DIAGNOSTICUL

RADIOIMAGISTIC AL
TUMORILOR MASIVULUI
FACIAL
 Nomenclatura şi clasificarea
tumorilor masivului facial
 La nivelul masivului facial se pot întâlni:
 - tumori ale ţesuturilor moi
 - tumori osoase
 - localizări ale hemopatiilor maligne
 - leziuni pseudotumorale

• Clasificarea tumorilor se face în raport cu diferite criterii:

• - originea histologică
• - organul afectat
• - gradul de malignitate
 II. TUMORI ODONTOGENE

Tumorile odontogene:
- sunt maligne sau benigne
- pot fi la origine epiteliale sau mezenchimale.

Cele mai multe sunt benigne deşi unele se comportă agresiv, cu

distrugere osoasă locală şi invazia sinusurilor respective.
a. Tumori benigne odontogene

- leziuni rare în patologia maxilo-facială.

- se caracterizează prin extindere lentă, tumefacţie
nedureroasă.
- formele periferice prezintă retracţie gingivală în
majoritatea cazurilor.
- În funcţie de epiteliul de origine întâlnim tumori:
- epiteliale,
- mezenchimale
- mixte.
 1. Tumorile amelobastice.

Acest termen se referă la tumorile odontogene epiteliale cu

modificări minime la nivelul ţesutului conjunctiv, stroma acestor
tumori fiind formată din ţesut fibros matur.
 Amelobastomul (adamantinomul)

Definiţie:
Este o tumoră benignă, local invazivă, care poate lua naştere în
partea centrală a mandibulei sau din epiteliul odontogen al
maxilarului.
Reprezintă 11% din tumorile odontogene.

Pot avea origine în una sau mai multe structuri, inclusiv resturile
laminei dentare, smalţul, celulele bazale ale mucoasei orale sau
ţesuturile epiteliale ale chisturilor dentinogene.
- afectează îndeosebi mandibula, cu predilecţie la nivelul ramurii orizontale şi
unghiului, putându-se extinde şi în ramura ascendentă spre incizura sigmoidă,
condil şi coronoidă.

- este o tumoră poligeodică, constituită din multiple formaţiuni lobulare, dând

aspectul de “nori cumulus”.
- Lobulii tumorali sunt fie tisulari (adamantinom solid), fie formează cavităţi
tapisate cu o membrană groasă, cu un conţinut fluid (adamantinom chistic).

Adamantinomul se caracterizează prin creşterea lui continuă, extensivă,

putând depăşi osul şi invadând părţile moi, şi prin tendinţa sa recidivantă.

Potenţialul lui de malignizare, deşi considerat destul de redus conferă totuşi

adamantinomului o gravitate particulară.
 Aspecte radioimagistice

ameloblastoamele sunt radiotransparente, uni- sau

multiloculare şi pot fi sau nu asociate unui dinte.
Cel mai frecvent adamantinomul este localizat în porţiunea
posterioară a ramului orizontal mandibular fiind asociat cu un
molar 3 inclus.
Ameloblastoamele au capacitatea nelimitată de a se dezvolta, a
creşte local. Se pot infiltra printre trabeculele osoase; corticala
osoasă nu este implicată, deşi uneori poate fi erodată.
Radiologic apar imagini lacunare, radiotransparente, care
îmbracă forme variate în raport cu localizarea, cu extensia şi
stadiul evolutiv al tumorii şi cu modul de reacţie al osului faţă de
dezvoltarea lui.
În toate cazurile este evidentă subţierea corticalei osoase
care apare ca suflată şi deformată, reproducând bombarea
clinică (aspect de os suflat).
 Sunt caracteristice următoarele aspecte:
 imaginea de „nori cumulus” considerată tipică, apare în
adamantinomul chistic multilocular; cavităţi chistice de
dimensiuni variabile, chisturi voluminoase la periferia cărora
sunt dispuse chisturi mici, dau un contur policiclic, ele fiind
uneori separate complet sau incomplet prin septuri variabile ca
grosime şi intensitate a opacităţii.
 imaginea areolară, cu cavităţi mai mici dispuse în
ciorchine şi separate prin septuri subţiri – imaginea în
„ciorchine de struguri” - aspect asemănător cu cel de “fagure
de albine” din tumora cu mieloplaxe cu care se poate confunda;
această formă poate fi monoostică monotopă sau monoostică şi
politopă
 imaginea uniloculară – când diagnosticul cu chisturile
obişnuite este dificil; se pot găsi aspectul marginal policiclic,
precum şi unele mici creste care schiţează septurile intrachistice
incomplete sau resorbite
 Adamantinom

