Hormonii hipofizari si

hipotalamici
Alte clase de hormoni

Conf. dr. Carmen Chitescu

 Hipofiza
• Glanda hipofiza sau pituitara este
considerata cea mai importanta glanda
din complexul endocrin, reprezantand
pentru unii creierul endocrin al
organismului.
• Este adapostita in scobitura corpului
osului sfenoid- saua turceasca- unde
prelungiri ale durei mater ii formeaza o
loja, aflandu-se dedesubtul fetei
inferioare a creierului
• De mici dimensiuni, 8 mm
anteroposterior si 12 mm transveral, cu
o greutate de 30-40 cg, prezinta doi lobi
de origine embrionara diferita:
1. lobul anterior sau glandular numit
adenohipofiza
2.lobul posterior denumit neurohipofiza
Hipofiza anterioara secreta 6 hormoni:
Prolactina
Hormonul adreno-corticotrop ACTH
Hormon foliculostimulant (FSH)
Hormon luteinizant (LH)
Hormon de stimulare a glandei tiroide (TSH)
Hormonul de crestere (GH, STH)

Neurohipofiza secreta si depoziteaza 2 hormoni:

Ocitocina
Vasopresina (ADH)
 Hipotalamusul
• Realizeaza o functie integratoare
intre SNC, sistemul vegetativ si
cel endocrin
• Secreta o serie de hormoni ce
ajung la hipofiza prin sistemul
port hipotalamohipofizar
• Acestia au un efect eliberator sau
inhibitor asupra hormonilor
adenohipofizari
• Eliberarea hormonilor
hipotalamici este influentata de
stimuli proveniti de la SNC
• Legătura dintre hipotalamus şi hipofiză este:
–Vasculară: sistemul port hipotalamo-hipofizar
- Nervoasă: neuronii nucleilor magnocelulari din
hipotalamus îşi trimit axonii către hipofiza
posterioară, unde se depozitează hormonii
secretaţi de aceşti neuroni.
Tripla retroactiune
• Unul dintre mecanismele
cele mai importante care
funcţionază în cadrul
sistemului endocrin este
fenomenul de “feed-
back” prin care sistemul
de comandă şi control este
în permanenţă informat
despre felul în care
funcţionează glanda
periferică informează
sistemul de control asupra
funcţionalităţii sale.
• Secretia adenohipofizara
este stimulata/inhibata de
hormonii hipotalamici:
- Hormonul eliberator de
corticotropina (CRH)
- Factorul eliberator al
hormonului de crestere
(GH-RH)
- Hormonul eliberator de
gonadotropina (Gn-RH)
- Hormonul eliberator de
tireotropina (TRH)
 Factori de eliberare/inhibitie a hormonilor hipofizari
• TRH – thyreotropin-releasing hormone – este un tripeptid (Glu-His-
Pro) ce stimulează eliberarea de TSH şi secreţia prolactinei (PRL) şi
gonadotropinelor.
• GRH – growth-releasing hormone –polipeptid din 44 aminoacizi.
Determină eliberarea de GH, neavând nici un efect asupra glicemiei,
concentraţiei somatostatinei sau a hormonilor intestinali.
