RUJEOLA

Rujeola este o boală acută foarte contagioasă, specific umană, produsă de virusul
rujeolic și caracterizată printr-o evoluție autolimitantă cu febră, exantem și enantem
caracteristice, complicații frecvente, severe și imunitate durabilă după boală. Este cunoscută
de populație sub numele de ,,pojar’’, ,,cori’’ sau ,,morbili’’.

Rujeola este produsă de un paramixovirus de tip ARN.

Virusul pătrunde pe cale respiratorie, se multiplică la nivelul epiteliului respirator, de
unde difuzează viremic în tot organismul. Mucoasa respiratorie suferă o agresiune soldată cu
denudări , infiltrate inflamatorii, scăderea secreției de mucus - cu risc de grefă bacteriană
secundară. Afectează capacitatea de apărare la infecții prin inhibiția limfocitelor T helper
CD.4, scăderea eliberării de imunoglobuline și deprimarea fagocitozei.
Rujeola se răspândește în principal prin mici picături eliberate din nasul, gâtul și gura
unei persoane aflate în stadiul prodromal sau eruptiv precoce al bolii sau prin nucleii de
picături transmiși aerian. Răspândirea indirectă prin persoane neinfectate sau prin obiecte este
rară. Perioada de contagiune a bolii începe cu 2-4 zile înaintea apariției erupției și durează
până la 2-5 zile după debut. Virusul dispare din secrețiile nazale sau faringiene în momentul
în care iritația începe să se reducă. Persoanele care prezintă descuamare ușoară după iritație
nu mai sunt contagioase.
Sindromul rujeolei atipice apare de obicei la persoanele vaccinate anterior cu
vaccinurile vechi cu virus rujeolic omorât, care nu mai sunt disponibile. Se pare că vaccinările
cu virus rujeolic inactiv nu previn infecția cu virusul sălbatic și pot sensibiliza pacienții astfel
încât expresia afecțiunii este semnificativ alterată. Cu toate acestea, sindromul rujeolei atipice
poate să urmeze și vaccinării cu virus rujeolic viu, atenuat, probabil rezultând dintr-o
inactivare suficientă datorată depozitării inadecvate.
Boala ciclică, parcurge etapa de incubație cu durată aproape fixă, de 10 -11 zile; etapa
de invazie de 3 – 4 zile, debutând brusc prin febră, alterarea importantă a stării generale,
astenie, inapetență, curbatură și cefalee, uneori vomă și diaree și în mod caracteristic, prin
apariția triplului catar (ocular – prin conjunctivită seroasă, respirator – prin rinoree apoasă,
faringită, faringo-laringo-traheită și chiar bronșită, exprimate prin tuse și disfonie și digestiv –
prin greață, vomă, uneori și diaree).
La examenul obiectiv, fața arată ca un ,,facies plâns’’, iar la examinarea gurii se
constată enantemul caracteristic ce constă în:
- semnul Koplick (puncte albe foarte mici, sidefii pe mucoasă jugală roșie, în dreptul
molarilor și localizate submucos neputând fi îndepărtate);
- hiperemia intensă a mucoasei bucale, mai ales palatală, cu prezența uneori a unor pete roșii
(,,piquete-ul hemoragic);
- faza de stare începe odată cu apariția exantemului caracteristic ce este constituit din pete
(macule), uneori ușor reliefate (papule), roșii, cu contur neregulat, de dimensiuni de 0,5 – 1
cm, extrem de catifelate la atingere și uneori ușor pruringinoase; primele elemente apar la cap,
frecvent periauricular, extinzându-se în etape. În prima zi cuprinde fața și gâtul, în ziua a 2 - a
cuprind trunchiul și membrele inferioare, iar în a 3 – a zi, se extind și la membrele inferioare
