Tema: Hipotiroidia.

Gușa
endemică Nursing-ul specific.

Profesor disciplina Medicină internă:

Mogîldea Alexandra
 Planul lecției

Anatomia glandei tiroidei

Noțiuni tematice(Hipotiroidia, Gușa endemică)
Date epidemiologice
Etiopatogenia
Manifestările clinice
Metodele de diagnostic și tratament
Monitorizarea pacienților conform PCN
Particularitățle de evoluție la vârstnici
 ÎNTRODUCERE
Sistemul endocrin este format din:
I. Glande endocrine:
hipofiza,
tiroida,
paratiroidele,
suprarenalele,
gonadele,
epifiza,
timusul
II. Celule dispersate în alte organe şi ţesuturi (Sistemul
endocrin difuz).
celulele aparatului digestiv, care secretă hormoni gastrointestinali:
gastrin, peptidul gastroinhibitor (GRP), peptidul vasoactiv intestinal
(AVP), substanţa-P, enteroglucagonul etc,
celulele din pancreas,
rinichi,
inimă
 ÎNTRODUCERE
Produsul de secreţie al glandelor endocrine –
hormonii - sunt substanţe chimice cu rol de
mesager şi determină răspunsuri programate la
nivelul celulelor ţintă şi se revarsă direct în sânge.

Termenul de hormoni (de la gr. Hormauo - a

pune în mişcare, a stimula) a fost intodus de Bayllis
şi Starling în 1905.
 ÎNTRODUCERE
Rolul sistemului endocrin:

intervine în creşterea şi dezvoltarea organismului;

reglează metabolismul;
reglează activitatea sistemului nervos;
asigură echilibrele hidro-electrolitic şi acido-bazic;
asigură răspunsul la stress al organismului;
asigură reproducerea.
 Anatomia şi fiziologia sistemului endocrin
Hipotalamusul - asigură legătura dintre sistemul
nervos şi sistemul endocrin.
Funcţiile:
reglează aportul de alimente şi lichide, respiraţia,
circulaţia, metabolismul, termoreglarea şi diureza;
influenţează starea emoţională şi procesele psihice;
reglează funcţiile sexuale;
reglează somnul, memoria.
 Anatomia şi fiziologia sistemului endocrin

Hormonii hipotalamici sunt de două tipuri:

1.Liberine - au rol stimulator
2.Statine - rol inhibitor asupra secreţiei de hormoni.
 Anatomia şi fiziologia sistemului endocrin
Hormoni hipotalamici:
Neurohormonii activatori (liberine-releasing):
TRH (Thyrotropin- releasing hormon) - stimulează secreţia de
TSH (hormon tireostimulant),
hormoni gonadotropi şi prolactină (PRL);
LH-RH (gonadoliberină) - stimulează secreţia de FSH
(hormonul foliculostimulant) şi LH (hormonul luteinizant);
 CRH (corticoliberina) - stimulează secreţia de ACTH
(adrenocorticotrop) şi a beta-lipoproteinei LPP (hormon
lipotrop);
GRH (somatoliberina) - stimulează secreţia de STH (hormon
somatotrop);
Neurohormonii inhibitori (statine):
somatostatina inhibă secreţia de STH (hormon somatotrop) şi
TSH (hormon tireostimulant);
dopamina inhibă secreţia de TSH (hormon tireostimulant) şi
PRL (prolactină).
Anatomia şi fiziologia sistemului endocrin
Hormoni hipotalamici:
Hormoni hipotalamici
neurohipofizari:

ADH (hormonul
antidiuretic, vasopresina) -
scade diureza şi secreţia
sudorală, produce sete şi
vasoconstricţie, produce
contracţii ale musculaturii
uterine.
Oxitocina (OXT) este
vasodilatator şi stimulează
contracţiile musculaturii
uterine.
 HIPOFIZA

Glanda hipofiza sau glanda pituitară, a fost

descrisă în 1543 de Vesal.
Este denumită şi "glanda şefa" datorită rolului
important pe care îl au unii din hormonii secretaţi de
ea în controlul secreţiei celorlalte glande, ca şi a
legăturii directe pe care o are cu centrul de control
al sistemului nervos – hipotalamusul.
 HIPOFIZA
Hipofiza este o glandă situată la baza creierului,
suspendată printr-o tijă de hipotalamus.
La adult, hipofiza are în medie o greutate de 0,6 g şi
dimensiuni de 6/8/10 mm.
E găzduită de şaua turcească a osului sfenoid şi are 3
lobi:
1. anterior – adenohipofiza
2. intermediar
3. posterior – neurohipofiza.
 HIPOFIZA
Hormonii adenohipofizari controlează metabolismul şi
secreţia glandelor periferice:
STH (hormonul somatotrop) este responsabil de
creşterea organismului.
PRL (prolactina) induce şi menţine secreţia lactată.
ACTH (hormonul adenocorticotrop) stimulează secreţia
hormonilor corticosuprarenali.
TSH (hormonul tireotrop) controlează secreţia hormonilor
tiroidieni.
LH (hormonul luteinizant) stimulează secreţia de hormoni
sexuali, ovulaţia şi spermatogeneza.
FSH (hormonul foliculostimulant) la sexul feminin
stimulează creşterea şi maturarea foliculului ovarian şi
declanşează ovulaţia. La sexul masculin controlează
spermatogeneza.
 HIPOFIZA

• Hipofiza, partea intermediară:

MSH -melanocitostimulator - polipeptidă.

