Sunteți pe pagina 1din 28

FAMILIA IXODIDAE

(CĂPUȘELE)

ÎNDRUMĂTOR:
MARE ROȘCA OANA
MASTERAND:
BOTIȘ ILEANA
BA1
CUPRINS
INTRODUCERE
1. MORFOLOGIE
2. CICLUL DE VIAȚĂ
2.1. OUĂLE
2.2. LARVA
2.3 NIMFA
2.4. ADULȚII
3. MODUL DE HRĂNIRE AL CĂPUȘELOR
4. MECANISMUL  DE INFESTARE CU CĂPUȘE
5. BOLI PRODUSE DE CĂPUȘE
5.1 BOALA LYME (BORELIOZA)
5.2. MENINGOENCEFALITA DE VARĂ (FSME)
5.3 HEPATOZOONOZA
5.4. EHRLICHIOZA 
6. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL BOLII LYME
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
 

CĂPUȘELE SAU IXODIDELE sunt un ordin de acarieni ectoparaziți


ai reptilelor, păsărilor și mamiferelor, cu mod de hrănire obligatoriu hematofag și cu o importanță
deosebită din punct de vedere medical .

ORDINUL IXODIDELOR cuprinde 896 de specii clasificate în trei familii:

 Argasidele sau căpușele moi (ARGASIDAE)

 Ixodidele sau căpușe tari, cu carapace (IXODIDAE) - Circa 80% dintre căpușe

 Nutalielidele (NUTTALLIELLIDAE).
În România au fost identificate 27 specii de căpușe :
25 specii aparțin familiei Ixodidae 
2 specii familiei Argasidae
Ixodes ricinus fiind cea mai frecventă specie
La om au fost identificate 4 specii de căpușe:

    Fig. 3 Hyalomma Fig. 4 Rhipicephalus


Fig. 1 Ixodes ricinus  Fig. 2 Dermacentor marginatum marginatum sanguineus.
marginatus
Printre dușmanii naturali ai căpușelor se numără:

Iernile extrem de reci (sub −20 °C);


Unele specii de fungi (cum ar fi metarhizium anisopliae);
Anumite nematode (viermi cilindrici), care pot afecta fatal căpușele;
Păsări care se hrănesc cu căpușe. Bibilica poate consuma cantități uriașe
de căpușe, doar două păsări putând curăța un teren de aproximativ 8000
m² în decursul unui an
Anumiți viespi din suprafamilia Ichneumonoidea. Aceștia își depun ouăle
în corpul căpușelor, iar larvele își consumă gazda dinspre interior,
distrugând-o.
MORFOLOGIE
 Căpușele au un corp acarian tipic, turtit dorso-ventral
 S-au adaptat la viața ectoparazitară.
 Spre deosebire de insecte, căpușele nu au cap, antene, torace sau abdomen.

  Corpul este împărțit în două regiuni:

Regiune anterioară, capitulul sau gnatosoma
- În partea posterioară cuprinde baza capitulului, iar în partea anterioară, piesele bucale
(rostrul) care sunt formate din palpi, chelicere și hipostom.

- Piesele bucale care alcătuiesc rostrul sunt formate dintr-un hipostom (cu ajutorul căruia
căpușa se hrănește)

Regiune posterioară, idiosoma
-Este compusă din plăci chitinoase numite scuturi.
Anatomia căpușei
În România dintre toate tipurile de căpușe Ixodes ricinus este o specie frecvent
întâlnită
 Aceasta este lipsită de ochi.
Numele de ricinus vine de la asemănarea femelei cu un bob de ricin în momentul când
este plină cu sânge.
2. CICLUL DE DEZVOLTARE

Căpușa este un parazit ce necesită în dezvoltarea sa 3 gazde


Durata ciclului evolutiv de la ou până la adult este de 3 ani
Fiecare stadiu durează un an: un an ocupă larva, un an nimfa și un an adultul
Este hematofagă (se hrănește cu sânge)
Ciclul de viață se poate scurta la 2 ani, în funcție de temperatură.
Prezintă o mare rezistență la inaniție (lipsa hranei).
Ca larvă poate supraviețui fără hrană maxim 5 luni
Ca nimfă trăiește 2-8 luni
Iar ca adult până la 1 an
Toate stadiile de dezvoltare, cu exceptia celui de ou, sunt parazite și au
un mod de hrănire hematofag (se hrănesc cu sânge).
3. MODUL DE HRĂNIRE AL CĂPUȘELOR
 Este diferit de cel al altor paraziți hematofagi (ex. Țânțar)

 Căpușa ajunsă pe gazdă nu atacă imediat

 Continuă să se deplaseze pe suprafața corpului, în căutarea unui loc propice – zone cu pielea fină
și vase de sânge dispuse în plan superficial.

