Microbiologie

CURS III
Prof. Instructructor:
DR. Emil Catană
 Virusologie
• este acea ramură a microbiologiei, ce studiază tipurile
de virusuri și acțiunea lor asupra organismelor vii

• Viruși (la computere) VS VIRUSURI (la oameni)

• Cuvântul provine din latinescul vīrus, care se referă la

otravă și alte lichide nocive, din aceeași bază indo-
europeană ca sanscrită viṣa, avestana vīša și greaca
veche ἰός (toate însemnând „otravă”)
 Virusurile
• Sunt entităţi infecţioase fără structură celulară, vizibile la
microscopul electronic, parazite obligatorii intracelular, care
nu se pot hrăni şi reproduce singure, obligând celula pe care o
parazitează să le înmulţească

• Virusurile provoacă boli la:

a) plante (mozaicul tutunului, virozele cartofului, tomatelor,
pomilor fructiferi),
b) animale şi om (turbarea, gripa, hepatita epidemică,
varicela, encefalita, SIDA, Zika)
 HIV/SIDA
Mozaicul Tutunului

Herpesvirusul Felin sau

Coxsackie
Rinotraheita Virala Felina
 Virusuri
• Virusurile există în trei stări :
a) virion sau virus infecţios matur – starea infecţioasă a
virusului formată din o moleculă de acid nucleic (ADN
sau ARN ) şi o capsulă proteică numită capsidă
b) virus vegetativ – format din acidul nucleic viral, care şi-
a pierdut capsida la intrarea în celulă
c) provirus – acidul nucleic viral legat de materialul
genetic al celulei parazitate

• Includerea virusurilor între organismele procariote

este discutabila, datorita structurii lor acelulare
 Clasificări
A. Încrengătura Virophyta cuprinde numai ordinul Virales,
împărțit în 3 subordine:
– Subordinul Phytophagineae (virusurile plantelor),
cuprinzând ribovirusuri care produc fitoviroze.
– Subordinul Zoophagineae (virusurile animalelor),
grupând dezoxivirusuri sau adenovirusuri care
parazitează animalele și omul (virusul gripei, turbării,
poliomelitei, variolei etc.)
– Subordinul Fhagineae (virusuri bacteriofage),
grupează adenovirusuri parazite în celulele bacteriene,
distruse prin liză.
 Clasificări
B. După gazda care îi primește, se împart în patru grupe:
a. virusuri patogene pentru bacterii: bacteriofagi:
b. virusuri patogene pentru vegetalele superioare: virusurile
plantelor;
c. virusuri patogene pentru nevertebrate: virusurile insectelor;
d. virusuri patogene pentru vertebrate, cuprinzând cinci grupe:
 virusuri al căror tropism este marcat pentru ectoderm (vaccin,
variolă),
 virusuri neurotrope pure (turbare),
 virusuri endoteliomezodermice (limfogranulomatoză venerică la om),
 virusuri septicemice (rujeolă, rubeolă),
 virusuri proliferative (sarcomul lui Roux, leucoze și leucemii
transmisibile)
 Clasificări
C. După proprietățile fizico-chimice
D. După tipul de acid nucleic pe care îl conțin
(clasificarea actuală uzuală):

a) Virusuri care conțin în genomul lor ARN

sau ribovirusuri
b) Virusuri care conțin în genomul lor ADN
sau deoxiribovirusuri
=>Clasificarea Baltimore
 *Clasificarea Baltimore*
• Clasificarea Baltimore , inițiată de biologul
american David Baltimore ,are la bază împărțirea în
funcție de tipul genomului viral, (ARN sau ADN,
monocatenar, dublu catenaar), precum și metoda
de replicare;
• aceasta clasificare fiind preferată în dauna altor
clasificări datorită ușurinței de identificare a
diferitelor clase de virusuri.
 *Clasificarea Baltimore*
• Tipul I: Virusuri cu genom ADN , dublucatenar:
Herpesviridae, Poxviridae, Adenoviridae și Papovaviridae
• Tipul II: Virusuri cu genom AND monocatenar :
Circoviridae și Parvoviridae
• Tipul III: Virusuri cu genom ARN dublucatenar:
Reoviridae și Birnaviridae
• Tipul IV: Virusuri cu genom ARN(+), monocatenar:
Astroviridae, Caliciiridae, Coronaviridae, Flaviviridae, Picornaviridae,
Arterviridae și Togaviridae

