CLASIFICAREA VIRUSURILOR ŞI A 

VIROZELOR
In funcţie de gazda parazitată virusurile pot fi patogene pentru anumite animale vertebrate sau
nevertebrate, virusuri patogene pentru plante şi virusuri patogene pentru bacterii
(bacteriofagii).
1.Virusurile patogene pentru om şi eventual pentru unele animale sunt obiectul de studiual
virusologiei medicale. Dintre familiile de virusuri patogene pentru animale, grupate în funcţie
de compoziţiagenomului, menţionăm câteva care produc viroze umane:
•virusuri ADN: Papovavirus (negi), Adenovirus (adenoviroze), Herpesvirus (herpesul şi zona
zoster), Poxvirus (variola şi vaccinia).
•virusuri ARN: Picornavirus (poliomielita, enteroviroze etc.), Togavirus (arbovirozele),
Arenavirus (choriomeningita limfocitară, febrile hemoragice sudamericane etc.), Coronavirus
(infecţii respiratorii), Orthomixovirus (gripa), Retrovirus (SIDA) etc.
La acestea se mai adaugă o nouă categorie de agenţi infecţioşi neconvenţionali, prionii , de
dimensiuni subvirale care produc boli transmisibile degenerative, cu "evoluţie lentă",
encefalopatii spongiforme subacute (Kuru, Creutzfeld-Jacob, Alzheimer).
Prionii denumiţi anterior protovirine sau virusuri latente sunt o adevărată enigmă a biologiei
moderne deoarece sunt constituiţi exclusiv din proteine neavând în compoziţia lor acizi
nucleici - suportul ereditar nelipsit pe întreaga scară biologică. Prionii sunt de fapt alcătuiţi
dintr-o "proteină infecţioasă" şi sunt foarte rezistenţi la mijloacele clasice de sterilizare
inclusiv la orice procedeu care degradează şi inactivează acizii nucleici (nucleaze, căldură,
radiaţii ionizante etc.). După aspectul clinic al bolii, virozele se pot încadra în două mari
categorii:
Infecţii virotice generalizate.
In cursul acestor îmbolnăviri, virusul se răspândeşte pe cale sanguină în tot organismul şi
poate determina erupţii caracteristice pe piele şi mucoase, în acest grup sunt cuprinse: variola,
rujeola, rubeola, varicela.
Infecţii cu localizare primară în anumite organe pentru care virusul respectiv are afinitate.
Răspândirea virusurilor se face pe cale sanguină, pe calea nervilor periferici sau peamândouă
căile. Din acest grup fac parte:
•infecţii ale sistemului nervos central: poliomielita, turbarea;
•infecţii ale aparatului respirator: gripa, guturaiul;
•infecţii localizate pe piele şi mucoase: herpesul, negii, zona zoster;
•infecţii ale ficatului: hepatita epidemică;
•infecţii ale glandelor salivare: parotidita epidemică,

1
•infecţii ale ganglionilor limfatici: limfogranulomatoza veneriană

VIRUSUL MOZAICULUI TUTUNULUI

Aspectul general : Boala este produsă de virusul mozaicului tutunului şi se manifesta prin
apariţia pe frunze a unor pete decolorate dispuse în mozaic. Ca rezultat frunzele se reţin în
creştere, râmân mici, au un aspect uşor încreţit iar culoarea este verde mată cu pete galbui.
Fructele plantelor atacate sunt reduse ca număr şi dimensiune.
Măsuri de prevenire : La apariţia afectării de acest patojen plantele din cultură atacate se
distrug imediat, se înlătură şi se ard resturile vegetale rămase. Obligatoriu se va respecta
rotaţia şi alternarea culturilor cu revenirea culturilor solanacee pe aceiaşi solă peste cel puţin 3
ani. Măsuri de prevenire şi combatere: sunt similare celor aplicate la Verticillium dahliae.
Metode de combatere : În timpul perioadei de vegetaţie, la culturile din spaţii protejate se
aplică tratamente la sol, în jurul bazei tulpinii, cu produse fitosanitare.

