Tema : Tumorile odontogene ale maxilarelor. Clasificare. Etiologie. Patogeneză. Clinica. Diagnostic.

Tratament. Profilaxie.

1. Ameloblastomul – clinica, diagnosticul, tratamentul, complicații.

Tumora propriu zisa, benigna, lent distructiva, invaziva local, rara, 1% din toate tumorile si chisturile
maxilare. La orice varsta (20-40 ani F>B). Localizarea: 80%- madibula, zona molarului 3 si ram
ascendent. Se poate dezvolta din celule epiteliale ale organului smaltului in orice stadiu evolutiv, din
lama dentinara, resturi epiteliale Malassez.
Clinic: Crestere lenta, evolutie indelungata, tumora odontogena care poate avea dimensiuni maxime.
Dupa o perioara de dezvoltare intraosoasa asimptomatica, prin cresterea tumorii se produce
deformatie osoasa, cu suprafta neteda, regulata, nedureroasa, acoperita de parti moi de aspect normal.
Deformatia umple treptat vestibulul bucal, devine neregulata cu unele zone dure, altele renitente,
pergamentoase sau chiar fluctuiente. Se produc deplasari dentare, Exteriorizarea se face preponderent
Vestibular, dar si catre planseul bucal, deplasind limba, mai rar laterofaringian. La maxilar- bolta
palatina este deformata.

Exteriorizarea extraorala- cel mai des- reg unghi mandibula, reg maseteriana sau submandibulara,
poate determina asimetria accentuata a fetei. ABlastom maxilar poate deplasa globul ocular.
Tulburari de masitcatie, fonatie, deglut, respiratie in depedenteta de exteriorizarea extraorala. Nu se
atesta adenopatie, metastaze, tulburari generale.

In forma solida, ameloblastomul se poate ulcera intra sau extraoral, zona respectiva prezentind
muguri carnosi , vegetanti, sangerinzi. Ulceratiile sunt frecvente intraoral prin traumatizarea de catre
dinti antagonisti. RADIOGRAFIC: imagini osteolitice foarte variate, adesea caracteristice. Cel mai
frecvent- imag- multioculara, aspect in baloane de sapun cu spatii largi, separate prin septuri subtiri
sau in fagure de miere cu spatii numeroase, mici, separate prin septuri mai groase. Mai
raruniloculara: o zona radiotransparenta mai mare cu contur net, avand la periferie unele zone mici,
izolate, inconjurate de os de aspect normal. Imagininea radiografica se afla adesea in raporturi
stranse, uneori de tip folicular, cu dinte inclus. Punctia si explorarea cu stiletul- putin concludente.
Biopsia- necesara in formele atipice sau ulcerante.

Diagnostic diferent: In raport cu localizarea, forma, stadiul> chisturi odontogene, neodontogene;

tumori odontogene osteolitice (fibromixom odontogen),distrofii, displazii, tumori benigne maxilar,
sarcom, tumori maligne.

Tratament: Exclusiv chirurgical, 2 metode: conservatoare- enucleere si/sau chiuretaj; radicalarezectie

osoasa +10mm din tes sanatoase.

Fibrom ameloblastic. Tumora odontogena mixta, rara, care se dezvolta prin proliferaea elemtelor
epiteliale si mezenchimale ale mugurelor dentar fara formarea de structuri dentare dure. Mai frecvent
la copii si adulti tineri, indiferent de sex, cu predilectie in reg premolara-molara a mandib. Clinic:
asimptomatic. Dupa o perioada neprecizata de evolutie intraosoasa se prezinta ca o deformare
nedureroasa a planului osos, cu evol lenta, care poate determina deplasari dentare. Radiografic-
similara cu ameloblastom, radiotransparent. Uni- multi- oculara, cu contur net. Tablele osoase sunt
suflate, dinti inclusi sau deplasati. Fibromul ameloblastic- nu infiltreaza tesutul osos din jur, dar
tendinta mai redusa de recidiva dupa trat chirurgical conservator este contestata de unii autori.
Tratamentexclusiv chirurgical, excizia tumorii prin rezectie in tesut osos sanatos.
2. Tumoră odontogenă epitelială calcificată – tumora Pindborg, chist odontogen calcificat.
Clinica, tratament.

