TUMORILE

ODONTOGENE
ALE
MAXILARELOR

A elaborat : STOIAN Natalia, grupa S1905 B

Profesor : CUCU Ghenadie
AMELOBLASTOMUL
AMELOBLASTOMUL
• Este o tumoră a epiteliului
odontogen, care poate avea origine în
resturile laminei dentare (Serres),
organul adamantin, epiteliul unui chist
odontogen (derivat din resturile
Malassez) sau stratul bazal al mucoasei
orale.
• Etiologie
- Traumatisme : fracturi , extracții
dentare , chistectomie .
-Infecții ( ex infecții virale)
-Deficit de :Vitamina D , proteine.
• Sunt tumori cu creştere lentă, dar
extrem de invazive.
Tabloul clinic :
Acuzele bolnavului :
-Asimetrie a feţei;
-Dureri dentare și maxilare;
-Inflamaţie periodică cu caracter de periostită şi inflamaţie;
-Fistule pe mucoasa cavităţii bucale cu eliminări de puroi;
-Plăgi care greu se vindecă în cavitatea bucală în locurile de
extracţie dentară;
-În formele grave, dereglarea funcţiei de masticaţie, fonaţie şi chiar
de respiraţie.
Examen obiectiv
- Prezența asimetriei faciale cu
deformare fuziformă a corpului
mandibulei.
-La palpare , nedureros și dur .
- Pielea deseori se strânge în cute.
- Culoarea tegumentelor care acoperă
tumora pot fi neschimbate, s-au
palide cu vase sangvine vizibile .
- Exteriozitarea se face preponderent
vestibular.
- Ganglionii limfatici din vecinătate
pot fi măriți.
*La maxilă bolta palatină este
deformată şi poate deplasa chiar şi
globul ocular.
Ameloblastomul prezintă trei forme anatomo-clinice:

ameloblastomul intraosos
solid sau multichistic

ameloblastomul
intraosos unichistic

ameloblastomul periferic
(extraosos)
 A M E L O B L A S T O M U L M U LT I C H I S T I C

Poate apărea la orice vîrstă , mar rar în intervalul de

10-19 ani . Afectează în egală măsură ambele sexe.

Cel mai adesea se localizează la mandibulă în zona

molarului trei şi în ramul mandibulei. Iniţial tumora
este asimptomatică, leziunile de mici dimensiuni fiind
identificate întâmplător în urma unui examen radiologic
de rutină.

După un interval de timp, apare o tumefacţie a

mandibulei, cu evoluţie lentă, relativ asimptomatică,
deformând progresiv contururile feţei şi putând
ajunge la dimensiuni impresionante. Durerea sau
paresteziile sunt rareori prezente, chiar şi în formele
avansate. În general, după efracţionarea corticalelor,
ameloblastomul nu are tendinţa de a invada părţile moi.
Aspectul radiologic este de radiotransparenţă multiloculară, cu margini neregulate. Loculaţiile pot fi de mici
dimensiuni, dând aspectul radiologic de „fagure de miere”, sau de mari dimensiuni, cu aspect de „baloane de
săpun”. Frecvent la nivelul leziunii este prezent un dinte inclus intraosos, de cele mai multe ori un molar de
minte mandibular; de asemenea apare resorbţia radiculară a dinţilor adiacenţi tumorii.
Diagnostic diferenţial

Diagnosticul diferenţial radiologic al ameloblastomului solid sau multichistic, cu

aspect multilocular, se poate face cu toate celelalte entităţi cu imagine de
radiotransparenţă multiloculară:
• keratochistul odontogen;
• chistul osos anevrismal;
• fibromul ameloblastic;
• fibromul sau mixomul odontogen;
• tumora centrală cu celule gigante sau tumori neodontogene non-osteogene
(in special displazia fibroasă);
• angioame sau malformaţii vasculare endoosoase etc.

