VIRUSURI CU TROPISM

RESPIRATOR
Din această categorie fac parte următoarele virusuri:
Orthomyxoviridae - virusuri gripale;
Paramixoviridae cu genurile: Paramixovirus (virusul
urlian; virusurile paragripale) şi Pneumovirus (virusul
respirator sinciţial);
Adenoviridae;
Coronaviridae;
Rhinovirusuri (din familia picornavirusuri).
 VIRUSURILE GRIPALE-ORTHOMYXOVIRUSURI
◼ MORFOLOGIE
◼ Sunt virusuri ARN cu ARNSS cu Gm=5x106 daltoni, cu dimensiuni 80-120 nm, cu un
polimorfism remarcabil: de la particule sferice până la particule filamentoase.
◼ STRUCTURA VIRIONULUI
◼ Virionul este alcătuit în interior din fragmente ribonucleoproteice, iar spre exterior de o
capsidă cu simetrie helicoidală. La exteriorul capsidei se află o anvelopă, căptuşită în
interior de proteina matrix M, de natură glicolipidică, cu proiecţii externe reprezentate de 2
peplomere:
◼ hemaglutinina (HA), sub formă de baghetă, care se uneşte cu situsurile glicoproteice de la
suprafaţa celulei gazdă prin capătul hidrofob;
◼ neuraminidaza (NA), sub formă de ciupercă, enzimă ce acţionează asupra situsurilor
mucoproteice de la nivelul membranei celulare bogate în acid sialic (neuraminic), permiţând
ataşarea virusului de receptorii celulari. NA lipseşte la virusurile gripale de tip C.
◼ Genomul virusurilor gripale este fragmentat, fiind alcătuit din 8-9 fragmente, ceea ce
diferenţiază virusurile între ele (virusurile gripale de tip A şi B au 8 fragmente, virusul gripal
de tip C are 9 fragmente). Fiecare fragment de genom constituie o genă, codificând câte
un singur polipeptid viral specific. Astfel, cele 8 segmente ARN ale virusului gripal de tip A
codifică: gena 1-polimeraza P3, gena 2-polimeraza P1, gena 3-polimeraza P2, gena 4-polimeraza HA,
gena 5-proteina NP a nucleocapsidei, gena 6-polimeraza NA, gena 7-proteina matrix M, gena 8-proteine
virale nestructurale-NS.
◼ Polimerazele P1, P2, P3 reprezintă proteine capsidale cu rol de transcriptaze (replicaze);
NP reprezintă nucleoproteină virală; M reprezintă proteină de membrană; NS reprezintă
proteina nonstructurală care apare numai în celula virus-infectată în cursul ciclului de
multiplicare virală.
Imagine 1. Virus gripal – morfologie; genom.
◼ ANTIGENE VIRALE
◼ Virusul gripal conţine 3 antigene majore: S, H şi N.
◼ - Antigenul S care se află la nivelul nucleocapsidei; el dă specificitatea de tip (A
,B, C); prezintă unele diferenţe structurale la anumite subtipuri de virusuri gripale tip
A; se evidenţiază prin reacţia de fixare a complementului.
◼ - Antigenul H (hemaglutinina) care se află la vârful proiecţiilor învelişului
particulei virale; prezintă diferenţe marcate în cadrul aceluiaşi tip de virus (mai ales la
tipul A), determinând, împreună cu antigenul N, fenomenul variaţiei antigenice la
virusurile gripale (variante umane ale antigenului H: H0, H1, H2, H3, H8); este puternic
imunogen; se evidenţiază prin reacţia HAI (hemaglutinoinhibare).
◼ - Antigenul N (neuraminidaza), care prezintă fenomenul variaţiei antigenice în
cadrul tipului A (N1-N7), dar fenomenul se produce la intervale mai mari de timp
decât la antigenul „H”.