Tumora epiteliala calcifiata (odontogenica) este o tumora odontogena rara, initial considerata o forma
de adamantinom, pana in 1958 cand a fost descrisa de Pindborg, care ulterior a gasit doar 23 de
cazuri cu astfel de tumori. Tumora epiteliala calcifiata se deisebeste de adamantinom mai mult prin
aspectul microscopic.

Patogenie: Apropierea dintre tumora si dintele inclus au sugerat multor autori originea acesteia din
epiteliul adamantin.Prin faptul ca s-au gasit tumori epiteliale calcifiate extraosoase, s-a sugerat
originea acestora din epiteliul oral al mucoasei. Tumora epiteliala calcifiata are origine
odontoblastica mezenchimala si nu epiteliala. Anatomie patologica: Microscopic, tumora consta
dintr-o stroma saraca in tesut conjunctiv, in care se gasesc celule poliedrice epiteliale cu citoplasma
eozinofila, cu nuclei de marimi si forme diferite. Intre celulele epiteliale si tesutul conjunctiv se
gasesc mici calcifieri si o substanta ce a fost interpretata ca fiind amiloid de catre Pindborg, acesta
fiind un important semn al tumorii.

Semne clinice: Tumora epiteliala calcifiata apare la orice varsta, mai frecvent intre 30-40 de ani.
Majoritatea leziunilor sunt localizate la mandibula in regiunea molara, iar la maxilar in regiunea
tuberozitara. Are un ritm de dezvoltare lent, dar este invaziva, nedureroasa.

Radiologie: La inceput, cand tumora este mica poate fi uniloculara, pe masura ce creste devenind
multiloculara. Tumora poate prezenta calcifieri care dau radioopacitati si care atunci cand sunt mici
nu pot fi identificate radiologic.

Tratament: Rezectia segmentara sau rezectia marginala sunt cele mai eficiente metode. Fiind
asemanatoare ca evolutie si manifestari clinice cu ameloblastomul, tumora beneficiaza de aceleasi
metode de tratament.

3. Clinica şi diagnosticul tumorilor odontogenemezenchimatoase ale maxilarelor: fibrom

odontogen, fibromixomodontogen, cementoame: cementoblastom benign, fibrom cementificat,
displazieperiapicală a cementului, cementom gigant.

Fibromul odontogen central Este o tumora foarte rara. Cel mai frecvent se aseamana cu mixomul
odontogen, diferentierea fiind data de gradul mai mare de maturizare.

Patogenie: Tumora se gaseste numai la oasele maxilare si se dezvolta din componentele

mezenchimale ale mugurelui dentar.

Anatomie patologica: Microscopic, este alcatuit din fibre imature de colagen si numerosi fibroblasti.
Tumora este bogata in colagen si substanta fundamentala. Semne clinice: Fibromul odontogen central
apare la orice varsta, media fiind in jurul a 20 de ani, avand predilectie pentru mandibula. Cresterea
este lenta, nedureroasa, in timp produce deformarea fetei si migrari ale dintilor limitrofi.

Radiologie: Majoritatea sunt leziuni hipertransparente multiloculare extinse mult in osul maxilar.
Asocierea cu un dinte neerupt este frecventa.
Tratament: Tumora se extirpa prin chiuretarea tesutului moale, a celui fibros, care uneori poate
prezenta si o capsula. Prin raclarea osului nu se produc recidive postoperatorii.Abordul este de regula
endobucal.
Fibromixomul odontogen este o tumora de origine mezodermala, cu crestere invaziva, agresiva si
tendinta la recidiva. Tumora apare in oasele masivului facial, dar s-au gasit fibromixoame
odontogene si in alte oase.

Patogenie: Desi Dahlin a aratat in 1967 pe un studiu de peste 3000 de tumori osoase, ca nu exista
mixom cu localizare extrafaciala, in literatura sunt descrise doua tipuri de fibromixoame:
fibromixomul odontogen si fibromixomul osteogen. Fibroixomul odontogen, este localizat numai la
oasele masivului facial, provine din pulpa mezenchimala a mugurelui dentar inainte sau dupa
calcifiere. Fibromixomul osteogen ar proveni din insule de tesut embrionar, din oasele scheletului,
tesut ce contine Celule mezenchimale sub forma stelata si care se gasesc numai in cordonul
ombilical. Fibromixomul osteogen este mult mai agresiv decat cel odontogen.