• Hipofiza, partea posterioară (neurohipofiza),

locul de depozitare a hormonilor produşi în
hipotalamusul anterior.
 Glanda tiroidă
Este situată în regiunea cervicală anterioară peste
primele inele traheale.
Are formă de fluture, fiind formată din 2 lobi şi un
istm.
Unitatea morfofuncţională a tiroidei este
foliculul tiroidian – format dintr-un strat de celule
ce delimitează o cavitate plină cu coloid tiroidian ce
contine tiroglobulină, fiind un depozit de hormoni
tiroidieni.
Între foliculi se află celulele parafoliculare C ce
secretă calcitonina.
 Glanda tiroidă
Hormonii tiroidieni:
•T3 – triiodtironina
•T4 – tetraiodtironina sau tiroxina
acţionează asupra tuturor ţesuturilor şi
metabolismelor:
stimulează creşterea şi dezvoltarea scheletului şi a
sistemului nervos central;
stimulează sinteza de proteine;
au efect hiperglicemiant, lipolitic şi calorigen.
•Calcitonina
scade calcemia şi fosfatemia;
inhibă resorbţia ţesutului osos şi mobilizarea
sărurilor minerale;
inhibă secreţia gastrică şi pancreatică;
creşte absorbţia calciului din tubul digestiv.
Glanda tiroidă
 Glanda tiroidă
Glanda tiroidă trebuie să cunoască ce cantitate de
hormoni trebuie să producă. Această informaţie o
recepţionează de la hipofiză. Acest sistem funcţionează
prin ,,conexiune inversă”: celule hipofizare speciale
menţin nivelul normal al T4.
Celulele hipofizare controlează tiroida prin hormon –
TSH (hormon tireostimulator).
Dacă nivelul T4 este scăzut, hipofiza va produce mai
mult TSH pentru a stimula tiroida.
 Cu cît mai mic va fi T4, cu atît mai înalt va fi TSH-ul.
În majoritatea laboratoarelor valoarea normală a TSH-
lui este de 0,4–4,0 mU/l. Dacă TSH-ul este peste 4,0
mU/l sau mai mare atît la prima analiză, cît şi repetat,
probabil este hipotiroidie.
Reţineţi: dacă T4 scade, TSH-ul va creşte. Dacă T4
creşte, TSH-ul va scade.
Reglarea funcţiei glandei tiroide
 VOCABULAR
Eutiroidie: funcţie normală a glandei tiroide (nivel
plasmatic al hormonilor tiroidieni şi al TSH în limitele
normei).
Tireotoxicoză: sindrom clinic datorat unui exces de
hormoni tiroidieni de orice geneză.
Guşă: mărire a glandei tiroide
Hipertiroidie, hipertiroidism: sporire a funcţiei
glandei tiroide.
Hipotiroidie: sindrom clinic determinat de deficitul
de hormoni tiroidieni.
Cretinism: retard sever psihointelectual şi anomalii
de dezvoltare cauzate de hipotiroidie congenitală.
 Glandele paratiroide
• sunt 4 glande mici situate la polii glandei tiroide.
• Sunt alcătuite din celule principale ce secretă
Parathormon şi celule oxifile.
• Parathormonul este un hormon hipercalcemiant:
stimulează resorbţia ţesutului osos cu eliberare de săruri
minerale;
creşte absorbţia intestinală a calciului;
creşte resorbţia tubulară renală a calciului şi magneziului.
 Pancreasul
este un organ impar, situat retroperitoneal şi care
secretă enzime digestive (partea exocrină) şi diverşi
hormoni (partea endocrină).
Partea endocrină este reprezentată prin insulele
Langherhans ce conţin celulele alfa, beta, delta.
Celulele alfa constituie 20-25% din componenţa
celulară a insulilor şi prezintă locul formării de
glucagon.
Celulele beta (75-80 %) sintetizează şi depozitează
insulina,
celulelle delta reprezintă locul de formare a
somatostatinei.
 Glandele suprarenale
sunt 2 glande semilunare situate la polul superior al rinichilor,
în loja renală.
Sunt formate din două tipuri de ţesut: substanţă corticală
(corticosuprarenală) situată la periferia glandei, împărţită în 3
zone – glomerulară, fasciculată şi reticulară; substanţa
medulară (medulosuprarenală) situată în interiorul glandei,
formată din cordoane de celule.
 Glandele suprarenale
Hormonii corticosuprarenali:
1. Hormonii mineralocorticoizi (Aldosteronul) are efect
asupra echilibrului hidroelectrolitic: determină retenţie hidro-
salină, agravează inflamaţia, reduce eliminarea renală de sodiu
şi creşte resorbţia de clor.
2. Hormonii glucocorticoizi (Cortizolul) are multiple efecte:
efect antiinflamator, hiperglicemiant şi inumosupresor; creşte
catabolismul proteinelor şi mobilizarea lipidelor din depozite;
stimulează eliminarea de potasiu, calciu şi fosfor şi scade
eliminarea de sodiu; inhibă formarea de ţesut osos; determină
policitemie şi limfocitoză.
3. Hormonii androgeni suprarenalieni (androstendion,
testosteron, dihidroepiandrosteron). Acţiuni: au acţiune
trofică generală şi favorizează creşterea organismului; sunt
anabolizanţi proteici; determină apariţia caracterelor sexuale
secundare la pubertate.
 Glandele suprarenale
Hormonii medulosuprarenali
•se numesc catecolamine (adrenalina, noradrenalina şi
dopamina) au acţiune principală adaptarea organismului la
stress prin modificări ale metabolismului, circulaţiei şi
comportamentului: produc hiperglicemie, lizează adipocitele;
vasoconstricţie şi contracţii ale muşchilor netezi şi striaţi;
stimulează secreţia glandelor sudoripare; stimulează miocardul:
efect inotrop, dromotrop, batmotrop şi cronotrop pozitiv;
stimulează secreţia tiroidei şi a paratiroidelor.
 Gonadele
• Ovarul este gonada feminină, o glandă mixtă, pereche,
situată în micul bazin. Are formă ovoidală şi conţine
foliculi ovarieni din care se dezvoltă celulele sexuale
feminine – ovulele. Ovarul secretă hormoni sexuali:
estrogeni şi progesteron.
Hormonii estrogeni: stimulează creşterea foliculilor
ovarieni, dezvoltarea miometrului şi a canalelor
galactofore ale glandei mamare şi proliferarea
endometrului; determină apariţia caracterelor sexuale
secundare la pubertate; au efect trofic general; produc
retenţie hidrosalină; combat resorbţia ţesutului osos şi
formarea aterosclerozei.
Progesteronul: stimulează maturarea ovulului;
favorizează implantarea zigotului la nivelul uterului; au
efect hipertermizant.
 Gonadele