Radiografia de mandibulă de faţă

Radiografia de mandibulă defilată pentru ramul
vertical drept

Zonă de radiotransparenţă uniloculară, care suflă osul la

nivelul gonionului şi ramului ascendent drept mandibular
 c
a

a,b – secţiuni axiale; c.reconstrucţie în plan coronal.

Voluminoasă formaţiune tumorală cu aspect chistic la nivelul ramului ascendent mandibular
drept care determină deformarea importantă a contururilor gonionului şi ramului ascendent
mandibular; tablele osoase sunt subţiate şi împinse, determinând aspectul de „os suflat” (a). Pe
câteva secţiuni corticala osoasă pare întreruptă (b). Acest caracter este evidenţiat mai bine la
nivelul ramului ascendent mandibular. Efect de masă asupra peretelui posterior al sinusului
maxilar drept (b). Formaţiunea descrisă este relativ bine delimitată nepărând a invada
structurile învecinate(c), ceea ce se evidenţiază foarte bine şi pe reconstrucţiile în plan coronal
(c).
a.1.1. Tumorile amelobastice.

Adamantinoame – formatiuni
radiotransparente, cu septuri in
interior, care determina aspectul
de „os suflat”, fara intreruperea
corticalei – aspecte caracteristice
tumorilor benigne.
b. Tumori benigne odontogene
 1. Tumorile amelobastice.

Adamantinoame – formatiuni
radiotransparente, cu septuri in
interior, care determina aspectul de
„os suflat”, fara intreruperea
corticalei – aspecte caracteristice
tumorilor benigne.

Adamantinom – aspectul de
fagure de albine
 Dinţii juxtatumorali suferă dislocări-migrări care apar evidente şi pe
radiografii, rădăcinile lor proiectându-se în cavitatea chistică; rădăcinile pot
fi complet libere, neînconjurate de lamina dura, alveolele total dispărute;
uneori se găsesc imagini de rizaliză, rădăcinile fiind resorbite şi apărând ca
amputate.

Examenul radiologic este important şi pentru depistarea eventualelor recidive.

Osul deformat, după intervenţia chirurgicală, prezintă câteva geode în zona
operată, ceea ce indică recidiva formaţiunii tumorale.
Se indică:
pentru mandibulă: incidenţe de mandibulă defilată,
pentru maxilar: incidenţă semiaxială,
sunt utile incidenţe axiale cu film ocluzal;
radiografii panoramice,
radiografii cu filme retroalveolare
 2. . Odontomul.

Este descris în literatură sub denumiri diferite (dentom,

adamantinom solid dentificat, ameloblastom odontoplastic,
odontoblastom)

Se prezintă sub forme variate:

