MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

INSPECTORATUL JUDEȚEAN SUCEAVA

COLEGIUL „ANDRONIC MOTRESCU” – RĂDĂUȚI

LUCRARE DE SPECIALITATE
PENTRU SUSȚINEREA EXAMENULUI DE
OBȚINERE A
CERTIFICATULUI DE COMPETENȚE
PROFESIONALE

Nivel 4
- TEHNICIAN VETERINAR-

Profesor îndrumător: Dr. IOSUB IONEL

Candidat: Lanț Maria
-2022-
Rabia la animalele de companie
Cuprins
Argument
1.1 Aspecte introductive
1.2 Etiologie
1.3 Răspândirea virusului rabic pe glob
1.4 Modalități de contaminare
1.5 Modalități de trasmitere
1.6 Profilaxie
2.1 Rabia la câini
2.2 Cauze
2 .3 Manifestări
2. 4 Tratament
2. 5 Profilaxie
3. 1 Rabia la pisici
3.2 Cauze
3.3 Manifestări
3.4 Tratament
3.5 Profilaxie
4.Studiu de caz
5. Anexe
Bibliografie
 Argument
Pentru realizarea acestei lucrări de specialitate pentru sustinerea examenului
de obținere a certificarii de competențe profesionale, Nivelul 4 , Tehnician
veterinar, am ales tema: Rabia la animale de companie deoarece am considerat că
aceasta manifestă o deosebită atenție şi importanță in ceea ce priveşte medicina
veterinara cât şi sanătatea umană.
Un raport european publicat recent arată că România are un record în
materie de cazuri de rabie la sălbăticiuni şi câini, iar riscul trasmiterii turbării la om
este foarte ridicat . Ultima statistică dată publicităţii în luna ianuarie 2011 de
Centrul European de Prevenţie şi Control al Bolilor Transmisibile clasează România
pe primul loc din Europa în ceea ce priveşte incidenţa turbării la animalele
sălbatice şi domestice. România este ameninţată de turbare, în condiţiile în care
virusul rabic se transmite cu uşurinţă de la animalele sălbatice la cele domestice
şi, în special, la câinii vagabonzi. Situaţia devine periculoasă cu atât mai mult cu
cât haitele de maidanezi bântuie nestingherite pe străzile marilor oraşe. Numărul
mare de cazuri de rabie e explicat de autorităţi prin faptul că vaccinarea antirabică
la sălbăticiuni nu s-a mai făcut de ani buni, din cauza contestării licitaţiilor pentru
vaccinul antirabic. Cândva turbarea nu reprezenta un pericol la noi în ţară
datorită metodelor de prevenire şi combatere efeciente, însă astăzi
reprezintă un motiv real de îngrijorare.

Acesta este motivul pentru care alegând acest subiect delicat pentru
lucrarea de față am speranța de a trage un semnal de alarmă asupra
acestei probleme de nivel mondial deoarece victimele acestei boli
infecțioase se ridică la cel putin 55 000 de persoane din întreaga lume.
1.1 Aspecte introductive