• Tipul V: Virusuri cu genom ARN(-), monocatenar:

Arenaviridae, Orthomyxoviridae, Paramyxoviridae, Bunyaviridae și Rha
bdoviridae
• Tipul VI: Virusuri diploide cu genom ARN monocatenar: Retroviridae
• Tipul VII: Virusuri cu genom ADN dublucatenar cu molecula de ARN
monocatenar ca intermediar: Hepadnaviridae
 Caractere generale
• agenti infectiosi cu dimensiuni submicroscopice
• contin in compozitia lor numai un singur tip de acid nucleic ARN
sau ADN

• se mai numesc și microorganisme filtrabile, deoarece trec prin

filtrele bacteriologice obisnuite (sunt rezistente la antibiotice,
glicerina și alti factori fizici sau chimici care distrug bacteriile)

• ele se cultiva numai in celule vii, deoarece, fiind lipsite de

echipament enzimatic, sunt complet dependente din punct de
vedere metabolic de celulele pe care le paraziteaza
 Morfologie și structura
• Virusul matur, denumit si virion, corpuscul elementar sau
unitate infectioasa, este constituit din:
- genomul viral, reprezentat de ARN sau AND si care detine
informatia genetica; el este numit si nucleoid;
- capsida de natura proteica mono sau bistratificate care
inconjoara genomul.
• Dimensiunile virusurilor sunt foarte mici, fiind cuprinse intre
10 si 300 nm
• La unele virusuri, mai evoluate, nucleocapsida este
inconjurata de o membrana numita peplos,de obicei, de
natura proteica, dar care contine si lipide
• Din cauza aranjarii simetrice a unitatilor
structurale ale capsidei, denumite
capsomere, rezulta o configuratie exterioara
particulara fiecarui grup de virusuri:
a) paralelipiped (grupul variola-vaccina)
b) sferica (virusul poliomielitic)
c) aspect de cireasa (bacteriofagul)
d) cilindri alungiti (virusurile plantelor: mozaicul
tutunului)
• Antigenitatea virusurilor este legata de fractiunea lor
nucleocapsidica, care determina formarea anticorpilor
specifici in organism
• cunoasterea acestor structuri este necesara pentru preparare
de vaccinuri
 Rezistenta virusurilor in mediul extern
• Virusurile sunt foarte sensibile la dezinfectanti ca formolul,
fenolul, substante oxidante, detergenti
• Chimioterapicele si antibioticele nu au nicio actiune asupra
virusurilor
• Temperatura de 56-60°C omoara majoritatea virusurilor in 30
min; virusul hepatitei este mai rezistent, fiind distrus in cateva
minute la 100°C (caldura umeda)
Infectia virala:
• necesita neaparat patrunderea virusului in celula gazda
• Primul stadiu al acestui proces este reprezentat de fixarea
virusului pe membrana celulara
• Unele virusuri prezinta niste enzime speciale la nivelul
capsidei; aceste enzime insuficiente pentru a realiza un
metabolism propriu, au insa proprietatea de a permeabiliza
membrana
• Dupa fixarea virusului pe receptorii specifici ai celulei,
enzimele ajuta patrunderea virusului in interior
• Se pare ca aceasta patrundere este asemanatoare cu procesul
de pinocitoza, adica a inglobarii de catre celula a unor solutii
lichide.
• Virusul patrunde in celula si este inconjurat de o vacuola, iar
multiplicarea sa comporta 3 faze:
1. acidul nucleic viral transmite informatia genetica celulei
gazda pentru sinteza de proteine virale
2. celula gazda isi modifica intregul metabolism: in loc sa-si
sintetizeze proteina proprie, ea sintetizeaza proteinele
necesare virusului
3. urmeaza apoi, in celula gazda, sinteza viruslui