◼ VARIAŢIA ANTIGENICĂ
◼ La virusurile gripale, mai ales la cele de tip A, au loc modificări ale antigenelor de
suprafaţă (HA, NA), şi, într-o proporţie mai mică, ale antigenului S (nucleocapsidal).
◼ La baza fenomenului variaţiei antigenice stau 2 mecanisme: fenomenul de
„comutare” antigenică („antigen shift”), fenomen care duce la apariţia de noi
subtipuri, şi fenomenul „de alunecare” antigenică („antigenic drift”), fenomen
care duce la apariţia de noi tulpini.
◼ a. „Shift”-ul antigenic
◼ Stă la originea pandemiilor gripale, a apariţiei unor tulpini cu mare potenţial
epidemic. Este rezultatul reasortării unor segmente ale genomului viral.
Există 2 teorii în legătură cu apariţia noilor tulpini pandemice:
◼ selecţia continuă de mutante cu antigene modificate, cu semnificaţie
epidemiologică majoră, dintr-un pool inepuizabil de variante existente pe
glob;
◼ recombinări (dintr-un număr limitat de variante) care prin reasortări
genetice conduc la apariţia de noi subtipuri. Această a 2-a teorie sugerează o
evoluţie ciclică a modificărilor antigenice sau altfel spus, revenirea în
actualitate, a unor tulpini „demodate”, dar cu antecedente pandemice faţă de
care serurile bătrânilor, care au trecut printr-o veche epidemie de gripă,
prezintă un titru protector mai ridicat (faţă de noul subtip), comparativ cu
populaţia umană infantilă sau tânără, care nu a venit în contact cu o astfel de
tulpină (”original antigenic sin”-“păcat antigenic primar”). Exemplu: în
1889 a circulat tulpina A H2N2 identică cu cea din 1957.
◼ Aceste modificări survin la intervale de 10-30 ani.
◼ b. „Drif-tul” antigenic
◼ Este mult mai frecvent; determină deosebiri antigenice între tulpinile circulante
în diferite sezoane şi înlocuirea celor vechi cu tulpinile actuale noi. Aceste
modificări survin la 2-4 ani pentru virusul A şi la 4-6 ani pentru virusul B.
◼ Mecanismul acestor modificări constă în mutaţii spontane produse în genele care
codifică HA şi NA. Astfel apar noi variante antigenice responsabile de valurile
epidemice, neputând fi neutralizate de fondul imunitar al populaţiei umane imunizate
(ocult sau prin boală) cu varianta circulantă anterior; vechea tulpină dispare şi este
înlocuită de una nouă.
◼ Denumirea unei tulpini de virus gripal trebuie să conţină: tipul/oraşul unde a fost
izolată/numărul izolatului prototip/anul izolării.
◼ De remarcat faptul că variabilitatea antigenică a tulpinilor de tip A este urmarea
mutaţiilor sau reasortărilor care implică HA şi NA. Aceste schimbări sunt
relevante în măsura în care se modifică virulenţa tulpinilor circulante şi evită
recunoaşterea de către efectorii imuni ai subiecţilor care au avut gripă în antecedente.
◼ Referitor la virulenţă: aceasta se modifică rapid în cursul pasajelor interumane, şi
mai ales în laborator, când tulpinile sunt întreţinute pe ou de găină embrionat. Astfel,
prin modificări antigenice virulenţa unei tulpini poate creşte, apărând forme grave de
boală ca: alveolita hemoragică gripală, tulpini neurotoxice (sindromul Reye), tulpini cu tropism
pentru tractul respirator inferior.
◼ Un element care asigură variabilitatea antigenică inepuizabilă a tulpinilor gripale A este
răspândirea lor la numeroase specii de păsări şi mamifere.
◼ RELAŢII VIRUS-CELULĂ GAZDĂ
◼ Relaţia virus gripal-celulă gazdă este o relaţie de tip litic.
◼ Ataşarea virionului la receptorii celulelor susceptibile se
realizează datorită HA şi NA: HA se fixează pe situsurile de natură
lipidică de la suprafaţa membranei celulare, iar NA se fixează pe
membrana celulară la nivelul zonelor bogate în acid sialic.
◼ Urmează pătrunderea nucleocapsidei în citoplasma celulei şi
ciclul evenimentelor legate de replicarea virionului ARN care
migrează în citoplasmă, se fixează de membrana celulei
parazitate. Apar noi virioni în celula parazitată, fenomen urmat
de ruperea membranei celulare şi eliberarea virionilor nou
formaţi în mediul extracelular.
Imagine 2. Relatia virus gripal – celula gazda.
◼ BOALA LA OM
◼ Patogenie
◼ Virusul gripal, inhalat cu picături Flugge, lichefiază prin neuraminidază
epiteliul respirator şi infectează celulele ciliate şi caliciforme de la nivelul
mucoaselor nazală, faringiană, laringiană, traheală, bronşică pe care le
necrozează, la aceasta adăugându-se edem subepitelial .
◼ Aspecte clinice
◼ Boala are o perioadă de incubaţie de 1-2 zile (virusul este prezent în
rinofaringe cu 1-2 zile înainte de debut şi 1-2 zile după debutul clinic).
◼ Urmează debutul cu: frisoane, febră, stare de rău, dureri musculare, cefalee,
inapetenţă. Infecţia necomplicată se limitează la căile respiratorii superioare,
vindecarea survenind după 3-7 zile. Există şi infecţii inaparente.
◼ Complicaţiile gripei pot apare prin: extinderea infecţiei la epiteliul traheo-
bronşic (traheo-bronşită), bronşiolar (bronşiolită), interstiţiul pulmonar (pneumonie
interstiţială) și suprainfecţie bacteriană prin afectarea aparatului mucociliar, a
sinusurilor, urechii medii, la nivel bronho-pulmonar (stafilococ aureu, pneumococ,
Haemophilus influenzae, streptococi β-hemolitici). Acest aspect explică
procentul mare de mortalitate la vârstnici, gravide, diabetici, cardiaci, renali,
cronici. În plus, există și complicaţii mai rare, dar grave: miocardite,
polinevrite, sindromul Reye (o encefalomielită severă însoţită de leziuni
hepatice, care survin la copii între 2-16 ani).
◼ Imunitate
◼ Imunitatea în gripă este solidă, dar orientată strict faţă de varianta
antigenică sau subtipul circulant la un moment dat în populaţia umană.
◼ Imunitatea se manifestă sub formă de:
◼ - Imunitate umorală sistemică cu anticorpi circulanţi:
hemaglutinoinhibanţi, neutralizanţi, fixatori de complement,
antineuraminidazici.
◼ Anticorpii hemaglutinoinhibanţi au efect neutralizant direct asupra virusului gripal,
împiedicând intrarea acestuia în alte celule sănătoase, pentru reiniţierea ciclului
de multiplicare virală.
◼ Anticorpii antineuraminidazici previn invazia virusului şi limitează transmiterea la
contacţi.
◼ Anticorpii fixatori de complement neutralizează virusul cu ajutorul complementului
(C’) care realizează opsonizarea (învelirea, acoperirea) virusului gripal sau
lizarea directă datorită anvelopei cu conţinut lipidic.
◼ - Imunitate umorală locală: cu anticorpi de tip Ig A secretorii, la nivelul căilor
respiratorii superioare, faţă de HA şi NA virusului infectant, având rol în
prevenirea iniţierii infecţiei.
◼ - Imunitate celulară: reacţie de hipersensibilitate de tip întârziat; citotoxicitatea prin
limfocite T citolitice; citotoxicitatea prin celule NK (natural killer).
◼ EPIDEMIOLOGIE
◼ Sursa de infecţie: umană.
◼ Calea de transmitere: aerogenă.
◼ Forma de manifestare a bolii: epidemii, pandemii, cazuri sporadice. Valurile
pandemice sunt determinate de noi subtipuri de virus A; ele se succed la 10-20
ani. Valurile epidemice de gripă sunt produse de virusul gripal tip A la fiecare
2-3 ani şi de virusul gripal tip B la 3-6 ani.
◼ Virusul gripal de tip C determină îmbolnăviri uşoare, sporadice.