• Testiculul este gonada masculină. Este situat în scrot şi e

format din canalicule seminifere cu celule germinative din care
se formează spermatozoizii – celulele sexuale masculine. Între
canalicule se află celulele Laydig ce produc testosteron –
hormonul sexual masculin.
Testosteronul are urmatoarele efecte:
• produce diferenţierea şi dezvoltarea aparatului genital masculin
şi apariţia caracterelor sexuale secundare la pubertate;
stimulează dezvoltarea musculaturii; stimulează eritropoieza;
stimulează dezvoltarea părului în zonele androgen dependente:
regiunea facială, presternală, axilară şi pubiană; grăbesc
închiderea cartilajelor de creştere.
 Afecţiunile tiroidiene

1. Guşa difuză toxică

2. Hipotiroidia
3. Guşa endemică
4. Guşa sporadică
5. Cancerul tiroidian.
HIPOTIROIDIA
 VOCABULAR

Cretinism: retard sever psihointelectual şi anomalii

de dezvoltare cauzate de hipotiroidie congenitală.
Guşă endemică: guşă ce se înregistrează în
zonele geografice cu un deficit de iod.
Guşă sporadică: guşă ce se înregistrează în
zonele geografice fără deficit de iod.
 DEFINIȚIE
Hipotiroidia este deficit cronic de hormoni
tiroidieni la nivelul ţesuturilor organismului ca
urmare a absenţei ori insuficienţei producţiei
acestora de către glanda tiroidă.
Conform (PCN)
Hipotiroidie este un sindrom clinic şi biochimic,
condiţionat de deficitul hormonilor tiroidieni.
O formă extremă a gravităţii bolii este mixedemul
Mixedem: hipotiroidia severă în care există o
acumulare de mucopolizaharide hidrofile în stratul
bazal al dermei şi în alte ţesuturi, producînd induraţia
tegumentului
Tiroidita autoimună (Hashimoto): inflamaţie cronică
tiroidiană de geneză autoimună.
 Informaţia epidemiologică
Cele mai frecvente cauze de hipotiroidie sunt:
afecţiunile autoimune tiroidiene şi destrucţiunea
tiroidiană prin terapie cu iod radioactiv (I131 ) sau
tiroidectomia chirurgicală.
Hipotiroidia clinic manifestă alcătuieşte 1–6 % din
populaţia generală.
Este mai frecvent întâlnită la femei 1,5–2 %, iar la bărbaţi
– 0,2 %.
Incidenţa creşte cu vârsta: după 60 ani la femei - 6 %, la
bărbaţi – 2,5 %.
Hipotiroidia subclinică afectează 1,3–17,5 % din populaţia
generală: creşte cu vârsta după 74 ani (bărbaţi - 16%,
femei – 21 %).
Anual 5% cazuri evoluează cu dezvoltarea formei
manifeste a hipotiroidiei.
 Clasificarea hipotiroidiei:
Hipotiroidie primară (afectarea directă a glandei
tiroide): congenitală şi dobândită.
Hipotiroidie secundară (afectarea la nivelul
hipofizei).
Hipotiroidie terţiară (afectarea la nivel hipotalamic
prin deficit de tiroliberină).
Hipotiroidie tisulară (rezistenţa periferică la acţiunea
hormonilor tiroidieni).
 ETIOLOGIE
I. Hipotiroidie primară:
50% – etiologie autoimună;
II. Hipotiroidie secundară:
40% – tratamentului hipertiroidiei
iod radioactiv,
chirurgical,
antitiroidiene de sinteză;
10% – diverse cauze