Trebuie avut în vedere faptul că ameloblastomul multichistic poate avea aspect

radiologic de transparenţă aparent uniloculară, fiind în aceste cazuri necesar
diagnosticul diferenţial cu toate entităţile cu aspect similar.
 Tratamentul ameloblastomului multichistic variază de
la simplă enucleere cu chiuretaj, până la rezecţie
osoasă segmentară extinsă.
TRATAMENT
*Chiuretajul tumorii se poate practica într-o primă
fază, dar vor exista focare tumorale microscopice
restante în osul aparent sănătos, rata de recidivă fiind
de 50-90%.
*Rezecţia marginală este tratamentul de elecţie,
fiind necesare margini libere osoase de cel puţin 1-1,
5 cm faţă de limitele radiologice ale tumorii.
Obţinerea acestor margini libere este practic
imposibilă prin rezecţie marginală pentru localizările
de la nivelul unghiului sau ramului mandibulei, în
această situaţie fiind indicată rezecţia segmentară.
Rata de recidivă după rezecţia marginală este de 15-
20%.
*Rezecţia segmentară şi hemirezecţia
demandibulă cu sau fără dezarticulare - constituie
Contraindicat: Radioterapia (din cauza riscului major metode de tratament curativ și este indicată pentru
de malignizare) . formele de mari dimensiuni sau pentru formele
recidivate după una sau mai multe intervenţii de
 A M E L O B L A S TO M U L I N T R A O S O S U N I C H I S T I C

Poate apărea de novo sau prin transformarea tumorală

benignă a epiteliului unui chist odontogen (de exemplu
chistul folicular).

Apare mai ales la pacienţi tineri şi se

localizează în marea majoritate a
cazurilor la mandibulă, cel mai
frecvent în zona posterioară.

Este iniţial asimptomatic, dar în

evoluţie poate ajunge să deformeze
corticalele osoase, fără a fi prezente
fenomene dureroase sau de
parestezie în teritoriul n. alveolar
inferior.
 Radiologic se prezintă sub
forma unei radiotransparenţe
uniloculare bine delimitate, cu
aspect asemănător unui
keratochist odontogen
(primordial sau dentiger), sau
unui chist radicular (sau
rezidual).
În general ameloblastomul
unichistic nu prezintă aspect
radiologic multilocular.

Ameloblastom unichistic prin transformarea unui chist dentiger de la nivelul unui molar de minte inclus, (cazuistica Prof. Dr. A. Bucur)
I
Diagnostic diferenţial
Se poate stabili doar histologic .

Totuşi, diagnosticul diferenţial pe criterii radiologice se poate face cu alte entităţi cu aspect de
radiotransparenţă uniloculară, în special cu cele cu localizare la nivelul mandibulei:
• keratochistul odontogen primordial sau dentiger;
• chistul median mandibular;
• chistul radicular;
• chistul rezidual;
• cavitatea osoasă idiopatică.
 *Având în vedere faptul că aspectul clinic
şi radiologic este extrem de asemănător
TRATAMENT unui chist al oaselor maxilare, prima
intenţie de tratament va fi de
chistectomia.
Diagnosticul de ameloblastom unichistic
va fi stabilit abia după examenul
histopatologic.

*pentru formele microinvazive, se

consideră că este necesară rezecţia osoasă
marginală ca tratament profilactic.

*Formele invazive urmează aceleaşi

principii de tratament ca şi
ameloblastomul solid sau multichistic.
Riscul de recidivă 10-20%
 AMELOBLASTOMUL EXTRAOSOS

Derivă din resturile lamei dentare

(serres) sau chiar din epiteliul
bazal al mucoasei orale .

Tabloul clinic :

Se prezintă sub forma unei forma­ţiuni tumorale gingivale

sesile sau pediculate, de mici dimensiuni (rareori mai mare
de 1, 5 cm), nedureroase şi cu mucoasa acoperitoare aparent
intactă, aspectul clinic fiind nespecific.
Se localizează pe mucoasa gingivală vestibulară a din­ţilor
laterali, mai frecvent la mandibulă.
Ameloblastom periferic

Clinic se aseamănă cu un granulom piogen

Radiologic – deseori fără modificări semnificative.