• CRH – corticotropin –releasing-hormone –format din 41 aminoacizi şi
determină la nivel hipofizar producţia de ACTH şi a altor peptide
derivate din POMC.
• GnRH – gonadotropin –releasing-hormone – este un decapeptid ce
stimulează secreţia FSH şi LH.
• PRH – prolactin –releasing hormone – stimulează secreţia şi
eliberarea PRL din celulele lactotrofe adenohipofizare.
• GIH – growth hormone inhibiting hormone - este un tetradecapeptid
(14 aminoacizi. Are acţiune inhibirorie asupra secreţiei GH (STH), TSH
cât şi asupra insulinei, glucagonului, gastrinei, colecistochininei,
reninei.
• PIH –prolactin inhibiting hormone –inhibă secreţia de PRL şi TSH.
 Hormonii adenohipofizari – hormonul
somatotrop (GH, STH)
• Produs de celulele acidofile
• Polipeptid cu structura asemanatoare prolactinei (191
AA) si hormonului somatomanotropinic placentar
• Rol – stimularea sintezei proteice si a cresterii cu efecte
hiperglicemiante ce se opun actiunii insulinei
• Reglarea secretiei – stimulata de GH-RH, inhibata de
somatostatina (GHRIH).
• Dozele mari de glucoza inhiba productia de GH
• Cresterea osului in lungime
• Asigura mineralizarea osoasa
 GH
• GH ↑la copii (60 ng/ml)
↓ la adulţi - 25%
• ritm de eliberare circadian (max după primele 2h de
somn)
• acţiune corelată cu activitatea somatomedinelor –
IGF-1 (insulin like growth factors – structura
asemanatoare cu proinsulina)
• Actioneaza sinergic cu cortizolul determinand
cresterea gluconeogenezei, scaderea utilizarii glucozei
de catre tesuturile periferice, cresterea lipolizei
Reglarea secretiei
Hormonii adenohipofizari – hormonul
tireotrop TSH
• Glicoproteina cu rol in stimularea sintezei si
secretiei H tiroidieni
• Secretia de TSH este stimulata de H eliberator de
tireotropina (TRH)
• Secretia de TSH si TRH este inhibata de T3 si T4
• TSH stimuleaza toate etapele sintezei H tiroidieni
– pompa de iod, sinteza tireoglobulinei, absortia
coloidului de catre celula foliculara si eliberarea
T3, T4 din tireoglobulina
Mecanism de actiune TSH
Odată ce este eliberat în sânge din
hipofiza, TSH se leagă de
receptorul de tireotropină (TSHR)
ancorat în membrana celulelor
foliculare tiroidiene. TSHR este un
receptor cuplat cu proteină G care,
atunci când este legat la TSH,
determină o creștere a
concentrației celulare a mesagerilor
secundari, cum ar fi cAMP,
trisfosfatul de inozitol (IP3) și
diacilglicerolul (DAG). Acești
mesageri secundari interacționează
cu enzimele celulare pentru a
conduce în cele din urmă la
modularea expresiei genelor, care
are ca rezultat schimbări fiziologice
în celulele foliculare ale tiroidei.
 Peptide derivate din POMC