Rabia sau turbarea este o boală infecțioasă virală

a mamiferelor provocată de virusul rabic, un virus din genul Lyssavirus,
familia Rhabdoviridae, care se găsește în saliva animalelor infectate. Alte
denumiri ale bolii sunt turbare sau hidrofobie (în limba greacă „frică de
apă“). Cuvântul grecesc lyssa, utilizat pentru desemnarea rabiei
inseamnă nebunie.
Rabia este o maladie identificată încă din antichitate. Printre primele
simptome se pot număra febra și furnicături la locul expunerii inițiale.
Aceste simptome sunt urmate de unul sau mai multe dintre următoarele
simptome: agitație extremă, frică de apă, paralizia părților corpului, stare de
confuzie și pierderea conștienței. După apariția simptomelor, rabia rezultă,
aproape întotdeauna, în deces. Perioada de timp de la contactarea bolii și
apariția simptomelor este, de obicei, de la una la trei luni. Această perioadă
variază totuși de la mai puțin de o săptămână la peste un an. Perioada de
timp depinde de distanța pe care o are de parcurs virusul până la sistemul
nervos central.
Rabia se transmite oamenilor de la animale. Transmiterea are loc de
obicei prin zgârierea sau mușcătura de către un animal a altuia sau a
oamenilor. Saliva animalului infectat poate transmite rabia dacă aceasta
vine în contact cu membranele mucoase ale altui animal sau om.
Majoritatea cazurilor de rabie la oameni sunt rezultatul mușcăturilor de
câini. Peste 99% din cazurile de rabie în țările în care câinii sunt purtători
de rabie sunt cauzate de mușcături de câini . Rozătoarele sunt infectate cu
rabie într-o proporție foarte mică. Virusul rabic ajunge la creier
urmând nervii periferici. Boala poate fi diagnosticată numai după apariția
simptomelor.
Controlul animalelor și programele de vaccinare au scăzut riscul
cazurilor de rabie transmisă de câini în mai multe regiuni ale lumii Este
recomandată imunizarea persoanelor cu risc înalt înainte de expunere. În
grupul celor cu risc înalt se numără cei care petrec perioade lungi în părți
ale lumii unde rabia este răspândită. Pentru persoanele ce au fost expuse
la rabie, vaccinul antirabic și uneori imunoglobulina rabică ajută la
prevenirea bolii dacă se administrează tratamentul înainte de apariția
simptomelor de rabie Se recomandă spălarea zonei expuse cu apă și
săpun timp de 15 minute, providonă de iod sau detergent întrucât acestea
pot distruge virusul pare să fie eficient și în prevenirea transmiterii
rabiei. Foarte puțini oameni au supraviețuit în urma infectării cu rabie și
doar în urma unor tratamente extensive.
1.2 Etiologie
Turbarea este produsa de un virus cu proprietăți neurotrope , denumit de
Pasteur „virus rabic de srada” , încadrat în familia Rhabdoviridae , genul
Lyssavirus. Virusul are dimensiuni de 60-180 nm , conține ARN şi este sensibil la
eter şi cloroform. La virusul rabic s-au descris antigene solubile , puse în evidență
în lichidul de cultura al celulelor infectate şi antigene legate de particula virală.
Antigenele virale se prezintă sub două antigene majore : antigene de suprafață
reprezentate de proteinele de înveliş , ce induc anticorpi neutralizanți , protectori
şi hemaglutinoinhibanti antigene neproteice reprezentate de nucleocapsida ,
care induc anticorpi fixatori de complement , precipitanți pentru
imunofluorescență. Analizele efectuate au pus în evidenta deosebiri antigenice
între tulpinile de virus rabic sălbatic izolate din diferite zone ale globului. Existența
acestor diferențe pune problema alegerii tulpinii de virus pentru prepararea
vaccinului antirabic folosit intr-o anumită zonă geografica. Unele diferențe
antigenice au fost semnalate şi între tulpinile de virus rabic folosite la prepararea
vaccinurilor.
În genul Lyssavirus se disting 4 serotipuri , diferențiate prin texte de protecţie
încrucişată : asa-numitul virus adevărat al turbarii (serotipul 1) , virusul Lagos al
liliecilor (serotipul 2) , rabdovirusul Mokola (serotipul 3) si rabdovirusul
Duvenhage (serotipul 4).
Rezistența virusului rabiei diferă în limite largi si depinde în mare masura de
materialul în care se găsește. Procesele proteolitice care distrug substanţa
nervoasa distrug concomitent şi virusul rabic. În general , virusul se distruge
repede sub acțiunea luminii solare şi a călduri şi se conserva bine în stare uscată
şi la temperaturi joase. Eliminat cu salivă în mediul extern , viusul rămâne viabil
cel mult 24 ore. Putrefacția şi autoliza acționează lent. Astfel , în cadavre virusul
poate supraviețui 45 de zile. Bila îl distruge în câteva minute , iar sucul gastric in 3-
5 ore. Prin uscare lentă , virusul se distruge treptat in 10-14 zile , dar prin uscare
rapidă şi congelare , se conserva peste 3 ani ; congelările şi decongelările repetate
îl distrug. În soluție apoasă de glicerină 50% şi păstrat la rece , virusul „de strada”
se conservă până la 2 ani , iar virusul „fix” , până la 1 an. Toate substanțele
antiseptice ditrug repede virusul rabic.
 1.3 Răspândirea virusului rabic pe glob