Uneori se poate evidenţia o erodare limitată a osului
subiacent.
Diagnostic diferenţial

Având în vedere localizarea la nivelul mucoasei gingivale şi aspectul clinic nespecific,

diagnosticul diferenţial al ameloblastomului extraosos se poate face cu:

• hiperplazii „epulis-like”;
• tumori benigne gingivale (in special fibroame);
• forme de debut ale tumorilor maligne gingivale etc.
TRATAMENT
Ameloblastomul extraosos are un caracter
invaziv extrem de limitat, fapt pentru care
tratamentul constă în extirparea leziunii,
împreună cu ţesut adiacent clinic normal.
Rata de recidivă este relativ scăzută.
 COMPLICAȚII :

- Rata de recidivă a ameloblastomului

este extrem de ridicată, de până la 50-
90% după chiuretaj şi de aproximativ
20% după rezecţie osoasă marginală.
Recidivele pot apărea la intervale mari
de timp, şi după 10 ani postoperator.

- Deşi este o tumoră benignă, sunt

descrise cazuri de metastazare (fără
transformare malignă) în ganglionii
loco- regionali sau la distanţă, în alte
structuri osoase.
ODONTOAME
 • Odontomul este o tumoră odontogenă
ODONTOM frecventă, care combină elemente epiteliale şi
ectomezenchimale.
• Odontoamele sunt considerate hamartoame
(anomalii de dezvoltare) şi nu tumori
propriuzise.
• Apar cel mai des la adolescenți sau tineri .
• Mai frecvent la maxilă.
• Localizarea :
(1) se poate dezvolta în locul unui dinte
(aparentă anodonţie),
(2) poate fi în vecinătatea unor dinţi erupţi,
inducând divergenţa rădăcinilor acestora, sau
(3) poate împiedica erupţia unui dinte, care
rămâne inclus intraosos.
În stadii precoce de evoluţie, odontomul este format din epiteliu
odontogen proliferativ şi din ţesut mezenchimal.
Odontomul în stadiu matur este format din smalţ şi dentină,
precum şi din cantităţi variabile de pulpă şi cement.

Sunt complet asimptomatice, fiind de obicei identificate în

contextul în care se indică o radiografie pentru a decela cauza
anodonţiei.
Odontoamele au dimensiuni limitate, dar pot ajunge în cazuri rare
la 5-6 cm, deformând corticalele osoase.
 Odontomul prezintă două forme anatomo-clinice:

• alcătuită din structuri asemănătoare

unui dinte.
Compusă • frecvent localizat în zona anterioară
(maxilă).

• constituită sub forma unui

conglomerat de smalţ şi dentină, fără
Complexă a avea configuraţia unui dinte.
• frecvent localizat în zona molară
(mandibulă).
Odontomul compus se pre­zintă ca o radioopacitate Odontomul complex se prezintă ca o
formată din structuri cu aspect asemănător unui dinte, masă calcificată aparent amorfă, de
înconjurată de o zonă radiotransparenţă. radiodensitate echivalentă unui dinte.
Diagnosticul diferenţial

-se efectuează radiologic

-se face între forma compusă şi cea complexă, dar şi cu alte entităţi clinice:

• osteomul;
• osteoblastomul, osteomul osteoid, cementoblastomul;
• perlele de smalţ;
• corpi străini intraosoşi;
• dinţi incluşi şi cu anomalii de formă, volum sau poziţie.
 Tratament este chirurgical şi constă în
TRATAMENT
excizia în totalitate a odontomului,
fără a exista probleme legate de recidive.

Dacă este prezent un dinte inclus

subiacent, se creează astfel premisele
erupţiei sale fiziologice, sau dacă este
necesar, se va aplica un tratament
chirurgical-ortodontic de tracţiune a
dintelui pe arcadă.