 tratament de substituţie în doze insuficiente,
 sechele ale radioterapiei cervicale sau toracice,
efecte secundare ale tratamentului cu săruri de
Litiu, Amiodarona,
tratament chirurgical al cancerului tiroidian, -
deficit iodat.
 Patogenie
La baza dezvoltării hipotiroidiei stă deficitul
îndelungat şi considerabil al acţiunii specifice a
hormonilor tiroidieni în organism cu:
diminuarea proceselor oxidative şi de termogeneză,
acumularea produselor metabolismului, ceea ce
conduce la dereglări funcţionale ale sistemului nervos
cenral, sistemului endocrin, cardiovascular, digestiv
etc.,
precum şi la distrofie şi edimaţiere mucoproteică
specifică a diferitelor ţesuturi şi organe.
•Practic, toate organele şi ţesuturile organismului
suferă modificări de funcţie şi de structură.
 Manifestările clinice
Acuzele:
fatigabilitate progresivă la efort, astenie musculară,
oboseală;
intoleranţă la frig;
somnolenţă, scăderea memoriei, cefalee;
artralgii,
parestezii;
sporirea masei corporale,
edeme pe faţă, membre, uneori tot corpul;
constipaţie, scăderea poftei de mîncare;
tegumente uscate, căderea părului;
îngroşarea vocii, hipoacuzie;
dereglări sexuale, menstre neregulate, infertilitate.
 Manifestările clinice
Inspecția generală
Manifestări neuropsihice
încetinirea activităţii nervoase
somnolenţă permanentă, predominant diurnă;
indiferenţă, lipsa de participare, dezinteres;
poate apărea amnezie anterogradă sau retrogradă;
vorbire lentă – bradilalie – rară, tărăgănată, cu
vocabular redus gesturile sunt lente – bradikinezie;
fenomene sensoriale:
parestezii localizate, în special, la membrele
superioare.
 Tulburări senzoriale
Văzul:
scăderea acuităţii vizuale,
astenia ochilor,
apariţia precoce a cataractei.
Auzul
diminuarea acuităţii auditive (hipoacuzie), acufene.
Mirosul
scăderea sau dispariţia mirosului (hipo- sau anosmie).
Sensibilitatea termică
 senzație permanentă de frig, chiar atunci când
temperatura este crescută. (frilozitate)
 Manifestări cutanate
Facies:
privire inexpresivă,
tegumente uscate, infiltrate, palide,
edem palpebral,
faţa are aspect de „lună plină” cu pomeţii obrajilor
rumeni - păpuşă fardată;
alopecia jumătăţii externe a sprâncenelor,
buze groase, şanţuri nazolabiale şterse, nas trilobat,
pavilionul urechii îngroşat;
Facies
 Tulburări secretorii
Hiposudoraţie – bolnavii nu transpiră nici la
temperaturi ridicate;
Hiposialie cu uscarea mucoasei cavităţii bucale,
fisuri la coltul gurii;
Hipolacrimare;
Hiposeboree pielea şi părul au aspect mat, lipsit de
luciu
 Manifestările clinice

Tegumentele
infiltrate, uscate, reci, pal-gălbui;
descuamare generalizată;
edeme pe membrele superioare şi inferioare ce nu
lasă godeu;
în formele grave edemele pot fi generalizate
(afectând tegumentele, mucoasele, seroasele,
interstiţiile, cavităţile);
 întârzierea cicatrizării plăgilor şi ulceraţiilor
 Manifestările clinice