(de aici și aserțiunea că ,, exantemul se scurge de sus în jos’’). După generalizare, intensitatea
culorii scade în aceeași ordine. Pe măsura generalizării, în zonele deja afectate elementele
eruptive confluează, formând plaje întinse, uneori cu foarte puține pete pe piele sănătoasă
între ele. Există și forme puțin confluente. În curs de 6– 7 zile culoarea variază către cafeniu
discret
(,, cafea cu lapte’’), persistând pentru încă 6 – 7 zile în convalescență (faza de pigmentație). În
faza de stare se mențin febra intensă, în platou, afectarea severă a stării generale, inapetența,
dar multe dintre componentele descrise în invazie dispar (triplul catar și semnul Koplick se
șterg în primele zile ale fazei de stare); în locul punctelor sidefii rămân mici ulcerații mucoase
cu aspect opac (urme de Koplick). Persistă de obicei tusea.
- faza de convalescență este marcată de scăderea febrei și de aspectul cafeniu al elementelor
eruptive.
Convalescența se caracterizează printr-o deprimare semnificativă a capacității de
apărare, care predispune la reactivarea unor infecții stabilizate (de exemplu, tuberculoza) sau
la contractarea de noi infecții, mai ales respiratorii. Starea generală și apetitul revin încet, in
cca 10 zile.
După boală se câștigă imunitate durabilă pe viață.
Se acceptă posibilitatea ca, în cazuri rare, virusul să persiste în organism, predispunând
la complicații (PESS - Panencefalită subacută sclerozantă).
În cazul rujeolei, nu există infecții inaparente.
Persoanele vaccinate incomplet (care nu au fost revaccinate) pot face boală tipică după
un interval de cca 18 – 20 de ani de la prima administrare, din cauza epuizării protecției
induse. Pacienții imunodeprimați pot face forme clinice foarte severe, cu complicații
amenințătoare cu moartea. Prin imunodepresie devine posibilă contractarea bolii chiar și de
către cei corect vaccinați (cazul unor copii infectați cu HIV sau în faze avansate de SIDA), cu
forme de boală severe.
Persoanele care au primit gamaglobuluină umană standard, după un interval mai mare
de 72 de ore de la contactul infectat, fac o formă clinică atenuată și mult întârziată, ce poartă
numele de ,, rujeolă mitigală’’ (incubația se prelungește până la 28 de zile, evoluția este
medie- ușoară, ferită de complicații, imunitatea după boală fiind neinfluențată).
Complicațiile sunt frecvente (cu o prevalență între 20 - 50%, în funcție de condițiile
socio-economice și de sanitație ale populației). Peste 90% dintre decese sunt datorate
complicațiilor. Ele pot fi provocate de virusul rujeolos ca atare sau prin suprainfecții
bacteriene, favorizate de leziunile mucoasei respiratorii și de anergie imună indusă de virus.
Complicațiile frecvente sunt la nivelul aparatului respirator:
- erupul rujeolic (laringită acută obstruantă);
- bronșiolita capilară (,,catar sufocant’’);
- pneumonie interstițială virală;
- bronșite purulente de suprainfecție;
- bronhopneumonii bacteriene de suprainfecție;
- redeșteptarea unor leziuni tuberculoase stabilizate.
 Complicații nervoase:
- encefalita cu incluzii (determinată de invazia primară a virusului la nivelul SNC, cu evoluție
letală); poate apărea din faza de stare, posibil chiar și în primele 6 luni după boală;
- leucoencefalita posteruptivă (în faza de pigmentație, manifestată prin reapariția febrei și