• Celula gazda isi pastreaza, la inceput, aspectul normal, apoi

degeneraza si devine un rezervor de virus; acesta este eliberat
in afara celulei si paraziteaza celule normale in care se
multiplica din nou.
• Modificarile citologice care survin ca urmare a aglomerarii
intracelulare a virusului in tesuturi, se numesc incluziuni
celulare, caracteristice pentru unele virusuri, caz in care
constituie chiar un criteriu de diagnostic; ele sunt vizibile la
microscopul obisnuit
• Aceste formatiuni sunt:
i. incluziunile nucleare in herpes, varicela, zona zoster si
ii. incluziunile citoplasmatice la nivelul celulelor nervoase in
rabie (corpusculii Babes-Negri) sau in variola (corpusculii
Guarnieri)
• Unele virusuri se dezvolta pe toate tesuturile organismului si
se numesc pantrope : variola, vaccina, rujeola
• Altele se dezvolta cu predilectie pe anumite
tesuturi de exemplu :

a) virusuri pneumotrope: gripa, adenovirusuri;

b) virusuri neurotrope: rabia, encefalita;
c) virusuri dermatotrope: herpes, zona zoster;
d) virusuri enterotrope: poliomielita, coxsackie,
ECHO etc.
 COMPOZIŢIA CHIMICĂ ŞI STRUCTURA
VIRIONULUI
• Virion – unitate structurală infecţioasă a virusului
• Virusurile simple – acid nucleic (AN) şi înveliş proteic –
capsida (ansamblu numit nucleocapsidă)
• Virusurile complexe – nucleocapsidă şi un înveliş
extern, lipoglicoproteic (supercapsidă, peplos)
• Acidul Nucleic – ADN sau ARN, mono- sau bicatenar,
liniar, circular sau fragmentat.
• ARN monocatenar : ARN+ (catenă cu sens, funcţie de
ARNm) sau ARN- (catenă fără sens, este necesară
prezenţa enzimei polimeraza)
• Funcţia AN – asigurarea replicării AN şi expresia
genomului pentru sinteza proteinelor virale
• Capsida – formată din unităţi proteice,
capsomere, aranjate simetric.
1. Simetrie helicoidală – capsomerele se
fixează pe catena de AN, formă de bastonaş
2. Simetrie cubică (icosaedrică) –
capsomerele se aranjează în jurul AN,
formând un icosaedru (poliedru regulat cu
20 feţe triunghiulare şi 12 vârfuri), eikos=20
3. Simetrie mixtă (bacteriofagii, poxvirusurile)
Funcţia capsidei– protecţia AN, rol antigenic,
adeziune
• Supercapsida – structură glucido-lipido-
proteică, derivată din membrana celulei
gazdă.
Lipidele provin din membrana celulară, iar
glicoproteinele sunt de origine virală (ex.:
hemaglutinina, neuraminidaza)
• Funcţie – protecţie, antigene de
suprafaţă, adeziune.
Unele virusuri conţin enzime – polimeraze,
transcriptaze, etc.
 Familia Picornaviridae
• Cuprinde virusuri cu tropism digestiv, respirator sau nervos care
infectează omul şi animalele. Virusurile implicate în patologia
umană sunt grupate în 3 genuri:
1. Enterovirus (virusuri implicate în patologia tractului digestiv,
respirator şi a sistemului nervos):
i. v. Poliomielitei
ii. v. Coxsackie - grup A,grup B
iii. v. ECHO
iv. Enterovirusuri
2. Rhinovirus (determină infecţii ale tractului respirator), conţine 115
serotipuri
3. Hepatovirus
 Virusul poliomielitei
 Include 3 serotipuri:
i. serotip 1 Brunhilde
ii. serotip 2 Lansing
iii. serotip 3 Leon.
 Morfologie, structură, replicare
• Virionii sunt de formă sferică, cu diametrul între 27-30
nm, lipsiţi de anvelopă.
• Capsida - cu simetrie icosaedrică. În componenţa
capsidei intră 4 proteine structurale virale (VP1-VP4).
• Genom - ARN monocatenar cu polaritate pozitivă.
• Cazuri de poliomelita
Patogeneză