◼ PROFILAXIE
◼ Profilaxie nespecifică: măsuri de izolare a bolnavilor, evitarea locurilor
aglomerate, limitarea vizitelor în spitale, educaţie sanitară privind măsurile de
igienă individuală şi colectivă.
◼ Profilaxie specifică: vaccinarea antigripală.
◼ Ca regulă generală, vaccinurile gripale, pentru a fi eficiente, trebuie
preparate cu tulpini de virus implicate în epidemia respectivă, ceea ce
necesită depistarea din timp a noilor variante antigenice pentru a fi
încorporate în vaccin. De aceea, până acum, nu s-a reuşit oprirea unei
epidemii de gripă prin vaccinare.
◼ Tipuri de vaccinuri antigripale: vaccinuri inactivate şi vaccinuri atenuate

◼ - Vaccinuri inactivate prin formol (nu induc răspuns IgA secretor rezultând
eficienţă limitată) şi inactivate cu UV. Administrarea: subcutanat, intranazal,
oral.

◼ - Vaccinuri vii atenuate induc răspuns IgA secretor, rezultatul este mai eficient.
◼ Vaccinuri cu componente virale purificate (HN) evită complicaţiile
vaccinului inactivat (sindromul Guillain-Barre - inflamaţia unor traiecte
nervoase periferice, cu miopatie şi paralizii aferente), dar sunt mai puţin
imunogene şi necesită 2 inoculări la interval de o lună.
◼ La noi in tara se prepara vaccin antigripal subunitar trivalent inactivat.
Componenta antigenelor incluse conform recomandarilor OMS,este similara
tulpinilor de v.gripal in circulatie:de tip A-doua subtipuri ,si de tipul
B.Administrarea se face la sase luni interval,o singura doza.La 26 noiembrie
2009,Ministerul Sanatatii a demarat campania de vaccinare impotriva
virusuluiA/H1N1(gripa porcina).Vaccinul folosit ‚”Cantgrip”,produs de
INSTITUTUL CANTACUZINO,foloseste un virus viu inactivat,cultivat pe
ou embrionat.Vaccinarea a avut loc in paralel cu vaccinarea sazoniera ,si a fost
distribuit inreteaua de medicina de familie si medicina scolara in cursul lunii
decembrie 2009.
◼ Grupe cu risc: copii şi adolescenţi (6 luni şi 18 ani) care primesc produse ce
conţin acid acetilsalicilic pe o perioadă prelungită şi care prezintă un risc
crescut de a face sindrom Reye după o infecţie gripală; pacienţi cu boli sau
tulburări funcţionale respiratorii; pacienţi cu afecţiuni cardio-vasculare şi cu
afecţiuni renale cronice; pacienţi cu diabet zaharat; pacienţi cu infecţii
stafilococice acute; pacienţi cu imunodeficienţe: HIV, afecţiuni hematologice
maligne; pacienţi cu tratamente imunosupresoare, citostatice, radioterapie,
doze mari de corticosteroizi; la toate persoanele > 56 ani, care nu aparţin nici
uneia din grupele de mai sus.
◼ Protecţia se obţine la 14 zile după infectare şi durează 6-12 luni. Administrarea
se face toamna, intramuscular sau profund subcutanat.

◼ TRATAMENT
◼ Amantadina şi Rimantadina, mai ales la persoanele cu risc crescut pentru
infecţiile gripale.
 PARAMYXOVIRUSURI

◼ Sunt virusuri ARN cu ARNss nesegmentat, cu polaritate negativă.

◼ Familia Paramyxoviridae cuprinde 3 genuri asemănătoare structural, dar cu
antigenitate distinctă: genul Paramyxovirus ( virusurile paragripale 1-4); genul
Pneumovirus (virusul re Rspirator sinciţial); genul Morbillivirus (virusul rujeolos
şi virusul jigodios),genul Rubulavirus(v.urlian).

◼ VIRUSURI PARAGRIPALE
◼ Sunt virusuri ARN conţinând ARNSS (nesegmentat), cu simetrie
helicoidală şi înveliş lipoproteic, de 150 nm. Învelişul virionului prezintă
proiecţii: HA, NA şi factorul FF (factor de fuziune, cu activitate sinciţizantă
şi rol în iniţierea penetrării virale prin fusiunea anvelopei cu membrana celulei gazdă).
Internalizarea prin fuziune diferenţiază paramyxovirusurile de
orthomyxovirusuri.

◼ ANTIGENELE VIRALE
◼ Virusurile paragripale prezintă 2 fracţiuni antigenice specifice de tip: NC
şi HA, rezultând mai multe serotipuri - 4 (patogene pentru om sunt
serotipurile 1, 2, 3).
Imagine 3. Virus paragripal – morfologie.
◼ RELAŢII VIRUS-CELULĂ GAZDĂ
◼ Virusurile paragripale întreţin cu celula-gazdă relaţii de tip litic. Se descriu
următoarele efecte virus-specifice:
◼ - pe oul embrionat - inoculat intraamniotic şi intralantoidian - apare efectul
hemaglutinant şi hemolitic faţă de eritrocitele de cobai şi cocoş;
◼ - pe culturi celulare (rinichi de maimuţă, rinichi de câine) virusurile determină:
efect hemaglutinant faţă de eritrocitele de cobai şi cocoş; efect
hemaglutinoinhibant; efect de tip sinciţial; incluzii intranucleare şi
intracitoplasmatice.

◼ BOALA LA OM
◼ Patogenie
◼ Infecţia cu virusuri paragripale se produce pe cale respiratorie, dar este limitată la
nivelul porţii de intrare, unde determină, mai ales în primul an de viaţă: laringo-
traheite obstructive (crup), bronşite, bronşiolite, pneumonii interstiţiale (mai
ales tipul 3).
◼ Aspecte clinice: infecţii clinic manifeste şi asimptomatice.
◼ - Infecţii manifeste clinic. Incubaţia este de 3-6 zile, evoluţia este de cel mult 7
zile. La adulţi determină: corize, faringite, exacerbări ale bronşitelor cronice sau simplu guturai;
la sugari determină manifestări obstructive (1 dată/30-40 copii infectaţi).
◼ - Infecţii asimptomatice pot fi întâlnite în procent de 50%.
◼ Imunitate
◼ În infecţiile cu virusuri paragripale apar modificări pe linia:
◼ - imunităţii umorale sistemice: solidă, orientată strict spre serotipul infectant,
cu anticorpi hemaglutinanţi, anticorpi fixatori de complement, anticorpi neutralizanţi;
◼ - imunităţii umorale locale prin IgA secretorii (limitează difuziunea
procesului patologic).