Anatomie patologica: Microscopic, este formata din fibre subtiri de colagen, celule stelate ale caror
prelungiri citoplasmatice se gasesc intr-o substanta fundamentala bazofila, bogata in acid hialuronic.
Se mai gasesc insule mici de epiteliu odontogen, resturi calcifiate de cement sau os. Semne clinice:
Fibromixomul odontogen apare in majoritatea cazurilor intre 20-30 de ani cu o distributie egala la
barbati si femei. Maxilarul se pare ca este mai frecvent afectat decat mandibula. Tumora este foarte
agresiva, distruge osul adiacent (mai ales la maxilar) si invadeaza partile moi.

Radiologie: Aspectul este variat, cea mai frecventa imagine este cea de radiotransparenta uniloculara
sau multiloculara cu contur difuz, neregulat. Foarte frecvent se asociaza un dinte inclus sau neerupt.

Tratament: Leziunile mai mici de 1 cm, localizate la mandibula pot fi tratate numai chirurgical
conservator, practicandu-se simpla enucleere. Tehnica chirurgicala presupune si indepartarea
tesuturilor moi invadate.

Cementomul este o tumora producatoare de pseudocement, un tesut calcifiat asemanator osului.

Sunt descrise in literatura urmatoarele tipuri de cementoame:

- cementoblastomul benign
- fibromul cementifiant
- displazia periapicala a cementului
- Cementoblastomul benign (Cementoblastomul adevarat)
Patogenie: Se considera ca leziunea provine din tesutul conjunctiv al ligamentului periodontal
sau din portiunea apicala a foliculului dentar (Scofield).

Anatomie patologica: Microscopic, in zona centrala, tesutul este bine calcifiat si seamana cu
cementul sau cu osul, trimitand in jur numeroase prelungiri. La periferie, prezinta tesut
conjunctiv impregnat cu substanta asemanatoare cementului si care formeaza capsul tumorii.

Semne clinice: Cementoblastomul se intalneste la toate varstele, mai frecvent la tineri si adulti.
Localizarea predilecta este la mandibula, in zona premolarilor, dintii.Clinic, tumora se dezvolta
lent, asimptomatic,fiind descoperita intamplator in stadiul endoosos.In faza de exteriorizare,
tumora se deformeaza procesul alveolar si inglobeaza apexurile daca se dezvolta spre marginea
bazilara.In aceasta faza de dezvoltare,apar durerile dentare, dureri cauzate fie de infectiile
aparute la dinti, fie din cauza presiunii exercitata de tumora.

Radiologie: Aspectul radiologic este de radioopacitate inconjurata de o linie fina, transparenta

care continua spatiul periodontal.
 Tratament: In tumorile mici se indica tratamentul conservativ prin enucleere si chiuretaj. In
tumorile mari, recuperarea dintilor nu este posibila si se recomanda extractia. In tumorile foarte
mari este indicata rezectia segmentara a osului.

Fibromul cementifiant: Este considerat o tumora odontogena cu originea in ligamentul

periodontal.

Patogenie: Originea tumorii se pare ca se gaseste in celulele mezenchimale nediferentiate din

ligamentul periodontal. Anatomie patologica: Microscopic, tumora este formata din mase mici
de cement, a caror periferie este intunecata, intens bazofila si care prin maturizare formeaza
conglomerate dure.

Semne clinice: Apare la pacienti de varsta medie sau varstnici. Localizarea predilecta este la
mandibula in regiunea premolarilor si molarilor.

Radiologie: In functie de maturizarea leziunii, imaginea este de radiotransparenta, ajungand la

maturitate la radioopacitate bine circumscrisa si inconjurata de o linie de radiotransparenta ce
reprezinta capsula.

Tratament: In leziunile mici si mijlocii se recomanda tratamentul conservator prin enucleere si

chiuretaj, iar in tumorile mari, rezectia segmentara, tumora avand tendinta de recidiva si
dezvoltare.

Displazia periapicala a cementului (Cementom, Osteofibroza periapicala) Displazia periapicala

a cementului reprezinta cea mai frecventa varietate de cementoame.

Patogenie: Tumora provine din tesuturile mezenchimale ale mugurelui dentar, prin proliferarea
celulelor cementoblastice ale parodontiului apical. Anatomie patologica: In stadiul final, tumora
se caracterizeaza prin formarea de particule de cement care conflueaza, formand mase
compacte,bine calcifiate, intens bazofile, tesutul conjunctiv reducandu-se.