• POMC (Pro-opiomelanocortin ) - 241 AA – este

sintetizat dintr-un precursor (pre-POMC, 285 AA) in
lobul anterior al hipofizei (celulele corticotrope)
• Prin prelucrarea transductionala a acestuia prin se
obtin diverse fragmente cu functie hormonala
• Prelucrarea de refera la scindari la nivelul legaturilor
peptidice mediate de o endopeptidaza celulara
asemanatoare tripsinei si de diferite exopeptidaze,
urmate de reactii specifice ca metilare, acetilare,
amidare care intensifica sau dimpotriva diminueaza
actiunea biologica.
 Hormonii adenohipofizari – hormonul
adenocorticotrop (ACTH)
• Principalul peptid (39 AA) care se formeaza in adenohipofiza umana
prin prelucrarea POMC
• controleaza dezvoltarea cortexului adenalelor si sinteza de steroizi
activand prima etapa de transformare a colesterolului in pregnelona
• sub stimulare corticotropa, creste sinteza de glucocorticoizi si
androgeni corticali

Sinteza si secretia de corticotropina sunt reglate de hormonul

hipotalamic eliberator CRH care controleaza sinteza de POMC.
• In conditii de stres, eliberarea de ACTH este mediata de sistemul
nervos central, stimumand activitatea adrenalelor cu efecte
metabolice adaptive.
• ACTH exercita actiuni reglatoare si in tesutuluri extrasuprarenaliene:
promovarea lipolizei intesutul adipos, facilitarea captarii glucozei si
aminoacizilor in muschi, stimularea secretiei de insulina.
Mecanism actiune ACTH
ACTH își exercită efectele asupra
suprarenalelor printr-un receptor foarte
selectiv, membru al superfamiliei
receptorilor de melanocortină (MC) ai
receptorilor cuplați în proteina de tip G.
Receptorul MC2 este un receptor cuplat la
proteine ​G transmembranare cu 297
aminoacizi. Activarea receptorului MC2
inițiază o cascadă de evenimente care
afectează mai mulți pași în producția de
cortizol in suprarenale.
Deși receptorul MC2 este exprimat
predominant în cortexul adrenal, acesta este,
de asemenea, prezent în melanocite ale pielii
unde ligantul său ACTH se leagă, de
asemenea, la receptorul MC1, afectând
astfel pigmentarea pielii.
MC2 este de asemenea exprimat în adipocite
și mediază lipoliza indusă de stres prin
eliberarea ACTH centrală.
Receptorul MC2 este localizat în toate cele
trei zone ale cortexului suprarenale.
 Hormonii adenohipofizari Prolactina
• este sintetizata, depozitata si secretata de catre
celulele lactotrope hipofizare si actioneaza asupra
glandei mamare controland intiterea si
intretinerea lactatiei.
• Actiunea se manifesta dupa nastere, cand
cantitatea de progesterona si estrogen scade
(acesti hormoni inhiba estectul prolactinei).
• Secretia de prolactina este controlata negativ de
catre hipotalamus, un factor inhibitor fiind
dopamina.
 Hormonii adenohipofizari –
gonadotropinele (FSH si LH)
• Controleaza activitatea gladelor sexuale
• Sunt hormoni glicoproteici, heterodimeri.
• Subunitatea alfa este comuna, iar subunitatea beta specifica.
Glicozilarea are importanta in traducerea semnalului la nivel de
receptor si in prelungirea actiunii hormonale.
• In hipofiza anterioara sunt produsi si secretati hormonul luteinizant
(LH) si hormonul foliculostimulant (FSH).
• In placenta este elaborata gonadotropina corionica, cu activitate
luteinizanta, care difera de LH, prin extensia cu 30 aminoacizi a
extremitatii aminice.
• Gonadotropinele actioneaza pe receptorii cuplati cu proteine G, cu
domenii extracelulare foarte extinse. Receptorii se leaga de
subunitatea Gαs, activeaza adenililciclaza si cresc concentratia
intracelulara a cAMP.
 Efectele gonadotropinelor
Hormonul luteinizant (LH).
La barbat stimuleaza biosinteza de novo a androgenilor in celulele Leydig.
La femeie actioneaza pe celulele tecale, stimuland biosinteza de novo a
androstendionei, precursorul estradiolului, asigura ruperea folicului
dominant in ovulatie, stimuleaza biosinteza progesteronei.

Gonadotropina corionica (hCG) are efecte similare LH

Hormonul foliculostimulant (FSH).

La barbat stimuleaza productia de proteine si nutrienti in celulele Sertoli,
maturand sperma
La femeie stimuleaza, cresterea foliculilor ovarieni, induce expresia
receptorilor LH pe celulele tecale si granuloase ale ovarului, stimuleaza
productia de estradiol prin inductia aromatazei
 Controlul secretiei gonadotropinelor

• Gonadotropinele sunt secretate intermitent,

pulsatil sub actiunea Gn-RH hipotalamic.
• Administrarea exogena continua a gonadorelinei
si a analogilor acesteia, desensibilizeaza
receptorii de pe celulele gonadotrofe si blocheaza
biosinteza si secretia de gonadotropine
 HORMONII NEUROHIPOFIZARI
Vasopresina si oxitocina