Ţesutul subcutanat pare excesiv, în special în

fosele supraclaviculare, dar în formele avansate
aproape dispare – caşexia mixedematoasă.
Părul aspru, rar, uscat, lipsit de luciu, fragil, cu
creştere lentă, zone de alopecie, căderea părului de
pe membre, albire precoce, pilozitatea pubiană şi
axilară este rărită.
Unghii subţiri, fragile, striate, cresc încet;
periunghial pot apăre tulburări trofice, leziuni
micotice.
 Manifestări organice și sistemice

Aparatul respirator

revărsat pleural,
infiltrarea mucoasei nazale cu sforăituri nocturne,
predispoziţie la bronşite, pneumonii.
 Manifestări organice și sistemice
• Manifestări cardiovasculare
dispnee,
cardialgii,
 scăderea toleranţei la efort fizic,
cardiomegalie,
bradicardie,
extrasistolie,
 uneori tahicardie,
zgomote cardiace asurzite,
 agravarea angorului pectoral;
tensiunea arterială însă poate fi normală sau scăzută,
uneori hipertensiune arterială diastolică.
Hipotiroidia poate determina insuficienţa cardiacă.
 Manifestări organice și sistemice

Manifestări digestive
frecvent anorexie şi ingestie scăzută de alimente;
constipaţie şi meteorism;
cavitatea bucală: macroglosie cu amprente dentare,
dentiţia cariată, frecvent paradontoze;
deseori se constată hipertrofie amigdaliană şi
vegetaţii adenoide;
abdomen flasc cu hipotonie musculară, cu apariţia
herniilor ombilicale, inghinale,
hipotonie a veziculei biliare cu litiază biliară,
cu gastrite cronice, greutate în epigastru, eructaţie,
sindrom ascitic (rareori) cu hepatomegalie.
Afectarea limbii (macroglosie)
 Manifestări organice și sistemice
• Sistemului reproductiv: anomalii ale ciclului menstrual cu
amenoree, metroragii, anovulaţie, sterilitate, capacitate reproductivă
scăzută cu avorturi spontane, frigiditate. Uterul are contractilitate
redusă. La bărbat - tulburări ale dinamicii sexuale până la impotenţă
şi afectări ale spermatogenezei.
• Secreţia hormonului de creştere este scăzută putând determina
retardare în dezvoltarea fizică la copii.
• Sistem muscular şi osteoarticular - mialgii, slăbiciune musculară
proximală, rigiditate musculară, crampe dureroase, astenie.
• Manifestări renale - predispoziţie la infecţii reno-urinare; scăderea
filtraţiei glomerulare, scăderea diurezei până la oligurie, proteinurie
moderată.
• Manifestări hematopoietice - anemie, leucopenie moderată, VSH
poate fi accelerat, sindrom hemoragic manifestat prin: echimoze la
traumatisme minore, menoragii, sângerare prelungită după extracţii
dentare.
 SARCINĂ
Gușa toxică difuză vs Hipotiroidie

Gușa toxică difuză Hipotiroidie

 Diagnosticul
Anamneza detaliată şi examenul fizic.
Investigaţiile paraclinice
Hemoleucograma - anemie hipocromă, tendinţă
spre leucopenie, limfocitoză, sporirea VSH-lui.
Analiza generală a urinei - este posibilă proteinuria,
scăderea diurezei.
Analiza biochimică a sângelui - colesterolul total,
trigliceridele şi lipoproteidele crescute,
hipoalbuminemie.
Dozarea hormonilor serici – se apreciază nivelul
hormonilor tiroidieni, care ne indică valori scăzute ale
T3 şi T4.
Concentraţia serică a hormonilor tiroidieni nu este
edificatoare pentru diagnosticul hipotiroidiei.
 Investigaţiile paraclinice
Determinarea TSH seric este cea mai bună metodă de
diferenţiere a hipotiroidiei.
Valorile crescute ale TSH în hipotiroidie.
În majoritatea laboratoarelor valoarea normală a TSH-lui
este de 0,4–4,0 mU/l.
Dacă TSH-ul este peste 4,0 U/l sau mai mare atât la prima
analiză, cât şi repetat, probabil este hipotiroidie.
Reţineţi! Dacă T4 scade, TSH-ul va creşte, dacă T4 creşte,
TSH-ul va scădea
Marcherii autoimunităţii tiroidiene – antigenii specifici ai
tiroidei implicaţi în procesul autoimun sunt
Dozarea tireoglobulinei (Tg) - se foloseşte în special ca
marker în cancerul tiroidian.
 Investigaţiile paraclinice