instalarea sindromului encefalitic sever) recunoaște un mecanism alegic la virus sau la
modificări induse de virus; leziunile sunt focale în substanța albă, cu demielinizări,
microhemoragii, edem și infiltrate inflamatorii, iar evoluția este dependentă de
promptitudinea și calitatea tratamentului, boala fiind curabilă prin doze mari,
imunosupresoare de corticosteroizi administrate imediat), același mecanism este acceptat și în
cazul mielitei, meningomielitei, polinevritelor, nevritelor și poliradiculonevritei din această
fază evoluativă.
- panencefalita sclerozată subacută Van Bogart (PESS) apare foarte rar, la 1 – 10 ani după
boală, prin invazie secundară a virusului în encefal (se pare că este intodus de către
limfocitele și de leucocitele circulante care au fixat virusul) și determină leziuni progresive și
ireversibile, invariabil letale; cei mai expuși (din punct de vedere statistic) par copiii care au
făcut boala naturală în primul an de viață, ceea ce conduce la acceptarea unui defect imunitar
prin imaturitate ;
- în formele severe se mai descrie o suferință de tip encefalozic, prin suferința secundară
hipoxiei, hipertermie, tulburărilor acido-bazice etc., ce se manifestă prin deficite ale
senzoriului cu somnolență, apatie, delir și uneori convulsii.
Alte compicații posibile:
- miocardita acută (rară, de obicei infraclinică, diagnostic EKG) ;
- keratita morbilioasă – spontan reversibilă, fără sechele;
- rujeola în timpul sarcinii presupune traversarea placentei de către virus și este soldată
frecvent cu moartea fătului și avort spontan, malformații fetale (se recomandă întreruperea
sarcinii) sau nașteri premature.
Nu există un tratament specific pentru rujeolă, fiind o infecție virală.
Singurele măsuri la îndemână sunt patogenice (sedative, antiinflamatorii, antitusive
etc.) și suportive (vitaminizare, susținerea calorică și hidroelectrolitică). Spitalizarea este
indicată doar în cazul complicațiilor, în schimb în toate cazurile este recomandată izolarea la
domiciliu cu repaus la pat pe toată durata evoluției. Nu este necesară dezinfecția continuă sau
terminală, dar sunt utile aerisiri frecvente ale camerei. Alimentația va fi în conformitate cu
toleranța digestivă. Un regim hidric bogat este esențial. Din cauza leziunilor de la nivelul
cavității bucale, pacienții nu pot mânca, dar o hidratare corectă va susține evoluția bună a
bolii. Se recomandă sucurile de fructe bogate în vitamina C, ceaiurile de ghimbir,
suplimentele cu zinc, care au rolul de a activa sistemul imunitar. La toate acestea, se adaugă
repausul la pat și un mediu plăcut.
Cazurile severe beneficiază de gamaglobuline standard, corticoterapie, susținere
cardiocirculatorie etc.
Complicațiile se tratează corespunzător. Encefalita postrujeolică răspunde la doze
foarte mari (imunosupresoare) de Hemisuccinat de hidrocortizon (în jurul a 10 -15 mg/kg/zi)
sau Dexametazon, la fel erupul rujeolic și catarul sufocant (doze mai mici, antiinflamatorii);
suprainfecțiile bacteriene obligă la antibiotice în asociere, pentru acoperirea unui spectru larg
(amoxicilină sau penicilină cu un aminoglicozid sau cefalosporină).
Copiii pot reveni în colectivități după 7 – 10 zile convalescență (pentru a fi feriți de
riscul unor noi infecții pe termenul încă imunodeprimat prin boală).
 RUJEOLA