În total, ţara noastră a raportat 975 de cazuri de rabie la animalele sălbatice,

fiind urmată de Letonia cu 92 de cazuri (din care 44 de vulpi turbate). Slovenia
avea 53 de animale sălbatice bolnave (cu un număr de 51 de vulpi infectate) ,
Bulgaria doar 52 (dintre care 34 vulpi), Lituania 47 şi Polonia 21. Ungaria a
raportat numai 6 exemplare bolnave. În urmă cu doi ani, Slovenia, Estonia,
Letonia, Lituania şi Polonia a raportat o scădere a numărului de cazuri ca urmare a
introducerii campaniei de vaccinare. România nu se lasă mai prejos nici la
animalele domestice. În timp ce în 25 de state europene rabia la câinii domestici
aproape că este eradicată, ţara noatră iese în evidenţă cu 46 de infecţii cu virusul
rabic la câinii domestici, dintr-un total de 61 de animale bolnave.După România,
următoarea pe listă se situează Letonia cu doar 6 câini infectaţi. În Franţa, Anglia
şi Germania s-au raportat câte un caz sau cel mult două de rabie la câinii cu
stăpâni, însă animalele nu au fost indigene, fiind vorba de importuri ilegale din
Maroc, Gambia, Sri Lanka sau Croaţia.
În ceea ce priveşte animalele din ferme (bovine, caprine, ovine şi porcine), 80
de cazuri de rabie au fost raportate de şase state membre. România punctează şi
la acest capitol cel mai mare număr - 58. Asia este continentul cu cel mai mare
numar de cazuri de turbare la oameni cu peste 95% din cazuri şi aproximativ
35.000 de decese anual.
În 1983, raportul OMS arata că turbarea este responsabilă pentru 50.000 de
decese în țări unde boala este endemica, în mod special in Asia şi subcontinentul
indian. Cu toate că afectează toate vârstele, . Toate mamiferele se pot infecta cu
virusul rabic şi pot prezenta semne clinice. Un rezervor important al virusului îl
reprezintă membrii ai speciilor : Canidae – câini , şacali , coioți , lupi , vulpi ,
Mustelaidae – sconcşi , jderi, nevăstuici , Veverridae – manguste , Procyonidae –
ratoni şi ordinul Chiroptera – lilieci . un rezervor important de gazde , în diferite
regiuni ale lumii îl reprezintă : lilieci insectivori , sconcşi , ratoni şi vulpile în
America ; vulpile în Europa continentală , Canada şi Groenlanda ; câinii în Africa ,
Asia, Centrul şi Sudul Americii ; sacalii în Asia şi Africa ; lilieci în America de Sud ;
lupii în Asia şi Europa de Est ; ratoni în Rusia şi țările vecine. În condiții naturale
sunt receptive la infecția rabica, în masura aproape egala, toate speciile de
mamifere domestice şi sălbatice, inclusiv omul. Frecventa bolii variaza însă de la o
specie la alta, după modul de viață şi de posibilitățile de contaminare existente.
Astfel, dintre animalele domestice, turbarea se întălneşte frecvent la pisici şi la
câine (80-90 % din cazuri), datorita modului de viață al indivizilor din aceasta
specie, în libertate sau în semilibertate, care ofera cele mai multe posibilități de
contaminare.