• Infecţia se transmite, în principal, pe cale fecal-orală, fiind însă

posibilă şi infectarea pe cale respiratorie
• Replicarea virală iniţială are loc în ţesutul limfoid faringian şi
intestinal (inclusiv la nivelul plăcilor Peyer)
• Urmează eliberarea virionilor în circulaţie (viremia), după care
se produce invazia sistemului nervos central (virionii migrează
de-a lungul axonilor)
• Virusul are un tropism extrem de pronunţat pentru ţesutul
nervos
• Are loc o infecţie neuronală litică ce determină paralizii
(secundare degenerescenţei axonilor)
• Pe lângă aceste efecte celulare litice, se produce şi un bogat
infiltrat inflamator: infiltrate perivasculare limfocitare,
proliferări microgliale, edem.
• Porţiunea cea mai frecvent afectată sunt celulele din coarnele
anterioare ale măduvei, ceea ce explică paraliziile de tip
neuron motor periferic la nivelul membrelor
• Virusul nu se replică la nivel muscular
• În cazuri severe, centrii nervoşi bulbari sau cerebrali pot fi
afectaţi, cu producerea de paralizii respiratorii şi deces
• De asemenea, acest tip de simptome pot fi produse şi prin
infiltratul inflamator la nivelul sistemului nervos central, cu
deosebirea că în aceste cazuri simptomele pot avea un caracter
tranzitori
Simptomatologia clinică

• Perioada de incubaţie este de 1-2 săptămâni. Evoluţia este

variabilă:
i. infecţie inaparentă
ii. simptome minore (de tip pseudo-gripal)
iii. simptome majore (fază meningitică urmată de paralizii)
• Cu excepţia simptomelor majore, celelalte tipuri evolutive se
pot vindeca fără sechele
• Simptomatologia minoră este dată de viremie, iar atunci când
ea este urmată de simptome majore, între cele două etape poate
exista o fereastră asimptomatică de câteva zile.
• Simptomatologia majoră este uneori precedată de
simptomele minore, alteori debutul fiind de tip major
(cefalee, febră, vărsături, redoare de ceafă).
• Faza meningitică se rezolvă adesea în 7 zile. În unele
cazuri, ea este urmată de instalarea paraliziilor.

• Extinderea acestora variază de la o porţiune musculară

până la afectarea generalizată a musculaturii scheletice
(inclusiv muşchii respiratori).
• Paralizia este flască, de tip neuron motor periferic.
• În poliomielita bulbară se pot produce leziuni date de
afectarea nervilor cranieni.
Imunitate

• Răspuns umoral: Imunitatea naturală (dobândită prin

trecerea prin infecţie şi/sau boală) este de durată şi are
specificitate de tip. Între v. poliomielitic tip 1 şi 2 există
imunitate încrucişată.Anticorpii neutralizanţi sunt anti-
VP1, - VP2 şi - VP3.

• Răspuns celular: Imunitatea celulară (limfocite T) este

specifică şi, împreună cu producerea locală de IgA,
previne reinfectarea intestinului.
Profilaxie

• Măsuri generale:
 spitalizarea bolnavilor pe toată durata bolii cu reintrarea
în colectivitate a convalescenţilor după cel puţin 3 luni de
la îmbolnăvire
 contacţii sunt carantinaţi timp de 21 de zile, vaccinaţi şi
ţinuţi sub monitorizare zilnică
 dezinfecţia şi igienizarea riguroasă a domiciliului şi
conectivităţilor cazurilor de boală
• Vaccinarea se realizează cu:

 vaccin inactivat (tip Salk) cu administrare parenterală (VPI)

 vaccin viu atenuat (tip Sabin) cu administrare orală (VPOT) – conţine toate
cele 3 tipuri de virus.

• Eradicarea poliomielitei:
 Faza de precertificare a eradicării: inventarierea tuturor
laboratoarelor care lucrează cu tulpini virale sălbatice şi cu materiale
potenţial infecţioase (laboratoare cu nivel de biosecuritate 2).
 Faza de sistare a transmiterii interumane – la 1 an de la ultima
izolare de virus sălbatic; toate materialele potenţial infecţioase sunt
fie distruse în condiţii de securitate biologică fie transferate în
laboratoare speciale desemnate de către OMS.
 Stoparea vaccinării cu VPO – ca urmare se va produce o creştere a
masei de populaţie susceptibilă; materialele potenţial infecţioase
sunt manipulate strict în laboratoare cu nivelmaxim de izolare (nivel de
biosecuritate 4).