a. odontoame satelite sudate pe dinţi, fie pe suprafaţa
coroanei, sub formă de “perle de smalţ”, fie pe rădăcinile
dentare, pe care le deformează, producând mari dificultăţi în
extracţie (odontom radicular).
b. odontoame izolate, situate în grosimea osului, în
vecinătatea dinţilor, fără să aibă legături cu aceştia.
c. o formă particulară este odontomul intradentar (“dens in
dente”), care apare ca un mic dinte inclus în cavitatea pulpară a
unui dinte erupt pe arcadă, îndeosebi la incisivi şi canini (Moral,
Neuwirt).
 Examenul radiologic – Datorită structurii lor, odontoamele
au o opacitate radiologică asemănătoare cu cea a dinţilor.
Odontoamele satelite coronare (extradentare, perle de smalţ)
sunt evidente clinic, radiografia aducând puţine relaţii
suplimentare.
Examenul radiologic este indispensabil pentru depistarea
odontoamelor intraosoase (odontoame satelite radiculare,
odontoame izolate), precum şi a odontoamelor intradentare (“dens
in dente”).
Odontomul radicular apare ca o masă net radioopacă,
neregulată, făcând corp cu rădăcina dentară pe care pare că o
îngroaşă în porţiunea apexiană.
Trebuie făcută diferenţierea de hipercementoză, care dă o
îngroşare mai uniformă, vârful rădăcinii apărând deformat, “în
limbă de clopot”. Hipercementoza apare numai la dinţii devitali.
 Odontoamele izolate

- imaginea unor conglomerate radioopace neomogene, cu zone mai

compacte, alternând neregulat cu altele mai deschise; acest aspect
este datorat structurii amorfe a tumorii provenite din amestecul
dezordonat al diferitelor tipuri de ţesuturi dure dentare.
- conturul este neregulat, uneori lobulat, prezentând chiar mici
prelungiri sub formă de ciocuri ascuţite: “contur colţuros“, uneori
opacitatea este voluminoasă dând aspectul de contopire a doi dinţi
şi având un contur uniform.
De regulă, demarcaţia faţă de osul înconjurător este evidenţiată
printr-un spaţiu mai clar; uneori masa radioopacă se găseşte într-o
plajă de radiotransparenţă, dând aspectul de chist folicular cu incluzie
dentară, acest spaţiu clar poate dispărea la indivizii în vârstă, astfel
încât masa compactă odontomică pare că face corp comun cu osul.

Odontoamele pot ţine în incluzie un dinte, deoarece apariţia lor

coincide cu a mugurilor
 “Dens in dente”.
Radiografia coroanei dintelui-gazdă, care, de regulă, este mai
voluminoasă şi mai globuloasă, pune în evidenţă:
în camera pulpară, formaţiunea radioopacă, având aspectul
unui dinte mic;
uneori, se pot chiar distinge straturile sale componente:
dentina, de opacitate mai redusă la centru, smalţul mai opac, la
periferie.
canalul radicular este mult lărgit, el conţine pachetul vasculo-
nervos şi pentru dintele central
Odontomul complex

Este o tumoră odontogenă formată din structuri dentare abortive, a

căror asemănare cu structurile normale este slabă. Aceste structuri
dentare sunt mai reduse cantitativ faţă de odontomul compus.

Odontom complex
 Odontomul odontoplastic (adamantinomul solid dentificat) este
format dintr-un conglomerat de smalţ şi de dentină în care suntdispersaţi dinţi
multipli, de dimensiuni mici şi deformaţi (cu coroane şi rădăcini miniaturale).
Imaginea radiologică arată:
aspectul unui mozaic: pe fondul radioopacităţii odontomice obişnuite
apar mici formaţiuni nodulare, alungite, reproducând forma dinţilor (odontoizi,
adesea foarte numeroşi);
uneori, se poate distinge chiar în jurul coroanelor miniaturale, un
lizereu pericoronar radiotransparent.

Radiografie endobucală retroalveolară Radiografie endobucală retroalveolară

izometrică şi ortoradială pentru molari izometrică şi ortoradială pentru incisivii
inferiori. Odontom intradentar. superiori. Odontom odontoplastic.
3. Cementoblastom.

Este singura tumoră care are cu adevărat origine cementală.