Ecografia glandei tiroide

Scintigrafia tiroidiană - se realizează fie cu izotopi
ai iodului ( I131, I123), fie cu tecneţiu (Tc99).
Electrocardiograma – bradicardie, microvoltaj,
segment ST mai jos de izolinie.
RMN este util în explorarea sistemului hipotalamo-
hipofizar.
Consultaţia specialiştilor: cardiolog, neurolog,
neurochirurg, chirurg, nefrolog, ginecolog
 Tratamentul hipotiroidiei
Hipotiroidia nu se vindecă.
prin tratament zilnic, permanent hipotiroidia poate fi
controlată la majoritatea pacienţilor.
Tratamentul se realizează prin substituţia
(înlocuirea) hormonilor pe care tiroida proprie nu-i mai
produce.
Înlocuirea T4 va restabili funcţia normală a
organismului.
Comprimatele de Tiroxină sintetică (numită
Levotiroxină) conţin hormonul T4, identic cu cel
produs de glanda tiroidă.
doza va fi adaptată în funcţie de gradul de severitate a
deficitului hormonal, de vârstă, de sezon, funcţie de
patologia şi de terapia asociată.
 Tratamentul hipotiroidiei
 Tratamentul de elecţie este L-thyroxina.
 Iniţial se dau doze zilnice de 25 mg, care vor fi
majorate treptat de 3-5 ori la intervale de 7-14 zile,
în funcţie de vârsta şi severitatea bolii, până la
50,100,150mg - obţinând starea de eutiroidie.
 Doza necesară la adult este în medie de 150-200
mg.
 Tratamentul hipotiroidiei
Reţineţi!
La subiecţii bătrâni şi coronarieni este recomandat
administrarea concomitentă de: beta-blocante,
coronarodilatatoare.
Dozele de hormoni tiroidieni vor fi administrate în
două prize, ultima nu mai târziu de ore 15.00.
Supravegherea şi dispensarizarea pacienţilor cu
hipotiroidie este realizată de endocrinolog până la
obţinerea eutiroidiei, ulterior de către medicul de
familie.
 Supravegherea şi dispensarizarea
pacienţilor cu hipotiroidie
• este realizată de endocrinolog până la obţinerea
eutiroidiei, ulterior de către medicul de familie.
Complicaţiile hipotiroidiei
Complicaţii cardiovasculare - bradicardie, agravarea
angorului, insuficienţă cardiacă, ateroscleroza.
Complicaţii neurologice - cretinism, neuropatie.
Complicaţii hematologice - anemie.
Complicaţii ginecologice - infertilitate, avorturi spontane,
preeclampsie, naştere prematură, hemoragii în timpul sau
după naştere, nou-născut cu greutate mică sau făt mort.
Coma hipotiroidiană - complicaţia cea mai severă şi de
temut.
 Coma hipotiroidiană
(mixedematoasă, hipotermică)
• reprezintă o complicaţie rară, dar gravă a hipotiroidiei,
manifestată prin agravarea semnelor clinice ale
insuficienţei tiroidiene, stupor, colaps cardiovascular.
• Poate apăre în orice formă etiologică a hipotiroidiei. Se
dezvoltă în cazul hipotiroidiei netratate sau insuficient
tratate.
• Cauzele dezvoltării hipotiroidiei: procesele infecţioase
acute sau cronice, hipotermia, hemoragiile
gastrointestinale, intervenţiile chirurgicale, traumatismele,
accidentele cardiovasculare, cerebrovasculare,
întreruperea bruscă a terapiei de substituţie, micşorarea
dozelor sau folosirea de produse tiroidiene depreciate.
 Tratamentul comei hipotiroidiene.
• Pacienţii vor fi internaţi în secţii specializate de terapie
intensivă.
• Supravegherea bolnavului cu comă hipotiroidiană cu
monitorizarea de:
• Semne vitale: puls, respiraţie, tensiune arterială,
temperatura.
• Activitate electrică cardiacă (ECG).
• Ventilaţie mecanică în prezenţa hipercapniei şi a hipoxiei
severe.
• Diureză.
• Cateter venos: presiunea venoasă centrală.
• Aprecierea: T3, T4, TSH, cortizol, glucoză, Na, echilibru
acido-bazic, gaze în sânge (PCO2, PO2, PH).
 Tratamentul comei hipotiroidiene.
Măsuri terapeutice:
•1. Levotiroxină sodică intravenos 100–500 µg, apoi 75–100
µg pe zi cu trecere la administrarea per os.
•2. Glucocorticoizi - se vor administra concomitent cu
preparatele tiroidiene pentru a preveni şi/sau a trata
insuficienţa corticosuprarenală - Hidrocortizon hemisuccinat
100 mg intravenos la fiecare 8 ore.
•3. Corectarea tulburărilor respiratorii - oxigen prin masca
nazală sau ventilaţie mecanică asistată.
•4. Tratamentul hipotermiei - reâncălzire progresivă pasivă,
creşterea temperaturii cu 1ºC pe oră.
•Reţineţi! Încălzirea activă – cu termofor – este
contraindicată, din cauza riscului de vasodilataţie
periferică şi colaps.
 Hipotiroidia la vârstnic
• Manifestările de hipotiroidie sunt atribuite, de obicei, unor boli
cronice, depresiilor, folosirii medicamentelor sau a altor
factori.
• Un alt impediment în managementul acestor bolnavi sunt
afecţiunile asociate şi necesitatea tratării acestora.
• De cele mai multe ori diagnosticul de hipotiroidie la bătrîni
este întârziat.
• Cauzele hipotiroidiei primare la bătrîni sunt mai frecvent:
- tiroidectomia totală sau subtotală;
- radioterapia în regiunea cervicală;
- medicamentele (Amiodarona, preparatele de iod, utilizarea în
exces a antisepticelor cu iod);
- fumatul (în special, în prezenţa bolilor autoimune tiroidiene);
 Guşa endemică
Definiţie.
•Guşa endemică este o afecţiune manifestată prin
creşterea progresivă a tiroidei cu incidenţă de peste
10% din populaţie, determinată de deficitul de iod în
sol şi localizată în anumite zone geografice