◼ EPIDEMIOLOGIE
◼ Virusurile paragripale determină infecţii sporadice, fără caracter epidemic.

◼ PROFILAXIE
◼ Constă în măsuri de profilaxie nespecifică şi specifică (ineficientă).
 VIRUSUL URLIAN

◼ Virusul parotiditei epidemice sau virusul oreionului este un virus

ARN, cu simetrice helicoidală şi înveliş lipoproteic ce
conţine: HA, NA şi hemolizină. Dimensiuni: 80-240 nm

◼ ANTIGENE VIRALE
◼ Virusul posedă două antigene: „S” (solubil), la nivelul
nucleocapsidei şi „V” (de suprafaţă), corespunzător
hemaglutininei învelişului.

◼ RELAŢII VIRUS-CELULĂ GAZDĂ

◼ Virusul urlian întreţine cu celula-gazdă relaţii de tip litic.
Efectele virus-specifice: efectul HA faţă de eritrocitele aviare şi
umane în urma inoculării pe oul embrionat; în culturi celulare
de rinichi de maimuţă determină sinciţii.
◼ BOALA LA OM
◼ Patogenie
◼ Există două teorii în ceea ce priveşte acţiunea virusului în organism:
◼ → virusul se multiplică în epiteliul tractului respirator superior şi generează viremie, urmată de
localizări în glandele salivare şi în alte organe;
◼ → virusul ajunge la nivelul glandelor parotide unde are loc multiplicarea primară (în celulele
acinare ale parotidei), după care urmează viremia şi localizarea eventuală în alte organe.
◼ Aspecte clinice
◼ Oreionul se caracterizează prin inflamarea nesupurativă (de multe ori
unilaterală) a glandelor parotide. Alte organe afectate pot fi: testiculul, ovarul,
pancreasul, tiroida, SNC.
◼ Transmiterea oreionului este aerogenă. După o incubaţie de 18-21 zile boala
debutează cu: febră, stare de rău. În perioada de stare se produce tumefierea
parotidelor şi a celorlalte glande salivare. Vindecarea are loc după 20-25 zile.
◼ Complicaţii: meningite aseptice, meningoencefalite (ce pot evolua fără
tumefierea parotidelor), orhite, ovarite, pancreatite, tiroidite, nevrite cu surditate
unilaterală, nefrite, artrite. Neglijarea complicaţiilor, în special orhita definitivă
bilaterală şi ovarita, poate duce la sterilitate definitivă.
◼ Imunitate
◼ Imunitatea umorală sistemică prin anticorpi anti-antigen „S” şi anti-antigen V, de
tip IgG, care se transmit transplacentar, protejează sugarul până la 6 luni.
Imagine 4. Parotidita epidemica (virusul urlian)
◼ EPIDEMIOLOGIE
◼ Sursa de infecţie este reprezentată de bolnav care elimină virusul
prin secreţii nazale şi bucale. Este un virus moderat contagios
care afectează următoarele grupe de vârstă: preşcolari, şcolari,
adolescenţi, adulţii care nu au contactat-o în copilărie. În 30-50% din
cazuri pot fi infecţii asimptomatice (în special sub vârsta de 3
ani).

◼ PROFILAXIA
◼ Este specifică cu vaccin viu atenuat, aplicat după vârsta de 1 an,
la adolescenţii şi adulţii care nu au făcut boala (eficienţă 95%).Se
practica in 82 de tari din1977,in Romania nu se practica.
 VIRUSUL RESPIRATOR SINCIŢIAL

◼ Este un virus ARN care se individualizează prin lipsa HA şi NA rezultând

clasificarea lui într-un gen aparte: Pneumovirus. Are simetrie helicoidală,
cu înveliş, cu polimorfism accentuat: 80-120 nm sau cu dimesiuni mai
mici. Nucleocapsida este foarte lungă şi fragilă. Anvelopa prezintă franjuri
(proiecţii lungi şi spaţiate).

◼ ANTIGENE VIRALE
◼ Virusul prezintă două antigene: un antigen solubil (comun) şi un antigen de
înveliş (specific de tip) care determină cele 3 serotipuri ale virusului.

◼ RELAŢIA VIRUS-CELULĂ GAZDĂ

◼ Virusul respirator sinciţial întreţine cu celula-gazdă relaţii de tip litic.
Efectele virus-specifice apar numai în culturi celulare (celule HeLa, Hep-2),
lent (după 4-8 zile): efect de tip sinciţial şi incluzii ARN
intracitoplasmatice.
◼ BOALA LA OM
◼ Patogenie
◼ Virusul se multiplică intens în epiteliul căilor respiratorii superioare (copii mari
şi adulţi) sau diseminează în bronhii, bronhiole, parenchim pulmonar la copii
sub 1 an.