1.3 Modalități de contaminare

În general receptivitatea la infecția rabica este influențată de sex, specie,

stare de întreținere, factorii climatici, anotimp. Animalele tinere sunt mai
sensibile decât cele adulte. Mamiferele hibernante, în perioada de hibernare
evoluția bolii este mult incetinită. Sursele naturale ale infecției rabice sunt
reprezentate prin animale bolnave, animale infectate, aflate in ultima fază a
perioadei de incubație. La acest tip de animale virusul de găseşte în sistemul
nervos central şi periferic, dar repartiția lui nu este uniformă. Creierul este cel mai
bogat în virus, concentrația lui fiind mare în substanță cenuşie, cornul lui Ammon,
cerebel, scoarța lobilor frontali, etc. În măduva spinării şi în ganglionii nervoşi
cantitatea de virus este mică, iar în nervii periferici se găsește în cantități foarte
reduse. Virusul se găsește şi în saliva, la sfârşitul perioadei de incubație şi persistă
în tot cursul bolii. Laptele animalelor turbate, practic nu conțin virusul şi nu se
cunosc cazuri de boală transmisă prin lapte. În urina, virusul se găseşte inconstant
şi în cantitate mică. În general sunt considerate avirulente sau foarte slab
virulente şi inconstant virulente: sângele , secrețiile genitale ,materiile fecale,
limfa ,limfoganglionii ,țesutul muscular , lichidul cefalorahidian.
Ca şi surse de infecţie pot servi , în anumite condiții, cadavrele animalelor turbate.
Contaminarea prin cadavre se poate produce în timpul necropsiei .Obiectele
murdărite cu saliva animalelor turbate pot servi ca surse de infecție cu condiţia ca,
după contaminare ele să vină repede în contact cu o plagă recentă, virusul
distrugandu-se repede în mediul extern.
În condiții naturale, transmiterea virusului de la animal la animal sau de la om
se face, în imensa majoritate a cazurilor, pe cale directă , prin muscătura
animaleleor trubate. Prin muscătură animalele turbate inoculeaza în rănile
respective virusul rabic în saliva. Muşcăturile animalelor turbate sunt cu atât mai
periculoase cu cât sunt mai profunde şi în număr mai mare, deoarece se
inoculează o cantitate mare de salivă. De asemenea, sunt mai periculoase cu cât
sunt situate mai aproape de sistemul nervos central. De aceea, muşcăturile de lup
sunt cele mai periculoase, fiind profunde, multiple şi situate de obicei la
extremitatea cefalică. Pe lângă muşcături, mai sunt şi zgârieturile pisicilor care
sunt multiple şi profunde când lezionează un numar mai mare de filete nervoase.
În infecția cu virusul rabiei pe cale transplacentară, de la mamă la fă t, a fost rar
semnalată, atât la om cât şi la animale. Mucoasele placentare intacte par
nepenetrabile pentru virusul rabic; aşa se comportă şi mucoasa digestivă.
Mucoasa pituitară şi cea a căilor respiratorii însă permite instalarea infecției
rabice.
Turbarea este raspandită pe tot globul şi fără să fie influențată de climă sau
anotimpuri, poate avea caracter sporadic, enzootic sau chiar epizootic. Apariția şi
difuziunea infecției rabice nu este influențată de factorii de mediu, ci numai de
posibilitățile de contaminare, ce pot varia de la o țară la alta , de la o regiune la
alta şi de la un sezon la altul.

1.5 Modalități de transmitere

Virusul este , de obicei este prezent în sângele , nervii şi saliva animalelor

infectate. Infecția are loc , de obicei , dar nu neapărat ,prin mușcătură. De cele
mai multe ori animalul infestat este deosebit de agresiv , poate ataca fară a fi
provocat şi expun astfel un comportament atipic.Infecţia este posibilă şi prin
contactul cu mucoasele (conjunctivală, pituitară) sau piele cu leziuni recente.
Transmiterea poate avea loc , de asemenea , şi prin aerosoli , acolo unde
virusul se găseşte în cantități foarte mari , cum ar fi peşterile unde trăiesc lilieci.
Calea digestivă este posibilă, vulpea fiind una din speciile care se infectează cel
mai uşor pe această cale. Calea transplacentară a fost citată de literatura de
specialitate ca posibilă la câini, bovine şi sconcşi , sângele, carnea,laptele, urina,
fecalele sunt aproape lipsite de virulenţă. Transmiterea de la om la om este foarte
rară . Animalele ce prezinta forma nervoasă disemineaza boala mai rapid decat
cele ce prezinta forma paralitică , iar carnivorele sunt vectori mai buni decât
ierbivorele. Transmiterea este produsă de 50-90% din animalele infectate.
 Perioada de infectare poate începe înaintea apariției semnelor clinice. Pisicile
devin vectori de transmitere înainte cu 1-5 zile de apariția simptomelor , bovinele
cu 1-2 zile iar liliecii cu 2 săptămâni. Câinii pot transmite boala cu 1-5 zile înainte
de apariția simptomelor , dar unele teste au arătat că virusul este prezent în saliva
înainte cu 13 zile de la declanşarea semnelor clinice. Purtătorii asimptomaticii au
fost foarte rari depistați în cadrul animalelor domestice.
După o infectare tipică, la om , prin muşcătură , virusul , direct sau indirect
trece în sistemul nervos periferic şi apoi ajunge , prin intermediul nervilor , la
sistemul nervos central. În timpul acestei faze , virusul nu poate fi detectat uşor ,
iar vaccinarea poate induce imunitate celulară pentru a bloca simptomele. Odată
ajuns în creier , se produce encefalita şi se declansează semnele clinice. Poate ,
de asemenea să inflameze măduva.

