această problemă.
Alte cauze sunt: tratamentele chirurgicale la nivelul tiroidei: tiroida poate fi scoasă în
întregime (tiroidectomie totală) sau parţial, pentru a trata boli ca hipertiroidismul, o glandă
tiroidiană prea mare (guşa), terapia cu iod radioactiv: care se foloseşte frecvent pentru tratamentul
hipertiroidismului; aceasta metoda distruge glanda tiroidă.
Întrucât cantitatea de triiodotironina (T3) şi de tiroxina (T4) este insuficientă, metabolismul
este încetinit. Simptomele nu sunt întotdeauna evidente, iar hipotiroidismul poate fi uneori
confundat cu alte afecţiuni.
Hipersecreția produce boala Basedow-Graves, de origine autoimună, în care anticorpii
produşi de sistemul imunitar stimulează o hipersecreţie de tiroxina de către tiroida. În mod normal,
anticorpii protejează organismul împotriva virusurilor, bacteriilor şi a altor substanţe străine care
pătrund în organism. Dar, în boală lui Basedow, anticorpii atacă glanda tiroidă.
O altă formă de hipertiroidism se datorează apariţiei unui adenom la nivelul glandei tiroide,
care începe să producă hormoni în exces. Adenomul este o tumoră benignă ce se dezvolta pe o
glandă, provocând creşterea dimensiunilor acesteia. Glanda tiroidă se poate inflama, afecțiune
numită tiroidita. În acest caz, excesul de hormoni tiroidieni depozitaţi în glanda tiroidă, se varsă în
fluxul sangvin. Tiroidita subacută, o formă rară de tiroidita, provoacă durere localizată la nivelul
glandei tiroide.
O altă formă este nedureroasă şi survine după naştere, tiroidita post, partum. Supraîncărcarea
cu iod este o altă cauză a hipertiroidismului. Aceasta apare în general la pacienţii cu guşa nodulară
(în special la vârstnici), cărora li se administrează medicamente care conţin iod sau care efectuează
investigaţii radiologice cu substanţe de contrast cu conţinut mare de iod. În acest caz,
hipertiroidismul persista atât timp cât excesul de iod rămâne în circulaţie.

3
 Semne şi simptome:
- pierderea greutăţii corporale, în condiţiile în care apetitul şi ingestia de alimente cresc;
- tahicardie, aritmie sau palpitaţii;
- creşterea dimensiunilor glandei tiroide (guşa), care se prezintă sub forma unei umflaturi la baza
gâtului.
Tratamentul constă în administrarea de antitiroidiene de sinteză (frânează secreţia de
hormoni tiroidieni), administrarea de iod radioactiv (care va fi absorbit de către tiroidă, cauzând o
reducere a dimensiunilor acesteia) sau efectuarea unei tiroidectomii (îndepărtarea parţială a tiroide).
Guşa reprezintă o umflătură anormală formată în partea anterioară a gâtului prin mărirea în
volum a tiroidei, dezvoltată prin umflarea unuia sau ambilor lobi ai glandei.
Cauze: din cauza lipsei iodului, producţia de tiroxină scade sub limitele minim admise,
atunci, hipofiza intervine şi îşi intensifică activitatea, secretând în exces un hormon menit să
stimuleze activitatea glandei tiroide, pentru că aceasta să revină la nivelurile anterioare normale de
producţie. Dar, prin această continuă stimulare, glanda tiroidă începe să se mărească, astfel încât cei
doi lobi ai săi, situaţi la baza gâtului, se vor umfla, creând impresia unei guşe.
Tratament: se recomandă consultaţia medicală de specialitate. Tratamentul poate fi
medicamentos, cu iod sau hormoni, sau cortizon, iar în unele cazuri se impune intervenţia
chirurgicală. Prevenirea guşei constă în introducerea în alimentaţie a sării intens iodurate.

4) Paratiroidele:
Secretă calcitonina (același efect ca hormonul tiroidian) și parathormonul (PTH) care au
efect hipercalcemiant si hipofosfatemiant. În hipersecreție produce boala Recklinghausen, iar în
hiposecreție produce hipocalcemia.

5) Epifiza secretă melatonina și vasotocina cu efecte asemănătoare ( ex: în metabolism)

6) Timusul, glandă endocrină până la pubertate, secretă hormoni cu rol în creștere.

7) Ovarul endocrin secretă hormonii estrogeni cu rol în formarea și dezvoltarea organelor de

reproducere femeiești și în dezvoltarea caracterelor sexuale. Hormonul progesteron are rol în
pregătirea organismului pentru sarcină.

8) Testiculul endocrin secretă hormonul testosteron cu rol în dezvoltarea organelor de reproducere,

stimularea spermatogenezei, dezvoltarea caracterelor sexuale.