◼ Aspecte clinice
◼ Virusul respirator sinciţial determină infecţii respiratorii grave ale sugarilor. Se
apreciază a fi cauza a 50% din cazurile de bronşiolită şi >25% din pneumoniile
survenite la copii < 6 luni.
◼ Incubaţia este de 4-5 zile, clinica variind cu vârsta infecţiei:
◼ - la sugari (1-12 luni): pneumonii, bronşiolite cu evoluţie letală subită chiar în prima
lună de viaţă. Sugarii prematuri pot fi infectaţi nosocomial;
◼ - în al 2-lea an de viaţă: pneumonii, laringo-traheite obstructive (crup), otite medii;
◼ - după 2 ani: coriză, faringită, fenomene ce rezultă din reinfecţii (majoritatea
copiilor au făcut infecţia primară);
◼ - adult: guturai (reinfecţii);
◼ - infecţii nosocomiale (în creşe şi spitale de pediatrie: transmiterea virusului
făcându-se pe cale aerogenă, dar mai ales prin mâinile contaminate ale personalului
sanitar).
◼ Imunitatea
◼ Imunitatea umorală sistemică: anticorpi neutralizanţi, anticorpi fixatori de complement,
cu caracter tranzitoriu (reîmbolnăvirea este posibilă cu acelaşi serotip).
◼ Imunitatea umorală locală, cu IgA secretorii, contribuind la oprirea procesului la
nivelul căilor respiratorii.
◼ Imunitatea celulară poate interveni şi ea.
◼ Observaţie: Anticorpii materni transmişi transplacentar nu sunt protectori. Din contră, este
posibil ca reacţia acestor anticorpi cu antigenele virusului respirator sinciţial să
explice gravitatea infecţiilor sugarului. Rolul toxic al complexelor imune şi
fenomenele de tip alergic pot explica fenomenele imunopatologice induse de
virusul respirator sinciţial.

◼ EPIDEMIOLOGIE
◼ Caracter epidemic în sezonul rece. Durata acestor episoade este prelungită datorită
reinfecţiilor obişnuite la toate vârstele şi excreţiei de virus care continuă peste 7 zile.

◼ PROFILAXIE
◼ Nespecifică: izolarea bolnavilor, păstrarea regulilor de igienă, alimentaţia naturală a sugarului
(laptele matern nu acţionează prin anticorpi, ci printr-un inhibitor nespecific,
nonimunoglobulinic).
◼ Specifică: vaccin viu atenuat (stimulează IgA); vaccin inactivat ineficient la
sugari.
 ADENOVIRUSURI

◼ Sunt virusuri cu tropism pentru epiteliul respirator, cornean,

conjunctival.

◼ MORFOLOGIE
◼ Sunt virusuri ADN, cu ADN ds liniar, lipsite de anvelopă, cu simetrie
icosaedrică a capsidei. Aceasta conţine 252 capsomere: 240 hexoni de
formă sferică situaţi pe feţele triunghiulare ale icosaedrului şi 12 pentoni
situaţi la joncţiunea a 5 feţe triunghiulare, având fiecare o prelungire
(fibropentonă) terminată cu o porţiune bombată (măciulie de baston). Aceste
fibre sunt responsabile de fixarea virionului la receptorii celulari (figura 7 şi 8).
Imagine 5. Morfologie adenovirus
◼ ANTIGENE VIRALE
◼ Toate adenovirusurile umane au un antigen de grup comun
cantonat pe hexoni ceea ce duce la diferenţierea a 5 grupe de
adenovirusuri (A-E). Se decelează prin RFC.
◼ Un antigen specific de tip situat pe fibra pentonului care
induce proprietăţile HA adenovirusurilor şi anticorpi virus-neutralizanţi.
Se decelează prin: HAI şi reacţia de seroneutralizare.
◼ Observaţie: numai adenovirusurile de grup A (tipurile oncogene
12, 18, 31) sunt nehemaglutinante.
◼ Un alt antigen este situat la baza pentonului (peptid) care
induce proprietăţi toxice şi de citopatogenitate virusurilor.
◼ „T-penton tumor antigen”: proteine timpurii sintetizate în ciclul
replicativ adenoviral, codificate de genele EIA şi EIB (domeniul
EIA necesar pentru imortalizarea celulelor în cultură; domeniul
EIB pentru transformare).
◼ „EI”-„imediate early”, implicat în potenţialul oncogen al
serotipurilor 12, 18, 31 de adenovirusuri la hamster şi şobolan
nou-născut şi capacitatea lor transformată in vitro.
◼ RELAŢII VIRUS-CELULĂ GAZDĂ
◼ Adenovirusurile întreţin cu celula-gazdă relaţii de tip litic şi relaţii de tip simbiotic.

◼ Relaţiile de tip litic. Particularitatea constă în aceea că ADN viral se replică în interiorul nucleului
celular şi tot aici are loc asamblarea noilor particule virale: proteinele capsidale, sintetizate la nivelul
ribozomilor după modelul dictat de genomul viral, trec rapid din citoplasmă în nucleu,
înconjurând moleculele de ADN viral. Virionii neoformaţi sunt expulzaţi prin membrana
nucleară în citoplasmă, apoi din celulă, infectând alte celule susceptibile.

◼ Relaţii de tip simbiotic (transformant): genomul viral ADN se integrează în ADN celular,
conferind celulei proprietăţi noi.
◼ Efecte virus-specifice în relaţia de tip litic în cultură celulară (linii heteroploide umane
HeLa, Hep-2, fibroblaste de rinichi fetal uman): efect citopatic lent, progresiv (2 săptămâni)
cu celule grupate în „ciorchine de strugure” sau mură; în celula virus-infectată se decelează incluzii
bazofile de ADN intranucleare; efect hemaglutinant în mediul culturii celulare virus-infectate faţă
de de eritrocite de maimuţă Rhesus sau de şobolan.
◼ Efecte virus-specifice în relaţia de tip simbiotic (transformant):
◼ în cultura celulară (celule de şobolan, hamster) apare fenomenul de transformare in vitro:
pierderea inhibiţiei de contact a multiplicării, creşterea pluristratiticată, modificări ale numărului de cromozomi,
aberaţii cromozomiale structurale;
◼ la animalul de laborator (pui de hamster sau hamsteri tineri imunosupresaţi): apariţia de tumori.
Imagine 6. Relatie adenovirus – celula gazda de tip simbiotic
◼ BOALA LA OM
◼ Patogenie
◼ Majoritatea adenovirusurilor umane se multiplică în epiteliul intestinal fără
a produce leziuni sau simptome - infecţie umană inaparentă.
◼ Câteva serotipuri determină boli acute respiratorii şi infecţii oculare.
◼ Un număr redus de adenovirusuri determină infecţii ale tractusului urinar
sau diaree acută.
◼ Tropismul deosebit al adenovirusurilor pentru ţesutul limfoid determină
implicarea frecventă a ganglionilor limfatici în cursul adenovirozelor: adenite
cervicale, adenită preauriculară, adenită mezenterică.
◼ Câteva tipuri de adenovirusuri (12, 18, 31) sunt oncogene la hamsterul nou-
născut.
◼ Infecţia adenovirală acută este frecvent urmată de o infecţie persistentă, în
cursul căreia virusul este replicat lungi perioade foarte lent şi neregulat în
ţesutul adenoid şi amigdale, fără ca ADN viral să fie integrat în ADN celulei
gazdă. În acest stadiu al infecţiei adenovirusurile nu pot fi izolate prin metode
uzuale.
◼ Aspecte clinice
◼ Pot determina două tipuri de infecţii: infecţii inaparente şi infecţii
manifeste clinic.
◼ Din ultima categorie fac parte: faringita epidemică, întâlnită la copii; infecţia acută a
căilor respiratorii superioare: survine epidemic în colectivităţi (de şcolari, militari);
keratoconjunctivita epidemică sau „de bazin”; cistita hemoragică acută întâlnită sporadic
la copii; adenita mezenterică şi apendicita acută; sindromul asemănător tusei convulsive
(pertussis-like); gastroenterite adenovirale la copii mici sau adulţii imunosupresaţi.