1.6 Profilaxie

Un rol foarte important pentru a evita răspândirea turbării, îl are

populația şi în special proprietari de câini, care au urmatoarele îndatoriri: să
prezinte animalele de companie( câini, pisici, etc) la Cabinetul veterinar pentru
efectuarea vaccinarii antirabice; să nu lase animalele domestice în afara
curților, să țină câinii de paza legați în permanență astfel încât să nu poată ieşi
din curți ; să anunțe imediat orice suspiciune de boală a animalelor de
companie/ domestice, medicului veterinar; dacă animalul de companie a avut
un alt proprietar, noul proprietar trebuie să ii ceară acestuia fişa de vaccinari a
animalului. Veterinarii elibereaza un certificat dupa vaccinarea animalelor.
Cand nu exista astfel de documente este necesar ca medicul veterinar să
confirme vaccinarea; să evite contactul sau tentativa de imblânzire a
animalelor sălbatice (ex.vulpi), sau animale fără stăpân ( comunitare) .
Persoanele muşcate de un animal trebuie să se prezinte de urgență la
medic; prezența animalelor cu comportament deviat, suspecte de rabie, sau a
carnivorelor moarte trebuie anunțat medicului veterinar, poliției sau primăriei
locale de către orice persoană care a constatat aceasta.
Proprietarii adaposturilor de caini comunitari si de animale de companie
sunt obligați să vaccineze animalele;sunt strict interzise: - contactul/ jupuirea
animalelor domestice sau salbatice gasite moarte.
În cazul muşcăturii de animale sau a altor contacte cu risc de infecție, se pot
lua urmatoarele masuri: spălarea rănii si a altor zone expuse cu apă şi săpun şi
clătire cu apă din abundență ,este necesar apoi un consult medical pentru a se
decide dacă sunt necesare şi alte masuri.
2. 1 Rabia la câini
2.2 Cauze
Contaminarea cu virusul rabic .
Un animal se mai poate infecta prin zgârieturi sau alte răni.
Riscul este şi mai mare când câinele (sau oricare animal de companie) este
expus la interacțiunea cu animale sălbatice
2.3 Manifestări
Câinele dintre toate animalele domestice sau sālbatice este animalul care
prezintă cel mai frecvent infecția rabică. El a fost şi este animalul care a dus şi
duce cu el turbarea în toate zonele lumii. Toate rasele de câini sunt în masură
egală receptive.
Cercetările lui Babes, arată procentul câinilor turbați în raport cu vârsta este
următorul: 1-2 ani = 13-14 %; 2-3 ani =17 %; 3-6 = 10 %; 6-10 ani = 2 %.

Simptomele clinice diferă de la un individ la altul. În general turbarea evoluează

acut , sub două aspecte clinice principale: furioasă şi paralitică. Simptomele apar
după o perioadă de incubație de 2-3 săptămâni, rareori mai mult de 3 luni (în
medie 20-50 de zile) existând şi limite extreme de aproape 1 an.

