AMG 2A

PESTRITU ALIN

REFERAT - EPIDEMIOLOGIE

RABIA

Rabia este o boala infecţioasă gravă transmisă de la animale vertebrate

la om, provocată de un virus din familia Rhabdoviridae (virus neurotrop
ce se fixează în celulele cerebrale provocând o meningoencefalita
ireversibilă ce conduce la deces în 5-20 de zile).

Boala poate fi răspândită de către animale prin intermediul salivei sau

contactului cu ţesutul cerebral. Oamenii pot dobândi boala în urma
muşcăturilor de animale sălbatice cât şi domestice. Muşcăturile care
afectează faţa, capul, gâtul sau mâinile sunt considerate cu risc crescut.

Etiologie

Cauza o reprezintă infecţia cu un virus, care apare de cele mai multe ori
ca urmare a contactului cu saliva animalelor infectate.

Manifestări clinice

Primele simptome pot apărea într-un interval cuprins între câteva zile şi
aproape un an, însă în majoritatea cazurilor simptomele se

dezvoltă în 4-6 săptămâni de la momentul infecţiei. Apariţia

simptomatologiei marchează un stadiu evolutiv al bolii care de cele

mai multe ori este fatal. Virusul atacă şi lezează sistemul nervos central
care include atât encefalul (creierul) cât şi măduva spinării. Pentru a
preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate înainte de apariţia
vreunui simptom. Tratamentul afecţiunii este indicat şi în cazul în care
simptomatologia nu debutează la scurt timp de la expunerea la virusul
ce produce boala.

Simptome :

Perioada de incubaţie a virusului rabic este de 4-6 săptămâni. De obicei

nu este prezent nici un simptom al bolii. Primele simptome care apar
includ durerea şi amorţeală la locul muşcăturii, urmate apoi de
simptomatologie vagă, care poate apărea în multe alte afecţiuni şi care
includ: febră, tusea sau senzaţia de gât uscat, durere, arsură,
mâncărime, furnicături sau amorţeală la locul muşcăturii sau al
expunerii iniţiale, durere abdominală, anxietate sau nelinişte care se
accentuează şi poate evolua spre agitaţie extremă. Simptomatologia
ulterioară este mai specifică şi poate include: perioade alternante de
comportament normal şi comportament bizar sau neobişnuit
(anxietate, halucinaţii, delir), frică de apă (hidrofobie) sau frică de aer
(aerofobie), spasme

musculare la nivelul muşchilor feţei, gâtului sau diafragmului, urmate

de convulsii. Paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvoltă în
cazul unei forme de rabie mai puţin obişnuită, rabia paralitică, care
apare după muşcătura liliecilor vampir, fluctuaţii mari ale temperaturii
corporale, pulsului şi presiunii sangvine, coma, insuficienţa cardiacă şi
respiratorie.

Diagnosticul şi tratamentul rabiei

Diagnosticul rabiei la oameni poate include: testul direct cu anticorpi

fluorescenţi. Este un test uzual, rapid, care detectează proteinele

ce alcătuiesc virusul rabic. Testul se face prin prelevarea unei mostre de

ţesut din zona potenţial infectată, testul de polimerizare în lanţ. Acest
test detectează materialul genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic,
este foarte exact şi poate fi făcut din salivă, lichid cefalorahidian sau
oricare alt ţesut. Dacă o persoană a fost muşcată sau expusă în alt fel
virusului rabic, se pot administra o serie de vaccinuri, ca şi profilaxie
postexpunere, până la sosirea rezultatelor testelor care să confirme
boala şi care au ca scop prevenirea instalării bolii înainte ca diagnosticul
să fie confirmat prin teste specifice.

Tratament

După o expunere posibilă la virusul rabic, se impune curăţarea rănii şi

vaccinarea pentru că acestea sunt cele mai eficiente metode de a stopa
răspândirea infecţiei. Îngrijirea rănii: rana trebuie curaţată imediat cu
multă apă şi săpun pentru a reduce riscul unei infecţii. Este indicată
efectuarea unui consult medical de specialitate pentru a se stabili un
tratament mai complex al rănii.