Biosinteza
- Are loc in hipotalamuls, sub forma unor precursori cu molecula mare.
- Prin prelucrarea acestora rezulta pe de o parte vasopresina si neurofizina II si pe de alta
parte oxitocina si neurofizina I (neurofizinele au rol de proteine de legare).
- Hormonul impreuna cu neurofizina specifica sunt transportati de lungul axonilor si
depozitati in terminatiile nervoase din hipofiza superioara.
- Exocitoza granulelor elibereaza in sange atat hormonul cat si neurofizina. Eliberare
vasopresinei si oxitocinei este declansata de stimuli diferiti.
Viata biologica a acestor hormon este f scurta (t1/2 = 2-4 min), ei fiind rapid catabolizati in
tesuturile periferice.
 Actiunile vasopresinei
• Vasopresina participa la mentinerea homeostazia
osmolaritatii si a volumului fluidului extracellular prin
reglarea eliminarii de apa.
• Vasopresina are ca efecte fiziologice ce vizeaza inhibarea
diurezei, vasoconstrictia.
• Inhibarea diurezei este realizata prin intensificarea
reabsorbtiei apei din urina primara (fluidul tubular), proces
care are loc prin cresterea permeabilitatii pentru apa a
epitelilui tubilor contorţi distali si colectori, favorizand
trecerea apei din fluidul tubilor in sangele capilarelor
peritubulare.
• Datorita recuperarii apei din urina primara, creste volemia
si scade presiunea coloid-osmotica.
 Actiunile vasopresinei
• Efectul vasopresor este initiat prin cuplarea cu receptorii fibrelor musculare
netede din structura vaselor, ceea ce duce la activarea inozitol fosfatului. Acest
efect are o durata de 10-15 minute si ca urmare creste presiunea arteriala prin
deschiderea canalelor de Ca
• Dintre actiunile secundare ale vasopresinei mai fac parte facilitarea absorbtiei
intestinale si reducerea perspiratio insensibile (evaporarea apei la suprafata pielii,
pulmonar).
 Reglarea secretiei de vasopresina
• Cresterea osmolaritatii fluidelor corporale actioneaza direct asupra
osmoreceptorilor hipotalamici determinand cresterea descarcarilor
de potential de actiune din osmoreceptori, care la randul lor
activeaza celulele hipotalamice secretoare si eliberatoare de
vasopresina. Acest sistem de reglarea feed back-ului negativ este
foarte sensibil la schimbarile de osmolaritate, mentinand echilibrul
solviti/apa in limite stranse.
• Stimularea secretiei de vasopresina se mai realizeaza si prin
excitarea baroreceptorilor (receptorilor de intindere) aortici,
carotidieni sau din atrii, de catre cresterea presiunii coloid-osmotice
sanguine, scaderea volemiei sau hipotensiune
• Reducerea secretiei de ADH este determinata de scaderea presiunii
coloid-osmotice sanguine, cresterea volemiei, hipertensiune si de
secretia crescuta de cortizol.
• Hiposecretia ADH: diabet insipid (poliiurie, polidipsie, deshidratare).
• Hipersecretia ADH: foarte rara, se caracterizeaza prin retinerea
exagerata a apei in organism (edeme generalizate) si prin reducerea
cantitatii de urina
 Actiunea oxitocinei

• Exercita o actiune contractila asupra musculaturii

netede din uter, avand rol in initierea travaliului.
• Receptivitate uterului pentru oxitocina este
reglata de hormonii sexuali (estrogenii cresc
receptivitatea).
• O alta actiune a oxitocinei este stimularea
celulelor microepiteliale ce inconjoara alveolele
mamare si ejectia laptelui.
Reglarea secretiei de oxitocina este
determinate prin mecanisme neuronale de
impulsuri ce pornesc de la nivelul glandei
mamare sau a uterului.
 Roluri psihice si relationale
• La nivelul centrilor nervosi cu scop in functiile de relatie, mai ales la nivelul celor
ce privesc comportamentul social, oxitocina actioneaza extensiv, ducand la o
gama variata de interactii sociale intre indivizi, mai ales intre cei de sexe diferite
• La nivel psihic, oxitocina are un puternic rol in influentarea comportamentului
social, sexual, parental, precum si in manifestarea conceptului de “incredere”
intre indivizi. Astfel, prin intermediul unor experimente, au fost conturate
specific cateva dintre aceste roluri:
• S-a demonstrat experimental ca oxitocina are roluri diverse in reglarea
comportamentului parintilor la diferite specii fata de puii lor. Oxitocina are rolul
in identificarea puiului, spre a-i fi oferita grija corespunzatoare
• S-a demonstrat ca oxitocina are rol in comportamentul sexual la oameni. Numit
si “hormonul iubirii”, efectele sale in acest domeniu sunt diverse:
1. Rol in monogamie – s-a demonstrat ca in cazul administrarii de oxitocina
intranazala la barbati intr-o relatie de tip romantic, acestia au crescut distanta
spontan de prima femeie atractiva intalnita, efect neintalnit la subiectii singuri;
2. Rol in comportamentul sexual – desi incomplet elucidat, au existat studii cu
privire la efectele oxitocinei in comportamentul sexual, pe parcursul caruia s-
au observat nivele crescute de oxitocina. Se suspecteaza o importanta in
transportul ovocitului precum si in ejectia spermatica
 Roluri psihice si relationale
• Empatie - S-a demonstrat experimental ca
oxitocina influenteaza capacitatea individului de a
intelege si constientiza starile indivizilor cu care
interactioneaza. Rezultatele studiului au dus la o
incercare de utilizare a oxitocinei in tratarea
autismului.
• Incredere – S-a demonstrat experimental prin
activitati ce necesita parteneriat, ca indivizii
carora li s-a administrat intranazal oxitocina au
dat dovada de cel mai ridicat nivel de incredere,
subliniind rolul oxitocinei in acest domeniu
 EPIFIZA (GLAND PINEALA)
Epifiza este o structura conica, cu greutatea de
aproximativ 0,2 g, situată deasupra coliculilor
cvadrigemeni superiori. Este aflată în masa
encefalului, între cele 2 emisfere, fiind parte a
epitalamusului.

