Virusologie

O călătorie cu destinaţie nedefinită

 VIRUSURILE. NATURA LOR.
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL
INFECŢIILOR VIRALE
 Virusologia sau virologia este știința
ce se ocupă cu studierea virusurilor și
acțiunea lor asupra organismelor vii.

Virusurile – forme acelulare de viaţă,

dotate cu un genom propriu, capabile să se
reproducă în celula vie.
 Caracteristicile majore care le diferenţiază
de celelalte microorganisme:
 Dimensiunea redusă(20-300nm), care le permite
să traverseze filtrele bacteriene
 Genomul posedă un singur tip de acid nucleic,
fie ARN, fie ADN
 Sunt total dependente de celula vie, fie
eucariotă, fie procariotă, pentru replicare şi
existenţă
 Nu posedă ribozomi sau aparat propriu de
sinteză a proteinelor, mitocondrii sau sursă
proprie de energie
 Nu se cultivă pe medii artificiale
 Nu cresc şi nu se divid
 Rezistenţă naturală la antibiotice
Taxonomie. Clasificarea virusurilor
 Regnul VIRA
 Familia este desemnată cu sufixul
VIRIDAE (Herpesviridae)
 Subfamilia este denumită cu sufixul
VIRINAE (Alphaherpesvirinae)
 Genul este denumit cu sufixul VIRUS
(Varicella-zoster virus)
 Morfologie
Dimensiune:
Virusurile cu importanţă clinică au dimensiuni
cuprinse între 20-30 nm (picornaviridae) până la 300 nm
(poxviridae)
Formă:
Prin examinare la ME, virionii prezintă o diversitate de forme:
 - sferică (V. gripale, V. paragripale, adenovirusurile)
 - paralelipipedică (poxvirusurile)
 - de cartuş (v. rabic)
 - de spermatozoid (bacteriofagul)
 - de bastonaş (v. mozaicului tutunului)
 Structura
Structura de bază, obligatorie, a virionului o
reprezintă

Nucleocapsida
constituită din:
miez (core)- acid
nucleic care este, de
fapt, genomul viral,
protejat de un înveliş
proteic numit capsidă
Structura

Virusurile formate numai din

nucleocapsidă se numesc
virusuri neanvelopate.
Virusurile care prezintă pe
lângă nucleocapsidă şi un
înveliş extern lipoproteic
(peplos sau anvelopă), se
numesc virusuri anvelopate.
Simetria capsidei
 Peplosul
Pe suprafaţa acestei membrane se găsesc
formaţiuni specifice virale, codificate de virus:
1. Spiculi de natură glicoproteică
:
-hemaglutinina (HA), cu rol în
ataşarea virusului de celula
gazdă
-neuraminidaza (N), care
facilitează pătrunderea
virusului în celulă.
2. Factori de fuziune cu funcţie
de iniţiere a infecţiei
3. Proteina M (matrix) care
căptuşeşte faţa internă a
anvelopei
Virusul HIV
 Relaţii virus-celula gazdă:

1. Infecţie virală productivă, citocidă

2. Infecţie virală persistentă

- Latente (ascunse)
- Lente
- Cronice
Interacţiunea virusului cu celula:
Replicarea virusurilor parcurge următoarele etape:
1. Recunoaşterea celulei gazdă
2. Adsorbţia (ataşarea) virusului de celula gazdă
3. Penetrarea virusului în celula gazdă
4. Decapsidarea virusului
5. Sinteza macromoleculară
6. Eliberarea virionilor din celula gazdă
 Virusuri defective sunt virusuri care
nu se pot replica autonom, necesitând
prezenţa unui aşa numit virus helper
pentru a putea infecta şi a se putea replica
în organismul infectat.
Viroizii sunt compuşi dintr-o
moleculă neînvelită de ARN circular,
monocatenar, cu lungimi reduse.
Prionii diferă atât de virusuri, cît şi de
viroizi prin faptul că nu conţin acizi nucleici
Căile de pătrundere a virusurilor în
organism
 Tractul respirator (ex. Virusurile gripale şi
paragripale)
 Tractul gastro-intestinal (ex. Virusul poliomelitic,
virusul hepatitei A)
 Tractul genito-urinar (ex. Virusul hepatitei B, HIV)
 Calea cutaneo-mucoasă (virusul herpes simplex)
 Calea iatrogenă (virusul hepatitei B, HIV, virus
citomegalic)
 Metodele de diagnostic al virozelor:
METODE DIRECTE
1. Virusoscopică
2. Virusologică
3. Detectarea Ag virale în prelevat
4. Identificarea genomului viral

METODE INDIRECTE
1. Serodiagnosticul
 Examenul virusoscopic

 Microscopia optică (frotiuri amprente

colorate Giemsa sau cu fluorocromi)
 Microscopia electronică
 Imunoelectronomicroscopia
 Imunofluorescenţa (directă sau
indirectă)
 Examenul virusologic
Prelucrarea prealabilă a prelevatelor

 Izolarea şi cultivarea virusurilor

 Indicarea virusurilor
 Identificarea virusurilor
1. Izolarea şi cultivarea virusurilor:
 Culturi de celule
- Primare - obţinute din ţesuturi adulte sau
embrionare (suportă 4 - 6 pasaje);
- Diploide – obţinute din ţesut embrionar
(suportă 40 - 50 pasaje);
- Linii continui de celule - obţinute din ţesut
tumoral (subcultivate nelimitat), HeLa,Hep-2.
 Ou embrionat de găină (5-13 zile)
 Organismul animalelor sensibile
 Indicarea virusurilor

1. În cuturi de celule:
a) ECP (modificări degenerative şi distructive
celulare);
b) Incluziuni virale
c) Hemadsorbţia (RHAd);
d) Hemaglutinarea (RHA);
e) Proba culorii
f) Formarea de plaje
g) Interferenţa
2. În oul embrionat de găină:
a) Moartea embrionului
b) Apariţia modificărilor pe MCA (hemoragii,
pustule)
c) Acumularea de HA în lichide

3. Pe animalul de laborator:
a) Boala manifestă sau decesul
b) Urmărirea virusului în organele ţintă
 Identificarea virusurilor:
Determinarea genului, speciei şi serotipului prin
stabilirea structurii antigenice.
- RIHA
- RIHA
- RFC
- RN
- RIF
- ARI etc.
 Metoda serologică
Se examinează serurile perechi
(creşterea titrului diagnostic de 4 ori
şi mai mult)
ELISA, RIF, RN, RHAI, RFC etc.
 Terapia antivirală

Preparatele antivirale contemporane:

- Nu manifestă activitate viricidă, dar

inhibă reproducerea virală.
- Sunt dirijate contra etapelor reproducerii
virale.
Vă mulţumesc!