VIRUSUL GRIPAL
Gripa este o boală infectioasă acuta caracterizată clinic prin manifestări severeale aparatului
respirator printr-o contagiozitate mare cu producerea de valuri epidemice care periodic, la
intervale de 20-40 ani, se extind pe întreg globul sub formă de pandemii.Gripa este produsă de
virusul gripal (Myxovirus influenzae).
Poate fi conservat timp de câteva săptămâni la 0-+4°C. Puterea sa infecţioasă este distrusă
prin încălzire timp de câteva minute la 56°C, prin radiaţii cu U.V. sau tratament cu eter,
formol, fenol. Hemaglutinina şi antigenele fixatoare de complement sunt mai rezistente la
agenţii fizici şi chimici decât particula virală.
Patogenie : Virusul gripal pătrunde în organism prin intermediul aerosolilor şi
afectează mucoasa căilor respiratorii. Neuraminidaza scade vâscozitatea stratului mucos
expunând astfel receptoroi de la suprafata celulelor la patrunderea virusului gripal care
produceleziuni distructive urmate de descuamarea celulelor ciliate, infiltrate cu celule
mononucleare şi edem submucos. 
Când procesul afectează şi parenchimul pulmonar, apar leziuni de tip interstiţial. 
Starea toxică generală (febră, astenie, dureri musculare) însoţeşte de regula sindromul gripal
dar viremia apare in cazul cand organismul este complet lipsit de apărare.
Decesele si cazurile grave se intâlnesc în special la copiii cu afecţiuni pulmonare sau
cardiovasculare cronice.Unele animale de laborator (dihor, şoarece) sunt sensibile la infecţia
gripală dar, in practică, cultivarea virusului se face pe oul de găină embrionat prin inoculare în

2
cavitatea amniotică pentru prevenirea gripei se pot utiliza şi unele chimioterapeutice cu
acţiune antigripală (amantadina).
Ca măsuri generale în caz de epidemie menţionăm:
•izolarea bolnavilor la domiciliu sau în spital pe durata bolii acute;
•limitarea circulaţiei persoanelor expuse;
•educaţie sanitară 

RUJEOLA este o boala acuta infecioasa, extrem de contagioasa provocata de virusul

rujeolic. Din punct de vedere clinic boala se caracterizeaza prin manifestări catarale
respiratorii,un enantem bucal si o eruptie maculo-papuloasa particulară.Virusul rujeolic face
parte din familia Paramixoviridae, genul Morbillivirus.
Virusul rujeolic este inactivat prin caldura (o oră la 56ºC) radiaii U.V., formol.
Patogenie.
Virusul pătrunde in organism pe cale respiratorie prin mucoasa nazofaringiana si
conjunctivala. Se multiplică in țesuturile limfoide după care se răspandeste pe cale sanguina
in tot organismul. In formele severe de boala apar fenomene de imunosupresie cu scăderea
numarului de limfocite T si B. Imunitatea dobandita dupa boală durează practic toata viața.
Sursa de infectie este constituita exclusiv de omul bolnav.Transmiterea bolii se face in
general direct, pe cale aerogena prin picaturile din secretia nazofaringiana și numai rareori
indirect prin intermediul unor obiecte recent contaminate de bolnav.Receptivitatea la boala
este generală dar, dupa imbolnavire, imunitatea este puternicasi dureaza toată viața.
Profilaxia bolii se bazeaza pe o imunizare activa, sistematica a întregii populatii infantile. In
acest scop se utilizeaza un vaccin rujeolic viu atenuat care se administreaza intr-o singura
doză pe cale parenterala.Pentru protecție, in cazuri speciale se pot utiliza si imunoglobine
umane specifice anti-rujeola.

RABIA SAU TURBAREA este o encefalomielita acută comună omului si unor specii de
animale. Boala este provocata de virusul rabic care este transmis de la animalul bolnav la om
aproape exclusiv prin muscaturi. Evoluția clinică a turbării este rapidă iar sfarșitul este
totdeauna letal. Virusul rabic face parte din familia Rhabdoviridae. El are in general o forma
cilindrică, cu aspect de obuz.
Virusul este sensibil la eter, cloroform si acetonă precum si la radiații U.V. dar este destul de
rezistent in mediul ambiant. Poate supravietui timp de cateva săptamani la temperaturi mai
scazute si poate fi conservat in glicerina.Virusul rabic poate fi cultivat prin inoculare

3
intracerebrală la animale cu sange cald (oarece, iepure, cobai, hamster etc.), pe culturi
de țesuturi sau pe ouă embrionate.
Patogenie. Virusul rabic, introdus în organism pe cale cutanata ( muscatură, înțepatura,
plaga) se propaga prin nervii periferici spre sisternul nervos central, se multiplică provocand o
encefalita acuta, totdeauna mortala. Microscopic se constata infiltratii cu mononucleare, 
perivasculare si perineuronale insotite de fenomene de degenerescenta. In neuroni apar
incluzii intracitoplasmatice  acidofile sferice sau alungite,  caracteristice encefalitei rabice 
denumite corpusculii Babe-Negri. De asemenea, apar leziuni degenerative in maduva spinarii,
glandele salivare si lacrimale și in pancreas. Incubatia bolii este variabila, de la 7-8 zile
la cateva luni sau chiar ani. În faza de debut apar cefalee, indispozitie si alte fenomene
neuropsihice. Boala poate îmbrăca forma furioasă cu hidrofobie, agitatie, halucinaii, crize
spasmodice sau forma paralitică cu parestezii, somnolență și paralizii. Moarte survine de
regulă după cateva zile, cel mult 10 zile de la debutul bolii, cu insuficiența respiratorie si
circulatorie.
Tratament.
Turbarea la om, odata aparuta, este totdeauna fatala si, de aceea, tratamentul se adreseaza
persoanelor suspecte a fi infectate cu virus rabic si are drept scop blocarea si neutralizarea
agentului patogen la poarta de intrare pentru a impiedica declansarea bolii.Tratamentul
Local trebuie instituit imediat si el constă din toaleta plăgii, spălare abundentă a locului cu
apă și săpun, aplicarea unor antiseptice locale si infiltrații locale cu ser 
antirabic. Dacă este necesara o sutura a plagii, aceasta nu va fi efectuată inainte de 48 de ore.
Epidemiologie.
Rezervorul de virus este constituit din speciile de animale cu sange cald care, fara exceptie,
sunt susceptibile de a se imbolnavi de turbare si de a transmite virusul existent in saliva
in special prin muscatura. Deoarece in tara noastra rabia este transmisa la om in primul rand
prin muscatura de caine, se recomanda vaccinarea si tinerea sub supraveghere a acestor
animale.