Rujeola este o boală acută specific umană, extrem de contagioasă, produsă de virusul
rujeolic și caracterizată printr-o evoluție autolimitantă, cu febră, exantem și enantem
caracteristic, complicații frecvente și imunitate durabilă după boală.
Virusul rujeolic este un virus din familia paramixovirus, genul Morbillivirus. Are un
diametru de 100-200 nm, cu un miez de ARN monocatenar, strâns înrudit cu virusurile pestei
bovine și al răpciugii canine. În patogeneza sunt importante doua proteine cu înveliș. Acestea
sunt proteina F (de fuziune), responsabilă pentru fuziunea virusului cu membranele celulelor
gazdă, penetrare virală și hemoliză, și proteina H (hemaglutinină), responsabilă cu absorbția
virusului în celule.
Există doar un singur tip de antigen al virusului rujeolic. Deși studiile au arătat
modificări în glicoproteina H, acestea nu par să fie importante din punct de vedere
epidemiologic (nu s-a observat nici o modificare a eficacității vaccinului). Virusul rujeolic
este inactivat rapid de căldură, lumina, pH acid, eter și tripsina. Are un timp scurt de
supraviețuire (mai puțin de 2 ore) în aer, sau pe obiecte și suprafețe.
Rujeola este cunoscută încă din Antichitate, având de-a lungul vremurilor denumiri
variate: pojar, cori, morbili sau rozeola. Maladia a fost descrisă prima dată de medicul arab
Rhazes, în secolul al IX-lea, dar abia în secolul al XVII-lea Sydenham i-a creat o identitate
clinică. Natura infecțioasă a rujeolei a fost stabilită cu certitudine în 1846 când Peter Panum a
descris epidemia din Insulele Feroe și a evidențiat contagiozitatea, iar Koplik a descris
enantemul de pe mucoasa obrajilor.
Un alt moment, cu o semnificație cu totul deosebită, l-a constituit reușita lui Enders și
Peebles din anul 1954 de a cultiva virusul rujeolei pe culturi celulare de rinichi uman, urmată
de posibilitatea obținerii, în 1963, în SUA, a unui vaccin cu virus viu atenuat.
Înainte de apariția vaccinului, infecția cu virusului rujeolei era cu răspândire aproape
universală în copilărie, iar mai mult de 90% dintre persoane erau imune până la varsta de 15
ani. În țările în curs de dezvoltare rujeola este o boala încă răspândită și adeseori fatală.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că în 2006 existau peste 20 de milioane de cazuri
și 242.000 de decese cauzate de rujeola.
După mult timp a fost considerată o maladie comună, astăzi se cunoaște că ea poate
evolua sever, cu complicații: unele deficiențe intelectuale, tulburări de comportament,
paralizii, epilepsie. Infecția cu virusul rujeolei contractată în primul trimestru de sarcină este
posibil să determine malformații congenitale, iar dacă survine în ultima parte a sarcinii se pot
semnala nașteri premature sau rujeolă congenitală.
Rujeola este o infecție sistemică. Prima zona de infecție este epiteliul respirator al
nazofaringelui. La doua-trei zile dupa invadarea și replicarea în epiteliul respirator și nodulii
limfatici regionali, apare o viremie primară cu infectarea ulterioara a sistemului
reticuloendotelial.
După încă o replicare virală în zonele reticuloendoteliale regionale și distale, la 5-7
zile de la infecția inițială apare o a doua viremie. În timpul acestei viremii, poate apărea o
infecție a tractului respirator și a altor organe. Virusul rujeolic se răspândește din nazofaringe
odată cu semnele prevestitoare ale bolii până la 3-4 zile după instalarea erupției.
 Sursa de infecție este exclusiv umană, prin bolnavii acuți cu diverse forme de boală.
Perioada de contagiozitate a acestora se întinde de la ultimele două zile de incubație până în
convalescență. Bolnavii răspândesc virusul prin picături de salivă. Nu există purtători
sănătoși.
Calea de transmitere este aerogenă, prin contact direct și mai rar indirect, virusul
putând fii transportat la distanță prin obiecte, lenjerie și purtat în aer de picături uscate,
aerosolice. Rezistența în mediu a virusului este destul de mică.
Receptivitatea este generală, cu excepția nou-născuților, care dobândesc anticorpi
materni transplacentari și prin lapte, cu rezistență specifică de 4 - 6 luni.
Indicele de contagiozitate este foarte mare, de cca. 90% (exprimă număr de cazuri de
îmbolnăvire la 100 de contacți receptivi).
După introducerea pe scară largă a vaccinării, morbiditatea a scăzut semnificativ.
Boala este răspândită pe tot globul. Înainte de introducerea vaccinului, rujeola afecta
cea mai mare parte a populației de pe glob, în special la vârste tinere, fiind considerată boala
prevenibilă cu rata cea mai ridicată a morbidității globale, mai ales cea infantilă. După
introducerea vaccinării pe scară largă, incidența a scăzut semnificativ în țările industrializate.
În țările în curs de dezvoltare rata mortalității prin rujeolă este încă între 1 – 5% iar în cazul
populațiilor sărace, cu grad scăzut de accesibilitate la sistemul sanitar, aceasta se ridică la 10 -
30%.
Dacă în perioada 1960 – 1980 valorile incidenței rujeolei în România se mențineau
crescute (aproximativ 120%000), acestea au înregistrat o scădere dramatică odată cu
introducerea vaccinării antirujeolice (1979) și au continuat să scadă, așa cum relevă graficul
de mai jos (Fig.1):