Este alcatuita din celule epiteliale grupate in jurul unei cavitati centrale, care in general
la adult, se calcifiaza. La mamifere spre deosebire de alte vertebrate nu are conexiune
directa cu ochii si creierul ci primeste impulsuri nervoase (via ganglionul cervical
superior) privind iluminarea si intunericul independent de perceptia constienta de
lumina. Astfel se admite ca glanda pineala are rol in reglarea bioritmului endocrine
circadian sau sezonier.
 Melatonina
• este produsul specific glandei pineale (epifizei) iar sinteza
sa porneste de la aminoacidul triptofan, reactia limitanta
de viteza fiind cea catalizata de serotonin-N-acetil-
transferaza:

Secretia de melatonina este maxima noaptea.

Eliberarea de melatonina este influentata de
lumina dar si de alti factori: somn, dieta,
nivelul activitatii.
 Rol melatonina
• Melatonina este implicată în regularea ciclului somn-
veghe prin cauzarea unei stări de amețeală și
micșorarea temperaturii corpului, dar semnalul de
melatonină are rol secundar comparativ cu acțiunile
SNC (prin nucleii supra-chiasmatici) în ceea ce
privește regularea ciclului diurn. La bebeluși, nivelul de
melatonină devine regulat pe la 3 luni, cu cele mai
mari concentrații între miezul nopții și ora 8 dimineața.
Producția de melatonină scade la om odată cu vârsta.
• Producția de melatonină de către glanda pineală este
inhibată de lumina (în special de lumina albastră, cu
lungimi de undă cuprinse între 460 și 480 nm).
Producția de melatonină devine maximă la miezul
nopții, scăzând treptat în a doua jumătate a nopții
 Reprezentarea schematică a secreției de melatonină și a mecanismului de semnalizare în
menținerea ritmului circadian în interiorul celulei. Legarea de receptorii specifici MT1 si
MT2 determina activarea Gi - proteină de legare a nucleotidului guaninei (inhibitor al
adenilat ciclazei) si Gq - activator de fosfolipază C. Adenilat ciclaza si PLC (fosfolipaza C)
determina eliberarea mesagerilor secunzi cAMP, DAG si activarea unor protein kinaze ce
activeaza MSK1 - cale de semnalizare MAPK (Mitogen-Activated Protein Kinase) si CREB -
proteina de legare a elementului sensibil la AMP ciclic

Caile MAPK sunt implicate în dirijarea

răspunsurilor celulare la o gamă diversă de
stimuli, cum ar fi mitogeni, stres osmotic, șoc
termic și citokine proinflamatorii. Reglementează
funcțiile celulare, inclusiv proliferarea, expresia
genică, diferențierea, mitoza, supraviețuirea
celulară și apoptoza
 Rol melatonina
• Melatonina reprezinta unul dintre cei mai puternici
antioxidanti descoperiti pana acum si, probabil, singurul
capabil sa patrunda in fiecare celula a organismului,
reducand astfel distrugerile provocate de radicalii liberi.
• A fost demonstrata actiunea sa de a opri evolutia anumitor
forme de cancer, dar si efectul benefic in cazul unor
afectiuni degenerative, precum Alzheimer sau Parkinson.
• Creste capacitatea de aparare a organismului, intareste
sistemul imunitar si stimuleaza timusul, care joaca un rol
esential in functionarea sistemului imunologic.
• Are si un important rol in procesul de revitalizare a
intregului sistem endocrin.
 Reglarea secretiei de melatonina
• Pe cale predominant nervoasa cu participarea sistemului simpato-
adrenergic
• Variatiile de lumina si intuneric determinate influenteaza prin
noradrenalina eliberata procesele de sintetizare si formare a
melatoninei
• Noradrenalina favorizeaza transformarea serotoninei in N-
acetilserotonina si melatonina prin stimularea activitatii N-
acetiltransferazei specifice
• In cursul noptii continutul in noradrenalina a teminatiilor simpatico-
epifizare creste atragand dupa sine activarea biosintezei de
melatonina
• Activitatea stimulatoare a noradrenalinei se manifesta prin
mecanismul activarii adenilat ciclazei si formarii AMPc, necesar
sintezei de N-acetiltransferaza
 ENDORFINELE