Reprezintă mai puţin de 1% din tumorile odontogene.
Pe radiografie apare ca o formaţiune radioopacă rotundă ce
comunică cu rădăcina dentară parţial resorbită.
Leziunea poate creşte lent în dimensiuni ducând la expansiunea
corticalei osoase respective cu asimetrie facială.
Durerea apare doar în 50% din cazuri. Aceste afecţiuni nu au
tendinţa la recurenţă după tratament.
- afectează predilect mandibula, îndeosebi la vârste tinere.
- încadrat între tumorile odontogene, rezultă prin formarea unui
exces de cement de către celulele cementoblaste ale parodonţiului
marginal din regiunea apicală a rădăcinilor dentare; mai este denumit
cementoblastom, fibrocementom, cementom sclerozant.
- simptomatologia clinică este foarte redusă; cementomul fiind o
descoperire radiologică.
 Examenul radiologic pune în evidenţă imagini caracteristice
pentru cele trei faze evolutive ale procesului:
în faza osteolitică, în continuitatea spaţiului parodontal apical,
apare o imagine transparentă cu caracter lacunar, care traduce
procesul iniţial de osteoliză; imaginea este asemănătoare cu cea dată
de granuloame sau chiste având însă un contur mai puţin net;
în faza cementoblastică, transparenţa diminuă în intensitate şi,
pe acest fond, apar mici imagini radioopace care au tendinţa de a
conflua între ele;
în faza cementomică, în care calcificarea este terminată, se
găseşte o imagine radioopacă, de intensitate mai accentuată decât a
osului, asemănătoare cu cea a rădăcinilor dentare ; porţiunea
radioopacă rotunjită, pare că înglobează apexurile uneia sau mai
multor rădăcini învecinate, fără să se păstreze o linie netă de
demarcaţie periradiculară. Uneori, aria radioopacă este traversată de
striuri subţiri mai transparente, dispuse radiar dinspre apex; alteori,
radioopacitatea este complet uniformă
 Cementoblastom.
în faza osteolitică

în faza cementoblastică

în faza cementomică
 Cementoblastom.
în faza osteolitică

în faza cementoblastică
 Caracteristic este un halou transparent de jur împrejurul
formaţiunii radioopace; acesta este dat de ţesutul conjunctiv,
care încapsulează cementomul, realizându-i o capsulă
fibroasă şi separându-l de osul vecin.
Uneori, cementoamele capătă dimensiuni deosebite,
ajungând să dea deformaţii ale crestei alveolare şi bombări
ale tablelor osoase vestibulo-orale.
În acest caz, pe radiografii se vede corticala subţiată,
suflată, formând ca o coajă ce acoperă tumoarea.
Excepţional, cementoamele pot fi multiple, la mandibulă şi
la maxilar, imaginile radiologice având intensităţi diferite,
în raport cu stadiul lor evolutiv.
a

Cementom
Radiografie de mandibulă defilată pentru ramul orizontal stâng
a. faza cementomică; b. radiografie efectuată după intervenţia chirurgicală.
 b. Tumori maligne odontogene

Aceste neoplasme sunt extrem de rare şi au un prognostic prost.

Ameloblastoamele maligne rezultă din transformarea malignă a

unui ameloblastom intraosos, reţinând aspectul histologic al
ameloblastomului benign. Pot metastaza hematogen, limfatic şi
ocazional prin aspiraţia celulelor tumorale.

Carcinomul ameloblastic de asemenea s-ar părea că se dezvoltă

din ameloblastomul convenţional, totuşi aspectul histologic este
greu de diferenţiat de leziunea din care provine.

Al treilea tip de carcinom odontogen este numit carcinomul

intraosos primar. Apare sub formă keratinizată sau nekeratinizată
şi are aceleaşi aspecte histologice cu orice carcinom cu celule
scuamoase
 Ameloblastom malign. Radiografie SAF .
Opacifiere intensă, omogenă a sinusului maxilar stâng,
fosei nazale stângi, cu osteoliza peretelui intersinusonazal

(a) (b) (c)