Dacă respectivul dinte este malformat,

este necesară odontectomia.
CEMENTOAME
 • Este o tumoră benignă odontogenă ce provine
CEMENTOM
din țesuturi mezenchimale ale mugurelui
dentar. Se poate dezvolta din elementele
celulare ale membranei parodontale, prin
proliferarea celulelor cementoblastice ale
parodonțiului din regiunea apicală.
• Cementoblastomul (cementomul „adevărat’’ se
localizează de obicei la mandibulă (raport 9/1
față de maxilar) – în zona premolarilor și este
întâlnit la toate vârstele, îndeosebi la adulții
tineri (<30 ani).
• Cementoblastomul este o proliferare de tip
hamartom a cementoblaştilor, cu formarea unei
colecţii dezorganizate de cement în jurul
rădăcinii unui dinte.
Aspecte clinice

Tumora se dezvoltă lent.

*Prima perioadă de evoluție este asimptomatică, fiind
descoperită întâmplător, cu ocazia unor examene
curente.
*În faza de exteriorizare începe să se deformeze
procesul alveolar, atât spre vestibul, cât și spre zona
orală; se poate extinde spre marginea bazilara a
mandibulei înglobând apexurile mai multor dinți. În
această fază apar dureri spontane, exacerbate de
actul masticator. Dintele implicat nu este mobil și
rămâne vital, dacă nu prezintă o altă afecțiune dento-
parodontală; dinții marginali tumorii își pot modifica
poziția devenind mobili. Mucoasa acoperitoare este
nemodificată; la palpare se percepe deformația. Nu
se întâlnesc tulburări de sensibilitate în teritoriul
nervilor respectivi și nici adenopatii satelite.
Radiologic:
Se prezintă de obicei ca o aparentă expansiune volumetrică a rădăcinilor
unui dinte (în general molar sau premolar).

Are aspecte diferite în cursul evoluției, în funcție de structura tumorii.

- În primul stadiu, în jurul apexului apare o zonă de radiotransparență osoasă
asemanatoare unui granulom ce se continuă în spațiul alveolo-dentar, fără ca
dintele să prezinte leziuni coronare.
- În stadiul al doilea, prin aria de transparență apar opacități mici, neregulate
datorită depunerii cementului.
- În stadiul al treilea, în care cementul este depus în totalitate, apare o zonă de
radioopacitate, desparțită de osul din vecinatate de o banda subțire,
radiotransparentă.
 Cementoblastomul benign

Fibromul cementifiant
În funcție de caracterele
microscopice, au fost identificate
mai multe forme histologice:

Displazia periapicală a cementului

Cementom gigant
Morfologic, tumora evoluează în trei stadii :

- stadiul osteolitic sau fibromatos, în care tumora este formată din fibroblaști si
fibre de colagen în jurul apexului unui dinte ;

- stadiul cementoblastic se caracterizează prin prezența în centrul țesutului

conjunctiv tumoral a unui țesut acelular sau slab celular asemănător cementului,
care începe să se depună treptat spre periferie, sub forma de spiculi sau insule. Pe
măsura depunerii cementului de la centru spre margine, tumora crește ;

- stadiul de maturare se caracterizează prin prezența unor mase calcificate, intens

bazofile, asemanatoare cementului și reducerea țesutului conjunctiv.
Diagnosticul diferențial se
efectuează cu leziunile radioopace
cu aspect radiologic similar, dar
care rezultă prin suprapunerea
formațiunii peste rădăcinile unui
dinte:
• osteoblastomul,
• fibromul osifiant,
• odontomul.

De asemenea, un cementoblastom
de mici dimensiuni trebuie
diferențiat de hipercementoza și
scleroza osoasă focală, așa numită
osteita condensantă, din
patologia dentară periapicală.
TRATAMENT Extracția dintelui monobloc cu
cementoblastomul constituie tratamentul de
elecție, fără a exista un risc de recidivă.

Teoretic, ar fi posibilă și rezecția apicală

monobloc cu leziunea, dar acest
tratament duce la scurtarea excesivă a
rădăcinilor dintelui, care nu permite
menținerea sa ulterioară pe arcadă.