 Va penetra pielea (cu ajutorul aparatului bucal) și se va înfige relativ adânc în straturile
subcutanate.
Ulterior penetrării pielii, secretă o substanță cu rol de ,,ciment“, care o fixează ferm
pe toată durata hrănirii.

Intervalul de timp scurs din momentul infestării până la prima hrănire, variază între
30 minute și 1 ora (minim 10 minute, maxim 2 ore).

Prin urmare, perierea câinelui imediat după plimbare, reduce foarte mult riscul de a


fi mușcat de o căpușă.

La sfârșitul ciclului, căpușele se desprind și cad în mediul înconjurător, unde vor
continua să trăiască libere până la infestarea unei noi gazde
4. MECANISMUL  DE INFESTARE CU CĂPUȘE

 Pentru a ajunge să paraziteze o gazdă, căpușa trebuie să intre în contact direct și nemijlocit


cu victima

 Atacul căpușelor asupra animalelor și omului se desfășoară în două valuri:

 Primul atac are loc primăvara în martie

 Al doilea începe la finele lunii august, atinge un maximum la jumătatea lunii septembrie

 În momentele favorabile ale zilei (condiții optime de temperatură și umiditate), respectiv:


 Dimineața devreme, până la orele 10 – 11 sau

 Seara când se mai răcorește și umiditatea aerului crește,

paraziții urcă mult mai sus pe firele de iarba.


5. BOLI PRODUSE DE CĂPUȘE
 Mușcătura de căpușă este, în general, ușor de recunoscut datorită aspectului pielii din jurul
mușcăturii, care prezintă leziuni sub formă de cercuri concentrice roșii.

 După țânțari, căpușele reprezintă a doua cea mai răspândită modalitate de transmitere a bolilor prin
insecte
Provoacă o acțiune mecanico-iritativă prin fixarea pe piele și
totodată prin secționarea acesteia

Acțiunea mecanico-iritativă este completată și de o acțiune


toxică, prin componentele salivare ale căpușelor, care sunt
inoculate în leziunea creată anterior și care vor conduce la o
reacție inflamatorie locală

Cel mai important aspect, cu privire la căpușe este faptul că


acestea vehiculează zoonoze (boli care afectează și omul).
Deși nu toate căpușele sunt purtătoare de boli, multe dintre ele pot
transmite, într-adevăr, boli infecțioase, cele mai cunoscute fiind:

 Boala Lyme (Borelioza)

 Meningoencefalita de vară (FSME)

 Hepatozoonoza

 Ehrlichioza 
5.1. BOALA LYME (BORELIOZA)
 Lyme este o boală infecțioasă produsă de o bacterie (borrelia burgdorferi), transmisă omului prin
mușcătura de căpușă.
 În prezent, în europa nu există nici un vaccin împotriva acestei boli
 Afectează mai multe sisteme ale organismului: pielea, aparatul locomotor, sistemul nervos,
sistemul cardiovascular.
 Microorganismul ce cauzează boala este de formă alungită și spiralată și până să ajungă în
organism trăiește în căpușele
5.2. MENINGOENCEFALITA DE VARĂ (FSME)

Reprezintă o boală virală a sistemului nervos central.

Boala debutează cu simptome similare gripei, precum stările febrile, durerile de


cap și de membre.

O protecție eficientă împotriva fsme constă vaccinarea timpurie care constă din 3
vaccinuri.

Primele două sunt administrate la distanță de o lună și ultimul după nouă luni.
Comparație între diferitele boli

Borelioza Lyme FSME (meningoencefalita de vară)


Boala:  
Agent patogen Bacteria: Borrelia Burgdorferi Virus: virusul FSME

De unde provin agenții O treime din căpușe sunt purtătoare ale


patogeni? acestei bacterii – indiferent de zonele de Europa
  risc  
Vaccinare Nu Da
Tratament antibiotic? Da Nu

Înroșire circulară în jurul înțepăturii Simptome asemănătoare gripei, precum


Cum recunoaștem boala ?   durerile de cap, de membre

Pielea, articulațiile, mușchii, sistemul Dureri la nivelul nervilor


Ce organe sunt afectate? nervos, inima.  
5.3 HEPATOZOONOZA

 Hepatozoonoza este o boală transmisă la câine de către căpușele Rhipicephalus sanguineus, iar agentul


etiologic al bolii este reprezentat de Hepatozoon canis, un parazit intracelular.

 Afecțiunea se manifestă prin: febră, anorexie, slăbire progresivă, diaree cu sânge, dificultate locomotorie
(mai ales la membrele posterioare) tuse și secreție nazală.