Ameloblastom malign. Secţiuni axiale computer tomografice. Formaţiune tumorală
tisulară, iodofilă, neomogenă, cu necroze în interior localizată la nivelul maxilarului
stâng(a,b) cu interesarea proceselor alveolare 2.4, 2.5, 2.6, 2.7, 2.8 (a), cu osteoliză la acest
nivel; la nivelul sinusului maxilar stâng şi fosei nazale stângi(c) determinând: osteoliza
peretelui intersinuso-nazal (a); osteoliză la nivelul septului nazal şi invadarea fosei nazale
drepte (b); osteoliza peretelui anterior al sinusului maxilar stâng şi invadarea regiunii geniene
(b); osteoliza peretelui posterior al sinusului maxilar stâng şi invadarea fosei infratemporale
(b); invadarea etmoidului (c), cavumului (a); osteoliza laminei papiracee şi invadarea orbitei
stângi, cu efect de masă asupra muşchiului drept intern (c)
 III. TUMORI NEODONTOGENE
a. Tumorile osoase benigne neodontogene
a. 1. Osteomul
Definiţie: tumoră benignă, cu evoluţie lentă, osteogenică
Apar ca nişte tumori osteoformatoare centrale, periferice sau
subperiostale ce au o creştere lentă în dimensiuni.
Apar cel mai frecvent la nivelul mandibulei adulţilor tineri cu un
raport bărbat la femeie de 2:1.
- afectează maxilarele, îndeosebi la copii şi tineri, îmbrăcând o
evoluţie mai accentuată în perioada pubertăţii.
- sediul de frecvenţă maximă îl reprezintă zona etmoido-frontală.
- la maxilare se poate dezvolta la suprafaţă (osteom periferic) sau
profund, endoosos (osteom central), de-a lungul ramurilor orizontale
şi verticale ale mandibulei şi la nivelul condilului, iar la maxilar, pe
faţa anterioară, apofiza ascendentă, procesul alveolar, podeaua
orbitei; evoluează adesea spre sinusul maxilar.
 - osteomul periferic se prezintă, fie sub formă de îngoşări limitate ale
corticalei, fie sub forma unor proeminenţe nodulare, rotunjite, uneori chiar
pediculate (ecostom); de asemenea, torusurile palatine şi mandibulare iau uneori
dimensiuni exagerate, determinând deformaţii, care le fac să fie considerate drept
adevărate osteoame.
- osteomul central (endostal) are o dezvoltare lentă, putând rămâne definitiv
cantonat profund în os; alteori, însă, evoluează prin creştere excentrică spre
suprafaţă, în care caz dă îngroşări hipertrofice osoase segmentare, uneori
deosebit de voluminoase, cu deformaţii şi asimetrie facială.
- un aspect particular îmbracă osteomul condilului mandibular, care dă o
hipertrofie multidimensională a acestuia, deformându-l şi alungindu-l; clinic, se
evidenţiază prin laterodeviaţia mandibulei.
- structura osteomului poate fi asemănătoare cu spongioasa, respectiv travee
osoase îngroşate, cu păstrarea spaţiilor medulare (osteomul spongios) sau
prezintă o densitate asemănătoare corticalei (osteom compact),

- uneori, se produce chiar o hipercalcificare, spaţiile medulare şi vasele

lipsind complet (osteom eburnat).
- mai rar se întâlneşte la maxilare osteomul osteoid, format dintr-o stromă
conjunctivă vasculară cu plaje de calcificare astructurală.
 Examenul radioimagistic
imaginea caracteristică a osteomului este de opacitate mai
accentuată ca a osului, variind ca intensitate în raport cu
structura tumorii (osteom spongios, compact, eburnat, osteoid).
în osteoamele periferice se pot preciza forma şi
dimensiunile, uneori dinstingându-se net delimitarea de corticala
osoasă, alteori dând impresia că se continuă cu aceasta.
în formele centrale, care adesea sunt exclusiv descoperiri
radiologice, radioopacitatea în osteoamele compacte apare
rotunjită şi bine conturată, contrastând cu osul din jur, ce are
structură normală, iar în osteoamele spongioase se pierde
progresiv fără a-i mai putea preciza limitele. Caracteristică este
lipsa unei linii de demarcaţie transparentă faţă de osul
înconjurător, aşa cum se întâlneşte în odontoame.
osteomul nu ţine în incluzie dintele – el apare de obicei
după apariţia dentaţiei şi în afara crestelor alveolare.
 Tumori benigne
neodontogene
Osteomul periferic ram
ascendent mandibular