Semne clinice: Apare predominand in jurul varstei de 40 de ani.Localizarea predilecta este la

mandibula.Leziunea are o evolutie lenta, asimptomatica. Evaluarea se face clinic, radiologic si
histopatologic.

Radiologie: In stadiul matur, leziunea este radioopaca, in urma calcifierii complete; in jur
prezinta o zona De hipertransparenta care o separa de osul inconjurator.

Tratament: Se face numai chirurgical, prin extirpare si tratamentul conservator al dintelui

adiacent daca dintele este devital, bine implantat.
4. Clinica și diagnosticul tumorilor odontogene mixte ale maxilarelor: fibrom ameloblastic,
fibroodontomameloblastic, dentinom, odontoameloblastom, odontoame – complexe și compuse.
Fibromul ameloblastic este o tumora odontogena foarte rara. Este o tumora benigna, cu evolutie
lenta, asemanatoare adamantinomului, cu posibilitati de degenerare in fibrosarcom. In decursul
timpului a fost prezentat sub diferite denumiri – odontom moale mixt, odontom ameloblastic etc.

Patogenie: Initial s-a crezut ca fibromul ameloblastic se dezvolta din portiunea mezodermala a
dintelui (Thoma). Ulterior s-a emis ipoteza originii epiteliale. Anatomie patologica: Acest tesut
conjunctiv seamana cu cel al pulpei dentare normale. Microscopic, este format din tesut epitelial si
conjunctiv.
Semne clince: Fibromul ameloblastic este caracteristic varstelor tinere, aproximativ 15-20 de ani, dar
poate aparea si la alte varste. Localizarea cea mai frecventa este la unghiul mandibulei si ramura
ascendenta. Se dezvolta incet, asimptomatic, dupa care urmeaza deformarea nedureroasa a planului
osos cu deplasari dentare si aparitia asimetriei faciale.

Radiologie: Apare ca o radiotransparenta in regiunea unghiului si a ramurii ascendente a mandibulei,

localizarea la maxilar fiind foarte rara.

Tratament: Majoritatea specialistilor recomanda rezectia care sa includa 0,5-1 cm de tesut osos
sanatos.

Fibroodontomul ameloblastic este o tumora rara care mereu a fost confundata cu ameloblastomul, ea
fiind comunicata mai mult sub aceasta denumire. In 1968, Comisia Organizatiei Mondiale a
Sanatatii, a definit fibroodontomul ameloblastic ca un neoplasm care are caracteristicile generale ale
unui fibrom ameloblastic ce contine dentina si smalt.

Patogenie: Originea tumorii este din epiteliul odontogenic al mugurilor dintilor permanenti, epiteliu
care prolifereaza anormal si produce un efect de organizare asupra tesuturilor mezenchimale din care
se formeaza tesutul dentar calcificat.

Anatomie patologica: Microscopic se identifica insule epiteliale care produc tesuturile dentare
calcifiate, tesut conjunctiv, asemanator si aici cu cel din pulpa dentara si elemente odontogene sub
forma de smalt, dentina, cement, os etc.

Semne clinice: Fibroodontomul ameloblastic apare mai ales la tineri .Este localizat mai ales in zona
premolara, molara in egala masura la mandibula si maxilar. Produce modificari loco-regionale foarte
importante: deformarea fetei, deplasari dentare cu tulburari de ocluzie, tulburari de eruptie dentara;
frecvent apar si dureri.

Radiologie: Fibroodontomul ameloblastic are o imagine uniloculara bine circumscrisa in os. In

interiorul cavitatii se gasesc structuri dentare de opacitati diferite si care nu sunt aderente de os, fiind
despartite printr-o linie radiotransparenta.

Tratament: In general, incapsulat, fibroodontomul ameloblastic beneficiaza dupa majoritatea autorilor

de tratament conservator chiuretaj minutios si asociat eventual cu cauterizare chimica. Tendinta de a
infiltra osul adiacent, predispune la recidive, mai ales in tumorile mai mari.

Odontoameloblastomul este o tumora foarte rara, asemanatoare cu ameloblastomul, avand in

structura sa smalt, dentina si epiteliu odontogen.
Patogenie: Odontomul ameloblastic este o tumora despre a carei patogenie se cunosc putine. Totusi,
se crede ca ea provine din epiteliul odontogen situat in jurul unui odontom.