 Boala este transmisă prin ingerarea căpușei de către câine.

 Odată pătrunsă în tubul digestiv, căpușa eliberează parazitul, Hepatozoon canis, care migrează spre organele
interne (splina, ficat, etc), se multiplică în interiorul celulelor, pe care ulterior le distruge prin ruperea
membranei.
5.4. EHRLICHIOZA 

Este o boală infecțioasă produsă de bacterii din genul Ehrlichia (bacili intracelulari gram
negativi) și transmisă prin înțepătura căpușelor Rhipicephalus sanguineus.
Este zoonoză, iar bacteria este transmisă prin intermediul înțepăturii de căpușă.
Examenele hematologice relevă anemie, leucopenie și trombocitopenie (scăderea
numărului de trombocite de aproximativ 10 ori).
Diagnosticul se stabilește prin test rapid, dar și prin evidențierea incluziilor în
citoplasma leucocitelor (monocite, limfocite și neutrofile).
6. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL BOLII LYME

Se poate realiza prin microscopia directă prin vizualizarea spirochetelor:

 Culturi bacteriene

 Tehnici moleculare

 Reacţii serologice ce pun în evidenţă răspunsul imun

 Testul de transformare limfoblastică (LTT)


Microscopia directă este o metodă folosită mai frecvent în depistarea speciilor
de borrelia ce determină febra recurentă

Borrelia burgdorferi poate fi vizualizată pe secţiuni tisulare după colorare prin


impregnaţie argentică.
Culturile bacteriene: sunt laborioase şi costisitoare.
 Produsele patologice cultivabile sunt: sânge, piele, lcr, lichid sinovial sau chiar
căpuşa care a determinat muşcătura.
Produsele patologice recomandate în diagnosticul de laborator al bolii lyme sunt
diferite, în funcţie de stadiul bolii
Tehnicile moleculare se bazează pe amplificarea unei regiuni
specifice a genomului bacterian.
Există laboratoare care folosesc această tehnică pentru a extrage
materialul  genetic al Borreliei direct din căpuşa care a determinat
muşcătura, precizând dacă aceasta a fost infectată sau nu.
Reacţiile  serologice detectează anticorpii specifici anti-borrelia de
tip Ig.M şi Ig.G şi sunt cele mai folosite teste în diagnosticul Bolii
Lyme.
Rezultatele la Western Blot sunt communicate pozitiv sau negativ.
Acest test va fi pozitiv doar la persoanele care sunt într-adevăr
infectate.
Testul de transformare limfoblastică (LTT)

Se bazează pe principiul diviziunii celulare limfocitare induse de contactul cu


antigenul “specific”.

O reacţie pozitivă la LTT demonstrează existenţa limfocitelor antigen-specifice


(celule cu memorie) în sângele pacientului

Intensitatea reacţiei LTT este evaluată cu ajutorul indexului de stimulare (SI).

Un test LTT pozitiv arată expunerea actuală a sistemului imun la patogen şi prin
aceasta o infecţie activă.
BIBLIOGRAFIE

1. David Cameron Duffy, 


The Effectiveness Of Helmeted Guineafowl In The Control Of The Deer Tick, The Vector Of Lyme Disease, Wilson
Bull., 104(2), 1992, Pp. 342-345

2. Didă I. C., Zoonoze Parazitare, Editura Ceres, București, 1996

3. Dumitrache Mirabela Oana. Cercetări Privind Ecobiologia Și Epidemiologia Atacului Cu Căpușe Ixodidae – Vectori Ai
Bolii Lyme În România. Rezumat Al Tezei De Doctorat. Cluj-napoca 2012

4. Elena Claudia Coipan, Alexandru Filip Vladimirescu, Octavian Ciolpan, Irina Teodorescu. Tick Species (Acari:
Ixodoidea) Distribution, Seasonality And Host Associations In Romania. Travaux Du Muséum National D’histoire
Naturelle «Grigore Antipa». Vol. Liv (2). 2011

5. Georgescu M., Simionescu-crăciun O., “Parazitologie” 1960- Editura Didactică Şi Pedagogică Bucureşti

6. John L. Capinera. Encyclopedia Of Entomology. (4 Volume Set). Second Edition. Springer 2008

7. Vincent H. Resh, Ring T. Cardé. Encyclopedia Of Insects. 2003

8. https://www.alphega-farmacie.ro/afectiuni/boli-transmise-de-capuse-567/

9. https://www.gazetadeagricultura.info/informatii-utile/15945-boli-transmise-de-capuse.html

10. https://ro.wikipedia.org/wiki/căpușă#cite_note-1

11. https://ro.wikipedia.org/wiki/căpușă_comună