Osteomul periferic – Osteomul intraosos, central –

tuberozitate maxilara dr ram orizontal mandibular
c. Tumori benigne neodontogene
 osteoamele centrale care evoluează şi cuprind şi periferia
osoasă, determinând deformaţii importante ale reliefurilor faciale,
dau imagine de radioopacitate lipsită de structură, care depăşeşte
limitele normale ale osului.
osteomul osteoid dă o imagine radiotransparentă, de obicei
intraosoasă, profundă, înconjurată de o zonă de radioopacitate
mai intensă decât a osului normal (imaginea în “cuib” – Cernea).
osteomul endosinusal (endostom) apare sub forma unei
proeminenţe sferice sao ovoidale net radioopacă, bine conturată,
având baza de implantare largă sau pediculată plasată pe peretele
antero-intern sau superior.
osteomul condilian: capul condilului apare deformat, mult mărit
de volum în toate dimensiunile, luând forme neregulate, depăşind
cavitatea glenoidă şi proiectându-se pe temporal, pe arcada
zigomatică. De obicei, radioopacitatea crescută este de os spongios,
contururile nete. Interlinia articulară este îngustată, deformaţiile
putând fi decelate radiologic în jurul condilului hipertrofic. Dintre
acestea, cea mai importantă este aplatizarea glenei.
 Osteom compact al mandibulei localizat la nivelul ramului orizontal
drept, de formă rotundă, bine delimitat, cu intensitatea osului compact..

a. Radiografie de ansamblu a
mandibulei.

b. Radiografie de mandibulă defilată pentru

ramul orizontal drept
 Osteom malar drept

b. c.

a. Radiografie SAF; Examen computer tomografic.

b. Secţiune axială. c.Secţiune coronală.

Radiografia pentru sinusurile anterioare ale feţei (a) a evidenţiat

modificarea de formă la nivelul osului malar drept, cu structură omogenă,
intensitate osoasă, contururi nete.
Examenul computer tomografic a evidenţiat mai bine masa densă, cu
structură osoasă, bine delimitată de la nivelul osului malar. (b,c)
 a. b c

Fibrom osifiant.
a.Radiografie SAF - Reducerea marcată a ariei de proiecţie a sinusului maxilar drept,
cu modificare de formă şi structură osoasă la nivelul pereţilor sinusului şi la nivelul
palatului.
b,c, Examen computer tomografic. b– Secţiune axială; c. secţiune coronală Examenul
computer tomografic evidenţiază mult mai bine formaţiunea tumorală cu structură
omogenă, intensitate mare, osoasă, care deformează contururile osoase de la nivelul
maxilarului şi palatului drept, cu modificare de formă la nivelul osului maxilar drept (c), cu
înglobarea proceselor alveolare (c) şi bombarea la nivelul bolţii palatine (c). Formaţiunea
tumorală determină reducerea ariei de proiecţie a sinusului maxilar drept (c) şi deformează
podeaua orbitei (c). Modificările de formă şi structură osoasă de la nivelul palatului sunt
mult mai bine evidenţiate pe secţiunile coronale
 Tumori benigne neodontogene

Osteom condilian: capul condilului apare

deformat, mult mărit de volum în toate
dimensiunile, luând forme neregulate,
depăşind cavitatea glenoidă şi proiectându-se
pe temporal, pe arcada zigomatică
 Fibrom osifiant

tumoră fibroosoasă benignă alcătuită din ţesut fibros şi os

matur.