• In creier au fost identificate numeroase peptide cu

roluri reglatoare asupra functiei nervoase superioare
(neuropeptide): comportament, invatare, memorie,
perceptia durerii, somn.
• Endorfinele sunt peptide cu structure asemanatoare
morfinei.
• Plecandu-se de la idea ca morfina interactioneaza in
creier cu anumiti receptori specifici s-a presupus ca
existenta acestor receptori este legata de existenta
unor substante endogene cu care sa interactioneze si
astfel s-a ajuns la identificarea endorfinelor – substante
care rezulta din prelucrarea uneor precursori peptidici
 FACTORII DE CRESTERE
• Cresterea fizica a organismului este reglata somatotropina
hipofizara, hormonii tiroidieni, corticosteroizi, etc.
• In afara controlului global al cresterii organismului, la nivel
cellular actioneza numeosi factori care regleza diverse procese
in viata celulelor – proliferare, diferentiere, dezvoltare.
• Aceste substante au fost denumite generic factori de crestere
si actioneaza prin mecanismele generale ale hormonilor – sunt
recunoscuti de receptorii membranari iar semnalul extern este
prelucrat de acestia prin mecanisme transductoare.
• Sistemele efectoare sunt comune cu cele ale altor mesageri
secundari.
• Structural, factorii de crestere sunt polipeptide si sunt produsi,
in mod frecvent, in mai multe tesuturi unde au actiuni
paracrine sau autocrine.
• Clasificarea lor a fost facuta dupa asemanarile structurale si
dupa natura celulelor asupra carora actioneaza.
 Familia EGF (Epidermal growth
factor)
• Principalii reprezentati sunt EGF (epidermal growth factor)
si TGFα (transforming growth factor)
• Factorul de crestere epidermal (EGF) este o polipeptid cu
53 resturi AA cu activitate mitogenica bine caracterizata.
• EGF-ul stimuleaza proliferarea diferitelor tipuri de celule
epidermice si epiteliale. Receptorii sai – protein
membranare glicozilate - se aseamana cu cei al insulinei,
IGF si TGF iar acest receptor are activitate tirozin-kinazica
intrinseca care se manifesta prin autofosforilarea
receptorului.
• Actiunea se manifesta asupra epiteliilor de origine
ectodermala. Prezenta sa in concentratii ridicate in lichidul
amniotic sustine proliferarea si diferentierea celulara in
viata fetala.
• EGF este present in conc mari si in colostru sustinand
maturarea epiteliului digestiv la nou nascuti.
 Familia EGF (Epidermal growth
factor)
• Factorul transformator de crestere (TGFα) este un
polipeptid cu 50 resturi AA descoperita atat in
tesuturi normale cat si in cele neoplazice.
• Acest compus prezinta o asemanare considerabila
cu EGF, observandu-se o anumita reactie
incrucisata cu receptorii acestuia.
• Acesti compusi au capacitatea de a stimula sau
inhiba proliferarea celulara, actiuni depinzand de
tesutul stimulat si circumstantele acestora.
• O concentratie ridicata a fost identificata in pielea
pacientilor cu psoriasis.
Familia FGF (fibroblast growth factor)