Forma furioasă sau turbarea se caracterizează printr-o stare de excitabilitate

extremă, cu manifestări de furie, agresivitate etc. Aceasta formă furioasă este cea
mai caracteristică bolii, deoarece cuvântul “turbare” în toate limbile exprimă
mânie, furie, cruzime. În evoluția bolii se pot distinge trei perioade, şi anume:
prodromică, de excitație sau de stare şi faza terminală sau paralitică. Faza
prodromică începe cu simptome vagi ca: schimbarea caracterului animalului ,
acesta devenind mai afectuos, mai apropiat față de stăpân sau din contră mai
trist, mai retras, caută singurătate, uneori caută întunericul, stă ascuns în cuşcă
sau sub diferite obiecte, nu răspunde imediat la chemare,.Apoi începe să devină
neliniştit, uşor agitat, se asează într-un loc şi deodată, fără nici un motiv, se ridică
pentru a se aşeza într-un alt loc. Starea de nelinişte, de agitație, se accentuează,
animalul îşi rascoleşte aşternutul, pământul, roade cuşca, lanțul şi orice alt obiect
care-i vine în cale. Temperatura corpului atinge în cursul acestei faze, 39-39.8
grade Celsius. Acesta este urmată de o stare febrilă continuă care se instalează cu
1-5 zile înaintea apariției oricărui simptom şi pe care Babes o numeşte “febră
inițială” şi o consideră ca foarte importantă din punct de vedere al diagnosticului
(febra “premonitorie”). Apetitul este uneori conservat, alteori diminuat sau
exagerat .Animalul ingeră tot felul de corpi străini: pietre , paie, pământ , părți din
aşternut. Setea este conservată sau chiar exagerată. Animalul mai poate prezenta
o senzație de prurit sau de durere la locul muscăturii sau a cicatricei rămase după
vindecarea plăgii. În acest caz, acesta linge sau rupe cu dinții țesăturile din
regiunea respectivă. La masculi se mai poate observa uneori şi o hiperexcitație
generică. Durata medie a fazei prodomoce este de 1-2 zile. Adeseori poate trece
neobservată,mai ales la animalele ce nu sunt supuse unei observații mai atente.
Faza de stare , se instalează treptat şi se traduce printr-o excitabilitate extremă.
La orice zgomot, uşoară atingere, animalul reacționează puternic, tresare, sare
brusc în sus, începe să latre, apoi se linişteste. Timbrul şi tonalitatea vocii se
schimbă în urma paraliziei coardelor vocale; vocea devine groasă şi răguşită, iar
lătratul, scurt , care se sfârşeste cu un urlet prelung. Câinele turbat, în timpul
lătratului, totdeauna se opreşte şi ridică botul sus. Treptat, starea de excitabilitate
şi agresivitate se intensifică. La început, agresivitatea se manifestă de obicei
numai față de animale, apoi şi față de om. Dintre toate speciile de animale,
câinele este acela care provoacă cea mai puternică temere asupra animalelor
turbate; la vederea unui câine acestea devin furioşi. . Faciesul câinilor turbați
exprimă groază, suferință; animalele cu privirea absentă prezintă conjunctivită
sau inegalitate pupilară, uneori diaree hemoragică. În faza de excitație, câinele
turbat caută să scape din lanț, din cuşcă, din camera unde este închis. Câinele, ca
şi lupul turbat, atacă întotdeauna prin surprindere, fără să latre, ceea ce îl face şi
mai periculos. Spre sfârşitul fazei de excitație, care durează 2-4-6 zile, apare
paralizia faringelui, însoțită de salivație abundentă.

Forma paralitică, paralizie sau faza depresivă durează 1-3 zile rareori 5 zile şi
se manifestă prin paralizia muşchilor limbii, muşchilor masteri, muşchilor
oculomotori şi a muşchilor laringieni; câinele nu mai poate înghiți şi nici nu mai
poate muşca.
Fața câinelui cu turbare paralitică exprimă multă suferință şi tristețe; privirea este
vaga, ratacită, din timp în timp conştientă. Spre sfârşitul bolii apar paralizii care
progresează repede şi duc la moarte in 2-4 zile de la apariția primelor semne
clinice. În cazuri mai rare, turbarea paralitică poate începe prin paralizia unui grup
muscular, dar evoluează tot spre paralize generală. Treptat, tulburarile paralitice
cuprind şi celelalte regiuni ale corpului. În faza finală a bolii, paralizia faringelui şi a
laringelui este totală, deglutiția nu se mai poate face , din aceasta cauzą, saliva
curge din gură.Moartea survine dupa 3-7 zile de la apariția primelor simptome şi
numai foarte rar survine moartea dupa 10-11 zile. În afară de aceste două forme
principale (forma furioasă şi cea paralitică) sub care evoluează turbarea la câine,
în marea majoritatea cazurilor au fost descrise şi forme cu caractere intermediare.
Astfel, a fost descrisă şi o formă gastrointestinala, manifestata prin vomizări,
colici, enterită hemoragică, fără agresivitate sau paralizie, o alta formă este cea
meningeala cu evoluție supraacută, o forma atrofica caracterizată printr-o slăbire
progresivă, fără alte semne caracteristice turbării.

2.4 Tratament

Nu exista niciun tratament pentru rabie, odata ce se instaleaza simptomele.

De aceea, câini care sunt suspecți de boala, trebuie eutanasiați.