Aspect clasic imagistic: masă expansivă, bine delimitată,

alcătuită din os matur înconjurând un centru fibros.
Aspectul radiologic depinde de vârsta fibromului osifiant: în
stadii precoce fibromul osifiant este esenţial fibros; în stadii
tardive este alcătuit din os matur.
 Tumori benigne neodontogene

Osteom

Fibrom osifiant
 Tumori maligne neodontogene

Tumorile maligne ale maxilarelor pot fi:

- Sarcoame
- Carcinoame ( epitelioame)

- Pot fi cu debut:
- central
- periferic
 SARCOAMELE
Se dezvoltă fie din
- ţesutul mezenchimal osos (osteosarcom, fibrosarcom,
condrosarcom, mixosarcom),
- elementele medulare (aşa-zisele sarcoame cu celule rotunde:
limfosarcom, mielosarcom, reticulosarcom, tumora Ewing).
Provoacă, în general, deformaţii osoase, care devin rapid
neregulate, polilobulate, apoi masa tumorală se poate exterioriza
endobucal sau exobucal, căpătând caracterul proliferativ vegetant, cu
creştere rapidă.
Diferitele tipuri de sarcoame determină în mod obişnuit,
- fie procese de osteoliză sau,
- din contră, de hiperproducţie osoasă, cu hipercalcificări în
raport cu structura lor histopatologică: osteosarcoame,
fibrosarcoame, reticulosarcoame, limfosarcoame, condrosarcoame
etc.
 Examenul radiologic.

a. în osteosarcoame, procesul tumoral se caracterizează prin:

substituirea osului cu un ţesut osteoid patologic, astructural
sau cu organizare anarhică;
apare o imagine radioopacă neregulată şi neuniformă,
fondul general fiind de o intensitate deosebită, presărată cu plaje
mai puţin dense;
conturul este neregulat, trimiţând prelungiri inegale în osul
înconjurător
zona intens radioopacă poate fi traversată de striuri
radiotransparente, care pot lua caracterul liniar, dând imaginea de
“os pieptănat”.
 o imagine caracteristică pentru sarcoamele osteogenice
rezultă prin confluarea plajelor radioopace de hipercalcifiere,
traversate de trabeculaţii neregulate, care se dispersează spre
periferie, sub formă de spiculi radiari - este descrisă sub
termenul sugestiv de “aspect de arici” sau “imagine spinoasă”.

în formele cu debut central al osteosarcoamelor, aceste

imagini la început intracorticale, invadează şi compacta
periferică, pe care o deformează. Clinic, acest stadiu corespunde
cu o mărire de volum, ca o îngroşare difuză a segmentului osos
afectat, exteriorizată atât endo- cât şi exobucal; în fazele mai
avansate, corticala este ruptă, distrusă, dând aspectul de
“explozie” a osului, tumora extinzându-se în părţile moi.

Radiologic, apare imaginea de “pernă cu ace” sau “raze de

soare”.
Sarcom cu debut central localizat la nivelul
mandibular - imaginea de “pernă cu ace” sau
“raze de soare”.
 în sarcoamele cu debut periferic, deformările hipertrofiante
proemină neregulat, la început împingând părţile moi, apoi
infiltrându-le şi formând adevărate blocuri masive, de consistenţă
dură, cu zone depresibile. Radiografia arată o imagine polimorfă, cu
alternanţe de osteoliză şi condensare, cu distrugerea corticalei
osoase.
b. în condrosarcoame este caracteristică imaginea de
radiotransparenţă neuniformă ce traduce procesul de osteoliză,
asemănată cu mici plaje radioopace. Procesul afectează segmente
osoase importante prin extensie progresivă, ducând la deformaţii
osoase voluminoase, al căror contur periferic discontinuu prin
distrucţia corticalei este greu decelabil pe radiografie.
CARCINOAME (Epitelioame)

Epitelioamele sau carcinoamele de diferite tipuri histopatologice

(epiteloim spinocelular, bazocelular, nediferenţiat etc,) îmbracă, de
regulă, un caracter distructiv-proliferativ.
Debutul superficial este marcat printr-o ulceraţie a mucoasei fără
tendinţă la vindecare, care, sub tratament se extinde în suprafaţă şi
se adânceşte, căpătând un aspect proliferativ cu burjoni mici
induraţi şi sângerânzi.
Adenopatia, cu caracterele specifice tumorale, de obicei mai
tardivă în sarcoame, este decelabilă destul de precoce în
epitelioame.
 Clasificate după punctul de plecare al tumorii cuprind trei grupe:

Carcinoamele primare - forme mai rare. Sunt incluse şi tumorile care

debutează la nivelul mucoasei gingivale sau îşi au originea în glandele salivare
mici din mucoasa gingivală.