Anatomie patologica: Microscopic,distributia celulelor si tesuturilor este complexa, gasindu-se

celule epiteliale, ameloblasti, smalt, dentina, matrice de smalt, reticul stelat, cement, os.

Semne clinice: Tumora apare in prima copilarie, dar poate aparea si la alte varste. Localizarea
predilecta pare a fi la mandibula in zona premolari-molari. Leziunea este centrala si are tendinta de
distructie a osului prin infiltratie.

Radiologie: Aspectul radiologic evidentiaza elemente caracteristice ameloblastomului –

radiotransparenta uni- sau multiloculara si odontomului – radioopacitati mici, ce pot semana cu dinti
in miniatura.
Tratament: Tratamentul chirurgical radical (rezectia) este cel mai rational, dar se recurge la aceasta
solutie de regula numai dupa interventia primara care confirma diagnosticul histologic si daca s-au
produs recidive.

Odontomul Astazi odontomul este considerat a fi tumora benigna a tesuturilor dentare dure. Sunt
localizate atat la maxilar, cat si la mandibula in zona molarilor de minte si in zona incisivo-canina,
dar si in alte zone ale proceselor alveolare. In functie de aspectele radiografice, microscopice si a
proportiei tesuturilor dentare, se disting: odontomul compus si odontomul complex.

Patogenie: Tumora se dezvolta din organul smaltului sau din lacuna dentara (in locul unui dinte
normal) sau dintr-o lacuna suplimentara asociata cu un dinte neerupt.

Odontomul compus Este forma cea mai frecventa de odontom fiind alcatuit din structuri dentare
asemanatoare dintilor normali in diferite stadii evolutive.

Anatomie patologica: Tumora prezinta o capsula formata din tesut conjunctiv fibros si care reprezinta
foliculul dentar. Microscopic, in odontomul compus, proportia tesuturilor dentare este mult mai mare;
practic gasim toate componentele dentare aranjate in diferite moduri formand „dintii pitici”.
Majoritatea cazurilor comunicate au fost depistate intre 20-30 de ani. Localizarea predilecta este zona
incisivo-canina a maxilarului.

Semne clinice: Tumora are un ritm lent de crestere, este neinvaziva, aproape asimptomatica, fiind
descoperita accidental. Majoritatea cazurilor comunicate au fost depistate intre 20-30 de ani.
Localizarea predilecta este zona incisivo-canina a maxilarului.Prin crestere, pot da tulburari dentare
modificand dintii vecini sau deviindu-i din pozitia normala.

Radiologie: Aspectul este caracteristic, cu multiple opacitati, avand uneori forma de dinti mici,
malformati. Opacitatile pot fi legate de radacina dintilor sau pot fi izolate, de aspect lobulat sau
formeaza un contur cu „tepi”.

Tratament: Tratamentul este numai chirurgical. De aceea, se indica enucleerea asociata cu chiuretaj,
indepartandu-se in totalitate tesutul moale inconjurator pentru a preintampina eventuala recidiva si
mai ales suprainfectarea.

Odontomul complex este o tumora odontogena formata din structuri dentare abortive, a caror
asemanare cu structurile normale este slaba. Aceste structuri dentare sunt si mai reduse cantitativ fata
de odontomul compus.

Anatomie patologica: Microscopic, este format din tesut dur si tesut moale reprezentat de foliculul
dentar, care are tendinta de transformare ameloblastica. Tesuturile dentare sunt dezordonat aranjate si
au o diferentiere structurala saraca.

Semne clinice: Apare in jurul varstei de 30 de ani. Membrana foliculara poate degenera chistic.
Localizarea predilecta este in regiunea molarului doi si trei, asociat uneori cu un chist dentiger.

Radiologie: Aspectul radiologic este de opacitati de intensitatea structurilor dentare, dar a caror
morfologie nu seamana cu dintii. In jur prezinta o zona de transparenta data de foliculul dentar.

Tratament: Se practica extirparea chirurgicala pana in tesut sanatos, luand in considerare si

posibilitatea ca tumora poate sa infiltreze osul (dupa examinarea radiografiei). In aceste situatii,
rezectia trebuie sa fie de 0,5-1 cm in tesut osos sanatos.
5. Tratamentul tumorilor odontogene ale maxilarelor.