◼ Imunitate
◼ Imunitatea umorală sistemică: anticorpi neutralizanţi persistenţi (nu se
produc reinfecţii cu acelaşi serotip în cursul vieţii).
◼ Imunitatea umorală locală cu IgAs, eficientă la mucoasa căilor respiratorii
superioare.
◼ Imunitatea celulară cu rol însemnat în infecţiile inaparente, cu tendinţa
virusului de cantonare în ţesuturile limfoide.
◼ EPIDEMIOLOGIE
◼ Sursa de infecţie este reprezentată de omul cu infecţie aparentă clinic sau
inaparentă. Transmiterea: aerogenă prin picături Flugge, fecal-oral sau prin
instrumentar oftalmologic contaminat.
◼ Majoritatea adenovirozelor survin în copilărie: sporadic sau endemic în
colectivitatea generală, sau epidemic, în colectivităţi închise sau semiînchise
(creşe, grădiniţe).
◼ La copii adenovirozele determină până la 10% din totalul infecţiilor febrile
ale căilor respiratorii şi până la 19% din infecţiile căilor respiratorii
superioare. Incidenţa maximă: anotimpul friguros sau vara (febra faringo-
conjunctivală).

◼ PROFILAXIE
◼ Nespecifică: cunoaşterea rezervorului de virus prin: izolare şi identificare de
virus, testări serologice (în colectivităţi şcolare, creşe), izolarea cazurilor,
educaţie sanitară.
◼ Specifică: vaccinări polivalente atenuate (serotip 4, 7) sau inactivate;asigură
protecţie 50-70%.
 CORONAVIRUSURI

◼ Denumirea de „coronavirusuri” vine de la aspectul de „coroană” al

particulelor virale (dat de proteinele de suprafaţă fixate în anvelopa
bilipidică).

◼ MORFOLOGIE
◼ Sunt virusuri ARN, conţinând ARN nesegmentat, monocatenar, inclus
într-o nucleocapsidă helicală, peplomerele măciucate sau în formă de
petale ce înconjoară ca o coroană solidă învelişul viral; dimensiuni variabile:
80-160 nm, simetrie icosaedrică, cu înveliş (figura 9).

◼ ANTIGENE VIRALE. RELAŢII VIRUS-CELULĂ GAZDĂ

◼ Există antigene distincte, de tulpină, rezultând 2 tulpini prototip ale
virusurilor umane respiratorii: 229 E şi OC 43, care se izolează foarte greu,
necesitând culturi celulare speciale (celule embrionare - pulmonare sau
traheale umane) după care este necesară o adaptare pe celule diploide umane
sau MRC5 sau adaptare pe creier de şoarece nou-născut şi apoi transferare pe
cultură primară de rinichi de maimuţă.
Imagine 7. Coronavirus – morfologie
◼ BOALA LA OM
◼ Infecţii respiratorii: rinofaringite, traheobronşite, bronşite, pneumonii,
bronhopneumonii, pleurezii, cu evoluţie severă. Infecţiile sunt mai
frecvente la copii, care la vârste mici (<6 ani) pot prezenta
fenomene spastice bronşice asimilate de foarte multe ori cu
astmul infantil.
◼ Infecţii ale tractului digestiv (gastroenterite) la nou-născuţi.
◼ - Agentul cauzal al SRAS (sindrom respirator acut sever)
aparţine familiei Coronaviridae.; detecţie prin RT-PCR; afectarea
tractului respirator inferior (pneumonie) cu fenomene de infiltrat
interstiţial şi spasm bronşic important,cu evolutie severa si
mortalitate mare.
◼ EPIDEMIOLOGIE
◼ Sursa de infecţie: omul bolnav; animale, în special domestice care fac
gastroenterite acute (porcine, bovine, canine, feline); păsări: infecţii respiratorii
(bronşitice). Între tulpinile ce infectează omul şi cele întâlnite la animale,
îndeosebi la păsări, există multe similitudini (inclusiv antigenice).
◼ Transmiterea virusului: la om prin aerosoli care conţin secreţii respiratorii, la
animale prin fecale.
◼ Incubaţia este de 3 zile. Boala evoluează timp de 1 săptămână. Eliminarea
virusului la om sau animalul infectat variază între 3 şi 7 zile.
◼ Infecţiile evoluează în sezonul rece şi se manifestă prin: cazuri izolate, focare,
episoade epidemice, la 2-4 ani interval.

◼ PROFILAXIE
◼ Nu sunt disponibile vaccinuri eficiente pentru infecţiile umane.