Carcinoamele secundare reprezintă majoritatea tumorilor care provin din

invazia de către tumori maligne de vecinătate, localizate la nivelul buzelor,
obrajilor, planşeului bucal şi limbii, regiunii amigdaliene, parotidei, etc.
Afectarea secundară a mandibulei de la limfonodulii neoplazici secundari
submandibulari se întâlneşte frecvent.

Carcinoamele metastatice sunt mult mai rare. Punctul de plecare sunt

tumorile situate la distanţă: tumorile de sân, tiroida, gonade, tract digestiv,
prostată,etc.
Tumori maligne neodontogene
Tumori maligne neodontogene
 Radiologic, la mandibulă, în stadiul endoosos, se poate depista:
 ca semn de debut, o ştergere a desenului osos cu demineralizare
difuză necaracteristică, de regulă, de-a lungul crestei alveolare sau la
nivelul unghiului intern.
 ştergerea liniei de marginaţie a canalului dentar.
 mici eroziuni sau întreruperi ale conturului canalului trebuie
suspectate, îndeosebi când clinic se constată tulburări de sensibilitate
în teritoriul nervului mentonier.
 apare apoi evidentă osteoliza, sub forma de mici plaje
radiotransparente, dând imagini descrise cu termenii de “os ciuruit”,
“os poros”.
 plajele osoase radiotransparente pot da aspectul unor lacune întinse,
având în jur altele mai mici, ce se pot suprapune.
 ruperea şi distrugerea corticalei se traduce prin imaginea de “os
muşcat” care deschide lacuna centrală, fie spre procesul alveolar, fie
spre marginea bazilară.
 caracteristică este o discretă demarcaţie faţă de osul normal din jur;
astfel, la nivelul corticalei marginea defectului, neregulată, zimţată,
apare ca o adevărată pierdere de substanţă, iar central, plaja de
osteoliză se pierde, prin diminuarea trepatată a radiotransparenţei
spre periferie. Discreta demarcaţie faţă de osul normal permite uneori
diferenţierea leziunilor tumorale maligne faţă de inflamaţia osoasă
 radiografia depistează, de asemenea, fracturile patologice ce se
produc la mandibulă în distrucţiile întinse bazilare şi alveolare.
Radiografie de mandibulă de faţă

Radiografie de mandibulă defilată pentru ramul

orizontal stâng.

Carcinom epidermoid moderat diferenţiat.

Zone de osteoliză la nivelul gonionului stâng, cu distrucţia procesului alveolar
în jumătatea distală a ramurii orizontale stângi, cu contur difuz, neregulat, cu
aspect de „os ros de şoareci”.
e.Tumori maligne neodontogene
Carcinom epidermoid bine diferenţiat
Estezioneuroblastom
 TUMORI METASTATICE

Tumorile metastatice localizate la nivelul scheletului sunt mult

mai frecvente decât tumorile primare. Tumorile metastatice ale
maxilarelor sunt localizate în partea posterioară a mandibulei.
Prezintă dezvoltare rapidă şi aspect radiologic de leziuni litice cu
contur difuz, aspect „mâncat de molii”.

Tumorile primare care metastazează la nivelul mandibulei şi

maxilarului sunt: plămân, sân, colon, prostată, rinichi,
tiroidă. De obicei localizarea primară este necunoscută
Metastaza osteolitica la nivelul ramului orizontal
mandibular de la un carcinom de glanda suprarenala.
Metastaze osteolitice la nivelul ramului orizontal
mandibular de la un carcinom ductal san
Metastaze osteolitice la nivelul ramului orizontal
mandibular de la un carcinom ductal san
Tumori maligne neodontogene

Sarcom gonion si ram ascendent mandibular drept