VIRUSUL RABIC

INTRODUCERE
 Rabia este o boala infecţioasă gravă transmisă de la animale vertebrate la om, provocată de un
virus din familia Rhabdoviridae (virus neurotrop ce se fixează în celulele cerebrale provocând o
meningoencefalita ireversibilă ce conduce la deces în 5-20 de zile).
 Boala poate fi răspândită de către animale prin intermediul salivei sau contactului cu ţesutul
cerebral. Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor de animale sălbatice cât şi domestice.
Muşcăturile care afectează faţa, capul, gâtul sau mâinile sunt considerate cu risc crescut.
 Rabia a fost identificată înca din antichitate. Se transmite la oameni prin mușcătura animalelor
infectate. Majoritatea cazurilor de rabie la oameni sunt rezultatul mușcăturilor de câini. Liliecii și
vulpile pot, de asemenea, infecta omul. 
 Alte denumiri ale bolii sunt turbare sau hidrofobie (în limba greacă „frică de apă“). Cuvântul
grecesc lyssa, utilizat pentru desemnarea rabiei, înseamnă nebunie.
 Rabia cauzează circa 26.000 – 55.000 de decese anual în lume. Peste 95% din aceste cazuri de
mortalitate sunt în Asia și Africa. Rabia există în peste 150 de țări și pe toate continentele cu
excepția Antarcticii. Peste 3 miliarde de oameni locuiesc în regiuni ale lumii în care există cazuri
de rabie. În cea mai mare parte a Europei și Australiei rabia se găsește doar la lilieci. Multe
popoare ale insulelor mici nu au nici un caz de rabie.
FACTORI DE RISC
 Expunerile de risc înalt constau din contacte cu saliva sau ţesut cerebral infectat, incluzind
transplantul cornean prin:
– muşcătura unui animal cu rabie;
– contact cu piele lacerată;
– contact cu membrane mucoase;
– expunere la secreţii aerosolizate de la animale cu rabie.
 Contactul cu laptele nepasteurizat este o modalitate de transmitere.
 Pacienţii transplantaţi: – statusul de imunosupresie a acestor bolnavi favorizează replicarea
virală;
– transplantul cornean – corneea nu este acceptată dacă donorul a decedat de rabie;
– transpantul renal şi hepatic;
– donarea de organe.
 SIMPTOME
 Apariţia simptomatologiei marchează un stadiu evolutiv al bolii care de cele
mai multe ori este fatal. Virusul atacă şi lezează sistemul nervos central care include atât
encefalul (creierul), cât şi măduva spinării. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie
tratate înainte de apariţia vreunui simptom. Tratamentul afecţiunii este indicat şi în cazul în care
simptomatologia nu debutează la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.
 Perioada de incubaţie a virusului rabic este de 4-6 săptămâni. De obicei nu este prezent nici un
simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea şi amorţeală la locul muşcăturii,
urmate apoi de simptomatologie vagă, care poate apărea în multe alte afecţiuni şi care includ:
febră, tusea sau senzaţia de gât uscat, durere, arsură, mâncărime, furnicături sau amorţeală la
locul muşcăturii sau al expunerii iniţiale, durere abdominală, anxietate sau nelinişte care se
accentuează şi poate evolua spre agitaţie extremă. Simptomatologia ulterioară este mai specifică
şi poate include: perioade alternante de comportament normal şi comportament bizar sau
neobişnuit (anxietate, halucinaţii, delir), frică de apă (hidrofobie) sau frică de aer (aerofobie),
spasme musculare la nivelul muşchilor feţei, gâtului sau diafragmului, urmate de convulsii.
Paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvoltă în cazul unei forme de rabie mai puţin
obişnuită, rabia paralitică, care apare după muşcătura liliecilor vampir, fluctuaţii mari ale
temperaturii corporale, pulsului şi presiunii sangvine, coma, insuficienţa cardiacă şi respiratorie.
MANIFESTARE LA ANIMALE
 Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburări de comportament.
Animalul care a muşcat o persoană şi care s-a comportat sau se comportă ciudat poate
fi infectat cu virusul rabic. Este importantă urmărirea, pe cât este posibil, a animalului
respectiv pentru a putea oferi un tratament corespunzător şi la momentul oportun
oricărei persoane care a intrat în contact cu animalul respectiv. Este foarte posibil ca un
animal să aibă rabie dacă nu prezintă frică, este neliniştit, excitabilitate crescută.
Agresivitatea, schimbarea bruscă de comportament, salivarea în exces, sau dimpotrivă
o atitudine timidă la un animal care este prietenos,
sunt manifestări care trebuie luate în calcul. Uneori observăm că animalele active
noaptea (lilieci, ratoni şi sconcşi), devin active în timpul zilei sau că ele consumă
substanţe care în mod normal nu sunt comestibile. Paralizia poate constitui uneori
unicul semn.
TRATAMENT
 După o expunere posibilă la virusul rabic, se impune curățarea rănii și vaccinarea, pentru că acestea
sunt cele mai eficiente metode de a stopa răspândirea infecției. Se recomandă spălarea zonei expuse
cu apă și săpun timp de 15 minute, providonă de iod sau detergent întrucât acestea pot distruge
virusul pare să fie eficient și în prevenirea transmiterii rabiei.
 În cazul expunerii la virusul rabic este necesară administrarea unor vaccinuri. Acestea constituie
terapia post expunere. Vaccinarea ajută sistemul imun să combată boala în stadiile timpurii. Când se
administrează vaccinurile înaintea apariției simptomelor severe, ele previn de obicei dezvoltarea
infecției și cresc șansele de recuperare. Vaccinul este administrat în funcție de riscul de expunere la
virusul rabic. 
  Odată pacientul infectat, dacă tratamentul (vaccin antirabic și uneori, imunoglobulina rabică) nu se
administrează suficient de repede, rata de mortalitate este de 100%. În timp ce vaccinul antirabic
pentru animale a fost introdus încă din 1920 în țările dezvoltate, ceea ce a determinat ca numărul de
cazuri de boala să devină extrem de mic, în India și unele părți din Africa, rabia rămâne încă o
problemă serioasă.