VIRUSURILE HERPETICE (Virusul herpes simplex sau herpes virushominis)
Există două tipuri de virus herpetic (V.H.): V.H., tipul I care produce herpesul nazal, bucal si
ocular si care se transmite prin saliva si V.H. tipul II care produce herpesul genital ce se
transmite prin raport sexual.Uneori pot apare forme clinice severe (encefalita herpetica,
kerato-conjunctivite, etc.) provocate în special de virusul herpetic tip I.

4
Diagnosticul de laborator al infecfiilor herpetice se face prin cercetarea virusului herpetic si
prin titrarea anticorpilor antiherpetici.Pentru punerea in evidenta a virusului se recolteaza
lichid vezicular, saliva, secreții oculare sau genitale, tesut cerebral etc. Pe culturile de celule
produc un efect citopatic în 24-48 ore. Celulele infectate contin o incluzie intranucleară
eozinofila cu marginalizarea cromatinei si disparitia nucleului. Identificarea se face prin
imunofluorescența sau sero-neutralizare. Pentru a se preciza tipul de virus herpetic se
utilizeaza tehnici de identificare folosind mai ales anticorpi monoclonali (imunofluorescenta,
ELISA).
Titrarea anticorpilor se face în caz de primă-infectie prin seroconversie (RFC,ELISA,
imunofluorescenta etc.) pe probe duble de ser recoltate la debut si dupa 3 saptamani. Testul
este considerat pozitiv daca titrul anticorpilor a crescut de cel puțin 4 ori

VIRUSUL PAPILOMA UMAN

Generalitati
Virusul Papiloma Uman este un viruscomun (frecvent intalnit) care cauzeaza anomaliiale
celulelor sau tumori la nivelul pielii. HPV poate determina modificari ale tesuturilor de la
nivelul membrelor superioare si inferioare, corzilor vocale, gurii si organelor genitale. Pana
acum au fost identificate mai mult de 60 de tipuri de HPV, fiecare tip infectand o anumita
partea corpului. In continuare ne vom referi la implicatiile lui ginecologice.Virusul Papiloma
Uman este important deoarece modificarile tesuturilor determinate de anumite tipuri de HPV
se pot transforma in cancere ale organelor genitale feminine.Diagnosticarea si tratamentul
adecvat ale acestor modificari pot preveni cancerele. HPV poate creste in cervix (orificiul de
deschidere al uterului), vagin, vulva (labiile vaginului), uretra (orificiul urinar) si anus
(orificiul prin care se termina intestinul gros).
HPV determina doua tipuri de modificari tisulare:
•condiloame (negi);
•displazii (tesuturi precanceroase).
Medicii depisteaza prezenta acestor modificari tisulare prin examinarea vulvei si vaginului si
prin examenul Papanicolau. Condiloamele (negii genitali) sunt niste tumori asemanatoare
negilor, localizate in aria genitala, cel mai frecvent la exteriorul vulvei. De obicei, sunt
nedureroase, dar pot determina prurit (mancarimi), arsuri sau sangerari usoare. Pot fi
localizate, de asemenea, in jurul uretrei sau anusului. Cele din interiorul vaginului sau de pe
cervix, de obicei sunt plate si sunt descoperite prin intermediul examenului Papanicolau. Prin
displazie se intelege prezenta unor celule anormale la nivelul pielii. Displazia nu este similara