Fig. 1 Incidența multianuală a rujeolei în România (1920-2018)

În anul 2018, în cadrul sistemului de supraveghere a rujeolei, la nivel național au fost

detectate 6407 cazuri confirmate (4800 cu laboratorul, 1408 prin legatură epidemiologică și
199 doar pe criterii clinice - părinții refuzând recoltarea serului). Au fost raportate 22 de
decese prin rujeolă.
Distribuția cazurilor de rujeolă confirmate în anul 2018, după luna de debut a rash-ului
indică o creștere importantă a numărului acestora în prima jumatate a anului, „vârful” fiind
atins în luna aprilie așa cum se observă în graficul de mai jos:
 Distribuția numărului de cazuri de rujeolă pe luni, România,
2018
1400
1200
1000
Număr cazuri

800
600
400
200
0
ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sep. oct. nov. dec.

Luna

Fig. 2 Distribuția cazurilor confirmate de rujeolă după săptămâna de debul a rash-ului

Incidența la nivel național în anul 2018 a fost de 32,7%000 locuitori, de 1,4 ori mai
mică decât în anul 2017 (46,2%000).
Cei mai afectați au fost copiii aparținând grupei de vârstă sub 1 an (723,7%000)
urmată de grupa de vârstă 1-4 ani (237,3%000) și grupa de vârstă 5-9 ani (108%000), grupa
de vârstă 10-14 ani (62,1%000) și grupa de vârstă 15-19 ani (35,3%000):
Incidența anuală
800
Număr cazuri la 100.000

600
locuitori

400

200

0
<1 1-4 5-9 10-14 15-19 >20
Grupa de vârstă (ani)
Fig. 3 Distribuția incidenței rujeolei pe grupe de vârstă în România, 2018

Distribuția cazurilor de rujeolă confirmate în 2018 pe grupe de vârstă și pe status

vaccinal este prezentată în tabelul de mai jos:

Grupa se vârstă
Nr doze
sub 1 1-4 5-9 10- 15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 peste
de vaccin în Total
an ani ani 14 ani ani ani ani ani 40
antecedent
ani ani
0 1433 1554 844 451 260 149 193 197 158 153 5392
1 3 271 176 131 50 21 16 4 15 7 691
2 0 10 98 70 69 19 44 8 5 1 324
TOTAL 1433 1835 1118 652 379 189 253 209 178 161 6407
Tabel 1. Distribuția cazurilor de rujeolă pe grupe de vârstă și statusul vaccinal în
România, 2018
 A fost inregistrată o fatalitate ridicată (3,43/1000), o proporție de 72,7% fiind
reprezentată de decese la copii cu vârsta sub 1 an.
De la debutul epidemiei de rujeolă (2016) și până în jumătatea lunii iulie 2020, în
România, au raportate 20204 de cazuri de rujeolă, soldate cu 64 de decese. Repartiția
numărului de cazuri de rujeolă pe grupe de vârstă și pe statusul vaccinal de la începutul
epidemiei pâna in 17.07.2020 este prezentată în tabelul de mai jos:

Grupa se vârstă
Nr doze
sub 1 1-4 5-9 10- 15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 peste
de vaccin în Total
an ani ani 14 ani ani ani ani ani 40
antecedent
ani ani
0 4220 6238 3076 1539 995 548 587 466 459 429 18557
1 3 439 233 161 71 27 13 6 13 8 974
2 0 17 140 116 87 36 39 9 6 0 450
Necunoscute 0 24 26 16 18 10 20 27 29 53 223
TOTAL 4223 6718 3475 1832 1171 621 659 508 507 490 20204
Tabel 2. Distribuția cazurilor de rujeolă pe grupe de vârstă și statusul vaccinal în
România, 2016 - 2020