Frecvent se întâlneşte în zonele muntoase, pe malurile

abrupte ale râurilor, unde apele de ploaie spală iodul din
sol.
Boala este răspândită numai în unele regiuni geografice,
caracterizată prin carenţa iodică în mediul ambiant.
Localitatea este caracterizată guşogenă atunci când
incidenţa afectării depăşeşte 10% din populaţie.
 Guşa endemică
Date epidemiologice din Republica Moldova.
 Conform studiilor de evaluare a situaţiei
efectuate la nivel naţional 37,7% dintre copii de
vârstă şcolară (8-10ani) prezintă guşă.
 Deficienţa gravă de iod poate duce la retard
mintal ireversibil şi cretinism.
 În zonele endemice severe, cretinismul poate
afecta până la 5-15% din populaţie.
 este legată de insuficienţa iodului în natură.
 Guşa endemică
nu se întâlneşte în regiunile normal iodate;
se vindecă cu preparatele de iod al produselor alimentare.
La bolnavi cantitatea iodului atât în sânge cât şi în glanda
tiroidă este mult scăzută.
 În orice focar endemic alături de bolnavi se găsesc şi
persoane complet sănătoase şi pentru dezvoltarea guşii în
insuficienţa iodului sunt necesare unele condiţii suplimentare:
condiţiile antisanitare de trai,
alimentaţia necalitativă (alimentaţie monotonă, în special cu alimente
guşogene - varză, sfeclă, soia etc.),
un sistem defectuos cu aprovizionare cu apă,
conţinut sporit în mediul ambiant al unor substanţe guşogene – săruri
de calciu, magneziu, fluor, cloruri,
predispoziţie eredoconstituţională.
Struma se întâlneşte în special la vârsta de 10-20-30 ani.
 Femeile se îmbolnăvesc mai des decât bărbaţii.
 Guşa endemică
• Necesitatea de Iod pentru adulţi – 150 mg/zi
(uşor crescut la femeia gravidă)
• La copii între vârsta 1-14 ani – 100-120 mg/zi
• în zonele endemice gusei, in organism ajung
sub 50 micrograme iod/zi.
 TABLOUL CLINIC
• Manifestările deficitului de Iod sunt variate: de la guşa
endemică pînă la cretinism
Debutul bolii poate fi:
• Insidios, vag observat încă din copilărie.
• Evoluţia este lentă precum şi progresarea
tiroidomegaliei, hipotiroida prevalând în 85% din
cazuri.
 TABLOUL CLINIC
Semnele clinice:
În dependenţă de starea funcţională a tiroidei:
iritabilitate, cefalee, insomnie, tremur, denutriţie,
palpitaţie.
Somnolenţă, dipelozitate, apatie, micşorarea
memoriei şi a atenţiei, constipaţie, scăderea poftei de
mâncare, greţuri, eructaţii, regurgitaţii, meteorism,
dureri în muşchi, oase, articulaţii, dispnee, palpitaţii,
dureri retrosternale, fatigabilitate, scăderea capacităţii
de muncă.
La copii poate să se dezvolte cretinismul
 Cretinismul endemic
• Cretinismul – o stare patologică endemică care se
înregistrează la persoane din familii afectate de
guşă.
• La copii poate să se dezvolte cretinismul endemic cu
talie redusă, trăsături grosolane cu protruzia limbii,
nas îngroşat, lat, ochii larg deschişi, păr rar;
abdomen protuberant cu hernie ombilicală; retard
mental; hipoacuzie pînă la surditate; afectare
neuromusculară de tip spastic sau cu rigiditate;
afectarea mersului şi a coordonării mişcărilor;
dizartrie; strabism, mioză, afectarea reflexului pupilar
la lumină; guşă.
 Explorări paraclinice
Examinarea sângelui – determinarea profilului tiroidian
(T3,T4,TSH).
Examenul radioizotopic:
Testul de captare a iodului (I131) sau tecneţiu (Tc99) indică
fie o afinitate mărită a tiroidei, în forma hipertiroidiană; fie o
fixare radioizotopică scăzută şi încetinită – în forma
hipotiroidiană.
Scintiscanografia tiroidiană înregistrează cele mai diverse
aspecte, zone neuniforme de intensă captare alternând cu
lacune mai mult sau mai puţin distinct delimitate respectând în
linii mari topografia nodulilor (nodul „fierbinte” şi nodul „rece”).
Examenul ultrasonor - mărirea glandei tiroide în dimensiuni.
 Tratamentul
Tratamentul depinde de volumul tiroidian şi
manifestările clinice.
Spitalizarea la prezenţa complicaţiilor precum şi
pentru tratamentul chirurgical.
Regim alimentar – variat, echilibrat, mineralizat şi
vitaminizat.
Sunt excluse alcoolul şi fumatul.
Modularea funcţiei tiroidiene.
în hipotiroidie - Tiroidină (50mg)
în hipertiroidie - Mercazolil (5mg)
Tratament simptomatic şi tonic general: fermenţi,
vitamine medicaţii cu efect metabolic
 Profilaxia
• Profilaxia deficitului iodat previne apariţia hipotiroidiei,
a cretinismului la copii, a guşii endemice.
• Obligatoriu:
Informarea populaţiei despre importanţa utilizării iodului
prin consum de sare iodată, cu asigurarea aportului
fiziologic de iod.
Administrarea preparatelor de iod persoanelor din grupuri
de risc în dezvoltarea IDD (Afecţiuni produse de deficitul
iodat (Iodine Deficiency Disorders) (copii, adolescenţi,
femei în perioada de sarcină şi alăptare).
 Folosirea judicioasă a medicamentelor (Amiodarona,
preparatele de iod, Interferonul-α) care interferează
biosinteza hormonilor tiroidieni
 Profilaxia
1. Călirea sistematică a organismului
2.Alimentaţia variată şi fiziologic echilibrată,
3.Iodurarea produselor de panificaţie.
4. Folosirea sării iodate în alimentaţia animalelor.
5. Evitarea, tratarea oportună şi raţională a afecţiunilor
intercurente, otorinofaringiene.
6. Salubrizarea locuinţei de lucru cu excluderea umezelii,
curenţilor de aer, vibraţiilor, poluărilor nocive ale mediului
ambiant.
7. Utilizare în scopuri habituală a sării de bucătărie iodate
 Profilaxia
Dispensarizarea persoanelor cu control
clinicobiologic complex o dată la 6 luni şi determinarea
parametrilor morfofuncţionali ai tiroidei; ECG; analiza
generală şi biochimică a sângelui, ionograma, lipidograma,
eventual hormonograma etc.