• Termenul FGF re sefera la un numar de peptide

inrudite, exprtesie a cel putin 7 gene. Formele
FGF majore corespund la doua proteine una cu
character acid - in tesutul nervos si retina, si una
cu caracter basic – produsa de mai multe tesuturi
de origina mesodermala.
• FGF actioneaza ca factor de crestere asupra mai
multor linii celulare.
• Actiunile sale sunt similare cu cele ale PDGF
(factorul de crestere plachetar) si poate fi
substituit PDGF-ului in culturile celulare.
 Familia PDGF (Factorul de crestere
plachetar)
• Factorul de crestere plachetar (PDGF) este o proteina dimerica care
se gaseste in mai multe tesuturi atat in viata embrionara cat si la
adulti si care actioneaza ca un reglator autocrin sau paracrin al
cresterii celulare.
• Receptorul PDGF este un dimer cu doua subunitati care se gaseste
in numeroase celule de origine mesenchimala. PDGF exista in 3
forme izomere cu afinitati diferite la receptor, ceea ce conduce la o
varietate de posibilitati pentru a regla multiplicarea celulelor.
• Receptorul activat prezinta activitate protein kinazica specifica
pentru resturi de tirozina.
• PDFG regleaza diviziunile celulare. Acest compus a fost initial
detectat in plachetele sanguine si este eliberat cand acestea sunt
distruse.
• PDGF este un mitogen major pentru celulele de origine
mezenchimala, stimuland proliferarea celulara necesara vindecarii
ranilor si serveste ca agent chemotactic, pentru a atrage
macrofagele la nivelul leziunii.
 Factorii de crestere Insulin-like
• Somatomedin C sau IGF-I (factorul de creștere insulin-like I)
are o structură similară insulinei (după cum îi spune și
numele), având o acțiune insulin-like.
• Are structură polipeptidică, este sintetizat în special la nivel
hepatic, dar și în alte țesuturi, sub acțiunea hormonului de
creștere (hGH), concentrația sa fiind influențată direct de
către acesta. Acest factor mediază acţiunile metabolice şi
mitogene ale hormonului de creştere. Deoarece IGF-I este
un mediator al acţiunilor hGH este denumit şi
somatomedin.
• Exista doi factori IGF: IGF I – somatomedina C,
somatomedina adevarata – polipeptid cu 70 resturi AA cu o
similitudine structurala cu insulina si IGF II – polipeptid cu
67 resturi AA, cu o oarecare asemanare structurala cu IGF I
si insulina. Somatomedinele circula in plasma legate de o
proteina specifica. Sinteza si concentratia plasmatica
acestor hormoni sunt controlate de GH si de starea de
nutritie a organismului.
 Factorii de crestere Insulin-like
• Actiunile IGF sunt mediate de doua tipuri de receptori:
- Receptorul pentru IGF I are o structura tetramerica si
prezinta un grad mare de similitudine structural cu receptorul
insulinei. Receptorul activat prezinta activitate protein-
kinazica tirozin-specifica. Receptorul IGF I leaga cu o
specificitate mai mica insulin si IGFII.
- Receptorul IGF II are un singur lant polipeptitic, si nu
dezvolta activitate protein kinazica. Receptorul IGF II nu leaga
insulin si nici IGF I, fiind identic cu receptorul de legare a unor
proteine glicozilate, avand doar un rol de transportator
transcelular al hormonului.
• Distributia ubicuitara a receptorilor IGF cat si prezenta lor
din viata embrionara pana la batranete, pledeaza pentru
roluri importante in crestere si dezvoltare. De aasemenea
acestia intervin in raspunsurile tisulare la boli si injurii.
• Somatomedinele actioneaza ca factori mitogeni iar uneori
stimuleaza diferentierea celulara si sinteza unor compusi
specifici.
 NGF (Factorul de crestere al nervilor)

• NGF este o proteina hexamerica alcatuita din trei

subunitati – α,β, γ. Subunitatea β prezinta
activitate biologica si asemanari structurale cu
lanturile A si B ale insulinei.
• Rolul principal este de a promova supravietuirea,
diferentierea si cresterea terminatiilor nervoase
axonale. Neuronii nu se multiplica, NGF nu are
actiune mitogena, dar actioneaza in acest sens
pentru precursorii tesutului nervos, accelerand
diferentierea celulelor primordiale in neuronii
simpatico si senzoriali.
 Familia CSF (colony stimulating
factor)
• Cuprinde factori de crestere care controleaza
proliferarea celulelor albe sanguine;
- Granulocyte –macrofage-CSF
- Granulocyte – CSF
- Macrofage – CSF
- Multi-CSF
• Sursa principala de CSF sunt limfocitele T
stimulate de antigeni, monocitele, fibroblastii.
 ESF (eritropoesis stimulating factor,
eritropoietina)
• O glicoproteina cu rolul de a induce cateva
cicluri proliferative ale celulelor primitive din
maduva ca apoi sa stimuleze mitoza la
proeritrocite, celulele difererentiate ce
sintetizeaza hemoglobina.
• In viata fetala este sintetizata de ficat, apoi de
rinichi.
• Este stimulata de hipoventilatie, altitudine
inalta, anemii.