9) Pancreasul endocrin, insulele Langerhans din structura pancreasului, secretă glucagonul (cu
efecte antagonice, opuse insulinei, hormon hiperglicemiant), somatostatina (hormon inhibator
asupra producerii de insulină și glucagon) și insulina.

Insulina

Hormon al pancreasului endocrin, secretat de celulele Beta ale insulelor Langerhans în

proporție de aprox 70%, a fost pentru prima oară descoperită de cercetătorul roman Nicolae C.
Paulescu în 1921. Este singurul hormon hipoglicemiant (scade cantitatea de glucoză din
sânge). Favorizează transformarea glucozei în glicogen (depozitat în ficat și mușchi) și trigliceride
4
+ acizi grași depozitate în țesut adipos. Insulina mai are importante efecte metabolice fiind un
hormon anabolizant pentru toate metabolismele intermediare (glucidic, lipidic, proteic).

Disfuncții de secreție:
Hiposecreția produce diabetul zaharat caracterizat prin hiperglicemie, polifagie, polidipsie,
scădere în greutate, tulburări metabolice, poliurie, glucozurie. Netratat produce cetoacidoza
(acumularea de corpi cetonici în sânge rezultați din transformarea glucozei). Corpii cetonici sunt
toxici pentru sistemul nervos, ducând la coma diabetică.
Hipersecreția produce hipoglicemia severă care duce la comă (neuronul consumă mult
oxigen și multă glucoză, iar fară ele se oprește).

Structura:
Insulina este un polipeptid format din 2 lanțuri de aminoacizi: lanțul A (cu 21 de aminoacizi)
și lanțul B (cu 30 de aminoacizi) legate între ele prin 2 punți disulfidice). Ȋn soluţie, în funcție de
concentrație și pH, se găsește sub formă de monomeri, dimeri și hexameri. Structura lanțurilor
diferă ȋn funcție de specie. Insulina umană se deosebește de cea de porc numai prin aminoacidul din
poziția 30 a lanțului B: alanina la porc și treonina la om. Cea de vacă se diferențiază prin 2
aminoacizi: la om, în poziția 8 a lanțului A-treonină, la vacă-alanină; ȋn poziția 10 izoleucina la om
și valina la vacă.
Biosinteza insulinei are loc ȋn ribozomii celulei beta. Ea începe prin formarea
preproinsulinei-un polipeptid cu 110 aminoacizi care ulterior este clivată ȋn proinsulină (cu 86 de
aminoacizi). Proinsulina suferă apoi un process de împăturire în care se clivează punțiile disulfidice.
Apoi, proinsulina, sub acțiunea a două endopeptidaze, se clivează în insulină și peptid C. Procesul
de biosinteză a insulinei se ȋncheie cu formarea granulelor secretorii mature, care conțin insulină
activă. Urmează secreția propriu-zisă de insulină în spațiul extracelular, care se produce prin
exocitoză calciu dependentă.

5
 Diabetul insipid

Afecţiune ce se caracterizează prin imposibilitatea rinichilor de a concentra urină,

determinând o poliurie (emisia unei cantităţi mari de urină diluat ), însoţită de o sete intensă
(polidipsie). Acest tip de diabet poate avea mai multe cauze, legate de funcţionarea
necorespunzătoare a rinichilor sau de absenţa hormonului antidiuretic, al cărui rol este de a
împiedica trecerea unei cantităţi prea mari de lichide în vezica urinară. Atunci când hormonul
antidiuretic lipseşte complet sau nu este secretat în circulaţie vorbim de diabet insipid central. Dar
dacă hormonul antidiuretic este prezent dar nu acţionează asupra tubului colector este vorba despre
un diabet insipid nefrogenic. În mod normal, rinichii au rolul de e elimina excesul de lichide din
fluxul sangvin. Aceste lichide în exces sunt depozitate în vezica urinară sub formă de urină. Atunci
când cantitatea de lichide scade (prin transpiraţie, de exemplu), rinichii produc mai puţină urina
pentru a păstra lichidele în organism. Cauzele diabetului insipid central:
- o tumoră a hipotalamusului (regiune centrală a creierului, situată sub hipofiza şi având rolul de a
regla o multitudine de senzaţii fiziologice: foame, sete, dorinţa sexuală, etc.);
- ablaţia hipofizei (glanda situată la baza encefalului care controlează activitatea celorlalte glande
din organism);
- tumora a hipofizei.
Cauzele diabetului insipid nefrogenic:
- congenitale;
- potomanie (nevoie constantă de a bea cantităţi mari de apă);
- pielonefrita (inflamaţie renală).
Simptome:
- poliurie – emisia unei cantităţi mari de urină (între 5 şi 8 litri) foarte diluată, care nu conţine zahăr
sau albumina;
- pierdere a greutăţii.