2.5 Profilaxie

Din fericire, rabia poate fi prevenită cu usurință prin administarea regulată

a vaccinului antirabic la animalele de casă. Vaccinul antirabic, nu este
numai esențial, este şi obigatoriu deoarece este singurul instrument care ține sub
control transmiterea acestei boli fatale.
Vaccinul antirabic pentru câini este inclus în schema de vaccinare inițială a puilor
de câine şi se repetă anual, obligatoriu.
Vaccinarea antirabică, nu este doar un mod de a proteja câinele de contactare a
bolii, este şi un mod de a-i proteja pe cei din jur, în cazul în care câinele muşcă pe
cineva. În mod normal, câinele care a muşcat o persoana, trebuie izolat timp de
cel putin 10 zile, pentru observație. Dacă animalul este vaccinat antirabic, aceasta
masura nu mai trebuie aplicată.
3.1 Rabia la pisici

3.2 Cauze

Contaminare cu virusul rabic.

Toate animalele cu sânge cald, inclusiv păsările, sunt mai mult sau mai
puțin susceptibile la turbare, dar nu toate au posibilitatea să transmită
boala deci nu toate cazurile de turbare reprezintă sursa de infecție. Pisicile
sunt sensibile la infecție şi prezintă un rol important în transmiterea bolii.

3.3 Manifestări

Pisicile constituie un deosebit pericol pentru om şi animale datorită

agresivității, a rănilor multiple şi profunde pe care le pot produce şi în consecință
a mortalității ridicat, față de muşcăturile de câine. La pisica perioada de incubare
este mai scurtă, 10-15 zile, dar poate avea limita minimă de 9 zile şi limita maximă
de peste 260 de zile. Clinic, predomină forma furioasă la peste 90 % din cazuri.
Pisica este agresivă încă din faza prodromică, miaună neîncetat, cu o voce
stridentă apoi răguşită, se repede la animale şi oameni, muşcă, zgârie. Pisica își
pierde pofta de mâncare, devine letargică, începe să se ascundă în locuri
întunecate. Mult mai rar, în fazele incipiente, pisica devine foarte afectuosă și
activă, încearcă să urce pe mâini sau pe genunchi, să lingă fața proprietarului.O
pisică infectată folosește obiecte necomestibile - ramuri de copaci, hârtie,
covoare, perdele, tapet. Se poate înțelege că este vorba de rabie printr-un
simptom atât de caracteristic precum hidrofobia. Animalul devine agresiv și
iritabil, auzind sunetele apei care curge, șuieră, își apasă urechile. Această etapă
durează 1-2 zile. Pupilele sunt puternic dilatate, uneori inegale. In faza de
excitaţie sunt frecvente accesele convulsivante - pisicile cad jos, se rostogolesc şi
pot muri subit. În faza paralitică se produce paralizia diferitelor grupe
musculare, începând cu ale laringelui şi maseterii.În această perioadă, simptomele
rabiei sunt deja mai pronunțate. Animalul începe crize de furie de la orice zgomot,
foșnet. Se grăbește asupra tuturor celor care îi atrag atenția. Lumina este iritantă.
Agresivitatea face loc apatiei, un animal de companie epuizat . Această etapă nu
durează mult, 2-3 zile, dar uneori doar câteva ore. Pisica începe să roadă totul: un
picior de masă, jucării de cauciuc, produse chimice de uz casnic. Maxilarul se
strânge atât de tare încât se pot sparge dinții. Animalul poate muşca puternic
proprietarul și ceilalți membri ai familiei. Există un spasm al laringelui și faringelui.
În forma paralitică intervine precoce paralizia maseterilor, pisica ţine gura
deschisă, salivează abundent, este agresivă.

Boala se termină prin moarte, în 2-4 zile, datorită paraliziei centrilor

respiratori. Forma paralitica se manifestă prin apariția paraliziei muşchilor
masteri; pisica ține gura deschisă, salivează, dar este şi agresivă şi poate produce
plăgi profunde.. Durează cinci zile și se caracterizează prin paralizia întregului
corp. Pisica are dificultăți de respirație și respirație șuierătoare atunci când inspiră
și expiră. Animalul nu mănâncă, devine slab, arată foarte subțire. Înainte de
moarte, nu mai răspunde complet la lumină, sunete și alți stimuli, rămâne
nemișcat și după un timp moare de sufocare.
3.4 Tratament

Nu exista niciun tratament pentru rabie, odata ce se instaleaza simptomele. De

aceea, pisicile care sunt suspecte de boala, trebuie eutanasiate.