◼ TRATAMENT
◼ Nu există tratament etiologic până în prezent pentru infecţiile cu
coronavirusuri.
 Coronavirusul SARS
◼ 2002 a marcat un moment cheie în istoria înțelegerea
bolii coronavirusului prin apariția primului caz letal
sever sindrom respirator (SARS).
◼ SARS-CoV original a apărut în Guangdong, China.
Virusul se răspândește interuman si a infectat de
transmisie pentru a infecta cel puțin 8.096 indivizi din
29 de țări și au murit 774 pacienți.
 ASPECTE CLINICE
◼ sindromul respirator acut coronavirus (SARS-CoV) se
caracterizează predominant prin simptome respiratorii
asociate cu febră și diaree.
◼ Manifestările clinice printre pacienții cu SARS sunt
diverse, de la ușoare simptome de boală moderată până
la severă
◼ Virusul are o perioadă medie de incubație de 4,6 zile,
deși în majoritatea cazurilor, simptomele apar după 10
zile. În cazuri grave, timpul median de la apariția
simptomele până la ventilația artificială este de 11 zile
◼ In cazurile letale, moartea se produce după 17-24 zile.
 Coronavirusul MERS
◼ În 2012, un nou beta-coronavirus care nu era cunoscut
anterior a fost observat la om a fost detectat pentru
prima dată la un pacient din Arabia Saudită.

◼ De atunci, noul coronavirus, care provoacă Sindromul

respirator din Orientul Mijlociu și este acum cunoscut
sub numele de MERS-CoV, a infectat> 2.494 persoane
din 27 de țări și a dus la moartea a cel puțin 858 de
indivizi până în noiembrie 2019, printr-o serie de situații
de urgență și urgențe de la gazdele camelide.
 Patogenie
◼ MERS-CoV are o infecțiozitate mai mică; astfel,
este necesară o expunere intensă și prelungită.
MERS-CoV folosește DPP-4 ca receptor
celular.
◼ DPP-4 este exprimat într-o mare varietate de
epitelii celule cu localizare în alveole, rinichi,
ficat, intestin subțire, prostată și activat leucocite
care determină susceptibilitate crescuta a MERS-
CoV în comparație cu alte coronavirusuri.
Patogenie
 Aspecte clinice
◼ Prezintă o mare varietate de manifestări clinice, de la asimptomatice
până la simptome respiratorii severe. Perioada medie de incubație este
de 5-6 zile. În cazuri grave, moartea poate apărea în 11-13 zile de la
debutul bolii.
◼ Manifestările clinice sunt similare simptomelor asemănătoare gripei,
cum ar fi mialgia generală, febră, frisoane, stare de rău asociată
confuziei, simptome pulmonare, cum ar fi tuse, lipsă de respirație,
dispnee și pneumonie.
◼ Manifestările clinice extra-pulmonare includ tulburări abdominale,
greață, diaree, vărsături, insuficiență renală acută și complicații
neurologice.
◼ Gravitatea bolii este asociată cu o vârstă în creștere și cu persoane cu
comorbidități, precum diabetul zaharat, boli renale și pulmonare.
Moartea poate apărea după dezvoltarea sindromului de detresă
respiratorie acută (ARDS), insuficiență multiorgană sau șoc septic.
 Aspecte clinice
◼ Complicațiile neurologice ale infecției cu MERS-CoV sunt
asociate cu capacitatea in vitro a virusului de a invada sistemul
nervos central, deși nu a fost detectat în LCR.
◼ Printre manifestările neurologice, confuzii au fost raportate la
25,7% și convulsii în 8,6% din cazuri.
◼ Complicații neurologice severe sunt encefalita, accidentul
vascular cerebral, polineuropatia, encefalomielita acută
diseminată, sindromul Guillain Barre și encefalita Bickerstaff.
◼ De obicei, complicațiile neurologice apar la un moment de
întârziere de la simptomele respiratorii, și anume la 2-3
săptămâni de la debutul manifestării clinice a bolii și pot fi
subdiagnosticate.
◼ Copiii sunt rareori afectați.
 Coronavirusul COVID-19
(SARS-COV-2)
◼ Ultima epidemie a fost determinată de coronavirusul
COVID-19 (SARS-CoV-2), identificat ca membru al
subtipului beta-coronavirus, răspândit rapid prin
transmitere om la om, a început în decembrie 2019,
în orașul Wuhan, China.
◼ În martie 2019 se înregistraseră 317.298 cazuri în
170 țări cu 13.642 morți.
◼ Acesta a schimbat complet viața societăților noastre
cu impact socioeconomic substanțial, deoarece a
afectat țările de pe toate continentele, în afara
Antarticii.
 Patogenie
◼ Receptorul primar folosit de coronavirusuri pentru
a intra în celulele țintă este enzima II de conversie
a angiotensinei (ACE2), deși unele tulpini folosesc
și alți receptori alternativi, ca CD209L, pentru care
au o afinitate mai mică.
◼ Alți receptori, încă neidentificați, facilitează
intrarea celulară în absența ACE2 în hepatocite și
unele enterocite .
◼ COVID-19pare să folosească receptorul SARS-
CoV ACE2 pentru a intra în celule, iar proteina
serină TMPRSS2 pentru amorsarea proteinei S.
 Patogenie
◼ MERS-CoV este o excepție de la regulă,
deoarece folosește antigenul de suprafață
dipeptidil peptidaza 4 (DPP-4) ca receptor.
◼ ACE2 este exprimat în tractul respirator, în
special în celulele epiteliale ale bronhiilor,
alveolelor (ambelor celule de tip I și II), traheei
și glandelor seroase bronșice, precum și în
macrofage și monocite alveolare. Expresia în
celulele pulmonare este mult mai mare decât
în trahee.
 Patogenie
◼ Acest lucru este foarte important pentru
diagnostic, deoarece indică faptul că probele
trebuie prelevate din tractul respirator inferior ca
un aspirator traheal, iar sputa care poate fi
parțial cauzată de glandele traheale poate fi
inadecvată.
◼ De asemenea, dacă virusul se află în principal în
tractul respirator inferior, aveți nevoie de
aerosoli mai mici pentru transmitere, nu doar
picături din mucoasa oronasală.
 Patogenie
◼ În patogenia infecției cu coronavirus, un rol
important îl joacă imunitatea gazdă; de exemplu,
interferonii încetează sinteza proteinelor sau
chiar induc moartea celulelor.
◼ Intensitatea răspunsului imun poate varia, în
funcție de alte comorbidități ale pacientului,
explicând rolul acestora în evoluția bolii.
◼ Într-adevăr, majoritatea deceselor au avut loc în
rândul persoanelor cu comorbidități.
 Aspecte clinice
◼ Virusul are o perioadă medie de incubație de 3-7 zile,
dar și nu mai mult de 14 zile.
◼ Principalele manifestări clinice au fost simptome
asemănătoare gripei, precum febră și tuse (83% și
81% cazuri), respirație scurtă (31% din cazuri), dureri
musculare (11% din cazuri) și mai puțin frecvent
confuzie (9%), dureri de cap (8%), dureri de gât,
rinoree și dureri în piept.
◼ La mai puțin de 2% dintre pacienți, au fost, de
asemenea, observate simptome extra-pulmonare:
diaree, greață și vărsături.
 Aspecte clinice
◼ Ca complicații, ARDS a fost raportată în 17% din
cazuri urmată de leziuni respiratorii acute (8%), șoc
septic (4%), leziuni renale acute (3%) și pneumonie
asociată ventilatorului (1%).
◼ Moartea se poate produce după 17-24 zile.
◼ Principala constatare în testele de laborator a fost
limfopenia.
◼ Severitatea bolii a fost asociată cu co-infecții, istoric
de fumat, hipertensiune arterială și vârstă.
 Aspecte clinice
◼ Imagistica prin tomografie computerizată sau radiografie,
arată leziunile prezentate ca opacități necorespunzătoare /
punctate din sticlă (GGO), consolidare patch-uri, noduli
solizi neregulati și dungi fibroase.
◼ Boala progresează rapid, iar reexaminarea CT după 3-14
zile a relevat modificări semnificative ale structurii
pulmonare.
◼ GGO-ul unic observat în stadiile incipiente poate crește
semnificativ la reexaminarea pe termen scurt.
◼ Vârful anomaliilor pulmonare a fost atins în ziua 10 după
debutul simptomelor, urmată de o scădere a
simptomatologiei.
 Aspecte clinice
◼ COVID-19, noul coronavirus care produce
pneumonie semnalată prima dată la Wuhan,
provincia Hubei din China, începând cu 8
decembrie 2019, prezintă o mare varietate de
manifestări clinice care nu sunt încă pe deplin
caracterizate (75,76). Virusul are o perioadă
medie de incubație de 3-7 zile, dar și nu mai
mult de 14 zile (26). Într-un studiu retrospectiv
pe 99 de pacienți care au confirmat pneumonia
COVID-19 tratată într-un spital de boli
 Aspecte clinice în coronaviroze
Coronavirus Incubation Death period Symptoms
period
SARS CoV 4-10 zile 20-25 zile febră, tuse uscată, mialgie,
dispnee, dureri de cap, dureri de gât,
producție de spută, rinoree
diaree apoasă
confuzie, apetit slab