Rujeola face parte din categoria bolilor prevenibile prin vaccinare, vaccinarea
antirujeolică (cu vaccin combinat rujeolă- oreion- rubeolă- ROR), fiind inclusă în Programul
Național de Vaccinare.
Vaccinul vaccin combinat rujeolă- rubeolă- oreion (ROR) a fost introdus în calendarul
național începând cu anul 2005, acoperirile vaccinale menținându-se o perioadă de timp peste
95%; din 2010 valorile acestor acoperiri vaccinale au avut o tendință descrescătoare, situându-
se în 2018 la 89,6% (doza 1) și la 80,9% (doza a-2-a) (Fig. 4). Acest lucru se datorează într-o
oarecare măsură și scăderii încrederii în beneficiile vaccinării, concretizată prin refuzul
părinților de a-și vaccina copiii.

Fig. 4 Acoperirea vaccinală cu doza 1 și, respectiv, doza a-2-a de vaccin ROR în
România, în perioada 2005 – 2018
 În grupurile de populație la care acoperirea vaccinală se menține sub nivelul optim, se
acumulează în timp un număr mare de susceptibili care reprezintă un real potențial pentru
apariția epidemiilor.
Nou-născuții sunt rezistenți până la vârsta de 4 luni (cei alimentați artificiali) sau peste
6 luni (cei alimentați la sân), laptele continuând să conțină anticorpi materni protectori.
Ulterior, până la vârsta de 1 an când vor fi vaccinați, sugarii sunt receptivi și trebuie protejați
atent prin măsuri nespecifice de izolare; în cazul unui contact infectat se va recurge la
protecția pasivă cu gamaglobulină standard, în doze de 0,1 – 0,2 ml/kg, cât mai repede
posibil, administratrea după 72 de ore va duce la o formă de boală atenuată (rujeolă mitigată).
În jurul vârstei de 12 luni se recomandă vaccinarea. Vaccinul antirujeolic este un
vaccin cu virus viu atenuat (prin treceri succesive pe ou embrionat, peste 120 de pasaje). Se
administrează i.m. o singură doză, cu un rapel de întărire în jurul vârstei de 7 ani. În alte țări,
acest vaccin este asociat altor vaccinuri vii (antirubeolic, antiurlian, antipoliomielitic, iar mai
recent antihemophilus B si antivaricelos) sau se administrează prin 2 inoculări la interval de 1
lună. Deși slab sau deloc reactogen, vaccinul are o serie de contraindicații relative (care
amână momentul administrării) sau definitive.
Unii autori recomandă vaccinarea de necesitate și sub vârsta de 12 luni în caz de
contact infectat, vaccinul având capacitate protectoare dacă este administrat imediat după
contact (în primele 3 zile).
Imunitatea indusă prin vaccinare a permis totuși apariția unor cazuri de boală,
sugerând că ar fi mai slabă decât rezistența dobândită după boala naturală (în care se dezvoltă
probabil și o imunitate de tip celular).
OMS a lansat un program mondial de eradicare a rujeolei până in 2007 prin vaccinarea
și revaccinarea întregii populații până la acea dată.
Pe lângă vaccinare, este important să se evite, pe cât posibil, contactul cu persoanele
infectate. Persoanele care au avut rujeolă sunt considerate imune şi e foarte puţin probabil să
se reinfecteze.
2022
Bibliografie și webografie

1. Boli infecțioase – Prof. Dr. MIRCEA CHIOTAN, Editura Medicală

Națională, 2002
2. www. bioclinica.ro
3. www.cnscbt.ro
4.www.doc.ro
5. www.unicef.org
6. ro wikipedia.org
Bibliografie și webografie

1. Boli infecțioase – Prof. Dr. MIRCEA CHIOTAN, Editura Medicală

Națională, 2002
2. www. csid.ro
3. www.docbook.ro
4. ro wikipedia.org