3.5 Profilaxie

Turbarea la pisica se poate preveni prin vaccinari preventive, folosind diverse

produse biologice (vaccinul Rabiffa, Rabguard – Tc, Rabirom). Vacinul antirabic
inactivat Rabguard – Tc, este constituit dintr-o suspensie de virus rabic replicat pe
o linie celulara porcina stabila, inactivată. Se inoculează în doza de 1 ml la pisici şi
rezultatul este o protecție de 3 ani. Vaccinul se foloseşte de la vârsta de 12
săptamâni.
4. Studiu de caz

1.Denumirea cazului: Rabia la câine

2. Prezentare caz: Turbarea este produsa de un virus cu proprietati neurotrope,

denumit si virus rabic „de strada”, incadrat in familia Rhabdoviridae,
genul Lyssavirus.

Rabia este o boala infecțioasă, întalnită la toate speciile de animale transmisibilă

la om, produsă de virusul rabic, caracterizată clinic prin tulburari nervoase,
manifestate prin agresivitate, urmate de paralizie şi moarte. De accea stăpâni işi
aduc căței la cabinetul veterinar în vederea preveniri rabiei cu ajutorul vaccinului
antirabic.

4.Anamneză: Căței sunt aduşi odată la 3 ani la cabinetul veterinar in vederea

preveniri rabiei prin intermediul vaccinului . Suspensia este injectabilă ,este
un lichid roz cu sediment ușor dizolvabil prin agitare. Imunizarea activă a
câinilor începând cu vârsta de 12 săptămâni pentru prevenirea mortalității,
semnelor clinice și infecției cauzate de virusul rabic.Căței in momentul
vaccinari trebuie să aiba minim vârsta de 12 săptămâni. Durata imunității
pentru rabie a fost demonstrată după o singură vaccinare la vârsta de 12
săptămâni.Durata fiind de 3 ani.
 3. Simptome în cazul infectari cu virusul rabic:

• Febră;

• Convulsii;

• Paralizie;

• Hidrofobie;

• Falca este picată;

• Incapacitatea de a înghiți;

• Schimbarea tonului blanei;

• Lipsa de coordonare;

• Timiditate sau agresiune neobisnuită;

• Excitabilitate excesivă;

• Iritabilitate constantă/schimbari de atitudine şi comportament;

• Salivație excesivă (hipersalivare) sau salivă spumoasă.

4.Prevenire: Administarea de vaccin antirabic odată la 3 ani.

Vaccinul antirabic la câini se administrează subcutanat (sub piele) sau

intra muscular (în muschi), în dozā de 1ml Biocan Novel R. Acesta previne
şi protejeaza câinele de virusul rabic.

Administarea de vaccin antirabic prezinta şi efecte adverse printre

aceste reactii se pot numara:

• Reactii alergice
• Febră
• Pierderea apetitului
• Vomă
• Diaree
• Durere la locul injecției
Pentru evitarea acestora înainte de vaccin se administrează medicamente
precum Benadryl sau steroizi.

5.Tratament: Odată ce câinele este infectat cu virusul rabic acesta este

imediat eutanasiat , singura metodă prin care se reduce riscul infectari altor
animale şi a stăpânului , rabia fiind o boalā fatală.

6.Rezultate finale :După vaccinare căței sunt protejați de apariția rabiei

find imunizați,vaccinul antirabic este obligatoriu fiind lege caree obliga
stăpâni sa îşi vaccineze animalele ; este datoria lor.In realizarea preveniri
apariției rabiei şi în rândul animalelor sălbatice se efectuează campani de
vaccinare improtriva rabiei.

7.Concluzie
Vaccinul antirabic administrat dă roade astfel se evita infectarea
animalelor cât şi a oamenilor cu virusul rabic.
 Anexe

Răspândirea virusului rabic Virusul rabic văzut la microscop

Manifestarea simptomelor specifice rabiei la câine.
Manifestarea simptomelor specifice rabiei la pisici.
Administarea vaccinului antirabic pentru prevenireai infectarea cu virusul
rabic.
Bibliografie

1. Rabia-pdfcoffee.com
2. E-vet.ro
3. www.PetMed.ro-rabia
4. www.mobilevet.ro-rabia la caini
5. ro.m.wikipedia.org rabia
6. cabinetveterinariasi.ro-rabie