În cazul ineficienţei măsurilor profilactice, se

administrează câte 200 μg de iod în zi sau în combinaţie
de iod şi tiroxină (iodthyrox), ori numai tiroxină pe o
durată stabilită în mod individual, ori substituţie
hormonală pe viaţă.
Preparate de iod
Anexa 3. PCN Informaţie pentru pacien
• Ghidul vă va ajuta să înţelegeţi mai bine opţiunile de îngrijire
şi de tratament al hipotiroidiei, în Serviciul de Sănătate.
• -Ce este glanda tiroidă?
• - Ce este hipotiroidia ?
• - Cum veţi recunoaşte hipotiroidia?
Veţi suspecta hipotiroidia, dacă sunt prezente semnele
următoare:
• oboseală, astenie dimineaţa la trezire, necesitate crescută de
somn, somnolenţă ziua; senzaţie de frig (chiar la temperaturi
înalte);
• piele uscată; piele palidă, galbenă sau cu tentă portocalie
(cauzată de creşterea pigmentului caroten);
• păr uscat, fragil, aspru, căderea părului;pierderea poftei de
mîncare;
creştere moderată în greutate şi dificultate de slăbire
(hipotiroidia nu cauzează obezitate);
continuare
• scăderea memoriei, gîndire lentă;
• sforăit;
• crampe musculare şi dureri ale articulaţiilor;
• parestezii ale mîinilor şi ale picioarelor (senzaţie de
furnicături);
• constipaţie;
• edemaţierea (umflarea) feţei, în special în zona ochilor, a
mîinilor, gleznelor, picioarelor (din cauza reţinerii
lichidului);
• ciclu menstrual neregulat;
• senzaţie de iritabilitate;
• voce răguşită;
• apariţia guşii (cauzată de mărirea glandei tiroide);puls rar;
• creşterea colesterolului în sînge;
• În hipotiroidie sunt afectate toate organele şi sistemele,
manifestările putînd fi de la uşoare pînă la grave. Dar nici
unul dintre semne nu este caracteristic bolii. Astfel,
hipotiroidia poate lua masca altor boli, întîrziind
diagnosticarea la timp.
• Deoarece simptomele sunt foarte variabile, doar
determinarea TSH-lui va stabili diagnosticul.
• Adresati-vă la medic la timp.
•Mulțumesc!