MERS CoV 5-6 zile 11-13 zile mialgie, febră, frisoane,

stare de rău asociată cu confuzia,
tuse, respirație scurtă, dispnee
pneumonie

COVID-19 3-7 zile 17-24 zile febră, tuse, dispnee, dureri musculare
confuzie, dureri de cap, dureri de gât,
Caracteristicile clinice ale celor treirinoree,
coronavirusuri
dureri toracice
cu patogenitate înaltădiaree, greață, vărsături
 Epidemiologie
◼ Transmiterea se face interuman, direct prin
picături Pflugge. S-a demonstrate că
aerosolii infecțioși pot persista în aer până
la 2 ore.
◼ Transmiterea se poate realiza și pe
suprafețe contaminate. Studiile au arătat că
virusul supraviețuiește 2 ore pe cupru, 4
ore pe carton și 8 ore pe plastic și oțel.
◼ Există purtători asimptomatici (15%) care
contribuie la răspândirea bolii.
 Epidemiologie
◼ A fost documentată sursa virusului ca fiind
liliacul.
◼ Acesta prin mușcătură poate transmite virusul la
alte animale, și de aici poate ajunge la om.
◼ Se presupune că virusul de la liliac a fost
transmis la unele animale unde a suferit mutații
care au permis trecerea la om și transmisia
interumană.
Epidemiologie

Modelul de transmisie
de la animal la om a
COVID-19
Epidemiologie
 Epidemiologie

Evoluția pandemiei cu coronavirusul COVID-19

 Diagnostic de laborator
◼ Analize de laborator: trombocitopenie, limfopenie, neutrofilie,
leucocitoză, funcții renale reduse și creșterea markerilor
inflamatori.
◼ Leziunile pulmonare mediate viral se caracterizează prin leziuni
alveolare difuze. Virusul a fost detectat în celule epiteliale
multinucleate, pneumocite și glande submucoase bronșice. În
afară de sistemul respirator, virusul a fost identificat și în celulele
epiteliale ale tubilor renali proximali.
◼ S-au observat scleroză tubulară acută și nefrită tubulointerstitială
în biopsiile renale colectate de la persoane infectate cu MERS-
CoV.
 RHINOVIRUSURI

◼ Cuprind agenţii guturaiului. Aparţin familiei Picornavirusuri:

virusuri ARN, dimensiuni 18-28 nm, simetrie icosaedrică,
genomul fiind alcătuit din ARN bicatenar, fragmentat în 10
segmente. Posedă o HA (faţă de eritrocitele umane grup 0).
Cultivă pe cultură de rinichi de maimuţă unde determină incluzii
citoplasmatice.
◼ Sunt frecvent izolate din secreţiile faringiene şi din scaunul
copiilor care pot prezenta: o boală minoră a căilor respiratorii
superioare sau boală diareică acută.
Imagine 8. Rhinovirus
Imagine 9. Rhinovirus – proteine de suprafata