5
cancerului dar se poate transforma in cancer dupa mai multi ani daca nu este tratata. Prin
tratament, displazia este vindecata, astfel ca posibilitatea transformarii in cancer dispare.
Singurul mod de a depista displazia este examenul Papanicolau sau biopsia (prelevarea si exa
minarea unei parti de tesut). Displazia poate fi evaluata cu ajutorul colposcopiei, dar
diagnosticul final este pus prin biopsie. Este localizata cel mai frecvent la nivelul cervixului,
dar poate apare, de asemenea, la nivelul vaginului si vulvei.
Diagnostic
Condiloamele sunt diagnosticate simplu, prin examinare clinica. Singurul mod de a depista
displazia este examenul Papanicolau sau biopsia (prelevarea si examinarea unei parti de
tesut). Displazia poate fi evaluata cu ajutorul colposcopiei, dar diagnosticul final este
pus prin biopsie. Este localizata cel mai frecvent la nivelul cervixului, dar poate apare, de
asemenea, la nivelul vaginului si vulvei. Screeningul pentru infectia HPV se face prin testul
Papanicolau. Cand acesta releva modificari caracteristice ale celulelor cervicale, se indica in
continuare testarea HPV. Testul pentru HPV consta in determinarea AND-HPV intr-o proba
recoltata de la nivelul colului uterin ( asemanator
testului Papanicolau) . Prin acesta se determina prezenta infectiei HPV si se determina tipurile
de virus implicate in infectie. Pana in prezent nu a fost implementat un test HPV pentru
barbati.
Mod de transmitere
In momentul de fata se stiu foarte putine despre cum sau cand ne putem infecta cu HPV.
Transmiterea se face indeosebi prin contact sexual cu o persoana infectata. Femeile pot fi
expuse infectiei cu HPV si sa nu prezinte displazie sau condiloame timp de multi ani. Femeile
si barbatii pot fi, de asemenea, infectati cu HPV fara sa stie acest lucru, neprezentand nici un
fel de semn sau simptom.
Prevenire
Pentru a reduce riscul de transmitere si contaminare cu virusul HPV se recomanda:
•reducerea numarului de parteneri sexuali;
•evitarea partenerilor sexuali care au avut un numar mare de parteneri sexuali;
•utilizarea prezervativului (prezervativul asigura protectie impotriva majoritatii bolilor cu
transmitere sexuala; insa nu poate asigura o protectie 100% impotriva HPV, deoarece nu
impiedica in totalitate contactul cu pielea la nivel genital);
•evitarea contactului sexual cu parteneri care prezinta condiloame vizibile la nivel genital;
•efectuarea regulata a testului Papanicolau, in cazul femeilor si incurajarea sotiilor
sau prietenelor in acest sens, in cazul barbatilor;

6
•vaccinarea impotriva HPV, recomandata femeilor inainte de inceperea vietii sexuale.
Vaccinarea HPV
Recent a fost introdus si in tara noastra vaccinul impotriva infectiei cu anumite tipuri de HPV,
comercializat sub numele de Silgard (sau Gardasil).Vaccinul nu trateaza infectia HPV,
condiloamele aparute sau leziunile cervicale deja existente. Acesta este doar un vaccin care
poate ajuta la protectia impotriva infectiei cauzata de HPV tipurile: 6, 11, 16 si 18. HPV
tipurile 16 si 18 au fost incriminate in 70% dintre cazurile de cancer, iar tipurile 6 si 11 au fost
incriminate in 90% dintre verucile genitale.Vaccinul nu poate asigura protectia 100% in toate
cazurile si nu poate preveni alte tipuri de cancer cervical sau infectia cu alte tipuri de HPV
decat a cele continute in vaccin.
Administrare: se adm 3 injectii in 6 luni. Schema standard recomandata este 0-2-6 luni:
•prima doza;
•a doua doza la 2 luni de la prima doza;
•a treia doza la 6 luni de la prima doza.In principiu, a doua doza trebuie administrata la cel
putin o luna dupa prima doza; ceade-a treia la cel putin 3 luni dupa a doua doza si toate cele 3
doze trebuie sa se administreze indecursul a maxim 1 an.
Se administreaza intramuscular, in regiunea deltoida a bratului sau in portiunea
superioara antero-laterala a coapsei. Este recomandat persoanelor de sex feminin cu varsta
intre 9 si 26 ani, care nu si-auinceput viata sexuala sau care nu au intrat inca in contact cu
tipurile 6,11,16,18 de HPV.
Nu este recomandat inaintea varstei de 9 ani, deoarece nu se cunosc suficiente date despre
imunogenitatea, siguranta si eficienta administrarii sale la copii. De asemenea, nu exista
suficiente studii privind administrarea la gravide, ceea ce-l face nerecomandabil in timpul
sarcinii. In cazul infectiei cu virusul HPV, mai pot exista beneficii de pe urma vaccinarii in
cazul in care nu sunt prezente inca toate cele 4 tipuri de HPV. Nu se cunoaste inca durata
protectiei dupa vaccinare, deoarece studiile sunt inca incurs de desfasurare.
Vaccinarea impotriva HPV nu poate inlocui controalele periodice prin test Papanicolau.